Sub semnul unui festival internațional de folclor

Privind retrospectiv desfășurarea recentului festival internațional de folclor „Carpatica – Deva” (cu participarea formațiilor din „Novaci” – Macedonia de Nord, „Gik Banat Pionir” – Serbia, „Balgarce” – Bulgaria, „Cosăul” – Maramureș, „Florile Moldovei” – Iași, „Junii Cetății Dezna” – Arad, „Hora Timișului” – Timiș, „Doina Bistrei” – Caraș-Severin, „Moștenirea Zestrea – Popești” – Cluj, „Șoimușiana” – Șoimuș-Hunedoara, „Hațegana” – Hunedoara și nu în ultimul rând, ansamblurile gazdă, „Pădureanca” al Palatului Copiilor Deva și „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva) desfășurat la Deva, Hațeg și Șoimuș, în organizarea Palatului Copiilor Deva (director de festival, prof. Rodica PLEȘA – foto), ne-a rămas o amintire plăcută, de neuitat.

Imaginile foto surprinse cu această ocazie ne sunt oricând binevenite, ele oferind adevărate trăiri și aprecieri față de reușitul act cultural-artistic.

            Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Consilierii de tineret de la DJST Hunedoara sunt dedicați dezvoltării unui ecosistem de tineret sustenabil

Prin acțiunile desfășurate – după cum ne spunea Cristian Pinte (foto), reprezentantul legal al DJST Hunedoara – avem o contribuție importantă la educația și formarea tinerei generații. Împreună cu tinerii hunedoreni, sprijinindu-le proiectele sau creând unele special pentru ei, am adăugat elemente de bine, fericire și frumos acestei lumi. Mai mult chiar, i-am încurajat să fie ei înșiși, să se exprime și să se implice, dându-le șansa și imboldul necesare pentru a demonstra că ei sunt și pot fi pe zi ce trece tot mai buni. Generația tânără de acum, mai ales după ce a trecut prin toate încercările unei nefericite pandemii, reușește să ne surprindă prin puterea de a se reinventa și de a fi un exemplu de energie, creativitate și nu în ultimul rând de civism. Da, de civism. Iar când afirm acestea, o fac gândindu-mă la zecile de tineri care vin la centrele noastre de tineret din Deva și din Petroșani pentru a stabili și dezvolta numeroase strategii și proiecte de activism civic.

Zeci de tineri au continuat să se implice în activități civice, au derulat acțiuni de informare, diseminând în școli informațiile obținute în urma unor proiecte precum cel intitulat generic „Vreau să fiu copil, nu părinte, acum!” și au organizat conferințe și întâlniri cu factorii de decizie din județul nostru. O astfel de conferință a avut loc de Ziua Tineretului, când conducerea prefecturii a răspuns prezent la apelul lansat de tânăra generație. Roadele întâlnirii au început deja să se vadă întrucât factorii de decizie ai județului și-au anunțat dorința de a sprijini cât mai multe dintre inițiativele tinerilor.

În virtutea îndelungului parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” din Deva, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret a răsplătit (și în acest an) laureații concursului „Citești și câștigi” cu vouchere pentru participarea într-o tabără națională.

Nu au fost ignorate nici activitățile sportive, DJST Hunedoara organizând competiții diverse unde a primat bucuria de copil din sufletul fiecărui participant.

De asemenea, în incinta Centrului de Agrement Căprioara, s-au derulat „momente de adrenalină”, protagoniști fiind tineri deveni care s-au întrecut într-o bună dispoziție și fair-play, în cadrul mai multor partide de paintball.

De notat este dedicarea și implicarea consilierilor DJST Hunedoara în proiectele și activitățile cu tinerii. De amintit este desfășurarea celei de-a 4-a ediții a conferinței europene Europe Goes Local și celei de-a 2-a Convenții Naționale a Lucrătorilor de Tineret (CoNLucraTin) din România, evenimente desfășurate la Cluj-Napoca, sub egida Anului European al Tineretului, unde DJST Hunedoara a fost reprezentată prin consilierul și lucrătorul de tineret Balázs Domokos. Aceste acțiuni au reunit 300 de lucrători de tineret din 30 de țări și au fost organizate de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (instituţia care implementează în România programele europene Erasmus+ şi Corpul European de Solidaritate), în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Erasmus+ din Belgia/ regiunea Flamandă şi cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Dezbaterile din cadrul acestor evenimente s-au bucurat de prezența mai multor reprezentanți importanți, printre care și Kacso-Doboly Izabella-Maria, secretar de stat la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Comisarul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educaţie şi Tineret – Maryia Gabriel şi Preşedintele Comitetului European al Regiunilor – Apostolos Tzitzikostas.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

La Hațeg s-a dat startul înscrierilor la Clubul Copiilor

Este vară cu explozia de culori și bucuria de a sta mai mult în aer liber și la Palatul Copiilor Deva-Structura Hațeg. Printre activitățile frumoase și mult așteptate de copii – după cum ne relata prof. Trif Vințan Adriana (foto), în calitatea sa de coordonator – a fost ,,Ziua Copilului”, sărbătorită cu multă fericire și implicare de un număr foarte mare de elevi de la toate cele 5 cercuri. Tema din acest an a fost ,,Lumea copiilor este o lume de basm”, așa că ne-am conformat și am îmbrăcat ținute de basm. Am avut prinți, prințese, duci și ducese, pirați, cowboy, pistolari, vrăjitoare care mai de care mai fioroase sau mai drăgălașe, bucătari și dansatori, chiar și Spiderman a trecut pe acolo, pisicuțe, un tigru și, nu în ultimul rând, prințesa Elsa, dar nu o mai lungesc și spun într-un cuvânt că a fost frumos exact ca în basme.

