​Un document autentic de istorie bisericească și demografică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, provenind din Banatul istoric aflat în acea perioadă sub administrație austro-ungară (după Pactul Dualist din 1867), l-am identificat în valoroasa arhivă a domnului Iacob Sârbu din Pecinișca. Cu un zel remarcabil de colecționar, domnul Sârbu salvează de la uitare sau distrugere documente care, deși pot părea încărcate de detalii minore, capătă o semnificație deosebită în contextul cunoașterii trecutului nostru.

​Prin amabilitatea dânsului, un nou set de piese de arhivă mi-a atras atenția. Acestea au un caracter preponderent bisericesc, iar însemnătatea lor rezidă tocmai în ilustrarea rolului esențial pe care Biserica Ortodoxă l-a avut în viața comunităților românești din Imperiul Austro-Ungar.

​Printr-o cercetare mai atentă – îngreunată pe alocuri de lizibilitatea textului și de ortografia vremii – am reușit să descopăr elemente de istorie locală de o reală valoare, pe care am decis să le pun la dispoziția celor interesați.

Pentru început, prezint un document de tip conscripție (recensământ bisericesc și demografic), intitulat: „Conscripțiunea bisericilor și poporului ortodox răsăriten român din comuna Valeabolvasnitia în protoprezbiteriatul Mehadia din dieceza Caransebeșului pe anul 1888”.

​Analizat prin prisma realităților politice, sociale și religioase ale epocii, acest document din anul 1888 dezvăluie rolul major al bisericii locale. În acel moment, regiunea Banatului făcea parte din Regatul Ungariei în cadrul Monarhiei Austro-Ungare. În condițiile unei presiuni accentuate de maghiarizare exercitate prin administrație și școală, limba română și identitatea națională erau păstrate aproape exclusiv prin intermediul instituțiilor bisericești.

​Totodată, deoarece statul austro-ungar nu introduse încă registrele de stare civilă laice (măsură devenită obligatorie în Ungaria abia în 1895), preotul paroh îndeplinea și rolul de ofițer de stare civilă. El era singurul care consemna oficial nașterile (botezurile), căsătoriile (cununiile) și decesele (înmormântările) în registrele parohiale (matricole confesionale).

Formularul tipărit poartă antetul „Diecesa Caransebeșului”. Această structură eparhială avea o relevanță istorică crucială pentru emanciparea românilor, fiind restaurată în anul 1865 ca eparhie ortodoxă românească, după separarea ierarhică de Patriarhia Sârbă de la Carloviț. Primul ei episcop a fost renumitul cărturar Ioan Popasu (1865–1889), un apropiat al mitropolitului Andrei Șaguna. Popasu a înființat tipografia diecezană din Caransebeș, unde erau imprimate formularele oficiale trimise preoților din teritoriu, asemeni celui analizat.

Termenul de conscripțiune provine din limbajul administrativ imperial (lat. conscriptio) și desemna o numărătoare sau un recensământ statistic. La sfârșitul fiecărui an, preotul paroh (în cazul de față, Grigorie Vasilescu din Valea Bolvașnița) centraliza datele de stare civilă. Aceste tabele erau transmise Protopopiatului Mehadia și, ulterior, Consistoriului Eparhial din Caransebeș pentru monitorizarea sporului demografic, a stării morale și a numărului credincioșilor – aspecte esențiale într-o regiune expusă presiunilor de asimilare. Interesant este că documentul a fost completat chiar în ultimele luni de viață ale episcopului Ioan Popasu, care a trecut la cele veșnice în februarie 1889.

La prima rubrică, actul menționează Protoprezbiteriatul Mehadia și Comitatul „Krassó-Szörény” (Caraș-Severin). Este menționat hramul bisericii, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, cu precizarea că lăcașul a fost sfințit prin Arhiereu de către protoprezbiterul Lazăr Radac în anul 1835.

​În tabelele completate cu cerneală neagră sunt înregistrate cifrele demografice ale comunității pentru anul 1888:

Număr de case: 180

Număr de familii: 221

Populație totală: 1.154 de suflete (574 de bărbați și 580 de femei)

Născuți: 36 (21 de fete și 15 băieți; 32 „legiuiți” și 4 „nelegiuiți”)

Cununați: 11 perechi

Răposați: 35 (moarte naturală: 17 bărbați și 18 femei) – un spor demografic negativ pentru anul 1888!

Documentul mai menționează, într-o rubrică finală: Perechi în concubinaj: 9

Documentul consemnează datele aferente anului 1888, fiind încheiat și semnat în prima lună a anului următor de către parohul Grigorie Vasilescu: „Valea Bolvașnița în 18 Ianuarie 1889”.

Pentru conformitate și transcriere: Constantin VLAICU/UZPR Caraș Severin, august 2026