Sărbătoarea împlinirii a 40 de ani de existență sub genericul: MUNCĂ, DĂRUIRE, ECHILIBRU

Deși era o zi mohorâtă de iunie, cu picuri mărunți de ploaie, în orașul de pe Cerna – Hunedoara, mai exact la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”, predomina soarele bucuriei, dar și a unor emoții firești, prilejuite de sărbătoarea împlinirii a 40 de ani de existență a acestei unități de învățământ, deținătoare de trei ori a titlului de ȘCOALĂ EUROPEANĂ. 2017-06-10_2304402017-06-10_230505

După vizitarea sălilor de clasă, a laboratoarelor și atelierelor, pentru un scurt istoric al locului, am cerut amănunte de la prof. MARIA CRISTEA în calitatea acesteia de director (foto 1): „La 1 septembrie 1977, sub patronajul I.C.S.H. a luat ființă Liceul industrial nr. 3 cu un număr de 4 clase învățământ de zi: 2 clase a IX-a cu profil tehnic, domeniile construcții și mecanică și 2 clase a XI-a cu specializările structuri și instalații în construcții.

De-a lungul celor 40 de ani de existență am fost recunoscuți sub titulaturile de: Grup Școlar de Construcții Metalurgice, Grup Școlar de Telecomunicații și Lucrări Publice, Liceul Tehnologic Hunedoara, iar din 01.01.2013 am devenit Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara. Pe parcursul anilor și ca urmare a reorientării pieței forței de muncă din Hunedoara spre alte domenii,

liceul și-a diversificat oferta școlară cu specializări în domeniile: telecomunicații, construcții și lucrări publice, electric, electromecanică, mecanică, poștă, comerț și protecția mediului, pe diferite niveluri de învățământ: zi, seral, frecvență redusă, școală profesională, postliceală și școală de maiștri. Astfel că în prezent liceul funcționează cu 30 de clase, dintre care 5 de școală profesională,în parteneriat cu companii mari din Hunedoara: SC DAR DRAEXLMAIER SRL, SC ASSA ABLOY SRL, SC RECOM SID SA, SC MACON SRL. Calificările dobândite prin învățământul profesional: electromecanic, sudor, sculer-matrițer, lăcătuș-mecanic, fierar betonist, frizer-coafor, le oferă elevilor șansa de a-și forma competențele profesionale cerute pe piața muncii, în condiții reale, la locul de muncă și de a se angaja la finalizarea studiilor în domeniul de calificare.” 

Prezentă la discuția noastră, prof. IOANA MANUELLA TODOR, director adjunct (foto 2),a adăugat: „Pregătirea profesională temeinică a absolvenților, demonstrată de rezultatele deosebite obținute de elevi la olimpiadele de discipline tehnice, concursurile pe meserii sau alte concursuri școlare, se datorează și muncii susținute a corpului profesoral compus din 42 de cadre de cultură generală și de specialitate. Orele se desfășoară în săli de clasă și laboratoare, iar regătirea practică la agenții economici cu care liceul are încheiate contracte de parteneriat și în atelierele școală.

Începând din anul 2005 până în prezent, aproximativ 200 de elevi și peste 25 de profesori din școală au participat la 13 proiecte europene Comenius, Leonardo și Erasmus+. Gradul mare de implicare în aceste proiecte europene a conferit școlii noastre 3 titluri de Școală Europeană: 2007, 2010, 2013. 

Prin calificările oferite de Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”, considerăm că aducem o reală contribuție la dezvoltarea societății din localitate și regiune, formând tineri bine pregătiți profesional, adaptați la cerințele actuale ale pieței muncii.” 

La festivitatea finalizată la hotelul Maier, în prezența unui numeros auditoriu, nu au lipsit alocuțiunile, înmânarea de diplome, un moment cultural-artistic și desigur o gustare, o cafea și un suc. 

Întreaga manifestare, a confirmat, după cum susținea dr. ing. JEANE MAGAON, fost elev al liceului, sentimentul statornic și sublim care a însuflețit atâtea generații de tineri care pe parcurs s-au dovedit ei înșiși, constituind un creuzet în care se regăsesc simțăminte, aspirații și împlinirea personalității, o realitate consistentă pe fondul luminii iscată de arcul voltaic al tinereții.