Serbarea de final de an școlar a fost preocuparea imediat următoare. Elevii au arătat părinților, fraților și prietenilor munca lor pe care o fac cu plăcere la club. Rezultatele de la diferite concursuri încep să curgă pe la toate cercurile, iar elevii intră fericiți în vacanța de vară sperând că anul următor va fi unul mai bogat în premii și rezultate deosebite.

În perioada vacanței, elevii performanți de la cercul de dans și cercul de muzică sunt solicitați de Casa de Cultură și Primăria Hațeg să participe la diferite evenimente culturale, deci activitatea noastră, ca profesori, nu ia sfârșit nici în vacanță.

În percepția colegilor noștri de breaslă de la școlile de masă, părem foarte degajați și această muncă cu copilul pare foarte ușoară, dar nu este deloc așa.

Deși am intrat în vacanță, frământările și munca nu iau sfârșit. După o zi – două de relaxare, începi să faci o analiză la tot ce s-a întâmplat în anul școlar care a luat sfârșit și cauți  să vezi ce plusuri și minusuri ai.

Te pregătești intens cu noi idei astfel încât să fii sigur că și copiilor le va place, mai ales că la noi copiii vin singuri din dorința lor, nu obligați.

După câțiva ani de lucrat în sistemul acesta de învățământ de la cluburi și palate, simți că te duci cu atâta bucurie la club de parcă nu e un serviciu, ci un loc unde îți întâlnești echipa cu care te simți bine. Fiecare grupă de elevi este o echipă, iar în momentul în care aceasta este sudată bine, încep rezultatele și fericirea de a face ceva deosebit din pasiune. Această fericire este din ambele părți, iar părinții sunt foarte mulțumiți pentru faptul că propriul copil petrece un timp  liber cu folos.

La finalul acestei prezentări nu voi spune decât că am dat startul înscrierilor pentru anul 2022-2023  și așteptăm și în acest an un număr mare de copii să ne treacă pragul.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Primul festival românesc la Washington: dans, concerte, meşteşuguri tradiţionale, expoziţii, degustări culinare

Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă primul festival românesc la Washington, pe malul Potomacului, care ava avea loc pe 9 şi 10 iulie şi unde România va fi prezentată timp de două zile în capitala americană prin spectacole de dans, concerte, demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, ateliere interactive, expoziţii şi degustări culinare şi oenologice.
La împlinirea a 25 de ani de la lansarea, în 11 iulie 1997, a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, Ambasada României în SUA şi Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Consiliul Judeţean Maramureş şi cu sprijinul financiar al Băncii Transilvania, organizează la Washington un amplu program aniversar al acestui eveniment-reper al politicii externe româneşti.
„Weekend-ul românesc de la Washington” propune publicului o ofertă culturală caleidoscopică, larg accesibilă şi atractivă, punând accentul pe unicitatea şi spectaculosul culturii tradiţionale româneşti, pentru care există un interes potenţial semnificativ în rândul americanilor. Evenimentul face parte dintr-un program aniversar de anvergură, desfăşurat pe întreaga durată a acestui an special, care mai cuprinde un mare festival de film românesc, recent încheiat la Washington, concerte, expoziţii şi publicaţii tematice, conceput să ofere o imagine cât mai nuanţată a României contemporane, moderne şi tradiţionale, subliniind punctele de convergenţă dintre cele două culturi, română şi americană. În centrul programului „Weekend-ului românesc” se află arta tradiţională, meşteşugurile şi atracţiile culturale şi naturale ale Maramureşului.
Foto: rador

Dezvelirea bustului lui Doru Dinu Glăvan

Marți 12 iulie, la ora 14.00, la sediul central al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (B-dul General George Magheru nr. 28-30) va avea loc un eveniment emblematic pentru „conservarea” în istorie a imaginii celui care a condus destinul UZPR în perioada 2012-2021, ca președinte al Uniunii, DORU DINU GLĂVAN: dezvelirea bustului său, realizat de sculptorul Romeo Protopopescu (firma NE&RO).
Lucrarea este un act de donație făcut de soții Daniela și Constantin Gumann, din Salzburg (Austria), care au suportat toate cheltuielile aferente. Daniela și Constantin Gumann sunt membri marcanți ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și membri ai Asociației Scriitorilor Români din Austria.
Plecarea la cer a lui DORU DINU GLĂVAN ne-a lăsat profund îndatorați moral (din fericire, fără niciun fel de alte datorii!) față de el și față de Uniunea pe care a reconfigurat-o în termenii apartenenței istorice la un popor și la o țară.
Bustul lui Doru Dinu Glăvan va rămâne acolo, la intrarea în sediul Uniunii, nu doar ca o amintire ilustră, ci și ca un reper de conduită profesională și managerială, prilej de reflecție pentru toți cei care trec pe acolo, mai mult sau mai puțin întâmplător.
Sunt invitați să participe la eveniment toți cei care l-au iubit, l-au prețuit sau doar l-au cunoscut, pentru a da consistență și semnificație acestui binemeritat omagiu In memoriam.

