Timp de mai multe săptămâni, Banatul Montan a devenit din nou, după doi ani de pauză din cauza pandemiei, centrul Fășangului germanilor din România. Niciunde pe meleagurile țării nu au avut loc atâtea manifestări dedicate acestei vechi tradiții aduse de coloniștii germani și nu numai pe aceste meleaguri odată cu stabilirea lor aici începând cu secolul al 18-lea. Este, de fapt, o sărbătoare, un Fest al păstrării obiceiurilor și tradițiilor transmise din generație în generație până astăzi, cu speranța și intr-un viitor, chiar dacă etnicii germani sunt din punct de vedere numeric tot mai puțini. Desfășurate conform tradiției pe străzi (cartierul Celnic din Anina și comuna Dognecea), la sedii ale Forumului German sau în alte locații, manifestările din acest an reunite sub semnul Fășangului au atras sute de participanți activi sau simpatizanți, Banatul Montan aflându-se din acest punct de vedere în topurile celor mai bine organizate alaiuri ale mascaților, carnavaluri și altor reuniuni distractive desfășurate de etnia germană în România. La Reșița, Sărbătoarea tăițeilor, dar și a gogoșilor au reunit și anul acesta, pe lângă celelalte manifestări tradiționale, deopotrivă pe tineri și bătrâni, pe cei activi și pe pensionari. Nu trebuie uitat marele Bal de Fășang de la Reșița, cu peste 350 de participanți din mai multe localități, dintre care în jur de 80 au fost mascați. Desigur că nu ne putem compara cu renumitele carnavaluri de la Rio de Janeiro sau din Veneția, sau cu manifestările de fășang din spațiul european de limbă germană (cele mai importante desfășurându-se la Köln), dar și ce s-a întâmplat în Banatul Montan în februarie 2023 este demn de consemnat, așa cum s-a și întâmplat. Fășangul, perioada cuprinsă între prima săptămână de după Bobotează şi Miercurea cenuşii, adica ziua în care creştinii apuseni (romano-catolicii, evanghelicii-luterani şi reformaţii) intră în Postul mare de dinaintea Sărbătorii Paştelui, s-a încheiat marți, 21 februarie, rămânând în urma sa amintiri plăcute, dar și dorința de a sărbători și mai bine în anul care vine.
Când ai nevoie de zâmbet pe față Voie bună, prietenie, vorbă-n armonie, Caută vărsători cu dragoste de viață Suflet de copil, veselie-n dimineață!
Luna februarie a anului 2023, a adus în viața noastră o altă zi plină de bucurie si cunoaștere, o zi marcată de originalitate, de libertate în exprimare, excentricitate, evoluție. Evenimentul ”La o cafea cu scriitorii – Sub Zodia Vărsătorilor” – Ediția a VI-a 2023, a fost un eveniment special în data de 16 februarie la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa, momente importante pentru cultură la care au participat scriitori din Bocșa, Oravița, Reșița, Lugoj, a fost o lecție de viață, umanitate, prietenie, cunoaștere, o zi plină de emoție cu oameni care iubesc cultura, vărsători care își consumă propriile gânduri în nopți pline de cunoaștere, în dimineți cu pașaport de libertate, cu poeți, scriitori, muzicologi, istorici, pictori care își dedică viața unor lucruri importante pentru omenire, o zi încărcată cu tinerețe, cu ochi strălucitori și inimi căutătoare de existență, suflete pure de elevi cu speranțe. Și toate acestea sunt meritul doamnei Gabriela Șerban, Managerul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, omul care parcă nu doarme niciodată, un vărsător cu gândire departe, independent, o ființă care are menirea să îi facă fericiți pe cei din jur datorită activităților benefice, dar și simplității și modestiei cu care este înzestrată. A fost un moment inedit atunci când sala bibliotecii s-a umplut de elevii clasei a IX-a, ai Liceului Teoretic ”Tata Oancea” Bocșa, cu ochi senini si frunți descrețite, acești minunați tineri ai Bocșei au ascultat cuminți și interesați de subiectele ce au avut ca și conținut promovarea cărților, a revistelor, viața trăită în poezie, în muzică, actorie, pictură, în scriere, toate aceste momente fiind datorate promotorului cultural, doamna Gabriela Șerban, un om care luptă pentru dezvoltarea, armonizarea și promovarea valorilor culturale, un vărsător neobosit.
