GABRIELA ȘERBAN: Miracolele din „Valea Miracolelor”

În anul 2016 doi dascăli harnici și talentați, dr. Florina-Maria Băcilă alături de tatăl său, poetul Iosif Băcilă, au pornit un amplu proiect de alcătuire a unei  adevărate enciclopedii a Văii Almăjului, un proiect în mai multe volume, care să evidențieze oameni și fapte  din această zonă, astfel încât, la final, să existe o veritabilă oglindă culturală (și nu numai!) a acestui mirific colț de Banat, un tablou complex al oamenilor de seamă  din această zonă și, evident, al faptelor demne de a fi reținute pentru posteritate. Iată ce spun autorii în „Argumentul” lor la inițierea proiectului: „De ceva vreme, am purces să realizăm o frescă/ o lucrare care să antologheze cele mai de seamă personalități ale Văii Almăjului, ținut miraculos situat în sudul Banatului. Osârdia noastră ar urma să se ordoneze pe mai multe volume, înfățișând datele biografice ale individualităților cu prestanță/consacrate – școlarizare, activitate, operă, invenții, premii – evidențiind, pe drept, și faptele pe care acestea le-au lăsat în urmă.”[1]

Dintr-un început, autorii au avut la-ndemână revista „Almăjana”, revistă pe care profesorul -poet Iosif Băcilă a inițiat-o și realizat-o în perioada 1999-2019, revistă care „în sine este un prețios document, o arhivă sau o enciclopedie a Țării Almăjului; aici găsești tot ce caracterizează istoria și cultura locului, date despre personalități și evenimente, inedite sau reluate din alte surse, dar pe care Iosif Băcilă și colectivul pe care și l-a format pe lângă sine le evidențiază cu obstinație și le contextualizează.”[2]

Apoi, autorii au selectat articole reprezentative pentru zona Valea Almăjului apărute în alte publicații, de exemplu: în cărțile „Cărășeni de neuitat” realizate de Petru Ciurea și Constantin Falcă; în volumul „Țara Almăjului, străvechi ținut de continuitate și simțire românească” al lui Petre Panduru; în volumul semnat de Dănilă Sitariu, intitulat „Locuri și oameni din Țara Almăjului” și altele, astfel încât „să ilustreze contribuția majoră a acestui ținut românesc – Almăjul/Valea Almăjului/„Valea Miracolelor” – la formarea și afirmarea identității almăjene, precum și conectarea acestuia la circuitele naționale și universale ale valorilor”.[3]Din acest amplu proiect, până în prezent au văzut lumina tiparului șase volume, care au crescut de la ediție la ediție, atât la propriu cât și la figurat. Adică, de la 500 de pagini cât număra Cartea întâi, la 1300 de pagini cât numără Cartea a șasea! Evident, multă informație! Multe nume, multă bibliografie, multe trimiteri, o pleiadă de portrete, medalioane, caracterizări. Fiecare carte se deschide cu „Argumentul” autorilor-coordonatori, apoi există mai multe „Precuvântări” la fiecare volum, iar la finalul cărților există o „Arhivă foto” și „Bibliografia selectivă”. Iată, o seamă de texte pe diverse teme și din toate domeniile menite să evidențieze bogăția acestei zone, resursa umană de înaltă calitate de ieri și de azi, fiindcă acest lucru și-l doreau și strămoșii, după cum îndemna preotul martir Coriolan Buracu: „Frumoasa noastră Vale a Almăjului, unde s-au născut moșii și strămoșii noștri, […] fiind o regiune bogată, cu livezi și păduri, vale roditoare, ocolită de munți și dealuri ca o cetate, a fost râvnită de multă lume. Vechii ei locuitori și-au apărat moșia cu armele în mâini, vărsându-și sângele pentru vatra familiară și glia de moșie strămoșească.[…] Nădăjduiesc că urmașii acestora, fiii de azi, cunoscând faptele înaintașilor, se vor trudi să pășească pe același drum al cinstei, al muncii, al dragostei de neam, de lege și moșie strămoșească și de jertfă supremă pentru glia țării, slava sfintei noastre biserici și apărarea integrității neamului nostru românesc.”[4] 