Departamentul Comunicare

Ion Crețeanu. Dor, lacrimă și cântec

,,Seceta a ucis orice boare de vânt/ Toropit de căldură și gânduri/ Mă retrag cu Dumnezeu/ La umbra unui ecou de dor, lacrimă și cânt”!
Încerc să evadez din această atmosferă și dau curs invitației domnului profesor universitar Dumitru Mnerie de a ne întâlni la o terasă în oraș pentru a mai dezbate câte ceva despre preocupările noastre jurnalistice-culturale. Numai că în drum spre centrul orașului, trebuie să-l luăm cu noi și pe rapsodul popular Ion Crețeanu, recent sosit aici la hotelul ,,Moara cu noroc”, care ne amintește de Ioan Slavici, dintr-un turneu prin Europa. Aștept cu nerăbdare să-l cunosc pe acest ambasador cultural-spiritual al neamului românesc.
Un om simplu după port, echilibrat în toate, o pată de sânge cum ar spune poetul Nichita, care vorbește și suferă, gândind la incertitudinea ca stare de spirit în care cu toții supraviețuim sau și mai edificator,,N-am crezut că voi ajunge să pot cânta și plânge în același timp”.
Ion al cobzei, așa cum îl alintă slătineanca Felicia Filip, marea soprană a României, s-a născut la 8 ianuarie 1959 în Voineasa Oltului, cântă de la 3-4 ani, moștenire de la bunicul și tatăl său, culege folclor de peste 40 de ani și-l dăruiește cu generozitate semenilor, prin însuflețirea cobzei (lira tracică) și glasul său duios, profund, inconfundabil, care dincolo de meridianul durerii cu axa de simetrie prin sufletul neamului românesc, este momentul de revelație benefică și clipa de alinare. Cântecul său înlăcrimat este medicamentul cotidian care vindecă și repară suflete rătăcite prin labirintul vieții.
Inginer constructor, electronist, petrolist de cursă lungă dar și un energetician de forță la Porțile de Fier, acolo unde a deslușit multe din tainele curgerii Dunării, care ca și el vine din eternitatea unui timp tulburător și curge spre nicăieri călăuzit(ă) și binecuvântat(ă) de Dumnezeu. Prin cântec, crede că va rămâne mereu în sufletul oamenilor și nu mai așa dimensiunea spirituală va trezi în conștiința lor necesitatea ca oriunde am fi pe această planetă să nu uităm că suntem români și punctum.Pornim spre centrul orașului Timișoara, în stânga ne atrage privirile un panou multicolor ,,Festivalul inimilor” un eveniment de notorietate în viața cultural-artistică a Banatului. Ne bucură împreună, semn că suntem pe drumul cel bun.
Parcăm în apropierea Catedralei, mergem să vizităm unul dintre simbolurile Revoluției din 1989, pe care d-l Ion Crețeanu nu l-a mai văzut e vreo 10 ani, prea multe nu s-au schimbat. Contemplăm cu sfințenie arhitectura interioară, ne reculegem, facem câteva fotografii pentru album și în apropiere poposim la Terasa de pe malul drept al canalului Bega, un reper sentimental al tinereții și anilor de studenție al domnilor Ion Crețeanu și Dumitru Mnerie, în care și azi pe oglinda de apă mai plutesc amintirile. Între timp la masă se mai alătură și domnul inginer Dumitru Crețeanu, desigur o rudă apropiată a îndrăgitului nostru oaspete și invitat special Ion Crețeanu. În compania unei cafele cu parfum de poezie și muzică, dialogăm despre dor, lacrimă , cântec, cobză, doine, balade și spiritul nemuritor al poporului român, de renaștere continuă și supraviețuire cu toate încercările unui timp care nu ne aparține.
Așa cum și el Omul cu sufletul risipit prin oameni, suferind de o boală, pentru care, cu toate cuceririle științei medicale nu i s-a găsit încă leac, a avut puterea de a-l întâlni pe Dumnezeu și între viață și moarte a ales viața. Binecuvântat și călăuzit de Dumnezeu, cu credință în suflet prin cântec el transformă lacrimile de pe obrazul semenilor în bucurie și fericire. El cântă și plânge în Limba română, oriunde ar fi, pentru că dincolo de Matematică, Limba română rămâne în panteonul iubirii ,,Împărăteasa sufletului românesc”!
Ion Crețeanu este, dincolo de orice divagație, unul dintre puținii cobzari din România din câți mai sunt, vreo 20 cu Tudor Gheorghe cu tot, este o Enciclopedie vie de folclor, este un Mugur de tezaur românesc, un Orpheu al Olteniei, un strălucit mesager ce duce cu el peste tot în lume un ocean de cântece vechi de peste 800 de ani, el descinde din stirpea lui Anton Pann și Barbu Lăutaru. Conduce trei tarafuri, Morunglav (Olt), Grecești (Dolj), Albotina (Valea Timocului). A avut șansa de a cunoaște și lucra cu personalități marcante din domeniu, Constantin Arvinte, Aurelia Cosma și mulți alții.
S-a făcut răcoare, timpul trece, e noapte, ne despărțim, fiecare cu drumul său. Ne bucurăm cu toții că pentru câteva ore și nu numai am fost contemporani cu Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Eminescu, Brâncuși prin cântecele și mesajul unui rapsod, ce vine în viața noastră ca minune, ca o punte de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu.

