În istorica comună Mehadia, din județul Caraș-Severin de astăzi, familia Cena reprezintă o adevărată dinastie de militari și oameni de carte, legați în mod strâns de tradiția grănicerească bănățeană și de Regimentul Confiniar Româno-Bănățean nr. 13. Generațiile acestei familii au performat la nivel înalt, de la comanda regimentelor și structurilor superioare din Imperiul Austro-Ungar, până la implicarea politică și administrativă din România Mare.

Sublocotenentul Nicolae Cena (1811-1890) și Căpitanul Nestor Cena

Rădăcinile liniei de ofițeri din Mehadia se regăsesc în activitatea sublocotenentului Nicolae Cena (1811–1890), caporal și ulterior sublocotenent, comandant al Companiei a 14-a din Regimentul 13 Român-Bănățean. Fratele său, căpitanul Nestor Cena, activa în același regiment, punând bazele unei familii care va da monarhiei austro-ungare și ulterior statului român înalți comandanți de armată.

Fruntași ai Armatei Austro-Ungare: verii primari General-Locotenent-Mareșal

Doi dintre fiii acestei familii au atins cel mai înalt nivel al ierarhiei militare în Armata Austro-Ungară, obținând gradul de Locotenent Mareșal (Feldmarschalleutnant).

1. Generalul Ladislau (Vlăduț) Cena (1843-1916)

Născut la 3 octombrie 1843 în Mehadia (botezat de protopopul Iacob Popovici cu numele Vlăduț), a urmat Școala Militară din Mährisch-Weißkirchen, Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt și Școala de Război din Viena.

S-a remarcat în Războiul Austro-Prusac (1866) și în campania din Bosnia (1878). A fost decorat cu Ordinul Francisc Iosif I, Crucea de Cavaler al Ordinului Leopold și a fost numit aghiotant al Arhiducelui Eugen al Austriei.

A lucrat la Institutul Geografic din Viena (coordonând triangularea geodezică a Bosniei). Ca colonel, a comandat regimentele de artilerie din Linz și Timișoara; ca general de brigadă a condus Fortăreața Przemyśl, iar ca general de divizie a comandat Corpul de Armată din Galiția (Lemberg).

A fost numit Inspector General al Artileriei în întreaga Monarhie Austro-Ungară, supervizând modernizarea pieselor de câmp și proiectarea noilor tipuri de tunuri.

S-a pensionat în anul 1906. Deși își petrecea verile la vila sa din Băile Herculane (fiind o prezență distinsă în parcul din fața Cazinoului), s-a stins din viață la Viena la 1 martie 1916 și a fost înmormântat la Graz.

2. Generalul Nicolae Cena (1844-1922)

Nicolae Cena este văr primar cu Ladislau Cena și fiul căpitanului Nestor Cena. Nicolae a urmat un parcurs militar similar, remarcându-se în campania din 1866 și ajungând la gradul de locotenent-mareșal.

A susținut ferm principiul localismului bănățean și demnitarii locali (Filaret Musta, Iosif Bădescu, Iosif Olariu). În perioada interbelică a fost directorul stațiunii Băile Herculane și un pasionat arheolog local.

A murit la 14 martie 1922 și a fost înmormântat în cimitirul din Mehadia natală, alături de comandanți și luptători ai Banatului (colonelul Constantin Popovici, decorat cu „Maria Terezia”, și maiorul I. cav. de Blidariu).

Maiorul Ilie Cena (1882-1938)

O descendență incertă este a maiorului Ilie Cena, ultimul reprezentant militar ce poartă numele Cena, o personalitate cu o prezență pregnantă în viața comunității în special după anul 1921, când se retrage în locul natal: Mehadia. Unele surse de documentare îl indică ca frate al lui Ladislau Cena, având ca tată pe sublocotenentul Nicolae Cena. Cu toate acestea afirmația pare foarte puțin plauzibilă analizând anii de naștere a celor doi, diferența fiind nu mai puțin de 39 de ani.

Maiorul Ilie Cena reprezintă puntea de legătură dintre vechea elită militară bănățeană din Imperiu și integrarea activă în structurile administrative și politice ale României Mari.

Născut la 1 noiembrie 1882 la Mehadia, a urmat Liceul Militar din Kassau, Academia Militară din Viena și Școala Superioară de Război. În Primul Război Mondial a participat ca căpitan, fiind ulterior avansat maior și repartizat la ,,Arsenalul de Munițiuni din Viena”.

La prăbușirea monarhiei (1918), maiorul Ilie Cena a colaborat la Viena cu Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod pentru organizarea comitetului de îndrumare a soldaților români ce se întorceau de pe fronturi și formarea gărzilor naționale.

În 1919 a intrat în Armata Română, făcând parte din Comisia Internațională (pe lângă Legația României la Viena) pentru repartizarea armamentului capturat, activitate desfășurată până în 1921.

Retras la Mehadia în anul 1921, a deschis un birou tehnic pentru lucrări publice și expertize. A efectuat numeroase expertize gratuite pentru locuitorii din plasele Orșova și Teregova și a militat dârz pentru drepturile grănicerilor bănățeni.

A ocupat funcțiile de deputat, consilier județean, președinte al Consiliului Județean Severin și președinte al Comunității de Avere din Caransebeș.

S-a implicat direct în sprijinul clasei muncitoare: în septembrie 1930 a condus o delegație a minerilor de la mina de cărbuni din Mehadia la ministrul Manoilescu pentru a le susține doleanțele.

Cu 6 luni înainte de deces, în 1938, a fost numit primar al comunei Mehadia.

A decedat la 3/4 octombrie 1938, la moșia sa din Mehadia, la vârsta de 56 de ani. Înmormântarea sa a avut loc cu mare fast în Mehadia, în prezența a numeroși delegați din Banat și personalități ale vremii, slujba fiind oficiată de preoții Aurel Colojoară și Ion Urecheatu, cu necrologuri rostite de pr. Urecheatu și avocatul dr. Lazăr Zarcula.

Tabloul sintetic al familiei Cena:

Nume

Perioadă

Grad Maxim

Contribuții Cheie

Locul Înmormântării

Nicolae Cena

1811 – 1890

Sublocotenent

Comandant de companie în Reg. 13 Româno-Bănățean

Mehadia

Ladislau (Vlăduț) Cena

1843 – 1916

Locotenent-Mareșal

Inspector al Artileriei Austro-Ungare, geodez

Graz (Austria)

Nicolae Cena

1844 – 1922

Locotenent-Mareșal

Director Băile Herculane, arheolog, luptător național

Mehadia

Ilie Cena

1882 – 1938

Maior

Organizator al gărzilor naționale (1918), deputat, primar

Mehadia

Un reper deosebit de interesant pentru istoria locală a Mehadiei îl constituie identificarea caselor în care au locuit aceste ilustre personalități.

