Cristina Anișoara ZAINEA

membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Transformările în operările comunicării în contextul universalizării dinamicilor tehnologiilor digitale au mutat frontiera luptei pentru libertatea presei din zona politicului în zona tehnologicului și a eticii individuale. În ultimele două decenii, ecosistemul informațional a trecut printr-o schimbare de paradigmă fără precedent. Dacă în secolul XX „paznicii” informației erau editorii și jurnaliștii care decideau ce știri sunt relevante pe baza interesului public și a normelor etice, odată cu ascensiunea platformelor digitale, acest model a fost înlocuit de dezintermediere. Cum arată studiul colectivului condus de Nic Newman (Reuters Institute Digital News Report 2023, Oxford: Reuters Institute for the Study of Journalism, University of Oxford), contextul transformării digitale, de la „Gatekeeping” la Algoritm necesită dinamici ale filtrării fiindcă jurnalismul așa-zicând clasic imprimă noile nuanțări, chiar de decizii profesionale, și aduce în dezbatere problema logicii profitului digital. Astfel că, în cercetarea mea, care este partea ideatică și pragmatică din viitoarea mea carte, ipoteza centrală este aceea că bulele de filtrare subminează rolul etic al presei de a servi drept forum pentru dezbaterea publică, fragmentând adevărul în „micro-adevăruri” partizane. Într-un astfel de mediu, libertatea de a primi informații corecte este îngrădită nu prin cenzură statală, ci prin algoritmi invizibili care pun în fața tuturor priorităților profitul (engl.:angajament) în detrimentul calității jurnalistice. Ideile și opiniile au mai fost formulate în tratatul din 2021 al tandemului Bill Kovach și Tom Rosenstiel, The Elements of Journalism. De la concluziile lor polarizarea socială și dispariția spațiului comun au inclus în economia problemei noi alte priorități.Efectul cel mai vizibil al bulelor de filtrare asupra democrației este fragmentarea „sferei publice”. Într-o democrație sănătoasă, cetățenii pot avea opinii diferite, dar ele se bazează pe un set comun de fapte. Din constatările lui Cass Sunstein (DividedDemocracy in theAge of Social Media, 2017) știm că algoritmii de personalizare distrug această bază comună cu definirea de „fragmentare informațională”.Doar călibertatea presei devine ineficientă atunci când societatea este atât de polarizată încât jurnaliștii nu mai sunt percepuți ca observatori obiectivi, ci ca actori partizani. În acest context, comunicarea între grupuri sociale diferite devine imposibilă, cum afirma Jürgen Habermas (Reflecții asupra unei noi transformări structurale a sferei publice politice, 2022), deoarece fiecare grup își extrage „adevărul” dintr-o bulă digitală care îl demonizează pe celălalt.

Se pune mai întâi problema definirii conceptului și a dinamicii „Bulei de Filtrare”.  Contextul transformărilor erei digitale arată că în ultimele două decenii, ecosistemul informațional a trecut printr-o schimbare de paradigmă fără precedent. Dacă în secolul XX „paznicii” informației erau editorii și jurnaliștii care decideau ce știri sunt relevante pe baza interesului public și a normelor etice, odată cu ascensiunea platformelor digitale, acest model a fost înlocuit de dezintermediere. Astăzi, informația circulă direct de la sursă la consumator, însă selecția nu a dispărut, ci a fost automatizată iar locul editorului uman a fost luat de algoritmi complecși ai marilor platforme tehnologice (Meta, Google, TikTok) care prioritizează conținutul în funcție de profit (engl.: „angajament”)S. Această tranziție marchează trecerea de la o sferă publică comună la una fragmentată tehnologic. Iar acest lucru redefinește însăși esența libertății presei. Conceptul de bulă de filtrare (teoretizat de Eli Pariser în 2011) descrie un univers personalizat de informații, creat automat de algoritmi pe baza comportamentului anterior al utilizatorului (like-uri, căutări, timp de vizualizare). Rezultatul este o izolare intelectuală: utilizatorul este expus doar acelor idei care îi confirmă prejudecățile, fiind protejat de perspectivele divergente. Aceasta transformă radical realitatea socială; de exemplu, în realitatea cotidiană în timpul crizelor sanitare sau al campaniilor electorale, doi vecini, în funcție de istorice de navigare online, pot primi pe smartphone-uri „adevăruri” total contradictorii despre același eveniment, deoarece algoritmii le livrează doar ce se potrivește cu profilul lor psihologic. Problema etică rezidă în faptul că aceste filtre sunt invizibile și involuntare. Utilizatorul nu alege să fie izolat; algoritmul decide că acesta nu dorește să vadă opinii contrare. Rezultatul este formarea unor „camere de ecou” (echochambers), unde credințele individului sunt validate constant, iar perspectivele divergente sunt eliminate complet din orizontul său vizual. În acest context, diversitatea presei devine irelevantă dacă algoritmul refuză să o afișeze utilizatorului.

