7 noiembrie 2026, ora 18.00, Casa „Adam Müller-Guttenbrunn“ Timișoara:
Balul Portului Popular German, în organizarea Formației de dansuri populare germane „Banater Kranz” Timișoara. Printre invitați: Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
7. November 2026, 18:00 Uhr, „Adam Müller-Guttenbrunn“-Haus Temeswar:
Trachtenball, organisiert von der Volkstanzgruppe „Banater Kranz” aus Temeswar. Eingeladen dazu wurde u.a. auch die „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).
De curând, la Editura Episcopiei Caransebeșului a văzut lumina tiparului un volum amplu, extraordinar și deosebit de important, al istoricului Dănilă Oberșterescu, intitulat: „Preoți mărturisitori din Episcopia Caransebeșului în perioada 1945-1964” (Caransebeș, 2026).
Cartea se deschide cu o prefață semnată de P.S. Lucian, Episcopul Caransebeșului, urmată de un studiu introductiv al prof. Dănilă Obersterescu și de o seamă de medalioane ale preoților urmăriți, arestați, condamnați la închisoare corecțională, condamnați la temniță grea, , precum și preoți din Eparhia Caransebeșului condamnați în alte județe.
În încheiere, volumul beneficiază de o seamă de anexe care întregesc o meticuloasă și foarte serioasă documentare a autorului, o muncă asiduă despre care PS Lucian afirma: „Cu o tenacitate și responsabilitate deosebită, domnia sa a muncit asiduu pentru ca această eparhie să poată asigura restituirea unei memorii dureroase din istoria noastră națională, trăită atât de intens și la nivel local.”
Între preoții condamnați la temniță grea se găsește, în paginile acestei cărți, și preotul Lazăr Magheți (p. 671-685)
Printr-o întâmplare fericită și datorită cumnaților mei, profesorii Gabriela și Petrică Magheț, în 1999 am avut șansa și bucuria să-l cunosc pe pr. Lazăr Magheți și să-i organizez o lansare de carte acestui preot deosebit, acestui om modest și foarte înțelept, care prin scriitură se încadrează elegant în sfera tradițională a scriitorilor preoți și a scrisului cu nuanță religioasă.[1]
Evenimentul a fost unul restrâns. Neavând la acea vreme o publicație serioasă, cu apariție certă, din păcate lansarea n-a fost consemnată nicăieri. Îmi amintesc că au participat membri ai cenaclului „Paul Târbățiu” (devenit, mai târziu ”Aurel Novac”) în frunte cu condeierul plugar Iosif Cireșan-Loga, a participat primarul de la acea vreme, Victor Creangă și alți câțiva prieteni și colaboratori ai bibliotecii. Repet, un cadru restrâns, intim, dar care autorului i-a făcut plăcere.
Lazăr Magheți nu era doar unul dintre cei mai distinși preoți ai Banatului, drept pentru care în ultima perioadă a slujirii sale i se și acordase funcția de vicar al Episcopiei Caransebeșului, cea mai înaltă însărcinare ce o poate deține un cleric în domeniul administrativ, dar era și unul dintre luptătorii anticomuniști, unul dintre cei care au îndurat regimul condamnaților politici.
Traseul vieții părintelui Lazăr Magheți a fost unul presărat cu durere și suferință, a trebuit să schimbe în permanență parohiile, însă pretutindeni unde a slujit a dovedit un minunat comportament, demn și cu aleasă credință și, cu toate greutățile la care a fost supus, a păstorit ca un exemplar slujitor al altarului. Despre acest parcurs al părintelui Lazăr Magheți scrie Ileana Silveanu în primul volum al cărții „Destine ale rezistenței anticomuniste din Banat” (Timișoara: Marineasa, 1998, p. 101 – 108), volum care are pe coperta I chipul Mariei Magheți, mama preotului Lazăr, așa cum apărea în fișa personală a acesteia alcătuită de Securitate. Pentru că, da, prigoanei comunismului i-au căzut victime nu doar bărbații, ci și femei și copii, iar Maria Magheți a fost una dintre femeile care i-a ajutat pe cei din Rezistența anticomunistă. Și ea va fi privată de libertate, va fi târâtă prin penitenciare în perioada 1953 – 1957.[2]
Lazăr Magheți s-a născut în 23 noiembrie 1924 la Zorlențu Mare, Caraș-Severin și s-a stins în 28 noiembrie 2001, fiind înmormântat la Glimboca.
