Scurtă prezentare realizată de dr. Mariana Stratulat, director Casa de Presă și Editură Libertatea și Dr.Valentin Mic, redactor responsabil săptămânal Libertatea.
Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.
Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.
Prezentarea susținută de Dorina Sgaverdia, coordonator Clubul Presei din Banatul de Munte, în cadrul Colocviilor Presei din Banatul de Munte.
Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.
Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.
Prezentarea susținută de dr. Lavinia Betea în cadrul Colocviilor Presei din Banatul de Munte.
Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.
Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.
Motto: Ce frumoasă-i prietenia/Cel mai drag și scump cuvânt/O cunosc numai aceea/Care-n viață știu a fi/Omenoși cu oameni./
Nu sunt istoric, dar prezența mea și a Dumneavoastră la acest eveniment vine să aducă în actualitate și să confirme un sentiment care trebuie să ne unească pe întreg parcursul vieții noastre… PRIETENIA. Prietenia de care ne-am bucurat din partea celui care a fost, regretatul Prof. Gheorghe Rancu – Bodrog, prietenie care l-a definit și a stat la baza activității și personalității acestuia.
De ce despre presa ţărănească?… Pentru că aceasta este un fenomen unic pe teritoriul actual al României, pentru că la Soceni s-a născut unul dintre cei mai de seamă jurnalişti-ţărani din Banat: Petru Bizerea. Acesta a fost editorul ziarului OPINCA, din Coştei, în redacţia căruia s-a întocmit lista cu delegaţii din Banatul de Sud ce urmau să participe, în 1918, la Marea Unire de la Alba Iulia. Centru Cultural din Soceni, cuprinde o bibliotecă ce-i poartă numele lui Petru Bizerea, aşa cum Casa de Cultură din localitate îi poartă numele profesorului, compozitorului și dirijorului Ion Românu, cel care a înființat Școala Medie de Muzică la Reșița în 1949.
De ce este important mediul rural?… Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat au apărut periodice la sate. Gazetele ţărăneşti din Banat au apărut din iniţiativa şi pe cheltuiala unor ţărani inimoşi, mici proprietari de pământ, dornici de a-şi afirma ideile, prin care dădeau chiar soluţii de rezolvare a problemelor satului românesc interbelic. Fenomenul ţăranilor condeieri, ziarişti şi compozitori din Banat l-a impresionat plăcut pe Camil Petrescu, care a remarcat în articolele sale nivelul cultural al ţinutului şi explozia creatoare a truditorilor brazdei. Academicianul Gabriel Ţepelea a întocmit în 1943 o antologie reprezentativă a scriitorilor ţărani din Banat atrăgând atenţia asupra dimensiunilor şi valorii acestui fenomen. În data de 10 aprilie 2008, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara s-a desfăşurat o sesiune de comunicări – Aspecte culturale din viaţa satelor bănăţene – la care au participat mulţi redactori şefi de la publicaţiile rurale din judeţul Timiş, fiecare prezentându-şi publicaţia, iar în final, iniţiatorul şi moderatorul sesiunii, D-l Ion Traia, cel care a scos periodicul “Vatra Satului” în satul său natal Ferendia, a propus constituirea “Asociaţiei presei rurale din Banatul istoric”, propunere ce a fost validată, urmând să se facă demersurile necesare pentru constituirea legală. Toţi participanţii au aderat la ideea regretatului publicist și cărturar Aurel Turcuş de a decreta ziua de 10 aprilie ca zi a presei rurale din Banat. Din ianuarie 2010, „Asociaţia publiciştilor presei rurale din Banat” a dobândit personalitate juridică și asociația și-a dezvoltat și nuanțat activitatea, cooptând în cadrul ei publiciști din întreg Banatul istoric, adică județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și publiciști din satele românești din Serbia. În zilele de 23-24 septembrie 2011 s-au materializat generos gândurile inspirate ale regretatului Prof. Ghiţă Rancu – Bodrog, redactor şef al periodicului „Almăjul” din Şopotul Vechi privind desfăşurarea primei ediţii a „Forumului publiciştilor presei rurale din Banatul Istoric”. Coorganizator a fost „Asociaţia Publiciştilor Presei Rurale in Banat” care a răspuns afirmativ iniţiativei venită din ţinutul de legendă al Ţării Almăjului. Forumul presei rurale din Banat s-a desfășurat timp de două zile, la Șopotul Vechi, în casa dr. Paul Purea. La această întâlnire au fost prezenți publiciști din presa rurala bănățeana, din județele Arad, Timiș, Caras-Severin și din Serbia. În data de 30.08. 2013 a avut loc în localitatea Toracu Mare (Serbia) a treia ediţie a Forumului publiciştilor din presa rurală bănăţeană. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Publiciştilor din Presa Rurală din Banat şi comunitatea locală românească din Torac. La inițiativa dl. Mircea Lelea, redactorul-șef al revistei ,,Lumina torăceană”și în organizarea Asociației pentru Artă și Cultură Românească ”Vichenție Popovici Bocăluț” din Torac și Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat s-a desfășurat un eveniment cultural la Căminul Cultural și la Școala Generală ”George Coșbuc” din localitatea Torac la care au luat parte redactori și colaboratori ai revistei ”Lumina torăceană”, precum și jurnaliști de la mai multe publicații locale din Banatul istoric. Dar impresionantă rămâne Colecția privată de arheologie și etnografie ,,Almăjul”, aparținând lui Gheorghe Rancu – Bodrog, de la Șopotul Vechi, care a devenit centrul și locul de manifestare a acțiunilor din cadrul Conferinței istoricilor din Banatul istoric și din acest an, dedicată personalității și activității celui care a fost Gheorghe Rancu – Bodrog. Din paleta lui bogată în activități, pe care nu știu cum de a avut timp și putere mentală să le desfășoare, cum afirma Medicul Iosif Badescu, doresc să amintesc doar câteva, asupra cărora Prof. Gheorghe Rancu – Bodrog și-a pus amprenta: În toamna anului 1995, a editat Revista Almăjul. Sigur că, revista Almăjul a avut și sincope, datorate mai multor cauze, decisive fiind cheltuielile pentru editare și tipărire, precum și timpul. După pensionare s-a implicat mult mai mult astfel că, după un hiatus de vreo zece ani, apariția ei a fost uneori chiar lunară (la apariție revista era trimestrială), cu subiecte tot mai interesante, predominând cele de istorie. A doua activitate majoră a fost și este „Colecția privată de arheologie și etnografie Almăjul”, deschisă în 2011 în propria locuință, cu peste 4000 de piese de o valoare inestimabilă. Ideea înființării unui muzeu sătesc îi venise cu mult timp în urmă. Prima locație a colecției a fost o sală de clasă și datează din 1987. Colecția „Almăjul” a devenit deja de notorietate, fiind un punct de atracție important pentru turiștii veniți în Țara Almăjului, de la elevi, studenți, până la profesori universitari, arhierei, academicieni. Speranța că are viitor stă în faptul că fiul cel mare, Dr. Dacian Rancu, este muzeograf și cunoaște adevărata valoare a exponatelor. Intuind importanța și valoarea cultural-spirituală a publicațiilor, Gheorghe Rancu Bodrog adaugă o nouă preocupare a pasiunii sale și anume aceea de a colecționa publicații, vechi și noi din diferite spații culturale din Banat. Acest interes s-a materializat în anul 2023 prin înființarea Muzeului Presei Bănățene. Muzeul a fost inaugurat în data de 7 octombrie 2023, fiind constituit în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și cu Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat (APPRBl). Trebuie menționat faptul că este primul muzeu de acest gen înființat în arealul Banatului Montan. Cartografierea publicațiilor, organizarea lor în secțiuni reprezentative, sarcini complexe și laborioase, aparțin exclusiv fondatorului ei – la fel, perseverența și reușita obținerii spațiului ce găzduiește astăzi muzeul, amplasat în incinta Școlii Generale din localitatea Șopotu Vechi. Ghiță Rancu – prietenul și colegul nostru a luminat imaginea a două sate – cel natal așezat pe marginea unei ape nemiloase, cum scria Prof. univ. dr. Anton Ilinca și cel adoptat, de la liziera dealurilor almăjene – azi, Domnul Profesor, Domnul Învățător, fost metodist al Inspectoratului Școlar Județean, gazdă a multor ateliere din cadrul Seminarului Internațional DIDACTICA, aduse la Șopotu Vechi de Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, poate privi de sus din ceruri cu mândria-i bine cunoscută, la continuarea a tot ceea ce ar mai fi dorit să facă pe acest pământ pentru comunitate, pentru oameni, pentru familie, pentru nepoți și pentru spiritualitatea românească, continuate acum de fiul său Dacian cu sprijinul familie și al comunității locale…
//„N-a știi lumea că m-am dus/ Numai m-or vedea că nu-s/ Sus e cerul, largă-i lumea/ Iată cum a ruginit pădurea/ Hai, hai, haidi, dihai, dihai/ Pe sub flori mă legănai…/ Cu frunze m-acopereai/Toamna mea de Sus din Rai„//
Da, Ghiță-i dus în veșnicii, acolo unde viața este eternă, dar astăzi este aici prezent cu sufletu-i mare și bun și ne privește cu nostalgia toamnei sale de undeva de sus…
Șopotu Vechi, 18 octombrie 2025
A consemnat, Prof. Tudor DEACONU – membru UZPR – Filiala Caraș-Severin
În perioada interbelică, Oraviţa era un important centru cultural şi publicistic. Tipografia ,,Progresul” din Oraviţa a fost prima tipografie în limba română din oraş şi din zona văii Caraşului. La această tipografie era editată gazeta cu acelaşi nume. (prof. Ariana Jianu)
Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.
Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.
Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.
Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.
Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025, organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, au avut loc în zilele de 17 și 18 octombrie. Acțiunea, în întregul ei, s-a desfășurat în localitatea Șopotu Vechi, la Căminul Cultural și Muzeul Presei Rurale din Banat.
Conferința și-a propus să evidențieze aspecte ale Banatului istoric în lumina preocupărilor istoricilor și cercetătorilor din acest areal.
Prezentare de carte: „ „Luceafărul îndrăgostit – balade și idile“, autoare: Lucia Jendl, apărută în Editura „TIM“ Reșița, 2025.
24 octombrie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Ziua Națională a Austriei (26 octombrie).
Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13 august 1802, Csatád / astăzi Lenauheim – † 22 august 1850, Oberdöbling bei Wien): comemorare poetică și muzicală, la 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac, născut în Banat, cu participarea prof. Elvira Szlovig, Erwin Josef Țigla și prof. Elena Cozâltea.
22. Oktober 2025, 16:30 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Kultureller Oktobertraum (II. Auflage)
Buchpräsentation: „Luceafărul îndrăgostit – balade și idile“, Autorin: Lucia Jendl, erschienen im Verlag „TIM“ Reschitza, 2025.
24. Oktober 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Österreichischer Nationalfeiertag (26. Oktober).
Nikolaus Lenau (Nikolaus Franz Niembsch Edler von Strehlenau, *13. August 1802, Csatád / heute Lenauheim – † 22. August 1850, Oberdöbling bei Wien): Poetische und musikalische Würdigung, anlässlich dessen 175. Todestags. Mit Elvira Szlovig, Erwin Josef Țigla und Elena Cozâltea.
„Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția a XXXV-a, a devenit istorie… În perioada 1 – 17 octombrie 2025, cel mai important ciclu de manifestări culturale ale etniei germane din acest spațiu s-a desfășurat în 10 zile calendaristice și a demonstrat că, chiar dacă trăim cu toții timpuri complicate, dacă există voință, se găsesc și soluții pentru a merge mai departe. Căci numai împreună vom reuși să mergem mai departe…
Organizatorii principali și ai acestei ediții au fost Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.
Anul acesta au fost organizate 51 de manifestări în 12 localități ale județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș. Având sprijinul oferit constant de Ministerul Culturii, al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, al Departamentul pentru Relații Interetnice, precum și al altor instituții și organizații, manifestarea de răsunet în mediul cultural de limbă germană din spațiul estic și central european, anul acesta participând invitați din întreaga țară precum și din Austria, Croația, Germania, Italia, Serbia, Slovenia, Ucraina și Ungaria, „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția 2025, s-a dorit a fi, ca și cele din anii precedenți, o punte de legătură între ceea ce a fost și ceea ce va fi de acum înainte.
Recent, 9 jandarmi din cadrul Detașamentului 6 Petroșani au alergat alături de voluntarii Invictus România pe traseul parcurs prin municipiul Petroșani, într-un gest de solidaritate, respect și susținere față de eroii care au servit cu onoare țara sub drapelul tricolor.
Pe lângă participarea efectivă la activitate – din spusele purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, căpitan Murguleț Denis Luiza (foto) – jandarmii au asigurat și măsurile de ordine publică pe întreg parcursul desfășurării evenimentului, contribuind la buna desfășurare a acestuia și la protejarea participanților.
Tronsonul albastru al ștafetei străbate în aceste zile județul Hunedoara, evenimentul urmând a se încheia la Carei, județul Satu-Mare, pe data de 25 octombrie, de „Ziua Armatei Române”, printr-un moment solemn de recunoștință pentru eroii care au luptat pentru libertate.
Ajunsă la ediția a XII-a, „Ștafeta Veteranilor” face parte din seria de activități organizate sub egida Invictus România, și are ca scop promovarea valorilor naționale, recunoștința față de cei care au servit țara și încurajarea solidarității între generațiile de militari și civili.
