„Frumosul va salva lumea.” – Feodor Dostoievski

 

Deși ne aflăm într-o epocă a tehnologiei, în care omenirea pare să înainteze spectaculos din punct de vedere tehnologic, lumea sărăcește profund în plan spiritual. Trăim într-un timp al vitezei excesive, al imaginii agresive, al senzaționalului ieftin și al unei libertăți înțelese greșit. Azi nu mai există în niciun domeniu acea responsabilitate morală, totul pare a fi permis în numele libertății și al modernismului, ajungându-se până la abolirea oricăror limite.

În acest peisaj atât de tulbure, sufletul omului contemporan este tot mai obosit, tot mai neliniștit și mai dezrădăcinat. Acum, mai mult decât oricând, lumea are nevoie de o salvare prin întoarcere la frumos, la valorile morale și creștine, la familie, bun gust, eleganță și armonie.

Când spun ‘’frumos’’  mă refer la frumosul autentic, profund. Nu mă refer nici  la frumosul superficial sau artificial și nici la luxul ostentativ. Frumosul adevărat este expresia ordinii interioare. El se naște din echilibru, din măsură, din respect față de sine și față de ceilalți. Civilizațiile mari ale lumii au înțeles că arta, muzica, literatura și moda nu trebuie să șocheze ci să surprindă plăcut, să înalțe sufletul. Cultura autentică a fost dintotdeauna o scară către lumină, nu o coborâre în vulgaritate și degradare.

Astăzi însă, asistăm adesea la o inversare a valorilor, care doare, zgârie și supără! În numele originalității absolute, al revoltei fără sens sau al unei pseudo-libertăți artistice, multe forme de expresie culturală par să cultive deliberat grotescul, urâtul și agresivitatea.

Observăm  adesea în modă, cum eleganța feminină, rafinamentul discret și noblețea vestimentației sunt adesea înlocuite de niște excentricități șocante, de haine sfâșiate intenționat sau de simboluri întunecate promovând o estetică a dezordinii și provocării. Moda, care odinioară exprima grație, feminitate și stil, a ajuns astăzi o formă de contestare violentă a armoniei.

Și aici nu vorbim despre clasicism, despre condamnarea modernității sau despre refuzul schimbării. Arta și moda trebuie să evolueze, însă evoluția lor trebuie să fie autentică nu prin distrugerea reperelor morale și estetice. Astăzi provocarea  a devenit  un scop în sine, vulgaritatea este confundată cu libertatea artistică, iar șocul pe care îl produce este ridicat la rang de valoare supremă. Astfel, cultura încetează să mai hrănească sufletul ci din contră, începe să îl tulbure, să îl zgârie.

Și în artele vizuale ca și în modă, observăm aceeași criză de sens. În trecut, pictura și sculptura încercau să surprindă frumusețea lumii, drama condiției umane, misterul divin sau noblețea spiritului. Marile capodopere nu erau doar obiecte estetice, ci ferestre către profunzimea sufletului și a gândirii. Astăzi, s-a ajuns ca orice formă de dezordine, orice manifestare șocantă sau lipsită de sens  sa fie declarată „artă”, iar publicului i se cere să accepte fără discernământ orice experiment vizual, chiar dacă acesta provoacă disconfort, neliniște sau repulsie. Eu înțeleg că arta autentică nu trebuie să fie neapărat comodă, dar nici nu poate deveni o glorificare permanentă a haosului, a urii sau a degradării. Menirea ei primordială rămâne aceea de a deschide sufletul către reflecție, sensibilitate și adevăr. Când arta pierde legătura cu binele și cu frumusețea, ea riscă să devină doar un zgomot banal.

În muzică și divertisment, fenomenul este la fel de vizibil. Din dorința de a atrage atenția cu orice preț, asistăm uneori la niște spectacole  demne de filmele horror,  care recurg la imagini întunecate, la estetici agresive, la simboluri controversate și sataniste sau la niște  puneri în scenă care șochează deliberat publicul.

Limbajul violent, sexualizarea excesivă, glorificarea drogurilor, a urii sau a agresivității devin teme recurente în multe produse culturale destinate tinerilor. Există cântece care încurajează violența,  banalizează degradarea umană și transformă vulgaritatea în normă.