A urmat școala primară în comuna natală, apoi liceul la Caransebeș. „Era în ultima clasă a liceului când l-a cunoscut pe profesorul Afilon Verca.[3] Datorită acestuia se va apropia de Ion Chirilă, de Nicu Blănescu și-l va cunoaște chiar și pe Spiru Blănaru, anticomuniști convinși.”[4]
Și-a continuat studiile la Academia de Teologie, mai întâi la Caransebeș, apoi la Sibiu unde își va lua și licența. De asemenea, pr. Lazăr Magheți a îndeplinit funcția de bibliotecar 1 în cadrul Societății de Lectură „Ioan Popasu” din Caransebeș, potrivit numirii în urma ședinței de constituire a Comitetului Societății de Lectură „Ioan Popasu” din ziua de 22 oct. 1947.[5]
În 1949 este hirotonisit, fiind numit preot la Zorlencior; în anul următor este mutat, ca al doilea preot, în comuna Glimboca, iar în 1953 este obligat să se transfere în localitatea Văliug.
Este perioada când mama sa, Maria Magheți, va fi arestată și condamnată la șase ani de închisoare corecțională, condamnare însoțită și de confiscarea averii.
Tot în această perioadă, părintelui Lazăr i se propune colaborarea cu Securitatea, ca informator, propunere obișnuită la acea vreme, dar pe care preotul Lazăr Magheți nu o acceptă. Menținându-se ferm pe poziție, în 1959 este transferat fără cerere la Timișoara, dar nu la vreo biserică, ci în subsolurile Securității.[6] Este condamnat la 15 ani de închisoare corecțională, trecând prin închisori precum Popa Șapcă din Timișoara, Gherla și Aiud. În 1960 este trimis la Balta Brăilei și, de aici, la Strâmba, Salcia, Stoenești și Luciu-Giurgeni. Eliberat în 1964 de la Luciu-Giurgeni, i se atrage atenția să nu vorbească. La întoarcere va fi acceptat ca preot în satul Dezești până în 1970. De aici este mutat în comuna Cuptoarele, iar, după doi ani, în 1972 este numit paroh în comuna Zorlențu Mare. ”Cred că am bătut recordul transferărilor prin atâtea parohii. Am primit cu frică să revin în satul meu și de ce mi-a fost frică n-am scăpat. În intervalul celor doi ani ce s-au scurs (1972 – 1974) am fost chemat de multe ori la Reșița, la instituția al cărei nume se rostea cu groază. Ultima întâlnire a avut loc în săptămâna Patimilor din 1974. Mi s-au pus înainte câteva vorbe pe care le-aș fi spus și care ar fi putut fi încadrate într-un articol de cod penal.În consecință, m-au anunțat că pot scăpa de arestare doar dacă primesc să le fac anumite servicii. Le-am răspuns că eu, ca preot, nu pot face un asemenea lucru. Fără menajamente, m-au informat că nu le rămâne decât să mă aresteze, dar că mi se lasă timp de gândire.”[7]
Trecut prin astfel de teroare de-a lungul timpului, organismul preotului Lazăr Magheți a cedat și, evident, s-a îmbolnăvit. În acest timp, i s-a cerut, din nou, să predea parohia. Din 1975 și până în 1978 va fi preot la Iablanița, apoi va fi transferat la Borlova. În 1986 se pensionează, dar evenimentele din 1989 îl revigorează și, deși pensionar, va fi reîncadrat ca preot.
Pasionat de scris ori, poate, ca un refugiu, scrisul fiind cel care l-a ajutat să depășească greutățile la care a fost supus, părintele Lazăr Magheți a publicat articole, povestiri și poezii de factură religioasă în reviste bisericești din Timișoara și Caransebeș: „Mitropolia Banatului”, „Foaia diecezană”, „Învierea” și „Altarul Banatului”[8], iar în 1999 îi iese de sub tipar la Caransebeș, volumul Căile tainice, un roman de evocare a Caransebeșului de altădată, cu locuri și oameni ce aparțin acestui spațiu și cu pregnante influențe religioase.[9]
Om cald, deosebit de inteligent și binevoitor, părintele Lazăr Magheți avea tangență cu oameni aleși.
