Din anul 1997 orașul Bocșa a dobândit, în mod oficial, un patron spiritual – Sf. Ilie Tezviteanu-, deoarece un important punct turistic al localității este Mănăstirea de la Vasiova, cu hramul „Sf. Ilie”.
Așadar, în perioada 19 – 20 iulie, pelerini din toate colțurile țării, poposesc la Mănăstirea „Sf Ilie” de la Izvor, pentru a participa la rugăciunile hramului acestui sfânt și frumos lăcaș.
În această perioadă și în orașul Bocșa sunt organizate diverse evenimente cultural-artistice și recreative, cu atât mai mult cu cât în acest an Bocșa împlinește 690 de ani de la prima atestare documentară, Biserica romano-catolică din Bocșa Montană împlinește 300 de ani de la zidire, iar Biblioteca Publică împlinește 70 de ani.
Pentru o mai bună desfășurare a programului artistic, și în acest an, primarul Mirel Patriciu Pascu a consultat cetățenii cu privire la numele interpreților ce vor urca pe scena bocșană în cadrul acestui eveniment cu tradiție, iar, în urma sondajului efectuat, invitând publicul iubitor de muzică populară la un spectacol folcloric susținut în data de 14 iulie 2023, pe platoul corpului B al Primăriei din Bocșa Română, de către îndrăgiții interpreți de folclor Maria Badescu și Petrică Miulescu Irimică. De asemenea, Ansamblul „Bocșana”( cu toate cele trei formații ale sale) va deschide această sărbătoare a Zilelor Orașului Bocșa, începând cu ora 18.00.
Sărbătoarea va continua și în ziua de 15 iulie 2023, în aceeași locație din Bocșa Română, de la orele 19.00, cu un program de muzică dance susținut de îndrăgita și recunoscuta interpretă Andra, dar și de DJ consacrați.
După acest weekend artistic, va urma o săptămână cultural-spirituală. În data de 19 iulie 2023, de la ora 14.00, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa va avea loc cea de-a XVI-a ediție a proiectului „La Bocșa de Sf. Ilie”, un proiect care cuprinde o seamă de evenimente: va fi vernisată expoziția de pictură„Peisaje din Bocșa” semnatăNik Potocean, va fi lansat cel de-al doilea număr pe anul 2023 al revistei „Bocșa culturală”, revistă trimestrială, aflată în cel de-al XXIV-lea an de apariție; va fi omagiat maestrul Constantin Lucaci la 9 ani de la plecarea la cele veșnice, iar poeți din Bocșa, Reșița, Anina, Oravița, vor susține un moment poetic. Întâlnirea se va finaliza cu un pelerinaj la Mănăstirea Sf. Ilie din Vasiova, cunoscut fiind faptul că din seara zilei de 19 iulie încep rugăciunile hramului Mănăstirii, care se întind pe parcursul întregii nopți și se încheie în după-amiaza zilei de 20 iulie.
Weekendul va fi unul bogat în evenimente de tot felul!
În data de 21 iulie 2023, în zona Stadionului „Izvor” din Bocșa Montană, iubitorii de muzică rock se vor bucura de un spectacol al trupei „Cactus Jack” din Serbia, dar și de muzică de calitate oferită de DJ. Este evenimentul care deschide Concertul „Motors Rock” de la Bocșa, aflat la cea de-a II-a ediție, și organizat de orașul Bocșa în parteneriat cu inimoșii motocicliști de la MC TRUST.
Dimineața zilei de 22 iulie 2023 va fi dedicată sărbătorii Bisericii romano-catolice din Bocșa Montană la 300 de ani de la zidire. După Sf. Liturghie, iubitorii de carte pot participa la prezentarea Monografiei „Biserica romano-catolică din Bocșa Montană la tricentenar 1723 – 2023”autori Mihai Vișan și Gabriela Șerban, volum apărut sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” în seria „Bocșa – istorie și cultură”.
Seara zilei de 22 iulie va aparține iubitorilor de muzică rock și se va încheia cu un concert incendiar al formației Cargo.
Organizatorii evenimentelor sunt Casa Orășenească de Cultură Bocșa, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”, Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor Vasiova și Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” Bocșa Montană, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, sub bagheta magică a inimosului primar, Mirel Patriciu Pascu.
11 iulie 2023, ora 17.00, Liceul de Arte „Sabin Păuța“ Reșița, Sala „Lira“:
„Triumful pianului”: Concert de pian și prelegere Gregor Vidovic, în organizarea Consulatului Republicii Federale Germania din Timișoara.
11. Juli 2023, 17:00 Uhr, „Sabin Păuța“-Kunstlyzeum Reschitza, „Lyra“-Saal:
Gesprächskonzert „Der Triumphzug des Klaviers“ mit Gregor Vidovic. Klavierkonzert und Vortrag in der Organisation des Konsulats der Bundesrepublik Deutschland in Temeswar.
Maestrul Constantin Lucaci s-a născut la Bocşa, jud. Caraș-Severin, pe str. Muncii nr. 15, în 7 iulie 1923, și s-a stins în 19 iulie 2014 la București. Este cunoscut mai ales datorită fântânilor cinetice care înfrumuseţează câteva oraşe importante din ţară şi sunt făurite de maestrul Constantin Lucaci.
