Personalitatea preotului Iosif Coriolan Buracu este una de o complexitate rară, reunind în aceeași ființă vocația spirituală, rigoarea militară și o dăruire necondiționată pentru idealul național. 
Părintele Buracu a fost un spirit polivalent, fiind, pe rând sau simultan, preot, ofițer superior (locotenent-colonel), deputat, istoric și muzeograf. Posteritatea l-a reținut  ca un „reformator al satului românesc” (Prof. Nicolae  Ioana) și un model de „patriotism curat și sănătos” (prof. Mihai Vlădia).
Descris de biografii săi ca fiind „sărac până la sfințenie”, părintele Buracu a fost un OM în adevăratul sens al cuvântului. Nu și-a clădit averi materiale, ci a investit totul în educația celor opt copii ai săi și în binele comunității, servind cu abnegație neamul românesc.

În timpul Primului Război Mondial, a fost preot militar pe toate fronturile Europei, fiind considerat „preotul transilvănean cu cel mai mare grad din armată”. Lupta sa pentru cauza națională a început însă mai devreme: în 1914, a fost primul deținut politic român al conflagrației, fiind arestat de autoritățile austro-ungare pentru activitatea sa naționalistă.
A fost un neobosit ctitor de instituții fundamentale pentru spiritul românesc: Muzeul „General Nicolae Cena” din Băile Herculane (1921); Muzeul Almăjului (1929); De o importanță majoră pentru comunitatea Mehadiei și a Băilor Herculane este lucrarea sa monografică: Muzeul General Nicolae Cena în Băile Herculane și Cronica Mehadiei (1924), o operă de referință pentru istoriografia locală.
Investit ca preot în parohia Mehadia în anul 1912, Iosif Coriolan Buracu a găsit aici un mediu vibrant, deși aflat sub presiunea maghiarizării forțate din perioada dualismului austro-ungar. La Mehadia, Buracu s-a alăturat unui grup de intelectuali și patrioți locali care formau un veritabil „tandem național-cultural”. Printre aceștia se numărau generalul Nicolae Cena, medicul Virgil Nemoianu și dascălul Nicolae Mergea.
Încă din prima duminică de slujire,  s-a implicat activ în viața cetății: A înființat o agenție a ASTREI (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român). A fondat o Bibliotecă Comunală, a  dotat-o cu câteva sute de volume. A cultivat legături spirituale strânse cu românii din Orșova, Severin și Craiova, transformând Mehadia într-un punct de legătură pentru ideea de unitate culturală.
Din cauza acestor activități, a devenit rapid unul dintre suspecții principali ai poliției și jandarmeriei maghiare, fiind monitorizat constant alături de generalul Cena.
După o viață dedicată unirii și culturii, părintele Buracu a murit în 1964, după o perioadă dură în care ce regimul comunist l-a persecutat in mod constant, retragându-i inclusiv dreptul la pensie. Cu toate acestea, faptele sale au rămas vii în memoria comunității: În anul 1981, a fost reînhumat în curtea bisericii din localitatea natală, Prigor. În anul 2008, la intrarea în aceeași biserică, a fost dezvelit un bust în onoarea sa — un moment de profundă recunoștință la care am avut bucuria și onoarea de a participa.

Iosif Coriolan Buracu a rămas, pentru locuitorii zonei, un „sfânt nesfințit” și o lumină care continuă și astăzi să ghideze spiritualitatea bănățeană.
Perioada petrecută la Mehadia a fost pentru Coriolan Buracu nu doar o etapă a carierei clericale, ci un moment de „semănare a grăunțelor de românitate” într-un loc cu adânci rădăcini istorice.