Prin participarea la această acțiune simbolică, jandarmii s-au alăturat celor care își arată în fiecare an respectul și recunoștința față de veterani și față de eroii care și-au sacrificat viața pentru țară și pentru libertate.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
Zilele de 17 și 18 octombrie, au găzduit Colocviile Presei din Banatul de Munte, ediția 2025. Organizate de către Filiala Caraș-Severin a UZPR și Clubul Presei din Banatul de Munte, acestea s-au desfășurat, în cele două zile dedicate manifestării, în două locații distincte, Reșița și Șopotu Vechi, simbolizând legătura strânsă dintre mediul urban și cel rural în conceperea actului jurnalistic. Prima, desfășurată la Reșița, la sediul filialei, a avut ca temă dezbaterea cu titlul: O uniune puternică = filiale puternice. Această dezbatere a adunat jurnaliști, membrii ai filialei, precum și membrii ai conducerii centrale a UZPR, respectiv pe vicepreședintele Emil Stanciu și prof. univ. dr. Lavinia Betea – membru al Consiliului Director al UZPR. Discuțiile s-au axat pe câteva puncte cheie: autonomia filialelor și colaborarea, subliniindu-se necesitatea unui echilibru între autonomia decizională a filialelor, adaptată specificului regional, și o colaborare mai strânsă cu conducerea centrală. De asemenea, în acest context, s-a desfășurat și o analiză a rolului și responsabilității filialelor în consolidarea Uniunii la nivel național. Concluzia generală a fost că puterea unei uniuni este dată de vigoarea membrilor săi. Filialele puternice, capabile să organizeze evenimente, să apere drepturile profesionale și să stimuleze dezbaterea etică la nivel local, sunt fundamentul care asigură influența și relevanța UZPR în peisajul mediatic național.
Colocviile au continuat în ziua de sâmbătă, 18 octombrie, la Șopotu Vechi. De această dată, afiliate unei mai ample manifestări, respectiv Conferinței istoricilor din Banatul istoric, ediția a IV-a, întâlnirea s-a desfășurat în programul manifestării acesteia la secțiunea ,,Istoria Presei”, în incinta Muzeului Presei Bănățene din aceeași localitate, muzeu fondat de Gheorghe Rancu Bodrog, membru marcant al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, respectiv a filialei Caraș Severin. Momentul inițial al manifestării, cel de primire a invitaților de către organizatori s-a produs în sala de spectacole a Casei de Cultură din localitate, moment ce a precedat lucrările conferinței. Întâmpinarea invitaților a fost făcută de organizatorul manifestării, respectiv de istoricul dr.Dacian Rancu, fiul regretatului Gheorghe Rancu, inițiator și fondator al manifestării, ajunsă astăzi la cea de-a IV-a sa ediție. Cu acest prilej s-a desfășurat un scurt ceremonial de decernare, din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a unor distincții comemorative, dedicate celui care a fost Gheorghe Rancu Bodrog, a cărui personalitate și existență a marcat o etapă istorică importantă în conservarea și promovarea culturii tradiționale în Valea Almăjului. Nu în ultimul rând, Gheorghe Rancu Bodrog a fost și unul dintre actorii remarcabili în afirmarea identității și a importanței presei rurale, a cărui activitate, în culminația sa, a produs înființarea primului muzeu al presei bănățene, în inima Văii Almăjului, la Șopotu Vechi. În acest context, I.D. Cucu, președintele filialei Caraș Severin a UZPR, împreună cu prof. univ. dr. Lavinia Betea – membru al Consiliului Director al UZPR, au înmânat familiei regretatului profesor Gheorghe Rancu Bodrog, o diplomă post mortem, din partea filialei, respectiv, din partea centrală a UZPR o medalie centenară UZP 100 – ,,Împreună scriem istoria clipei”. Fiul și organizatorul manifestării – Dacian Rancu, a ținut o scurtă cuvântare de mulțumire pentru prezență, adresat tuturor participanților, precum și pentru distincțiile acordate.
Un alt moment distinct în debutul manifestării a fost reprezentat și de prezentarea cărții Învățătorii – Autoportretul unei generații, coordonator Prof. univ. dr. Lavinia Betea. Odată cu consumarea acestui moment, participanții s-au repliat grupându-se în cele două secțiuni consacrate ale conferinței: Istorie, biserică, școală, tradiții și obiceiuri și Istoria presei. O secțiune nouă, începând cu această ediție, în cadrul conferinței, a fost Adunarea Generală a membrilor Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat, sub conducerea muzeografului Ion Traia, mulți dintre membrii acestei asociații fiind și membrii ai filialei Caraș Severin. Două puncte distincte ale adunării: comemorarea regretatului Gheorghe Rancu Bodrog, membru marcant și vicepreședinte al asociației, respectiv alegerea noii conduceri. În urma acestor alegeri, funcția de președinte a asociației a fost preluată de ec. Petru Opruț, ce îl înlocuiește pe prof. Ioan Traia. Unul dintre vicepreședinții asociației, reprezentat al arealului geografic al Văii Almăjului – Băile Herculane, a fost ales ing. Constantin Vlaicu, alături de pr. Vasile Suciu și poetul Vasile Barbu, reprezentând celelalte zone geografice și culturale din cuprinsul bănățean.
La secțiunea de Istorie a Presei, desfășurată sub auspiciile Clubului Presei din Banatul de Munte, coordonat de Dorina Sgaverdea, tema abordată a fost: De la limbajul de lemn, la fake news.
Inițial discuțiilor pe această temă, participanții au asistat la un scurt moment artistic susținut de profesoara Elena Borchescu, împreună cu un grup de tineri, care au interpretat câteva poezii în grai, compoziții proprii ale doamnei profesoare.
