O zi aparte – ne-a informat prof. Loredana Liliana Leleșan (foto), în calitatea sa de consilier educativ – când sunetul clopotelor cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului s-a împletit cu tăcerea plină de respect în fața monumentului dedicat eroilor neamului. A fost ziua în care timpul părea să stea în loc pentru a ne permite să ne aplecăm frunțile în fața celor care nu s-au mai întors acasă de pe câmpurile de luptă.
Autoritățile locale, reprezentații bisericii, elevi, cadre didactice și membri ai comunității s-au reunit într-un glas și o singură simțire pentru a aduce un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și hotarele României.
Manifestarea a debutat într-un mod înălțător, cu Te Deum-ul pentru cei care s-au jertfit pentru libertatea țării.
Primăria comunei Râu de Mori, ca semn al prețuirii veșnice pentru sacrificiile înaintașilor, a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor. Prin acest ritual sacru, s-a reînnoit legământul de a le cinsti memoria și de a transmite generațiilor viitoare valorile morale pe care s-a construit societatea noastră.
În deschiderea evenimentului, autoritățile locale și conducerea școlii au subliniat importanța păstrării vii a cultului eroilor în rândul tinerei generații. Domnul primar, dr. ing. Flaviu Dilertea, doamna director, prof. Antonela-Livia Chiper și doamna bibliotecar Angela Avramescu au reamintit prin discursurile lor cât de important este să ne păstrăm rădăcinile, să ne cinstim înaintașii, să prețuim sacrificul lor și să le respectăm memoria.
Flaviu Dilertea
Primarul Flaviu Dilertea (foto) a punctat faptul că, eroii nu aparțin trecutului, ei sunt temelia prezentului nostru. Fiecare palmă de pământ pe care călcăm liber astăzi la Râu de Mori a fost apărată cu prețul suprem de bunicii și străbunicii noștri.
Programul artistic pregătit de elevi a vibrat de patriotism și trăire autentică. Elevii ne-au încântat inimile cu un recital de poezie și cântece patriotice pline de trăire.
Cântecele emblematice precum „Treceți batalioane române Carpații” și „Noi suntem români” au răsunat puternic, trezind fiori de mândrie patriotică. Poeziile „Sus inima”, tulburătoarea „Doina” și capodopera eminesciană „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” au fost recitate cu o intensitate care a smuls lacrimi din ochii celor prezenți.
Punctul culminant al încărcăturii emoționale a fost atingerea trecutului prin intermediul cuvântului scris. Elevii școlii au dat glas unor scrisori autentice de pe front, trimise de soldați în timpul Primului și Celui de-al Doilea Război Mondial. Rândurile pline de dor de casă, de dragoste față de familie, dar și de curaj în fața morții au creat o punte temporală zguduitoare, aducând în prezent sacrificiul uman din spatele cifrelor istorice.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de comuniune, lăsând în urmă certitudinea că memoria eroilor neamului rămâne vie, curată și veșnic cinstită pe meleagurile de la poalele Retezatului.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR
Ciclul de manifestări „Primăvara culturală germană la Reșița“ (ediția a XXIV-a).
Noaptea Lungă a Muzeelor și a Galeriilor.
Expoziție de artă plastică „Reșița / Reschitza” a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza” (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) din cadrul proiectului „Reșița / Reschitza, 255 – 100“. Participă cu lucrări: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur & Tatiana Țibru.
Expoziție de afișe de la manifestările Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” Reșița, ianuarie – mai 2026.
23. Mai 2026,18:00 – 21:00 Uhr, „Frédéric Ozanam“-Sozialzentrum Reschitza:
Veranstaltungsreihe „Reschitzaer Deutscher Frühling“ (XXIV. Auflage).
Lange Nacht der Museen und der Ausstellungen.
Kunstausstellung, der Stadt Reschitza im Rahmen des Projekts „Reșița / Reschitza, 255 – 100“ gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka). Es beteiligen sich folgende Künstler: Petraru Busuioc, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Eleonora & Gabriel Hoduț, Doina & Gustav Hlinka, Nik Potocean, Mariana Troner, Maria Tudur und Tatiana Țibru.