Iată că autorii acestui amplu proiect intitulat „Valea Almăjului – Oameni și fapte” urmează îndemnul părintelui Buracu și, atât ei, cât și personalitățile antologate, se străduiesc să pună în lumină istoria acestui loc miraculos, să „șteargă colbul de pe cronice bătrâne”[5]și să (re)așeze la loc de cinste oameni și fapte de ieri și de azi. Un demers curajos, solicitant, fabulos prin volumul de muncă și informațiile oferite, însă deosebit de important și necesar. Dacă fiecare zonă a țării ar beneficia de un asemenea proiect, am avea o oglindă mult mai limpede, cel puțin privind istoria culturală, dar nu numai, și ne-ar fi mult mai simplu să oferim, la rândul nostru, tinerei generații informații serioase, reale, bazate pe documente, pe cercetare, despre istoria unui anume loc. Asta face proiectul editorial „Valea Almăjului – oameni și fapte” inițiat și coordonat de dr. Florina-Maria Băcilă și prof. Iosif Băcilă: oferă un veritabil tablou al istoriei locului conturat prin oameni și faptele, activitățile lor!

În Cartea întâi[6] este reliefată frumusețea și importanța istorică a locului insistând pe familii precum: Gârliștenii – Regep-Aga, Eftimie Murgu, Traian Doda, Ion Sârbu, Pavel și Romulus Boldea, fam. Novacoviciu (Emilian, Gheorghe, Romulus), pentru că, ne spune istoricul Alexandru Nemoianu: „Țara Almăjului nu este pur și simplu un punct geografic, ea este un exemplu care se cuvine urmat și repetat mereu și mereu. Țara Almăjului nu are vârstă, nu are început, ea ESTE, se află într-un prezent continuu, aceeași în duh: ieri, astăzi, întotdeauna.”[7] Semnează în această primă carte aproximativ 40 de scriitori cca. 55 de articole.

Cartea a doua[8] insistă mai mult pe partea istorică a locului și această „istorie ca o doină” (după Alexandru Nemoianu) este conturată tot prin portrete și medalioane ale unor almăjeni de seamă: Iosif Traian Badescu, Emil Brancovici, Vasile Popovici, Ilie Rusmir, Coriolan Iosif Buracu, Grigore Popiți, Ilie Ienea, Anton Golopenția, Iancu Conciatu, David Blidariu, Liviu Smeu. Sunt cca. 80 de articole semnate de aprox. 50 de oameni ai condeiului: scriitori, istorici, cercetători, publiciști, care  abordează teme legate de oameni și fapte din vremuri trecute.

În Cartea a treia[9] autorii pun accent pe specificul zonei, pe un soi de „duh” al „Văii Miracolelor”, evident, tot prin medalioane ale unor personalități: Eugenia Iovescu, Ion Pâșlea, Teodor Câmpianu, Gheorghe G. Nedici, Marieta Iagodici-Brancovici, Eftimie Gherman, Dănilă Goga, Vasile Nemiș, Iosif Armbrüster, Ilie S. Stoinel, Ilie I. Imbrescu, Dumitru Imbrescu, Ion Veverca, Nistor Prisca, Gheorghe Țunea, Iosif Olariu, Pavel Piescu, Andrei Hell, Ion Jura, Iosif Ciortuz, Dănilă Goga, Diogene Bihoi, Dănilă Andrei, Oto Verendeanu. Sunt cca. 50 de semnatari a cca. 85 de articole. Iar, dacă urmărim cronologic, observăm că, încet-încet, autorii vin spre zilele noastre cu prezentarea „eroilor” acestui proiect.

