Este marcată, începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. NOTĂ: Pe 3 mai este „Ziua mondială a libertăţii presei”, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU, în anul 1993, la propunerea Conferinţei generale a UNESCO din 15.X.1991; marchează semnarea, la 3.V.1991, a „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.
RADOR
Și în satele comunei Teliucu Inferior – după cum ne spunea în exclusivitate Mircea MODÂRCĂ în calitatea sa de viceprimar – s-au împărțit Sfintele Paști și Lumina Sfântă în liniște creștinească și trăire sufletească.
S-a cântat Hristos este viu! Hristos trăiește! Hristos a înviat! – un adevărat cântec al veacurilor creștine, dogma mântuirii și a credinței noastre străbune.
Acum, în momente de carantină, când trăim grele încercări, s-a făcut un apel la credință, la mâna vindecătoare a lui Dumnezeu pentru învingerea coronavirusului ucigător de ființe umane.
Pe fondul luptei pentru stoparea furiei acestui adevărat flagel, agenții Postului de poliție din Teliucu Inferior (aparținând secției 5 Poliție rurală Hunedoara, condusă de subcomisarul Cristian ȘINCOVICI) au dovedit în aceste zile un înalt simț al responsabilității prin acțiunile de zi cu zi pentru protejarea locuitorilor din satele comunei, dar și a localităților aparținătoare comunelor Toplița și Ghelari. Ei au urmărit sub genericul „Stați acasă!” respectarea de către cetățeni a rigorilor și legilor oficiale.
Au verificat motivele și locurile deplasărilor notate de către cetățeni în Declarația pe proprie răspundere și au avut stabilite puncte drept „filtre” în vederea controlului asupra datelor privind traseele parcurse de conducătorii auto.
…Am solicitat însă și câteva opinii ale cetățenilor din comună. Astfel, Maria Luminița NISTOR din Teliucu Inferior și consilier local ne-a precizat: Polițiștii din comuna noastră au dovedit zilele acestea o bogată activitate pe linia asigurării liniștii publice și nu numai.
Am văzut cetățeni receptivi, cu multă înțelegere față de regulamentele impuse prin ordonanțe.
Am admirat profesionalismul agentului șef de post Vasile Daniel CHEBAC (care de altfel este membru în Comitetul local pentru situații de urgență) și a agenților Ioan GLĂVAN, Patrik Ionuț CONȚ și Alina TRIC, cu toții dovedind respect față de semeni și sănătatea acestora.
Acești polițiști nu și-au slăbit niciun moment vigilența de care știu că trebuie să dea dovadă, fapt pentru care nu au irosit efortul pus în slujba comunității.
Ladislau HARAI – din satul Cinciș-Cerna – a completat: având parcă deviza „La datorie sub semnul responsabilității civice” polițiștii din comună au fost mereu prezenți și-n satul nostru, inclusiv în perioada distribuirii Sfintelor Paști și a Luminii Sfânte, având mereu în atenție prevenirea îmbolnăvirii cetățenilor.
Privindu-i, am înțeles că au dorit ca noi, cetățenii, să fim în siguranță, sănătoși și să trecem cu bine valul epidemiologic determinat de coronavirus.
Au urmărit astfel cu mare atenție respectarea legilor în vigoare, în mod deosebit, cea privind distanța față de cei din jur, dar și a locurilor și deplasărilor notificate în Declarația pe proprie răspundere, așa încât, după învingerea virusului, să fim mai puternici și încrezători în bucuria vieții.
Fotoreportaj realizat de Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș
Episcopul Dr. Iosif Traian Badescu s-a născut la Şopotu Vechi în anul 1858. Tatăl său, înv. Iosif Badescu, ajunge mai târziu preot iar mama sa Floarea provenea dintr-o înstărită familie de grăniceri, familia Bala. Despre activitatea sa intelectuală s-a vorbit foarte mult la fel şi despre rodnica muncă depusă la episcopie alături de bunul său prieten, Filaret Musta.
În cele ce urmează mă voi opri la Testamentul episcopului Dr. Iosif Traian Badescu. Pentru a-l putea înţelege, în complexitatea lui, dau citire alocuţiunii părintelui Gala Galaction referitoare la trecerea în nefiinţă a episcopului:
„A murit la Caransebeş vlădica Traian Badescu….D-zeu să-l primească în corturile drepţilor şi să-i dăruiască desfătările raiului!…. Trebuie să fi fost dacă nu un ierarh oţelit, un om tare cumsecade, fiindcă grozav a iubit discreţia şi anonimatul. Abia dacă ştiam noi, familia teologală – că exista un vlădică numit Traian Badescu cu reşedinţa la Caransebeş….
Testamentul acestui om al bisericii este pentru mine o revelaţie… a fost un suflet de adevărat creştin şi de adevărat episcop…. Poate că moşneagul adoptase şi el vrând nevrând moravurile vlădiceşti. Ştiţi că la noi toţi vlădicii au un protocol special, împrumutat de la Dalai – Lama al Tibetului: nu trebuie să fie în contact cu preoţimea, cu profesorii de teologie, cu catiheţii şi cu toate celelalte categorii legate Bisericii, decât – la 10 Mai, la Bobotează şi la Ziua Onomastică, pentru felicitări….
Nu ştiu dacă bietul vlădică Traian făcea şi el tot aşa (eu unul aş zice că nu) fapt este însă că nu l-am văzut niciodată, nici de aproape ,nici de departe …. Şi nu ştiu câţi dintre colegii mei, profesori, preoţi şi scriitori bisericeşti, pot să se laude că l-au văzut.
Dar testamentul lui este o revelaţie, dacă nu cumva o răfuială la tot ce scriu acum şi un răspuns admirabil. Auziţi: moşneagul vlădică a pus în testamentul lui oprelişte totală: nimeni să nu-i tulbure somnul cu discursuri funebre!
Splendidă lecţie!Moşul a ştiut ce face. Cugetaţi acum şi daţi-vă seama câtă înfricoşată experienţă a avut acest om în privinţa morilor de vânt ale elocinţei noastre ecleziastice, dacă a poruncit categoric: la catafalcul lui să nu se învârtească niciuna! Să ne plecăm adânc – fără discursuri – înaintea acestui impresionant exod!…. să nu-i înnorăm şi să nu-i împovărăm debitul lui în lumea drepţilor….”
Testamentul a fost înregistrat la Judecătoria mixtă Caransebeş sub nr. 495/1933 şi a fost publicat în 8 august 1933 (cam la o lună după moartea ierarhului) de către Leo Peto (judecător) şi Ion Groza, grefier.
Episcopul Dr. Iosif Traian Badescu împreună cu familia surorii sale
Din conţinutul actului desprindem opt puncte distincte care indică, cu multă precizie, direcţia agoniselii sale de o viaţă dobândită pe tărâmul apărării credinţei strămoşeşti.
La pct.1 testamentarul roagă ca înmormântarea să se facă în cimitirul din Eşelniţa, fără mare pompă, de către un singur preot, iar corpul neînsufleţit să fie purtat de preoţi:
„înmormântarea să mi se facă în cimiteriul din Eşelniţa, în locul dinaintea mormântului părinţilor, fiindcă însă locul e apătos, sicriul să se pună în zid. Înmormântarea însă să se facă numai dacă corpul va intra în descompunere. Înmormântarea să se facă prin ieromonahul Macarie Guşcă (slujitor al altarului „Izvorul Miron” din Bocşa n.n.) căruia să i se dea una mie lei, deci numai un singur preot, fără asistenţă. Pentru ducerea sicriului să nu se folosească car mortuar, ci să fie dus de preoţi. Cuvântări să nu se ţină”.
