Cu tristețe am primit vestea plecării din această lume a șvabului bănățean din Heidelberg, Haupt Bert, bocșean stabilit în Germania, pasionat de istoria Bocșei și scriitor de proză scurtă. S-a stins joi, 11 septembrie 2025, în Germania, și va fi înmormântat mâine, 20 septembrie 2025, la Heidelberg.
Haupt Bert (Herbert Verner Bakk) s-a născut în 3 august 1938 la Timişoara, fiul scriitorului şi jurnalistului Nikolaus Eugen Haupt şi al Helenei Bakk Haupt. Urmează cursurile Şcolii Pedagogice Germane, Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Timişoara, Liceul „Lenau” şi doi ani La Institutul de Construcţii Timişoara, studii întrerupte din cauza „dosarului dubios”. Lucrează la Timişoara ca muncitor şi tehnician în cadrul Trustului de Construcţii Timişoara, apoi, în 1964 când se căsătoreşte, primeşte domiciliu obligatoriu la Bocşa şi se angajează la Uzina de Construcţii Metalice. Aici îşi petrece un sfert de veac. Încă din 1986 deţine o diplomă de traducător german-român şi de timpuriu este pasionat de scris. Din 1980 are încercări literare: lirică, proză scurtă şi dramatică în limba germană literară, dar şi în grai şvăbesc. A fost membru activ în cenaclul literar „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timişoara, fiind talentat atât la scris, cât şi la desen. Din 2001 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În iunie 1990 se stabileşte cu familia în Germania la Leimen. Pasionat de călătorii şi cărţi, deţine o bibliotecă impresionantă. În 2006 am avut bucuria să-l vizitez în casa din Leimen, să-i admir cărţile şi să bem un schnaps pălăvrăgind pe terasa foarte frumos amenajată. Şi m-a cucerit! Cu tonu-i jovial, înclinând spre bagatelizare glumeaţă şi totuşi cu o privire scrutătoare şi atent la detalii Herbert Haupt mi-a relatat în câteva cuvinte întreaga sa aventură numită viaţă. Original, spumos, spontan, te captivează. De atunci, ne-am mai întâlnit de câteva ori la Bocşa, am organizat şi o lansare de carte în parteneriat cu Forumul Democratic al Germanilor din Bocşa care-şi are sediul în fosta casă a familiei Bakk. Herr Haup ne surprinde plăcut cu fiecare volum.
Volume: Der Vierunzwanzich-schtune urlaub (Concediul de 24 de ore). LMN.Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1996; Essentielles vereinstohuwabohu mit spiegelreflex (Încurcătură esenţială). LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1998; Was auf uns zukommt (Ce ne poate aştepta) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1999; Katastrophen kommen nie allein (O catastrofă nu vine niciodată singură) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1999; Încercarea unei traduceri bilingve germano-române a părţii referitoare la oraşul bănăţean Bocşa din „Istoria parohiilor diocezei de Cenad de Dr. Szentkláray Jenö” apărută la Timişoara 1898, precum şi originalul în limba maghiară. LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 1999; Schwert und Harnisch (Paloş şi scut). LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2003; Der urlaub geht weider (Concediul continuă) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2004; Der urlaub geht zu end (Concediul se apropie de sfârşit) LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2005; Scurte povestiri. LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2006; Doamnele de la etaj şi din alte părţi. LMN. Ha-Ha-Ha Eigenverlag&-DRUCK. 2009.
Referinţe: Oameni şi locuri din Bocşa./ Iosif Cireşan-Loga. Reşiţa. TIM. 2005; Gabriela Șerban. Haupt Bert, şvabul bănăţean din Germania În: Bocşa culturală. Anul VII. Nr. 3(54)/ 2006; Cărăşeni de neuitat XIII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. –Timişoara: Eurostampa, 2011; Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/Gabriela Șerban.-Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); Tangențe. Autografe și poveștile lor/ Adalbert Gyuris.- București: eLiteratura, 2019; Parohia romano-catolică Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023/ Mihai Vișan, Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2023 (Bocșa – istorie și cultură; 62); Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64) .
Din păcate, viața nu i-a fost tocmai simplă, supunându-l la multe încercări: problemele sale de sănătate, interminabile, apoi, în octombrie 2021, pierderea fiului, Wolfgang Haupt, sunt dureri care l-au măcinat.
Iată că astăzi ne luăm rămas bun de la bocșeanul Haupt Bert, pe care ni-l vom aminti întotdeauna cu mare drag și, cu siguranță, îi vom reciti cărțile, și-i vom revedea cu ochii minții pasiunea cu care ne citea fragmente la întâlnirile de cenaclu sau chiar la simple întâlniri între prieteni.
Rămas bun, Herr Haupt! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Înainte de a începe să scriu acest material, am tras o raită prin fotografii și am fost uimită de cât de multe s-au adunat! De asemenea, mi-am reamintit nenumărate evenimente la care am participat împreună cu Nicolae Sârbu – managerul, scriitorul, jurnalistul, poetul, prietenul și colaboratorul. Și nu exagerez când spun „nenumărate”! Din anul 1997, de la momentul în care a devenit directorul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, până astăzi, prietenia și colaborarea cu Nicolae Sârbu s-au dovedit a fi neprețuite! Și, da, cu recunoștință mărturisesc faptul că și Nicolae Sârbu a avut un rol deosebit de important în cariera mea de veritabil bibliotecar și manager cultural, alături de alți minunați oameni pe care i-am avut alături și de la care am învățat enorm!
Astăzi poetul Nicolae Sârbu se află la ceas aniversar și nu mă pot abține să scriu câteva rânduri despre acest om ales, deosebit de important și interesant scriitor din Banat, autor al multor volume de poezie, de proză, de reportaje, cărți importante și atractive care se depășesc, într-un fel sau altul, una pe cealaltă, astfel încât cititorul se întreabă de multe ori dacă Nicolae Sârbu este un mare poet, sau un mare jurnalist, sau un mare prozator, sau… un mare Scriitor!
Scriitorul Nicolae Sârbu s-a născut în 21 septembrie 1945 în satul Ohaba-Forgaci, județul Timiș; este absolvent de Cluj, cum îi place să spună, și este „Echinoxist”, deoarece, student fiind, a fost membru fondator al cenaclului „Echinox” din Cluj-Napoca, alături de nume mari ale literaturii române, precum: Eugen Uricariu, Dinu Flămând, Ion Pop și alții.