Conform datelor riguroase furnizate atat de profesorul Ion Băcilă în Monografia Mehadiei, câd și de preotul I.C. Buracu, prieten si contemporan cu Generalul,  resedința Generalului Nicolae Cena este imobilul aflat astăzi în proprietatea familiei inginerului Liviu și Rodica Râta (casa profesorului Nistor Dopp). În această locuință, generalul a conviețuit alături de cumnatul său, colonelul I. Băcilă.

La rândul său, casa Generalului Ladislau Cena este identificată astăzi ca fiind proprietatea lui Dimitrie (Mitică) Chiticeanu. În ceea ce privește moșia sa, potrivit acelorași consemnări din monografia profesorului I. Băcilă, aceasta se afla situată mai jos de Gara Herculane, în locul numit „Laz”.

În privința maiorului Ilie Cena, indiciile converg spre locuința din vecinătatea fântânii Posota (fosta casă a lui Ion și Ana Carlaonț). Această ipoteză este susținută de existența locului de veci comun în cimitirul ortodox din Mehadia pentru ambele familii: maiorul Ilie Cena (alături de soția sa, Beti) și Ion Carlaonț (alături de soția sa, Ana). Maiorul Ilie Cena a fost căsătorit cu Beti (n.1883–d.1965), fiica căpitanului Iacob Frumosu din Mehadia și sora maiorului Iacob Frumosu; aceasta s-a stins din viață tot în Mehadia, cum am precizat, in anul 1965.

Completând tabloul genealogic al generalului Ladislau (Vlăduț) Cena, merită menționat că acesta a avut o soră, Maria Cena (Czenna), căsătorită Spacec (Szpaczek). Soțul acesteia, Stanislaus Szpaczek (1846–1892), a deținut funcția de inginer topograf regal („Königl. Ing. Geometer”, conform inscripției de pe monumentul său funerar).

Prin integrarea acestor repere descriptiv-informative, am incercat a da ocazia cititorului de a identifica fizic urmele unei istorii nobile, ancorate în Mehadia de ieri și de azi. O invitație de a descoperi o perspectivă mai amplă asupra trecutului glorios al acestui loc, clădit pe temelia tezaurului uman pe care aceste meleaguri l-au zămislit.

Constantin VLAICU/UZPR Caraș Seveverin

Referințe bibliografice:

1. Biruința, Timișoara, 7 octombrie 1938.
2. ​Universul, 9 octombrie 1938.
3. ​Corneanu, Cornel, „Granița și Oamenii ei”, în Foaia diecezană, Caransebeș, an LX, nr. 20, 1945.
4. ​Băcilă, Ion, Monografia Mehadiei, Editura Marineasa, Timișoara, 1997.
5. ​Mehadia – vatră istorică milenară (lucrare colectivă), Editura Gordian, Timișoara, 2007.

Revista Vestea (Mehadia): „Personalități ale Mehadiei”.

1 noiembrie 2026, Cimitirul nr. 2 – 3 Reșița:

Derularea proiectului „Ziua răposaților, 2026: Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ începând cu ora 15:00, urmată de Devoțiune pentru cei răposați la mormântul păr. canonic onorific Matthias Lischerong (*17 februarie 1881, Klek / astăzi Serbia – †24 noiembrie 1950, Reșița), începând cu ora 16.00.

 

 

 

1. November 2026, Friedhof Nr. 2 – 3, Reschitza:

Umsetzung des Projekts „Allerseelen 2026: Mehr Allerseelenkerzen auf unseren Friedhöfen“ ab 15:00 Uhr und anschließend, ab 16:00 Uhr, Andacht für die Verstorbenen beim Grab von Ehrendomherr Matthias Lischerong (*17. Februar 1881, Klek / heute Serbien – †24. November 1950, Reschitza).

 

Recent, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara au participat – după cum ne relata plutonieul Marian Diana (foto) – la activități de pregătire și perfecționare în domeniul tehnicilor de judo și autoapărare, alături de reprezentanți ai clubului Dinamo București.

Prin aceste sesiuni de instruire, au fost urmărite dezvoltarea capacităților fizice și tactice, perfecționarea tehnicilor de intervenție, precum și consolidarea disciplinei, a autocontrolului și a spiritului de echipă.

Pregătirea continuă reprezintă un element esențial al profesionalismului, contribuind la creșterea capacității de reacție și la îndeplinirea în condiții optime a misiunilor specifice.

Schimbul de experiență și colaborarea cu sportivi și specialiști din domeniu reprezintă oportunități importante pentru dezvoltarea profesională a jandarmilor hunedoreni, în beneficiul siguranței cetățenilor.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara – (inspector șef, Adrian Florin BOZDOG – foto) a continuat desfășurarea campaniei naționale de control în domeniul construcțiilor, având ca obiective principale identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă.

Au fost efectuate 30 de controale, vizând atât domeniul relațiilor de muncă (RM), cât și pe cel al securității și sănătății în muncă (SSM) și s-au identificat 96 de deficiențe (50 în domeniul RM și 46 în domeniul SSM), fiind dispuse măsuri cu termene ferme pentru remedierea neconformităților constatate și intrarea în legalitate.

Pentru abaterile de la legislație, inspectorii de muncă au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în valoare totală de 184.000 lei.

Iată și deficiențele constatate:

– În domeniul Relațiilor de Muncă (RM): întocmirea contractelor individuale de muncă fără respectarea modelului cadru aprobat prin Ordinul 2171/2022; lipsa persoanei desemnate cu atribuţii de completare și transmitere a datelor în REGES Online; dosare personale care nu includ fișa postului; absența la punctul de lucru a copiei contractului individual de muncă; regulament intern întocmit incomplet; lipsa întocmirii actelor adiționale la modificarea unor elemente din contractul individual de muncă; neacordarea drepturilor salariale și neînmânarea unui exemplar al CIM salariatului; neîntocmirea evidenței timpului de muncă (lipsa pontajului la locul de muncă); lipsa contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în cazul societăților cu peste 10 angajați; transmiterea cu întârziere a datelor în registrul general de evidență a salariaților (REGES); neacordarea repausului săptămânal și inexistența unei evidențe clare a orelor suplimentare și a muncii prestate în weekend.

