În cadrul Concursului Internațional de Canto “Ionel Perlea” desfășurat în perioada 22-24 mai 2026, la Slobozia din județul Ialomița, s-a acordat pentru prima oară Premiul “Șerban Codrin”. Acest trofeu reprezintă un omagiu adus celui care a înființat acest festival în urmă cu 35 de ani, în anul 1991. 

Născut la 10 mai 1945 în Bucureşti, Şerban Codrin a absolvit liceul „Dimitrie Bolintineanu” şi  Facultatea de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti, promoţia 1968.

După absolvire, Şerban Codrin a fost profesor în diferite şcoli săteşti din judeţul Ialomiţa, apoi director al Bibliotecii Judeţene – Ialomiţa (în două etape: 1976 – 1982 şi 1998 – 2002). După Revoluţie a fost consilier al Comitetului Judeţean de Cultură Ialomiţa (1990 – 1995), director al Centrului Cultural „Ionel Perlea” – Ialomiţa (1995 – 1998) și bibliotecar-bibliograf al Bibliotecii Judeţene „Ştefan Bănulescu” până la pensionare (2002 – 2008).

După 1990 a editat, în colaborare, revista „Provincia”, revistele de poezie minimalistă-japoneză „Orion” şi „Micul Orion”. De asemenea, în 1991 a întemeiat şi manageriat Festivalul Naţional „Ionel Perlea” de interpretare a liedului, în colaborare cu profesorul universitar doctor Grigore Constantinescu şi compozitorul Theodor Grigoriu, festival ajuns, în anul 2026, la a cea de-a XXXV ediţie.

A publicat în majoritatea revistelor literare româneşti şi în periodice străine din Japonia, Macedonia, America, Anglia, Franţa, Ungaria.

Ca dramaturg a publicat două trilogii: “Întemeietorii”, 1984 şi “Horeadele”, 1982. A obţinut premiul I la Concursul Naţional de Teatru Scurt, Teatru de Stat Oradea, 1993, pentru piesa “Paradisul”, regia Mihai Lungeanu.

În ceea ce priveşte poezia, trebuie să distingem două tendinţe, ne spune criticul literar Lucian Gruia, pe de o parte volumele de versuri de inspiraţie extrem orientală, “Între patru anotimpuri”, “Dincolo de tăcere”, 1994, “Scoici fără perle”, 1997, “Missa Requiem”, 2001,” O sărbătoare a felinarelor stinse”, 2005, “Stâlpi de felinar”, antologie comentată de poezie epigramatică haiku de poeţi români, 2018. A doua tendinţă, unde cultivă artele poetice occidentale, cuprinde “Dintr-un exil interior”, 1997, “Omagiu lui Ion Budai-Deleanu”, “Ţiganiada”, 1994, rescrieri şi retipăriri, 2014, 2020, “Testamentul din strada Nisipuri”, 1982 – 1989, prima tipărire 2002, retipăriri şi rescrieri, 2017, 2020, “Baladierul”, 2006, 2012, “Rodierul”, 2016, 2018.

Toate cărţile scrise de Şerban Codrin se caracterizează printr-o originalitate specială, frapantă, susţine criticul şi istoricul literar Ion Papuc, care îl numeşte pe poetul nostru „un altfel de scriitor”, cum puţini există într-o literatură.

“Testamentul din strada Nisipuri”, scris în versuri, versete scurte şi lungi, reprezintă cea mai virulentă critică din literatura noastră la adresa comunismului.Un poem pamflet, o carte de un realism feroce, nu neapărat prin descrieri, cât în principal prin preluarea, din limbaj îndeosebi, a unui întreg secol, carte monstruos de mare, vastă cât acel secol douăzeci care îi este subiect, nu poetică deloc, ci literară, adică impecabil scrisă, fără a beletriza nicio clipă. (…) Căci în primul rând este vorba în ea de comunismul în care cu toţii am trăit şi avem toţi fibra fiinţei îmbibată adânc cu el, inclusiv cei născuţi după anul 1989. Nu ştiu un mai complet rechizitoriu artistic împotriva funestei ideologii.E un ocol vast, enorm, din realitatea românească până prin cea de origine, adică rusească, din care ne-a venit invazia, cotropirea de peste o jumătate de veac, şi de sub puterile căreia nu ne mai putem desprinde.” (Ion Papuc, Un altfel de scriitor: Şerban Codrin)

Unele poeme de Şerban Codrin au fost puse pe muzică de compozitorii: Theodor Grigoriu, Sabin Pautza, Dan Dediu, Ede Terenyi, Vasile Spătărelu, Felicia Donceanu, Cornelia Tăutu, Valentin Timaru, Oana Vardianiu, Satoshi Tanaka (Japonia), o cantată şi lieduri interpretate în concerte publice inclusiv în Festivalului Internaţional „George Enescu” cu înregistrări şi difuzări pe CD de Editura Muzicală.