Pornim spre centrul orașului Timișoara, în stânga ne atrage privirile un panou multicolor ,,Festivalul inimilor” un eveniment de notorietate în viața cultural-artistică a Banatului. Ne bucură împreună, semn că suntem pe drumul cel bun.
Parcăm în apropierea Catedralei, mergem să vizităm unul dintre simbolurile Revoluției din 1989, pe care d-l Ion Crețeanu nu l-a mai văzut e vreo 10 ani, prea multe nu s-au schimbat. Contemplăm cu sfințenie arhitectura interioară, ne reculegem, facem câteva fotografii pentru album și în apropiere poposim la Terasa de pe malul drept al canalului Bega, un reper sentimental al tinereții și anilor de studenție al domnilor Ion Crețeanu și Dumitru Mnerie, în care și azi pe oglinda de apă mai plutesc amintirile. Între timp la masă se mai alătură și domnul inginer Dumitru Crețeanu, desigur o rudă apropiată a îndrăgitului nostru oaspete și invitat special Ion Crețeanu. În compania unei cafele cu parfum de poezie și muzică, dialogăm despre dor, lacrimă , cântec, cobză, doine, balade și spiritul nemuritor al poporului român, de renaștere continuă și supraviețuire cu toate încercările unui timp care nu ne aparține.
Așa cum și el Omul cu sufletul risipit prin oameni, suferind de o boală, pentru care, cu toate cuceririle științei medicale nu i s-a găsit încă leac, a avut puterea de a-l întâlni pe Dumnezeu și între viață și moarte a ales viața. Binecuvântat și călăuzit de Dumnezeu, cu credință în suflet prin cântec el transformă lacrimile de pe obrazul semenilor în bucurie și fericire. El cântă și plânge în Limba română, oriunde ar fi, pentru că dincolo de Matematică, Limba română rămâne în panteonul iubirii ,,Împărăteasa sufletului românesc”!
Ion Crețeanu este, dincolo de orice divagație, unul dintre puținii cobzari din România din câți mai sunt, vreo 20 cu Tudor Gheorghe cu tot, este o Enciclopedie vie de folclor, este un Mugur de tezaur românesc, un Orpheu al Olteniei, un strălucit mesager ce duce cu el peste tot în lume un ocean de cântece vechi de peste 800 de ani, el descinde din stirpea lui Anton Pann și Barbu Lăutaru. Conduce trei tarafuri, Morunglav (Olt), Grecești (Dolj), Albotina (Valea Timocului). A avut șansa de a cunoaște și lucra cu personalități marcante din domeniu, Constantin Arvinte, Aurelia Cosma și mulți alții.
S-a făcut răcoare, timpul trece, e noapte, ne despărțim, fiecare cu drumul său. Ne bucurăm cu toții că pentru câteva ore și nu numai am fost contemporani cu Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Eminescu, Brâncuși prin cântecele și mesajul unui rapsod, ce vine în viața noastră ca minune, ca o punte de lacrimi ce ne unește cu Dumnezeu.

P.S. A doua zi l-am ascultat în direct la TV Nova Timiș, unde a fost invitat de către confratele nostru Tiberiu Ciobanu la emisiunea ”Convergențe”. În încheiere a cântat balada închinată lui Brâncoveanu, o interpretare dumnezeiască, sunt convins că a bătut recordul de audiență în tot Banatul și în Europa. Felicitări.

P.S. Cunoaște activitatea UZPR și este interesat de o colaborare viitoare, respectiv organizarea unor evenimente sub egida UZPR.

Dumitru BUȚOI, UZPR / Timiș

In memoriam: Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”

Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu”, amenajat în orașul de pe Cerna (B-dul Libertății, nr.4) – după cum ne spunea tânăra Carmen Trifu (foto 1) este într-o locație privată și a fost înființat în amintirea fostului pilot de automobilism hunedorean, Valentin Banciu, (foto 2) și care a participat la peste o sută de raliuri începând cu anul 1994, fiind câștigător de mai multe trofee, inclusiv titlul de campion național.

Valentin Banciu a colecționat de-a lungul vieții sale sute de machete de trenuri și mașini, iar soția sa, Delia Banciu (foto 3), a decis să  amenajeze acest muzeu.

Povestea acestui muzeu își are începuturile cu jumătate de veac în urmă, când Valentin a primt de la un unchi din Austria – inginer feroviar, un trenuleț care i-a plăcut atât de mult, încât a dat naștere unei pasiuni. Colecția muzeului cuprinde piese în miniatură din diferite epoci, achiziționate din diferite țări, pe parcursul a aproape 40 de ani.

Muzeul marchează pasiunea de-o viață a regretatului pilot hunedorean, o pasiune care nu s-a pierdut și nu se pierde, din contră va stârni provocări și pentru alții.