Nu suntem puțini cei care am observat și am simțit existența unui interes puternic spre promovarea satanismului, chiar la  anumite evenimente culturale internaționale recente, fie spectacole muzicale, fie ceremonii publice, sau jocuri sportive, unde s-a depășit granița dintre libertatea artistică și ofensarea spirituală și religioasă. În multe cazuri, simbolurile sacre au fost batjocorite, fiind reinterpretate într-o manieră lipsită de respect, provocând reacții puternice din partea publicului.

Aceste controverse arată că omul contemporan încă mai simte nevoia de sacru, de respect și de limite morale, chiar într-o lume concentrată să glorifice permanent, la orice pas, nefirescul.

Dar cea mai mare pierdere nu este degradarea gustului artistic, ci slăbirea familiei și a valorilor fundamentale. Familia reprezintă primul spațiu al iubirii autentice, al educației morale și al echilibrului sufletesc. În familie învățăm respectul, răbdarea, compasiunea și credința. Atunci când familia este ridiculizată, ironizată sau marginalizată, întreaga societate începe să se destrame din interior.

Valorile creștine au stat timp de secole la baza civilizației europene: iubirea aproapelui, iertarea, modestia, respectul față de viață, demnitatea umană și responsabilitatea morală. Aceste valori nu au fost  considerate obstacole pentru progres, ci au fost considerate temelii ale culturii și ale umanismului autentic, secole de-a rândul.

Trebuie să  conștientizăm că o societate care își pierde reperele spirituale riscă să transforme libertatea într-o junglă morală în care orice este permis și nimic nu mai este sacru.

Întoarcerea la valori nu înseamnă fanatism, intoleranță sau respingerea celor diferiți. Înseamnă redescoperirea echilibrului, educație estetică, decență, discernământ și responsabilitate culturală. Înseamnă să ne întrebăm nu doar dacă un lucru este nou sau spectaculos, ci dacă el zidește sufletul sau îl degradează.

Copiii și tinerii de astăzi cresc într-un univers dominat de imagini agresive și stimuli permanenți. Dacă nu le oferim repere solide, frumusețe, lectură, muzică valoroasă, credință și modele morale, ei vor învăța să considere vulgaritatea drept normalitate.

De aceea, responsabilitatea noastră, a părinților, profesorilor, artiștilor, scriitorilor și promotorilor culturali este uriașă.

Astăzi, lumea nu are nevoie doar de tehnologie avansată și de spectacole grandioase,  ci și de oameni mai buni și de conștiințe treze. Tinerilor nu trebuie să le inoculăm o libertate fără limite, ci o libertate luminată de adevăr și iubire.

Salvarea umanității nu va veni din zgomotul marilor scene, ci din reîntoarcerea discretă la ceea ce este esențial: o familie unită, o carte bună, o pictură care inspiră pace, o melodie care mângâie sufletul, o femeie elegantă prin demnitate și modestie, un bărbat definit prin caracter și demnitate, o biserică în care omul își regăsește liniștea.

Civilizațiile nu mor atunci când sărăcesc material, ci atunci când își pierd sufletul. Iar sufletul unei lumi se păstrează prin adevăr, prin credință, prin frumusețe și prin respectul față de ceea ce este sacru.

Întoarcerea la frumos  este o necesitate spirituală nu este o nostalgie sterilă! Este singura cale prin care omul modern  mai poate ieși din haosul gălăgios al unei epoci care confundă adesea libertatea cu dezordinea și expresia artistică cu provocarea permanentă.

Adevărata artă nu umilește omul, ci îl înalță. Adevărata libertate nu distruge valorile, ci le protejează. Iar adevărata modernitate nu înseamnă abandonarea rădăcinilor, ci capacitatea de a merge înainte fără a pierde lumina care ne-a definit ca oameni.

În cele din urmă, întrebarea fundamentală rămâne aceasta: Ce fel de lume vrem noi să lăsăm copiilor noștri? Una dominată de țipete, cinism și vulgaritate sau una în care frumusețea, credința, iubirea și demnitatea să poată încă respira?

Răspunsul nu aparține doar artiștilor sau liderilor culturali, ci aparține fiecăruia dintre noi, prin alegerile pe care le facem zilnic, prin ceea ce admirăm, promovăm și lăsăm să intre în sufletul nostru.