 

Ioan Vlad 

Georgeta-Ileana Cizmaș 

Foto C. Voina

TIMP și CONTRATIMP în identitatea Banatului de Munte

Banner web +Presa cărăşană promovează ia și brâul bănăţean, ediția a V-a

Miercuri, 14 iunie 2017, orele 18:00, în Centrul Civic al municipiului Reşiţa, IA ROMÂNEASCĂ şi BRÂUL BĂNĂŢEAN- repere definitorii ale identităţiia noastre naţionale – vor fi puse în valoare printr-un eveniment cultural puternic mediatizat de presa cărăşană, ajuns la cea de-a V-a ediție.

AFIS ie 2017webPornit în anul 2013 din iniţiativa a doi jurnalişti reşiţeni, soţii Paula şi Vasile Neamţu sub genericul PRESA CĂRĂȘANĂ PROMOVEAZĂ IA evenimentul a fost unul de impact, întreaga presă cărăşană mediatizând unul dintre reperele româneşti definitoriu peste TIMP. Din anul 2014 Societatea pentru Cultură Metarsis –activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană  a îmbrățișat ideea și, la solicitarea celor doi soţi s-a alăturat logistic în organizarea manifestărilor. Tot de atunci iilor și cămășilor românești li s-a adăugat CONTRATIMPUL brâului bănăţean, joc din patrimoniul imaterial al Banatului de Munte pe care Eftimie Murgu îl definea plastic: “sar în şir toţi deodată, astfel încât al treilea pas să ţină ritmul”.

IA și BRÂUL BĂNĂȚEAN, transpuse ca TIMP și CONTRATIMP în identitatea Banatului de Munte ne vor aduna, împreună, miercuri, 14 iunie 2017, orele 17:30, în curtea Universității EFTIMIE MURGU din Reșița. Ne vom prinde cocarde tricolore în piept mărturisind dragostea pentru această țară atât de frumoasă, leagăn de DOINĂ și plai de poveste. Vom porni, la orele 18:00, spre CENTRUL CIVIC REȘIȚA  unde ne vom prinde, “cu fală”, într-un brâu bănăţean, în semn de respect faţă de valorile naţionale, întru cinstirea moșilor și a  strămoşilor noştri.

Pentru că toate DORURILE nostre sunt eternizate în IA românească şi toata FALA BĂNĂȚEANĂ este articulată în melodiile cântate pe “timp” şi jucate pe “contratimp” într-o relaţie desăvârşită între muzicanţi şi dansatori.

Veniţi îmbrăcaţi în ii sau cămăși populare să mărturisim demnitatea românească şi să arătăm lumii întregi că suntem BĂNĂȚENI, că suntem ROMÂNI.

“Natura omului se cuprinde în suflet şi în trup.” Paul Iorgovici

Organizator: METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

Parteneri: Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi Primăria Reşiţa

Parteneri culturali: Universitatea Eftimie Murgu Reșița, Ansamblul BÂRZAVA

Parteneri media: PRESA CĂRĂȘANĂ

Gabriela Șerban: Școală și bibliotecă, educație și cultură

Cunoaștem cu toții importanța bibliotecii în educația tinerilor și relația esențială dintre școală și bibliotecă, precum și multiplele aspecte și efecte ale acesteia. Nu poate fi concepută activitatea elevilor, a studenților și a cadrelor didactice fără apelul permanent la carte și la bibliotecă.

Pornind de la acest argument, Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocșa a fost introdusă în ”circuitul” cultural-educativ organizat de instituțiile școlare din zona Bocșa cu prilejul desfășurării proiectului ”Școala altfel”. Elevi însoțiți de cadre didactice și-au manifestat dorința de a vizita biblioteca, de a răsfoi și lectura pagini din volumele preferate, de ”a se pierde” printre rafturile ticsite de cărți, spre mirarea celor mai mici dintre vizitatori.

O astfel de vizită a avut loc miercuri, 7 iunie 2017, când un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale din Tirol, însoțiți de dna.prof. Doriana Buzneanu, au trecut pragul bibliotecii bocșene și s-au minunat, la propriu, de mulțimea de cărți. Evident, au fost căutați scriitori cunoscuți – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri – , precum și poeți dialectali precum Tata Oancea.

