Banatul de Munte este renumit în urma istoriei sale. Regiunea este cunoscută pentru diversitatea etnică formată în perioada Imperiului habsburgic iar mai apoi, austro-ungar, când au fost aduse diferite populații pentru dezvoltarea mineritului, metalurgiei și agriculturii.

În sud-vestul României, printre dealurile și pădurile Banatului Montan, stă ascunsă o comunitate frumoasă și primitoare, care și-a păstrat limba, credința și tradițiile de-a lungul secolelor. Este vorba despre comunitatea croaților din România, regăsită în Caraș-Severin, în jurul localităților Lupac, Carașova și satele învecinate.

Istoria arată că primii croați au ajuns pe actualul teritoriu românesc în secolele XIII-XIV. Cel mai numeros grup este cel al carașovenilor (karaševci). Aceștia sunt recunoscuți după tradițiile lor, dar, mai ales, după costumul tradițional. Pe vremuri, aceștia îmbrăcau portul în fiecare zi.

Bărbații tineri purtau cămașă lungă („košulja”) ,pantaloni din pânză („gače”), și o vestă ornată cu gaitane și tot felul de cusături („lajber”), iar femeile tinere având ca piese componente o cămașă („košulja”) , o fustă scurtă țesută („kece”), brâul („kanice”) și pe cap „krpa”, iar în caz de o sărbătoare mai importantă se purta „salba”, o coroană deosebit de frumoasă, ornată deasupra cu flori.

Uniunea Croaților din România are adesea parteneriate, inclusiv în trecut, cu Uniunea Democrată a Sârbilor și Carașovenilor. Această comunitate păstrează graiuri croate vechi și o identitate culturală distinctă în cadrul diversității etnice din România.

Cel mai cunoscut sat carașovenesc este Carașova, însă pe lângă acesta se remarcă și alte sate, precum: comuna Lupac, încă din anul 1598, Clocotici, 1690, Rafnic 1723, Nermet, Vodnic și Iabalcea.

Tradițiile acestora sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai deosebite și rare din Banat. Au o formă de mister, diversitate și magie a credinței sătenilor. Carașovenii se mândresc cu obiceiurile, dar și cu loialitatea și hărnicia lor.

Ei nu trăiesc doar ca o etnie, ci ca o adevărată familie, un loc în care dacă ajungi te simți ca acasă, un loc în care diferența nu există. Odată ajuns pe coclaurile croaților ești binevenit indiferent de regiunea din care provii, oamenii sunt atât de călduroși încât din spusele celorlalți „simți că faci parte din acel loc’’.

În școli, încă se învață limba maternă croată, elevii mergând chiar la olimpiade și concursuri, având și oportunitatea de a participa la schimburi de experiențe cu copii din Croația.

Cultura este amplă, obiceiurile străvechi încă se țin. Chiar și tinerii păstrează în continuare tradiția și obiceiul comunității croate.

Inima familiei croate, personalitatea care a unit și care s-a luptat pentru evoluția și dezvoltarea comunității este GHERA GIUREĆ SLOBODAN , deputat și președintele UCR – Uniunii Croaților din România.

Este născut la 15 aprilie 1979, în comuna Carașova, Caraș-Severin. Crescut de mic atât în satul croat, cât și într-o familie croată, acesta și-a dezvoltat și accentuat iubirea și dragostea față de consătenii săi, dar și de întreaga comunitate.

Și-a început studiile în 2001, la Universitatea de Educație Fizică și Sport din Zagreb, debutând apoi în Parlament, pentru funcția de deputat și președinte al UCR. Ales de comunitate, acesta își începe activitatea ca președinte, dezvoltând mai apoi satele etnice.

De-a lungul debutului său, acesta a conturat importanța satelor croate și s-a luptat pentru evoluția noastră. Ne-a dezvoltat și ne-a creat pe noi, carașovenii, ajutându-ne să devenim ce suntem în ziua de astăzi – o familie unită și primitoare.

Acomodarea croaților în România nu a fost deloc greu de obținut, aceștia au știut mereu să se facă primitori.

Relația dintre croați și români în satele din România, unde comunitățile croate trăiesc de generații, a început prin apropiere, respect și conviețuire pașnică. De-a lungul timpului, oamenii au împărțit aceleași greutăți și bucurii, păstrându-și tradițiile, dar învățând unii de la alții.

Prieteniile, căsătoriile mixte și sprijinul reciproc au legat cele două comunități într-o poveste comună despre înțelegere și unitate.

Conviețuirea lor a dat naștere unei comunități unite prin omenie și apropiere sufletească.

Așa cum reiese din spusele sătenilor, aceștia se declară mulțumiți și primitori către legarea unor noi prietenii: „Rođeni smo ovdje ,ovdje smo odrasli i ovdje i dalje živimo. Dijelimo isti kraj ,iste uspomene i isti osjećaj pripadnosti’’ – „Ne-am născut aici, am crescut aici și aici trăim în continuare. Împărțim aceleași locuri, aceleași amintiri și același sentiment de apartenență’’.

Dansurile, muzica și folclorul croat sunt speciale față de celelalte obișnuite din Banat. „Danacul’’, dansat adesea la nunți dar și la ruga satului, „portanje”, în care băiatul dansează fata într-un cerc.

Frumoasele tradiții, graiul și omenia satelor carașovenesti rămân adânc marcate în inima oamenilor.

Toate acestea dau culoare și contur comunității noastre, o comunitate unită, o comunitate unde nu contează cât ai sau ce ai, contează sufletul, bunătatea și bunăvoința.

Așadar, croații din România își păstrează locul și identitatea culturală în continuare în adâncul Banatului Montan, trăind liniștiți și loiali comunității carașovenești. (Jurcul Sheila-Gabriela, Clasa a X-a C, Colegiul Național „Mircea Eliade’’)