Cartea a patra[10]are în atenție educația, activitate didactică, cercetare și, evident, portrete ale unor dascăli almăjeni, ale unor familii de dascăli. Cartea are trei capitole: „Precuvântări” (capitol care apare la fiecare carte), apoi „Școala Almăjului” și „Universitaria”. Dintre portrete amintim: Păun Ion Otiman, Vigil Nemoianu, Liviu Marșavina, Sanda Golopenția, Dumitru Daba, Mircea Chivu, Gheorghe Ciocloda, Dănilă Pavel Purdela, Maria Luiza Purdela Sitaru, Alimpie Ignea, Dumitru Popovici, Vasile Goșa, Sorin Pescariu, Dănilă Rădulea, Ilie Valușescu, Vasile Mircea Zaberca, Pavel Sârbu, Petru Jurița, Pavel Ghimboașă, Manuela Iana-Mihăilescu, Valy-Geta Ceia, Florentina Adriana Cziple, Ion Imbrescu, Aurica Breica Borozan, Simona Niță, Lia Sanda Rotariu, Marc Eduard Frâncu, Iosif Mihailo, Păun Fuicu, Ionela Tămășan, Anda Nicoleta Ionețiu, Ana Maria Muț, Florina-Maria Băcilă. În această a patra carte sunt cca. 150 de articole semnate de aprox. 80 de scriitori.

Cartea a cincea[11] aduce în atenție literatura almăjană, scriitori și cărțile lor, artiști și specialiști în diverse domenii, alături de cărțile lor, precum și pagini importante scrise de oameni care nu aparțin locului, dar care, într-un fel sau altul, și-au lăsat amprenta asupra zonei și literaturii ei. Se cuvine să aclamăm și noi precum istoricul și poetul Ionel Bota: „Cinste Văii și oamenilor care se adaugă, zilnic, filelor din calendarul nației, crescând în fascinația răbojului cărări prea limpezi viitorului. Căci aur este mireasma pădurii îngemănând clarul poienii, sfinte amintirile în marginea literei de foc,  majestuoase mărturisirile vârstelor în pagina făptuirilor.”[12] În această a cincea carte cititorul găsește, după cum spuneam, scriitori de ieri și de azi, precum și informații complexe despre cărțile și activitatea lor, deoarece nu toți sunt filologi. Unii sunt artiști, alții medici, jurnaliști etc. cu toții făcând cinste acestui loc mirific numit Almăj: Ion Marin Almăjan, Margareta Bogdan, Iosif Maria Bâta, Ioan Bihoiu, Ion Budescu, Nicolae Dolângă, Diana Otiman-Blidariu, Pavel Șușară, Vasile Bogdan, Gheorghe Secheșan,  Petru Novac Dolângă, Paul Purea, Nicolae Andrei, Ileana Crașovan, Maria Ieva, Dănilă Surulescu, Gheorghe Fulga, Iosif Badescu, Angelica Herac, Maria-Ionela Miloi, Elena Borchescu, Ionuț Miloi, Mariana Pâșlea, Constantin Teodorescu, Iosif Băcilă, precum și două nuclee cultural-literare almăjene: Cenaclul „Eftimie Murgu”/ Cercul literar„Almăjul” și Revista „Almăjana” (1999-2019). În acest volum semnează cca. 130 de scriitori aprox. 300 (287) de articole.