Nu au trecut neobservate tablourile artiștilor plastici Viorel Coțoiu și Nicolae Potocean, iar expoziția de icoane vechi, organizată de Centrul pastoral-misionar Bocșa, intitulată ”Icoana – fereastră spre cer”, a fost deosebit de admirată, constituind o noutate.

La final s-au oferit și daruri: copiii au confecționat pentru această întâlnire semne de carte pe care le-au dăruit bibliotecii, iar gazedele au oferit revista ”Bocșa culturală”, insistând pe lectură, de pe orice suport, dar, mai ales, de pe cel tradițional – Cartea.

 

Julius Meier-Graefe, la 150 de ani de la naștere

Să ne aducem aminte de personalităţi care au văzut lumina zilei la Reşiţa:

Julius Meier-Graefe, la 150 de ani de la naștere

 

Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa este cea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spaţiu de interferenţe culturale.

De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Reşiţa. Câteva date biografice despre cel comemorat:2017.06.10. - JULIUS MEIER-GRAEFE - 150. GEBURTSTAG - PLIC

 

Julius Meier-Graefe

 

Julius Meier-Graefe s-a născut la Reşiţa, la 10 iunie 1867. Mama lui a murit imediat după naşterea sa şi a fost înmormântată în cimitirul german din cartierul Muncitoresc. Tatăl său, inginerul Eduard Meier, a fost pentru o perioadă angajat la uzinele reşiţene. După studii inginereşti la München, Julius Meier-Graefe a urmat, după plecarea sa la Berlin în anul 1890, studii de istorie şi istorie a artelor plastice.

Prima sa lucrare de critică de artă, redactată în anul 1894, se referă la Edvard Munch. În anul 1895 avea să devină unul dintre întemeietorii revistei „Pan“, din a cărei redacţie s-a retras după un an. Apoi, trăind mai ales la Paris, Julius Meier-Graefe s-a transformat într-unul dintre cei mai buni cunoscători ai picturii franceze din secolul al XIX-lea. În scrierea sa în trei volume (apărute: 1904, 1914 – 1924) „Istoria dezvoltării artei moderne“, i-a consacrat impresionismului francez un loc aparte. Această lucrare precum şi „Cazul Böcklin“ (1905) i-a adus reproşul că ar fi polemizat la adresa artei germane. Julius Meier-Graefe a scris monografii importante despre mulţi artişti plastici, printre care Paul Cézanne şi Vincent van Gogh. Cu pana ascuţită şi limbă ageră, el a scris şi publicat multe materiale despre arta plastică contemporană lui.

Este cunoscut ca unul dintre importanţii antemergători ai impresionismului. Istoricul de artă plastică şi scriitorul Julius Meier-Graefe a murit la 5 iunie 1935, în Vevey, Elveţia.

 Anul acesta, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa va marca împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Julius Meier-Graefe printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată.

Constantin Gruescu sărbătorit!

Luni, 22 aprilie, Constantin Gruescu din Ocna de Fier, a primit oaspeți în Casa Binelui. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin împreună cu Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița l-au sărbătorit cu prilejul onomasticii pe cel care a pus în urmă cu mulți ani bazele primului muzeu privat de mineralogie estetică din România, printr-un grup de dansatori ai formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” – coordonatori: Marianne și Nelu Florea. Artiștii amatori au organizat un scurt program artistic dedicat sărbătoritului, după care au vizitat „Casa Binelui”, cum i se spune de către toți unicatului muzeal caraș-severinean. Din delegația reșițeană au făcut parte printre alții Erwin Josef Țigla, redactorul Gerhard Chwoika și pictorul Gustav Hlinka.

Lui Constantin Gruescu i-a fost înmânată din partea vizitatorilor o diplomă in honorem pentru întreaga sa activitate în slujba binelui.

Această prezentare necesită JavaScript.

