De la seniori învățăm demnitatea și omenia

… a fost genericul sub care în orașul de pe Cerna – Hunedoara, s-a desfășurat o inedită activitate educativă organizată de Asociația CARP „Speranța” Hunedoara (președinte Delian Dorel Rotar) cu participarea iubitorilor de arta scrisului – componenți ai cercului de creație literară și jurnalism „Speranța”, elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara (director prof. Anca Maria Lucaciu) și membri ai Casei familiale „Maranata”.
Activitatea a fost sprijinită de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Sorin Stanciu), ziarul „Accent Media” (director Cornel Poenar) și Centrul Educativ „Copii și Tineri pentru Comunitatea Europeană”.
Au vorbit auditoriului ec. Delian Dorel Rotar, Vili Orășan (consilier CARP „Speranța”) și Ilie Dumitru.
S-a punctat rolul dragostei și respectului față de oamenii în vârstă, de seniorii, de la care se poate învăța cinstea, demnitatea, omenia, dragostea de muncă și curajul cu care se poate răzbate pe cărările vieții.
Nu a lipsit îndemnul că în lumea presei tinerii jurnaliști au nevoie de efort, conștiință și multă voință.
Tot cu această ocazie s-a finalizat concursul de jurnalism pe tema „Bunicii – model de demnitate și omenie”.
Câștigătorii au primit diplome, cărți și dulciuri.
Iată și un scurt comentariu pe marginea lucrărilor trimise la concurs și semnat cu profesionalism de prof. dr. Crișan Roxana Mădălina, în calitatea sa de președinte al juriului.
Bunicii sunt simbolul iubirii necondiționate, reazemul nepoților, protectorii și primii „dascăli”, cei care oferă, cu sau fără voie, lecții de viață propriilor nepoți.
Așa cum afirmă în compunerea ei Tatiana Ceucă, bunicii sunt cei care conferă nepoților sentimentul de siguranță, de căldură și împlinire, îi învață despre puterea credinței și Biserică, dar și de avantajele de care beneficiază nepoții, în comparație cu traiul din copilărie al bunicilor, care era de multe ori dificil, lipsit de binefacerile copilăriei moderne.
Pentru Pavel Nicu Alexandru, bunicii iubitori, ce-și antrenează nepotul în tot felul de activități distractive, au rămas în sufletul și memoria acestuia, iar casa lor este descrisă drept un loc de basm, fiind împrejmuită de copacii „fortăreață”, care par să străjuiască acea casă de vis.
Claudia Ceucă ne prezintă bunicii care o învață ce înseamnă munca, dar și roadele ei dulci și care o îndeamnă să aprecieze lucrurile simple, oferite din inimă, așa cum bunica se bucură de micul buchet de flori oferit de nepoțica sa.
Bucuria sărbătorii nașterii Domnului Iisus Hristos este prezentată de Pavel Denis, care vorbește despre tradițiile din zona bunicilor săi, despre zăpadă, colinde și miros special al bucatelor pregătite de bunica lui. Tot aici este surprinsă atmosfera de sărbătoare, de liniște și împlinire, pe care adeseori o simțim doar alături de bunici.
Despre păstrarea tradițiilor, mirosul îmbietor al preparatelor bunicii și munca asiduă a celor vârstnici vorbește și Cosmin Andrei Stănilă.
Felicia Lăcrămioara Muntean zugrăvește foarte frumos casa bunicilor, pe care o prezintă drept o casă de vis, aducând în prim-plan „darul” de a avea posibilitatea creșterii alături de bunicii săi, fie și numai în perioada vacanțelor. Ea rememorează cu drag și cu nespusă apreciere momentele petrecute alături de bunici, afirmând cu atât de multă sinceritate și respect că „în colțul acela al memoriei mele, unde timpul păstrează rădăcinile amintirilor, acolo întotdeauna cerul va fi albastru, iar norii vor fi pufoși și vor alerga cu o viteză amețitoare pe cer, pentru că acolo mereu soarele va străluci”.
Iubirea bunicilor este laitmotivul tuturor acestor compuneri, care surprind atât de frumos relația dintre bunici și nepoți, dăruirea necondiționată a bunicilor, puterea propriului exemplu pe care aceștia îl oferă, lecțiile atât de importante pe care nepoții le primesc de la bunicii lor, niște bunici ce reprezintă un model al demnității și al onestității.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

20 de ani, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița – Programul pentru perioada 17 – 22 decembrie 2024

 

17 decembrie 2024, ora 12.00, sala de festivități a Primăriei orașului Bocșa:

În avanpremiera Zilei Minorităților Naționale din România, întâlnire cu literatura minorităților. Cu participarea Liubiței Raichici, a Adei D. Cruceanu, a lui Gheorghe Jurma și a lui Erwin Josef Țigla.