Spunea odată marele nostru poet Mihai Eminescu: ”Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură”. Am respirat aer de carte călătorind prin sălile bibliotecii, apoi am savurat într-adevăr o cafea în mijlocul revistelor, cărților, picturilor, o cafea cu gust de speranță. Doamne, a fost cea mai gustoasă cafea, avea miros de anotimpuri si gust de poveste, un cântec se auzea parcă din trecut, erau vocile scriitorilor care sunt astăzi la Dumnezeu, spiritele lor erau cu noi, dar oare puteau să nu fie? Nicolae Danciu Petniceanu, Octavian Doclin…și mulți, mulți alții, ai grijă de ei Tată Ceresc. Cafea cu gust de „speranță”, spun asta pentru că umanitatea participanților a dat naștere unui viitor în care oamenii trebuie să se regăsească în paginile cărților, am vorbit despre emoțiile pe care le trăim, doar citind putem să descoperim cu adevărat ce înseamnă iubirea, lacrima, suspinul, dorul, fericirea… La eveniment au participat atât sărbătoriții, cei născuți în Zodia Vărsătorului, oamenii de cultură: Gabriela Șerban, Gheorghe Jurma, Adriana Weimer, Maria Rogobete, Dorel Viorel Cherciu, Constantin Tufan Stan, Daniel Crechan cât și scriitori, oameni de cultură ai Banatului precum Ionel Bota, Cristina Anișoara Zainea, Erwin Josef Țigla, Costel Simedrea, Liana și Silviu Ferciug, Rodica Frunză, Dorina Ștefan și Nik Potocean, aceștia fiind invitați speciali la minunatul eveniment. Nu știu cum a trecut timpul, dar știu că după această sărbătoare a vărsătorilor m-am reinventat, a câtă oară? Nu știu, dar un lucru știu cu exactitate: sunt fericită în pielea mea de vărsător, mă bucur de minunații mei prieteni iubitori de cultură și le mulțumesc tuturor participanților pentru că am învățat atâtea de la fiecare!!! Astăzi, de Sărbătoarea Iubirii, ”Dragobete”, mulți spun să iubim românește, dar nici nu avem cum să nu iubim românește, trebuie să trăim românește, să fim români adevărați sărutând în fiecare zi palma de pământ lăsată de strămoșii noștri, această sărbătoare cu origini în tradițiile dacice și în credința într-un zeu al iubirii care marca pe 24 februarie începutul primăverii, cu acest prilej vreau să-i spun doamnei Gabriela Șerban, omul care aduce la masa bucuriei scriitori de seamă ai Banatului, poeți și actori, pictori și muzicologi, preoți și oameni de bună credință, că o iubim foarte mult pentru ceea ce este, pentru ce face, pentru că reușește să lumineze partea cea mai importantă din noi și să ne apropie ca oameni. La mulți ani, Gabriela Șerban!
LA BIBLIOTECA „TATA OANCEA”
În lumea cu mister de dor, Sub zodie de vărsător, Un vers parfum de scriitor Pășește falnic în decor. Și multe zâmbete se-aprind, Căutând speranțe-n labirint, Pe valul timp în poezia gând, Venim la ”Tata Oancea” rând pe rând. Ca ieri, ca mâine, trecători, Visăm să fim nemuritori, Sorbind cafea din ceașca vieții, Ne pierdem muți pe malul tinereții.
În cadrul proiectul având marca „Reșița: 250 de ani de industrie”, care avea ca scop principal răspunsul la două întrebări adresate unor personalități legate prin naștere de Reșița, în data de 12 ianuarie 2021 s-au publicat răspunsurile prof. univ. dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, trăitor la București, dar strâns legat de Reșița nașterii și copilăriei. Spicuim din răspunsul său de atunci:
„Pentru mine apartenența reșițeană a însemnat și continuă să însemne un motiv de mândrie. Iar motivul cel mai adânc și cel mai puternic al acestei mândrii este dat de tradiția industrială extraordinară a acestui oraș, comparabilă cu a celor mai vechi și vestite centre din Europa și din lume. Vechimea, cum știm, reprezintă în sine un titlu de noblețe, titlu pe care însă Reșița l-a cucerit prin muncă temeinică de zi cu zi, an de an, deceniu după deceniu, timp de două secole și jumătate. Și, desigur, prin realizări grandioase pe care alții sunt mai calificați și mai îndreptățiți decât mine să le enumere.”
Prof. univ. dr. Mircea Martin a venit alături de soția sa, scriitoarea și traducătoarea Angela Martin, la mijloc de august 2021 să sărbătorească Reșița 250, vizitând locurile natale, cele în legătură cu trecerea familiei sale pe aici, întâlnindu-se cu oamenii locului, de la primar la iubitorul simplu de carte, de la preot la omul de cultură, rememorând atâtea lucruri frumoase care îl leagă de Reșița și Banatul Montan. Prof. univ. dr. Mircea Martin este Cetățean de onoare al Reșiței din 29 mai 2000, precum și Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin din 23 decembrie 2008.
Prin intermediul unui comunicat al Academiei Române, am aflat cu mare emoție, că în Adunarea Generală întrunită în sesiunea din 22 februarie, dl. prof. univ. dr. Mircea Martin a fost ales prin vot secret Membru titular al Academiei Române. Această alegere reprezintă o mare onoare pentru noi, cei din Reșița și Caraș-Severin, dânsul fiind în momentul de față singurul membru titular în viață al acestui cel mai reprezentativ for academic al României, născut la Reșița. În numele celor care îl respectă și stimează, îi adresăm cele mai alese gânduri de felicitări de pe meleagurile sale natale. Ad multor annos!