  

„Echo der Vortragsreihe“ nr. 4 – 2017

De curând a apărut numărul 4 (328) / 2017 al revistei lunare „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociaţiei“), apariţie editată de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. În cele 190 pagini ale ediţiei pe luna aprilie se pot citi următoarele:2017-05-22_232416

  • 4: Cuvânt înainte în grai german reşiţean;
  • 5: Programul pe luna aprilie 2017;
  • 6: Scrisoarea președintelui Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin;
  • 7: Invitaţie pentru toţi cei care doresc să doneze 2% din impozitul pe venit Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin;
  • 8: Programul „Zilelor Literaturii Germane la Reșița“, ediția a XXVII-a, 6 – 10 aprilie 2017;
  • 10: Mesajul de Paști al episcopului romano-catolic de Timișoara, Martin Roos;
  • 13: Mesajul de Paști al episcopului evanghelic de Sibiu, Reinhart Guib;
  • 14: „De la Maschek la Tietz. Cantori importanți ai Banatului Montan“: despre prezentarea prelegerii dr. Franz Metz din Germania la Reșița;
  • 18: Sărbătorirea Zilei Internaționale a limbii materne la Reșița;
  • 20: 500 de ani de Reformă. Expoziție Fotografică: Wartburg, la 26 februarie 2017;
  • 24: Muzică și culoare la Centrul German „Alexander Tietz“ din Reșița;
  • 31: Descoperirea istoriei și a locului natal cu ajutorul pensulei și a creionului colorat. Deschiderea celei de-a 13-a ediții a expoziției „Copiii desenează ținutul natal“, la Jimbolia / județul Timiș;
  • 33: Omagiu adus doamnelor;
  • 41: Știre: Ministerul de Interne al Republicii Federale Germania, Berlin – 9 martie 2017. Reprezentantul Bundestag-ului Koschyk îl primește pe Secretarul de Stat în Ministerul pentru Afaceri Externe al României, George Ciamba;
  • 42: A început Fășang-ul la Reşiţa;
  • 44: Copiii și tinerii la Sărbătoarea tăițeilor la Reșița;
  • 46: Tradiții de Fășang din Dognecea, surprinse în fotografii de Petre Dalea;
  • 49: Sărbătoarea tăițeilor 2017 în Banatul Montan;
  • 53: Ce se povestește despre Proba degustării cârnaților de la Bocșa;
  • 58: Carnavalul culorilor” cu numărul 9;
  • 61: Sărbătoarea cârnaților de Fășang la Nădrag;
  • 63: „Semenic“-ul în vizită la Comunitatea Vincențiană de la Reșița;
  • 69: Mare manifestare de Fășang la Colegiul Național „Diaconovici – Tietz“ din Reșița;
  • 75: Manifestare colorată de Fășang la Reșița;
  • 93: Sărbătoarea gogoșilor pentru tineri;
  • 94: Lunea Fășang-ului la Dognecea;
  • 96: Sărbătoarea gogoșilor încheie Fășang-ul la Reșița;
  • 100: „Printre alții. Șvabii dunăreni in sud-estul Europei azi“ cu fotografii de Dragoljub Zamurovic. O expoziție remarcabilă și o carte unică;
  • 105: Despre cartea lui Wermer Kremm „Impresii de moment. România sub lupă“, apărută la editura „Banatul Montan“, Reșița;
  • 107: Regulamentul expoziției de filatelie interjudețene cu participare internațională „ETNIC 2017“;
  • 110: Dr. Friedrich Bach, medic și poet, la cea de-a 200 aniversare de la naștere. Poezii;
  • 118: Coeziune de fier. Doi germani din Deta sărbătoresc 65 de ani de la căsătorie;
  • 120: Dr. Alois Fauland, întemeietorul comunității vincențiene din Reșița a împlinit vârsta de 90 de ani;
  • 122: Ne amintim de personalitățile noastre: În memoria lui Ladislaus Hunyadi (3 mai 1926 – 5 aprilie 1997), la 20 de ani de la trecerea sa în eternitate;
  • pag 126: Cine este Elfriede Gheorghiță? Sau o femeie ca oricare alta;
  • 130: Ne amintim de personalitățile noastre: Emil Kummergruber (29 aprilie 1902 – 9 ianuarie 1986), 115 ani de la nașterea sa;
  • 134: Statistica grădinițelor, școlilor și liceelor din Reșița, cu predare în limba germană;
  • 150: Presa despre noi;
  • 172: „Singuri, dar împreună“. Emisiune radiofonică la Radio Reșița, 10 noiembrie 2016, orele 22.05 – 24.00;
  • 180: Texte de Edith Guip-Cobilanschi (Timișoara);
  • 186: Poezii de Hans Dama (Viena);
  • 187: Invitație de a accesa Asociația Banatia”;
  • 188: Calendar pe luna mai 2017.

 

Publicaţia poate fi procurată la sediul Forumului German şi la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa.