În ceea ce privește legătura preotului Buracu cu Mehadia, trebuie să subliniez că acesta este una extrem de solidă, atât din perspectiva celor relatate până aici, cât și din cea a faptului că o mare parte dintre membrii familiei sale își dorm somnul de veci în Cimitirul Ortodox din Mehadia: Silvia, Victoria, Mircea, Horia (căzut eroic pe frontul rusesc, din cel de-al doilea război mondial, în anul 1943), Florin, Mihail și soția preotului, Maria (mama copiilor). Maria provenea din neamul dascălului Boldea din Borlovenii Vechi, fiind sora marelui preot Pavel Boldea. Devotamentul său față de familie și față de tradiția românească a acelor vremuri, este oglindit și de cele 11 nașteri, din care doar 8 copii au supraviețuit. Din păcate, mulți dintre ei s-au stins prematur din diferite cauze. Unul dintre ei, Horia, piere, la doar 28 de ani, căzut pe frontul celui de-al doilea război mondial. Chiar și soția sa, Maria, se stinge, în anul 1947, la vârsta de doar 58 de ani. Cel mai longeviv fiu al preotului, Mihai, profesor, poet și om politic (născut în 1930), a dus mai departe povara demnității supraviețuind ororilor din închisorile comuniste. A fost deținut la Târgşor, Piteşti, Jilava şi lagărele de muncă de la canal, Bicaz, Borzeşti şi Oneşti. Mihai Buracu decedează la vârsta de 81 ani și este înmormântat, alături de mama sa și o parte dintre frații săi, în cimitirul ortodox din Mehadia. Un alt fiu al preotului Buracu, Octavian, de profesie geolog, a trăit la Cluj, unde a decedat și este înhumat.

În anul 2004, prin inițiativa lui Mihai Buracu, a fost constituit Fondul Familial Buracu la Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin (Fond nr. 821). Acesta cuprinde documente de o valoare istoriografică inestimabilă (1893–2003), oferind detalii despre:
– Traseul bio-bibliografic al lui Coriolan și Mihail Buracu;
– Corespondența cu personalități și instituții ale vremii;
– Activitatea de pe front și din ținutul Mehadiei;
– Manuscrisele și memoriile din anii de detenție.
Așa cum sublinia Tudor Rățoi în prefața inventarului, aceste documente sunt martori tăcuți ai luptei pentru unitatea politică și culturală a românilor, transformând numele de „Buracu” într-un simbol al rezistenței și demnității bănățene.

Constantin VLAICU – membru Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș Severin 
Mehadia-15 mai 2026

_____________

* Expresia „sfânt nesfințit” am regăsit-o adesea în scrierile biografice despre I.C.Buracu, cel mai recent preluată de la domnul profesor Pavel Panduru, însă nu am reușit să determin cui aparține meritul exclusivității. Ceea ce vreau însă să remarc este profunzimea ei în raport cu imensa personalitate a preotului Buracu, în opinia mea, reprezintă cea mai înaltă formă de recunoaștere pe care o comunitate o poate oferi unui lider spiritual. Ea depășește canoanele oficiale ale bisericii și se mută în sfera „canonizării populare”. În teologie, un sfânt este recunoscut prin minuni sau prin martiriu, după procese lungi de canonizare, însă pentru popor, un „sfânt nesfințit” este cel care a trăit Evanghelia socială. Părintele Buracu nu s-a limitat la altar-el a fost în tranșee, în închisori, în biblioteci și în casele oamenilor săraci. Această expresie sugerează că viața lui a fost o rugăciune continuă prin acțiune. Într-o lume în care adesea puterea și bogăția sunt confundate cu succesul, un preot cu opt copii care alege să investească totul în comunitate și în educație, rămânând el însuși sărac, capătă o aură de ascet. Este o sfințenie a detașării de bunurile pământești pentru binele comun. Persecuția îndurată, retragerea pensiei și umilințele la care a fost supus de regimul ateu au fost „focul” care i-a purificat imaginea în ochii credincioșilor. Atunci când statul încearcă să șteargă un om din istorie, poporul răspunde ridicându-l la rangul de sfânt. „Nesfințit” înseamnă aici doar că nu are „actele” oficiale, dar are atestarea sufletească a celor care l-au cunoscut. Cuvântul „nesfințit” are și o nuanță de omenesc: ne spune că Buracu a rămas un om în carne și oase, cu lupte, cu familie, cu responsabilități de ofițer și de tată, dar că a reușit să sfințească aceste roluri lumești. Este sfințenia celui care „transpiră” pentru neamul său, nu doar a celui care stă în genunchi. În concluzie, expresia, care este și un paradox superb, transformă absența unei recunoașteri formale (din partea instituției statale) într-o prezență vie și eternă în memoria colectivă a Banatului. Este titlul de onoare al unui om care a înțeles că datoria față de Dumnezeu trece prin datoria față de om.
Cu maximă reverență și adâncă pioșenie în fața unei vieți care a devenit ea însăși o pildă vie, plecăm fruntea în fața acestui apostol al Banatului!

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și veșnică pomenire!

Constantin VLAICU