Nu a ţinut ca trecerea la cele veşnice să provoace atâta durere nici apropiaţilor şi nici membrilor familiei, care nu erau puţini. Dorinţa de a fi înmormântat în simplitatea faptei denotă spiritul econom de care a dat dovadă tot timpul şi care în cele din urmă explică valoarea moştenirii pe care o lasă în urma sa.
Pct.2 este cel mai bogat în explicaţii testamentare fiind împărţit cu migală multor membri ai familiilor înrudite cu vlădica Iosif:
„ Din averea mea las nepoatei mele Elena, care e fata surorei mele răposate Elena şi e nemăritată: a/casa din Eşelniţa; b/ intravilanul gol nr.25 din Eşelniţa; c/ grădina,via din Eşelniţa şi d/ casa din Orşova.”
În continuare episcopul explică de ce lasă atât de mult acestei nepoate, Elena, din considerare la starea ei necăsătorită şi în acelaşi timp detailează cum a ajuns proprietarul acestei averi în urma despăgubirii altor rude apropiate intrând astfel în posesia lor. În finalul pct.2 testamentul mai prevede casa mea din Caransebeş am mobilat-o acum. Rog Venerabilul Consiliu Eparhial, ca mobilierul din această casă cu tablourile din ea să se dea iarăşi nepoatei mele, Elena.
Pct.3 trece la împărţirea libretelor (libelelor) de economii pe care le avea la diferite bănci din ţară. Sunt pomenite libretele cu indicativele D şi H cu sume provenite din dispensaţiuni, hirotoniri şi singhelii, pe care bătrânul ierarh le împarte: …din sumele libelelor (libretelor) D şi H doresc să se formeze un fond separat numit: „Fondul milelor, preotul Iosif Badescu şi soţia sa, Floarea” dorind astfel să eternizez memoria iubiţilor mei părinţi. Din acest fond să se dea ajutor orfanilor de părinţi şi săracilor.
De asemenea se află între libele un libel : „Fondul Maria Bălan” şi unul cu indicaţia „Romana”. Cel dintâi să formeze un fond de parastas pentru răposata Maria Bălan la care am locuit şi m-a îngrijit în zilele mele grele de morb…. Iar libelul „Romana” am pus la Bancă în favorul servitoarei mele Romana.
În continuare sunt administrate alte libele către cei apropiaţi: mai este un libel „Pavel” care e al D-lui Pavel Goanţă. Libelul V.M. e un libel care să servească pentru un fond de parastas în favorul bisericii din Eşelniţa pentru părinţii mei şi sora mea…..
Libelul „G” e un libel în care au fost bani ai răposatului meu nepot, preotul George Costescu, iar în libelul „GM” sunt bani după mierea stupilor nepotului meu George, pe cari stupi i-a îngrijit sora mea, după moartea nepotului George şi pe care sora mea a dorit să-i păstreze depunându-se la bancă, ca să servească ca zestre celor două fete a fiului ei, preotul George.
Pct.4 – face referire la restul averii a/ cea din Eşelniţa răscumpărată, resp. Cumpărată de la nepoţi; b/ casa, grădina şi moara din Caransebeş, c/ acţiile formând averea la care se referă pct 13 din „Legea de organizare şi funcţionare a bisericii ortodoxe române” afară de unele acţii câştigate înainte de intrarea mea în monahism pe cari însă le înglobez la celelalte, e averea de jumătatea căreia pot dispune eu în sensul aliniatului ultim din art. 13.
Din această avere dorinţa şi rugarea mea este ca această avere să formeze un fond pentru ajutorarea bătrânilor neputincioşi pentru azilul de bătrâni purtând numele „Fondul Episcopului Dr. Iosif Traian Badescu pentru ajutorarea bătrânilor ai azilului de bătrâni”. Jumătate din venitul acestei averi să se dea anual nepoatei mele Elena, fiica surorei mele reposate Elena, cât va fi în viaţă, iar după aceea venitul se va adăuga la fondul pentru scopurile fondului. Se recomandă în continuare casa să fie folosită pentru trebuinţele azilului, grădina să nu se vindă, să nu se înstrăineze, căci este de folos la casă. Morăriţa Ana Rohrich să se lase la moară respectivă să i se dea moara în arendă cât timp voieşte. În caz că ar răposa atunci să aibă pregerinţă fiul ei, Robert. Aceasta pentru că s-a arătat cu credinţă totdeauna şi a investit mulţi bani.
Pct. 5 – Trăsura şi caii se vor valoriza şi se va adăuga la cele de sub pct.4.
Pct. 6 – Se revine la pct 3 unde se mai adaugă la „Fondul pentru parastasul părinţilor Iosif şi soţia sa, Floarea” să fie pomeniţi părinţii mei, sora mea, unchiul meu Nicolae, preotul George, nepotul meu de soră Traian, fost candidat de preoţie, Petru, bărbatul surorei mele şi eu nevrednicul.
Pct. 7 – testamentarul doreşte să fie aşezată câte o cruce la mormântul părinţilor, iar la mormântul epicopului se va pune o cruce simplă, nu lucsoasă, ci trainică.
Pct. 8 – aduce o completare la libelul (libretul) As pct.3 ca sumele de la sf. Antimise să se alăture la „Fondul milelor”. Actul testamentar este încheiat la Caransebeş, 3 oct. 1928 şi semnat dr. Iosif Traian Badescu, episcop.
Testamentul cuprinde apoi la sfârşit: subsemnaţii martori chemaţi de Prea Sfinţia Sa Episcopul diecezan al Caransebeşului dr. Iosif Traian Badescu adeverim, că Prea Sfinţia Sa fiind noi prezenţi deodată a declarat în faţa martorilor – că testamentul de faţă compus pe două coli cusute şi sigilate laolaltă datat azi este scris şi subscris de dânsul cu mâna proprie şi că acest testament cuprinse ultima ultima sa voinţă, ceeace prin subscrierea noastră adeverim, Caransebeş la 3 octombrie 1928, Teodor Roşca s.s. Ioan Domil s.s. Aurel Moacă s.s. Dimitrie Sgaverdia s.s., martori testamentari. Pentru autenticitate, LS. S.s. indescifrabil
Gh. Rancu Bodrog
Luni, 13 aprilie 2020, ”Sfânta și Marea Luni”, în calendarul creștin, am fost spectator de la distanță, dacă îmi permiteți să numesc Viena orașul depărtatelor nostalgii, al Seratelor Eminescu, Ediția Princeps !
Le-am numit astfel, marcând în termeni livrești lansarea primei ediții on line a acestei lunare laolaltă reuniri de suflet a iubitorilor de Eminescu.
Desfășurat ritmic, în scurgerea nesincopată a celor 7 ani de existență, evenimentul marca Doru Dinu Glăvan, a devenit un ”must-see” în peisajul caleidoscopic al evenimentelor culturale românești, coagulându-se treptat în conștiința colectivă drept o formă de reviriment spiritual, de rejectare a tendințelor de ocluziune a gândirii ”Luceafărului”, încercare din fericire neizbutită, articulată din păcate de unii în spațiul public cu infatigabilă neobrăzare.