Din interviurile acordate de părintele Teofil Părăian putem desluși că preotul Lazăr Magheți nu doar l-a cunoscut pe acest teolog- duhovnic ales, ci au avut și o relație de prietenie extraordinară. Într-un articol, cineva povestește cum l-a cunoscut pe părintele Teofil în anul 1993, cînd a fost invitat pentru trei zile de un vechi prieten, părintele Lazăr Magheți, în comuna Glimboca.[10]
Într-unul dintre interviurile intitulate „Lumina din suflet”, întrebat cum ar trebui să fie un călugăr, părintele Teofil răspunde: „Mai întâi de toate, un călugăr trebuie să fie călugăr. Adică, înainte de a fi călugăr, el este om, pe fondul uman se face călugărul, de aceea cred că sunt atâtea feluri de călugări câte feluri de oameni se fac călugări. Adică nu poţi nega antecedentele vieţii tale de om, nu poţi să fii creştin; întâi de toate eşti om, după aceea eşti creştin şi după aceea călugăr. Trebuie să ai convingeri religioase şi, dacă ai convingeri religioase, ştii ce ai de făcut. Eu, când m-am făcut călugăr, am primit o scrisoare de la un prieten – Dumnezeu să-l odihnească! -, era pe atunci preot, am fost colegi la Teologie, un băiat foarte cumsecade şi care m-a ajutat mult, părintele Lazăr Magheț. Mi-a scris aşa: „Îţi doresc să nu ajungi nici prea mult, nici prea curând un călugăr tip“. Adică să nu mă tipizez, să nu mă gândesc că, uite, călugărul trebuie să facă aşa şi, dacă nu face aşa, nu e călugăr. Călugăr trebuie să fii pe baza convingerilor religioase.”[11]
Preotul Lazăr Magheț este semnalat între martirii și mărturisitorii Bisericii Române de către scriitorul Cicerone Ionițoiu, deținut politic în închisorile comuniste din România, cel care în 1979, la intervenția președintelui Franței de la acea vreme, va fi lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța. După 1989 a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit sau au trecut prin închisorile comuniste.[12]
Cum părintele Lazăr Magheți, cu amară ironie mărturisea că „a bătut recordul transferărilor prin parohii”, bineînțeles că îl găsim ca preot în toate monografiile Eparhiei Caransebeșului. Nu putem să nu amintim volumul Parohiile Eparhiei Caransebeșului realizat de PS Lucian, Episcopul Caransebeșului și Petru Bona și apărut la Editura Episcopiei Caransebeșului în anul 2012, un volum frumos, meticulos elaborat, menit „să întregească o viziune despre viața bisericească din Banatul Montan”, după cum mărturisește P.S. Lucian în deschiderea cărții – Cuvânt înainte – , precum și un alt volum bine construit și detaliat, semnat de pr. prof. dr. Daniel Alic, intitulat Protopopiatele și parohiile Episcopiei Caransebeșului. Micromonografii, volum apărut la Presa Universitară Clujeană în 2017 în care, de asemenea, este amintit pr. Lazăr la parohiile în care cu smerenie a slujit. De altfel, părintele Daniel Alic acordă atenție deosebită temei „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului”și, în cadrul conferinței preoțești susținută la Timișoara (Parohia Iozefin), lucrările au debutat cu referatul științific susținut de către părintele Daniel Alic de la Parohia „Sfântul Ilie”-Fabric din cadrul Protopopiatului Timișoara II. „Conferențiarul a prezentat câteva repere istorice privind apariția comunismului în Europa și România. El a arătat că în anul 1948 s-a declanșat teroarea politică împotriva clerului Bisericii Ortodoxe Române, când 21 de ierarhi ai Bisericii au avut de suferit din cauza credinței și a valorilor creștine, pe care aceasta le propovăduiește de la amvonul său, cum a fost vrednicul de pomenire Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului. De asemenea, au fost evocate portrete de preoți bănățeni care au fost prigoniți și au făcut ani grei de temniță, precum: Andrei Adam, Pavel Ciucur, Marcu Cusmanovici, Traian Dobromirescu, Lazăr Magheț, Alexandru Nicolici, Aurel Mihailovici ș.a” consemnează pr. Marius Mircia ( 6 noiembrie 2017).
„Cazul preotului Lazăr Magheți este tipic pentru modul în care regimul comunist a urmărit frânarea și distrugerea unui caracter integru și a unei cariere ce se anunța a fi dintre cele mai relevante pentru Biserică.” precizează autorii Gheorghe Jurma și Vasile Petrica în volumul Istorie și artă bisericească. (Reșița: Timpul, 2000, p. 184 – 185) Tot aici se vorbește despre faptul că pr. Lazăr Magheți s-a înscris la cursurile doctorale în teologie la Facultatea de Teologie din București, doctorat pe care n-a reușit să-l obțină, deoarece n-a fost lăsat să-și susțină examenele.