Timp de un an și șase luni s-a muncit zi de zi ca acest muzeu să fie atrăgător, desigur din dorința de a oferi celor interesați această experiență unică.

Într-o zonă centrală, un cap de locomotivă este portalul către o lume magică. De la primul pas vizitatorul va observa că a pășit într-un loc unic unde o mulțime de omuleți deapănă povești de-a lungul unei căi ferate în miniatură.

Călătoria devine tot mai fascinantă de îndată ce va intra în sala de diorame. Mai bine de 120 de metri liniari de cale ferată se întind pe parcursul a patru anotimpuri. Trenurile ies opintit din inima muntelui, străbat viaducte amețitoare, se strecoară pe coastele înflorite și prin păduri de brad, prin locuri atât de minuțios aranjate încât te-ai aștepta să prindă viață.

Traseul locomotivei numită mocănița te poartă printr-un peisaj peste culmile munților. Parapantiștii s-au lansat în zbor. Avioanele străbat înaltul cerului.

Sunt atât de multe detalii, că este o adevărată provocare să le surprinzi pe fiecare. Unele te emoționeză, altele te surprind, dar sunt și cele care te fac să zâmbești. De fapt nu există un loc unde să învârți privirea și să nu descoperi ceva frumos. A fost o muncă de echipă, s-a trudit enorm la toate dioramele, s-a pus mult suflet visându-se la un muzeu unic în țară.

Doamna Dana Ille este cea care a realizat partea de peisagistică, ea a avut răbdare și imaginție să creeze poveștile de pe diorame, măiestria și talentul ei spunându-și cuvântul în fiecare detaliu.

Dacă un copil sau un tânăr își vor găsi aici pasiunea, asemenea lui Valentin Banciu, dacă indiferent de vârstă un pasionat va fi încântat de ceea ce va întâlni în acest muzeu, atunci o parte din el va trăi pentru totdeauna.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Viața omului nou începe prin taina Sfântului Botez

Dumnezeu în atotînțelepciunea și nemărginita Sa iubire de oameni a rânduit prin Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos ca prin Biserică să fie mai multe mijloace de mântuire dintre care și Sfânta taină a Botezului care se mai numește izvor sfânt, luminare, sfințire, taina apei sau baie mântuitoare.

Întreita cufundare și spălare în apă sfințită este semnul văzut al nașterii din nou, botezul fiind unul și nu se mai repetă.

Botezul, eveniment unic în viața omului a devenit, nu de mult, parcă o obișnuință, o dorință a se desfășura cu mare credință și la Schitul „Sf. Nectarie” – Nandru, jud. Hunedoara unde activează părintele Nifon.

Am notat astfel botezul micuței Zaira Cristina, aici, adusă tocmai din București de părinții ei trupești, Hurmuz Rafael și Hurmuz Bunea Maria.

Părinții duhovnicești fiind ec. Carmen Pusok și jurist Sandor Tobias Pusok, aceștia garantând credința și viața creștină a celei botezate.

De fapt, Carmen Pusok a specificat faptul că ea, ca nașă, are datoria să poarte de grijă de buna purtare și creștinească trăire a finei sale recent botezată, s-o întărească în credința creștin-ortodoxă.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

,,Lumini și Ove” – Mirela COCHECI

DINCOLO DE…

„Dincolo de dimensiunile 

subiective ale vieții,

dincolo de „eu”,

dincolo de „aici”,

dincolo de „acum”

dincolo de limitele 

orișicărei logici,

am descoperit 

o dimensiune ilogică

pe care, cu asumpția 

de a deveni „lunatic”

am ales să o pătrund 

ușor, ușor…

și astfel am trecut 

de la frustrare la împlinire,

de la neliniște la pace,

de la tristețe la bucurie,

de la frică la iubire.”

Atât de bine se vede realitatea în poeziile Mirelei Cocheci, atât de sincere sunt versurile, până și rima își pune în scenă in fiecare zi o piesă de teatru, anotimpuri  care își povestesc iubirile,  nopți dezamăgite de cântecul întunericului, dimineți trezite în râsetele florilor dezbrăcate, dans în rouă…

” Vibrează-n falduri violet

O stea, o sferă, un secret, 

Lumina lor încet pătrunde,

Mă poartă pe-ale sale unde…”

În lacrimi de înger se mângâie apusul verii, chiar dacă acestea sunt prefăcute în rouă. Poeziile Mirelei exprimă atât de multă bucurie încât regăsirea își pregătește rochia de mireasă, invitați din toate colțurile lumii își tămâiază fântânile cu mireasmă de struguri și îmbracă zarea în haină ruginie. Cântă universul!!!

Valsul frunzelor în culori aurii și galben-roșcat curge ușor, ușor…întreaga lume este pregătită de voioșie. Incântare, iubire, dorință, speranță, toate sub un cer pictat de mâini  le celor care iubesc viața. 

Așa  cum spune poeta:

Plutesc și ove și lumini

Și se prefac în mii de crini,

Plutesc și eu cu ele-n gânduri 

Și slova-mi curge rânduri…rânduri.”