– În domeniul Securității și Sănătății în Muncă (SSM): schele montate neconform; neutilizarea echipamentului individual de protecție; inexistența instrucţiunilor proprii SSM; neefectuarea instruirii SSM a lucrătorilor și a reprezentanților acestora cu atribuții specifice; lipsa fișelor de instruire individuală la punctul de lucru; depozitarea neconformă a materialului provenit din excavații; maluri (săpături) fără sprijin; neconstituirea şi/sau funcţionarea necorespunzătoare a CSSM la nivelul unităţii; plan de prevenire și protecție nerevizuit/neactualizat în conformitate cu rezultatele evaluării riscurilor și cu condițiile reale de muncă din unitate; echipamente de muncă neconforme; lipsa efectuării corespunzătoare a examenelor medicale (la angajarea în muncă şi periodice) și lipsa delimitării şi a semnalizării zonelor periculoase.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Existența vechiului Teatru din Oravița se datoreşte în primul rând inițiativei arhitectului şi omului de cultură macedo-român loan Nyuni.

Ioan Nyuni a făcut parte, prin alianță, din marea familie conducătoare a exploatărilor miniere din Banat, familia Maderspach. El a fost ginerele directorului Societății Miniere din Oraviţa-Procop Lethk Zmislov a cărui soţie era născută Maderspach.

Având înclinaţii pentru literatură şi teatru, el a înființat în 1805 Clubul Dilentaților din Oravița.

Ştiind că în anul 1817 urma să vină împăratul Francis I în Banat pentru a sărbători 100 de ani de la eliberarea teritoriilor de sub ocupație otomană, loan Nyuni a avut inițiativa de a reabilita pe socrul său Procop Lethk Zmilov în fața împăratului prin construirea unui teatru în care să se prezinte piese dramatice pregătite de diletanții săi. Socrul său a acceptat şi loan Nyuni împreună cu macedo- românul loan Constantini au trecut la fapte în anii 1815-1816. A fost întocmită lista cu donatorii … loan Nyuri a realizat proiectul teatrului având ca model Burgteatrul losefin din Viena, împreună cu Platzger din Viena, care a întocmit planurile decoraţiunilor interioare. Terenul pe care a fost zidit teatrul a aparținut familiei Maderspach; pe acel loc fiind o veche magazie pentru amalgamat minereuri. Pe lista donatorilor, s- au găsit şi văduva comerciantului macedo-român Alexandra Şaguna şi membrii familiei Demetrovici.

În timpul vizitei perechii imperiale Francisc 1 şi a Împărătesei Augusta Carolina la Oravița, aceştia au participat în 7 Octombrie 1817 la prezentarea unei piese de teatru – Literea legii sau Cununa de lauri – de către diletanții din Oravița. Împăratul i-a felicitat pe interpreți spunând: Orăvițenii ziua sunt funcţionari şi seara, artişti.

loan Nyuni a construit în Oraviţa clădirea parohiei catolice, a şcolii primare şi zidul de sprijin de pe str. Eminescu. Tot el a construit și un teatru în aer liber în cartierul Forviz. În anul 1831, tot din inițiativa lui, s-a reparat acoperişul Teatrului, făcându-se o nouă listă a donatorilor printre care găsim şi pe medicul Wierbicki, un om de ştiinţă care a publicat un studiu referitor la flora din jurul Oraviței.

Ca regizor, loan Nyuni a pregătit şi prezentat numeroase piese de teatru în cadrul Clubului Diletanților din Oravița.

În anul 1831, Ioan Nyuni a fost transferat la Rusca Montană ca inginer hotarnic.

În anul 1838, din inițiativa Clubului de teatru şi a diletanților din Oraviţa, s- a hotărât, în vederea înființării Cazinoului, supraetajarea clădirii Teatrului.

În anul 1838, loan Nyuni a revenit la Oravița și în anul 1847 a întocmit o nouă listă de fonduri şi de donatori pentru întreținerea Teatrului. Pe această listă, se găseşte un alt macedo-român din Oraviţa, Gheorghe Constantin Roja.

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

Vineri, 13.11.2026 de la ora 12.00, în cadrul Întâlnirilor literare de vineri, vor fi lansate volumele

Călătorie în Edenul Textului. Însemnări despre opera lui Livius Ciocârlie și Neclintita încoronare într-un cristal. Poezia lui Emil Hurezeanu de IONEL BOTA.

Lansare de volume Ionel Bota

 

1 – 2 noiembrie 2026, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție de fotografii dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Cu fotografii din Clopodia și Șemlacu Mic / Banat.

 

1 noiembrie 2026, Cimitirul nr. 2 – 3 Reșița:

Derularea proiectului „Ziua răposaților, 2026: Mai multe lumânări în cimitirele noastre“ începând cu ora 15:00, urmată de Devoțiune pentru cei răposați la mormântul păr. canonic onorific Matthias Lischerong (*17 februarie 1881, Klek / astăzi Serbia – †24 noiembrie 1950, Reșița), începând cu ora 16.00.

 

3 noiembrie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional „Reșița / Reschitza, 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit “.

Partea a II-a: Adina Ghinaci & Adina Milenovici.

 

3 noiembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Nicolae Sârbu, împreună cu cea mai recentă apariție editorială a sa: „Cătușe la glezna poeziei”, Editura „Limes“ Florești, 2026.

 

4 noiembrie 2026, ora 8.30, Hala „Thomas Schroll“ din Neumarkt in der Steiermark (Meranerweg 3), Austria:

Ceremonia de premiere pentru cea de-a XVIII-a ediție a concursului internațional „Kinder malen ihre Heimat = Copiii pictează ținutul natal” (2026 / 2027), pentru participanții din școlile Mariahof, Neumarkt și St. Marein bei Neumarkt, precum și gimnaziul  din Neumarkt. Acompaniamentul muzical este asigurat de corurile școlare de la VS Mariahof, VS Neumarkt, VS St. Marein bei Neumarkt și NMS Neumarkt.

 

4 noiembrie 2026, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Dialoguri literare. În calitate de oaspete al manifestării: autorul Nicolae Preda, împreună cu cele mai recente apariții editoriale ale sale: „Litanie lângă Vama Marga” (Editura „Castrum de Thymes“ Giroc, 2026) & „Pe Nermeș în sus (într-un sat nespus)” (Editura „TIM“ Reșița, 2026).