Într-un articol al părintelui vicar eparhial, pr. dr. Ionel Popescu, cu privire la activitatea Mitropolitului Nicolae Corneanu, vorbește despre „unul dintre aspectele mai puţin cunoscute ale arhipăstoririi sale, acela de a-i ajuta pe slujitorii altarelor care au suferit persecuţii din partea autorităţilor comuniste atee şi au îndurat ani mulţi de temniţă şi prigoană.” Bineînțeles că face referire și la preotul Lazăr Magheți. „Un aspect mai puţin cunoscut al acestei activităţi, foarte interesant şi foarte important, care va trebui de asemenea să fie cercetat cu atenţie, este acela al purtării de grijă arătate de înaltul ierarh de la Timişoara faţă de numeroşi preoţi, foşti deţinuţi politic, pe care i-a încadrat la parohie în vremurile grele de dinainte de 1989. Ieşiţi din lagăre şi închisori comuniste, aceşti preoţi, majoritatea căsătoriţi şi având copii, erau ai nimănui. Marginalizaţi de autorităţile comuniste, hărţuiţi şi urmăriţi permanent de fosta Securitate comunistă, fără mijloace de subzistenţă, cu copiii respinşi de la facultăţi, au găsit în Mitropolitul Corneanu un salvator, un părinte iubitor care, făcând dovada unui curaj demn de toată lauda, le-a oferit o casă parohială, o bucată de prescură şi un salariu pentru întreţinerea familiei. Amintim aici doar pe câţiva: Traian Dobromirescu, fost preot la Catedrala „Sfântul Gheorghe“ din Caransebeş, încadrat după detenţie la Parohia Cornuţel (lângă Caransebeş); Alexandru Onoriu Nicolici din Vălişoara (CS), fost preot la Teregova, încadrat la Parohia Timişoara Iosefin; Romulus Pop, din Banloc, încadrat paroh la Delineşti, Protopopiatul Caransebeş; Lazăr Magheţ din Glimboca (CS), încadrat după eliberare (1964) la parohiile Dezeşti, Cuptoare-Secu, Zorlenţu Mare şi Iablaniţa; Ioan Simu din Ticvaniu Mare, încadrat la Moniom (CS), în anul 1965; Isaia Suru din Duboz (TM), fost preot în Caransebeş, reîncadrat la Parohia Turnu Ruieni (CS), în anul 1964, şi Constantin Târziu din Lugoj, graţiat în 1964, a slujit ca paroh la Hezeriş (TM). Aceştia sunt doar câţiva din zecile de slujitori ai Altarelor bănăţene condamnaţi la ani mulţi de temniţă şi lagăr, ori deportaţi în Bărăgan, la Canal, în Deltă şi în alte locuri de distrugere a elitei româneşti, care au beneficiat de dragostea creştinească, purtarea de grijă, atenţia şi preţuirea Mitropolitului academician Nicolae Corneanu…”[13]
De altfel, volumul Căile tainice beneficiază de o prefață Mărturisire din partea Mitropolitului Nicolae Corneanu, clasificând romanul părintelui Lazăr Margheți „un adevărat eveniment literar”.
Cu siguranță despre fenomenul Rezistenței anticomuniste din Banat[14] s-au scris tomuri întregi și se vor mai scrie, va mai curge multă cerneală pentru a scoate la lumină curajul unor oameni care s-au împotrivit unui sistem dictatorial și fără Dumnezeu. Cu siguranță, preotul Lazăr Magheți și mama sa, Maria Magheți, vor mai fi „personaje” în pagini de cărți care vor rememora momente de eroism și jertfă din trecutul Banatului nostru. Ceea ce este extrem de important! Sunt importante mărturiile și e important ca cei de astăzi să cunoască toate aceste evenimente, să cunoască acești oameni care au existat. Este important să nu uităm și să nu-i uităm! Și, mai ales, să nu uităm că oameni precum Lazăr Benone Magheți au avut nădejde și credință în Dumnezeu și asta i-a ajutat să rabde și să treacă cu fruntea sus peste toate. Și, probabil, să ierte.
[1] Magheți, Lazăr. Căile tainice: roman. Caransebeș: Editura Ionescu, 1999.-150 p.
[2] Despre celulele comuniste vorbește și Aspazia Oțel-Petrescu în volumul Lacrima prigoanei.Din lupta legionarelor românce. Editura Gordian, 1994.
[3] Verca, Filon. Parașutați în România vândută. Timișoara: Gordian, 1993.
[4] Silveanu, Ileana. Destine ale Rezistenței anticomuniste din Banat. Timișoara: Marineasa, 1998. Vol. I.
[5]Foaia Diecezană anul LXII, Caransebeș, 7 decemvrie 1947, nr. 46-47, p. 6.
[8] Dobrei, Florin. Revista teologică „Altarul (Mitropolia) Banatului” (1944 – 1974; 1951 – 2011)- repere monografice. Editura Academia Română. Centrul de Studii Transilvane. Timișoara: editura Învierea a Mitropoliei Banatului, 2013.
[9] Maria Frențiu. Caransebeșul începutului de secol XX în literatură: Lazăr Magheți, Căile tainice în: Nedeia, anul III, nr. 1(5)/iunie 2015, p. 51-64.