20 de ani, Centrul German „Alexander Tietz“ = Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița

Expoziție de artă plastică dedicată Bibliotecii Germane, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina & Gustav Hlinka) al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și invitații lor.

Colinde prezentate de elevii Liceului Teoretic „Tata Oancea“ Bocșa, coordonați de Monika Boru & Liliana Ferciug.

 

17 decembrie 2024, ora 18.30, sediul Forumului German din str. Oituz nr. 6 Reșița:

Întâlnire în Advent în preajma Zilei Naționale a Minorităților din România. Împreună cu Grupul muzical „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca) și cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas).

Miniexpoziție cu decorațiuni de Crăciun realizate de membrii Formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana” – copii, sub coordonarea Mariannei Florea.

 

18 decembrie 2024, ora 12.00, Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Reșița:

Ziua Minorităților Naționale din România.

Expoziție de artă plastică Doina & Gustav Hlinka, coordonatorii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

18 decembrie 2024, ora 14.00, Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului Monetăriei Imperiale Oravița:

Ziua Minorităților Naționale din România.

Să ne aducem aminte de istoria noastră comună în Banatul Montan: O întâlnire cu dr. Ionel Bota și Erwin Josef Țigla, în cadrul căreia se va vorbi despre multilingvism, multiconfesionalitate și multiculturalitate în Banatul Montan;

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989: Expoziție de filatelie din colecția Erwin Josef Țigla și Gustav Hlinka.

 

18 decembrie 2024, ora 17.00, Casa de Cultură Moldova Nouă:

Ziua Minorităților Naționale din România.

„Crăciun în casa minorităților naționale”, ediția a VI-a.

Etnia germană este reprezentată de Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

 

19 decembrie 2024, ora 16.00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Întâlnire muzicală în Advent, împreună cu:

– clasa de canto prof. Cornelia Balogh-Remelei, Liceul de Arte ,,Sabin Păuța”, Reșița. Cu elevii: Alberto Arbore, Giulia Balint, Teodora Brie, Iasmina Becea și Narcis Căldăraș. La pianină: prof. Lorand Balogh-Remelei;

– Corul „Franz Stürmer“ Reșița (dirijoare: prof. Elena Cozâltea, la orga electronică: Angela Kovács).

 

20 decembrie 2024, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița:

Expoziție documentară „In memoriam Anton Breitenhofer” (*10 aprilie 1912, Reșița –  †20 decembrie 1989, București), cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la trecerea sa în eternitate.

 

21 decembrie 2024, ora 16.00, „Millennium“ Vârșeț = Vršac, Serbia:

Întâlnire în Advent: Poduri de prietenie între germanii din Vârșeț (Serbia) și cei din Banatul Montan (ediția I). Incursiuni muzicale de Advent și Crăciun cu Corul „Franz Stürmer“ (dirijoare: prof. Elena Cozâltea) și Grupul muzical „Resicza” (coordonator: Iuliu Fazakas) din Reșița precum și corul din Vârșeț.

 

22 decembrie 2024, ora 17.00, online:

ADVENT IV, un proiect muzical online al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin. Cântece de Advent, cu Grupul muzical „Resicza“ (coordonator: Iuliu Fazakas – la orga electronică: Angela Kovács).

