IOAN VASIU: Pentru cei care te cunosc mai puțin sau deloc, te rog, stimate coleg, să te prezinți în câteva fraze.

VITALIE COJOCARI: Sunt jurnalist de 26 de ani, o profesie pe care nu o privesc doar ca pe o meserie, ci ca pe un mod de a înțelege și de a traduce lumea pentru ceilalți. Sunt și doctorand la Universitatea din București, unde cercetez transformările profunde prin care trece presa în era digitală, social media, fenomenul jurnalismului hibridizat.

Scriu pe canalele mele de Social Media. Pot fi găsit în special pe Facebook, YouTube, unde îmi dezvolt canalul meu. Sunt tată de junioară la tenis. Natalia mea are 13 ani și o sprijin cu ce pot și cât pot în sportul ei.

I.V.: Activitatea ta jurnalistică ar putea fi împărțită în două: jumătate desfășurată la Chișinău și jumătate la București. Detaliază puțin.

V.C.: Este o împărțire corectă, dar trebuie să-i adaug niște repere temporale. Sunt în România din 2006, de jumătate din viață. În Chișinău am fost jurnalist în anii studenției. Dar nu am abandonat niciodată Chișinăul cu adevărat. De fapt, pentru mine este același spațiu informațional.  Mereu am încercat să găsesc subiecte care să-i intereseze pe urmăritorii mei din România și pe cei din Republica Moldova. Am făcut asta și am reușit de cele mai multe ori. Este cea mai mare bucurie a mea, să știu că sunt jurnalist care poate să-și facă meseria și în Republica Moldova, dar și în România.

I.V.: Concret, unde îți desfășori acum activitatea ca jurnalist?

V.C.: Sunt jurnalist din zona New Media. Adică scriu pe canalele mele de social media, scriu pe Facebook, am o emisiune pe care o public pe canalul meu de YouTube. De asemenea, colaborez cu redacții pe proiecte independente. De pildă, cu RFI România am o colaborare frumoasă. Public acolo „Cronica lui Vitalie” – este despre ce este important în Republica Moldova. Cu Espress.ro am de asemenea o colaborare minunată. Este o redacție pan europeană, îmi place foarte mult stilul acesta de jurnalism pro-european. E nevoie de mai multe știri despre Europa. Colaborez și cu „Cotidianul”. O redacție care vrea subiecte în profunzime în care dezvălui știri, fenomene despre Rusia de astăzi.

I.V.: Știu că ai lucrat atât în televiziune, cât și în radio. Care îți place mai mult?

V.C.: Mereu m-am văzut ca om de televiziune. Mi-a plăcut mult să combin textul cu imaginea. Dar nu se poate să fii om bun de televiziune fără o voce pusă la punct, fără sunet echilibrat, adică fără radio. Îmi place radioul, îmi place mult că a prins din nou viață prin podcasturi. Este esențial să-și păstreze dorința de a ajunge la om. Radioul nu a murit, doar s-a adaptat minunat la noile vremuri. Cred că și televiziunea va trebui să o facă. De altfel, acum sunt om de New Media, de jurnalism făcut prin noile forme ale comunicațiilor, de pildă, Social Media.

I.V.: Din care asociații sau uniuni faci parte?

V.C. : Aici este simplu, nu fac parte din nicio asociație ori uniune profesională. Este și un regret al meu. Trebuie să mă implic mai mult. Cred în asocierea profesională a jurnaliștilor. Este nevoie de așa ceva. Pe de altă parte, conduc o Asociație non-profit. Se numește simplu Asociația Natalia Cojocari. Am făcut-o tocmai pentru a putea să o ajut pe fetița mea. Este junioară în tenis și are nevoie de mult sprijin, inclusiv financiar. Ca părinte în tenis trebuie să mă implic și să o ajut cât pot de mult.

I.V.: Se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în statul democratic?

V.C.: Acum ceva vreme aș fi spus că da, că este. Dar acum nu mai sunt atât de sigur. Presa a avut mereu acest rol pentru că i l-a conferit poporul. Omul urmărea presa și prin urmare îi dădea voie astfel să-l reprezinte în relația cu puterea. Întrebarea în acest moment este alta: poporul mai urmărește presă? De când au apărut canalele de social media, cât de mult citește cetățeanul știri, anchete, site-uri ? Cât se mai uită la televizor?

Nu este simplu de răspuns.

Presa tradițională și-a pierdut monopolul asupra informației și, odată cu el, o parte din autoritatea sa clasică. Astăzi asistăm la o „digitalizare” și o fragmentare a spațiului public. Presa mai este o putere doar în măsura în care reușește să rămână un filtru credibil împotriva dezinformării și a manipulării. Când jurnaliștii își fac meseria cu onestitate, investigând și taxând abuzurile, presa rămâne un „câine de pază al democrației”. Din fericire, jurnaliștii știu să se adapteze și se vor adapta în continuare pentru a putea să-și păstreze forța „puterii a patra”. Dacă nu o vor face, va fi extrem de greu pentru cetățeni să pună presiune pe Putere în diferite situații. 

I.V.: Ai regretat cândva pentru că ai ales jurnalismul și nu o altă profesie?

V.C.: Să spui că nu ai avut momente de oboseală sau de dezamăgire într-o profesie atât de dificilă ar fi nefiresc. Au fost momente în care am văzut cum eforturi uriașe se pierd în algoritmi sau cum publicul preferă uneori senzaționalul în locul analizei serioase. Dar nu am regretat niciodată alegerea făcută. Jurnalismul îți oferă un privilegiu extraordinar: acela de a fi în rândul întâi la istoria care se scrie sub ochii noștri și de a pune întrebări în numele celor care nu o pot face. Este o profesie care te menține viu, curios și conectat la realitate. Dacă aș lua-o de la capăt, aș alege exact același drum.