 

5 – 8 noiembrie 2026, Centrul Multifuncțional Reșița (cartier Lunca Pomostului):

Participări la evenimente organizate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Reșița (ediția I), organizat de Radio România, Radio România Reșița, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița.

 

6 noiembrie 2026, ora 12.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional „Reșița / Reschitza, 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit “.

Partea a III-a: Livia Frunză & Carmen Todosie.

 

7 noiembrie 2026, ora 18.00, Casa „Adam Müller-Guttenbrunn“ Timișoara:

Balul Portului Popular German, în organizarea Formației de dansuri populare germane „Banater Kranz” Timișoara. Printre invitați: Formația de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

 

8 noiembrie 2026, ora 11.00, Biserica Evanghelică C.A. Reșița:

Biserica Evanghelică C.A. Reșița – 116 ani de istorie.

Slujbă religioasă dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Celebrează păr. Walther Sinn (Semlac / jud. Arad). Incursiuni muzicale: Corul „Franz Stürmer” Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) și „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

 

8 noiembrie 2026, ora 11.00, Biserica Evanghelică C.A. Reșița:

Biserica Evanghelică C.A. Reșița – 116 ani de istorie.

Expoziție de fotografii dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Cu fotografii din Clopodia & Șemlacu Mic / Banat.

 

8 noiembrie 2026, ora 12.30, curtea Bisericii Evanghelice C.A. Reșița (în caz de timp nefavorabil, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița):

Biserica Evanghelică C.A. Reșița – 116 ani de istorie.

Reprezentație de dans popular german dedicată Zilei Reformei Protestante (31 octombrie). Cu participarea formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).

.

 

 

 

 

 

1. – 2. November 2026, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Foto-Ausstellung zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit Fotos aus Birda und Kleinschemlak im Banat.

 

1. November 2026, Friedhof Nr. 2 – 3, Reschitza:

Umsetzung des Projekts „Allerseelen 2026: Mehr Allerseelenkerzen auf unseren Friedhöfen“ ab 15:00 Uhr und anschließend, ab 16:00 Uhr, Andacht für die Verstorbenen beim Grab von Ehrendomherr Matthias Lischerong (*17. Februar 1881, Klek / heute Serbien – †24. November 1950, Reschitza).

 

3. November 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellungprojekt „Reșița / Reschitza 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“.

Teil II: Adina Ghinaci & Adina Milenovici.

 

3. November 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Nicolae Sârbu und seine neueste Buchveröffentlichung: „Cătușe la glezna poeziei”, erschienen im Verlag „Limes“ Klausenburg / Florești, 2026.

 

4. November 2026, 8:30 Uhr, Thomas Schrollhalle in Neumarkt in der Steiermark / Meranerweg 3, Österreich:

Preisverleihung der XVIII. Auflage des Internationalen Malwettbewerbes „Kinder malen ihre Heimat”, 2026 / 2027 an die Preisträger*innen der VS Mariahof, VS Neumarkt, VS St. Marein bei Neumarkt und NMS Neumarkt. Musikalische Umrahmung: die Schulchöre der VS Mariahof, VS Neumarkt, VS St. Marein bei Neumarkt und der NMS Neumarkt.

 

4. November 2026, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Im schriftstellerischen Dialog: der Autor Nicolae Preda und seine neuesten Buchveröffentlichungen: „Litanie lângă Vama Marga” (Verlag „Castrum de Thymes“ Giroc, 2026) & „Pe Nermeș în sus (într-un sat nespus)”, (Verlag „TIM“ Reschitza, 2026).

 

5. – 8. November 2026, Multifunktionelles Zentrum Reschitza:

Teilnahme an verschiedenen Veranstaltungen, organisiert innerhalb der Buchmesse Gaudeamus Radio România in Reschitza (I. Auflage), Hauptveranstalter: Radio România und Radio România Reșița, in Zusammenarbeit mit dem Bürgermeisteramt Reschitza.

 

6. November 2026, 12:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Kunstausstellungprojekt „Reșița / Reschitza 255 – 100: Timp și contratimp / Zeit und Gegenzeit“.

Teil III: Livia Frunză & Carmen Todosie.

 

7. November 2026, 18:00 Uhr, „Adam Müller-Guttenbrunn“-Haus Temeswar:

Trachtenball, organisiert von der Volkstanzgruppe „Banater Kranz” aus Temeswar. Eingeladen dazu wurde u.a. auch die „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).

 

8. November 2026, 11:00 Uhr, Evangelische Kirche A.B. Reschitza:

116 Jahre Evangelische Kirche A.B. Reschitza.

Gottesdienst zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit Pfr. Walther Sinn (Semlak, Kreis Arad). Musikalische Einlagen: der „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea) sowie die Vokal- und Instrumentalgruppe „Resicza“ (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

8. November 2026, 11:00 Uhr, Evangelische Kirche A.B. Reschitza:

116 Jahre Evangelische Kirche A.B. Reschitza.

Fotoausstellung zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit Fotos aus Klopodia und Kleinschemlak im Banat.

 

8. November 2026, 12:30 Uhr, Hof der Evangelischen Kirche A.B. Reschitza (bei Schlechtwetter: „Frédéric Ozanam”-Sozialzentrum):

116 Jahre Evangelische Kirche A.B. Reschitza.

Volkstanzdarbietung zum Tag der Reformation (31. Oktober). Mit der „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza – Erwachsene (Koordination: Marianne & Nelu Florea).

 

Miercuri, 28 octombrie 2026, s-a lăsat tăcerea peste o întreagă lume. Pentru iubitorii cinematografiei și ai genului science-fiction, această zi a devenit un repaus al tristeții, resimțit deopotrivă în spațiul public și în inimile celor care l-au admirat – o adevărată unire în durere și regret la trecerea în neființă a unui titan: Sir Patrick Stewart.

Este impresionant să vezi cât de adânc a putut marca sufletele oamenilor și să afli, cu această tristă ocazie, că dincolo de talentul său incontestabil s-a aflat un om de un caracter impecabil. Un adevărat exemplu de bunătate, blândețe și educație fină – un mentor, un model și o figură paternă discretă pentru generații întregi. Omagiul adus de Studiourile Marvel, care l-au descris simplu și drept „un adevărat gentleman”, sintetizează perfect moștenirea sa umană.