ICOANA, FEREASTRĂ SPRE CER – Expoziție de icoane

Potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2017 este denumit Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În acest context, Centrul pastoral-misionar Bocșa, coordonator. pr. Doru Melinescu, a gândit realizarea unei expoziții de icoane vechi, icoane reprezentative ale unor biserici din acest centru.

Astfel, o primă expoziție a fost vernisată în data de 11 mai 2017 la Biserica ”Înălțarea Domnului” din Berzovia, expoziție realizată prin contribuția bisericilor care intră în componența Centrului pastoral-misionar Bocșa ( Bocșa Montană, Bocșa Română, Vasiova, Berzovia, Biniș, Doclin, Dognecea, Ersig, Fizeș, Gherteniș, Izgar, Măureni, Ocna de Fier, Ramna, Șoșdea, Tirol, Valeapai, Vermeș) și binecuvântată de Prea Sfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Deoarece este bine cunoscut istoricul cultural-artistic al orașului Bocșa și importanta ”școală de pictură” înființată de pictorul bisericesc Filip Matei la Bocșa, activitate desfășurată în perioada 1877 – 1930 în casa sa din Vasiova (casă în care, în 1900, se năștea muzicologul Zeno Vancea), icoanele expuse la Berzovia au fost aduse în 19 mai 2017 și la Bocșa, la Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea”, în sala Centrului de tineret ”Vasiova”, constituind o frumoasă expoziție intitulată sugestiv: ”Icoana, fereastră spre cer”.

Cele 57 de icoane vechi provenite din parohiile Centrului pastoral-misionar Bocșa poartă semnătura unor iconari cunoscuți, între care și Filip Matei,  poartă parfumul vremurilor vechi, dar, mai ales, poartă sfințenia rugăciunilor de sute de ani și o încărcătură spirituală deosebită.

Părintele Dumitru Stăniloaie spunea că ”icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. Se spune că, ”prin intermediul icoanelor, oamenii contemplă Împărăția lui Dumnezeu și intră în dialog direct cu Divinitatea”.  Expoziția Centrului pastoral-misionar Bocșa  se intitulează ”Icoana, fereastră spre cer” și, timp de două săptămâni, oferă posibilitatea credincioșilor și iubitorilor de artă să  admire reprezentări ale lui Dumnezeu sau ale Mântuitorului Isus Hristos și ale Maicii sale, ale sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu sau ale îngerilor,  așezate în sala Centrului de tineret ”Vasiova” de la sediul Bibliotecii ”Tata Oancea” din Bocșa.

Totodată, expoziția se înscrie în proiectele bibliotecii bocșene derulate cu prilejul săptămânii ”Școala altfel”, oferind tinerilor posibilitatea de a viziona o expoziție deosebită și inedită.

Gabriela Șerban

INVITAŢIE LANSARE ALBUM

2016-01-12_222915

MUZEUL JUDEŢEAN DE ETNOGRAFIE ŞI AL REGIMENTULUI DE GRANIŢĂ CARANSEBEŞ

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Lansare Album Mihai Vintilă – Iernile de altădată

2017-05-22_225422.jpg

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură ,,George Suru’’ Caransebeş organizează marţi, 30 mai 2017, începând cu ora 15.00, lansarea albumului Domnului Mihai Vintilă cu titlul: Iernile de altădată, lucrare apărută la Editura Studis, Iaşi. Evenimentul se va desfăşura în Aula ,,1 Decembrie 1918’’ din incinta Primăriei Municipiului Caransebeş. Albumul va fi prezentat de Domnul Adrian Stepan , critic de artă.

Prin această manifestare culturală se doreşte stimularea creativităţii tinerilor prin educarea sensibilităţii şi gustului estetic, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi socializare prin organizarea întrunirilor şi a dialogurilor cu artişti plastici şi crearea oportunităţilor de recreere şi delectare.

Scopul acestei acţiuni este familiarizarea diverselor categorii de public cu operele de artă plastică contemporană.

Partenerii media ai acestui eveniment sunt: UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA, EXPRESS DE BANAT, TVR TIMIŞOARA, BANAT TV, INFO CS, RADIO REŞIŢA, ZIUA DE VEST, CARAŞ ONLINE, 7 ZILE, TV ONLINE CARANSEBEŞ.

