20 mai 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Proiect „Cei trei A din Reșița” – Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo în 12 expoziții dedicate Reșiței în anul aniversar 2026.

Expoziția Nr. 5, autor Bogdan Andrei Mihele.

 

21 mai 2026, ora 17.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Ziua mondială a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare (21 mai).

Expoziție de artă plastică având tematica „Tradiții și obiceiuri în Banatul Montan”, a membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ din Reșița (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka). Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, Maria Tudur și Tatiana Țibru.

Intermezzo muzical cu Grupului muzical „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

23 mai 2026, orele 18.00 – 21.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Noaptea Lungă a Muzeelor și a Galeriilor.

Fotbalul reșițean la centenar: 16 mai 1926 – 16 mai 2026. O expoziție din Colecția Muzeului Cineastului Amator, coordonator: Andrei Florin Bălbărău.

100 de ani de la vizita regală la Reșița, 10 iunie 1926 – 10 iunie 2026. O expoziție documentară realizată de colecționarul Bogdan Andrei Mihele.

Expoziție filatelică „Reșița / Reschitza” din cadrul proiectului „Reșița / Reschitza, 255 – 100”.

 

23 mai 2026, orele 18.00 – 21.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Noaptea Lungă a Muzeelor și a Galeriilor.

Expoziție de artă plastică „Reșița / Reschitza” a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) din cadrul proiectului „Reșița / Reschitza, 255 – 100“. Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru.

Expoziție de afișe de la manifestările Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” Reșița, ianuarie – mai 2026.

 

26 mai 2026,ora18.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea I.

Concert cu „Intermezzo“ Reșița (coordonator: Lucian Duca).

 

27 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a II-a.

Concert cu Duo Marianne & Petru Chirilovici.

 

28 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a III-a.

Concert cu Grupul vocal-instrumental „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

29 mai 2026,ora19.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).

Fantezii muzicale de mai, partea a IV-a.

35 de ani Corul „Franz Stürmer” Reșița, 27 mai 1991 – 27 mai 2026.

Concert cu Corul „Franz Stürmer” (dirijoare: Elena Cozâltea).

 

30 mai 2026, începând cu ora 10.00, Steierdorf / județul Caraș-Severin:

Sărbătoarea hramului Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime” din Steierdorf, tradiționalul „Kirchweih“. Participanți & invitați: Formația de dansuri populare germane din Steierdorf – copii și tineri (coordonatoare: Gabriela Plestici), corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea), grupurile muzical-vocale „Intermezzo” (coordonator: Lucian Duca) & „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas) și Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

30 mai 2026, Centrul Cultural Muzeistic Anina:

„250 de ani de la întemeierea Steierdorf – Anina / 150 de ani Biserica Romano-Catolică «Preasfânta Treime» Steierdorf”: Expoziție retrospectivă de artă plastică, cu lucrări realizate de membrii cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Participă Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Busuioc Pătraru, Nik Potocean și Tatiana Țibru.

 

 

 

20. Mai 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”. Die drei A in für Reschitza gewidmeten Ausstellungen: Andrei Florin Bălbărău, Bogdan Andrei Mihele & Andrei Szabo.

Ausstellung Nr. 5, Autor: Bogdan Andrei Mihele.

 

21. Mai 2026, 17:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Welttag der kulturellen Vielfalt für Dialog und Entwicklung (21. Mai).

Kunstausstellung zur Thematik „Traditionen“, mit der Beteiligung von Mitgliedern des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ Reschitza (Koordination: Doina & Gustav Hlinka). Es stellen aus: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Violeta Iakabfi, Adina Milenovici, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Musikalisches Intermezzo mit der Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza” (Koordinator: Iuliu Fazakas).

 

23. Mai 2026,18:00 – 21:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Lange Nacht der Museen und der Ausstellungen.

Dem Reschitzaer Fußball zum 100. Geburtstag, 16. Mai 1926 – 16. Mai 2026. Eine Dokumentationsausstellung vom Museum des freiwilligen Filmemachers Reschitza, Koordination: Andrei Florin Bălbărău.

100 Jahre seit dem Königlichen Besuch in Reschitza, 10. Juni 1926 – 10. Junie 2026. Eine Dokumentationsausstellung des Sammlers Bogdan Andrei Mihele.