În data de 20.02.2023, la sediul UZPR „Valeriu Braniște” din Timișoara, a avut loc un interesant eveniment prilejuit de lansarea volumului „SEMENICUL” – Revistă culturală lunară (1928 – 1932), (Editura David Press Print din Timișoara), avându-l ca autor pe Conf.univ., CS II, dr. Ioan DAVID, președinte al UZPR Timiș. Această apariție editorială reprezintă cea de-a 70-a carte apărută în colecția „Bibliotheca banatica” (Academia Română, Filiala Timișoara). Lucrarea atrage atenția asupra unei unui important capitol din istoria presei din Banat. Primul număr al revistei „SEMENICUL” a apărut în 1 ianuarie 1928 – la Lugoj, sub conducerea Prof. Aurel E. PETEANU. Pe marginea cărții, cei prezenți au făcut mai multe referiri, punând în valoare importanța cărții pentru caracterizarea istoriei culturale a Banatului din perioada interbelică. Felicitări autorului! https://fb.watch/iQoX_Zpbyb/
23 – 27 februarie 2023, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:
Solidaritate cu Ucraina la un an de la debutul conflictului armat: Expoziție de fotografii „Kievul ortodox” și expoziție filatelică din colecția lui Erwin Josef Ţigla.
Îmi amintesc că la începuturi, când i s-a oferit un volum din serialul „CĂRĂŞENI DE NEUITAT”, Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu, fost Mitropolit al Banatului, a fost încântat, a mulțumit şi a urat ca să ajungă la treizeci de volume. lată că acum, ne aflăm în situația fericită de apariție a volumului XL. Asta înseamnă că lucrurile au evoluat excelent, autorul Prof. universitar, Dr. Constantin C. Falcă, a fost total dăruit cauzei, iar reacția beneficiarilor cititori a fost cum nu se poate mai bine, ceea ce inseamnă că asemenea scrieri sunt necesare şi utile românilor.
Partea a XL-a, in cele 202 pagini cuprinde, după tipicul obişnuit, o prefață interesantă a istoricului loan Olărescu, după care urmează 95 medalioane, între care amintesc câteva: ,,Ciobănaşul”, la 45 de ani; Forţa creatoare de minuni; Nume istorice bănăţene; Pictura naivă la Uzdin; Ioan Rusu-Şirianu, Teatrul bănăţean, odinioară.
În mod deosebit mi-a atras atenția materialul Profesorului Vasile Popeangă (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) de la Arad, intitulat ,,Activitatea preoțimii bănăţene în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri”- o frântură importantă de istorie românească. Așa cum e scris in material, ,,Clericii bănăţeni au constituit un viguros detaşament angajat form in lupta pentru făurirea statului român unitar”.
Nu mai puțin am considerație pentru articolul ,,Șvabii bănățeni şi Marea Unire” (autor dr. Gerhardt Hachstrasser). ,,Perioada între 1 Decembrie 1918 şi 10- 12 septembrie 1919, a fost perioada de maturizare supremă a şvabilor bănățeni, constituind cea mai importantă cotitură în existența lor, cu începere de la colonizarea în Banat”….,,poziția svabilor din Banat, afirmată atunci şi cu claritate, o dată pentru totdeauna, a fost de unire a Banatului cu România, şvabii constituindu-se în cetățeni loiali, cu aceleaşi drepturi, în cadrul poporului român”. Volumul se încheie cu obișnuita colecție de fotografii, 24 la număr.
Pe coperta a patra a cărții este o prezentare consistentă a trudnicului autor: Studii, activitate științifică, activitate culturală, premii şi distincții.
Dumnezeu să îl ajute să meargă mai departe… să fie cum i-a urat I. Olărescu-să ajungă la cinzeci de volume!
Într-un comunicat al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, se arată că miercuri, 22 februarie, în calendarul Bisericii Romano-Catolice este marcată MIERCUREA CENUŞII, această zi fiind începutul Postului Mare, al timpului de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului – Sfintele Paști. Miercurea Cenușii este pentru credincioșii romano-catolici zi de post sever și abstinență, introducând Postul Mare ca un timp special de reculegere, împăcare și meditație. În această zi în bisericile romano-catolice se celebrează un ritual special de binecuvântare a cenușii, care este apoi presărată pe fruntea credincioșilor, ca semn al pocăinței și întoarcerii de la păcat.
La Reșița, în cadrul Bisericii parohiale „Maria Zăpezii”, miercuri după-amiaza, începând cu ora 17.00, va fi celebrată o Sfântă Liturghie în limbile română, germană și maghiară, în cadrul căreia va fi sfințită cenușa de către preotul paroh Veniamin Pălie, după care acesta o va presăra pe fruntea credincioșilor prezenți. La Biserica parohială „Preasfânta Treime” din Reșița / Govândari, în Miercurea Cenușii va fi celebrată de asemenea o Sfântă Liturghie de către preotul paroh Attila Puskás începând cu ora 17.00.