Iar primul pas spre vindecare este chiar acesta: să avem din nou curajul de a iubi frumosul.

Mihaela CD

TWUC, LSR, WPAC

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statele membre pot introduce mecanisme prin care editorii de presă să primească o remunerație echitabilă pentru utilizarea online a publicațiilor lor de către platformele digitale. Hotărârea a fost pronunțată la 12 mai 2026, în cauza C-797/23, într-un litigiu dintre Meta Platforms și autoritatea italiană de reglementare în comunicații AGCOM.

Litigiul a pornit de la contestarea de către Meta a legislației italiene de transpunere a Directiva (UE) 2019/790 privind dreptul de autor în piața unică digitală. Normele italiene obligă platformele online să negocieze cu editorii de presă o compensație financiară pentru utilizarea conținutului jurnalistic, interzic restrângerea vizibilității publicațiilor în timpul negocierilor și impun furnizarea datelor necesare pentru calcularea remunerației.

CJUE a stabilit că un asemenea mecanism este compatibil cu dreptul Uniunii Europene, atât timp cât remunerația reprezintă contraprestația economică pentru autorizarea utilizării publicațiilor de presă. Curtea a subliniat că editorii trebuie să poată refuza utilizarea conținutului sau să permită utilizarea acestuia gratuit, iar platformele care nu folosesc respectivele publicații nu pot fi obligate la plată.

Instanța europeană a considerat legitime și obligațiile impuse platformelor de a negocia cu editorii și de a furniza informații privind veniturile generate de utilizarea publicațiilor. Potrivit Curții, aceste măsuri contribuie la protejarea investițiilor realizate de editorii de presă și la menținerea unui echilibru între libertatea economică a platformelor și drepturile de proprietate intelectuală, precum și libertatea și pluralismul mass-media.

România a transpus aceeași directivă prin modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, introducând un drept conex pentru editorii de presă. Editorii români au dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice utilizarea online a publicațiilor lor de către furnizorii de servicii ale societății informaționale, inclusiv platforme și agregatoare digitale.

Cu toate acestea, spre deosebire de modelul italian validat acum de CJUE, legislația română nu a construit un mecanism administrativ detaliat pentru stabilirea și garantarea unei remunerații echitabile. În România nu există o autoritate similară AGCOM care să stabilească criterii de calcul, să intervină în caz de blocaj al negocierilor sau să oblige platformele să furnizeze date privind veniturile generate de utilizarea conținutului jurnalistic.

Modelul românesc rămâne unul mai degrabă minimalist, bazat în principal pe recunoașterea dreptului editorilor de a negocia contractual cu platformele digitale, fără mecanisme speciale de arbitraj, transparență sau sancționare comparabile cu cele existente în Italia.

Hotărârea poate fi consultată aici:
CJUE – cauza C-797/23, hotărârea din 12 mai 2026

Comunicatul de presă al CJUE : Statele membre pot prevedea că editorii de presă au dreptul la o remunerație echitabilă atunci când acordă prestatorilor de servicii online autorizația de a utiliza publicațiile lor

Filiala UZPR Timiș „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara lansează în spațiul cultural – artistic românesc și european Festivalul Cultural Internațional „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția a V – a, 2026, derulat sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și promovat pe site-ul UZPR (www.uzpr.ro).

Secțiuni:

– Poezie clasică: 4 – 5 poeme, din care cel puțin unul despre Eminescu

– Poezie în grai/religioasă: 4 – 5 creații

– Proză/interviu/eseu/reportaj: – fragment, 4 – 5 pagini

– Epigramă: 5 – 6 epigrame cu tema: Politică și politicieni!

– Volum poezie/proză, apariții recente: 1 exemplar

Creațiile vor fi transmise pe adresa de e-mail: butoidumitru@hotmail.com

Creațiile vor fi tehnoredactate cu următoarele caracteristici:

Word, format A4, font Times New Roman/12, diacritice, spațiere 1,5

Volumele de poezie/proză vor fi trimise prin curier la adresa asociației „Luceafărul de Vest“:

Str. Orșova nr. 25, sc. B, ap. 1, Timișoara, județul Timiș (Dumitru Buțoi)

Participanții vor mai transmite un CV cu date de identificare, contact și 1 foto (JPEG) și acceptul de publicare al creațiilor premiate/reprezentative în Antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția  a V–a, 2026.