Philatelie-Ausstellung „Reșița / Reschitza” im Rahmen des Projekts „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

 

23. Mai 2026,18:00 – 21:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Lange Nacht der Museen und der Ausstellungen.

Kunstausstellung, der Stadt Reschitza im Rahmen des Projekts „Reșița / Reschitza, 255 – 100“ gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur und Tatiana Țibru.

Plakate-Ausstellung von den Veranstaltungen in der „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza, Januar – Mai 2026.

 

26. Mai 2026,18:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil I.

Mit der Teilnahme des „Intermezzos“ (Koordination: Lucian Duca).

 

27. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil II.

Mit der Teilnahme des Duos Marianne & Petru Chirilovici.

 

28. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil III.

Mit der Teilnahme der Vokal-Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

29. Mai 2026,19:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).

Musikalische Mai-Phantasien, Teil IV.

35 Jahre „Franz Stürmer”-Chor Reschitza, 27. Mai 1991 – 27. Mai 2026.

Konzert des „Franz Stürmer”-Chors Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea).

 

30. Mai 2026, ab 10.00 Uhr, Steierdorf im Banater Bergland:

Kirchweihfest der Römisch-Katholischen „Allerheiligste Dreifaltigkeits“-Kirche.

Mit der Teilnahme der Steierdorfer Kinder- und Jugendvolkstanzgruppe sowie aus Reschitza des Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Prof. Elena Cozâltea), der Musik- und Singgruppen „Intermezzo” (Koordination: Lucian Duca) & „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas) und der deutschen Volkstanzgruppen „Enzian“ – die Kleinen / Jugendlichen und Erwachsenen (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).

 

30. Mai 2026, Museales Kulturzentrum Anina:

„250 Jahre seit der Gründung von Steierdorf und 150 Jahre Römisch-Katholische «Allerheiligste Dreifaltigkeits»-Kirche Steierdorf”: Retrospektivausstellung des Malerei-Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ (Koordination: Doina & Gustav Hlinka) am Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen. Es beteiligen sich die Künstler: Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Elena Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina & Gustav Hlinka, Eleonora & Gabriel Hoduț, Busuioc Pătraru, Nik Potocean und Tatiana Țibru.

 

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița sunt alături în aceste zile de comunitatea locală, zile în care sărbătorim împreună Centenarul CSM Reșița. O parte a celor care și-au dedicat viața de-a lungul anilor acestui club de fotbal au fost de etnie germană!

Acestui Centenar i-a fost dedicată în mare parte conferința de ieri, 14 mai 2026, de la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița, susținută de profesorul universitar și autorul Gheorghe Popovici în cadrul proiectului «Conferințele „Reșița 255 / 100: Oameni – Locuri – Fapte”», tematica acesteia fiind Reșița sportivă.

Totodată, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița editează un plic filatelic omagial, care este obliterat în data de 16 mai cu o ștampila filatelică ocazională aferentă.

Mehedințiul are legături să spunem speciale cu Republica Serbia, spațiul riveran Dunării, din mai vechi timpuri. De altfel, încă de pe vremea voievodatelor de pe ambele maluri ale fluviului, existau astfel de legături de la cele economice la cele de înrudire între casele domnitoare din cele două entități geografice. Faptul că se vorbea și se mai vorbește românește în spațiul fost iugoslav, actual sîrbesc, după ruoperea RSF Iugoslavia în mai multe state la sfârșitul anilor `90, întărea aceasta legătură, Valea Timocului, aria cunoscută sub acest nume din Serbia de sud-este, apoi continuată în Bulgaria cu Valea Timocului bulgăresc, respectiv, zona Vidin, Kula, Bregovo, Lom, unde trăiesc vlahii/românii din Timoc, o populație românofonă prezentă aici de secole. Ca o completare, și cele trei județe deprinse din sudul Dobrogei, 1940, Caliacra, Durostor și Balcic, așa-numitul Cadrilater, aveau și mai au o populație românofonă. România nu a avut pretenții teritoriale de la cele două state vecine după mai noile sau mai vechile împărțiri teritoriale, nici din motive de limbă și tradiții, nici economoce, nici de o altă motivație. Interesant este că, madia românească ignora cu obstinație, parcă, știri și informații din spațiile astea, despre românii de pe acolo, cu toate că avem un minister dedicat unor astfel de legături, avem consulate și în Serbia și în Bulgaria. De asemenea, vorbim de o serie de proiecte numite odinioară „transfrontaliere”, unele se derulează și acum, cu artiști plastici, scriitori, ansambluri folclorice… Este adevărat, în Serbia sunt multe posturi de muzică populară care promovează cântecul popular în limba română, dar limba în care se cântă este numită… vlahă. Așa și comunitatea vorbitoare de limbă română de acolo, este numită la fel, „populație vlahă”.