Debutează cu poezie la 19 ani în revistele clujene „Tribuna” și „Echinox”[1], iar în publicistică puțin mai devreme (elev fiind la Buziaș), în ziarul „Drapelul roșu” din Timișoara[2].
Mucenicia în ale ziaristicii și-o face la Râmnicu-Vâlcea, la ziarul „Orizont”. De aici, în 1972, se transferă la Reșița, la ziarul „Flamura”, unde s-a dovedit a fi un ziarist de temut. Însă, dincolo de meticulozitate, de duritate chiar, de penița adesea otrăvită, se află multă frumusețe și sensibilitate, se află „suferința de lux” a lui Nicolae Sârbu – poezia!
Debutează editorial în 1986 cu volumul de reportaje „Aurul din aripi” (Timișoara: Facla, 1986), iar cu poezie în 1995, cu volumul „Ascultând ceasornicul în baie” (Oravița: Editura Silva, 1995).
Despre poetul Nicolae Sârbu au scris nume importante ale literaturii române, însă eu am să redau un fragment dintr-un articol intitulat „Poezia, ca armă” semnat de regretatul Mircea Cavadia în 1998: „ Harul său poetic, încrâncenarea sa frustă, devastatoare pentru limba peltică a versificatorilor de ocazie, izbucnește amenințător pentru toți acești păcălici. Nicolae Sârbu nu este un băiat bun în materie de poezie. Sensibilitatea sa este scrâșnită, iar imagistic metafora este sfidătoare, aproape protestatară. Un amar de om viu și revoltat, care folosește poezia ca pe o armă și nu ca pe o floare lălâie și fără vlagă, spre cucerirea unei înțelegeri esențiale.[…] Impus temeinic într-o poezie pe care și-o asumă, cu riscuri cu tot, Nicolae Sârbu este azi în viața cetății un poet greu, ajuns la deplina maturitate.”[…][3]
Ca autor, Nicolae Sârbu a semnat peste 20 de volume: poezie, proză, reportaj, istorie culturală; de asemenea, semnează câteva volume de referință în colaborare și, evident, se regăsește în foarte multe volume colective.
Referințe critice în volume privind scriitura și personalitatea lui Nicolae Sârbu găsim în dicționare, în enciclopedii, în volume de critică și istorie literară: de la „Dicționar al presei literare românești (1790-1982)” la „Dicționar al scriitorilor bănățeni”, la „Dicționar al scriitorilor din Caraș-Severin”, la „Dicționarul scriitorilor români de azi”, la „Bibliologi români: dicționar”, la „Reșița literară” și „Panorama presei din Caraș-Severin”, la „Enciclopedia Banatului. Literatura”, la „Scriitori bibliotecari, bibliotecari scriitori” sau în câteva dintre volumele Cărăşeni de neuitat ale doctorului Constantin Falcă din Timișoara. Sunt doar câteva dintre lucrările de referință în care îl regăsim pe acest deosebit de interesant poet Nicolae Sârbu, despre care Alex. Ștefănescu nota: „Nicolae Sârbu are talent. Dar îl folosește abuziv și periculos (pentru nervii cititorului). Este ca un copil căruia i s-a dat pe mână un pistol. Citindu-i versurile, îți vine să te apleci ca să nu te lovească salvele de imagini trase la întâmplare”.[4]
În foarte puține, mult prea puține cuvinte, am conturat portretul unui important scriitor „din imediata noastră apropiere”, aflat la ceas aniversar! În urmă cu cinci ani, tot la ceas aniversar, îi apărea un volum omagial intitulat „Cum am ajuns «Conte de Ohaba»”, o carte care se cere a fi citită pentru a cunoaște mai bine opera și personalitatea lui Nicolae Sârbu.
Astăzi, la zi de sărbătoare a bornei 80, Nicolae Sârbu revine în atenția cititorilor cu un nou volum de versuri: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva” (Reșița: TIM, 2025), o carte care, în loc de prefață, are un poem intitulat „Fără răspuns”: „Mai poți oare prin cuvânt să sângeri,/ în această părelnică foame/ de îndelung rătăcitorul Eu?/ Poemele mele, veșnice plângeri/ ale unor renegate poame/ către grădinarul Dumnezeu.”
La mulți ani, Nicolae Sârbu! Cu sănătate, cu împliniri și cu muze care să urce la etajul trei!
[1] Nicolae Sârbu. Cum am ajuns „Conte de Ohaba”. Reșița. TIM, 2020.
[2] Gheorghe Jurma. Panorama presei din Caraș-Severin. Reșița: TIM, 2018
[3] „Timpul”, Reșița, nr. 298, 18 decembrie 1998, p. 4
[4] Alex. Ștefănescu. Ce face un poet cu talentul lui, În: Ceva care seamănă cu literatura, Chișinău, 2002.
Despre evenimentele care se desfășoară aproape în fiecare zi la Centrul Cultural German „Alexander Tietz” din Reșița știe deja toată lumea! Nu cred că există un iubitor de frumos din Banat (și nu numai!) care să nu fi trecut pragul acestei instituții de cultură măcar o dată! De peste 20 de ani, Erwin Josef Țigla, edilul acestui important edificiu cultural, inițiază și găzduiește întâlniri extraordinare, întâmplări diverse cu oameni de excepție „din imediata apropiere” sau mai din depărtări (chiar și de peste mări și țări!).
Acest om care ne încântă sufletul zi de zi prin evenimente nobile și esențiale, totalmente necesare, se află astăzi la ceas aniversar! Nu, nu este o sumă rotundă de ani (la anul va fi!), dar oameni precum Erwin Josef Țigla merită aprecierea noastră în fiecare zi, așa cum este și truda sa pe acest, din ce în ce mai arid și dificil, tărâm cultural!
Erwin Josef Țigla, bibliotecar, scriitor, jurnalist, editor, important promotor cultural din Banatul Montan, ambasadorul faptelor de excelență petrecute în acest colț de țară, de-a lungul și de-a latul patriei noastre, dar și dincolo de fruntariile țării, s-a născut în 19 septembrie 1961 la Reșița.