Plakate-Ausstellung von den Veranstaltungen in der „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza, Januar – Mai 2026.
A apărut numărul 2 (22) / aprilie – iunie 2026 al revistei „Muzeul Presei Românești”, publicație trimestrială promotoare de cultură, educație și atitudine jurnalistică, coordonată de Tanța Tănăsescu și Dan Toma Dulciu, aflată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Această ediție are un conținut bogat, reunind interviuri, studii istorice, eseuri, cronici culturale, sărbători aniversare și relatări despre manifestări profesionale, oferind o imagine amplă a vieții culturale și jurnalistice românești contemporane.
Omagiem pe Eminescu în preajma zilei de 15 iunie, prin articole semnate de Dan Toma Dulciu și Mihai Costin. Dan Toma Dulciu aduce argumente că Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în Botoșani iar Mihai Costin ne invită pe 4 iunie 2026 la vernisajul celei de-a 50-a ediții a Salonului Național „Mihai Eminescu”, eveniment ce se va desfășura sub egida Camerei Deputaților, în Sala de Expoziții „Constantin Brâncuși” din cadrul Palatului Parlamentului României.
Tanța Tănăsescu evocă momente aniversare, aducând în prim-plan pe cosmonautul Dumitru–Dorin Prunariu. Este evidențiată omagierea, în Aula Academiei Române, a 45 de ani de la primul zbor cosmic al unui român, cu o privire dincolo de orizont. „De acolo de sus, frontierele nu se văd. Conflictele nu se văd. Vanitățile noastre nu se văd. Se vede însă o planetă fragilă, splendidă, învăluită într-o peliculă subțire de atmosferă, singura care face posibilă viața. Se vede casa noastră comună”, ne mărturisește Dumitru Prunariu.
Dr. Laurențiu-Ștefan Szemkovics ne prezintă Ordinul „Coroana României”, conferit în 1921 lui Nicolae Titulescu, precum și decorația acordată în 1880 lui Spiru Haret, apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie.
Tenerife, frumoasa insulă spaniolă situată în Oceanul Atlantic, parte a Arhipelagului Canare, este prezentată cititorilor de Dumitru-Tudor Tănăsescu, care ne descrie Masca, satul ascuns în Munții Teno – istorie, legende și fascinația turiștilor moderni, după ce l-a străbătut la pas în această primăvară. Satul este situat la o altitudine de aproximativ 650 de metri, într-o regiune caracterizată de canioane adânci, versanți abrupți și vegetație luxuriantă.
Experiențe surprinzătoare pe care le oferă insula Tenerife le aflăm din relatarea Denisei-Lăcrămioara Ioniță. Cea mai mare dintre Insulele Canare are mult mai mult de oferit decât șezlonguri, cocktailuri colorate și zile leneșe la soare. Insula reușește să combine spectaculos natura vulcanică, experiențele exotice, aventura și liniștea într-un mod fascinant.
Aurelian Popa Stavri ne aduce în atenție muzica și contextele specifice, astfel cum au fost menționate în Istoria Literaturii Dacoromane, volum scris de Mihail Diaconescu iar Prof. emerit Florentin Smarandache, punând întrebarea „ Ce se află la originea tuturor lucrurilor?”, ne oferă un magistral eseu despre Anaximandru și misterul începutului lumii.
Prof. univ. dr. Ioan N. Roșca oferă cititorilor revistei un subiect filosofic: Semnificația actuală a concepției lui Blaga despre cunoașterea metaforică. În studiul amintit este analizată concepția lui Lucian Blaga despre metaforele plasticizante și metaforele revelatorii precum și despre prezența acestora în mituri și în toate celelalte forme ale creației umane, inclusiv în metafizică și știință. Autorul relevă, de asemenea, și câteva semnificații actuale ale concepției lui Blaga despre cunoașterea metaforică și despre conexiunea acesteia cu cunoașterea paradisiacă, cu cunoașterea luciferică, inclusiv cu matricea stilistică.