Așa că ne-am îndreptat un pic atenția spre spațiul sârbesc, el fiind cel mai apropiat de Mehedinți, și am căutat să aflăm ca o curiozitate pur jurnalistică, pe care o credem împărtășită și de alți mehedințeni și nu numai, care mai este situația politico-economică din Serbia, „cuscrii” noștri de peste Dunăre, spațiu marcat, se știe, de un puternic sentiment patriotic?

Situația politico‑economică a Serbiei la începutul anului 2026, stat nemebru UE, este marcată de un contrast puternic: o economie aflată în expansiune și un climat politic tot mai tensionat. Pe de altă parte, o calificare generală a situației economice a Serbiei contemporane ar fi aceea a unei creșteri solide, dar vulnerabilă. Așa stând lucrurile,

s-au înregistrat evoluții pozitive vizavi de o creștere economică estimată între 3–4% în anii următori, potrivit FMI și Băncii Mondiale, investiții străine directe ridicate, de ordinul miliardelor de euro în 2025, care au consolidat industria, datoria publică este în scădere, ajunsă la aproximativ 45% din PIB în 2025, șomajul este în scădere, la circa 8,8%, cu o rată de ocupare record, se constată o stabilitate fiscală, cu deficit bugetar foarte redus, adică 0,2% din PIB în prima jumătate a lui 2025. Din această perspectivă, se estimează că Serbia ar putea deveni cea mai mare economie din Balcani până în 2027, depășind Croația și apropiindu-se de Slovenia până la finalul deceniului.

Există, spun sursele citate, unele riscuri și vulnerabilități, între care dependența de investițiile străine și de contextul geopolitic regional, performanța slabă a agriculturii și încetinirea construcțiilor în 2025, tensiuni sociale interne, care pot limita transformarea creșterii economice în bunăstare reală, riscuri legate de companiile de stat și de cererea externă pentru exporturile sârbești.

În termeni generali, se apreciază că Serbia se află într-o situație paradoxală: economic, țara are o traiectorie ascendentă, cu perspective de creștere peste media regională și cu investiții străine consistente, dar politic, democrația se erodează, instituțiile sunt slăbite, iar tensiunile interne și regionale rămân ridicate. Acest dezechilibru între dinamica economică pozitivă și regresul democratic reprezintă principala provocare pentru stabilitatea Serbiei în anii următori.

Cu toate acestea, imaginea generală a Serbiei contemporane este una de stabilitate internă, cu o populație pașnică, dar puternic marcată de sentimentul apartenenței la spațiul sârbesc, cu, în continuare, un cult pentru cel care i-a fost președinte din 1953 până la decesul din 4 mai 1980, anume Iosif Broz Tito, cel care a desprins spațiul ex-iugoslav de sub tutela Rusiei post-belice a lui Stalin, deschizându-i drumul masiv spre Occident, cel care a marcat, de altfel, politica statelor est-europene în raporturile cu Estul, cât și cu Vestul Europei.

              

Foto: Dan Șalapa (Mihailo Vasilievici, scriitor, jurnalist, coordonator Centrul Cultural Românesc din Kladovo, Serbia și Mioara Ștefan, consul general la Consulatul General al României din Zaječar, responsabil pentru comunitatea românilor dinTimocul sârbesc și bulgăresc; colț cu obiecte de patrimoniu folcloric și de uz gospodăresc, populația de expresie românofonă, Valea Timocului, la Centrul cultral Românesc din Kladovo, Serbia;

banner al Centrului Cultural Românesc din Kladovo, Serbia, 2025)

(surse: thedocs.worldbank.org, cignews.org, BTI 2026 Serbia County Report, BalkanInsight)