Seratele eminesciene sunt o manieră elegantă, înțeleaptă și cuminte de reacție ”asimptomatică” în fața încercărilor de aneantizare a operei eminesciene, direcționate de efemere ”corectitudini politice”.
Așadar, Serate Eminescu sunt de ținut minte nu doar sub aspectul periodicității temporale, ca reuniune mensuală a acestor purtători ai uleiului de mir ai posterității eminesciene, ci în paradigma modernismului de extracție cibernetică, se configurează ca un miraj astral, de strălucire selenară.
Desfășurate nu întâmplător în Săptămâna Patimilor (coronavirotice), transmisia acestor serate online este un veritabil mesaj ”urbi et orbi” al UZPR-ului către Cetate și către Lume, un miracol viu, demonstrând că breasla jurnaliștilor este în prima linie a luptei pentru lumină, adevăr și dreptate.
Pe alt plan, putem spune că am asistat la un eveniment istoric, adică la nașterea primei forme de ”broadcasting” a UZPR-ului.
”Seratele Eminescu”, care puteau fi definite până mai ieri, alaltăieri drept un spectacol intelectual, ”one- to –some”, a devenit acum un fenomen ”one-to-many”.
Desigur, unii ar putea crâcni, spunând șoptit că fiorul seratelor este inefabil, fiind trăit doar ”live”, doar prin prezența ”in situ”. Nu cred că este corect să gândim astfel, eu trăind la orele 17,00 aceleași emoții, de parcă aș fi fost prezent în sala ICR din București. De aceea, îmi permit să mă îndoiesc în privința argumentelor contrare, evocând un experiment precedent, căruia – într-un fel – aveam să îi fiu naș și părtaș, realizat de Radio România Cultural, Secția Teatru, din inițiativa admirabilului regizor Mihai Lungeanu.
Evoc cu plăcere acest nume, fiindcă maestrul Mihai Lungeanu este cel care a inaugurat, marți, 10 decembrie 2013, la Teatrul Mignon din București, prima ediție a Seratelor Eminescu, punând în scenă spectacolul lectură, pe textul ”Interviu cu Mihai Eminescu”, de Miron Manega.
Prin urmare, în urmă cu un deceniu și mai bine, împătimiții Teatrului Radiofonic se reuneau săptămânal la Majestic, pentru a asculta înfiorați spectacole înregistrate, aflate în fonoteca de aur a radioului sau chiar premiere absolute. Repet, spectacolul era înregistrat, dar cei prezenți trăiau din plin bucuria de a comenta, la sfârșitul ediției, tot ceea ce au trăit, simțit.
Aceleași efect l-a generat, sper, ediția primă, online, a Seratelor Eminescu, oferindu-ne posibilitatea ca, prin acest proiect modern, în același timp un curajos demers de ordin jurnalistic, să revedem, reauzim, ”ad libitum”, oriunde ne-am afla, de câte ori voim, voci, figuri și idei ale unor personaje contemporane.
”Fugit inreparabile tempus”, spunea Publius Vergilius Maro (Virgiliu), de aceea vreau să îmi închipui că ”Seratele Eminescu” vor deveni o frântură de nemurire, ”sub specie aeternitatis”.
Ah, ce dor îmi este de gândurile, imaginea, vocea regretatului mare cărturar, scriitorul și profesorul Mihai Diaconescu ! Sper din tot sufletul să se fi păstrat fragmente filmate, înregistrări video sau audio, păstrând pentru viitorime dizertațiile, memorabilele sale discursuri și demonstrații de magistru, de erudit fără pereche, inegalabil în rostire și trăire, ce ar putea fi rememorate într-o viitoare ediție a acestor serate.
În fine, adresez încă o dată cuvinte de recunoștință celor care au făcut posibilă punerea în practică a inițiativei domnului Doru Dinu Glăvan de a păstra vie flacăra acestor serate, dându-ne și nouă, celor de peste mări și țări, șansa de a lua lumină de la cei ce îl slujesc pe Eminescu.
O dovadă că proiectele inovative infirmă așa zisa ”încremenire în proiect” dâmbovițeană, în vremuri de carantină.
”În situații de forță majoră, UZPR-ul a dovedit capacitatea de a fi ea însăși o forță majoră” ! Q.E.D.
În încheiere, adresez Felicitări cordiale și urări pascale tuturor membrilor jurnaliști !
Dan Toma Dulciu / UZPR Viena
Faină treabă internetu` ăsta! Stai acăsică-n fotoliu, relaxat, mănânci floricele, bei o limonadă (dacă le ai, evident, pe penuria asta!!), nu ai botniță la gură, nu mai bați drumul, metroul sau tramvaiele s-ajungi la UZPR sau la ICR sau mai știu eu unde ar putea avea loc un eveniment cultural-jurnalistic, riscând ca în drum să dai nas în nas cu-alde Garcea-cașchetă să te-ntrebe de țidulă, dacă ai completat nuș-care punct (era să zic vital!!) de pe tărășenia aia, numită Declarație pe proprie răspundere (funcție de destinația ta și traseul utilizat!), să-ți mai tragă și-o amendă că n-ai bifat corespunzător (cu inteligența lor rarisimă; 2000,00 sunt o avere pe timpurile astea mai negre -pentru unii!!- chiar decât Moartea însăși), dacă ești norocos și încă ți-ai permis să plătești cele două facturi prioritatea priorităților, însăși esența existenței tale, Netul și Enelul, și dacă ai și apă la robinet și-o poți pune și de-o cafea, ești deja Boier Bibescu, fiindcă poți fi în contact cu lumea, poți afla care ți-e destinul pe săptămână/lună/an, de la astrologii care s-au restartat/updatat instant, însă, dacă ești om de cultură, ești deja fericit, fiindcă poți participa la viața culturală, poți fi prezent, on line, la o lansare de carte, la o videoconferință, și, iată, chiar la…”Serata Eminescu-Jurnalistul”! Bun așa! De-ar trăi bunică-mea să vadă și ea minunea secolului XXI!!…
Am urmărit, așadar, de-acasă, din fotoliu, ”Serata Eminescu -Jurnalistul”, azi 13 april 2020. Nu e rău deloc că unii pot desfășura activitățile on. Salutară inițiativa celor de la UZPR.
Am ascultat-o și văzut-o, on, pe tânăra moldoveancă (n-am înțeles exact dacă e cumva lucrătoare în secretariat, adică secretară, sau referent, dar mă voi lămuri la vremea potrivită, oricum nu importă, dar e bine să fii informat..bine) recitând din propriile poezii, cât și relatându-ne câte ceva din transferul ei de experiențe petrecute între cele două patrii-mame. Ce bine e să fie omul norocos! Alții n-au niciuna și ea are două!! Bravo tinerețe!