Timp de decenii, Patrick Stewart a fost un actor de teatru profund respectat, stăpânind cu măiestrie operele Marelui Bard și impunându-se pe scenele Marii Britanii ca o forță dramatică formidabilă. Traiectoria sa s-a schimbat dramatic în anul 1987, când a îmbrăcat uniforma căpitanului Jean-Luc Picard în Star Trek: The Next Generation. La cârma navei stelare Enterprise, pe parcursul a șapte sezoane memorabile și patru lungmetraje, el nu a adus doar ordine și autoritate, ci o eleganță unică, o inteligență profundă și un sens superior al umanității.

Ulterior, a cucerit o a doua mare franciză internațională întruchipându-l pe profesorul telepat Charles Xavier în universul X-Men, devenind o ancoră de înțelepciune și demnitate într-o lume a blockbustere-lor.

Renumit pentru distincțiile sale – printre care două premii Olivier, un premiu Grammy și titlul de Cavaler acordat de Regina Elisabeta a II-a în 2010, Sir Patrick a fost de asemenea un susținător vocal și neobosit al drepturilor omului. S-a implicat activ în lupta împotriva violenței domestice, în apărarea drepturilor femeilor, refugiaților, veteranilor de război și animalelor. Dincolo de reflectoare, a rămas mereu conectat la bucuriile simple ale vieții; una dintre ultimele sale imagini publice îl înfățișa radiind de bucurie în tribune, urmărindu-și echipa de suflet, Huddersfield Town – club care i-a adus un ultim tribut numindu-l „un titan al meseriei sale și un erou pentru milioane de oameni”.

Cuvintele colegilor și prietenilor săi de o viață atestă locul unic pe care l-a ocupat. Sir Ian McKellen l-a descris drept „un om pe care să te bazezi, pe care să-l admiri și pe care să-l iubești”, numindu-l cel mai respectat și iubit actor al generației sale. William Shatner a subliniat că Stewart a adus „grație și un profund simț al umanității” în tot ce a făcut, recunoscându-l drept „cel mai bun dintre noi”, în timp ce Hugh Jackman l-a omagiat ca pe „unul dintre cei mai mari”, iar Royal Shakespeare Company l-a numit, pe bună dreptate, un „colos”.

Îndrăgitul actor s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unei scurte și emoționante bătălii cu boala Alzheimer și demența cu corpi Lewy. În ultimele sale momente, a fost strâns în brațe de familie și prieteni, înconjurat de muzică live, rugăciune, lacrimi și râsete – exact genul de emoție curată pe care el însuși o inspira. A lăsat în urmă o amintire durabilă a grației sale invincibile, alături de soția sa, Sunny Ozell, și cei doi copii ai săi, Daniel și Sophie.

Pentru toate aceste momente de neuitat, îi adresăm o profundă și evlavioasă mulțumire postumă. Îi mulțumim pentru că ne-a înfrumusețat copilăria și tinerețea, pentru că a dat viață unui personaj care ne-a învățat ce înseamnă onoarea, compasiunea și curajul de a privi spre necunoscut. Amintirile luminoase lăsate în memoria celor care i-au iubit interpretarea vor rămâne vii, ca o călăuză peste timp.

​A fost o carieră stelară ce a înnobilat teatrul și a adus o rară eleganță filozofică lumii SF.

Misiunea ta pe Pământ s-a încheiat, căpitane. Drum lin printre stele în următoarea ta misiune!

„Engage!”

Rămas bun, Sir Patrick!

Constantin VLAICU

 

A văzut lumina zilei în 2 Martie 1883 la Ciclova Montană, peste deal de la Oravița (una din cele mai mari aşezări de bufeni din Banat) intr-o familie de olteni veniți din satul Izverna.

Școala primară a urmat-o în localitatea natală, după care a absolvit gimnaziul din Oravița, publicând încă de pe acum poezii şi poveşti populare în Tribuna Poporului din Blaj și Gazeta Transilvaniei din Braşov. Ajutat de Ilie Trăilă, directorul Băncii Orăvițana, Damian Izverniceanu s-a înscris la Institutul Pedagogic din Caransebeş.

După absolvirea acestuia, a fost numit învățător la Sasca Montană, unde a desfăşurat și o bogată activitate culturală în cadrul Reuniunii corale, al cărei conducător şi dirijor a fost. Aici a pus în scenă și unele piese de teatru din creația lui Vasile Alecsandri şi I.L. Caragiale.

După desființarea școlii confesionale române ortodoxe de aici, a trecut, în 1913, ca învățător în localitatea Vrăniut, de unde, în anul următor, a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Italia, experiență existențială din care vor rezulta impresionante povestiri: Înaintea unei bărăci, Bianca, Norica etc.

Întors de pe front, în toamna anului 1918, a înființat Garda Națională Română din Ciclova Montană, după care a plecat la Vrăniuț, de unde a trebuit să părăsească Caraşul (din cauza trupelor de ocupație sârbeşti) și să se refugieze la Sibiu, unde a fost angajat ca funcționar la Consiliul Dirigent, resortul instrucției publice, militând pentru Marea Unire de la 1918. Îl aflăm apoi printre cei dintâi studenți ai tinerei Universități românești de la Cluj, unde va obține și licența în Limba și literatura română.

După absolvire, a fost numit profesor şi director la Şcoala Secundară din Târgu-Mureş. De aici, a plecat la Oravița, ca profesor de desen şi limba română la Liceul „General Drăgălina„, unde a funcționat până în anul 1926, când a fost numit director la gimnaziului din Jimbolia. Peste şase ani, desfiinţându-se gimnaziul, a fost transferat la liceul din Lipova, de unde, în 29 Martie 1935, a plecat pe drumul fără întoarcere, la numai 52 de ani.

Încă din copilărie și adolescență, s-a simțit atras de literatură. A devenit membru al Societății de lectură „Ioan Popasu” din Caransebeş, unde a citit lucrări pedagogice şi mici povestiri. A publicat poezii în prestigioasa revistă „Familia” a lui losif Vulcan de la Oradea. A fost un colaborator permanent al „Calendarului Românului” din Caransebeş, unde i s-au tipărit schiţe, povestiri şi nuvele. Numai în calendarul pe 1930, au văzut lumina tiparului: Un transport de gâște și Cântecul iei etc.

Cu timpul, a devenit colaborator la cele mai cunoscute publicații din Banat şi din ţară: Progresul, Foaia Orăviții, Junimea din Oravița, Drapelul din Lugoj, Vatra Banatului, Banatul Românesc, Lumina Caraşului, Neamul Românesc etc.

Damian Izverniceanu a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori de proză scurtă din Banat. Peste 100 de schiţe, povestiri, nuvele au văzut lumina tiparului în publicațiile vremii.

În volum, i-au apărut: Adam Neamțu (roman inspirat din viața acestui haiduc cărăşean), Icoane din Banat, Oltenii din Banat, Banatul, Colecții de colinde şi În codrii Boşneagului. Marele Nicolae lorga l-a caracterizat ca fiind un Agârbiceanu al Banatului.

Damian Izverniceanu a întemeiat în 1925 la Oravița publicația săptămânală Junimea în care au apărut multe din scrierile sale.

De asemenea, a desfăşurat și o bogată activitate didactică şi culturală. De la dânsul a rămas şi o bogată colecție de folclor bănăţean. Pentru întreaga sa activitate, a fost decorat cu Răsplata muncii clasa I şi cu Meritul cultural clasa I.

În volumul Icoane din Banat, Oravița, Tipografia, „Progresul„, 1922 a publicat câteva povestiri şi anume: La Peştera Rolului, Făr Noroc, O noapte pe vapor, Istorisirea unui om bătrân, În codrul Boşneagului, La cazan, Răsplata ucigaşului, Bărbierul păcălit.

În Drapelul din Lugoj au apărut între ani 1907 şi 1909, Sfârşitul câinelui meu, Coconașul Găvrilă, întunecime de lună, Singurătatea, Mângăâierea, Privighetoarea, La crâșmă, Baba Dumitra, Năpasta, Judecata, Din alte vremuri.

În Săptămânalul Progresul din Oravița a publicat: Stânjenari, Căpitanul, Şarpele, Turbata.

În revista „Semenicul„, din Lugoj au apărut: Cântecul ei şi Un speculant.

La moartea lui Damian Izverniceanu acelaşi Nicolae lorga, în oameni care au fost, sublinia talentul de povestitor al celui dispărut: „Paginii simple și adevărate care nu se închina unici unei mode și nu ascultau de nici o direcție. Amintiri puse pe hârtie, credincios din iubire sau din milă pentru dânsele. Era un Agârbiceanu al Banatului… deși cu mult mai puțin, dar un martor cinstit al vremii sale…”

 

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorarea față de noul val de restructurări din industria mass-media, cel mai recent exemplu fiind decizia unei importante companii de media cu extindere europeană care în anii ‘90 a fost unul dintre pionierii investițiilor străine în presa din România, de a desființa mai multe posturi de jurnaliști. Dincolo de situația punctuală a unei companii, asemenea decizii reprezintă un semnal de alarmă privind vulnerabilitatea tot mai accentuată a unei profesii esențiale pentru funcționarea societății democratice.

UZPR respectă dreptul companiilor de presă de a-și organiza activitatea în funcție de realitățile economice, dar consideră că jurnalismul nu poate fi privit exclusiv ca o activitate comercială, supusă doar regulilor profitabilității. Presa îndeplinește o misiune de interes public, iar dispariția locurilor de muncă din redacții nu reprezintă doar o problemă a angajaților sau a angajatorilor, ci o pierdere pentru întreaga societate.

În ultimii ani, presiunile economice asupra instituțiilor media s-au accentuat considerabil. Creșterea fiscalității, majorarea tarifelor poștale și a costurilor de distribuție, scumpirea energiei, a serviciilor și a celorlalte resurse necesare funcționării redacțiilor afectează deopotrivă presa scrisă, audiovizualul și publicațiile online. În mod deosebit, presa locală și publicațiile cu resurse financiare limitate se confruntă cu dificultăți care le amenință însăși existența.

Consecințele? Redacții reduse numeric, publicații care își încetează apariția, jurnaliști experimentați care părăsesc profesia și comunități care pierd surse importante de informare.

Fiecare jurnalist profesionist care este nevoit să renunțe la această meserie înseamnă mai puțină capacitate de investigare, de verificare a informațiilor și de supraveghere critică a exercitării puterii. Iar într-o perioadă în care dezinformarea, manipularea și știrile false se propagă cu o rapiditate fără precedent, diminuarea resurselor jurnalismului profesionist reprezintă un risc pe care societatea nu își poate permite să îl ignore.

Din această perspectivă, UZPR consideră că statul are datoria de a recunoaște și de a susține rolul de interes public al jurnalismului, prin politici transparente, echitabile și predictibile, care să contribuie la protejarea locurilor de muncă și la dezvoltarea instituțiilor de presă.

Un asemenea sprijin nu trebuie să genereze dependență politică, să condiționeze conținutul editorial sau să afecteze independența și obiectivitatea jurnaliștilor. Dimpotrivă, mecanismele de susținere trebuie construite astfel încât să garanteze libertatea editorială, pluralismul opiniilor și accesul nediscriminatoriu la resurse.

În egală măsură, UZPR atrage atenția asupra necesității susținerii și consolidării instituțiilor publice de media, în special a Societății Române de Televiziune și a Societății Române de Radiodifuziune. Aceste instituții au un rol fundamental în informarea corectă a cetățenilor, în promovarea culturii și educației, în reflectarea diversității societății și în asigurarea accesului la informație inclusiv pentru comunitățile mai puțin atractive din punct de vedere comercial.

Finanțarea lor adecvată și predictibilă, modernizarea infrastructurii și protejarea profesioniștilor care lucrează în aceste instituții trebuie să constituie priorități ale politicilor publice, în condițiile garantării independenței editoriale și ale utilizării responsabile și transparente a fondurilor publice.

UZPR consideră necesară inițierea unui dialog real între autoritățile statului, patronatele din industria media, organizațiile profesionale și reprezentanții jurnaliștilor, pentru identificarea unor soluții concrete: măsuri fiscale adaptate specificului activității de presă, facilități pentru distribuția publicațiilor, programe transparente de sprijinire a jurnalismului de interes public, precum și mecanisme de protecție și reconversie profesională pentru jurnaliștii afectați de restructurări.

Totodată, Uniunea face apel la companiile din industria media să trateze cu responsabilitate socială procesele de reorganizare, să respecte drepturile angajaților și să caute, prin dialog, soluții care să limiteze pierderea resursei umane specializate.

O democrație nu poate funcționa sănătos fără o presă liberă, iar presa liberă nu poate exista fără jurnaliști profesioniști, protejați și respectați.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își reafirmă solidaritatea cu jurnaliștii afectați de restructurări și disponibilitatea de a participa la elaborarea unor politici publice care să asigure viitorul presei românești.

Foto: pixabay.com

Adresez acest mesaj pentru a face o clarificare absolut necesară cu privire la evenimentul promovat de către filiala UZPR ,,Mihai Eminescu” Timiș, prezentat în afișul publicat, dintr-o regretabilă eroare, de către administratorul paginii:

Doresc să precizez oficial că Filiala Caraș-Severin nu are nicio implicare în organizarea, desfășurarea sau parteneriatul acestei acțiuni. Deși inițiativa este una lăudabilă și de apreciat, conducerea filialei a luat cunoștință despre existența acestui eveniment abia recent, prin intermediul rețelelor de socializare (Facebook și WhatsApp).

În consecință, adresăm felicitări organizatorilor pentru demers, însă, având în vedere că filiala noastră nu a fost consultată și nu este implicată sub nicio formă, solicităm public eliminarea denumirii și simbolurilor Filialei Caraș-Severin de pe afișul oficial al evenimentului.

I.D.CUCU- președintele filialei județene Caraș Severin a UZPR 

(dialog cu Labat Dragan medic specialist – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara)

 

– Pentru început, prezentați-ne câteva date biografice.

– Mă numesc Labat Dragan, am 35 de ani și sunt originar din Vârșeț, Serbia. Am ales să îmi fac studiile medicale în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, unde am absolvit Facultatea de Medicină. Ulterior, mi-am continuat pregătirea profesională și am devenit medic specialist în medicină de urgență. Alegerea medicinei a fost pentru mine o decizie bazată pe dorința de a lucra într-un domeniu în care pot ajuta oamenii în momente importante și dificile din viața lor.

– De ce ați ales această specialitate?

– Am ales medicina de urgență deoarece este un domeniu dinamic, complex și în care fiecare decizie poate avea o importanță majoră pentru pacient. Îmi place faptul că trebuie să analizezi rapid situația, să stabilești prioritățile și să acționezi eficient, de multe ori în condiții de presiune. În același timp, medicina de urgență presupune foarte multă muncă în echipă și o comunicare bună cu ceilalți colegi. Pentru mine, satisfacția cea mai mare este să știu că, prin pregătirea și intervenția mea, pot contribui concret la salvarea sau stabilizarea unui pacient.

 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră pacientul?

– Pentru mine, pacientul este înainte de toate un om care are nevoie de ajutor, de respect și de încredere. Indiferent de vârstă, diagnostic sau situația în care se află, încerc să văd omul din spatele problemei medicale. În medicina de urgență, pacientul ajunge de multe ori într-un moment de teamă și vulnerabilitate, iar medicul trebuie nu doar să intervină medical, ci și să îi ofere siguranță și să comunice clar. Consider că fiecare pacient merită aceeași atenție, seriozitate și implicare, iar obiectivul meu este să fac tot ceea ce este medical necesar și posibil pentru binele lui.

 

– Legea compensației vă sprijină în activitatea profesională?

– Da, consider că legea compensației mă sprijină în activitatea profesională. Eu o înțeleg prin faptul că munca, seriozitatea, perseverența și implicarea se întorc, în timp, sub o anumită formă. În medicină, poate nu primești întotdeauna imediat o recompensă pentru efortul depus, dar satisfacția de a ajuta un pacient, recunoștința acestuia și experiența profesională acumulată reprezintă forme importante de compensație. Pentru mine, această idee este un motiv să îmi fac meseria cât mai corect și să nu renunț atunci când întâmpin dificultăți.

 

– Care vă sunt calitățile în relația cu pacienții?

– Cred că principalele mele calități sunt răbdarea, empatia, calmul și responsabilitatea. Încerc să ascult pacientul și familia acestuia și să explic lucrurile într-un mod cât mai clar. În medicina de urgență, pacientul și familia pot fi speriați sau dezorientați, iar atitudinea medicului poate contribui foarte mult la crearea unui sentiment de siguranță. Consider că este important să tratezi fiecare pacient cu respect, indiferent de situație.

 

– Aveți caliăți care vă deranjează?

– Da, ca oricare om, am și anumite aspecte ale personalității mele pe care încerc să le îmbunătățesc. Uneori sunt prea exigent cu mine însumi și îmi doresc ca lucrurile să fie făcute cât mai bine. În anumite situații, acest lucru poate duce la faptul că mă consum mai mult decât este necesar. Am învățat să privesc acest aspect constructiv și să încerc să găsesc un echilibru între exigență și capacitatea de a accepta că nu toate lucrurile pot fi perfecte. Consider că este important să îți cunoști punctele slabe și să lucrezi permanent la îmbunătățirea lor.

 

– Cum vă mențineți pregătirea profesională?

– Consider că pregătirea profesională continuă este esențială în medicină. Încerc să fiu la curent cu ghidurile și recomandările medicale actuale, particip la cursuri și manifestări științifice și urmăresc noutățile din domeniul medicinei de urgență. În același timp, experiența de zi cu zi este foarte importantă, deoarece fiecare pacient poate reprezenta o oportunitate de a învăța ceva nou. Pentru mine, pregătirea profesională este un proces continuu.

 

– Povestiți-ne o amintire semnificativă de intervenție urgentă în sprijinul sănătății unui pacient.

– Cea mai semnificativă amintire este legată de un pacient ajuns în stop cardiorespirator, pe care am reușit să îl resuscităm cu succes în UPU. Însă impactul cel mai puternic nu a fost doar momentul din sala de reanimare, ci faptul că, după două săptămâni, acel om a venit personal la spital, pe picioarele lui, doar ca să îmi mulțumească că i-am salvat viața. Să vezi omul din spatele manevrelor de resuscitare întors la viața lui de zi cu zi este cea mai mare satisfacție profesională și confirmarea că fiecare secundă de luptă merită.

 

– Cum vă vedeți destinul?

– Îmi văd viitorul legat în continuare de medicină și de dezvoltarea mea profesională. Îmi doresc să devin un medic din ce în ce mai bine pregătit, să acumulez experiență și să pot fi de folos pacienților și colegilor mei. În același timp, îmi doresc să păstrez echilibrul între viața profesională și cea personală. Nu cred că destinul este ceva complet stabilit, ci cred că este construit prin alegerile, munca și responsabilitatea pe care ni le asumăm în fiecare zi.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Stefan Lichtfuss a văzut lumina zilei la 12 Martie 1890 în Sasca Montană din județul Caraș Severin, ca unicul fiu al soților Franz, născut la Viena si al Karolinei, născut Hartman din Sasca Montană, comercianți.

Şcoala primară a făcut-o în localitatea natală, iar liceul la Oravița. A urmat apoi cursurile Universității din Cluj, unde și-a luat doctoratul în drept și în științe politice, în anul 1914. 

Şi-a început activitatea ca practicant în avocatură.

În anul 1915 a fost mobilizat în armata austro-ungară, participând la Războiul Mondial până la sfârşitul acestuia, când a fost lăsat la vatră cu gradul de locotenent. Pentru comportamentul şi curajul de care a dat dovadă, în apriga luptă de la San Michel a fost decorat cu Medalia de argint pentru vitejie.

După război, s-a întors în comuna natală, unde a participat la evenimentele din noiembrie-decembrie 1918, fiind ales comandant al Gărzii Naționale din localitate. Despre el. dr. Mihail Gropşianu, comandantul gărzilor patriotice din tot ţinutul Caraş-Nera, a scris: „Alături de noi a fost Ştefan Lichtfuss, neamţ cu numele, dar român de ispravă„.

În perioada interbelică a ocupat posturile de judecător și avocat la Gyula, Arad, Caransebeş, Moldova Nouă, Sasca şi Oravița.

În anul 1940, a fost mobilizat în armata română şi demobilizat (se pare, pe motiv de boală) în anul 1941, an în care, la 18 august, a părăsit această lume, la numai 51 de ani, în Oraviţa.

A fost iubitor şi un spijinitor al artelor şi culturii, l-a cunoscut şi l-a ajutat pe faimosul rapsod, poet şi sculptor Petru E. Oancea din Vasiova, căruia i se spune „Tata Oancea”, la publicarea primului volum de poezii, în anul 1928, intitulat „Primăvara”, dovadă fiind următoarea dedicație de pe coperta cărții: „Celor care m-au ridicat. D-na Dr. Codarcea, D-nul Dr. Lichtfuss„.

În semn de prețuire, Tata Oancea i-a dedicat apreciatului avocat săscan următoarea poezie:

 

N-ați auzit de un Lichtfuss

Voi cei de jos şi cei de sus?

Celebru advocat, săscan- 

Să-I pui la sfat cu un sultan

 

Şi’ aprig, mãi! La judecăţi

Dărâmă turnuri şi cetăți,

Învie morți, omoară vii

Cu glasu-i ,,tun de bătălie”

 

Un milion de advocati,

Oricât ar fi de învățați,

Nu pot să stea-npotriva lui

Baş de s-ar da toți răului

 

Peste măsură de-nvăţat

La „Letzte mode” îmbrăcat. 

Dar popular, şti ca-n poveşti 

Să-l pui oriunde-I întâlneşti

 

Un om cu aşa învățământ 

Cum rar găseşti pe-acest pământ, Ridică-ți, Sască fruntea- n sus, 

Pân-ai în fine un Lichtfuss!

 

A avut relații de prietenie cu poetul Lucian Blaga, care la invitația sa, a vizitat Oraviţa, în anii 1925 şi 1936, ultima oară cu ocazia reprezentaţiei, pe scena orăvițeană, a piesei sale, Avram Iancu, jucată de trupa teatrului din Cluj.

La concertul de vioară susținut de George Enescu, în data de 5 noiembrie la Oraviţa, săscanii au participat, din inițiativa avocatului Ştefan Lichtfuss, sosind la teatru în şase trăsuri frumoase împodobite.

A scris în limba germană, română şi maghiară poezii, epigrame şi a făcut traduceri din mari poeți (H Heine).

 

Tiberiu (Tibor) Lichtfuss a venit pe această lume în anul 1921 la Arad, fiul lui Ştefan şi al Adhelaidei.

Studiile primare le-a făcut la Oravița, urmând teologia şi cântatul la Timişoara.

În 1944 a luat calea exilului, stabilindu-se în Austria, la Innsbruck, unde şi a continuat studiile teologice şi unde şi-a petrecut întreaga viaţă.

A desfăşurat o bogată şi prestigioasă activitate culturală ținând conferinţe pe teme religioase şi de istoria culturii, la Institutul din Innsbruck şi Tirolul de Sud.

De asemenea, a organizat şi a condus călătorii de studii şi artă spre obiective celebre din Franţa, Italia, Germania, Austria şi Ungaria.

Pentru meritele sale în domeniul culturii, a primit în anul 1968 din partea statului francez titlul de „Chevalier des Palmes Academiques„.

Pentru aceleaşi merite, în anul 1978, a primit titlul de Cavaler al Republicii Italiene. În acelaşi an, i s-a înmânat de către preşedintele Austriei, titlul de profesor emerit.

Tiberiu Lichtfuss nu şi-a uitat locul de baştină, ci a revenit în numeroase rânduri la Oraviţa şi la Sasca şi a sprijinit material oameni şi activităţi.

A publicat în limba germană şi română articole și studii pe teme literare şi istorice. Se remarcă „Un fragment din singura poezie cunoscută, scrisă în limba germană de Mihai Eminescu„, revista „Caraşului„.

Din partea oraşului Oravița, prin primarul Marcel Lazăr, i s-a atribuit Diploma de Excelenţă.

S-a căsătorit în anul 1957 cu Dr. Renate Ergnes şi au împreună un fiu, pe Martin.

Tiberiu (Tibor) Lichtfuss a părăsit această lume la 23 Septembrie 2004 în Innsbruck, unde a fost şi înmormântat.

 

Prof. univ. Dr. Constantin FALCĂ Laureat al Academiei Române

 

 

29 octombrie 2026, ora 17.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Proiect expozițional „Reșița / Reschitza, 255 – 100“.

Expoziția de artă plastică „Impresii industriale în creația lui Iosif Vasile Gaidoș (*7 iulie 1919, Ardud / Satu Mare – †3 martie 1998, Bocșa).

 

 

 

 

29. Oktober 2026, 17:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Ausstellungsprojekt „Reschitza 255 / 100”.

Kunstausstellung „Industrielandschaften in der Kunst des Iosif Vasile Gaidoș (*7. Juli 1919, Erdeed / Sathmar – †3. März 1998, Bokschan).