Intrarea este liberă!

Gabriela Șerban: ”Înfruntarea cărților” la Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocșa Ediția a III-a, 2017

Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocșa, printr-un parteneriat și printr-o excelentă colaborare cu Liceul Teoretic ”Tata Oancea”, a reușit, în ultimii cincisprezece- douăzeci de ani, să propună și să realizeze câteva proiecte importante pentru dezvoltarea culturală și, de ce nu, literară a elevilor, precum și pentru atragerea acestora spre lectură, în general (de pe orice suport – device-uri electronice) și spre bibliotecă, în special (pentru lectura cărților, bucuria foșnitului paginilor, mirosul cărților și al tiparului, încântarea privirii prin ilustrația unor ediții, pipăitul unor lucrări bibliofile, etc.).

Din aceste bune colaborări au luat naștere câteva activități în care au fost implicați elevi de toate vârstele pasionați de lectură, în primul rând, apoi, în cel de-al doilea rând, pasionați de carte.

Fie au fost organizate lecturi publice, fie jocuri de roluri, elevii implicați punându-se în pielea unor personaje, fie piese de teatru regizate și interpretate de elevi, fie concursuri de creații literare, luând naștere, astfel, propriile cărți ale elevilor, fie altfel de activități cu și despre carte, toate acestea au avut menirea de a-i determina pe elevi să citească, să se bucure de lectură, dar și de frumusețea cărților, precum și să respecte munca și talentul scriitorilor, editorilor, slujitorilor cărții.

Printr-o astfel de colaborare a luat naștere și proiectul ”Înfruntarea cărților” (evident, după modelul concursului național ”Bătălia cărților”), proiect aflat la cea de-a treia ediție, coordonat de prof. Stela Boulescu și prof.drd. Liana Ferciug și desfășurat la inițiativa și sub egida bibliotecii bocșene.

La această ediție s-au înscris în concurs 23 de elevi ai Liceului Teoretic ”Tata Oancea” Bocșa, fiecare prezentând o carte preferată, motivând alegerea și încercând să convingă, prin argumente susținute, că este o lectură care merită a fi parcursă și recomandată și altora.

  Și această ediție a fost tratată cu seriozitate și emoție, elevii prezentându-se foarte bine, iar lecturile propuse fiind, evident, specifice vârstei.

Cartea preferată s-a dovedit a fi ”Cimitirul animalelor” de Stephen King recomandată de eleva din cl. a IX-a, Deleu Andra; cititorul anului 2017 a fost votată eleva Hoch Cristina, cl. a IX-a, ea convingând publicul prin prezentarea volumului ”Îngerul mecanic” de Cassandra Clare; o prezentare atractivă a susținut și cea mai tânără participantă: eleva Mărgineanțu Elena, ea recomandând volumul ”Harry Potter și piatra filosofală” de J.K. Rowling.

De asemenea, au fost reținute și bine cotate de către publicul prezent și două lecturi recomandate de elevele Munteanu Denisa (cl. a XI-a) și Marcu Flavia (cl. a IX-a): ”Aventurile lui Sherlock Holmes” de Arthur Conan Doyle și ”Minunea” de R.J. Palacio.  

Deși vădit emoționați, fiind la prima competiție de acest gen, elevii Drugă Bogdan (cl. a IX-a) și Miu Adrian (cl. a IX-a) au reușit prezentări foarte bune  printr-un vocabular ales, prin coerență și sistematizare. Ei au supus atenției publicului și au propus spre lectură următoarele cărți: ”Spațiul dintre nori. Cu rucsacul prin India” de Desirée Halaseh și ”Prima iubire” de James Petterson.

Parafrazându-l pe scriitorul Dan C. Mihăilescu, vom afirma că au fost prezentate ”cărți care ne-au făcut cititori”, deoarece, chiar dacă au primit punctaj mai mic, toate cărțile propuse au stârnit curiozitate și chef de lectură.

Și, pentru că, ”nu este altă mai frumoasă și mai de folos zăbavă decât cetitul cărților” deja ne gândim la viitoarea ediție a concursului și, evident, ne pregătim pentru premierea din 8 iunie 2017.