Dezbaterile au debutat cu luarea de cuvânt a doamnei Prof. Dr. Lavinia Betea, membru al uniunii și al Consiliului Director al UZPR, cercetător cu expertiză în psihologie socială și politică aplicată istoriei recente.
Domnia sa a prezentat concluziile studiului său asupra „Limbii de lemn în varianta Ceaușescu”. Metodologia sa științifică de cercetare, bazată pe analiza de conținut, o metodă statistică riguroasă, neafectată de opinia personală. Corpusul de analiză ales a fost cuvântul de încheiere al lui Ceaușescu la Congresul al XIV-lea (1989), comparat cu un text jurnalistic de referință (Ion Cristoiu) ca etalon de limbaj natural. Din concluziile acestui studiu, desprindem câteva aspecte foarte interesante: – limbajul public al lui Ceaușescu era extrem de limitat, folosind sub 500 de cuvinte (față de 2500-3000 necesare pentru un limbaj normal). O alegație interesantă o face doamna Betea citând pe Ludwig Wittgenstein: „Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele”. O altă constatare interesantă, rezultată din analiza stenogramelor discuțiilor private și diplomatice, este că Ceaușescu avea două limbaje: un limbaj public rigid și un limbaj privat natural, demonstrând o formă de inteligență emoțională în relațiile interpersonale. În încheierea prezentării sale, doamna profesor a insistat asupra neutralității cercetătorului, prin distanțarea de tendința generală de a judeca sau împărți în buni și răi. De asemenea, a criticat condamnarea forțată a comunismului, considerând-o un tip de manipulare; blamarea trecutului ar trebui înlocuită cu efortul de îmbunătățire a prezentului.
În continuare, doamna Dorina Sgaverdea, explorează impactul post-adevărului, al știrilor false și al influenței rețelelor sociale asupra societății contemporane și a rolului mass-mediei. Se evidențiază rolul social media în răspândirea fake news-urilor și influența influencerilor și a trolilor, subliniind că aceștia nu pot fi comparați cu ziariștii profesioniști. În final, se exprimă optimism cu privire la supraviețuirea mass-media tradiționale, argumentând că oamenii au nevoie de diversitate și că inteligența umană, în colaborare cu inteligența artificială, va putea distinge între adevăr și fals.
Mario Balint, în intervenția sa. abordează problema știrilor false, a manipulării și a propagandei, subliniind că acestea nu sunt fenomene noi și că au fost utilizate cu mult înainte de a fi teoretizate. Se pune accent pe faptul că războiul este tragic peste tot, cu victime și distrugeri indiferent de naționalitate sau ideologie, și că, de fapt, este un instrument prin care cei bogați devin și mai bogați. Se critică modul în care mass-media contribuie la distorsionarea adevărului și la manipularea opiniei publice, dându-se exemple istorice de știri false și propagandă (Napoleon, cucerirea orașului Anvers). Se menționează momentul în care jurnalismul a devenit o armă de război și o țintă legitimă. O concluzie esențială a celor prezentate este necesitatea imperioasă de a verifica atât informațiile, cât și sursa, și de a nu le crede orbește.
Un moment extrem de interesant în desfășurarea Colocviilor, a fost cel creat de prezența a doi cunoscuți jurnaliști din Banatul sârbesc: Mariana Stratulat și Valentin Mic. Aceștia au făcut o prezentare succintă a activității Casei de Presă și Editură Libertatea din Serbia, o instituție prestigioasă a românilor din Serbia, care tocmai a aniversat 80 de ani de existență. În cuprinsul intervenției se menționează publicațiile pe care le editează, precum săptămânalul Libertatea, revistele pentru copii și tineri, și cărțile. Se discută despre provocările menținerii limbii române în contextul influenței mediului online și a migrației, dar și despre eforturile de a atrage tinerii prin intermediul rețelelor de socializare. Se subliniază importanța menținerii formatului tipărit al săptămânalului Libertatea, apreciat de comunitatea românească din Serbia și din diaspora. Se evidențiază, de asemenea, utilizarea pe scară largă a ChatGPT ca unealtă de documentare, dar se exprimă și rezerve față de folosirea excesivă a acestei tehnologii în creația literară. Cei doi jurnaliști propun înființarea unei filiale a Uniunii Ziariștilor Profesioniști care să reprezinte acest nucleu de presă de limbă română din mijlocul comunității românești din Serbia. Oglindă a puterii și a vitalității acestui nucleu, notăm informația privind activitatea remarcabilă a Casei de Presă și a Editurii Libertatea: cea mai importantă publicație este săptămânalul Libertatea, cu un tiraj de 2400 exemplare, apoi revistele Bucuria Copiilor, Tinerețea, Lumina, și peste 20 de titluri de carte anual. Cu toate că finanțarea provine de la Guvernul Voivodinei, acesta finanțând săptămânalul, cărțile sunt finanțate prin multiple proiecte, precum și de către numeroșii autori. Ca public țintă sunt românii din Banatul sârbesc până în Serbia de răsărit, inclusiv diaspora, care prezintă un interes deosebit pentru toate aceste creații publicistice.