Timp de cinci zile Biserica Penticostală Filadelfia din frumoasa așezare hunedoreană Cinciș-Cerna (pastor Dorin Mihăilesc) a fost gazdă ospialieră unui numeros auditoriu care a trăit reușite momente de evanghelizare. Într-una din zile și noi alături de primarul comunei, ing. Daniel Gheorghe Pupeză, invitatul de onoare al evenimentelor am consemnat trăirile sufletești desprinse de pe fețele celor prezenți, pe fondul chemării la rugăciune și credință în Dumnezeu reieșie din mesajul bine documentat și profesionist interpretat de pastorul Iosif Borca (Timișoara). De notat că, am asistat și la un inedit moment cultural-religios realizat de grupul Ruhama din Cinciș-Cerna (Tabita și Cătălin Vântu, Ramona și Adrian Dănilă, Octavia Mihăilesc și Constantin Cobârzan în calitatea sa de coordonator grup), recitatorul Toader Crețu și solistul vocal Samuel Mocanu. Am cerut și opinia consilierului local, Cătălin Pîrjol, care a punctat: „A fost o seară deosebită, în care Dumnezeu a lăsat pacea și liniștea Lui peste întreaga adunare din Biserică. Oameni din confesiuni religioase, de la domnul primar, profesori, antreprenori, până la gospodarii de rând al comunității noastre s-au bucurat în cântare, în poezie și în Cuvântul lui Dumnezeu.
În urma acestui eveniment am înțeles că dragostea lui Dumnezeu strânge oamenii laolaltă și lasă pacea și liniștea Lui în inimile lor”.
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Structurată în cinci capitole, axate pe începuturile gazetăriei în vestul țării, raportul echilibrat regional-național, tangențele cu stilistica, gramatica, lingvistica, lucrarea lui Ioan David, Presa românească din Banat (editura Davis Press Print, 2012) nu a apărut pe un sol arid, dimpotrivă, existau antecedente datorate chiar unor cărturari/dascăli ai locurilor, inclusiv din mediul universitar, Ion Iliescu, Aurel Cosma-Junior, de aici și șansa filtrării, disciplinării vastelor informații, în altă manieră, mai alertă, cu punctarea aportului bănățenilor la emanciparea culturală globală.
Capitolul I, Reprezentați bănățeni ai Școlii Ardelene relevă teza că fenomenul social, politic, ideologic, artistic, umanist a depășit cu mult spațiul arondat și propagat de media scripturală și învățământul liceal și academic, înmugurind și în Timiș, Caraș etc., un punct de vedere îndrăzneț, dar și insolit din moment ce modernitatea ar fi demarat încă de la finele secolului al XVIII-lea, în iluminism, cu ramificații pregnante în Timișoara, încă de pe la 1788, prin Ioan Molnar Piuariu (autorul unei gramatici românești în limba lui Goethe), Vasile Coloși, Ioan Cornali, contributori la Lexiconul de la Buda. În plus, Paul Iorgovici (pp.20-24) a demonstrat că ar fi – zice sursa citată – un precursor al științei lingvistice românești, alcătuitor, printre altele, al unui glosar de neologisme. De apreciat și C.D.Loga, cu cinci decenii în patrimoniul spiritual, un venerat de către contemporani și posteritate, semnatar și el al unei Gramatici românești pentru îndreptarea tinerilor, Buda, 1822, dovadă elocventă a rolului acestei discipline în perimetrul educației și formării generațiilor de mâine. ,,Un Loga pentru Banat”, decretează cu entuziasm Ioan David. În acest context, răsar și primele gazete în citadela de pe Bega și în proximitate. Sunt menționați Pavel Vasici, colaborator la Gazeta de Transilvania (18550, Telegraful român (Sibiu), precum și Nicolae Tincu Velia, cu articole la Foia pentru minte, inimă și literatură. „Limba română literară – dixit profesorul David – era pe deplin formată, deși pare-se că Eminescu contribuise decisiv la cristalizarea ei”.