Ion Andreiță, pălmaș cu condeiul, se distinge ca o personalitate de elită a culturii române contemporane, un spirit lucid și elegant, care a îmbinat cu rară noblețe vocația scriitorului, rigoarea jurnalistului și rafinamentul diplomatului în slujba adevărului, a dialogului și a prestigiului României. De data aceasta, domnia sa ne cucerește cu amintirile sale pline de culoare, evocând povestea călătoriei spre Tibet, invitându-ne să pășim împreună pe Acoperișul Lumii.
Prof.univ.dr. Nicolae Vasile realizează un interviu neașteptat, de Ziua Internațională a Teatrului, având ca interlocutor Inteligența Artificială.
Pentru magia teatrului ajungem apoi în satul Remuș unde, pe scena Căminului Cultural, s-a jucat piesa „Scara fără sfârșit”, scrisă de Prof.univ.dr. Nicolae Vasile. Melodrama „Scara fără sfârșit” se bucură de aprecieri elogioase din partea publicului și a presei de specialitate. Piesa va fi înscrisă în vară la Festivalul Național de Teatru „Eusebiu Ștefănescu” de la Câmpina.
Dr. Aurica Ichim ne prezintă subiectul „Elena Cuza – prima doamnă a statului român modern”. „Doamna Elena Cuza, prima doamnă a statului român modern, rămâne o figură proeminentă a istoriei naționale, care deschide calea și contribuie la înființarea statului român modern. Nu multe sunt figurile feminine care, în istoria modernă a României, au reușit să treacă granițele cronologiei oficiale și să se fixeze durabil în memoria colectivă. Doamna Elena Cuza este una dintre aceste prezențe discrete, dar profunde, a cărei imagine s-a construit atât din fapte reale, cât și din proiecțiile afective ale unui popor aflat în plin proces de definire a propriei identități” ne mărturisește Dr. Aurica Ichim, Manager al Muzeului Municipal ,,Regina Maria” Iași.
Îndrăgita jurnalistă Camelia Pantazi Tudor ne invită să o însoțim prin Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, evocând personalitatea maestrului, meșteșugarul cuvântului, despre care se poate spune că este cel mai mare inovator al limbajului poetic al secolului XX, poetul care a transformat „urâtul” în frumusețe artistică, care a schimbat „bubele, mucegaiul și noroiul” în poezie, cu accent pe materializarea cuvântului.
Ion Bădoi expune date lămuritoare de ordin biografic, demonstrând că ziua de 5 octombrie 1902, este legitim considerată ziua de naștere a lui Zaharia Stancu.
Dan Toma Dulciu prezintă un material extins despre sistematizarea orașului București – evoluție istorică, principii și limite. „Studiul analizează evoluția sistematizării orașului București de la începuturile sale până în contemporaneitate, așa cum au fost acestea reflectate în presa vremii, evidențiind importante proiecte urbanistice, principiile care le-au fundamentat, cauzele neaplicării acestora și rolul personalităților implicate. Se subliniază caracterul discontinuu al dezvoltării urbane și tensiunea dintre planificarea teoretică și realitatea socio-politică. Dezvoltarea urbană a Bucureștiului reflectă evoluția societății românești în ansamblul ei”, mărturisește Dan Toma Dulciu. Și tot acesta ne propune cunoașterea biografiei și operei unui talentat poet contemporan, Răzvan Ducan, prezentat în interviul oferit revistei.
Talentatul traducător din lirica arabă, Octavian Hârșeu, dezvăluie cu măiestrie povestea vieții a doi cântăreți egipteni – Oum Kulthoum și Abdel Halim Hafez, cărora le tălmăcește în limba română minunatele versuri ale unor cântece de mare succes.
Aflăm de la Prof.dr. Mihai Popescu detalii interesante despre „Englezul de la Plevna”, de fapt repere bio-bibliografice și istorice despre Fredrick William von Herbert (n.1859). Cartea scrisă de acesta privind apărarea Plevnei (tradusă acum și în limba română, prin eforturile Editurii Prospexi din Dorohoi), a fost publicată inițial de Editura Longmans, Green, and Co., în anul 1895.