În continuare, prezentările au abordat presa din Banatul istoric, cu accent pe publicații din urmă cu aproximativ 100 de ani. Ariana Jianu a vorbit despre ziarul „Progresul” din Oravița, fondat în 1907 de străbunicul său, Gheorghe Jianu, și despre legăturile acestuia cu Vârșeț și Coștei. A menționat articole din anii 1924 despre viața satelor, importanța lecturii în limba română, asociația orașelor din Voivodina Sârbească și crășovenii din Banat. A subliniat implicarea lui Gheorghe Jianu în viața comunității, culminând cu delegarea sa la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Profesorul Martin Olaru s-a concentrat pe presa turistică din Banat, în contextul organizării unui muzeu al presei. A prezentat revista rurală „Zorile Banatului”, apărută în județul Caraș în 1928, coordonată de Paul Țârbățiu și Ion Stoian, și a menționat articolele și personalitățile prezentate în revistă. A arătat, de asemenea, „Calendarul Românului” din 1891, cea mai veche publicație din donațiile pentru muzeu.
Spre finalul întâlnirii au luat cuvântul scriitorii Nicolae Sîrbu și Gheorghe Jurma, susținuți de vicepreședintele Emil Stanciu, împreună antamând o discuție despre importanța memoriei culturale și a rolului jurnaliștilor în crearea acesteia, cu accent pe Banat și pe inițiativele de a înființa un muzeu literar și al presei. Se subliniază contribuția jurnaliștilor la istorie și necesitatea de a lăsa ceva durabil în urmă. De asemenea, se discută despre activitatea editurii Timpul și despre cărțile aduse pentru a fi donate muzeului, de către administratorul acesteia, domnul Gheorghe Jurma. Vicepreședintele Emil Stanciu, evidențiază importanța filialelor Uniunii Ziariștilor și necesitatea de a crea secțiuni specializate. De asemenea, păstrarea efortului de a constitui o echipă care să facă o uniune. Se exprimă recunoștință față de Lavinia Betea pentru prezență și se discută despre sprijinul pentru înființarea filialei Uniunii Ziariștilor în Serbia.
Concluzie a acestei ediții a Colocviilor Presei din Banatul de Munte, este că ea a fost un succes prin capacitatea ei de a genera dialog și în același timp de a onora memoria lui Gheorghe Rancu Bodrog. Capacitatea sa de dezbatere prin ancorarea în știință și istorie (studiul despre limbajul de lemn) și de a privi cu pragmatism spre viitor (provocările fake news, inteligența artificială și nevoia de consolidare a Uniunii), dovedește încă o dată puterea și vitalitatea Uniunii, reconfirmând rolul jurnalismului nu doar de istoric al clipei, ci și de gardian al identității culturale și al memorieicolective. Obiectivul de a lăsa ceva durabil în urmă, fie că vorbim de o Uniune puternică, de un muzeu al presei sau de o presă onestă, rămâne angajamentul ferm al jurnaliștilor din Banatul de Munte. De asemenea, nu în ultimul rând, de remarcat este că Colocviile din acest an au pus un accent puternic pe dimensiunea transfrontalieră și culturală a jurnalismului. Prezența jurnaliștilor de la Casa de Presă și Editura Libertatea, din Serbia, a evidențiat vitalitatea presei de limba română din afara granițelor, generând o propunere concretă de înființare a unei filiale UZPR în Serbia, proiect ce sperăm să se concretizeze într-o întreprindere de succes.
19 octombrie 2025, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:
Biblioteca și bibliotecarii ei: Erwin Josef Țigla, de 30 de ani activ la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin.
Expoziție de carte, autor Erwin Josef Țigla.
Expoziție de artă plastică dedicată Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ Reșița, cu lucrări ale membrilor Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) și a invitaților acestuia. Expun: Mihaela Buruiană (Piatra Neamț), Puiu Busuioc (Anina), Alice Dobre (Timișoara), Viorica Ana Farkas (Reșița), Livia Frunză (Reșița), Adina Ghinaci (Reșița), Doina & Gustav Hlinka (Reșița), Eleonora & Gabriel Hoduț (Reșița), Tünde Enikő Petneházy (Lugoj), Nik Potocean (Bocșa), Maria Tudur (Reșița) și Tatiana Țibru (Reșița).
19. Oktober 2025, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:
Die Bibliothek und ihre Bibliothekare: Erwin Josef Țigla, seit 30 Jahren aktiv innerhalb der „Paul Iorgovici”-Kreisbibliothek Karasch-Severin.
Bücherausstellung, Autor: Erwin Josef Țigla.