Personalitatea preotului Iosif Coriolan Buracu este una de o complexitate rară, reunind în aceeași ființă vocația spirituală, rigoarea militară și o dăruire necondiționată pentru idealul național. 
Părintele Buracu a fost un spirit polivalent, fiind, pe rând sau simultan, preot, ofițer superior (locotenent-colonel), deputat, istoric și muzeograf. Posteritatea l-a reținut  ca un „reformator al satului românesc” (Prof. Nicolae  Ioana) și un model de „patriotism curat și sănătos” (prof. Mihai Vlădia).
Descris de biografii săi ca fiind „sărac până la sfințenie”, părintele Buracu a fost un OM în adevăratul sens al cuvântului. Nu și-a clădit averi materiale, ci a investit totul în educația celor opt copii ai săi și în binele comunității, servind cu abnegație neamul românesc.

În timpul Primului Război Mondial, a fost preot militar pe toate fronturile Europei, fiind considerat „preotul transilvănean cu cel mai mare grad din armată”. Lupta sa pentru cauza națională a început însă mai devreme: în 1914, a fost primul deținut politic român al conflagrației, fiind arestat de autoritățile austro-ungare pentru activitatea sa naționalistă.
A fost un neobosit ctitor de instituții fundamentale pentru spiritul românesc: Muzeul „General Nicolae Cena” din Băile Herculane (1921); Muzeul Almăjului (1929); De o importanță majoră pentru comunitatea Mehadiei și a Băilor Herculane este lucrarea sa monografică: Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane și Cronica Mehadiei (1924), o operă de referință pentru istoriografia locală.
Investit ca preot în parohia Mehadia în anul 1912, Iosif Coriolan Buracu a găsit aici un mediu vibrant, deși aflat sub presiunea maghiarizării forțate din perioada dualismului austro-ungar. La Mehadia, Buracu s-a alăturat unui grup de intelectuali și patrioți locali care formau un veritabil „tandem național-cultural”. Printre aceștia se numărau generalul Nicolae Cena, medicul Virgil Nemoianu și dascălul Nicolae Mergea.
Încă din prima duminică de slujire,  s-a implicat activ în viața cetății: A înființat o agenție a ASTREI (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român). A fondat o Bibliotecă Comunală, a  dotat-o cu câteva sute de volume. A cultivat legături spirituale strânse cu românii din Orșova, Severin și Craiova, transformând Mehadia într-un punct de legătură pentru ideea de unitate culturală.
Din cauza acestor activități, a devenit rapid unul dintre suspecții principali ai poliției și jandarmeriei maghiare, fiind monitorizat constant alături de generalul Cena.
După o viață dedicată unirii și culturii, părintele Buracu a murit în 1964, după o perioadă dură în care ce regimul comunist l-a persecutat in mod constant, retragându-i inclusiv dreptul la pensie. Cu toate acestea, faptele sale au rămas vii în memoria comunității: În anul 1981, a fost reînhumat în curtea bisericii din localitatea natală, Prigor. În anul 2008, la intrarea în aceeași biserică, a fost dezvelit un bust în onoarea sa — un moment de profundă recunoștință la care am avut bucuria și onoarea de a participa.

Iosif Coriolan Buracu a rămas, pentru locuitorii zonei, un „sfânt nesfințit” și o lumină care continuă și astăzi să ghideze spiritualitatea bănățeană.
Perioada petrecută la Mehadia a fost pentru Coriolan Buracu nu doar o etapă a carierei clericale, ci un moment de „semănare a grăunțelor de românitate” într-un loc cu adânci rădăcini istorice.