Am avut bucuria de-a discuta cu scriitorul Șerban Codrin, la cea de-a 35-a ediție a Festivalului  “Ionel Perlea “, cu prilejul decernării în premieră a trofelui ce îi poartă numele.

                 

AT- Bună ziua, domnule Șerban Codrin! Mă bucur să vă regăsesc mereu aici, la Slobozia! Sunteți jovial, sunteți tot timpul prezent la acțiunile culturale și îndrăznesc să spun că sunteți omul care se regăsește în cultura acestui oraș. Și poate nu exagerez când spun și a acestui județ, pentru că ați venit aici, în Ialomița și nu ați mai plecat. Ce v-a făcut să rămâneți? Sunteți născut în București, nu v-ați dorit să reveniți în capitală?

Șerban Codrin – De fapt eu sunt bucovinean.  Strămoșii tatălui meu au venit din Austria, din Boemia, la Dorna Candrenilor și de acolo au intrat în Moldova. Mama mea este de la Miclăușeni, este născută chiar la palatul de la Miclăușeni, în 1918. Mama a fost o fetiță fericită. L-a cunoscut personal pe Mihail Sadoveanu, pe George Enescu, pe Topârceanu, filozoful Dan Zamfirescu, pe regele Mihai, care era elev și vara făcea cursuri la palatul din această zonă. Mama era nepoata poetei Otilia Cazimir, pe care am cunoscut-o și eu.  Bucureștiul este orașul meu natal pentru că în vremea când am venit eu pe lume, tata era student în capitală, la silvicultură. Regele Mihai avea nevoie de ingineri care să se ocupe de domeniile coroanei și îl scăpase pe tata, de război. Eu m-am născut chiar în ziua de 10 mai 1945, care este considerată prima zi de pace. Dar în același timp a fost și o zi care asupra mea a avut o influență nefastă. Toată viața mi s-a spus  că 10 mai este o zi de rușine, așa fiind catalogată de scriitorul Nicolae D. Cocea, tatăl actrițelor  Dina și Tanți Cocea, care a scris un pamflet despre regele Carol I. Pamfletul, a avut o influență negativă asupra mea, desigur în perioada comunistă.

 Când a fost nevoit să plece din țară, regele a vrut să-l ia pe tata cu el, dar tata nu a dorit să plece și a rămas inginer silvic la Ocolul Borca. Acolo mi-am petrecut eu copilăria. Borca este sub Broșteni pe Valea Bistriței.  Acolo este râul Sabasa și la 100 de metri de această apă, spre Crucea Talienilor, se aud parcă pașii Vitoriei Lipan din romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu. Acolo este râpa unde a fost omorât Nichifor Lipan și noi am locuit în casa de la marginea râpei, iar peste drum era biserica. În acest lăcaș de cult este înmormântat Nichifor Lipan, care a fost omorât de cei 2 ciobani, tovarășii săi, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Peste ani, eu citind romanul “Baltagul”, am înțeles că am copilărit pe urmele improvizației literare a lui Sadoveanu și m-a marcat acest lucru. Apoi am scris și eu literatură.

AT– Să înțeleg că ați fost influențat și inspirat de frumusețea zonei, de zestrea literară primită pe linie maternă, dar și de proza lui Mihail Sadoveanu?

Șerban Codrin – Un loc cu un peisaj superb. Mi-am adus aminte și zilele trecute de acele locuri și am dedicat un haiku unei flori, ciuboțica cucului. Acesta suna cam așa:

Desculț prin ciulini

Ciuboțica cucului

Mi-a rămas mică.

AT- Să revenim însă la Slobozia și la prima mea întrebare.