Erwin Josef Țigla are o activitate culturală impresionantă, care i-a și adus câteva recunoașteri importante: Cetățean de onoare al municipiului Reșița, Cetățean de onoare al orașului Bocșa, Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin și altele. Toate acestea presupun și o mulțime de responsabilități, cărora Erwin le face față cu succes.
Membru fondator al Forumului Democratic al Germanilor Caraș-Severin, președintele Asociației Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și președintele Asociației Caritativă ”Sfântul Vincențiu de Paul” Reșița, Erwin Josef Țigla este un harnic promotor al culturii germane în România și în Banatul Montan; de asemenea, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, reușind să îmbine admirabil profesiunea de bibliotecar cu cea de scriitor, editor și jurnalist.
Semnează în aproape toate publicațiile vremii, este redactorul șef al publicației lunare „Echo der Vortragsreihe”, al periodicului „Împreună, miteinander, egüttesen”, al periodicului „Glasul vincențienilor” și al buletinului informativ „Info SVP-Ro” De asemenea, este inițiatorul unor importante manifestări culturale ale etniei germane din România, precum: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, „Parada Portului Popular German”, „Copiii desenează ținutul natal” etc., evenimente care pun Banatul Montan pe harta culturală europeană.
Scriitoarea Maria Pongrácz-Popescu îl descrie pe Erwin Țigla într-un mod sincer și excepțional: ”Un om plin de pasiuni, puternic, vesel și câteodată melancolic, care a descoperit ”pomul vieții pentru eternitate”. Găsim în el atâta dăruire și pasiune, încât credem că a fost predestinat să devină, într-un anumit spațiu și într-un timp pe care-l trăim și noi, un om punte între culturi, un generator de noi energii spirituale, un constructor de valori de care avem atâta nevoie.”
Toți cei care-l cunoaștem pe Erwin Josef Țigla putem confirma spusele Mariei Pongrácz și putem da propriile mărturii cu privire la dăruirea și generozitatea omului de cultură Erwin Josef Țigla.
De asemenea, orașul Bocșa îi datorează enorm omului de cultură Erwin Josef Țigla din multe puncte de vedere: de la relațiile importante și fructuoase cu Forumul Democratic al Germanilor, la relații importante în parteneriate și colaborări cu asociații din Germania și Austria; de la activități cultural-spirituale, la editări și donări de cărți și albume; de la implicarea directă în derularea unor proiecte cultural-sociale, până la parteneriatele esențiale pentru promovarea și dezvoltarea multiculturalității orașului Bocșa.
Trebuie precizat că lui Erwin Țigla și Gheorghe Jurma li se datorează singura carte-album „Bocșa”, o adevărată „carte de vizită” a orașului nostru, dar și albumul dedicat profesorului și pictorului bocșean Peter Kneipp.
Jurnalista Anca Marilena Bica vorbea atât de frumos și clar pe postul de radio reșițean afirmând, între altele: „ Erwin Josef Țigla se impune prin libertatea cu care-și poartă demnitatea de mână cu modestia, prin bucuria de a dărui și de a se pune în slujba principiilor pe care le apără și le promovează, prin notorietatea numelui său într-o lume în care, aparent, acestea nu mai reprezintă un drum către împlinire. „România începe cu sufletul” pentru Erwin Țigla, care este înainte de orice demnitate socio-profesională, un om de onoare, un spirit care desăvârșește memoria lumii cu frumusețea Banatului de Munte! A fost și rămâne un bun prieten al celor care reprezintă valorile universale, un generos amfitrion al iubitorilor de frumos și un mentor pentru toți cei care au nevoie de modele și îndrumare!”
Erwin Josef Țigla este autorul și realizatorul a peste 100 volume, cărți și albume, dedicate Banatului și oamenilor de aici. Adevărate bijuterii editoriale de o importanță greu de tăgăduit.
Despre personalitatea Erwin Josef Țigla s-a scris în multe volume de referință, de la „Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin” (Reșița: Timpul, 1998) la „Reșița literară” a lui Gheorghe Jurma (Reșița: Tim, 2016) sau „Enciclopedia Banatului. Literatura” (Timișoara: David Press Print, 2016), fiind conturat portretul unui neobosit promotor cultural, unui om de o calitate excepțională. Nu trebuie omisă nici onoranta prezență în dicționarul „Scriitori bibliotecari, bibliotecari scriitori”: dicționar/ Fenia Driva.-Ediția a II-a revăzută și adăugită.-Iași: Rotipo, 2022, p. 323 – 324 sau în câteva dintre volumele Cărăşeni de neuitat ale doctorului Constantin Falcă din Timișoara.
Nici cărțile Bocșei nu-l exclud pe Erwin Josef Țigla, acesta regăsindu-se în volume de referință precum Bibliografiile revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009; 2009 –2013; 2014 – 2018; 2019-2023, cărți realizate de Gabriela Șerban și apărute în seria Bocșa- istorie și cultură; Bocșa, un oraș ca o poveste. Vol. 2: Oameni, locuri, fapte din Bocșa de ieri și de azi/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2023 (Bocșa, istorie și cultură; 64) și Presă și cultură la Bocșa. Scurt istoric al presei bocșene. „Bocșa culturală” – revistă de literatură, artă, istorie și spiritualitate – 25 de ani/Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2025 (Bocșa – istorie și cultură; 77).
În puține, în prea puține cuvinte am conturat portretul unui om care trudește pe ogorul culturii Banatului în aceste vremuri destul de neprietenoase cu activitățile cultural-literare, artistice și spirituale, un om care încă mai crede în puterea cărții și a lecturii, un om care are convingerea că toate lucrurile bune și frumoase atrag alături mai multe lucruri la fel de bune și la fel de frumoase. De aceea, aproape în fiecare zi, este gazda unor evenimente de aleasă calitate, care ne încântă sufletul și ne îmbogățește mintea.
La mulți ani, Erwin Josef Țigla! Cu sănătate și împliniri, alături de frumoasa ta familie!
Biserica ortodoxă „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a găzduit recent, într-o zi de sâmbătă, un emoționant recital de pricesne de o adâncă sensibilitate și lumină ortodoxă, susținut de corul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Deva, dirijat de pr. Dorin Paul Kladni.