Am prins un pic de Arghezi, am urmărit cele două transmisii on ale celor doi soți Gumann, Daniela și Constantin, din Salzburg (Austria). M-am bucurat să-i revăd. Îi știam, că-i filmasem, pare-mi-se, în 2018, dacă nu greșesc, la Libraria ”M.Eminescu”, în București, unde doamna Daniela își lansase aceeași carte, ”Crăciunul care mi-a schimbat viața”, o carte, scrisă în limba română (aceea din 2018), ff probabil, autobiografică, ff interesantă, povestea unei tinere românce, care deși are facultate terminată ajunge la Roma (sper ca n-am inteles greșit), îngrijitoare (”o femeie care-și rumegă în sine amarul, păstrându-și demnitatea”; ”Romanul e transferul unei realități…”).
Nu mai țin minte exact ce și cum din filmarea aceea din 2018 și n-am timp acum să caut în arhiva foto/video, dar promit să revin chiar cu un filmuleț de-atunci.
Interesantă pledoaria dlui Constantin Gumann referitoare la juxtapunerea întuneric/lumină, în ”Cartea întunericului”, citându-l pe filosof ”Lumina nu vine din lumină, vine din întuneric” (Eliade).
Aflăm și noutăți ale Editurii UZP, prioritare fiind cele două volume a câte 500 de pagini ale jurnalistului cu ștate bătătorite Dl Neagu Udroiu.
Ce-am remarcat, dl președinte, D D Glăvan nu s-a fâstâcit cu onu nicicum. Uite domle că merge! E mai greu prima dată, că pe urmă o dibuim noi și ne-așezăm pe curpen! Uite că e bun și C19 ăsta la ceva!!…, dar..ducă-se!!!
N-am văzut chiar tot, fiindcă am ratat începutul. Dar a fost super-ok! Doar că, on-line-ul are și el ceva care mă nemulțumește, cel puțin aici sau..deocamdată!!, nu poți comenta, domle, după…și asta nu e bine pentru cârcoteri ca mine…
Una peste alta domnul Ovidiu Zanfir a avut ceva de lucru cu transmisia asta ON, dar a meritat!! Pe M Manega nu l-am prins deloc, deci nu-i văzui ochii, asa ca…n-am certitudini pentru a comenta…
Felicitări tuturor!
A fost ok, dar tot mă rog Domnului să ne scoată de sub penitență și să ieșim afară din țarcuri, fiindcă mie, deși sunt prietenă ff bună cu solitudinea, când nu scriu, cum nu-s vremi de gătit (gastronomit), și cred că-s mulți în pielea mea, și, evident, nu vrei să-ți faci sânge rău când îți vine pe sub ușă vreun miros de fripturi sau de oltenești (bată-i vina!!) de pe la vecini, vreau totuși să ies, să mai schimb o opinie, să mai stai la o bârfă de conjunctură cu careva, să mai afli cine-a intrat și cine-a mai ieșit pe ici-pe colo, una-alta, chestii-socoteli.
Bucurie de la Dumnezeu că din altă parte de unde!!
Antoneta Rădoi
Astăzi, în lumea întreagă se sărbătorește ZIUA MONDIALĂ A ARTEI. Ea este considerată ca fiind ziua recunoașterii oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Într-o zi de 15 aprilie a anului 1452 se năștea la Anchiano / Vinci, celebrul Leonardo da Vinci, sub numele său adevărat Lionardo di ser Piero da Vinci.
Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița slujesc în aceste zile ARTA prin derularea proiectului / expoziției virtuale „SFINTELE SĂRBĂTORI PASCALE 2020” / prin artă contra coronavirusului (9 – 29 aprilie 2020), inițiativă apreciată pe plan național și internațional.
Pentru detalii se pot urmări paginile de Facebook ale Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (adresa: Demokratisches Forum der Banater Berglanddeutschen).
Erwin Tigla
Știați că…
+ … Paștele este considerat cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, chiar dacă popularitatea sa n-o depășește pe ce a Crăciunului?
+ … Paște provine din limba ebraică (oficială în Israel), în care „pesah” înseamnă „trecere”? Amintește de trecerea evreilor prin Marea Roșie și eliberarrea lor de robia egipteană.
+ … Sinodul Ecumenic de la Niceea (oraș în Bitinia, Asia Mică; azi, Izmir, în Turcia), din anul 325 d. Hr., a stabilit ca Paștele să fie celebrat în prima duminică după Lună plină, care cade odată cu echinocțiul de primăvară (20-21 martie) sau imediat după aceea?
+ … Biserica Ortodoxă folosește Calendarul Iulian în stabilirea prăznuirii Paștelui? Data stabilită vine după sărbătorirea „Pesah-ului”, care n-are nimic în comun cu Învierea Domnului Iisus Hristos. Se ia ca reper Luna astronomică.
+ … Biserica Romano-Catolică utilizează Calendarul Gregorian în stabilirea datei sărbătoririi Paștelui? Prima Lună plină după echinocțiul de primăvară este stabilită folosind o serie de calcule și tabele ecleziastice (bisericești).
+ … în anul 1997, în localitatea Alep din Siria, Consiliul Mondial al Bisericilor a încercat, fără succes, sincronizarea datei Sfintelor Paști?
+ … de multe ori, Paștele a fost sărbătorit de întreaga creștinătate la aceeași dată? Ultima dată s-a întâmplat în 20 aprilie 2017, iar următoarea va fi în 20 aprilie 2025.
+ … în Joia Mare, seara, nu trebuie să dormi pentru a nu fi leneș și fără spor în restul anului?
+ … în Vinerea Patimilor se priveghează trupul neînsuflețit al lui Iisus, simbolizat prin Sfântul Aer scos din Sfântul Altar și așezat în mijlocul bisericii, joia? Tot atunci, multe persoane țin post negru, cu credința că vor fi ferite de boli și că vor avea noroc.
+ … Floarea-Paștilor (Anemone ranunculoides), numită și păștiță, este o plantă erbacee perenă, cu una-două flori galbene, care apare primăvara prin păduri și tufărișuri?
+ … la Sărbătorile Primăverii din Egiptul Antic, din Persia și, apoi, din Grecia și din Imperiul Roman se ofereau, în dar, ouă colorate?
+ … unele credințe spun că ouăle de Paști sau cojile lor pot aduce frumusețe, sănătate, rod bogat și belșug? Ele pot uni sau îndepărta oamenii, pot grăbi căsătoria fetelor și pot înmulți vitele.
+ … ouăle semnifică mormântul lui Iisus? Ciocnirea lor, rostind „Hristos a Înviat!”, înseamnă deschiderea simbolică a mormântului, fiind martori și părtași la Învierea Domnului Iisus Hristos!
+ … vopsirea ouălor, în diferite culori, reprezintă o „simbolistică” interesantă? Astfel, roșu – reprezintă soarele, focul și dragostea; galben – lumina, bogăția recoltelor și tinerețea; verde – forța naturii, rodnicia și speranța; albastru – sănătatea și seninul cerului; negru – statornicia și eternitatea.
+ … în Postul Paștelui, pe lângă postul negru, există severe interdicții de muncă privind torsul, țesutul și cusutul?
+ … un motiv ornamental desenat pe Oul de Paști este „Calea Rătăcită”? Pe Calea Rătăcită ar merge neliniștite sufletele morților, la Judecata de Apoi.
+ … „Fântânița” este ziua de vineri din prima săptămână de după Paști, dedicată căutării izvoarelor de apă, construirii și curățirii fântânilor?
+ … „Săptămâna Luminată” este perioada cuprinsă între Duminica Paștelui și Duminica Tomii, fiind un timp purificat de forțele răului?
SĂRBĂTORI FERICITE! Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR
Surprize de câmpie
ASCULTĂ MAMĂ TOACA
Și am pornit la drum cu Gândul braț la braț,
Câmpii albastre ne aruncau priviri amăgitoare,
Nebuni frumoși, fugeam ca vântul, într-un curat nesaț,
Să prindem toaca ce bate prin colțuri de oboare.
Cu sufletul la gură am prins întunericul de mână,
Intrase prea devreme în comuna cu cireși bătrâni.
Pe podulul satului treceau agale oile venite de la stână,
Iar mieii fericiți călcau pământul, crezându-se stăpâni.
E primăvară! Exclamă fericit prietenul meu Gând,
Făcându-mi semn să mă opresc pe Mala Mare,
Dar prea târziu, eram deja la mama, la mormânt,
În ciripit de rândunici ardea o tristă lumânare.
Ascultă mamă toaca cum bate singură pe străzi pustii,
Dă-mi un sărut pe frunte și întreabă-mă cum o mai duc.
Te rog, spune-i lui tata că mă gândesc la el în fiecare zi,
Ascultă astăzi strigătul din mine și cântecul de cuc.
Mi-e dor de voi, mi-e dor de joaca din serile cu Denie
Ți-aduci aminte când m-aruncam prin iarbă și priboi?
Mi-e dor de ochii tăi curați, de viața în smerenie,
Mi-e tare, tare dor mamă, de dorul de a mai fi noi!
Vezi, am ajuns în sat cu Gândul și ți-am adus o floare
Din grădina noastră cu lăcrămioare și glasuri de copii.
Deschide poarta casei larg, în Topleț azi e Sărbătoare
Ascultă mamă toaca cum bate-n dor și-n vieți târzii!!
MIA. R.
Dragi români și prieteni ai românilor de oriunde pe Planetă (English message will folow)
Împreună cu urările noastre de bine din Montreal/Canada, vă trimitem atașată revista Destine Literare (portable document format – pdf). Mai poate fi descărcată și de la pagina web www.destine-literare.com .
Vă urăm lectură plăcută! Sărbători pascale fericite!
Alexandru Cetățeanu (din partea Colectivului de redacţie)
Mesaj de suflet al președintelui Tribunalului Timiș înaintea sărbătorilor pascale. Îl redăm integral mai jos. Aceasta l-a postat pe pagina sa de socializare.
„Ţară a nimănui, România moare puţin cate puţin, iar învierea ei pare tot mai departe.
Aşa cum fantoma comunismului bântuia cândva prin Europa, fantoma unei Românii desculţe şi chinuite orbecăie prin lume, căutând în zadar luminiţa de la capătul tunelului.
Cei care ar trebui să o ocrotească şi să o ajute să crească au întors demult capul în altă parte.
Secretarul de partid, stăpânul absolut, s-a reinventat.
Dar esenţa lui e în toate cele ce sunt şi e pregătit să ne ducă pe noi culmi de civilizaţie şi progres…
S-a şcolit şi acum rupe câteva vorbe în engleză.
Nu mai e îmbrăcat în „alain delon-ul” care îl făcea să se distingă în marea cenuşie de oameni mohorâţi.
Nu mai are tradiţionala şapcă şi nici şosetele albe asortate grandios la costumul de stofă de proastă calitate.
Azi e cool.
Un lucru a rămas, însă, neschimbat.
Minciuna.
Instituţionalizată, încremenită, perenă.
Comuniştii declamau, arătând spre Rege, acuzator, „ minciuna stă cu regele la masă, dar asta-i cam demult poveste…”.
Azi, în democraţie, minciuna a devenit regina.
Minciuna rostogolită de zeci de ani, ipocrizia combinată cu infecţia numită pilă ne-au adus unde suntem acum.
Am fugărit controlorii de bilete, dar i-am lăsat nederanjaţi pe hoţii de motorină şi vagoane.
Am urlat împotriva medicilor, dar am închis ochii la fabricile de diplome, unde nici măcar pe la examene nu trebuia să treci.
Am ignorat jafurile care au distrus ţara, dar ne-am lăudat peste tot că suntem corecţi.
Mizeria şi corupţia din spitale sunt opera noastră.
Noi, la internare, punem singura şi cea mai importantă întrebare „cât se dă la doctor, cât la anestezist?”.
Mizeria şi corupţia din instituţiile publice sunt opera noastră.
Noi suntem cei care ne milogim la câte un ştab să-l angajeze pe „cumnatul băiat bun dar fără noroc”, chit că nu are nicio şcoală.
Dar, nu-i aşa, îl recomandă vocea şi talentul.
Şi plicul.
Au distrus comuniştii elitele, dar noi le-am încununat munca.
Noi am distrus învăţământul, cultura, cercetarea, am aruncat la gunoi tot ce înseamnă valoarea adevărată şi i-am lăsat apoi pe cei „isteţi” să-şi propulseze neamurile şi pilele şi protejaţii.
Producem pe bandă rulantă golăneală, şmecherie ieftină şi combinaţii.
Vom dispărea ca neam nu din cauza unei molecule ce ne distruge sistemul imunitar, ci din cauza incapacităţii noastre de a distruge mizeria care ne-a invadat viaţa.
Vom vedea semnele salvării doar când vom înţelege că nu avem nicio şansă dacă nu suntem corecţi şi sinceri.
Că trebuie să reînvăţăm să murim pentru o idee, pentru un principiu.
Şi că suntem datori faţă de noi şi cei dragi nouă să facem ceva pentru amărâta asta de ţară care ne hrăneşte, înainte de o strivi prostia şi impostura.
Învierea Lui nu e, din păcate, şi învierea noastră.
Hristos a înviat!”
(dialog cu Iuliana MANASIEA, director la U.A.M.S. „Părintele Arsenie Boca” Hunedoara)
Unitatea de Asistență Medico-Socială „Părintele Arsenie Boca” Hunedoara, instituție publică de interes local cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local Hunedoara, asigură servicii de îngrijire, medicale și sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale din municipiul Hunedoara.
U.A.M.S. Hunedoara – după cum ne declara Iuliana MANASIEA (în foto), director la U.A.M.S. „Părintele Arsenie Boca” Hunedoara – a fost înființată prin H.C.L. 247/ 2006 și funcționează în prezent la o capacitate de 70 de paturi, urmând să-și extindă capacitatea la 120 de paturi, capacitate aprobată.
Inițial, în cadrul clădirii funcționau secțiile Cronici, Geriatrie, Dermatologie, Psihiatrie și Pnemoftiziologie ale Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Piatra de vârf a realizării activităților U.A.M.S. Hunedoara o reprezintă implementarea strategiei de dezvoltare continuă a calității serviciilor medicale, sociale și de îngrijire, ca și componentă importantă din cadrul procesului de planificare strategică al unității.
Pornindu-se de la scopul unității, având o abordare proactivă pentru satisfacerea nevoilor persoanelor instituționalizate și pentru eficientizarea resurselor disponibile, implicând alături de persoanele instituționalizate: familia (aparținătorii, reprezentanții și/sau susținătorii legali) acestora; echipa multidisciplinară a unității (director, medici, asistenți sociali, psihologi, asistenți medicali, maseur, infirmieri și îngrijitori); voluntari, studenți și practicanți; autoritățile administrației publice și locale, alți factori de interes local sau județean.
În procesul de dezvoltare al unității au fost conturate importante linii strategice de optimizare a calității vieții: întărirea capacității instituționale pentru asumarea responsabilităților în abordarea problematicii persoanelor cu nevoi medico-sociale, realizată prin practicarea unui management eficient în ceea ce privește toate funcțiile managementului. Astfel, au fost obținute autorizația sanitară de funcționare, acreditarea serviciilor de găzduire pe perioadă nedeterminată, de asistență medicală și îngrijire, suport emoțional și consiliere psihologică, certificatul constatator privind îndeplinirea condițiilor de securitate și sănătate în muncă și elaborarea manualelor de bune practici ale unității (Manual de proceduri, Cod Etic, Carta Drepturilor și Obligațiilor Beneficiarilor); îmbunătățirea condițiilor de viață și de locuit a persoanelor instituționalizate, având ca element prioritar reabilitarea și extinderea imobilului cu bucătărie, spălătorie, centrală proprie și modernizarea acestuia, inclusiv cu lift.
De asemenea, acțiuni importante realizate în cadrul acestei linii strategice au fost: dotarea saloanelor cu paturi, noptiere și televizoare; dotarea cabinetelor medicale cu mobilier și aparatură medicală (dulapuri pentru medicamente și instrumentar, echograf portabil, EKG, aparat de aerosoli, aparat de oxigen, biciclete medicale), dotarea unității cu fotolii cu rotile, cadre, cârje, scaune de baie, amenajarea sălilor de mese și dotarea oficiilor cu veselă, frigidere, cuptoare cu microunde, mixere, blendere, prăjitoare de pâine, cuptoare cu microunde, cărucioare de inox pentru transportat hrana la patul beneficiarului, dotarea birourilor cu mobilier și calculatoare. O parte importantă din dotări a provenit în urma relației de colaborare cu S.C. Bella Romania Impex S.A., prin activitatea organizată în cadrul clubului Seni, relație formată în urma criteriilor de apreciere a calității produselor de către beneficiari și personalul implicat în activitatea de îngrijire. Ca și prioritate esențială pentru îndeplinirea misiunii ei, unitatea a întreprins constant acțiuni de formare continuă a personalului propriu, având în vedere participarea acestuia la cursuri de educare şi formare continuă, conferinţe şi simpozioane cu teme specifice domeniului medico-social.
Dezvoltarea relațiilor de colaborare cu diferite organizații și asociații, atât din țară cât și din străinătate (Asociația Misionar Umanitară Maranatha, Stiching Breda help Hunedoara, Crucea Roșie Germană și Biserica din Boxtel – Olanda) și încheierea de convenții și protocoale de colaborare cu diferite intituții (Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara”, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, Serviciul de Ambulanță Hunedoara, Căminul de Persoane Vârstnice Hunedoara) au avut un impact eficient asupra nevoilor beneficiarilor unității.
Îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale, sociale și de îngrijire acordate și adaptate nevoilor persoanelor instituționalizate, astfel încât aceștia să depășeasca situația de dificultate cu care se confruntă: astfel, prioritizând nevoile persoanelor instituționalizate, axându-ne pe satisfacerea cât mai deplină acestora, au fost realizate următoarele: amenajarea unui parc cu alei pietonale, fântâni arteziene, băncuțe, iarbă, flori și pomi; amenajarea unor rampe pentru persoanele cu handicap; amenajarea și dotarea unei săli de recuperare neuro – psiho – motorie; amenajare unei săli de recreere și petrecere a timpului liber (bibliotecă, cărți de joc, șah, remi, TV etc. ); construirea Paraclisului cu hramul „Sfântul Luca – Doctorul fără de arginți ” (din donații și sponsorizări); dotarea bucătăriei și spălătoriei în conformitate cu standardele internaționale de calitate și punerea în funcțiune a acesteia; punerea în funcțiune a echipamentelor profesionale ale spălătoriei (mașini de spălat, uscătoare și calandru); dotarea unității cu aspiratoare medicale electrice, pompe cu aspirație manuală, lampi bactericide cu UV, aparate de oxigen, butelie pentru oxigen medical și instrumentar medical (foarfece și pense), aparat de sigilat pungi sterilizare, tărgi transfer, cărucioare pentru colectat și transportat lenjeria murdară, sisteme cu închidere automată la toate ușile de acces, proiectoare cu led și senzor de mișcare, plafoniere cu senzori, seif electronic, sistem de monitorizare, supraveghere și înregistrare video.
Totodată, s-a avut în vedere lărgirea sferei de participare a personalului angajat la cursuri de educare şi formare continuă, conferinţe şi simpozioane cu teme specifice domeniului nostru de activitate (Oncologie, Geriatrie și Gerontologie, Cardiologie, Neurologie, Psihiatrie, Nefrologie și Diabetologie); specializarea personalului prin diferite proiecte care au vizat creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din România la programele de formare profesională continuă, proiecte cofinanțate din Fondul Social European prin Programele Operaționale Sectoriale de Dezvoltare a Resurselor Umane, cursuri de Prim Ajutor organizate în cadrul unității, cursuri de igienă și prevenire a infecțiilor nosocomiale, cursuri de Îngrijiri Paliative și diverse prezentări de produse ce au legătură cu domeniul activității (materialele de incontinență, dispozitive medicale etc.)
Importanța acestor acțiuni de investire în personal a fost regăsită și în dezvoltarea și diversificarea modalităților de intervenție în vederea reintegrării beneficiarilor în familie sau reinserție socială. În fiecare an, unitatea a avut astfel de cazuri, an de glorie, ca să spun așa, până în prezent, a fost anul 2010, an în care au beneficiat de reiserție socială 4 persoane și au fost reintegrate în familie 5 persoane. Aceste rezultate dovedesc, după cum bine știm, că resursa umană este singura creatoare de plus valoare.
De asemenea, au fost organizate diferite activități socio-culturale, cum ar fi: vizitarea obiectivelor religioase (Mănăstirea Prislop, Schit Nandru, Mănăstirea Crișan din județul Hunedoara), programe artistice de muzică populară și poezie, spectacole oferite de copii cu diferite ocazii (1 și 8 Martie, Sfintele Sărbători Pascale, 1 Iunie, 15 August, Moș Nicolae, 1 Decembrie, Crăciun), Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, Ziua Internațională de luptă împotriva cancerului, sărbătorirea zilelor de naștere a beneficiarilor și alte activități organizate în aer liber (cu pregătire de diferite bucate tradiționale: grătare, mici, gulaș, slănină, brânză, legume, tort, prăjituri, sucuri și bere fără alcool).
Crearea de noi relații de colaborare cu diverse instituțtii publice și cu organizații guvernamentale și neguvernamentale atât din țară cât și din străinătate, antrenarea și implicarea persoanelor instituționalizate, a aparținătorilor și reprezentanților acestora, a membrilor societății civile.