Șerban Codrin – Eu am terminat facultatea în 22 iunie 1968. Am avut niște probleme la repartiție. Am fost coleg cu Adrian Păunescu, Constanța Buzea și Ion Alexandru. Ei au rămas în București, iar eu am fost repartizat în județul Ialomița, ca profesor în localitatea Giurgeni, Ialomița. Aici predam, scriam noapte de noapte, mai ales în cancelaria școlii,  unde aveam un radio și ascultam muzică clasică, de la oratoriile lui Bach la muzica lui George Enescu.  Pe lânga limba și literatura română predam elevilor și muzica. Am avut inspecții și cu oroare au constatat cei care au venit că eu n-am predat niciodată note, do major și do minor, dar am ascultat simfonii. Astfel s-a propus să fiu dat afară din învățământ fiindcă eu nu respectam programa școlară. Dar din fericire nu s-a întâmplat acest lucru!

AT– V-ați ocupat de cultura lor generală!

Șerban Codrin – Și astăzi dacă mergeți în Giurgeni o să găsiți moși și babe care vă vor spune despre Simfonia a VII-a de Beethoven!

AT- De la Giurgeni ați ajuns la Slobozia.

Șerban Codrin – Da, eu scriam pe vremea aceea piese de teatru. Am scris multe piese de teatru, care s-au jucat, s-au publicat și au fost și premiate. Am câștigat astfel un concurs aflat sub egida Uniunii Scriitorilor și a revistei „Luceafărul“. Am luat marele premiu cu piesa de teatru numită “ Podul Soarelui”, fiindcă la Giurgeni se construia podul de la Giurgeni- Vadul Oii. Eu am scris o piesă în 4 acte. Secretarul cu propaganda de partid a venit la Giurgeni să mă caute. M-a găsit cu copiii la cules de zarzavat. Era cu inspectorul școlar general .  Au venit să mă anunțe că sunt numit director al Bibliotecii Județene “ Ștefan Bănulescu“ din Slobozia.  În această instituție, am stat  între anii 1976-1982. Apoi am demisionat fiindcă erau presiuni asupra mea să devin membru de partid. Așa am plecat din nou la țară, în localitatea Bucu, Ialomița. Acolo am scris foarte mult. La momentul actual eu sunt autorul a șapte epopei. De la Homer au rămas două, “Iliada” și „Odiseea”.  

AT- Felicitări! Și mai știu că ați rescris, ca un omagiu ,“Țiganiada” lui Ion Budai Deleanu, care se termină așa, “Ori la slobozie, ori la moarte!”.

Șerban Codrin – Da, erau cuvintele eroului din “Țiganiada”, eu păstrez asta!

Dar vreau să vă spun că astăzi am trimis la un concurs la Cluj , ultima mea carte, care se intitulează “Cimitirul poeților “, unde am făcut epitafuri pentru 200 de poeți, ai lumii și români. Începând cu Homer, Orfeu, Sappho, până încoace, unii pentru care am conceput epitaful sunt chiar prietenii mei. Ca într-un cimitir al poeților. Pe unii i-am ironizat, de exemplu lui Jean de la Fontaine i-am luat un interviu. Am scris și despre Publius Vergiliu Maro , care este considerat poet național al Romei și care a scris “Eneida”. Se întâmplă în “Eneida” ceva, Eneas pleacă de la Troia în Italia unde întemeiază orașul Alba Longa, care după 300 de ani se transformă în Roma. Roma este a doua Troia. Aceasta trece prin istorie și se transformă în Bizanț. Care reprezintă în viziunea mea a treia Troia. Care este dărâmată. Urmează a patra Troia, Moscova. Poemul se termină cu dărâmarea Moscovei. Urmează a cincea  Troia care, ne întrebăm care va fii.  Este o lucrare pe care am terminat-o în cinci luni.

AT- Haideți să vorbim despre marea dumneavoastră realizare. Sunteți fondatorul școlii de haiku în România, adică sunteți cel care a fondat o școală de haiku în țara noastră. Cum v-ați apropiat de acest gen literar și cum ați reușit să-l faceți iubit de români?

Șerban Codrin – După 1989, 1990 eu nu știam ce să scriu. Terminasem lucrările, terminasem și “Testamentul din strada Nisipuri”,  care este principala mea carte, unde mai mulți poeți fac o călătorie prin infernul purgatoriu și paradisul comunist  și într-o zi am găsit la un debit de tutun ,aici în Slobozia, o revistuță, care se numea „Haiku”. Am văzut despre ce este vorba și imediat am trimis la redacție un mic poem în proză numit “Haijinul”, unde se găsea un haiku, care sună așa:

Mare în furtună

Liniște în cimitirul marinarilor.