Referitor la activitatea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Cronica Timpului”, vă prezentăm informații despre cea mai recentă „Seară culturală românească”, din luna mai, eveniment ce se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București. Această filială organizează lunar evenimente culturale dedicate jurnalismului, literaturii și artei noastre naționale, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane București.
Jurnalista Daniela Bădescu, membră a Filialei „Cronica Timpului”, reliefează profilul unei asociații de elită – AGIR, între inovație și tradiție culturală. Această asociație este cunoscută și apreciată pentru activitatea pe plan social, educațional, cultural și științific.
Muzeul Satului, precum și Fântâna Mioriței, din București, au împlinit 90 de ani de la inaugurare, iar Coiful de la Coțofenești, împreună cu două brățări dacice regale, au revenit acasă, la MNIR. Aceste momente semnificative sunt reliefate în cuprinsul revistei, având ca autoare pe Tanța Tănăsescu.
Sala de expoziții Theodor Pallady de la Biblioteca Academiei Române (B.A.R.) a găzduit, în perioada 29 aprilie – 8 mai a.c., o interesantă expoziție, intitulată sugestiv „Foi volante care au făcut istorie”, în care au fost aduse în atenția publicului documente prețioase tipărite în urmă cu două secole în Principatele Române. A fost subliniat încă o dată rolul B.A.R. în conservarea Patrimoniului, în menținerea trecutului ca resursă vie pentru prezent și viitor, veritabilă lecție de istorie. Nicolae Tănăsescu ne oferă bogate detalii legate de această expoziție, acoperind perioada 1820-1866, cu atenție sporită acordată documentului de înștiințare despre apariția gazetei românești „Curierul Bucureștilor”, 1829, având ca directori ai gazetei pe Ion Heliade Rădulescu și Costache Moroiu.
Mulțumim tuturor colaboratorilor care au făcut posibilă apariția acestei ediții.
IOAN VASIU: Pentru cei care te cunosc mai puțin sau deloc, te rog, stimate coleg, să te prezinți în câteva fraze.
VITALIE COJOCARI: Sunt jurnalist de 26 de ani, o profesie pe care nu o privesc doar ca pe o meserie, ci ca pe un mod de a înțelege și de a traduce lumea pentru ceilalți. Sunt și doctorand la Universitatea din București, unde cercetez transformările profunde prin care trece presa în era digitală, social media, fenomenul jurnalismului hibridizat.
Scriu pe canalele mele de Social Media. Pot fi găsit în special pe Facebook, YouTube, unde îmi dezvolt canalul meu. Sunt tată de junioară la tenis. Natalia mea are 13 ani și o sprijin cu ce pot și cât pot în sportul ei.
I.V.: Activitatea ta jurnalistică ar putea fi împărțită în două: jumătate desfășurată la Chișinău și jumătate la București. Detaliază puțin.
V.C.: Este o împărțire corectă, dar trebuie să-i adaug niște repere temporale. Sunt în România din 2006, de jumătate din viață. În Chișinău am fost jurnalist în anii studenției. Dar nu am abandonat niciodată Chișinăul cu adevărat. De fapt, pentru mine este același spațiu informațional. Mereu am încercat să găsesc subiecte care să-i intereseze pe urmăritorii mei din România și pe cei din Republica Moldova. Am făcut asta și am reușit de cele mai multe ori. Este cea mai mare bucurie a mea, să știu că sunt jurnalist care poate să-și facă meseria și în Republica Moldova, dar și în România.
I.V.: Concret, unde îți desfășori acum activitatea ca jurnalist?
V.C.: Sunt jurnalist din zona New Media. Adică scriu pe canalele mele de social media, scriu pe Facebook, am o emisiune pe care o public pe canalul meu de YouTube. De asemenea, colaborez cu redacții pe proiecte independente. De pildă, cu RFI România am o colaborare frumoasă. Public acolo „Cronica lui Vitalie” – este despre ce este important în Republica Moldova. Cu Espress.ro am de asemenea o colaborare minunată. Este o redacție pan europeană, îmi place foarte mult stilul acesta de jurnalism pro-european. E nevoie de mai multe știri despre Europa. Colaborez și cu „Cotidianul”. O redacție care vrea subiecte în profunzime în care dezvălui știri, fenomene despre Rusia de astăzi.
