Împreună pentru educație și siguranță

La Școala Gimnazială Băcia, educația înseamnă mai mult decât orele petrecute în clasă. Prin proiectul PNRAS-2-2023-0694 R.E.M.I., elevii ciclului gimnazial, alături de părinți și cadre didactice, au participat la activități extrașcolare menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la consolidarea relației dintre școală, familie și comunitate.

Au fost organizate – după cum susținea prof. Loredana-Ioana Pasc (foto) – întâlniri și ateliere interactive pe teme actuale și importante pentru viața de zi cu zi a elevilor.

Loredana-Ioana Pasc

Una dintre activități, intitulată „Căpușele – pericol mic, dar important. Cum ne protejăm copiii și familia?”, a avut rolul de a informa elevii și părinții despre riscurile asociate mușcăturilor de căpușe și despre metodele simple prin care ne putem proteja sănătatea. Participanții au aflat informații utile despre prevenție, comportamentul corect în natură și importanța intervenției rapide în cazul unei mușcături.

Un alt moment de interes a fost activitatea dedicată educației juridice, desfășurată sub mesajul:

„Educație juridică în școală – un pas important pentru viitor!”

Elevii au descoperit noțiuni esențiale despre drepturi, responsabilități și respectarea regulilor, învățând cât de important este să fie cetățeni informați și responsabili încă din perioada adolescenței.

Tema bullying-ului a generat discuții sincere și emoționante. Prin exemple concrete și activități de grup, elevii au înțeles cât de importantă este empatia, comunicarea și susținerea colegilor. Activitatea a urmărit promovarea unui mediu școlar sigur, bazat pe respect și prietenie.

De asemenea, întâlnirea dedicată pubertății a oferit elevilor informații corecte și adaptate vârstei despre schimbările fizice și emoționale specifice adolescenței. Într-un cadru deschis și prietenos, participanții au putut adresa întrebări și au primit răspunsuri utile pentru această etapă importantă din viața lor.

Prin aceste activități, proiectul PNRAS – R.E.M.I. susține formarea unor tineri informați, echilibrați și responsabili, demonstrând încă o dată că educația adevărată se construiește prin colaborare, implicare și dialog.

Și în noul an școlar care se apropie, Școala Gimnazială Băcia continuă să investească în dezvoltarea elevilor săi, oferindu-le experiențe educative valoroase și sprijin în formarea lor pentru viitor.

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/UZPR

Lasă un răspuns