Grație bunăvoinței domnului Iacob Sârbu, zelosul colecționar al Băilor Herculane, prieten și colaborator, am intrat în posesia unui document istoric deosebit. Prin conținutul său, acesta ne dezvăluie unul dintre momentele de referință ale luptei Bisericii noastre Ortodoxe pentru păstrarea identității naționale prin credință, în condițiile vitrege ale dualismului austro-ungar.
În rândurile de mai jos, prezint mai întâi transcrierea textului olograf din document, păstrând formele lingvistice, abrevierile și grafia specifică epocii (secolul al XIX-lea, cu influențe ale grafiei chirilice de tranziție transpuse în alfabetul latin):
––––––––––
Antet stânga sus:
Nro. 35, pro 1870
Centru sus:
Oficiolatulu parochialu din V. Bolvasinitia
Adresă:
Prea onoratului oficiulatu protopresbiterescu vito-docs romanu in Mehadia („vito-docs” este o adaptare din epocă a termenului „ortodox”-n.n.)
De dupa inalta ordinaciune arhiereasca din 30. Juliu a. c. subu Nru. consistor. 639. si alu prea onoratului scaunu protopresbiterescu d.d. 22. Augustu Nro. 169. cu totu a-denvulu (,,A-denvulu” / „Adevărul”, este o formulă juridico-bisericească ce exprimă conformitatea deplină cu ordinul primit de la eparhie și consistoriu- n.n.) am urmatu cele de acolo ordinate în privinția alegerii unui Deputatu romanu pentru congresulu alu 2-lea nationalu ce are a se tenea in Sibiu in 1/13 Octomvrie a.c. si in comuna susnumita țienandu-se Sinodulu parochialu astadi in b. l. c. c. v. intregulu sinodu parochialu in genere guralu a dechiaratu ca dupa invoirea celoru alalte sinode parochiale din tractulu prea onoratului oficiolatu protopresbiterescu si la alegerea ce acele sinode voru constata o si acestu sinodu ași da invoirea unanimu sunetu invoitu, invoiti. –
Dată:
Valeabolvasinitia in 6/18 Septemvrie 1870.
Semnătura:
Grigorii Vasilescu m.p.
parochu
––––––––––
Așa cum se constată din acest text, documentul a fost trimis din parohia Valea Bolvașnița* către Protopopiatul Ortodox Român din Mehadia și face referire directă la pregătirile pentru cel de-al doilea Congres Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, ținut la Sibiu în octombrie 1870, sub conducerea mitropolitului Andrei Șaguna.
Acest al Doilea Congres Național Bisericesc, convocat de marele ierarh, reprezintă un moment de cotitură în istoria Transilvaniei și a Banatului, având o importanță politică și socială majoră pentru românii din Imperiul Austro-Ungar. Dincolo de caracterul său strict religios, modul de organizare al Congresului definea riguros conceptul de autonomie și democrație bisericească în cadrul Bisericii Ortodoxe din acea epocă.
Sistemul de reprezentare era pilonul central al acestui mecanism. Congresul Național Bisericesc nu se limita doar la clerici, ci funcționa după un model extrem de democratic pentru acele vremuri: o treime clerici și două treimi laici (mireni).
În acest cadru, scrisoarea trimisă din Valea Bolvașnița devine o dovadă clară a exercitării votului într-un mecanism electoral „de jos în sus”. Comunitatea din parohia bănățeană s-a întrunit în „Sinodul parohial” la data de 6/18 septembrie 1870 și a decis în unanimitate („cu unanima sunete”) să își exprime acordul deplin pentru desemnarea deputatului care urma să o reprezinte la Sibiu.
Dacă Primul Congres, desfășurat în 1868, aprobase legendarul ,,Statut Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania” (aprobat ulterior de împăratul Franz Joseph în 1869), sesiunea din octombrie 1870 a fost prima sesiune ordinară organizată strict după regulile acestui nou Statut. În cadrul ei s-au pus practic bazele administrative, școlare și financiare ale noului organism bisericesc autonom.