„Efectul cel mai periculos al bulelor de filtrare nu este simpla preferință pentru un anumit tip de divertisment, ci fragmentarea adevărului social. Deși ambii consumă „știri” prezentate ca adevăruri absolute, ei nu mai împărtășesc o bază minimă de fapte comune. În acest moment, funcția democratică a presei de a crea un spațiu de dialog eșuează: cei doi vecini nu mai pot avea o dezbatere, deoarece ei nu mai trăiesc în aceeași lume informațională. Această „atomizare a adevărului” transformă libertatea presei într-o libertate de a alege între versiuni contradictorii ale realității, proces orchestrat nu de voința utilizatorului, ci de calculele matematice ale platformelor pentru maximizarea timpului de utilizare.

Capitolul privind unele dinamici contemporane problemei precum economia atenției și mecanismul captivității digitale contribuie la înțelegerea sensului motivațiilor esențiale, de la informare la captivitate, toate însumând ceea ce trebuie să numim logica economiei atenției

În era digitală, resursa cea mai prețioasă nu mai este informația (care este abundentă), ci atenția utilizatorului. Platformele precum Meta (Facebook/Instagram), TikTok sau X funcționează pe baza unui model de business publicitar: cu cât un utilizator petrece mai mult timp în aplicație, cu atât vede mai multe reclame, generând profit.

Algoritmii sunt programați să optimizeze acest timp de vizualizare. Problema pentru jurnalism este că știrile echilibrate, nuanțate și complexe sunt adesea „plictisitoare” pentru algoritm. În schimb, conținutul care provoacă furie, frică sau confirmă o identitate de grup este mult mai eficient în a capta atenția. Astfel, economia atenției creează un sistem de recompense în care jurnalismul de calitate este penalizat prin vizibilitate scăzută, în timp ce senzaționalismul este premiat.

Și totuși, de ce preferăm bulele?Bulele de filtrare nu sunt doar o creație a codului informatic, ci și a psihologiei umane. Creierul nostru caută instinctiv confirmarea ipotezelor (confirmation bias). Ne simțim confortabil când citim știri care ne dau dreptate și simțim disconfort (disonanță cognitivă) când suntem confruntați cu fapte care ne contrazic valorile.

Algoritmii exploatează această vulnerabilitate biologică. Ei ne livrează „hrană informațională” pre-masticată, care să nu ne streseze intelectual. Rezultatul este o polarizareafectivă: nu doar că nu suntem de acord cu „ceilalți” (cei din afara bulei noastre), dar ajungem să îi percepem ca fiind dezinformați sau rău intenționați, deoarece realitatea noastră digitală este radical diferită de a lor.

Esența interpretărilor noastre vizează și platformele ca „Redactori-Șefi” invizibili.Deși platformele susțin că sunt simple „conducte” de informație, ele exercită o formă de editare algoritmică. Prin decizia de a afișa o știre mai sus în fluxul de noutăți (feed) și de a îngropa o alta, algoritmul face munca unui redactor-șef, dar fără a respecta un cod deontologic.

Această dinamică transformă libertatea presei într-o cursă contra cronometru. Redacțiile sunt forțate să adopte strategii de comunicare specifice platformelor (titluri de tip clickbait, simplificări excesive) pentru a rămâne relevante. În acest proces, responsabilitatea etică de a informa corect este adesea sacrificată pe altarul metricilor de trafic (vizualizări și share-uri), transformând jurnalismul dintr-un serviciu public într-un produs de consum optimizat pentru algoritmi.

Un capitol fundamental este acela cu privire la dileme etice și responsabilitatea jurnalistică în spațiul fragmentat. Iată, de pildă, tentația clickbait-ului și eroziunea calității. Într-un mediu dominat de bule de filtrare, supraviețuirea economică a unei publicații depinde de capacitatea de a „sparge” bariera algoritmului. Aceasta creează o dilemă etică majoră: adoptarea tehnicilor de clickbait. Jurnalistul se vede obligat să redacteze titluri care speculează curiozitatea sau frica, deseori distorsionând esența știrii pentru a obține un „click”.  Responsabilitatea etică de a informa cu acuratețe intră în coliziune cu necesitatea de a fi vizibil. Când succesul unei știri este măsurat exclusiv în cifre de trafic, profunzimea analizei este sacrificată în favoarea vitezei și a senzaționalismului, transformând jurnalismul dintr-un „câine de pază al democrației” într-un furnizor de conținut optimizat pentru motoarele de căutare (ex.: Google).

Importantă este de analizat obiectivitatea în antinomii cu partizanatul digital.Bulele de filtrare recompensează partizanatul. Utilizatorii dintr-o anumită bulă tind să partajeze masiv doar informațiile care le confirmă viziunea asupra lumii. Pentru o redacție, este mult mai profitabil să „predice corului” (să scrie pe placul publicului său fidel) decât să prezinte fapte inconfortabile care ar putea aliena audiența.Dilema etică aici este: mai poate fi jurnalistul obiectiv dacă publicul său îi cere, implicit, să fie părtinitor? Jurnalismul etic presupune prezentarea tuturor fațetelor unei probleme, însă într-o cameră de ecou, nuanțele sunt interpretate ca trădare sau „fakenews”. Astfel, presiunea digitală împinge presa spre o polarizare care distruge standardul tradițional de imparțialitate.