Găsesc tot ce îmi doresc în poeziile Mirelei, mai mult de atât mi s-a încărcat sufletul cu dragoste de țară, o aveam  însă astăzi am primit mai mult și pot spune că de bucurie am cântat Hora Unirii, singură într-un crâng al copilăriei. 

VENIȚI ROMÂNI 

La Vatra strămoșească vin copoii 

Să-și vâre colții-n glie, nesătui,

Și bântuie mai rău decât strigoii 

Pământul țării și chemarea lui.

Însă a noastră Vatră-i glie sfântă 

Pământ în care odihnesc eroi

Și n-o putem lăsa să fie-nfrântă

Români, să punem capăt la copoi.

La Sfânta noastră Vatră strămoșească 

Veniţi români, topoarele-ascuțiți 

E-ntreaga Românie doar a noastră 

Să ne luăm țara înapoi, români veniți.”

Simbolistica tematică a noilor sale creații plastice   ne trimite dincolo de existență, dincolo de timpuri și orizonturi, aceste tablouri cimentează evoluția omenirii într-un decor încărcat cu amintiri, trăiri, sentimente, oxigenează mințile, dă strălucire ochilor, oferă meditației un rol important în călătoria tuturor ființelor prin Univers.

Lumini și umbre, fericiri și tristeți, speranțe și dezamăgiri, toate acestea  le găsim în curcubeul strofelor de unde răsare mereu soarele. Felicitări, Mirela COCHECI!!!

Mia ROGOBETE/ UZPR

INVITAȚIE

Prețuim personalitățile noastre. Ne aducem împreună aminte de fericitul
episcop martir dr. Valeriu Traian Frențiu (*25 august 1875, Reșița – †11
iulie 1952, Închisoarea Sighet), singurul episcop creștin născut, până în
prezent, la Reșița, la 70 de ani de la martiriul său.

Prezentare de carte: „Cei doisprezece episcopi martiri greco-catolici
români”, autor: ipodiaconul Raimondo-Mario Rupp (Lugoj).

Expoziție de fotografii realizate de Erwin Josef Țigla cu prilejul vizitei
Papei Francisc la Blaj în 2 iunie 2019, în cadrul căreia, în Sfânta și
Dumnezeiasca Liturghie care s-a desfășurat pe Câmpia Libertății, a avut loc
și beatificarea celor 7 Episcopi greco-catolici martiri: cardinal Iuliu
Hossu (1885 – 1970), Valeriu Traian Frențiu (1875 – 1952), Vasile Aftenie
(1899 – 1950), Ioan Suciu (1907 – 1953),  Tit Liviu Chinezu (1904 – 1955),
Ioan Balan (1880 – 1959) și Alexandru Rusu (1884 – 1963).

Expoziție de fotografii realizate de Bogdan Andrei Mihele, având ca
tematică bustul fericitului episcop martir dr. Valeriu Traian Frențiu,
ridicat în curtea Bisericii Greco-Catolice „Maica Domnului de la Fatima” și
„Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea” Reșița – Govândari. 

Expoziție de documente din colecția Bogdan Andrei Mihele, pe tema vieții și
slujirii fericitului episcop martir dr. Valeriu Traian Frențiu.

Incursiuni muzicale cu prof. Diana Szuiogan și eleva ei, Evelina Maria
Voicu, cls. a X-a, Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița.

Publicul tânăr și „evitarea selectivă a știrilor”

În Preambulul la cel de-al 11-lea Raport Reuters Digital News 2022, publicat recent, profesorul Rasmus Kleis Nielsen remarcă: „Descoperirile noastre din acest an documentează că legătura dintre jurnalism și mare parte din public se deteriorează”. Raportul din acest an beneficiază de o acoperire globală mai largă, cu seturi de date acoperind 11 piețe din Asia, cinci din America de Sud, trei din Africa și America de Nord, precum și 24 din Europa.
Impactul rețelelor sociale ca sursă de informații primară a condus la o scădere cu nouă puncte a numărului persoanelor care accesează știri direct de pe site-ul sau aplicația unui brand media. În 2019, distribuția de știri pe rețelele sociale (39%) a depășit site-urile web și aplicațiile (31%).
Publicul mai tânăr, în special în grupa de vârstă 18-24 de ani, își găsește știrile pe platformele vizuale, inclusiv Tik Tok. Jurnaliștii au șanse tot mai reduse de a ajunge la cititorii sub 35 de ani, care manifestă interes pentru subiecte de știri mai blânde, inclusiv despre divertisment și celebrități (33%), cultură și arte (37%) și educație (34%).
De asemenea, raportul punctează o epuizare generală în legătură cu știrile despre politică și coronavirus și această audiență tânără caută în mod activ informații care să n-o deprime sau să n-o deranjeze. În același timp, acești tineri consumatori de știri de ultimă generație consumă informații dintr-o gamă largă de opțiuni de prezentare, inclusiv text, video, audio și fotografii, adesea toate în aceeași raportare.
O categorie tot mai mare de utilizatori online devine deconectată de la știri și nu accesează niciodată canalele tradiționale de informație. Alții raționalizează sau limitează în mod activ expunerea la anumite tipuri de știri, un fenomen pe care Reuters îl descrie drept „evitarea selectivă a știrilor”, care s-a dublat atât în Brazilia (54%), cât și în Marea Britanie (46%) începând cu 2017. Raportul evidențiază, de asemenea, o scădere a înțelegerii rapoartelor de știri, fie din cauza complexității limbajului, fie din cauza fondului insuficient de informație personală cu privire la subiectele raportate, potrivit newsday.co.tt.
Aceste tendințe sugerează că mass-media care se angajează în distribuția online ar putea avea nevoie să lase deoparte prezumțiile care au determinat succesul anterior pentru a ajunge la o nouă generație de consumatori de știri. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com

GABRIELA ȘERBAN: „Bocșa Film Festival” la cea de-a doua ediție!