 

 

Programm für die Zeitspanne 17. – 22. Dezember 2024:

 

17. Dezember 2024, 12:00 Uhr, Festsaal des Rathauses Bokschan:

Vorfeier des Tags der nationalen Minderheiten in Rumänien (18. Dezember): Begegnung mit der Minderheitenliteratur. Als Gäste Liubiţa Raichici, Ada D. Cruceanu, Gheorghe Jurma und Erwin Josef Ţigla;

20 Jahre deutsches Jugend-, Dokumentations- und Kulturzentrum / Deutsche Bibliothek „Alexander Tietz“ Reschitza; Kunstausstellung, der gefeierten deutschen Bibliothek gewidmet, mit Arbeiten des Kreises „Deutsche Kunst Reschitza“ des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen (Koordinatoren: Doina & Gustav Hlinka) und ihrer Gäste;

Rumänische Weihnachtslieder mit Schülerinnen und Schülern des „Tata Oancea“-Lyzeums Bokschan (Koordination: die Lehrkräfte Monika Boru & Liliana Ferciug).

 

17. Dezember 2024, 18:30 Uhr, Sitz des DFBB in der Oituz-Straße Reschitza:

Begegnung im Advent am Vorabend des Tags der nationalen Minderheiten in Rumänien (18. Dezember): Mit der „Intermezzo“-Musikgruppe (Koordination: Lucian Duca) und mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

Bastel-Ausstellung der Mitglieder der „Enzian“-Volkstanzgruppe Reschitza – Kinder (Koordination: Marianne Florea).

 

18. Dezember 2024, 12:00 Uhr, Kunstgalerie der Kulturbehörde des Kreises Karasch-Severin:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

Kunstausstellung Doina & Gustav Hlinka, Koordinatoren des Malereikreises „Deutsche Kunst Reschitza“.

 

18. Dezember 2024, 14:00 Uhr, Kulturzentrum und musealer Komplex „Altes Theater Mihai Eminescu“ – Münzmuseum Orawitza:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

Wir erinnern uns an unsere gemeinsame Geschichte: Eine Begegnung mit Dr. Ionel Bota und Erwin Josef Ţigla zum Thema Mehrsprachigkeit, Multikonfessionalitäten und Multikulturalität im Banater Bergland;

34 Jahre Dezember-Revolution von 1989: Philatelie-Ausstellung aus der Sammlung Erwin Josef Ţigla und Gustav Hlinka.

 

 18. Dezember 2024, 17:00 Uhr, Städtisches Kulturhaus Neu-Moldowa:

Tag der nationalen Minderheiten in Rumänien.

„Weihnachten im Haus der Minderheiten”, VI. Auflage

Teilnahme u.a. der deutschen Minderheit durch den Kultur- und Erwachsenenbildungsverein „Deutsche Vortragsreiche Reschitza“ und das Demokratische Forum der Banater Berglanddeutschen mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas).

 

19. Dezember 2024, 16:00 Uhr, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Musikalische Begegnung im Advent:

  • mit Schülern der Canto-Klasse, einstudiert von Prof. Cornelia Balogh-Remelei, ,,Sabin Păuța”-Kunstlyzeum Reschitza: Alberto Arbore, Giulia Balint, Teodora Brie, Iasmina Becea und Narcis Căldăraș. Am Pianino: Lorand Balogh-Remelei;
  • mit dem „Franz Stürmer“-Chor Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea, an der elektronischen Orgel: Angela Kovács).

 

20. Dezember 2024, Deutsche „Alexander Tietz“-Bibliothek Reschitza:

Dokumentationsausstellung In Memoriam Anton Breitenhofer (*10. April 1912, Reschitza – †20. Dezember 1989, Bukarest), anlässlich des 35. Todestags.

 

21. Dezember 2024, 16:00 Uhr, „Millennium“ Werschetz = Vršac, Serbien:

Begegnung im Advent: Freundschaftsbrücken zwischen den Deutschen in Werschetz und den Banater Berglanddeutschen in Reschitza (I. Auflage). Auftritt des „Franz Stürmer“-Chors aus Reschitza (Dirigentin: Elena Cozâltea), der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas) und des Chors aus Werschetz mit Advents- bzw. Weihnachtsliedern.

 

22. Dezember 2024, 17:00 Uhr, Online:

ADVENT IV, ein musikalisches Online-Projekt des Kultur- und Erwachsenenbildungsvereins „Deutsche Vortragsreihe Reschitza“ und des Demokratischen Forums der Banater Berglanddeutschen. Adventslieder mit der „Resicza“-Musikgruppe (Koordination: Iuliu Fazakas – an der elektronischen Orgel: Angela Kovács).