Kunstausstellung, der Deutschen „Alexander Tietz“-Bibliothek gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und seiner Gäste. Es stellen aus: Mihaela Buruiană (Piatra Neamț), Puiu Busuioc (Anina), Alice Dobre (Temeswar), Viorica Ana Farkas (Reschitza), Livia Frunză (Reschitza), Adina Ghinaci (Reschitza), Doina & Gustav Hlinka (Reschitza), Eleonora & Gabriel Hoduț (Reschitza), Tünde Enikő Petneházy (Lugosch), Nik Potocean (Bokschan), Maria Tudur (Reschitza) und Tatiana Țibru (Reschitza).
Cu ocazia programului educațional „Școala altfel”, peste 200 de copii din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 7 din municipiul Deva și-au petrecut o zi de neuitat în aer liber alături de jandarmii hunedoreni.
Alături de cadre didactice și părinți, preșcolarii au descoperit o parte din materialele și autospecialele din dotarea jandarmeriei, s-au bucurat de scurte plimbări cu ATV-ul, de tiroliana special amenajată de jandarmii montani pentru ei și au făcut cunoștință cu cel mai jucăuș și prietenos partener patruped din echipa jandarmilor.
Copiii au adresat numeroase întrebări, au primit răspunsuri adaptate vârstei și au avut ocazia să afle, pe înțelesul lor, ce înseamnă profesia de jandarm și cum contribuie aceasta la siguranța tuturor.
Entuziasmul și energia copiilor ne motivează și vom continua și în perioada următoare cu desfășurarea de activități educative în școli și grădinițe – ne-a declarat căpitan Murguleț Denis Luiza (foto), persoană de contact a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR
17 octombrie 2024, ora 12.00, sala A2.2, Centrul Universitar UBB din Reșița:
„Decada Culturii Germane în Banatul Montan“, ediția a XXXV-a.
Întâlnire cu istoria și limba germană.
Vernisajul expoziției documentare dedicate șvabilor bănățeni și germanilor din Banatul Montan, organizată de FORUMOST, Centrul de Cercetări și Cooperare cu Europa Centrală, de Est, de Centru-Est și de Sud-Est al Universității din Augsburg (Germania).
Cu participarea Prof. Dr. Alfred Wildfeuer (Augsburg) și Dr. Sebastian Franz (Heidelberg).
Program muzical cu participarea Corului „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) din Reșița.
17 octombrie 2025, ora 17.30, foaierul Centrului Universitar UBB din Reșița:
„Decada Culturii Germane în Banatul Montan“, ediția a XXXV-a.
Inaugurarea expoziției filatelice interjudețene cu participare internațională „Etnic 2025 / Un panou”.
Program muzical cu participarea următoarelor formații: Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) precum și „Resicza“ (coordonare: Iuliu Fazakas), urmat fiind de o reprezentație de dansuri populare germane cu Formația „Enzian = Gențiana“ din Reșița (coordonatori: Marianne & Nelu Florea).
Închiderea festivă a celei de a XXXV-a ediții a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan”.
„Deutsche Kulturdekade im Banater Bergland“, XXXV. Auflage.
Begegnung mit der deutschen Geschichte und Sprache.
Stellwandausstellung zu den Banater Schwaben und Banater Berglanddeutschen, in der Organisation von FORUMOST, das Forschungs- und Kooperationszentrum Mittel-, Ost-, Ostmittel- und Südosteuropa der Augsburger Universität. Mit der Teilnahme von Prof. Dr. Alfred Wildfeuer (Augsburg) und Dr. Sebastian Franz (Heidelberg).
Anschließend, musikalisches Kulturprogramm mit dem „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea).
17. Oktober 2025, 17:30 Uhr, Foyer des UBB-Universitätszentrums Reschitza:
„Deutsche Kulturdekade im Banater Bergland“, XXXV. Auflage.
Festliche Eröffnung der philatelistischen kreisübergreifenden Ausstellung mit internationaler Beteiligung „Etnic 2025“.
Anschließend Kulturprogramm mit dem „Franz Stürmer“-Chor (Dirigentin: Elena Cozâltea) und der „Resicza“-Gesang- und Instrumentalgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas) sowie Tanzauftritt mit der deutschen „Enzian”-Volkstanzgruppe Reschitza (Koordinatoren: Marianne & Nelu Florea).
Festlicher Abschluss der XXXV. Auflage der „Deutschen Kulturdekade im Banater Bergland”.
Un soare blând de toamnă montană scălda platoul din fața Bisericii Romano – Catolice „Neprihănita Zămislire” din Orșova, în așteptarea credincioșilor și a musafirilor din țară și străinătate, cu ocazia Zilelor Culturii Germane.
11 octombrie 2025, zi de sărbătoare pentru credincioșii catolici, un prilej de întâlnire culturală a etniei germane începând din zona Banatului până departe, în zona Sucevei.