Creațiile pot fi transmise/trimise în perioada: 15 mai – 1 octombrie 2026.

Jurizarea și decernarea premiilor se va desfășura în perioada 1 – 15 octombrie 2026.

În data de 15 ianuarie 2027 – Gală festivă la Timișoara, de Ziua Națională a Culturii Române și la 177 de ani de la nașterea lui Eminescu.

Decernările de premii se vor desfășura și în câteva orașe din țară, în funcție de numărul participanților și de posibilitățile organizatorilor, participanții fiind înștiințați din timp cu privire la data și locul acestora, prin e-mail/mesaj/telefonic/mass-media.


Obiective principale

– redescoperirea geniului eminescian în toate ipostazele vieții sale;

– omagierea personalității lui Eminescu;

– socializarea prin acțiunile întreprinse între iubitorii de cultură și artă;

– stimularea activităților și a spiritului de competiție în domeniul cultural- artistic și jurnalistic, referitor la instituții, organizații, asociații, cenacluri literare etc.

Beneficiari: elevi, adulți de orice profesie și opțiune, comunitatea

Festivalul are un caracter deschis, de voluntariat, la care se pot înscrie și alte instituții, organizații, grupări literare, participanți etc.


Premiile concursului

Marele premiu / Premiile 1, 2, 3 / Premii speciale  /Mențiuni / Meritul cultural / Diplome de excelență și onoare.

Creațiile premiate/reprezentative vor fi publicate în Antologia „Eminescu, un vis în așteptare”, volumul V, Revista ,,Luceafărul de Vest”, Revista ,,VIP Seniorii”.


Organizatori

– Filiala UZPR „Mihai Eminescu” Timiș,  coordonator Dumitru Buțoi – 

   e-mail: butoidumitru@hotmail.com

– Mișcarea Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului România – MNADOR Timișoara – președinte Remus Știr.

Coordonator proiect:  Grigore Mâinea, membru UZPR, redactor șef adjunct & tehnoredactor „Luceafărul de Vest” & „VIP Seniorii” Timișoara.

Mai multe state europene – și membre NATO – încă guvernează teritorii mult dincolo de granițele lor imediate. De la Marea Caraibelor până la Oceanul Indian, părți ale Europei se află la mii de kilometri de continent, ceea ce ridică o întrebare fundamentală, dar… nerezolvată: există un mecanism colectiv pentru apărarea lor?

Un stat NATO poate activa articolul 5 al Alianței pentru a solicita asistență în cazul în care este atacat. Dar clauza de apărare colectivă pe domeniul său de aplicare geografic este de fapt definită în articolul 6, mult mai puțin cunoscut. Acesta prevede că, pentru ca articolul 5 să fie activat, trebuie să aibă loc un atac armat „pe teritoriul oricăreia dintre părți din Europa sau America de Nord (…), pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicția oricăreia dintre părți din zona Atlanticului de Nord, la nord de Tropicul Cancerului”. Prin urmare, garanția supremă de securitate a NATO nu se extinde la o mare parte a teritoriilor de peste mări ale unora dintre statele Europei care au fost cândva imperii coloniale.

Spre deosebire de articolul 5 al NATO, articolul 42 alineatul (7) din Tratatele UE nu reprezintă o clauză de apărare reciprocă, ci o clauză de… asistență reciprocă. În schimb, nu are nicio limitare geografică. Odată declanșat, acesta oferă o garanție că „toate statele membre ale UE sunt obligate să asiste prin toate «mijloacele care le stau în putere» statul membru care a suferit un atac armat pe teritoriul său”, a confirmat purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Anitta Hipper, citată de Euractiv.


Europenii fac mai degrabă simulări

Doar că lucrurile sunt foarte complicate. În timp ce pe de o parte asistența reciprocă în cazul statelor UE este unul dintre subiectele dezbaterii politice la Bruxelles, mai multe țări membre rămân precaute cu privire la potențialele sale implicații – de pildă, se evaluează riscul ca o dependență mai explicită de mecanismele de apărare reciprocă ale UE să accelereze o retragere a SUA. În aceste condiții, diplomații europeni fac mai degrabă simulări ale aplicării amintitului articol 42, care rămâne definit mai mult politic decât testat în mod clar.