I.V.: Știu că ai lucrat atât în televiziune, cât și în radio. Care îți place mai mult?
V.C.: Mereu m-am văzut ca om de televiziune. Mi-a plăcut mult să combin textul cu imaginea. Dar nu se poate să fii om bun de televiziune fără o voce pusă la punct, fără sunet echilibrat, adică fără radio. Îmi place radioul, îmi place mult că a prins din nou viață prin podcasturi. Este esențial să-și păstreze dorința de a ajunge la om. Radioul nu a murit, doar s-a adaptat minunat la noile vremuri. Cred că și televiziunea va trebui să o facă. De altfel, acum sunt om de New Media, de jurnalism făcut prin noile forme ale comunicațiilor, de pildă, Social Media.
I.V.: Din care asociații sau uniuni faci parte?
V.C. : Aici este simplu, nu fac parte din nicio asociație ori uniune profesională. Este și un regret al meu. Trebuie să mă implic mai mult. Cred în asocierea profesională a jurnaliștilor. Este nevoie de așa ceva. Pe de altă parte, conduc o Asociație non-profit. Se numește simplu Asociația Natalia Cojocari. Am făcut-o tocmai pentru a putea să o ajut pe fetița mea. Este junioară în tenis și are nevoie de mult sprijin, inclusiv financiar. Ca părinte în tenis trebuie să mă implic și să o ajut cât pot de mult.
I.V.: Se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în statul democratic?
V.C.: Acum ceva vreme aș fi spus că da, că este. Dar acum nu mai sunt atât de sigur. Presa a avut mereu acest rol pentru că i l-a conferit poporul. Omul urmărea presa și prin urmare îi dădea voie astfel să-l reprezinte în relația cu puterea. Întrebarea în acest moment este alta: poporul mai urmărește presă? De când au apărut canalele de social media, cât de mult citește cetățeanul știri, anchete, site-uri ? Cât se mai uită la televizor?
Nu este simplu de răspuns.
Presa tradițională și-a pierdut monopolul asupra informației și, odată cu el, o parte din autoritatea sa clasică. Astăzi asistăm la o „digitalizare” și o fragmentare a spațiului public. Presa mai este o putere doar în măsura în care reușește să rămână un filtru credibil împotriva dezinformării și a manipulării. Când jurnaliștii își fac meseria cu onestitate, investigând și taxând abuzurile, presa rămâne un „câine de pază al democrației”. Din fericire, jurnaliștii știu să se adapteze și se vor adapta în continuare pentru a putea să-și păstreze forța „puterii a patra”. Dacă nu o vor face, va fi extrem de greu pentru cetățeni să pună presiune pe Putere în diferite situații.
I.V.: Ai regretat cândva pentru că ai ales jurnalismul și nu o altă profesie?
V.C.: Să spui că nu ai avut momente de oboseală sau de dezamăgire într-o profesie atât de dificilă ar fi nefiresc. Au fost momente în care am văzut cum eforturi uriașe se pierd în algoritmi sau cum publicul preferă uneori senzaționalul în locul analizei serioase. Dar nu am regretat niciodată alegerea făcută. Jurnalismul îți oferă un privilegiu extraordinar: acela de a fi în rândul întâi la istoria care se scrie sub ochii noștri și de a pune întrebări în numele celor care nu o pot face. Este o profesie care te menține viu, curios și conectat la realitate. Dacă aș lua-o de la capăt, aș alege exact același drum.
O atmosferă caldă, de sărbătoare a fost la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași, în 15 mai 2026, ziua în care aici, a fost omagiat compozitorul, dirijorul și profesorul universitar dr.Sabin PAUTZA. De fapt, ieșenii au spus tot timpul că această personalitate este a lor, Iașul fiind locul unde și-a desfășurat pentru început activitatea didactică, a compus lucrări importante, a format un renumit ansamblu coral numit ”Animosi” și a dirijat orchestra conservatorului din capitala Moldovei. Acest loc i-a fost casă Maestrului Sabin Pautza timp de 20 de ani. Aici, la această renumită instituție de învățământ și-a început cariera didactică și tot aici și-a întemeiat familia. Aici a legat prietenii pentru o viață și a format oameni care au devenit personalități culturale.