Capitolul următor, Limba română în perioada dualismului austro-ungar, certifică eforturile (cam minimalizate de către o parte a specialiștilor) unui Țichindeal – amintit de Eminescu în Epigonii -, Vincențiu Babeș (Cauza limbilor și a naționalităților în Austria,1860), unul dintre fondatori ai Partidului Național Român, evadare (inspirată?) în politic, situație valabilă și pentru Alexandru Mocioni, deputat în Parlamentul Ungar (1868), susținător al egalității în drepturi a tuturor naționalităților conlocuitoare. Un om instruit, cu inițiative și finalizări lăudabile. Nu la mare distanță de primii ctitori (Ion Heliade Rădulescu, Gh.Asachi, George Barițiu) ai presei la noi, spre finele secolului, se înregistrează și primele periodice în acest colț al patriei – Priculiciu (1874), Dreptatea (1887, Timișoara), Educatorul (1910, Oravița), Drapelul (1901, Lugoj. Având în vedere legătura indisolubilă dintre jurnalism și gramatică, stilistică, devine plauzibilă ipoteza că presa era implicată organic în apărarea și afirmarea limbii literare (substanța capitolului al III-lea), alături, desigur, de scrierile literare. (n.n). Întâi a fost Luminătorul (1880), cu trei apariții pe săptămână – ancorat, totuși, partinic, la P.N.R. (Partidul Național Român) -, cu profesioniști precum Alexandru Mocioni, Vincențiu Babeș, Coriolan Brediceanu, cu miza pe deșteptarea poporului român, dotat cu inteligență, prețuitor al limbii materne (p.45).
Un ziar (1880-193) dinamic, polemic cu un condeier acerb ca Pavel Rotaru, ce s-a duelat cu mai titrata Tribuna, lui Slavici pe tema deznaționalizarea. A venit vremea ieșirii la rampă a personalităților din muzică, teatru, de nivel național, de talia Agathei Bârsescu, a Elenei Teodoroni, ce au încântat scenele lumii cu prestațiile lor. De asemenea, profesoratul a ridicat cota evaluativă a universitarilor bănățeni din străinătate, de la Budapesta în sus. La periodicul Dreptatea (1893-1897) s-a remarcat Valeriu Braniște, un vizionar, cu modelul Tribunei în minte, ce a adus un spor de prestigiu presei scrise regionale. În opinia cercetătorului timișorean, ziaristul sus-menționat a utilizat o paletă aerisită de specii de profil și metode, de la dialoguri imaginare cu un filolog/filosof la microsondaje în capitală, scrisori imaginare de la cititori, trucuri de captare a atenției. S-a reluat cazuistica provincialismelor, a principiului fonetic în rostire, a străinismului. Nu puține articole de și despre Eminescu (p.65). Periodicul Drapelul (1901-1920) a fost considerat drept cea mai importantă rețea de informare până la Marea Unire. Sufletul ei: tot Valeriu Braniște. Lângă deja numiții Mocioni, Brediceanu, un alt coleg: Alexandru Birăescu. Carieră a făcut expresia simpatică, a lui George Garda (p.84), subiectivă până la un punct/moment ,,Banatu-i fruncea”, provincie unde se conturase o cultură de masă, cu țărani-sculptori, scriitori, compozitori, dirijori, semn că nu originea conta, ci harul, perseverența, produsul finit. Același neobosit Valeriu Braniște pune la cale Tabla de la Lugoj, 1903. Capitolul celălalt upgradează conceptul de limbă română literară-căruia universitarii Ștefan Munteanu și Vasile Țâra i-au dedicat un tratat -, pentru ca primul să se focuseze pe stilistică și convingerea că mai mult decât oaze de artisticitate puteau fi găsibile în gazete din Banat. Demne de semnalat și Gazeta poporului (1881), Progresul (Oravița, 1907), Voința Banatului (1921, înființată de Sever Bocu).
La începutul acestei luni – după cum ne-a informat ing. Ovidiu Laurențiu Bălan (foto) în calitatea sa de primar – s-a semnat contractul de finanțare între Primăria Municipiului Orăștie și Direcția Generală – PNRR, prin Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor privind Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar. În cadrul acestui proiect cu o valoare totală de 4.558.786,52 lei cu TVA, municipiul Orăștie va beneficia de o investiție pe o suprafață de minim 2.418,85 mp, având termen de finalizare: 30.09.2024 și va cuprinde următoarele lucrări aferente:
• Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (captractor) care aduc/ ridică containerele amplasate în incintă; • Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă; • Canalizare pentru colectarea apelor pluviale; • Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție; • Copertină pe structură metalică ușoară (conform proiect de rezistență) pentru protecția containerelor deschise; • Împrejmuire a amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă – acționare manuală; • În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane (cap-tractor). Pe lângă lucrările de amenajare descrise, platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:
• Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri; • Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări); • Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii); • Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile; • Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colecatrea deșeurilor electrice/ electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare etc.) și a celor de mobilier din lemn; • Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/ borcane/ recipiente; • Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/ grădină (crengi, frunze etc); • Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz; • Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă; • Două scări mobile metalice (oțel zincat) pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte; • Stâlpi de iluminat și camere supraveghere (8 bucăți).