INVITAŢIE

2017-05-16_220314

În data de 26 octombrie 2015 debuta la secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi cu toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Timp de 17 luni aceste dezbateri au adunat în jurul specialistului istoriei locale interesați de trecutul și soarta Reșiţei, câteodată mai mulți, altădată mai puţini. La cererea celor interesaţi, aceste dezbateri în limba română vor continua și pe mai departe.

Invităm pe această cale pe toţi iubitorii Banatului Montan şi ai Reşiţei, tineri şi maturi, intelectuali şi simpli locuitori ai comunităţilor Banatului Montan, să vină să participe la o nouă întâlnire cu ing. Dan Perianu din Reşiţa, care va avea loc în data de 17 mai, începând cu orele 17,00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava.

Erwin Josef Ţigla

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA, ediţia a IV-a, 2017

2017-05-16_215903

Motto: « Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inima și mintea noastră, cu tot ce noi putem să-i aducem ca ofrandă. »   Dinu LIPATTI 

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP) este un proiect METARSIS iniţiat în anul 2014 din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan – şi nu numai – compozitorul, dirijorul Sabin PAUTZA şi din respect pentru muzica de calitate, muzică studiată în ani de zile, cu renunţări şi sacrificii. Concretizat prin efortul unit al iubitorilor de muzică adevărată, FISP, ediţia a IV-a, se desfăşoară la Reşiţa în perioada 17-21 mai 2017. Evenimentul cuprinde: expoziţii, lansare de carte, concerte, recitaluri şi Concursul de Interpretare Pianistică şi Compoziţie SABIN PAUTZA. 

Sabin PAUTZA – compozitor, dirijor, profesor sunt ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român născut la 8 februarie 1943, la Câlnic/Reșița, în județul Caraș-Severin. Este absolvent al Liceului Mixt Reșița (1960) și al Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1965), urmând specializarea în compoziție și dirijat la Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia (1970). A fost profesor de armonie, dirijat și orchestrație la Academia George Enescu din Iași (1965-1984). Din anul 1984 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. A fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey,Plainfield Symphony Orchestra, fiind în prezent Conductor Emeritus pe viaţă al ansamblului. Un moment cheie în cariera sa l-a constituit debutul în prestigioasa sală Carnegie Hall din New York (1985) când s-a prezentat în dublă ipostază: dirijor şi compozitor. A dirijat pe marile scene ale lumii (Europa, America și Australia). Obține titlul de Doctor în Muzică al Academiei Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (2005) și al London Institute for Applies Research. În anul 2015 i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Valahia Târgoviște și al Universității Eftimie Murgu Reșița. Opera Națională din Cluj îl decorează, în 2017, cu premiul ”Lya Hubic” iar  Casa Regală a României îi acordă, în acelaș an, decorația „Nihil Sine Deo”. Dintre numeroasele premii și distincții naționale și internaționale amintim: Premiul George Enescual Academiei Române (1975), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1979), Marele Premiu al Televiziunii Române (1981), Premiul de Compoziţie la Concursul Internaţional din Salt Lake City (Utah), Premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) şi Marele Premiu Dr. Martin Luther King Jr. pentru compoziţie. A fost nominalizat în International Who’s Who in Music(Cambrige, Anglia, ed. 1980/1984/1992/2000) și în 2000 de americani notabili (editat de American Biographical Institute o dată la cinci ani). Sabin PAUTZA este cetățean de onoare al orașelor Reșita (România) și Plainfield (SUA) și al județului Caraș-Severin. În 2007, în Plainfield (SUA), ziua de 7 mai  a fost declarată Ziua Sabin PAUTZA. Este membru al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de către San Nicobian Edition din New York, iar casa de discuri Swift Music Group din New Jersey editează seriaOpera Omnia a compozitorului.

>>>>>>Citeşte articolul întreg

Gabriela Șerban: Copiii bocșeni aștern ”Gânduri către Dumnezeu” de 10 ani!

Concursul de creații literar artistice ”Gânduri către Dumnezeu” organizat de Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocșa se află la cea de-a X-a ediție.