Franța este statul membru al UE cu cele mai multe teritorii peste mări. Sub Tropicul Racului – deci în afara domeniului de aplicare al articolului 5 al NATO – Parisul controlează Guyana Franceză, care găzduiește Portul Spațial European al Agenției Spațiale Europene. De asemenea, include Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și Saint-Barthélemy, în Caraibe. În Oceanul Indian, Réunion și Mayotte rămân parte a statului francez.

Securitatea acestor teritorii este responsabilitatea exclusivă a forțelor armate franceze, dar, ca parte a Uniunii Europene, orice atac armat ar putea determina Parisul să activeze mecanismul de asistență reciprocă al UE.

Țările de Jos dețin, de asemenea, teritorii caraibiene, printre care Aruba, Curaçao, Sint Maarten, Bonaire, Sint Eustatius și Saba. Într-un interviu, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe olandez a confirmat că aceste teritorii „nu intră sub incidența geografică a articolului 5 al NATO, deoarece se află la sud de Tropicul Racului. Dar o prevedere precum articolul 5 nu este necesară pentru ca aliații să solicite sau să ofere asistență (militară) în cazul unui atac armat asupra oricăruia dintre aceste teritorii”.

Doar că, spre deosebire de cazul francez, Aruba, Curaçao și Sint Maarten sunt… țări autonome în cadrul Regatului Țărilor de Jos. Chiar și așa, autoritățile olandeze percep articolul 42 în contextul unui potențial atac ca „o expresie a solidarității dintre statele membre ale UE”. În dreptul Groenlandei, același principiu – potrivit aceluiași purtător de cuvânt, „Groenlanda face parte din teritoriul Regatului Danemarcei și, prin urmare, este acoperită de clauza de asistență reciprocă”. Asta dincolo de faptul că Groenlanda se află deasupra Tropicului Racului, ceea ce o face eligibilă și pentru protecția NATO…

Spania este un alt caz interesant. Exclavele sale Ceuta și Melilla, din Africa de Nord, par să se afle într-o „zonă gri”, deoarece se află în afara Europei și Americii de Nord. În 2022, înainte de summitul NATO de la Madrid, problema a ieșit la suprafață în dezbaterea politică internă. Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez susține că Spania este membră NATO de peste 40 de ani, iar „Ceuta și Melilla sunt Spania”. Ca urmare, dacă aplicabilitatea articolului 5 al NATO poate fi dezbătută, nu există o astfel de ambiguitate în ceea ce privește clauza de asistență reciprocă a UE.


Responsabilitatea poate rămâne neclară

Un caz special este cel al Marii Britanii. Stat membru NATO din afara UE, acesta păstrează 14 teritorii de peste mări sub suveranitatea Coroanei Britanice. Acestea sunt răspândite pe oceanele Caraibe, Atlantic și Pacific. Majoritatea se află, de asemenea, în afara cadrului geografic de bază al articolului 5 al NATO.

O recentă dezbatere geopolitică le-a readus în prim-plan – într-un e-mail intern recent, relatat inițial de Reuters, Departamentul Apărării al SUA ar fi luat în considerare revizuirea poziției Washingtonului privind suveranitatea Insulelor Falkland. Subiectul este foarte sensibil – Argentina consideră și astăzi că Insulele Falkland îi aparțin), iar aceste teritorii de peste mări, care nu intră sub incidența articolului 5 al NATO, se bazează exclusiv pe Londra pentru protecția lor, întrucât Marea Britanie nu mai este stat membru al UE.

Dar și SUA au o astfel de problemă. Hawaii se află la sud de Tropicul Cancerului. Iar teritorii precum Puerto Rico, Guam, Insulele Virgine Americane și Samoa Americană nu intră nici acestea sub incidența Tratatului Atlanticului de Nord la capitolul apărare colectivă. Prin urmare, aceste teritorii se află în afara domeniului geografic strict de aplicare al articolului 5, bazându-se pe cea mai mare armată a NATO pentru securitate.

În condițiile reașezării pe temelii cu totul noi a securității globale, această lacună în înțelegerea securității teritoriilor de peste mări ale unor state membre ale NATO și UE reflectă moștenirea statelor europene cu amprente teritoriale globale într-un peisaj global în care Europa este mult mai restrânsă și are cadre ale sistemelor colective de apărare concepute ca atare. În cazul unei crize pe acest segment, așadar, responsabilitatea pentru teritoriile de peste mări poate rămâne neclară, cu toate consecințele care pot decurge de aici nu doar pentru artizanii polilor globali de putere și ale „jocurilor” geopolitice, ci mai ales – și mult mai grav – asupra unor populații întregi.

Ședința Consiliului Director al UZPR, desfășurată statutar, în 18 mai 2026, cu prezență la sediu și online și la care au participat, ca invitați, Ion D. Cucu, președinte al Filialei Caraș-Severin și Teodora Marin, coordonator al Editurii UZP, a dezbătut o serie de teme de actualitate pentru activitatea Uniunii, înscrise în ordinea de zi.

Președintele Dan Constantin a prezentat două informări – una în legătură cu dezbaterea organizată la Televiziunea Română, privind rolul instituțiilor media publice, cealaltă despre participarea UZPR la dezbaterea organizată de CNR UNESCO, ambele prilejuite de marcarea Zilei Mondiale a Libertății Presei. „La dezbaterea de la TVR am insistat asupra implicațiilor legislației europene European Media Freedom Act în România. UZPR, ca organizație de breaslă, este îndreptățită să elaboreze un Cod de etică și am făcut o invitație publică pentru organizațiile de profil jurnalistic să vină alături de noi pentru elaborarea acestui Cod”, a menționat Dan Constantin, adăugând că materialele scrise și video legate de cele două evenimente pot fi consultate pe site-ul uzpr.ro. În context, Adrian Ursu a afirmat că „este important să consolidăm legitimitatea organizației” și a propus elaborarea unui document relevant, din care să reiasă faptul că UZPR este alcătuită din jurnaliști de calibru, cu renume în breaslă, care lucrează

în instituții media consolidate, cu activitate pregnantă și are filiale puternice. La rândul său, Andreea Crețulescu a punctat faptul că UZPR este considerată organizație reprezentativă pentru presa din România, recunoscută ca atare ca uniune de creație și utilitate publică. De asemenea, în privința dezbaterii organizate de CNR UNESCO, Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a anunțat că vor continua evenimentele organizate în cadrul parteneriatului de tradiție cu UZPR.

Un alt punct pe ordinea de zi a fost prezentarea rezultatelor reuniunii regionale de la Carei, a conducerii UZPR cu reprezentanții filialelor din zona de nord-vest, vicepreședintele Emil Stanciu afirmând că aceste întâlniri „sunt necesare și oportune, pentru ca filialele din țară să fie ascultate”. „Cu ocazia acestei vizite la Carei, a reieșit că actualul Centru multicultural din municipiu poate să includă activități și din zona jurnalistică, întrucât filiala locală a UZPR este foarte bine organizată, poate fi în centrul unui astfel de proiect și poate realiza evenimente împreună cu colegi de breaslă din Ungaria și Ucraina, cu care jurnaliștii de la Satu Mare au conexiuni. Autoritățile locale s-au arătat interesate de această abordare”, a spus Dan Constantin.

Agenda de lucru a Consiliului Director a inclus și organizarea unui grup de lucru care va pregăti viitoarea dezbatere organizată de UZPR pe tema implementării European Media Freedom Act (EMFA) în România și a Directivei anti-SLAPP. Demersul a debutat în 2025, cu un eveniment care a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, mass-media și mediului academic și care a avut numeroase ecouri.

Pentru luna septembrie a anului 2026, UZPR pregătește o nouă ediție a acestei dezbateri. „Pe lângă evaluarea implementării europene în legislația românească, vom colabora cu alte entități media și ne propunem ca manifestarea să fie una de mare vizibilitate, cu paneluri, prezentare de studii de caz, evenimente interactive”, a spus Dan Constantin. Grupul de lucru este format, la start, din Andreea Crețulescu, Monica Cercelescu, Roxana Istudor, Narcis Luca și Claudius Dociu, cărora li se vor adăuga reprezentanți din filiale.

Ședința de Consiliu Director a inclus aprobarea înființării a patru noi Cluburi în interiorul UZPR – Clubul Presă culturală, Clubul Presă economică, Clubul Presă agrară, Clubul Corespondenților de război. „Aceste cluburi sunt structuri deschise, nu se substituie filialelor UZPR, își desfășoară activitatea potrivit Statutului UZPR și sunt alcătuite din membri ai UZPR, jurnaliști cu aceleași afinități profesionale, care vor organiza dezbateri și schimburi de idei legate de specificul profesiei”, a detaliat Dan Constantin. În condițiile în care toate aceste cluburi au depus documentele necesare, Consiliul Director a aprobat în unanimitate înființarea acestora.

Evoluția platformelor de comunicare ale UZPR în perioada 2024-2026 (nivelul lunii aprilie) a fost prezentată de Narcis Luca, inginer de sistem: „Din toate perspectivele (dezvoltarea platformei, volumul de conținut publicat și nivelul de audiență) și din toate măsurătorile efectuate (sistemul de monitorizare a traficului web AWStats) se desprind următoarele concluzii pentru site-ul uzpr.ro: 2026 continuă să mențină un ritm dinamic, foarte ridicat raportat la perioada similară din anii anteriori; între ianuarie și iulie 2026, numărul vizitatorilor unici aproape s-a dublat, după ce în trimestrul IV din 2025 variația vizitatorilor unici crescuse cu peste 520%; vizualizările pentru 2026 (ianuarie–aprilie) se apropie deja de jumătate din totalul anului 2025, cu vizite inclusiv din SUA, Norvegia și Polonia; Aceleași date se consemnează în dreptul paginii de Facebook a UZPR. De asemenea, Radio UZPR, care a înregistrat o creștere inițială spectaculoasă în 2022 și 2023, continuă acest trend – în 2026 depășise deja la momentul aprilie oricare an anterior integral. Toate cele trei platforme ale UZPR sunt în creștere constantă și semnificativă, la toți indicatorii, relevată de sistemele de măsurare și monitorizare”.

Totodată, în ședința de Consiliu Director s-a decis și o coordonare a activității conducerii (președinte, vicepreședinți, secretar general) pe zone geografice: Claudius Dociu – Moldova; Emil Stanciu – Ardeal; Mădălina Corina Diaconu – Muntenia; Dan Constantin – București.

În intervenția sa, Cornel Cepariu, președinte al Filialei Bacău, a subliniat necesitatea unei dezbateri ample, sub egida UZPR, despre viitorul presei, în legătură cu oportunitățile reale aflate la dispoziția tinerilor care vor să se îndrepte spre profesia de jurnalist și ale căror opțiuni sunt limitate, în special în provincie.

În finalul ședinței s-au mai anunțat și alte proiecte organizate de UZPR în perioada următoare: prima tabără de jurnalism de mediu, împreună cu Ecotic, la Parcul Natural Vânători Neamț, trei tabere de vară organizate în parteneriat cu Academia Română și cea de-a 20-a ediție a Zilelor Administrației Arădene. „Acesta este un eveniment care atestă faptul că istoria locală este un liant între generațiile de jurnaliști”, a afirmat Lavinia Betea.

Următoarea ședință a Consiliului Director al UZPR va avea loc pe 15 iunie, de la ora 13:00.


Departamentul Comunicare

Foto: Teodora Marin, Narcis Luca

Există un fir invizibil care leagă toate epocile. Un fir care nu se rupe atunci când imperiile dispar, când regimurile se schimbă sau când tehnologiile se transformă. Pentru Banat, acest fir începe în 1771, într-o tipografie modestă din cartierul Fabric, și ajunge astăzi într-un spațiu care nu mai are nevoie de cerneală: spațiul digital.

Presa bănățeană nu a dispărut. S-a transformat.

Tiparnițele care funcționau odinioară cu litere de plumb au fost înlocuite de tastaturi. Distribuția, care depindea de mâinile distribuitorilor și de răbdarea cititorilor, se face astăzi în câteva secunde. Orașul nu mai așteaptă ziarul de dimineață. Orașul este conectat permanent la propria sa realitate.

Și totuși, esența rămâne aceeași.

Material realizat de jurnalistul Radu Micu de la Radio România Timișoara.