În perioada 14 – 17 iulie 2022 la Bocșa se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Film, eveniment care, prin grija regizorului Ioan Cărmăzan și a directorului Ioan Cojocaru, se derulează în întreg Banatul.

Dacă prima ediție a Festivalului de Film de la Bocșa a prezentat oameni de seamă ai locului, cea de-a II-a ediție își propune să promoveze cartea, filmul românesc și ținutul natal.

În perioada 14 – 16 (inclusiv) iulie 2022, începând cu orele 16.00, în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa se vor desfășura lansări de cărți, reviste, publicații, prezentări de autori și edituri din Banatul istoric. Astfel, în aceste zile, vor poposi la Bocșa scriitori, jurnaliști și editori din Reșița, Timișoara, Oravița, Lugoj, Anina, Caransebeș, Cluj-Napoca și, evident, scriitorul și regizorul Ioan Cărmăzan de la București.

Ziua de 14 iulie 2022 este dedicată cărților scriitorului Ioan Cărmăzan, care va avea alături Clubul de la Timișoara, o serie de scriitori și editori bucuroși să-și prezinte cărțile. Se vor lansa, alături de Ioan Cărmăzan, scriitori precum: Nina Ceranu, Maria Nițu, Silvia C. Negru, Vasile Bogdan, Titus Suciu, Constantin Tufan Stan, Ion Marin Almăjan și Irina Goanță.

Ziua de 15 iulie 2022 este, de asemenea, bogată în cărți și scriitori. Se vor întâlni, în aceeași generoasă sală a Primăriei Bocșa, tot de la ora 16.00, scriitori precum: Ada D. Cruceanu, Vasile Barbu, Ioan Moisa, Ana Kremm, Doina Gârboni, Daniel Luca, Nicolae Toma, Mihai Chiper, Victor Nafiru, Camelia Tamaș, Iulian Barbu, Ionel Bota și Nicolae Sârbu pentru a-și prezenta cărți, reviste, edituri, precum și alte frumoase proiecte culturale.

De la ora 21.00, la Bocșa Izvor, pe Insula „Paradis”, primarul orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, invită iubitorii de film la deschiderea celei de-a II-a ediții a Festivalului de Film de la Bocșa. Seara va debuta cu o proiecție In memoriam Valentin Uritescu, un scurtmetraj realizat de regizorul Ioan Cărmăzan în anul 2009 la Bocșa, intitulat „Negustorul de amintiri”, avându-l în rolul principal pe regretatul Valentin Uritescu.

Cel de-al doilea film propus publicului bocșean în seara de 15 iulie este o comedie românească din seria „B.D”-urilor („Brigada Diverse”): „B.D. la munte și la mare”, un film de 102 minute, din 1971, în regia lui Mircea Drăgan, avându-i în rolurile principale pe regretații actori: Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Iurie Darie, Puiu Călinescu și Jean Constantin. 

În 16 iulie 2022, de la ora 16.00, în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa, iubitorii de carte se vor întâlni cu două edituri importante: Editura TIM din Reșița, manageriată de scriitorul și istoricul literar Gheorghe Jurma și Editura „Ecou Transilvan” de la Cluj-Napoca, manageriată de inimoasa Nadia Farcaș, o prietenă mai veche a bibliotecii bocșene. Alături de cărți și editori, vor fi prezenți și scriitori din Bocșa, Reșița, Lugoj și Cluj-Napoca.

Seara de 16 iulie va prezenta publicului cinefil, începând cu orele 21.00, pe Insula „Paradis” la Bocșa Izvor, un documentar semnat de Vasile Bogdan și Diana Trocmaier de la TVR Timișoara, care-l are în prim-plan pe sculptorul Tiberiu Bottlik. „Culorile singurătății” este documentarul care prezintă personalitatea și arta artistului plastic bocșean, Tiberiu Bottlik.

Proiecția de film continuă pe Insula Paradis cu 88 de minute de comedie românească realizată în anul 1983 de regizorul Virgil Calotescu – „Buletin de București”, în rolurile principale fiind mari actori români precum Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Octavian Cotescu sau Draga Olteanu-Matei.

Ultima seară de Festival de Film la Bocșa este în 17 iulie 2022, pe Insula „Paradis”, începând cu orele 21.00. Primarul Orașului Bocșa, Mirel Patriciu Pascu, împreună cu regizorul Ioan Cărmăzan vor încheia cea de-a doua ediție de „Bocșa Film Festival”, o ediție prin care, timp de 4 zile, vor fi promovate locuri, fapte, personaje din Bocșa de ieri și de azi, vor fi cinstiți actori, regizori și producții ale cinematografiei românești de ieri și de azi, vor fi promovați scriitori, editori și slujitori ai cărții din întreg Banatul istoric! Va fi promovată cartea, arta cinematografică și localitatea Bocșa!