Despre rolul istoric al mitropolitului Andrei Șaguna, rămas în conștiința națională ca un vajnic apărător al drepturilor românilor, este reprezentativ discursul rostit la deschiderea lucrărilor din 1/13 octombrie 1870. Șaguna își exprima atunci profunda satisfacție de a vedea acest Congres consolidat: într-o epocă în care alte biserici ortodoxe din lume sufereau din cauza persecuțiilor sau a lipsei de libertate, Mitropolia românilor din Transilvania, Ungaria și Banat se bucura, în sfârșit, de pace și de o autonomie deplină.
Anul 1870 face parte dintr-o perioadă în care românii transilvăneni și bănățeni nu se bucurau de o recunoaștere politică oficială ca națiune în cadrul sistemului dualist. Cu toate acestea, prin structurile sale democratice, Biserica Ortodoxă a reușit să funcționeze ca un veritabil „stat în stat”. Prin intermediul acestor congrese, românii își gestionau singuri nu doar parohiile, ci și școlile confesionale, fondurile culturale și publicațiile în limba maternă. Iată de ce alegerea deputaților, așa cum a fost cea din Valea Bolvașnița, mobiliza întregul suflu al comunității, consolidând vitalitatea spiritului național.
*Parohia Ortodoxă din Valea Bolvașnița în izvoarele istorice:
Conform documentelor oficiale păstrate în șematismele istorice ale Episcopiei Caransebeșului, istoricul parohiei dezvăluie o comunitate profund ancorată în trecutul regiunii:
Satul are o istorie îndelungată, fiind atestat documentar încă din anul 1376, deși urmele de locuire din zonă urcă până în perioada Daciei Romane. În anul 1774, vatra așezării înregistra deja un număr semnificativ de 119 case, indicator al unei comunități românești mari și stabile, dezvoltate în jurul vetrei bisericii.
Biserica în care slujea preotul Grigorii Vasilescu (semnatarul scrisorii) a fost construită între anii 1790 și 1793. Lăcașul cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost ridicat din piatră și cărămidă, înlocuind, cel mai probabil, o biserică mai veche din lemn, conform tradiției din satele Banatului Montan. Turnul său clopotniță impunător domină și astăzi silueta așezării.
Arondarea administrativă: În anul 1870, parohia din Valea Bolvașnița aparținea de Protopopiatul Mehadia, aspect confirmat explicit de adresa manuscrisului („protopresbiterescu… in Mehadia”). Ulterior, în urma reorganizărilor administrative din secolul al XX-lea, parohia a trecut sub jurisdicția Protopopiatului Băile Herculane, în cadrul Episcopiei Caransebeșului.
Un detaliu cultural deosebit din istoria locală s-a petrecut în anul 1937, când satul și parohia au fost vizitate de marele istoric Nicolae Iorga. Acesta a fost primit cu un fast deosebit de întreaga comunitate chiar în fața bisericii, moment de profundă mândrie rămas viu în memoria colectivă a localnicilor.
Astăzi, parohia din Valea Bolvașnița își continuă misiunea de nucleu spiritual și identitar pentru credincioșii săi, trecând în ultimii ani prin ample lucrări de renovare, înfrumusețare și binecuvântare a eforturilor administrative.
Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin
Surse bibliografice:
* Academia.edu https://share.google/z7a8ik65Xl37QKe25
* Wikipedia https://share.google/q5LDYaJL7CzqLoBkL
* Episcopia Caransebeșului https://share.google/McQn8ExEAHqhP2xem
* Basilica.ro https://share.google/8fgajCcxsqBLe9JO8
* Πανεπιστήμιο Μακεδονίας https://share.google/BlJ3LXG4phT1mdctK
* https://www.episcopiacaransebesului.ro
Sursa foto Parohia Valea Bolvașnița: Episcopia Caransebeșului (https://www.episcopiacaransebesului.ro/37-parohia-valea-bolvasnita/?hl=en-US&cn-reloaded=1)