În calitate de jurnalist, primisem invitația de a participa la acest eveniment cultural, în cadrul căruia Excelența Sa Josif Csaba Pal, Episcopul de Timișoara, a celebrat Sfânta Liturghie.
În programul cultural, mai multe echipe de dansatori, copii și seniori din Reșița, Bocșa, Timișoara, Caransebeș, Suceava, Bistrița, ne-au prezentat o suită de dansuri și port popular al etniei germane, alături de formații corale, care au reținut atenția spectatorilor până după-amiază târziu.
În interiorul bisericii a fost organizată o expoziție de artă, în cadrul căreia au expus numeroși artiști veniți din toată țara, dintre care îi amintesc pe: Puiu Busuioc, Viorica Ana Farkaș, Livia Frunză, Niculina Ghimiș, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina și Gustav Hinka, Eleonora și Gabriel Hodut, Nik Potocean, Maria Tudor , Tatiana Tibru, Windy Bircu și Florin Cotarcea.
Dintre participanți, artiștii orșoveni Windy Bircu și Florin Cotarcea au atras atenția vizitatorilor. Cu această ocazie, cei doi artiști au lansat un album comun, cu operele lor reprezentative.
Tânăra Windy Bircu, cunoscută ca fiind fondatoarea noului curent suprarealist în pictură „Revelația Windy”, are în palmares peste 22 de apariții publice în care și-a expus picturile pe simezele unor mari expoziții din București, Luxemburg, Paris, New York, Barcelona, Londra, Berlin, Osaka, Orșova și Drobeta Tr. Severin.
Prof. dr. Armand Steriadi, un reputat critic de artă, menționa: „Construită pe principiul polifoniei vizuale, o pictură de acest gen vădește rigoare și persistență a lucrului cu materia. Cu cât este mai intensă, mai dinamică imaginea, cu atât crește și puterea mesajului. O astfel de creație oferă nu atât aburul vieții trăite cândva departe, cât nostalgia expresiei tinereții. Privită în ansamblu, ea reconstituie de fapt o îndelungată introspecție, un posibil îndemn la a reîncepe lungul drum al nașterii”.
Ca jurnalist și amator de artă vizuală, am precizat, într-un expozeu la vernisajul expoziției de pictură de la Orșova, că Wuidy Bircu, continuatoare a suprarealismului clasic, reușește să treacă mai departe, prin încercarea de a descoperi prin revelație, stări și imagini din afara realității, aducând o contribuție majoră la crearea unui nou curent în suprarealism. Introspecția ca proces de autoobservare și meditația, sunt pârghiile care o ajută pe tânăra artistă să-și exprime prin culoare și formă, prin linii și combinații grafice nu întotdeauna cu corespondențe reale, stări mentale sau fragmente ipotetice dintr-o imagine deformată de unde ale irealului.
Cel de-al doilea artist orșovean, Florin Cotarcea, un cunoscut grafician, pictor și sculptor, este artistul care a realizat, timp de 10 ani, monumentala statuie a lui Decebal din Cazanele Dunării.
Dr. George Vlaicu apreciază că „Florin Cotarcea a imortalizat în stâncă muntoasă, chipul nemuritor și impresionant al lui Decebal”. Referindu-se la tandemul creației celor doi artiști, afirma: „Cu aceeași atitudine critică sau vizionară, că dalta mânuită de acest sculptor, genial nu doar prin talent și modestie, aproape că atinge înălțimea credinței cu care foarte tânăra pictoriță mânuiește penelul dăruindu-ne, pe simeze, nemuritoare și impresionante lucrări, cum nu s-au mai creat, până acum, altundeva în lume”.
Trebuie să ne reamintim faptul că Florin Cotarcea avea numai 26 de ani când a fost declarat câștigătorul concursului pentru cea mai ambițioasă sculptură din România, având sarcina de a sculpta chipul lui Decebal în stâncă, pe malul Dunării. Timp de 10 ani, la 55 de metri înălțime, Florin Cotarcea, împreună cu echipa sa de alpiniști, trecând prin multiple pericole, a reușit monumentala operă care stă de strajă la hotarul țării, în Cazanele Dunării.
În anul 2008, după moartea finanțatorului prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, lucrarea a fost sistată, deși era realizată în proporție de 60%. Păcat că această operă națională de artă, care aduce anual peste 50.000 de turiști, nu își găsește finanțatori pentru finalizarea lucrărilor. Cred că ar fi necesară o implicare a autorităților locale, județene și naționale, care, împreună eventual cu capital românesc privat, să finalizeze proiectul, atât timp cât creatorul acestuia mai este tânăr și poate escalada stânca muntelui.
Pe drept cuvânt dr. George Vlaicu afirmă: „Fără îndoială că Bunul Dumnezeu a făcut, prin sfințire cu apă din Cazanele Dunării, ca operele acestor doi artiști de largă recunoaștere internațională, din Orșova, să devină monumente de neclintit ale spiritualității noastre naționale”.