Ultima seară din Festivalul de Film de la Bocșa se va încheia cu proiecția unui reportaj In memoriam Viorel Coțoiu, realizat de Vasile Bogdan de la TVR Timișoara în anul 2010, acasă la artistul plastic bocșean, Viorel Coțoiu.

Iar filmul artistic care încheie „Bocșa Film Festival 2022” este un film românesc de 87 minute, din 1976, „Mere roșii”, în regia lui Alexandru Tatos, avându-i în rolurile principale pe îndrăgiții actori Mircea Diaconu și Carmen Galin.

Așadar, în perioada 14 – 17 iulie 2022, organizatorii – Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, cu sprijinul serviciilor Primăriei și Consiliului Local Bocșa, cu sprijinul primarului Mirel Patriciu Pascu, precum și al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România,  al Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș și al Asociației Dacin Sara București – vă invită la Bocșa, pentru un eveniment complex, care-și propune să îmbine armonios literatura cu filmul și, după cum spune motto-ul evenimentului: „Promovăm Cartea, Filmul și Ținutul natal!”

Atelierele de Jurnalism organizate de UZPR în parteneriat cu Fundația Maria Club pentru UNESCO pregătesc viitori profesioniști mass-media

Una dintre cele mai importante preocupări ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România este atragerea tinerilor pasionați de profesie spre reperele jurnalismului profesionist, de la teorie la practică. Într-o lume marcată de dezinformare și propagandă, rolul presei este nu doar extrem de pregnant și de relevant în prezent, ci și crucial pentru viitor, iar tinerii care se pregătesc pentru a informa publicul sunt pregătiți pentru provocările pe care le au în față.

Conștientă de misiunea sa și de utilitatea publică pe care o are pe frontispiciu, UZPR a încheiat un parteneriat cu Fundația Maria Club pentru UNESCO, propunându-și să elaboreze împreună proiecte pentru tinerii jurnaliști. Uniunii i-a revenit misiunea de a se implica, prin exemplul membrilor săi de marcă, în componenţa de presă a acestui parteneriat, al cărui prim workshop a avut loc cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei.

Continuând activitățile pe care le-a inițiat, joi 30 iunie 2022, UZPR a organizat, la sediul central din București, un prim studiu tematic în cadrul workshop-ului organizat în parteneriat cu Fundația Maria club pentru UNESCO, cu tema „Jurnalismul o provocare pentru studenți sau studenții o provocare pentru jurnalism?”. S-a dat astfel startul unor serii de întâlniri la sediul UZPR a studenților la jurnalism, ocazii cu care au fost și vor fi dezbătute diverse teme din breaslă, probleme stringente de actualitate, propuse în urma unor experiențe în teritoriu, ca și întâlniri cu jurnaliști consacrați, membri ai UZPR, care se pot constitui în modele ale tinerilor aspiranți la această nobilă profesie, grație unor cariere și realizări de excepție.

Studenții s-au întâlnit cu Sorin Stanciu, președinte UZPR, cu binecunoscutul jurnalist Dan Constantin, redactor șef al revistei UZP, președintele Comisiei de atestare a UZPR, cu omul de radio Viorel Popescu, membru în Comisia de atestare profesională a UZPR, cu jurnalistul Radio România Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, inițiatorul întâlnirilor și dezbaterilor.

Foarte interesați de anvergura profesională a interlocutorilor și de vasta lor experiență, studenții s-au angajat într-o sesiune dinamică de întrebări-răspunsuri, acest prim atelier de lucru constituindu-se într-un episod cu intensă încărcătură profesională, marcată de curiozitatea tinerilor viitori jurnaliști, care s-au dovedit astfel persoane cu vocație, pe deplin implicate în viitorul profesiei pe care și-au ales-o.

În cadrul proiectului a avut loc și o vizită în studiourile TVR, organizată de profesionistul de televiziune Răzvan Onesa, membru în Consiliul Director al UZPR. Turul studiourilor a fost asigurat de Dan Obadă, de la TVR.

A doua zi, vineri 1 iulie 2022, la sediul UZPR a avut loc un nou studiu tematic în cadrul atelierului de Jurnalism organizat de UZPR în parteneriat cu Fundația Maria Club pentru UNESCO. Același interes din partea studenților, noi dezbateri pe marginea temei „De ce vocile studenților trebuie ascultate?”, alte serii de întrebări și de răspunsuri din partea unora dintre cei mai reputați membri ai UZPR, care nu doar și-au construit un renume bine consolidat în mass-media, dar continuă să activeze, pregătind generațiile viitoare de jurnaliști prin exemplu personal.

Departamentul Comunicare

linkuri audio

https://radiouzpr.podbean.com/e/jurnalismul-o-provocare-pentru-studen%c8%9bi-sau-studen%c8%9bii-o-provocare-pentru-jurnalism/

https://radiouzpr.podbean.com/e/de-ce-vocile-studen%c8%9bilor-la-jurnalism-trebuie-ascultate/