În ceea ce privește legătura preotului Buracu cu Mehadia, trebuie să subliniez că acesta este una extrem de solidă, atât din perspectiva celor relatate până aici, cât și din cea a faptului că o mare parte dintre membrii familiei sale își dorm somnul de veci în Cimitirul Ortodox din Mehadia: Silvia, Victoria, Mircea, Horia (căzut eroic pe frontul rusesc, din cel de-al doilea război mondial, în anul 1943), Florin, Mihail și soția preotului, Maria (mama copiilor). Maria provenea din neamul dascălului Boldea din Borlovenii Vechi, fiind sora marelui preot Pavel Boldea. Devotamentul său față de familie și față de tradiția românească a acelor vremuri, este oglindit și de cele 11 nașteri, din care doar 8 copii au supraviețuit. Din păcate, mulți dintre ei s-au stins prematur din diferite cauze. Unul dintre ei, Horia, piere, la doar 28 de ani, căzut pe frontul celui de-al doilea război mondial. Chiar și soția sa, Maria, se stinge, în anul 1947, la vârsta de doar 58 de ani. Cel mai longeviv fiu al preotului, Mihai, profesor, poet și om politic (născut în 1930), a dus mai departe povara demnității supraviețuind ororilor din închisorile comuniste. A fost deținut la Târgşor, Piteşti, Jilava şi lagărele de muncă de la canal, Bicaz, Borzeşti şi Oneşti. Mihai Buracu decedează la vârsta de 81 ani și este înmormântat, alături de mama sa și o parte dintre frații săi, în cimitirul ortodox din Mehadia. Un alt fiu al preotului Buracu, Octavian, de profesie geolog, a trăit la Cluj, unde a decedat și este înhumat.

În anul 2004, prin inițiativa lui Mihai Buracu, a fost constituit Fondul Familial Buracu la Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin (Fond nr. 821). Acesta cuprinde documente de o valoare istoriografică inestimabilă (1893–2003), oferind detalii despre:
– Traseul bio-bibliografic al lui Coriolan și Mihail Buracu;
– Corespondența cu personalități și instituții ale vremii;
– Activitatea de pe front și din ținutul Mehadiei;
– Manuscrisele și memoriile din anii de detenție.
Așa cum sublinia Tudor Rățoi în prefața inventarului, aceste documente sunt martori tăcuți ai luptei pentru unitatea politică și culturală a românilor, transformând numele de „Buracu” într-un simbol al rezistenței și demnității bănățene.

Constantin VLAICU – membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin 
Mehadia-15 mai 2026

_____________

* Expresia „sfânt nesfințit” am regăsit-o adesea în scrierile biografice despre I.C.Buracu, cel mai recent preluată de la domnul profesor Pavel Panduru, însă nu am reușit să determin cui aparține meritul exclusivității. Ceea ce vreau însă să remarc este profunzimea ei în raport cu imensa personalitate a preotului Buracu, în opinia mea, reprezintă cea mai înaltă formă de recunoaștere pe care o comunitate o poate oferi unui lider spiritual. Ea depășește canoanele oficiale ale bisericii și se mută în sfera „canonizării populare”. În teologie, un sfânt este recunoscut prin minuni sau prin martiriu, după procese lungi de canonizare, însă pentru popor, un „sfânt nesfințit” este cel care a trăit Evanghelia socială. Părintele Buracu nu s-a limitat la altar-el a fost în tranșee, în închisori, în biblioteci și în casele oamenilor săraci. Această expresie sugerează că viața lui a fost o rugăciune continuă prin acțiune. Într-o lume în care adesea puterea și bogăția sunt confundate cu succesul, un preot cu opt copii care alege să investească totul în comunitate și în educație, rămânând el însuși sărac, capătă o aură de ascet. Este o sfințenie a detașării de bunurile pământești pentru binele comun. Persecuția îndurată, retragerea pensiei și umilințele la care a fost supus de regimul ateu au fost „focul” care i-a purificat imaginea în ochii credincioșilor. Atunci când statul încearcă să șteargă un om din istorie, poporul răspunde ridicându-l la rangul de sfânt. „Nesfințit” înseamnă aici doar că nu are „actele” oficiale, dar are atestarea sufletească a celor care l-au cunoscut. Cuvântul „nesfințit” are și o nuanță de omenesc: ne spune că Buracu a rămas un om în carne și oase, cu lupte, cu familie, cu responsabilități de ofițer și de tată, dar că a reușit să sfințească aceste roluri lumești. Este sfințenia celui care „transpiră” pentru neamul său, nu doar a celui care stă în genunchi. În concluzie, expresia, care este și un paradox superb, transformă absența unei recunoașteri formale (din partea instituției statale) într-o prezență vie și eternă în memoria colectivă a Banatului. Este titlul de onoare al unui om care a înțeles că datoria față de Dumnezeu trece prin datoria față de om.
Cu maximă reverență și adâncă pioșenie în fața unei vieți care a devenit ea însăși o pildă vie, plecăm fruntea în fața acestui apostol al Banatului!

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și veșnică pomenire!

Constantin VLAICU