Manifestarea derulată sub genericul “IN HONOREM SABIN PAUTZA” a avut ca scop lansarea a două volume dedicate marelui muzician.
Prima carte denumită “Sabin Pautza – Muzica fărăfrontiere”, scrisă de Laura Otilia Vasiliu și Alex Vasiliu, apărută la Editura „Junimea” în 2026, este foarte bine documentată, atât în ceea ce privește biografia valorosului muzician, interpretând în același timp activitatea multidimensională a compozitorului, dirijorului și profesorului Sabin Pautza.
“Motivația noastră, a autorilor, are o componentă profesional ștințiifică și una biografic-emoțională, declară Laura și Alex Vasiliu. Sabin Pautza ne-a fost profesor de armonie, un profesor anti-sistem care, mai mult decât să ne învețe litera cărții, ne-a cucerit, ne-a provocat, ne-a dat aripi.
Iașul muzical îi datorează enorm. Prin talentul său unic a creat fundamentele unui fenomen artistic devenit tradiție: interpretarea coral-camerală profesionistă. Prin viziunea creatoare a configurat o atitudine componistică referențială pentru echilibrul dintre tehnicitate și expresie, dintre unitate și lipsa de prejudecăți stilistice, dintre valorificarea modelelor tradiției și oferta avangardei. Muzician total-compozitor, dirijor, pianist – Sabin Pautza a ajuns la o percepție empatică în lumea largă, mai ales în spațiul nord american, oferind o imagine semnificativă a creației românești născute și în climatul cultural ieșean.”
Cea de-a doua carte numită “Sabin Pautza- Mărturii”, cuprinde amintirile foștilor studenți din perioada 1965-1984, anii în care profesorul universitar dr. Sabin Pautza a predat la Conservatorul din Iași. Dintre aceștia mulți au devenit personalități ale componisticii , interpretării muzicale și muzicologiei românești. Volumul a apărut la Editura „PIM” , în 2026.
Moderatorul evenimentului a fost profesorul Anca Sîrbu de la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași, muzicog și dirijor, un om al cărui traseu profesional a fost marcat de marele muzician. Anca Sârbu afirmă: “ În cei 20 de ani de catedră aici, pot mărturisi că nu există generație căreia să nu-i fi povestit despre Maestrul Pautza sau să nu fi dat mai departe ceea ce am învățat de la dânsul. “
Au fost emoții de ambele părți, ale călătorului muzician Sabin Pautza, care a dus cu el folclorul românesc peste ocean și l-a integrat în marile sale compoziții clasice, făcându-l cunoscut pretutindeni, dar și ale foștilor săi studenți , care l-au admirat, apreciat și mai apoi i-au devenit prieteni.
Întâlnirea omagială a debutat cu decernarea titlului de PROFESOR EMERIT al Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași profesorului universitar dr. Sabin PAUTZA în semn de recunoștere a meritelor didactice, profesionale și pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului superior.
S-a aplaudat îndelug, iar Maestrul impresioant a spus că se bucură tare mult de întâlnirea cu foștii săi studenți, de revenirea la Iași și de căldura cu care a fost întâmpinat, semn că cei de aici nu l-au uitat.
Apoi ca o încununare a acestor momente memorabile s-au interpretat compoziții semnate Sabin Pautza. Soprana Elina Velica a venit special de la București pentru a ne bucura cu două din liedurile scrise de maestru pe versurile poetei Carmen Pasat și ale profesoarei Adina Covaci. Frumoase momente muzicale au fost oferite de interpreții Danel Paicu( clarinet) și Aurelia Simion(pian).
Corul “The Ones Vocal Artists” dirijat de Alexandru Semeniuc a bucurat auditoriul cu piese cunoscute și iubite, semnate de Sabin Pautza.
La final Maestrul Sabin Pautza a avut o lungă sesiune de autografe și discuții cu foștii săi studenți, dar și actuali studenți care au venit la întâlnirea cu marele muzician.