Așadar, există datoria morală de a „sparge” bula? O nouă responsabilitate etică a jurnalismului contemporan este aceea de a acționa ca un agent al diversității. Jurnaliștii nu mai trebuie doar să relateze fapte, ci să găsească modalități creative de a introduce informații de interes public în bulele care le resping.Aceasta implică utilizarea tehnicilor de fact-checking (verificarea faptelor) nu doar ca instrument intern, ci ca formă de combatere a dezinformării care circulă în bulele închise. Jurnalistul modern are datoria morală de a expune publicul la „celălalt punct de vedere”, chiar dacă acest lucru scade metricile de angajament (profit) imediat, pentru a păstra integritatea sferei publice.

Impactul asupra libertății presei și democrației aduce, cum spuneam mai sus, polarizarea socială și dispariția spațiului comun. Efectul cel mai vizibil al bulelor de filtrare asupra democrației este fragmentarea „sferei publice”. Într-o democrație sănătoasă, cetățenii pot avea opinii diferite, dar ele se bazează pe un set comun de fapte. Algoritmii de personalizare distrug această bază comună, ducând la ceea ce Cass Sunstein numește „fragmentare informațională”. Libertatea presei devine ineficientă atunci când societatea este atât de polarizată încât jurnaliștii nu mai sunt percepuți ca observatori obiectivi, ci ca actori partizani. În acest context, comunicarea între grupuri sociale diferite devine imposibilă, deoarece fiecare grup își extrage „adevărul” dintr-o bulă digitală care îl demonizează pe celălalt.

Nu rămâne chiar la urmă vulnerabilitatea la dezinformare și „Știri False”.Bulele de filtrare funcționează ca un incubator perfect pentru dezinformare. Deoarece utilizatorii dintr-o „cameră de ecou” tind să aibă un nivel scăzut de scepticism față de informațiile care le confirmă prejudecățile, știrile false se propagă de șase ori mai repede decât cele reale.

Această dinamică subminează libertatea presei în două moduri: inundă spațiul public cu zgomot informațional, făcând vocea jurnalismului de calitate greu de auzit; erodează încrederea generală în instituția presei, publicul ajungând să creadă că „toți mint”, ceea ce favorizează regimurile autoritare sau mișcările populiste.

În ce privește libertatea de a alege în antinomie cu manipularea invizibilă, o temă centrală a responsabilității contemporane este distincția dintre libertatea de exprimare și „libertatea de acoperire” (freedom of reach). Faptul că un jurnalist este liber să publice nu mai garantează că publicul este liber să afle, dacă algoritmii decid să „îngroape” acel conținut.

Manipularea invizibilă exercitată de designul platformelor digitale restrânge autonomia cetățeanului. Libertatea presei nu mai depinde doar de legi care să protejeze jurnaliștii de stat, ci de reglementări care să asigure că algoritmii nu devin cenzori privați care decid ce realitate are dreptul să existe în feed-ul nostru.

Câteva concluzii și soluții vizând cu deosebire o recuperare a spațiului public digital ar fi acelea privind  reglementarea algoritmilor, de la opacitate la transparență. Prima soluție pentru protejarea libertății presei în context digital rezidă în intervenția legislativă. Modelele de autoreglare ale marilor companii tehnologice s-au dovedit insuficiente. Documente precum Digital Services Act (DSA) al Uniunii Europene reprezintă un pas crucial în obligarea platformelor de a dezvălui parametrii după care funcționează algoritmii de recomandare. Libertatea presei depinde astăzi de capacitatea societății de a impune ca algoritmii să prioritizeze jurnalismul de interes public în detrimentul celui bazat pe pur profit. Apoi însușirea de normative în legătură cu educația media (Media Literacy) ca mecanism de apărare. În plan social, responsabilitatea se mută și către consumator. Educația media nu mai este o opțiune, ci o necesitate democratică. Cetățenii trebuie să înțeleagă mecanismul „bulei de filtrare” pentru a putea căuta activ surse de informații care le provoacă propriile convingeri. Un public educat este mai puțin susceptibil de a fi manipulat prin tehnici de polarizare și poate exercita presiune asupra publicațiilor pentru a menține standardele etice, refuzând conținutul de tip clickbait.

Un lucru și mai important, în finalul comunicării noastre: poate surveni un viitor al libertății presei?Concluzia cercetării și a cărții mele este că libertatea presei nu poate supraviețui într-un ecosistem dominat de algoritmi opaci și bule de filtrare fără o redefinire a responsabilității profesionale. Jurnalismul trebuie să revină la rolul său de „curator al adevărului”, având datoria etică nu doar de a raporta faptele, ci de a reconstrui un spațiu de dialog comun într-o lume digitală fragmentată.