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Corneliu Diaconovici (Diaconovich), primul enciclopedist roman, s-a născut la Bocşa, jud. Caraş-Severin, în 18 februarie 1859, şi s-a stins la Reşiţa în 17 august 1923. Este fiul lui Adolf Diaconovici și al Adelei Costiha și este descendent al unei mari familii de cărturari și buni români, familie venită în Banat de la Srediștea Mare (azi în Banatul Sârbesc), cu origini însă în Oltenia. Străbunicul lui Corneliu a fost Gheorghe Diaconovici, cel care, la presiunea autorităților sârbești, a trebuit să-și schimbe numele din Diaconu în Diaconovici, iar din cauza procesului de sârbizare, a părăsit Srediștea și s-a stabilit la Bocșa Montană. Gheorghe Diaconovici a fost tatăl scriitorului bănățean Constantin Diaconovici-Loga, acesta fiind fratele bunicului lui Adolf Diaconovici, tatăl lui Corneliu Diaconovici. Corneliu Diaconovici urmează clasele primare la Reşiţa şi Viena, iar cele secundare la Lugoj, Carei şi Timişoara. A urmat dreptul la Oradea, apoi la Budapesta, termină studiile în 1880 şi se întoarce la Lugoj profesând avocatura. În 1883 obţine titlul de Doctor în drept la Universitatea din Budapesta, cu teza „Despre apărarea îndreptățită”. Dr. Corneliu Diaconovici desfăşoară o activitate culturală intensă. Şi-a cucerit merite nepieritoare în organizarea ASTREI de la Sibiu, a bibliotecii şi muzeului acesteia, dar şi a instituţiilor bancare şi a vieţii economnice din Transilvania, fiind o personalitate complexă, un bun economist și finanțist. De altfel, a fost director adjunct al Băncii „Albina” din Sibiu, secretar al Conferințelor Băncilor Românești din Transilvania, inițiator și ctitor al Asociației Băncilor Românești din Ardeal. Editând mai mult de un deceniu revista “Romänische Revue”(1885 – 1895), Corneliu Diaconovici a prezentat spaţiului European de limbă germană valorile culturii şi literaturii române. În 1895 a fost numit director al revistei„Transilvani” din Sibiu, revistă oficială a Asociației ASTRA. În această perioadă, Asociația i-a încredințat și realizarea – coordonarea și redactarea – „Enciclopediei Române”, prima enciclopedie românească. Este o mare realizare editarea “Enciclopediei Române”, prima de acest fel în istoria noastră, apărută în trei volume între anii 1898 – 1904 (Sibiu, editura și tipografia lui W. Krafft). Pentru realizarea acesteia a depus o muncă titanică, principala dificultate constituind-o gestionarea numărului mare de colaboratori. Au colaborat savanți, scriitori, clerici, militari, cadre didactice, literati, diplomați etc. În anul 1907 a întemeiat în România Banca „Solidaritatea” și „Muntele de pietate”, iar în 1910, Banca „Carpați”. În urma acestor activități bancare, s-a stabilit definitiv la București, păstrând însă legătura cu ASTRA. În 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, Corneliu Diaconovici s-a întors la Reșița, fiind bolnav și sărac, în urma crizei puternice prin care trecuse sistemul bancar. În ultimii ani de viață a lucrat ca secretar general la Uzinele și Domeniile Reșița. Pentru munca depusă pe teren cultural, economic, politic a fost decorat: în 1906 cu Medalia de Aur “Benemerenti” cl. I ca o răsplată pentru munca literară depusă la editarea revistei “Romanische Revue”; Coroana României pentru editarea Enciclopediei Române; Medalia de Aur cl. I pentru organizarea băncilor româneşti din Ungaria. În anul 2002 Consiliul Local al Oraşului Bocşa îi acordă, postmortem, Titlul de Cetăţean de Onoare, iar în anul 2004, la iniţiativa Bibliotecii Orăşeneşti “Tata Oancea”, este amplasată o placă comemorativă pe faţada casei în care s-a născut Dr. Corneliu Diaconovici. Referinţe: „Romänische Revue”: studiu monografic și antologie de Walter Engel.- Timișoara: Facla, 1978; Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria I. Bitte… Reşiţa: Timpul, 1998; Un enciclopedist român aproape uitat: Dr. Corneliu Diaconovici. Reşiţa: Timpul, 1998; Istorie şi artă bisericească/ Jurma Gheorghe şi Vasile Petrica. Reşiţa: Timpul, 2000; Dicționarul presei literare românești (1790 – 2000)/ I. Hangiu. Ed. a III-a.- București: Institutul Cultural Român, 2004; Dicționar al Scriitorilor din Banat.- Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005; Oameni și locuri din Bocșa/ Iosif Cireșan Loga, Tiberiu Popovici.- Reșița: TIM, 2005; Dr. Corneliu Diaconovici (1859-1923) – enciclopedist şi ambasador al culturii române/ Vasile Petrica. Reşiţa: TIM, 2009; Cărăşeni de neuitat I/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2009; Cărăşeni de neuitat VIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Cărăşeni de neuitat XI/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara: Mirton, 2011; revista Bocşa culturală. ; Gheorghe Jurma. Bocşa în Enciclopedia lui Diaconovici în: Bocşa culturală. Anul XIII. Nr. 4(79)/ 2012; Scrieri. 3. Istoria presei române din Banat/ dr. Aurel Cosma.- Timișoara: David Press Print, 2012; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat XXIX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Cărăşeni de neuitat XXX/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2016; Reșița literară/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2016; Panorama presei din Caraș-Severin/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2018; Cărăşeni de neuitat XLI/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2020; Enciclopedia Banatului. Vol. II: Istoriografia.- București: Editura Academiei Române; Timișoara: David Press Print, 2020. https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/diaconovici_cornel https://bibliotecapublicadrept.wordpress.com/2019/02/19/160-de-ani-de-la-nasterea-lui-corneliu-diaconovici-18-02-1859-17-08-1923/
„În decursul activității mele de până acum m-am ghidat după experiența reșițeană de a acorda meseriei un loc privilegiat, ce l-am urmat cu seriozitate și perseverență. Asemeni unui experiment alchimic, am presărat în meserie un dram de poezie, ca să schimbe totul în artă. Rămâne o întrebare, dacă am izbutit… Ca un pescuitor de perle m-am scufundat mereu, dar am ieșit la suprafață de cele mai multe ori cu un pumn de nisip! Am plecat de acasă la 18 ani, am studiat și mi-am găsit rostul la București, dar parcă în acest lung răstimp am stat mereu cu picioarele desculțe în Bârzava, înconjurat de Dealul Crucii, Dealul Golului și Driglovăţ… Mai am un reazim: casa din Colonia Oltului nr. 6, unde m-am născut, am copilărit și care apare mereu în visele mele. După plecarea părinților mei în lunga lor călătorie fără întoarcere, mi-au rămas mai departe Bârzava și dealurile din jur, dar și un larg cerc de prieteni care mă iubesc și mă ocrotesc, și datorită dumnealor sunt azi aici prezent. Sunt adânc emoționat, onorat peste măsură de acordarea acestei înalte distincții pe care o înserez ca o nestemată în palmaresul meu și pentru care vă mulțumesc din inimă!” Cu aceste cuvinte simple și totuși pline de sens, artistul plastic de renume internațional Ion Stendl a mulțumit Consiliului Județean Caraș-Severin la data de 19 noiembrie 2008 pentru înalta onoare care i-a fost dată, de a fi numit Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin. Pentru noi, reșițenii și locuitorii Banatului Montan deopotrivă, Ion (Hans) Stendl înseamnă foarte mult. Născut pe meleagurile Reșiței în data de 18 februarie 1939, a urmat între anii 1945 și 1956 Școala elementară și Liceul Mixt la Reșița, după care, între anii 1957 – 1963, a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Arte Decorative, secția Pictură Monumentală, cu profesorii Ion Popescu-Negreni, Ștefan Constantinescu și Gheorghe Popescu. În anul 1962 s-a căsătorit cu Teodora Moisescu, colegă de studii, de asemenea un nume de referință în arta plastică românească contemporană. Cu imense regrete, după 60 de ani de căsnicie, Teodora Moisescu-Stendl a părăsit această lume anul acesta, în data de 24 ianuarie. Uniunea Artiștilor Profesioniști din România a făcut referire despre ea în anunțul decesului, ca fiind „una dintre doamnele artei contemporane românești”. În anul 1963, după absolvirea studiilor, Ion Stendl a fost repartizat preparator la Catedra de Pictură Monumentală, în anul 1966 a devenit asistent, iar în 1973 lector. Avansarea ulterioară i-a fost oprită, nefiind membru P.C.R. Reparator, în anul 1990, a fost numit profesor la catedra de Artă Murală, activând ca profesor până ieșirea la pensie. În anul 2002 a susținut o teză de doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, cu tema „Desenul – estetica, suporturi, materiale”. Expoziții personale în țară purtând numele de Ion Stendl au fost nenumărate, dar o evidențiem aici numai pe prima: 1966, București, Sala „Kalinderu”. A participat, de asemenea, la numeroase expoziții internaționale, precum : 1967 – Tokyo; 1967, 1975, 1977, 1979, 1981 – Ljubljana; 1968, 1970 – Buenos Aires; 1968, 1972, 1978 – Geneva; 1969 – Paris; 1969, între 1970 și 1981 – Barcelona; 1970, 1977, 1979 – Viena; 1970, 1972 – Banska-Bistrica; 1970, 1972, 1974, 1978 – Cracovia; 1972 – Bruxelles; 1972 – Veneția; 1972, 1976, 1978 – Frechen; 1972 – Noto; 1973 – Milano; 1974, 1978 – Erfurt; 1974, 1976, 1978, 1980 – Rijeka; 1977 – New York; 1978 – Friedrikstad; 1978 – Wroclaw; 1979, 1980 – Kyoto; 1979 – Tuzla; 1980 – Berlin; 1981 – Baden-Baden; 1982 – Bilbao; 1982 – Mulhouse; 1982 – Sofia; 1982 – Grenchen; 1983 – Biella; 1984 – Chicago; 1985 – Lahti; 1985 – Varna; 1988 – Ankara; 1989 – Grenoble; 1990 – Mirabel; 1990 – Darmstadt, Mathildenhöhe; 1993 – Amersfoort; 1993 – Budapesta; 1998 – Leipzig; 2009 – Ulm; 2009 – Beratzhausen; 2014 – München. Alte participări, la expoziții de grup, au fost: 1976 – Paris; 1983 – Sofia; 1984 – Viena, Athena și Mannheim; 1990 – Namur; 1991 – Wageningen; 1993, 1999 – Nürnberg; 1993, 1994, 1995 – Beratzhausen, Zehentstadel; 1994 – București – Bonn; 1995 – Timișoara, Budapesta și München; 1995 – Nijmegen; 1997 – București; 1997 – Nürnberg; 1998 – Amstelveel; 2004 – București și Cluj Napoca; 2010 și 2019 – București. Din 1963 participă la aproape toate manifestările expoziționale naționale, precum și la numeroase expoziții de artă românească în străinătate. Și iată o parte dintre premiile primite: 1969 – Paris, Premiul Bienalei de tineret; 1970 – Cracovia, Medalie la cea de a 3-a Bienală; 1970 – Banska-Bistrica, Mențiune de onoare; 1972 – Noto, Premiul II ex aequo al Bienalei de artă; 1974 – Barcelona, Mențiunea a 3-a la concursul Joan Miró; 1977 – Viena, Premiu al Bienalei; 1983 – București, Premiul revistei „Arta“; 1984 – București, Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române; 1984 – Chicago, Placheta de aur la Expoziția internațională de afiș de film; 1995 – București, Premiul special al Uniunii Artiștilor Plastici; 2000 – București, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer; 2013 – Medalia de merit a Ordinul de Merit al Republicii Federale a Germaniei, în urma un decret semnat de președintele Germaniei de la acea vreme, Joachim Gauck. Germanii din Banatul Montan i-au conferit cea mai înaltă distincție pe care o acordă anual, Premiul „Alexander Tietz” pentru merite deosebite, în data de 17 noiembrie 2012. Până în prezent au apărut următoarele cărți și albume semnate Ion Stendl: „Teodora și Ion Stendl”, album, Editura „Institutul Cultural Român” București, 2004; Ion Stendl: „Desenul – estetica, suporturi, materiale”, Editura „Semne” București, 2004; Ion Stendl: Desene = Zeichnungen. Editura „Banatul Montan” Reșița, 2006, carte-album editată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița. Acest volum, apărut la Reșița, în orașul său natal, a fost o lucrare de excepție. Nu numai dorința de a edita un album de calitate superioară a stat la baza acestei apariții, ci și dorința de a cinsti pe cel căruia i-a fost acordată, în ziua de 27 noiembrie 1998, într-un cadru festiv, la reședința Ambasadei Republicii Austria din București, Diploma de Membru de Onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, pe cel căruia i-a fost decernat, tot într-un cadru festiv, la Casa Municipală din reședința județului Caraș-Severin, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița, cu prilejul Zilelor Reșiței, în anul 2000, și nu în ultimul rând, pe cel care a rămas credincios „Heimat”-ului / ținutului său natal, prof. univ. dr. Ion (Hans) Stendl. În anul 2012 a apărut cartea de interviuri „Ion Stendl în dialog cu Titus Crișciu”, publicată la Editura „TIM” Reșița, care exemplifică și întărește această legătură cu Reșița. Personal i-am cunoscut foarte bine pe ambii săi părinți, Hans și Emilia Stendl-Loidl. Dânșii au fost membri fideli ai Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încă de la începuturi, din 1987. Prin intermediul lor, Ion Stendl a conceput pentru Asociație stema, prezentată în luna mai a anului 1990. Îmi amintirea deportării în fosta Uniune Sovietică a tatălui său, Ion Stendl, a conceput în perioada 1993 – 1994, Monumentul dedicat victimelor deportării germanilor în fosta Uniunea Sovietică, monument dezvelit oficial la 14 octombrie 1995 la Reșița, în Parcul „Episcop martir Valeriu Traian Frențiu”, fost „Cărășana”. Ion Stendl i-a rămas fidel „Heimat“-ului său și printr-o donație considerabilă de opere de artă din diferite etape ale creației pentru Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, cu prilejul inaugurării acesteia în octombrie 2004, iar la 27 aprilie 2007, în cadrul Muzeului Banatului Montan din Reșița, a deschis, împreună cu soția sa Teodora Stendl-Moisescu, o expoziție permanentă „Stendl”, cu cele mai reprezentative lucrări ale lor, donate acestei instituții județene. Acum, la ceas aniversar, când Ion (Hans) Stendl își serbează a 84-a aniversare, îi dorim multă sănătate, împliniri artistice și tradiționalul „La mulți ani!”.
UZPR CARAS SEVERIN 