Duminica, același cor cu activitate de peste 25 ani, a dat răspunsuri liturgice în cadrul Sfintei Liturghii, oferind credincioșilor prezenți momente de adevărate trăiri sufletești sub semnul credinței ortodoxe, dând în plus o notă de frumusețe slujbei religioase.
Din ochii credincioșilor se desprindeau sincere aprecieri coriștilor deveni ale căror voci se contopeau parcă într-o singură inimă care pulsa o adevărată trăire a credinței noastre ortodoxe.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
În teoria și practica jurnalistică, documentarea constituie fundamentul oricărui produs mediatic. Fie că este vorba de știre sau de reportaj, succesul materialului jurnalistic depinde în mod direct de calitatea informațiilor culese și de modul în care acestea sunt verificate, filtrate și prezentate. Știrea, ca formă elementară și esențială a presei, presupune o informare promptă, exactă și neutră, în timp ce reportajul, gen complex și narativ, solicită un efort documentar mult mai amplu, bazat pe observație, interviuri și contextualizare.
Studiul de față își propune să analizeze, într-o manieră comparativă, modalitățile de documentare în cazul știrii și al reportajului, surprinzând asemănările și deosebirile esențiale, cu accent pe rolul jurnalistului și pe impactul asupra publicului.
Știrea este definită drept genul „pur” al jurnalismului, având ca funcție primordială informarea imediată și obiectivă a publicului1. Ea răspunde la schema celor șase întrebări fundamentale (5W + H: Who, What, When, Where, Why, How), concentrându-se pe date verificabile și pe neutralitatea stilistică.
Documentarea pentru știre se bazează pe surse oficiale și imediate: comunicate de presă și buletine informative ale instituțiilor; Agenții de știri, care oferă date rapide și verificate; declarații ale martorilor și participanților la eveniment; statistici și rapoarte provenite din surse guvernamentale sau private.
Verificarea faptelor este etapa centrală. Un jurnalist profesionist va apela la cel puțin două surse independente pentru a confirma informația, respectând principiul obiectivității.
Documentarea pentru știre este, prin natura sa, rapidă și punctuală, pentru că timpul de reacție este esențial. Spre deosebire de reportaj, accentul cade pe transmiterea imediată, fără detalii descriptive sau analize de profunzime.
Reportajul este considerat „romanul realității imediate”, întrucât îmbină informarea factuală cu narativitatea și cu elemente descriptive. Documentarea sa este mult mai amplă și complexă, fiind structurată pe mai multe niveluri.
Reporterul se deplasează la fața locului, urmărește evenimentele și redă atmosfera. Această metodă de documentare este specifică reportajului și îl diferențiază de știre, care se bazează preponderent pe surse oficiale.
Reporterul realizează interviuri extinse, cu martori, participanți, experți sau autorități. Spre deosebire de știre, unde declarațiile sunt adesea scurte și factuale, în reportaj ele au rolul de a crea autenticitate și de a contura o perspectivă umană.
Pentru a oferi context, reporterul apelează la surse secundare: arhive, articole anterioare, date istorice, studii sociologice. Această etapă este fundamentală pentru înțelegerea în profunzime a subiectului.
În reportaj, jurnalistul are libertatea de a interpreta și de a introduce detalii personale, ceea ce impune o documentare atentă, pentru a evita deformarea realității.
Deși diferă prin amploare și scop, ambele genuri jurnalistice împărtășesc câteva trăsături documentare comune: necesitatea respectării adevărului factual; Importanța credibilității sursei; respectarea eticii profesionale (evitarea manipulării, falsificării sau exagerării informației). Astfel, atât știrea, cât și reportajul se sprijină pe principiul veridicității, dar îl aplică în moduri distincte.
Această diferențiere arată că știrea este o „fotografie” a realității, în timp ce reportajul devine o „poveste” bazată pe realitate.
Analiza comparativă a arătat că documentarea în știre și reportaj se diferențiază în funcție de scopul final: transmiterea rapidă și neutră a faptelor versus reconstituirea amplă și contextualizată a realității. Totuși, ambele genuri se sprijină pe principiul veridicității și pe exigența verificării surselor.
Știrea se bazează pe documentare factuală și imediată, fiind expresia concisă a jurnalismului, în timp ce reportajul valorifică documentarea narativă și contextuală, devenind o punte între informare și literatură. În acest sens, putem afirma că documentarea este mai mult decât o etapă tehnică; ea este o garanție a credibilității jurnalistice și un criteriu fundamental de diferențiere între genurile presei.
Bibliografie
Mihai Coman, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, București: Polirom, 1997.
Teodora Stanciu, Genuri ale presei scrise, București: Tritonic, 2003.
Ion C. Rogojanu, Reportajul – artă și document, București: Editura Universității din București, 2001.
Emil Condurache, Reportajul. Teorie și practică, Iași: Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2005.
Dennis McQuail, Teoria comunicării de masă, Iași: Polirom, 1999.
Philip Seib, The Essentials of Journalism, New York: Pearson, 2011.
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională.
Vicepreședintele CNA a menţionat că educaţia media nu trebuie să fie o materie în plus, ci poate fi inserată în toate materiile. „Cât de vulnerabili suntem în faţa războiului informaţional pe care şi preşedintele României l-a numit ca atare? Mi-e teamă că dacă anul viitor am avea din nou alegeri cred că rezultatul ar fi cam acelaşi. Şi asta nu din cauză că autorităţile nu dau jos suficient de mult conţinut, ci probabil din cauză că nu avem cum să facem educaţie media într-un an, educaţie pe care nu am făcut-o în 30 de ani”, a afirmat vicepreşedintele CNA.
El a afirmat că educaţia media trebuie să reprezinte o chestiune de siguranţă naţională. „Vom solicita Administraţiei Prezidenţiale să dedice un capitol foarte clar educaţiei media. Şi educaţia media nu înseamnă neapărat o materie în plus, nu susţinem acest lucru. Educaţia media trebuie inserată în toate materiile”, a afirmat vicepreşedintele CAN, în cadrul unui interviu televizat.