Iată că, de zece ani, copiii bocșeni aștern ”gânduri către Dumnezeu” așa cum se pricep ei mai bine: fie prin talent literar (poezie, proză, eseuri), fie prin talent artistic (desen, pictură, iconografie).afis Ganduri 2017 premiere

Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local și a instituțiilor școlare de pe raza orașului Bocșa, a inițiat acest concurs în anul 2008 cu scopul de a atrage tinerii spre lectură, spre bibliotecă, dar și spre biserică, spre credință, pentru că ”fără credință, spunea Petre Țuțea, omul rămâne un simplu animal rațional, care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri”. Nu în ultimul rând, proiectul a luat naștere și din buna colaborare a bibliotecii cu preoții de pe raza orașului Bocșa, împreună gândind acest concurs pe temă religioasă, menit să stimuleze creativitatea celor mai tineri dintre utilizatorii sau potențialii utilizatori ai serviciilor bibliotecii.

Încă de la prima ediție, concursul se desfășoară pe două secțiuni – creații literare și creații artistice – , pe cicluri de învățământ – de la preșcolari, până la liceeni. De altfel, și premiile sunt acordate după aceleași criterii. Există premiile I, II, și III, mențiuni, premii speciale și premii de participare la fiecare secțiune și la fiecare ciclu de învățământ, pentru că ne dorim să încurajăm și să răsplătim fiecare trudă și fiecare gând al celor care se încumetă și se înscriu în concurs.

>>>>>>>>>>>>>>

VALERIU BÂRGĂU – FLACĂRĂ CE-A ARS ASCUNSĂ

– a fost genericul unei reușite activități aflată la cea de-a șasea ediție, organizată la Hunedoara și Deva, în memoria celui care a fost VALERIU BÂRGĂU – poet, scriitor, jurnalist și căruia se datorează lumina tiparului pentru săptămânalul CĂLĂUZA și revistele Ardealul literar și Constelația Dragonului.

În orașul reședință de județ – Deva, locația a fost la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, mai exact clasa dirigintei CRENGUȚA AVRAM (foto 1). Aici, prof. Georgeta Cizmaș, membră a U.Z.P. din România, a prezentat viața și activitatea lui, premiile sale literare și cărțile publicate. Cu această ocazie au fost premiați și participanții la concursul de jurnalism cu tema: „Dragostea mea – pământul românesc” desfășurat în parteneriat cu U.Z.P. din România și Filiala Caraș-Severin a U.Z.P.

            De notat este numele elevilor: ANGHEL FLORIN, BĂDĂU VLAD DAN, GLIGOR DENISA, GAȘPAR ROBERTA, ORȘA ANA MARIA, PANAITE MONICA și TRIPON DENISA. Aceștia au primit diplome, dulciuri și cărți din partea editurii CĂLĂUZA v.b.

În orașul de pe Cerna – Hunedoara, activitatea  „Valeriu Bârgău – flacără ce-a ars ascunsă”  s-a desfășurat, cu sprijinul prof. Liliana Galea și Rodica Tripșa, la Școala Gimnazială Nr. 5 aparținătoare Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” (foto 2).

Despre activitatea poetului a vorbit prof. Virgil Zăvoianu și prof. Carman Susanyi, iar prof. Georgeta Cizmaș a citit din creațiile acestuia. S-a remarcat astfel faptul că Valeriu Bârgău a fost un jurnalist, poet și scriitor plin de energie, altruist și generos. Plecând dintre noi, a lăsat amintirea unui om care a trăit prin harul creației literare, care a știut să-și exprime încrederea în forța și rostul scrisului – dovedindu-se cu adevărat o flacără ce-a ars ascunsă.

Și cu această ocazie s-au înmânat diplome, premii și dulciuri participanților detașați în cadrul concursului de jurnalism dedicat memoriei lui Valeriu Bârgău. Printre aceștia am notat pe: COMĂNESCU IOANA, TĂNASE NARCISA, SUSANYI HERA, ZDRÎNCU PAUL, LUNGU DIANA, RĂDOANE ALICIA, ILUCA VIVIANA și DAN DRAGOȘ.

Cu lacrimi în ochi și o mare durere sufletească, NICOLAE BÂRGĂU, fratele lui Valeriu,   ne-a declarat în exclusivitate: „Fratele meu a fost un gazetar profesionist, riguros în scrisul său, încercând de fiecare dată să fie mereu în slujba cititorului. A fost un model de rigoare jurnalistică. El gândea liber și deschis, detestând improvizația. Ne-a părăsit pentru totdeauna în „epoca” maturității sale creatoare, când se afirma cu o forță inegalabilă a patriotismului fierbinte care trebuie să-l caracterizeze pe un gazetar”.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș