Mi-e drag să merg în Bărăgan, la Slobozia. Aici mai mult decât în altă parte am descoperit oameni minunați care știu să aprecieze trecutul și să-și promoveze valorile. Oameni care au înțeles că fără trecut, nu există viitor. Din anul 1990, marele dirijor și compozitor Ionel Perlea este omagiat și amintit mereu prin concursurile de canto și de dirijat care îi poartă numele, la fel ca și instituțiile care își desfășoară activitatea sub patronajul marelui muzician. Tocmai de aceea astăzi, doresc să vorbim despre această mare personalitate românească, emblematică pentru muzica internațională, marele dirijor Ionel Perlea, care a plecat din localitatea Ograda și a călătorit peste tot în lume pentru a dărui din ceea ce avea , iubirea sa pentru muzică.

De 35 de ani  în orașul Slobozia din județul Ialomița se organizează pentru a onora memoria marelui dirijor și compozitor  Ionel Perlea, Festivalul Internațional  de Canto ” Ionel Perlea” . La început acest festival a avut ca scop promovarea creației liedului românesc și universal. Evenimentul a crescut an de an , s-a transformat în concurs internațional de canto și apoi în urmă cu 10 ani, la sugestia și cu sprijinul maestrului Sabin Pautza a luat naștere ca ramura a acestei manifestări și un Concurs Internațional de Dirijat “Ionel Perlea”. Evenimentul a crescut an de an și  acum este o manifestare cunoscută și apreciată pe plan mondial.

Adriana Telescu – Doamnă Clementina Tudor vă regăsesc cu drag la o nouă ediție, cea de-a X-a,  a Concursului Internațional de Dirijat “Ionel Perlea”. Și dacă în urmă cu 35 de ani, când a luat naștere Centrul Cultural „Ionel Perlea” se vorbea mai puțin aici, la Slobozia, despre marele dirijor, iată că acum acest oraș din Ialomița este pus pe harta muzicală a lumii.

Clementina Tudor – Da, de parcă am fi contemporani cu marele dirijor! Viața lui Perlea a fost un paradox al unor împrejurări, care pe de o parte l-au favorizat din punct de vedere profesional, dar i-au știrbit așa un pic din apartenența de la locul natal. El s-a născut în comuna ialomițeană Ograda, la 1900, în casa ridicată de părinții săi. Nu este un conac boieresc, este o casă obișnuită pe malul stâng al râului Ialomița, în apropiere de biserica ridicată de străbunicii lui și de școala ridicată de bunicii lui, care erau într-adevăr moșieri. Locul acesta, unde el s-a născut a fost locul care i-a amprentat sufletul pentru toată viața.

Este interesant și mai important de precizat că tatăl său este de origine română și mama este de origine germană. Că părintele său a cunoscut-o pe viitoarea soție și pe mama copiilor săi într-o vacanță de Crăciun. Era la Viena la un coleg de facultate. Tatăl lui Ionel Perlea a studiat economia. Acolo a văzut într-o revistă de modă o fată foarte frumoasă, i-a plăcut și a avut marea surpriză de-a o cunoaște prin intermediul colegului său. Acesta le-a făcut cunoștință și s-a întors cu ea acasă, în Ialomița. A fost dragoste la prima vedere. Și tatăl deși a studiat economia și se ocupa de moșia familiei, a avut totuși și o educație muzicală.  Pianul din casa memorială de la Ograda, pianul mare cu coadă, a aparținut tatălui lui Ionel Perlea. De la Ionel Perlea avem o pianină pe care a folosit-o în apartamentul de la New-York. Deci cumva, domeniile acestea, muzical și economic s-au înfrățit, iar mama lui Perlea a avut mare grijă să-și educe copiii în ambele tradiții culturale ale celor două țări, România și Germania. Așa se face că această dublă cultură i-a îmbogățit orizontul de cunoaștere și chiar modul de a profesa ulterior. Din păcate spunem noi, dar poate că din fericire pentru destinul lui Perlea.

Tatăl lui moare când el avea cinci ani. Mama încearcă să rămână în țară cu copiii. Erau 4 copii: Ana, Alexandru, Ionel și Victor. A încercat să stea cu toți patru, aici la Ograda, nu a reușit, era probabil și foarte greu în momentul în care ești într-o țară străină. A stat la Ograda până când Ionel a terminat clasele primare, iar după aceea s-au mutat în Germania la bunica maternă. Acolo Ionel și-a continuat studiile și a făcut liceul de muzică. În clasa a VII-a a înființat prima orchestră a școlii, din care făceau parte și frații lui. El era dirijorul orchestrei, adică și-a predestinat cumva viitorul prin ceea ce făcea.

Între anii 1918-1919 se întoarce în România, la Ograda. Moșia fusese lăsată în grija unui administrator. Pe parcursul vizitei îl întâlnește pe Nicolae Iorga. Era perioada în care România devenise România Mare. Se constituise Statul Național Român. Eu am studiat mult viața lui. Am găsit și o carte autobiografică scrisă înainte de 1969, când a revenit ultima dată în țară. Eu cred că cei doi s-au văzut în zona mănăstirii Suzana și a localității Vălenii de Munte, acolo unde avea casa Nicolae Iorga. Perlea avea o mătușă stareță la mănăstirea Suzana și astfel s-a creat contextul favorabil acestei întâlniri. Cu acest prilej, cunoscând trecutul lui Perlea și activitatea sa, Iorga l-a întrebat dacă nu vrea să rămână în țară să ajute la reconstrucția culturală a României.  Iar el a primit această propunere foarte serios, adică la 19 ani, el s-a apucat să muncească. Să dea concerte la Ateneul Român în calitate de organizator, pianist, dirijor. La acea vârstă el l-a dirijat pe marele  bariton Jean Athanasiu, adică foarte serios a primit această provocare. Muncește în București, dar mai vine din când în când în localitatea natală. La nici 24 de ani compune „Cvartetul de coarde op.10 “ distins cu premiul I la Concursul “George Enescu”.
Se întâlnește cu Enescu și se recunosc profesional reciproc, pentru că așa se spune că valorile se recunosc din prima și se respectă, deoarece nu există animozități între oamenii de aceeași valoare.  Ajunge să conducă orchestra Operei Naționale. Se  confruntă în această perioadă cu o grevă a coriștilor de la operă. Printre greviști se afla și unul dintre bașii celebri ai instituției, pe care tatăl lui Ionel Perlea l-a ținut la studii și l-a școlit. Este vorba de George Folescu. El a animat spiritele împotriva dirijorului Perlea.  Dar Perlea, a știut să facă față acestor provocări și rezolvă situația. Concediază  corul, aduce corul de la Opera din Cluj și ține spectacolul de operă. Perlea întotdeauna a găsit soluții la orice provocare pe care a întâlnit-o. Este cunoscut că a ajuns director al Operei din Cluj. Dar acest parcurs al lui foarte bogat se interferează cu o invitație la masă, la Ograda, de un fost prieten al tatălui său care locuia într-un cartier al comunei numit Dimieni. Acolo întâlnește o fată foarte frumoasă și pe același tipar al tatălui, din acel moment rămân împreună. Vorbim de soția lui Ionel Perlea, Lizette. Aceasta este soră cu soția lui Mircea Eliade. Astfel cele două mari valori culturale ale României,  Ionel Perlea și Mircea Eliade vor petrece mult timp împreună , soțiile lor fiind surori. Întâmplarea face ca să vină cel de-al doilea război mondial. Pe Perlea îl prinde acest moment  în drum spre Viena. Avea un contract, mergea să cânte și este acel moment în care se spune în istoria noastră, că România a întors armele împotriva Germaniei. El se afla într-o situație delicată. A fost așteptat de autoritățile germane, invitat să vorbească la radio de rău despre țara noastră care s-a aliat cu rușii împotriva Germaniei. El a refuzat spunând că este și cetățean român și cetățean german și nu poate vorbi de rău nici una din cele două țări. Altminteri într-un război nu există câștigători, a spus el, ci toată lumea pierde. Apoi a fost ținut la hotel într-un fel de domiciliu obligatoriu și mai apoi îl trimit în lagăr. Acolo a fost alături de alți intelectuali care înțelegeau situația sa. El a mărturisit că aceea perioadă a fost cea mai grea din viața lui. Atunci a compus „Don Quijote”, o operă autobiografică.  Altfel el nu avut să timp să compună, pentru că a dirijat foarte mult. Avem de la el 4 lieduri, orchestrate de maestrul Sabin Pautza, pe care noi le oferim de fiecare dată spre interpretare , la concursul de canto. Dar acelea sunt scrise ca temă în timpul facultății. El a fost în primul rând un mare dirijor.

Trece războiul și în aceea perioadă foarte tulbure, când toată Europa avea răni deschise, dă un concert la Vatican, în prezența Papei. A fost foarte apreciat și elogiat în ziarul Vaticanului. Germania îi face o ofertă, să dirijeze un concert cu care urma să facă un turneu european , turneu de conciliere prin țările care au avut de suferit în urma războiului. El refuză și adoptă o atitudine de neutralitate deplină. El a spus că are Germania mulți alți dirijori foarte buni pe care îi poate folosi în acest tur concertistic. Astfel a dovedit încă o dată că s-a ținut deoparte și a rămas într-o neutralitate profesională. Cât timp a fost însă în lagăr, autoritățile din România au făcut înrolări, iar el nu s-a putut prezenta. Astfel a fost declarat trădător. Iar după război nu a mai putut reveni acasă, fiind declarat trădător. Însă, acest context i-a fost extrem de favorabil profesional. Deși cultura în țară s-a dezvoltat până la un punct, dar șansele care existau în alte țări ale Europei și în America, nu aveau cum să existe în România.  A dirijat pe toate scenele lirice și mari din Europa. Apoi l-a întâlnit pe Arturo Toscanini care l-a apreciat ca demnul său urmaș și i-a dat bagheta lui cadou. A dirijat enorm. În timpul unui spectacol la Scala din Milano a făcut infarct, dar nu s-a oprit, a dus opera până la capăt și apoi s-a prăbușit. Era un titan și un perfecționist. Este recunoscut pentru puterea lui deosebită și implicarea totală în folosul muzicii. Conducea orchestre cu sute de profesioniști, dirija fără partitură ceea ce îi impresiona pe toți și era foarte implicat. Scria acasă unui prieten, că este încântat pentru că orchestrele din Franța, din Italia, din Germania nu au nimic împotrivă să repete de mai multe ori , spre deosebire de cele din România, cu care se lucra mai greu. Pe filiera Toscani a ajuns Ionel Perlea în America. A făcut acolo carieră dirijorală și universitară, dar a rămas tot timpul în suflet cu dorul de casa și țara sa. A revenit în anul 1969 . A fost o perioadă în care autoritățile comuniste au încercat o reconciliere cu marile personalități ale neamului românesc, dorind să arate că România are valoare culturală. S-au purtat discuții , deoarece se știa că el vroia tare mult să revină în țară. În America, tot la pupitrul dirijoral a făcut și accidentul vascular. Acesta l-a lăsat paralizat de partea dreaptă, dar nu s-a oprit din lucru. El a continuat să lucreze și să dirijeze doar din priviri și cu mâna stângă. A fost un fenomen. Se întoarce în 1969 în România, dă trei concerte în București, merge la mare, să vadă marea. Era foarte bolnav, dar din păcate fuma foarte mult. Avea un cancer la plămâni de care nu știa. Când a revenit de la mare a trecut prin Ograda. Aici îl așteptau foștii lui colegi de școală , vecinii și admiratorii, care i-au organizat o primire foarte frumoasă. Au întins un covor roșu de la poartă până în casă, cu petale de trandafiri aruncate peste tot. În casa memorială de la Ograda sunt imagini de la această reîntoarcere a lui Ionel Perlea.

 O masă mare întinsă, cu lăutari care cântau. De fapt primele lecții de muzică el le-a luat de la un lăutar din Țăndărei, se numea Budilă Chiorul. Era foarte încântat că i-au cântat “Ionel, Ionelule”. Acela a fost un moment de grație fiindcă el tot timpul îi spunea soției sale că își dorește încă o dată măcar să mai audă cum se întorc vitele seara de la păscut, să mai audă ploaia din Bărăgan. Adică a dus acest dor permanent cu el peste tot în lume, dorul locului natal. Și această ultimă întoarcere, l-a supărat pe cumnatul său, pe Mircea Eliade, care considera că prin această întoarcere el legitimează autoritățile comuniste. Dar nu poți să îi iei unui om ceea ce simte și își dorește. El nu s-a implicat niciodată în probleme politice, ci a trăit doar pentru muzică. Perlea era mulțumit că poate trăi foarte bine din munca sa, că nu are nevoie să facă niciun compromis. Iată o sinteză a vieții lui Ionel Perlea. Moare pe 29 iulie 1970 la New-York.

Vedeți această alăturare, pe noi ne obligă foarte mult, 13 decembrie 1900 Ograda – 29 iulie 1970 New-York.  Această alăturare a celor 2 localități, Ograda și New-York, ne arată acest destin excepțional, cum dintr-o localitate mică din Ialomița un muzician ajunge să fie apreciat și să aibă o carieră demnă de remarcat în toată lumea.

Adriana Telescu– Și acum un oraș din Ialomița, respectiv Slobozia reprezintă anual un loc de întâlnire a viitorilor mari dirijori ai lumii. Dar când ați reabilitat și i-ați dat statutul de muzeu casei memoriale “Ionel Perlea” din Ograda?

Clementina Tudor– Aceasta a fost aranjată chiar din perioada comunistă. Inițial însă casa memorială a fost confiscată de regimul comunist. Folosită ca sediu de C.A.P., ca depozit de îngrășăminte chimice, ca primărie. Însă, indiferent ce destinație a avut, sala de spectacole pe care casa o avea de când a fost construită, o mică sală de spectacole, ea și-a păstrat această destinație, aceea de  utilitate publică. Acolo se dădeau filme, se organizau revelioane, a fost de fapt de bun augur această idee și a rezistat. Iar autoritățiile comuniste când au auzit că vrea să se întoarcă acasă au dat destinație de casă memorială acelei clădiri. Iar oamenii care luaseră lucruri de acolo, au început să le aducă înapoi. Comunitatea a răspuns foarte bine acestei acțiuni. La început casa a fost în grija Muzeului Ialomița, fiindcă înainte de 1989 nu exista Centrul Cultural “Ionel Perlea”. După 1989 autoritățile au decis să dea în administrarea centrului, Casa Memorială „Ionel Perlea” de la Ograda. Ceea ce este și firesc. Noi am dotat-o.  Există și o hologramă cu Ionel Perlea la 19 ani. I-am atribuit multe elemente multimedia, astfel încât să îi ducem în vizită pe copii și să vadă că dintr-un sat din Ialomița poți să ajungi foarte departe. Totul este să-ți urmezi pasiunea, visul, și să muncești pentru asta, pentru că așa s-a realizat Ionel Perlea.  Astfel când mergeam cu trupa de teatru prin comune și sate, înainte de reprezentație le povesteam celor prezenți despre Centrul Cultural „Ionel Perlea” și cine a fost Ionel Perlea. Și le povesteam copiilor cu mare drag, iar o fetiță mă întreabă:” înseamnă că el mânca la fel ca noi?”. Deci copii au nevoie să cunoască istoria culturală a acestor locuri și povestea celor care le-au făcut cunoscute în lume. Avem bunăoară un Liceu de Muzică „Ionel Perlea” , iar o absolventă a acestui liceu, Nicole Dumitrașcu, acum studentă la Universitatea Națională de Muzică din București a luat marele premiu la Concursul Internațional de Dirijat “Ionel Perlea”, în anul 2025.  Tradiția se continuă. Acesta este rolul nostru ce facem, să facem cu folos, totul să aibe un rost. Până la urmă să fim demni de moștenirea lui Ionel Perlea.

AT – Aveți o școală de vară la Ograda unde le vorbiții copiilor despre realizările marelui muzician și aveți un site foarte frumos la Centrul Cultural , la care mă uit cu mare drag. O instituție condusă cu drag de un manager minunat.

Clementina Tudor – Mulțumesc frumos!

Adriana Telescu – Revenind la Concursul Internațional de Dirijat Ionel Perlea, ediția a X-a , o ediție la care au participat concurenți din 15 țări.

Clementina Tudor – Da, 15 țări și 18 concurenți. Mai puțini decât anul trecut, dar eu cred că aici își spune cuvântul și situația socială. Această lume amenințată de războaie, de neajunsuri, de griji. Traficul aerian este perturbat, să nu uităm. Adică nu este la îndemâna oricui să se pornească la drum. Avem niște constrângeri pe care le resimțim cu toții. Avem din Regatul Unit al Marii Britanii pentru prima dată 3 concurenți, avem din Ungaria, din Singapore, din Lituania și din Korea. Suntem mulțumiți că acest concurs este cunoscut și apreciat în toată lume. Noi avem aici niște școli de dirijat din întreaga lume, nu doar din România. Din punctul acesta de vedere noi ne-am îndeplinit obiectivul. Ne ajută în continuare Ionel Perlea, fiindcă el este foarte cunoscut în lume și acum este cu adevărat apreciat pe deplin și în România. Am avut solicitări de partituri pentru a se cânta compozițiile lui, acestea sunt foarte serioase și deloc ușoare. Iar noi asta ne dorim, ca pe marile scene ale țării să se cânte și compozițiile lui Ionel Perlea.

Adriana Telescu – Nu vreau să încheiem această discuție fără să amintim de faptul că maestrul  Sabin Pautza a fost cel care va dat ideea acestui  concurs de dirijat.

Clementina Tudor – Da, este adevărat . Nimeni nu voia să-și asume înființarea unei secții de dirijat. Maestrul nu a ezitat. S-a implicat total. A muncit și a orchestrat toate liedurile lui Perlea. Am avut ediții comune la început canto și dirijat. Acel început a fost plin de entuziasm. Acum manifestarea a crescut, iar maestrul prezidează ceea ce a realizat. Ne bucurăm să-l avem an, de an aici, la Slobozia, ca președinte de juriu la concursurile organizate în numele lui Ionel Perlea.Doi mari dirijori cunoscuți și apreciați în întreaga lume.

Adriana Telescu – Vă mulțumesc!