Revista îmi răspunde după câteva săptămâni, invitându-mă să trimit textul la altă adresă. Dar în toamnă eu merg până la Satu Mare și acolo mă întâlnesc cu un domn colonel în servicii care lucrase la Ambasada României din Japonia și care se specializase în haiku. Era Florin Vasiliu. El a scris niște cărți despre haiku, cărți de critică literară. Nu avea deloc talent literar, dar diplomatic se descurca în haiku. Nu am vrut să stau de vorbă cu dumnealui. El și-a cerut scuze, mi-a spus că articolele erau scrise de altcineva, etc… Dar mi-a cerut să îi dau un volum de haikuuri. Cum să-i dau așa ceva dacă eu nu scrisesem! Apoi am intrat în biblioteci, am găsit cărți despre budism, despre estetica poeziei haiku și am început să scriu. Mi-a trebuit jumătate de an. Am fost la niște cursuri de vară, în 1983 la Vălenii de Munte, acolo la  Nicolae Iorga. Dar în loc să mă duc la cursuri și să mă îndoctrinez cu ideile lui Iorga, eu am colindat si am scris haikuuri. De exemplu

Nopți fără greieri

Ceva i se întâmplă universului.

Am scris un haiku privind la niște jucători de șah, care erau tare pasionați:

Seară de vară

Un pătrat fără iarbă sub masa de șah.

Apoi am dat cartea domnului Vasiliu. Cartea se numește “Dincolo de tăcere”.  După ce a fost tipărită a ajuns în mâna compozitorului Theodor Grigoriu . Eu îl invitasem la Slobozia să vină la Festivalul “Ionel Perlea” în calitate de muzician. Pe vremea aceea eram director al Centrului Cultural “Ionel Perlea”. Theodor Grigoriu a compus 27 de lieduri după haikuurile din cartea recent apărută. Dar a venit  Ede Terenyi , care a compus și ea lieduri după această carte de haikuuri, apoi Vasile Spătărelu. Acestui compozitor i-am dar textul poemului de la “Missa Requiem” și l-am rugat să scrie un recviem . După un an a venit fără recviem, dar cu 10 lieduri dodecafonice după haikuurile din  cartea “Marea Tăcere”. Foarte frumoase. Acestea s-au cântat la Ateneul Român și chiar și în Italia. Apoi a apărut un compozitor japonez Satoshi Tanaka din Japonia. El a găsit pe internet liedurile, fiindcă erau traduse și în engleză. A scris și el lieduri.

AT-Dar nu de aici v-a venit ideea concursului de lieduri „Ionel Perlea” , care între timp a devenit concurs internațional de canto și anul acesta împlinește 35 de ani de la debut?

Șerban Codrin – Vă povestesc cum a fost cu concursul „Ionel Perlea”. Imediat după revoluție s-a  schimbat conducerea țării și trebuia să se schimbe și cea din județe, respectiv Ialomița. A venit democrația, democrația lui Caragiale, aia cu scandal și eu am fost trimis împreună cu doi colegi care predau la Ministerul Culturii și am dat examen cu Andrei Pleșu. A durat examenul cam cinci ore. Astfel eu cu ceilalți doi am fost numiți consilieri la Comitetul Județean de Cultură. Apoi aceste comitete s-au transformat în direcții pentru cultură, în 1998. Astfel fiecare venea cu idei, fiindcă trebuia să înlocuim Cântarea României. În vremea aceea conduceam toți trei cultura județului Ialomița. Trebuia să venim cu idei noi! Eu la Giurgeni ascultând radioul, auzeam din când în când de Ionel Perlea care conducea orchestre mari din lume, în Europa și în America. Ascultam cu mare interes Simfonia a IV-a de Ceaikovski, Simfonia a V-a de Beethowen, etc…Dar Ionel Perlea îmi spun eu, e de aici, din Ialomița , de la Ograda. Eu am fost acolo. Casa era neîngrijită, fiindcă comuniștii îl considerau fascist, deoarece Perlea dirijase lucrări de Anton Bruckner în fața lui Hitler, dar cu paradoxul dirijorului, stă cu spatele la public, deci și la dictator și cu fața la orchestră. Apoi mulțumește cu fața la dictator și cu spatele la orchestră.  Ideea a fost a mea de-a face un festival de muzică! S-a ajuns să facem un festival pentru dirijat, dar era foarte mult de umblat. Dar de unde orchestră simfonică? Ducându-mă  eu la Bacău în  anul 1981 m-am întâlnit cu un prieten care conducea festivalul de dirijat de la Bacău, Grigore Constantinescu, profesor universitar.  Am discutat cu el și am hotărât să facem la Slobozia un festival de lied, fiindcă mai era unul singur în lume, în Germania dedicat lui Schumann. Asta a fost ideea!  Nu aveam sală la Centrul Cultural! Ne-am hotărât ca sala mare să o transformăm în sală de spectacole. Apoi în celelalte săli, unde acum sunt expozițiile, se putea repeta. Și chiar în 1991 a fost prima ediție.