Și în atenția Primăriei din Dobra stă cu responsabilitate sprijinul demersului educativ care vizează dezvoltarea personalității elevilor Școlii Gimnaziale din localitate – ne spunea zilele acestea, primarul Ovidiu Iosif Pădurean.
Prin proiecte PNDL II și PNRR s-a reușit finalizarea mai multor lucrări și achiziții care oferă participarea activă, conștientă și responsabilă a elevilor în propria lor formare.
Pe lângă reabilitarea celor 5 clădiri ale școlii (schimbat acoperiș, izolat, zugrăvit etc.) s-au modernizat cabinetele de fizică, chimie și informatică.
S-au făcut dotări cu mobilier, materiale didactice, echipamente digitale etc., accentuându-se astfel responsabilitatea elevilor în propria formare.
Răspundem de fiecare dată solicitărilor conducerii școlii așa încât și în anul școlar 2025-2026 procesul educativ, al cărui beneficiar sunt elevii, să ofere formarea de personalități autonome și creative.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
17 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Autorul arădean Gheorghe Schwartz, la 80 de ani!
Prezentări de carte ale autorului născut la 16 septembrie 1945 la Lugoj și expoziție de grafică „Trepte“ a artistei plastice reșițene Maria Tudur, membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.
Buchpräsentationen des am 16. September 1945 in Lugosch geborenen Autors und Graphik-Ausstellung „Stiegen“ der Reschitzaer Künstlerin Maria Tudur, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”.
În perioada 11 – 14 septembrie 2025, la Bocșa s-au derulat Zilele Europene ale Patrimoniului, o ediție desfășurată sub genericul „Patrimoniu și arhitectură. Ferestre către trecut. Uși către viitor.”
După cum se cunoaște, în fiecare an, în septembrie, statele semnatare ale Convenției Culturale Europene participă la Zilele Europene ale Patrimoniului – o acțiune comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, care pune la dispoziție noi bunuri culturale și deschid clădiri istorice în mod normal închise publicului. Evenimentele culturale evidențiază abilitățile și tradițiile locale, arhitectura și operele de artă, dar scopul mai larg este de a aduce cetățenii împreună în armonie, chiar dacă există diferențe de cultură și limbă.
Obiectivele Zilelor Europene ale Patrimoniului sunt: creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor europeni cu privire la bogăția și diversitatea culturală a Europei; crearea unui climat în care este stimulată aprecierea bogatului mozaic de culturi europene; combaterea rasismului și xenofobiei și încurajarea unei mai mari toleranțe în Europa și dincolo de granițele naționale; informarea publicului și a autorităților politice cu privire la necesitatea protejării patrimoniului cultural împotriva noilor amenințări; invitarea Europei să răspundă provocărilor sociale, politice și economice cu care se confruntă.
Patrimoniul arhitectural este înțeles și ca o sarcină socială. Nu se referă doar la arhitectură sau la mediul construit, ci la modul în care comunitatea își gestionează istoria și identitatea, precum și la influența acestora asupra vieții oamenilor și a mediului. „Pe lângă valoarea sa culturală inestimabilă, patrimoniul arhitectural al Europei oferă popoarelor sale conștiința istoriei lor comune și a viitorului lor comun. Prin urmare, conservarea sa este o chestiune de importanță vitală”.
La invitația Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa a luat parte la acest atractiv proiect și a organizat trei zile de promovare a patrimoniului local, de evidențiere a monumentelor din localitate și de bucurie a vizitelor împreună în locuri mai rar solicitate. De asemenea, de promovare a cărții, a artei și a oamenilor iscuți în aceste domenii.
Pentru reușita acestui amplu și complex eveniment, organizatorii au apelat la colaboratori precum Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, Biserica „Romano-Catolică” Bocșa Montană, Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor” Vasiova, dar și la autoritățile locale, Primăria Orașului Bocșa și primarul Mirel Patriciu Pascu. De asemenea, un colaborator esențial a fost și dr. istoric Mihai Vișan, voluntarul proiectului bibliotecii.
Joi 11 septembrie 2025, ZEP au debutat la Bocșa cu un eveniment intitulat „Istoria de lângă noi” și a constat în deplasarea pe traseul Cetății Cuiești, cetate regăsită în lista de monumente a județului Caraș-Severin ca Cetatea (ruine) „Buza Turcului” (CS-I-s-B-10792, sec. XIV-XV). Despre istoria locului a povestit istoricul Mihai Vișan.
Vineri, 12 septembrie 2025, ZEP au continuat cu un eveniment intitulat „Bocșa, istorie și cultură”, titlu preluat după seria editorială a Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, serie care cuprinde și un volum dedicat Bisericii Romano-Catolice din Bocșa Montană la tricentenar (Mihai Vișan, Gabriela Șerban. Parohia romano-catolică Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023. Reșița: TIM, 2023. «Seria „Bocșa, istorie și cultură”; 62»). Așadar, organizatorii au adus în atenție două edificii importante ale localității: Biserica Romano-Catolică „Imaculata concepțiune” Bocșa Montană ( redată în lista monumentelor astfel: CS-II-m-B-11030, 1738 reconstruită 1840), păstrătoarea lucrării „Madona” a artistului plastic Tiberiu Bottlik (icoana Maicii Domnului expusă în altar), și Primăria Orașului Bocșa (CS-II-m-B-11032, sec. XIX). Despre cele două monumente au vorbit bibl. Gabriela Șerban și ist. Mihai Vișan.
Duminică, 14 septembrie 2025, s-au încheiat ZEP la Bocșa cu un eveniment denumit „Bocșa, cultură și credință”, la Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Vasiova, edificiu regăsit în lista monumentelor ca Mănăstirea Godinova (CS-II-a-B-11034, sec. XVIII-XIX). După oficierea slujbei Sfintei Liturghii, în cuvântul de înțelepciune, părintele protosinghel dr. Ioanichie Petrică, duhovnicul Mănăstirii și autor al mai multor volume dedicate acestui mirific loc de închinare și rugăciune, a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța sărbătorii din această zi (14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci), a prezentat câteva cărți, iar în partea a doua a discursului său, a povestit despre istoricul mănăstirii și păstorii de suflete de aici, despre lucrările de artă aflate în incinta clădirii, dar și despre tipărituri importante adăpostite de biblioteca mănăstirii.
Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP) la Bocșa și-au atins obiectivele: au promovat edificii de patrimoniu în rândul publicului de toate vârstele, acesta conștientizând importanța protejării acestor valori culturale, istorice și arhitecturale; de asemenea, evenimentele din cadrul ZEP au adus laolaltă oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale, fără deosebire de apartenență religioasă și/sau/ etnică. Și, nu în ultimul rând, ZEP au provocat noi inițiative pentru proiecte viitoare!
15 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
La mijloc de Răpciune, sub semnul culturii (ediția a V-a):
Istoria Țării Cărașului în studii și documente inedite din colecții de familie, prezentate de dr. Ionel Bota (Oravița) / partea a VII-a;
Prezentare de carte: „Myosotis“, autor: Costel Simedrea, apărută 2025 la Editura „Castrum de Thymes“, Giroc;
Să ne sărbătorim scriitorii lunii: Iacob Roman la ceas aniversar!
17 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Autorul arădean Gheorghe Schwartz, la 80 de ani!
Prezentări de carte ale autorului născut la 16 septembrie 1945 la Lugoj și expoziție de grafică „Trepte“ a artistei plastice reșițene Maria Tudur, membru al Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”.
19 septembrie 2025, Slavonia, Croația:
Proiect transfrontalier: „Monumente comemorative ridicate în Slavonia / Croația, în amintirea deportării, strămutării forțate, a refugierii și expulzării germanilor după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, proiect inițiat de Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin, de Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, cu sprijinul dnei Dara Mayer, reprezentanta minorității germane în Vukovar – Cantonul Srijem. Depunere de coroane de flori la monumentele din Valpovo, Krndija și Vukovar.
Proiectul este gândit ca fiind parte a comemorărilor organizate la 80 de ani de la începutul acestor tragice evenimente.
20 septembrie 2025, ora 17.00, Royal svečana sala, Vukovar, Croația:
Participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: Elena Cozâltea) și a formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea) la „Oktoberfest 2025” / Sărbătoarea Berii din Vukovar, organizată de Asociația Germanilor și Austriecilor din Vukovar, Croația, președinte: Darko Tufekčić.
21 septembrie 2025, ora 10.00, Biserica Romano-Catolică „Sfinții Filip și Iacob” Vukovar, Croația:
Participarea corului „Franz Stürmer“ din Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) la Sfânta Liturghie duminicală și susținerea unui scurt concert în biserică.
22 septembrie 2025, ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Creatorii de lângă noi. Sărbătorim un scriitor la ceas aniversar: Nicolae Sârbu, la 80 de ani!
Prezentare de carte: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva. Versuri”, autor: Nicolae Sârbu, volum apărut la Editura „TIM“ Reșița, 2025.
Programm für die Zeitspanne 15. – 22. September 2025:
Mitte September im Zeichen der Kultur (V. Auflage):
Die Geschichte des Karascher Landes in Studien und Dokumenten aus dem Familienarchiv, mit Dr. Ionel Bota (Orawitza) / Teil VI;
Buchpräsentation: „Myosotis“, Autor: Costel Simedrea, erschienen 2025 im Verlag „Castrum de Thymes“, Giroc;
Wir ehren unsere Schriftsteller: Iacob Roman.
17. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Der Arader Autor Gheorghe Schwartz, zum 80.!
Buchpräsentationen des am 16. September 1945 in Lugosch geborenen Autors und Graphik-Ausstellung „Stiegen“ der Reschitzaer Künstlerin Maria Tudur, Mitglied des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza”.
19. September 2025, Slawonien, Kroatien:
Grenzüberschreitendes einmaliges Projekt: „Denkmäler / Gedenktafeln, errichtet in Slawonien / Kroatien, in Erinnerung an die Deportation, Flucht und Vertreibung der Donauschwaben”, initiiert vom Demokratischen Forum der Banater Berglanddeutschen und vom Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“, mit Unterstützung von Dara Mayer, Vertreterin der deutschen Nationalen Minderheit in Vukovar – Gespanschaft Syrmien. Mit Kranzniederlegungen in Walpach = Valpovo, Kerndia = Krndija und Vukovar.
Ein Projekt, im Jahr des Gedenkens zu 80 Jahren seit dem Beginn dieser tragischen Ereignisse gedacht.
20. September 2025, 17:00 Uhr, Royal svečana sala, Vukovar, Kroatien:
Beteiligung des „Franz Stürmer“-Chors (Dirigentin: Elena Cozâltea) und der deutschen „Enzian“-Volkstanzgruppe (Koordination: Marianne & Nelu Florea), beide Reschitza, am Programm zum „Oktoberfest 2025 in Vukovar“, organisiert vom Verein der Deutschen und Österreicher in Vukovar in Kroatien, Obmann: Darko Tufekčić.
21. September 2025, 10:00 Uhr, römisch-katholische Kirche der Heiligen Philipp und Jakob, Vukovar, Kroatien:
Beteiligung des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea) an der Sonntagsmesse und anschließendes kurzes Konzert.
22. September 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Wir ehren unsere Persönlichkeiten: Nicolae Sârbu, zum 80.!
Buchpräsentation: „Poezia vrea să mă-ntrebe ceva. Versuri”, Autor: Nicolae Sârbu, erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025.
,,Cărămizele, țiglele, statuele astea, toate-toate vorbesc despre trecutul nostru, și acestea ne impun o datorie sfântă. De mic să infiltrăm în inima fragedă a Românașului mândria, care o simțim cu toții când vorbim de originea noastră. Eu îmi fac datoria și în anii câți mi-i va mai da bunul Dumnezeu tot pentru cultura neamului voi lucra. Credincios jurământului în ploaia gloanțelor cu mândrie am mers înainte și acum cu puterile istovite sub povara anilor, dar cu aceeași însuflețire, lucrez în ogorul neamului din a cărui sân am ieșit.” General Nicolae Cena, Mehadia 1913
General Nicolae Cena – arhiva Iacob Sârbu(conform inscripționării de pe verso, fotografia este realizată la Băile Herculane, în data de 14.09.1896)
Adeseori, în articolele mele am făcut vorbire despre personalitățile Mehadiei și despre multele lor fapte în slujba comunității și, implicit, a neamului. Cu toate acestea, am avut mereu sentimentul neputinței de a cuprinde în cuvinte întreaga dimensiune a personalității lor. Și sunt convins că niciodată, nici eu și nici altcineva, nu va putea face în deplinătate acest lucru. Una dintre aceste personalități ale Mehadiei, de o importanță istorică majoră și o sursă de mândrie locală, este generalul NICOLAE CENA. Desigur, întreaga sa activitate a fost intens documentată, iar faptele sale sunt arhicunoscute, la fel și contribuțiile sale aduse cauzei istorice naționale, asupra cărora nu voi insista aici.