Cartea a șasea[13] continuă seria oamenilor de seamă ai Văii Almăjului, prezintă oameni și cărți, oameni și proiecte/fapte care așază și reașază această zonă pe harta culturală, turistică și spirituală a Banatului Montan. „Cândva – susțin cu dovezi de necontestat istoricii mai vechi sau mai noi – această Vale a Almăjului, unde așezările se odihnesc precum în palma ocrotitoare a unui zeu, ar fi fost un fund de mare, cu ape întunecate de un timp fără de timp. Poate că, datorită acestor atracții și din multe alte motive, mult mai aproape de <duhul> locului, fiii din totdeauna ai Almăjului se adună, ca într-o inimă, de peste mări și de peste țări, de câte ori au prilejul, să-i întinerească numele, să zidească în neuitare faptele moșilor și strămoșilor, mereu în prezența tinerilor, care să știe ce și cum a fost.  Și fiii săi de astăzi nu sunt cu nimic mai prejosfață de predecesori, tezaurizând istoria în cărți, actualizând și reactualizând trecutul, privindu-l prin <lentilele> prezentului.”[14] Iată cât de frumos scrie poetul-jurnalist Nicolae Irimia, cuprins de farmecul Văii Almăjului! Această a șasea carte are în atenție următorii „eroi” almăjeni, veritabile personaje ale „Văii Miracolelor”: Petru Creția, Adrian Bădescu, Corina Șoșdean, Lazăr Anton, Nicolae și Eduard Magiar, Nistor Becia, Icoana Cristescu Budescu, Nistor Budescu, Pavel Antim, Nicoleta Marcu, Gheorghe Rancu Bodrog, Dacian Rancu, Pavel Panduru, Felicia Novacovici Mioc, Dănilă Dan Obeșterescu, Mihai Vlădia, Florina Mihalte Nica, Caius Goșa, Mihai Anghel, Zoe Zaica Fuicu, Iosif Stoinel, Iosif Badescu, Ovidiu-Tiberiu Bădescu, Ion Dumitru Pistrilă, Petria-Elena Boldea, Petru Orbulescu Mateșescu, Eugen Șumândan, Petrică Teofil Zamela, Ilie D. Goga, Nina Curița, Ion Lucian Miclău, Iosif Mihăilescu, Iancu – Lucian- Florian Mateiu, Semenica Băcilă Coșa, Ilie Băcilă, Pavel Gârjoabă, Dănilă Sitariu, Dănilă Berbentia, Dinicu-Iosif Budescu, Iosif Ghimboașă. În acest volum sunt aprox. 270 de articole semnate de cca. 130 de condeieri, specialiști în diferite domenii și scriitori.

Volume ample, într-un proiect frumos construit, valoros prin bagajul de informații oferit, necesar pentru orice cititor pasionat de istorie, de literatură și de cercetarea istoriei culturale. Adevărate „miracole” în „Valea miracolelor”!

Autorii coordonatori Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă merită felicitări multiple pentru sisifică trudă, pentru perseverență, pentru sacrificiu (inclusiv financiar!)  în stăruința lor de a lăsa posterității o valoroasă lucrare cu caracter enciclopedic privind Valea Almăjului, această  Vale a râurilor – spune poetul Iosif Băcilă – a pietrelor/a morilor/ și a florilor/ […] Căci „În Valea aceasta a Miracolelor,/ numele Poetului/ e mai adevărat decât frunza/ și, tot mai firesc, nesfârșit de albastru,/ tăria lui ține cerul aproape -/ ca o poveste/ ca o călătorie/ cu cât s-au înmiresmat tufele de sângeri:/ a fost, este, va să fie!”[15]   

             

 

           

 


[1] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea întâi -. Timișoara: ExcelsiorArt, 2016.- 492 p.; 

[2] Gheorghe Jurma. Panorama presei din Caraș-Severin. Reșița: TIM, 2018;

[3] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă, Op.Cit. (Cartea întâi);

[4] Coriolan Buracu. Din trecutul Almăjului și al Rudăriei. Astra, 1932.- p. 6; 

[5] Vezi „Epigonii” de Mihai Eminescu;

[6] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea întâi -. Timișoara: ExcelsiorArt, 2016.- 492 p.; 

[7] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă, Op.Cit. (Cartea întâi);

[8] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea a doua -. Timișoara: ExcelsiorArt, 2017.- 567 p.;

[9] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea a treia -. Timișoara: ArtPress, 2018.- 500 p.;

[10] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea a patra -. Timișoara: ArtPress, 2019.- 1.055 p.;

[11] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea a cincea -. Timișoara: Cosmopolitan Art, 2022.- 1292 p.; 

[12] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă. Op.Cit. (Cartea a cincea);

[13] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă (coordonatori). Valea Almăjului – oameni și fapte (limbă, istorie, credință și cultură românească) – Cartea a șasea -. Timișoara: Cosmopolitan Art, 2026.- 1276 p.; 

[14] Florina-Maria Băcilă și Iosif Băcilă, Op. Cit. (cartea a șasea);

[15] Iosif Băcilă. Poem din Valea Miracolelor (Bigăr – Paralela 45) poem dedicat lui Alexandru NemoianuÎn: Oglinzi în inima pietrei. Reșița: Timpul, 2002, p. 27-28;

Lasă un răspuns