AT- Ați avut concurenți?

Șerban Codrin – A venit de la Iași, doamna Mariana Stoia, soția profesorului universitar Achim Stoia, el era rector la Conservatorul „George Enescu” din capitala Moldovei.  Apoi au venit și cei de la Cluj, Timișoara și Constanța. În 3, 4, 5 ani a devenit vizibil. Festivalul avea loc în prima săptămână întreagă din luna mai. Festivalul a mers până a murit muzicianul Grigore Constantinescu. În anul 1996, Grigore Constantinescu l-a adus pe Theodor Grigoriu . Acesta a compus lieduri după haikuurile mele. S-au făcut și spectacole apoi . După haikuurile mele au compus lieduri și Dan Dediu, Sabin Pautza, Ede Terenyi, Vasile Spătărelu, Felicia Donceanu, Cornelia Tăutu, Valentin Timaru, Oana Vardianiu și Satoshi Tanaka (Japonia).

AT- Haideți să vorbim despre premiile primite pentru poezia haiku. Veți mai scrie vreodată poezie clasică?

Șerban Codrin –  S-a întâmplat altfel. Eu am scris poezie clasică, apoi am trecut la verset și am scris poezie post modernistă și modernă. Eu am toate laturile, inclusiv poezia aceasta zen, budistă, care este făcută cu foarte mare rigoare. Aici am primit toate premiile care se dau în România, dar am primit și un premiu internațional. Dar este la nivelul fiecărei țări. În fiecare țară există câte un mare maestru. Astfel mi-a depus și eu candidatura, iar în  1998, 1999, mie mi-au dat titlul de Mare Maestru după toate rigorile internaționale. Apoi am făcut o școală de haiku la Slobozia, unde am invitat poeți din toată țara. Am scos 2 reviste: „Orion” și „Micul Orion” și au venit aici specialiști de la Ambasada Japoniei. Slobozia a devenit un centru românesc al haiku-ului.

AT– Cât de mulțumit este sufletul dumneavostră, că acum la cea de-a 35-a ediție a festivalului se instituie un premiu „Șerban Codrin”?

Șerban Codrin – Nu știu, am să aflu mâine! Eu credeam că se va face o secțiune de lied.

Interesant este că s-au cântat ieri lieduri de Ionel Perlea. Unul dintre lieduri aparține unui poet  numit A.E. Bakoski și  poezia poartă numele de “Helgoland”. Aceasta este o insulă în Marea Nordului, care  este considerat hotarul de nord al Germaniei. Helgoland înseamnă țara paradisului. Este o insulă eminamente pustie, are câteva hectare.  Aici pe această insulă în anul 1925, Max Planck, a descoperit teoria fizicii cuantice. Aceasta este ultima lucrare a lui Brukner, Cantata “Helgoland”. Este fenomenală. Pentru cor de bărbați.

AT- Ce gânduri îl traversează pe scriitorul Șerban Codrin, acum la 81 de ani?

ȘC- Vreau să scriu volumul 2 din Cimitirul Poeților. Dar gândiți-vă la altceva. Ce înseamnă 35 de ani din viața unui om? Păi la 35 de ani Beethowen compunea „Simfonia Destinului”. Este o cifră magică , la 35 de ani Eminescu își terminase cariera. Rebreanu tipărise “Ion” și lucra la „Pădurea spânzuraților”.

AT- Să ne bucurăm așadar de acest festival care a împlinit 35 de ani! Vă mulțumesc mult, domnule Șerban Codrin! Sănătate și împliniri în anii care vin!

 

Adriana TELESCU/UZPR Caraș Severin