Ceea ce doresc totuși să scot în evidență este patriotismul său ieșit din comun, cu toate că, la acea vreme, multe personalități erau animate de acest spirit combativ de afirmare a identității naționale. În ciuda persecuției autorităților maghiare din timpul Primului Război Mondial, acest spirit nu l-a părăsit niciodată pe Nicolae Cena. În acest sens doresc să evoc un episod extrem de sugestiv în ceea ce privește cele afirmate anterior: Un moment remarcabil al vieții sale, mai puțin evocat, dar de o relevanță majoră, este cel al oferirii, din partea împăratului Franz Joseph I, a titlului de nobil, împreună cu o înaltă funcție în armata imperială. Nicolae Cena a refuzat-o cu multă demnitate, motivând că nu are nevoie de un titlu nobiliar, deoarece este român, iar nobilitatea a căpătat-o prin naștere.
O asemenea atitudine, respectiv acest gest, consider că este cea mai grăitoare dovadă a patriotismului său, având o semnificație nemărginită. Supunând-o unei profunde analize, remarcăm atitudinea sa ca fiind, în esență, o declarație de identitate, o mărturisire de credință națională, într-o formă rară de demnitate. Într-o epocă în care recunoașterea imperială putea însemna ascensiune socială, privilegii și prestigiu, Cena a ales să rămână fidel rădăcinilor sale, mulțumindu-se cu noblețea sa interioară, parte indispensabilă apartenenței sale la neamul românesc. Gestul său poate fi privit ca o formă de afirmare și neclintire a valorilor sale. În acel moment, Nicolae Cena nu a vorbit doar în numele său, ci în numele unei întregi națiuni care, de-a lungul istoriei, a fost pusă la încercare, dar nu și învinsă. Toate acestea clădesc un veritabil portret de erou. Nicolae Cena, fără îndoială, este un erou al Mehadiei, dar nu numai, el este un erou și al întregii națiuni! O nouă mostră a patriotismului său, pe care doresc să o evidențiez, îl regăsim într-un minunat articol, publicat în anul 1913, luna aprilie, în ziarul ,,Drapelul”, nr. 44-11. Un fragment din cele relatate de general, referitor la cercetările sale efectuate la Castrul roman și motivele care l-au îndemnat de a face asta, l-am ales ca motto al relatării mele. Autorul articolului respectiv a avut unica șansă de a discuta cu generalul, la domiciliul acestuia de la Mehadia, în primăvara acelui an 1913. Vă îndemn din tot sufletul să-l citiți fiindcă este o evocare unică și relevantă, care vă va deschide noi perspective.
Un scurt addendo: autorul articolului, Petru Fotoc, a fost un inginer silvic, asemeni subsemnatului, a fost inspector general al Comunității de Avere, deputat sinodal, comandantul Cohortei de străjeri din Caransebeș și deputat parlamentar. A decedat în anul 1940 la vârsta de numai 52 ani. La întâlnirea memorabilă cu generaul Nicolae Cena, avea vârsta de doar 25 de ani!
Ing. Constantin VLAICU/UZPR, filiala Caraș Severin
_________________________________
Din ogorul neamului – de Petru FOTOC
În strada principală a fruntașei comune Mehadia este o casă modestă cu patru fereștri pline de flori și cu o grădină bine îngrijită. Proprietarul ține mult la ea, pentru aceea nu se ridică palate pompoase pe locul unde astăzi o zidire simplă, cu o poartă împodobită cu unghea caprii, dă locuință unui bărbat mare al neamului, luat în înțelesul strict al cuvântului. La prima vedere înfățișarea aceasta simplă îi face călătorului o impresie plăcută, așă că fără să-ți explici motivul, pe trecătorul prim îl întrebi «Cine e stăpânul casei ». Mare îți va fi mirarea când auzi, că Excelența Sa d-l Mareșal campestru în retragere Nicolae Cena, după o carieră atât de strălucită, după un serviciu de jumătate veac, a preferat singurătatea satului și departe de viața vioae a orașelor mari, s’a retras aci între aceia, cu cari și-a trăit anii primi ai dulcei copilării. Aici, unde senzațiile zguduitoare numai cu o întârziere bine măsurată pătrund și distracțiile saloanelor, cari erau totdeauna deschise înnaintea veteranului militar, le suplinesc plăcerile vieții liniștite de la sat, în sînul familiei, a surorii și a cumnatului maior în retragere, în casa părintească petrece Ex. Sa «anii câți îi mai am». El, care în atâtea rânduri a stat în fruntea miilor de feciori și de nenumărate ori a dat față cu „nepretinul“, acum încununat cu recunoștința superiorilor săi, ca simplu gregar și-a pus puterile în serviciul neamului. Miile de volume ale bibliotecei sale bogate, cunoștințele sale câștigate în mersul anilor mulți, trecutul glorios al confiniului militar din granița lui Doda și iubirea de neam l-a îndemnat, ca să pătrundă cu ochiul ager al ostașului născut, în tainele trecutului al acestui colț de țară atât de falnic și atât de românesc. Plimbările zilnice pe coastele din valea Belarechii, sunt toate expediții de studii, din care o să se cristalizeze o prizmă prețioasă a vremurilor trecute: Istoria părților sudice din Dacia strălucită și cu asta documentarea continuității neamului nostru pe baze pănă acum necunoscute. Aceasta e dorința Ex. Sale și fără să cunoască osteneală, fără alai lucră, ca cu o cărămidă să contribue la templul, care din zi ce merge se ridică întru mărirea neamului nostru mult cercat. Multe am auzit vorbindu-se despre «domnul Excelență», cum țărănimea noastră îl numește pe d-l mareșal și în inimă-mi s’a înrădăcinat o dorință ferbinte, ca să-l cunosc pe acel bărbat, despre care jurul Mehadiei atâtea povestește. Petrecând