Luând în considerare faptul că, pe parcursul a celor cinsprezece ani de existență, de la an la an, s-a constat o creștere a numărului de persoane tinere cu diverse afecțiuni cronice în rândul persoanelor instituționalizate, „firul roșu” pe care vom merge în continuare îl reprezintă îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor medicale, sociale și de îngrijire ale unității. Pentru a identifica și a răspunde cât mai bine nevoilor tuturor persoanelor instituționalizate, în prezent, în cadrul unității se desfășoară un studiu de cercetare (componenta medicală, socială, psihologică și de comunicare) pentru creșterea calității vieții și diminuarea efectelor instituționalizării pe termen lung.
Au consemnat: Ioan Vlad și Georgeta -Ileana Cizmaș
La editura Legart din Timișoara, 2020, a apărut o interesantă carte intitulată ,,Nașul lui Eminescu“ semnată de cunoscutul scriitor, promotor cultural și eminescolog Nicolae Danciu Petniceanu.
Volumul este structurat în 8 capitole, după cum urmează: Cap.1-Revista “Familia “, apariție inedită, Cap.2-Revista “Familia”-Iosif Vulcan, Cap.3-Revista „Familia” și Eminescu, Cap.4-Disputa seculară privind data nașterii și locul nașterii poetului național, Cap.5-Ramuri din arborele genealogic Grozescu, Cap.6- Mihai Eminescu și Societatea ”Sorin Titel“, Cap.7- Simpozion Eminescu, festin literar și Cap.8-Iconografie, pune un mare accent pe un personaj mai puțin amintit în istoriile noastre literare. Este vorba de Iulian Grozescu din Comloșul-Mare, al popii Nica, absolvent de drept care împreună cu Iosif Vulcan au pus bazele cunoscutei reviste “Familia”, În paginile căreia a debutat Mihai Eminescu ca poet pe 25 februarie 1866, cu poemul „De-aş avea“. Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu. Era perioada când revista ajunsese în București prin domnișoara Constanța Dunca, Iași, Herculane, Craiova, Constanța, Galați, Sibiu, Cluj, Orșova, Lipova, Foeni, Mehadia, Iablanița etc.
Prin strădania lui Iosif Vulcan și Iulian Grozescu, redactor al revistei, “Familia” a fost trimisă și unor personalități, precum domnitorului Cuza, lui Costa-Foru, rectorul Universității din București, Aron Pumnul la Cernăuți, lui Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Timotei Cipariu, mitropolitul Andrei Șaguna și episcopului Ioan Popasu din Caransebeș.
“Revista “Familia” ajunsese încă de la cel dintâi număr în școala de la Cernăuți a domnului professor Arune Pumnul, care de îndată făcuse abonament.“( …)
Fișele biobibliografice din subcapitolul “Note“ ale personalităților care au contribuit din plin la editarea, răspândirea și publicarea de materiale în revista “Familia” ne fac cunoscute date importante despre aceste adevărate suflete de români care au menținut flacăra aprinsă a culturii române în Ardeal. Printre acestea sunt: Iosif Vulcan născut în Holod la 19 martie 1841, Iulian Grozescu născut la 20 iunie 1839 în comuna bănățeană Comloșu Mare, George Ardeleanu, născut la Timișoara în martie 1837, Nicolae Coșariu, ziarist bănățean născut la 20 septembrie 1842 în Chizătău-Timiș- Pavel Rotariu, născut în Dragșina-Timiș- în 1840, și mulți alții.
În Capitolul 2 autorul Nicolae Danciu Petniceanu ne spune că redacția revistei “Familia” era în strada Leopold nr.18 din Pesta. În redacție lucrau doi gazetari: Iosif Vulcan și Iuliu Grozescu, iar pe manșeta revistei se menționa: Iosif Vulcan –“ Propretariu, redactoru respundiatoriu și editoriu“. Despre Iulian Grozescu nu se face nicio mențiune. În volumul “Prin Timișoara de altădată “ de Aurel Cosma-junior, apărut la Editura Facla, Timișoara, 1977, sunt scrise multe date despre “Iulian Grozescu, precum calitatea sa de “prim redactor” , adică redactor șef, la “Familia” lui Iosif Vulcan”. Se spune în carte de avocatul ziarist Aurel Cosma-junior(1901-1983 ) că acesta a cunoscuto pe Emilia Lungu –Puhallo (1901-1983 ), nepoata lui Iulian Grozescu și că acesta îl cunoscuse pe Mihai Eminescu, în vara anului 1868.
În Capitolul 3 sunt publicate poeziile lui Mihai Eminescu care au văzut lumina tiparului în paginile revistei “Familia “, sunt 19 poezii. Prima poezie a fost publicată la 25 februarie, în anul II, nr.6, 1866 și se numește “De-aș avea… “, iar ultima poezie publicată este “Din noaptea… “ anul XIT, nr.7 din 12.02.1884.
Capitolul 5, prin cercetările cu acribie ale autorului acestei cărți deosebite, se publică arborele genealogic al Iulian Grozescu care a trăit între anii 1839 și 1872. Acesta a publicat proză și poezii în Familia, Umoristul, Albina, Anvonul, etc.
Un interesant episod cu înființarea Societății “Sorin Titel“ se află în capitolul 6. Sufletul acestei asociații culturale din Timișoara este chiar autorul cărții, Nicolae Danciu Petniceanu. Această societate a militat în toți anii în promovarea vieții și operei Poetului Național Mihai Eminescu. Editând cărți și revista EMINESCU.
Cartea se încheie cu un amplu evantai de fotografii după manuscrise, diplome, și imagini care imortalizează momente din activitățile cultural-literare organizate de Nicolae Danciu Petniceanu în care se promova opera eminesciană.
Citind această carte, pot exclama cu zicerea lui: Malcolm Bradbury “Cultura este o modalitate de a face faţă lumii prin definirea ei în detaliu”.
——————————–
Al. Florin ŢENE
Cluj-Napoca
13 martie 2020
Pe Attila Varga, cercetător de elită al Academiei Române și al Universității Oxford, l-am cunoscut cu ocazia emisiunilor mele de la Radio Reșița la care l-am invitat pentru a-mi relata, cu măiestria-i caracteristică, despre oameni și locuri de odinioară care au făcut din Banatul nostru un loc de poveste. Aflând că Attila a fost ultimul discipol al regretatului Valeriu Leu, renumitul istoric al acestor meleaguri, dar și al profesorului Nicolae Bocșan, cel despre care prietenul său Valeriu Leu a afirmat că s-a distins ca fiind Pe Attila Varga, cercetător de elită al Academiei Române și al Universității Oxford, l-am cunoscut cu ocazia emisiunilor mele de la Radio Reșița la care l-am invitat pentru a-mi relata, cu măiestria-i caracteristică, despre oameni și locuri de odinioară care au făcut din Banatul nostru un loc de poveste. Aflând că Attila a fost ultimul discipol al regretatului Valeriu Leu, renumitul istoric al acestor meleaguri, dar și al profesorului Nicolae Bocșan, cel despre care prietenul său Valeriu Leu a afirmat că s-a distins ca fiind cel mai mare istoric al Banatului de la Damaschin Bojincă încoacecel mai mare istoric al Banatului de la Damaschin Bojincă încoace, am încercat să aflu dacă tradiția merge mai departe, dacă ucenicii onorează prin prestația lor memoria iluștrilor înaintași. Attila Varga a făcut primii pași în meșteșugul istoriei sub bagheta profesorului Nicolae Magiar care, la fel ca și în cazul atâtor generații, i-a insuflat pasiunea pentru a simți trecutul, făcând din acesta unul din fundamentele vocației sale profesionale. Ulterior, și-a desăvârșit studiile sub îndrumarea Corifeilor Școlii Ardelene, la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, fiind unul din discipolii preferați ai renumitului Academician Camil Mureșanu, cel pe care contemporanii îl considerau Lordul Istoriografiei Românești și, totodată, unul din cei mai renumiți oratori ai generației sale. La invitația acestuia, Attila Varga a ales să își servească vocația profesională în cadrul Institutului de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române pe care îl slujește cu credință de aproape două decenii. Spirit deschis, profund, original, echilibrat, veritabil căutător de comori istorice și, totodată, deschizător de drumuri în sfera cercetării interdisciplinare, Attila Varga a dus renumele școlii clujene de istorie până departe, acolo unde elita mondială în cercetarea interdisciplinară deschide constant orizonturi noi în sfera istorică și nu numai. Bursier al Oxford Brookes University și, totodată, Visiting Researcher al renumitului , am încercat să aflu dacă tradiția merge mai departe, dacă ucenicii onorează prin prestația lor memoria iluștrilor înaintași. Attila Varga a făcut primii pași în meșteșugul istoriei sub bagheta profesorului Nicolae Magiar care, la fel ca și în cazul atâtor generații, i-a insuflat pasiunea pentru a simți trecutul, făcând din acesta unul din fundamentele vocației sale profesionale. Ulterior, și-a desăvârșit studiile sub îndrumarea Corifeilor Școlii Ardelene, la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, fiind unul din discipolii preferați ai renumitului Academician Camil Mureșanu, cel pe care contemporanii îl considerau Lordul Istoriografiei Românești și, totodată, unul din cei mai renumiți oratori ai generației sale. La invitația acestuia, Attila Varga a ales să își servească vocația profesională în cadrul Institutului de Istorie ”George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române pe care îl slujește cu credință de aproape două decenii. Spirit deschis, profund, original, echilibrat, veritabil căutător de comori istorice și, totodată, deschizător de drumuri în sfera cercetării interdisciplinare, Attila Varga a dus renumele școlii clujene de istorie până departe, acolo unde elita mondială în cercetarea interdisciplinară deschide constant orizonturi noi în sfera istorică și nu numai. Bursier al Oxford Brookes University și, totodată, Visiting Researcher al renumitului Institut CantemirInstitut Cantemir care funcționează la Universitatea Oxford din Marea Britanie, Attila Varga coordonează în prezent, la Cluj-Napoca, împreună cu Profesorul Marius Turda, unul din cei mai mari specialiști de la Universitatea Oxford, care funcționează la Universitatea Oxford din Marea Britanie, Attila Varga coordonează în prezent, la Cluj-Napoca, împreună cu Profesorul Marius Turda, unul din cei mai mari specialiști de la Universitatea Oxford, Colectivul de Istorie a Eugeniei și a RaseiColectivul de Istorie a Eugeniei și a Rasei. Conceput ca o extensie în România, la Institutul de Istorie ”George Barițiu”, a renumitului . Conceput ca o extensie în România, la Institutul de Istorie ”George Barițiu”, a renumitului Working Group in the History of Race and Eugenics (HRE), Centre for Medical Humanities, Working Group in the History of Race and Eugenics (HRE), Centre for Medical Humanities, primul de acest gen din lume deschis la faimoasa universitate britanică, colectivul menționat promovează cercetarea interdisciplinară menită să edifice punți trainice între istoria românilor și cea a popoarelor din imediata vecinătate sau, din contră, din spații mai îndepărtate. Fidel tradiției în care s-a format, Attila Varga a continuat, cu pasiune și profesionalism, să scrie Istoria Banatului, mărturisind, nu o dată, faptul că tema de cercetare care l-a consacrat odată cu pregătirea tezei de doctorat: primul de acest gen din lume deschis la faimoasa universitate britanică, colectivul menționat promovează cercetarea interdisciplinară menită să edifice punți trainice între istoria românilor și cea a popoarelor din imediata vecinătate sau, din contră, din spații mai îndepărtate. Fidel tradiției în care s-a format, Attila Varga a continuat, cu pasiune și profesionalism, să scrie Istoria Banatului, mărturisind, nu o dată, faptul că tema de cercetare care l-a consacrat odată cu pregătirea tezei de doctorat: Biserică, Stat și Francmasonerie în Banat și Ungaria, Biserică, Stat și Francmasonerie în Banat și Ungaria, i-a rămas în suflet. Inspirat de cercetarea lui Valeriu Leu dedicată lui Petru Broșteanu, membru marcant al Lojii Masonice ”Lumină și Adevăr” din Reșița, Attila Varga continuă această linie de investigație, deschizând un nou orizont de cercetare: Istoria ”Secretă” a Banatului privită prin prisma ideilor și proiectelor cu care elitele provinciei, care au aderat la diferite loji masonice, s-au raportat la viața socială și culturală a provinciei în perioada cuprinsă între Revoluția de la 1848/1849, continuând apoi cu Monarhia Dunăreană și până la finele Primei Conflagrații Mondiale. Format în spiritul deschiderii, al echilibrului și al toleranței din Banat, unde a învățat să se pregătească alături de primii săi magiștri, Attila Varga a căutat tot timpul, prin munca lui, să edifice punți trainice de legătură între istoriografia română și cea maghiară, convins fiind că istoria, până la urmă, trebuie să fie sursă de învățăminte și să apropie oamenii, iar pe fundamentele ei să se construiască conexiuni puternice cu alte științe. Cele 40 de volume publicate de el până acum, alături de multe alte studii din reviste de specialitate, stau mărturie pentru aceea că istoria acestor meleaguri continuă să fie pe mâini bune, iar Banatul lui Valeriu Leu și pribegii săi ne oferă încă multe motive de mândrie… i-a rămas în suflet. Inspirat de cercetarea lui Valeriu Leu dedicată lui Petru Broșteanu, membru marcant al Lojii Masonice ”Lumină și Adevăr” din Reșița, Attila Varga continuă această linie de investigație, deschizând un nou orizont de cercetare: Istoria ”Secretă” a Banatului privită prin prisma ideilor și proiectelor cu care elitele provinciei, care au aderat la diferite loji masonice, s-au raportat la viața socială și culturală a provinciei în perioada cuprinsă între Revoluția de la 1848/1849, continuând apoi cu Monarhia Dunăreană și până la finele Primei Conflagrații Mondiale. Format în spiritul deschiderii, al echilibrului și al toleranței din Banat, unde a învățat să se pregătească alături de primii săi magiștri, Attila Varga a căutat tot timpul, prin munca lui, să edifice punți trainice de legătură între istoriografia română și cea maghiară, convins fiind că istoria, până la urmă, trebuie să fie sursă de învățăminte și să apropie oamenii, iar pe fundamentele ei să se construiască conexiuni puternice cu alte științe. Cele 40 de volume publicate de el până acum, alături de multe alte studii din reviste de specialitate, stau mărturie pentru aceea că istoria acestor meleaguri continuă să fie pe mâini bune, iar Banatul lui Valeriu Leu și pribegii săi ne oferă încă multe motive de mândrie…
Ada Botezan / UZPR
UZPR CARAS SEVERIN 