mai mult timp între ai mei, într’o bună dimineață am urcat o trăsură, ca să părăsesc satul pe o zi și să-mi împlinesc dorința, care o aveam încă de pe timpul deșteptării naționale în Severinul bănățean, după moartea mult regretatului episcop Nicolae Popea. Iar acum, ca un cronicar simplu, schițez cele auzite în coloanele acestea. Toate sunt de interes general. Un militar cărunt mă primește, cu mustăți și barbă albă, cu obrazii plini de sănătate, roșu ca bujorul, drept ca un brad și sprinten ca un voinic. Urmele anilor numai în vocea puțin trăgănată se observă. Da, Ex. Sa o jumătate de veac a stat în serviciul militar, unde de la primul debut a atras atențiunea mai marilor sei. Avansările, distincțiile, medaliile multe sunt dovezile cele mai eclatante ale superiorității talentului seu și despre capacitatea sa vorbesc succesele secerate totdeauna când a stat în fața dușmanului. Și bătrânul acesta într’o etate atât de înaintată, cu ambiția unui ofițer tinăr și cu silința studentului micuț, s’a pus să desgroape din ruini trecutul unui ținut atât de falnic și în deosebi din punct de vedere național de o importanță incontestabilă? — «Da tinere», îmi vorbește Ex. Sa, «cum ai văzut «zidenia» aceea, cum o numesc ai noștri, sunt ruinele castrului roman «Ad mediam». Țăranii mi-au atras atențiunea asupra lor, iară eu în iarna anilor 1909—10 am început să le desgrop și așă de norocos am fost, că în 15 Faur 1910, la o înălțime de 2-5 m., sub poarta pretoriană, am aflat o tablă, care mi-a servit de directivă în șirul cercetărilor de mai departe. Inscripția, după o muncă obositoare de jumătate de an am descifrat-o ; câteva tăeturi de daltă în peatră și ici-colea câte-o urmă de văpsea roșie cruțată încă de dintele timpurilor trecute au fost bazele, din cari am construit textul adevărat. Acesta mi-a fost destul, așa că atăzi cu datele primite din partea istoriografilor nemți și castrul l’am construit în măsura 1:100, e la fel ca cel din Saalburg. Rezumatul cercetărilor mele s’a publicat în analele secției de istorie a academiei din Viena sub titlul Über den Fund einer Inschriftbasis aus dem römischen Steinkastel «ad Mediam», iară pentru publicul mare le-am adunat într’o broșură, care o să apară în curând, dovedind pe baze pănă acu puțin cunoscute și continuitatea neamului românesc în Dacia străbună. Castrul are o lungime de 134 m. și o lățime de 112 m. s’a zidit pe când Traian pregătindu-se pentru războiul al doilea în Dacia se decide să ridice podul peste Dunăre la Turnu-Severin. Chemarea fortăreții ca și a celorlalte zidite la periferiile unui semicerc, n-a fost apărarea granițelor dinspre sud, ci numai asigurarea descălecării neconturbate a oștilor romane, cărora le era încredințate ridicarea podului. Modul acesta de apărare îl acceptează și tactica modernă și din punct de vedere strategic nu lasă nimic de dorit. Toate văile, cari se concentrau aici din părțile dușmănoase își aveau fortărețele lor, castrul nostru era întru asigurarea drumului care leagă Dierna cu Sarmisegetuza și a șoselei, care de la Lederata ducea spre sud peste Valea Almăjului. Oștile, cari formau garnisoana în atâtea castre cu timpul sau stabilit aici și pe când legăturile politice cu Roma se nimicise, cele sufletești au remas și trăesc și astăzi după atâtea lovituri maștere îndurate de neamul românesc plămădit pe aceste coaste. Cu o stimă adâncă ascult vorbele Es. Sale când îmi vorbește cu atâta însuflețire, că ce am fost «O să resară și soarele neamului nostru, cercurile din Viena se interesează de toate mișcările noastre» — îmi zice, în șirul conversației atingem luptele politice și bătrânul militar cu o reverință deosebită amintește bunătatea Majestații Sale, a ocrotitorului nostru în atâtea momente dureroase. Cărămizele, țiglele, statuele ăstea toate-toate vorbesc despre trecutul nostru, — continuă — și acestea ne inpun o datorință sfântă. De mic se infiltrăm în inima fragedă a Românașului mândria, care o simțim cu toții când vorbim de originea noastră. Eu îmi fac datoria și în anii câți mi-i va mai da bunul Dumnezeu tot pentru cultura neamului voi lucra. Credincios jurământului în ploaia gloanțelor cu mândrie am mers înainte și acum cu puterile istovite sub povara anilor, dar cu aceea însuflețire lucru în ogorul neamului din a cărui sân am eșit. Timp de două oare am ascultat explicațiile Es.Sale și amintirile, cari mă leagă plăcut de vizita aceasta vor fi între cele mai prețioase. Comorile acestea atât de scumpe pentru noi o să treacă toate în proprietatea muzeului «Astrei», asta e dorința Esi. Sale ca acolo unde e adunată toată bogăția națională, să se așeze și rămășițele neamului nostru. Îmi pare bine, — zice — că tinerimea se interesează cu de amănuntul de trecutul nostru și stringându-mi mâna cu căldură mă însoțește pănă în stradă. Poarta verde se închide; la uliță zgomotul mulțimei din târg se contopește într’un vuet monoton și în o apropiere nemijlocită un bărbat mare își continuă visul, care vorbește despre mărirea acesteia. Naintea ochilor mei sufletești adeseori apare figura bătrânului, care la primul moment te captivează și fizonomia tipică românească îmi aduce, aminte de eroii neamului de pe atâtea câmpii de luptă. Cuvintele ultime așa mi se pare, le aud și acum și cu o bucurie copilărească le recitez Servus Kinder! Grüss Gott! La revedere! PETRU FOTOC st. ing. silv.
UZPR CARAS SEVERIN 