În anii studenţiei a avut loc debutul său în artă, iar lucrarea „Înotătorul” îi aduce porecla de „Il genio” incluzându-l în Istoria artelor şi propus la Premiul de Stat.
Constantin Lucaci a inventat un pantograf spaţial, care a fost brevetat mai întâi în Italia şi Franţa, apoi în România. Oficiul de Stat pentru Invenţii a premiat pantograful considerându-l cea mai interesantă invenţie a anului 1957.
Urmează etapa figurativului în arta sa, dând naştere sculpturilor în granit şlefuit. În această perioadă a genului figurativ participă la nenumărate expoziţii din ţară şi străinătate. Figurativul i-a dezvoltat personalitatea artistică, iar la acest gen maestrul a renunţat când visurile sale n-au mai fost terestre, când ideile sale n-au mai fost reprezentate de figuri umane, ci de aştrii, de mişcarea spaţială, de misterul cosmic.
Urmează perioada călătoriilor de studii în Italia, dar şi în Franţa, iar oraşul luminilor îi stârneşte primele încercări de sculptură în oţel inoxidabil, proiectând opere mari şi medii, iniţiind ciclul de lucrări „Spaţiu şi lumină”.
Constantin Lucaci a imaginat pentru oraşele româneşti nişte centre artistice citadine, veritabile oaze de linişte, cu o concepţie modernă – sculptură monumentală şi joc de ape, muzică şi spectacol.
Fântânile maestrului Lucaci, simfonii ale apei izvorâte dintr-un suflet bântuit de stări contradictorii: frumos, armonie, visare, lumină, pace, pe de o parte, iar pe de altă parte trudă, tehnică, ştiinţă, rigurozitate, meticulozitate.
Prima fântână este cea de la Constanţa, în 1971. Urmează Turnu Severin 1979, Vaslui 1981, Reşiţa 1984, Brăila cu trei fântâni 1988- 1992, Giurgiu 2000, Alba Iulia 2007.
Cu fântâna de la Constanţa şi ciclul „Spaţiu şi lumină” începe zodia lui Constantin Lucaci, acestea consacrându-l ca un artist modern, un renascentist modern, un sculptor al metaforelor şi ideilor în inox.
Participă şi adună nenumărate premii de la expoziţii din ţară şi străinătate.
În 1982 primeşte din partea guvernului italian Ordinul „Cavaler al Meritului Republicii Italiene”, în 1984 Universitatea din Viena şi Fundaţia Alfred Toepfer cu sediul în Hamburg, Germania, îi acordă premiul „Herder”, „Premiul Nobel al Estului”, devenind primul sculptor român care primeşte acest premiu, aşezându-l între personalităţile marcante ale artelor şi ştiinţelor spiritului din Europa.
Continuă organizarea de expoziţii în diverse oraşe din ţară şi străinătate, în 1999 i se atribuie Medalia de Aur la Bienala Internaţională Dantescă de la Ravena, iar în 2007, sub patronajul Vaticanului, în Pinacoteca Sanctuarului San Francesco di Paola, Italia, a fost inaugurată „Colecţia Constantin Lucaci”, fiind singurul artist român care beneficiază de acest privilegiu muzeistic din partea Sfântului Scaun. „Un artist cu loc în orice proiect al lumii!” Astfel a fost perceput maestrul Constantin Lucaci. „Sculptând lumina” şi-a sculptat nemurirea.
Un strop din această lumină, o picătură din geniul maestrului se află şi la Bocşa. În Bocşa Montană, pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 43. În data de 5 iunie 2012 la Bocşa a fost inaugurat Muzeul „Constantin Lucaci” – „Spaţiu şi lumină” Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” revenindu-i onoarea să realizeze acest muzeu împreună cu maestrul, la inițiativa primarului Mirel Patriciu Pascu.
La propunerea Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”, din anul 2008 maestrului Constantin Lucaci i se conferă Titlul de Cetățean de onoare al orașului Bocșa; tot atunci i se conferă și Titlul de Cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.
Se stinge în seara zilei de 19 iulie 2014 la București și își doarme somnul de veci în Cimitirul Străulești 2 alături de mari artiști și importante nume ale artei românești.
Soția sa, Irina, s-a ocupat ca majoritatea lucrărilor artistului să nu fie risipite, ci să fie expuse privirilor oamenilor.
Irina, născută Tomescu, s-a născut în Focșani la 10 aprilie 1925 și s-a stins în 28 martie 2021, în apartamentul din București. A fost întreaga sa viață soția, perechea, sprijinul și încurajarea maestrului Constantin Lucaci!
Tatăl Irinei absolvise dreptul, dar lucra ca militar artilerist, iar mama era casnică. În toamna anului 1952 Irina l-a cunoscut pe proaspătul absolvent de artă Constantin Lucaci, iar după numai șase luni s-au căsătorit. „Când l-am cunoscut pe Gin m-a luat de mână și nu mi-a mai dat drumul. De mână m-a ținut toată viața” mărturisea într-un interviu realizat în anul 2020, la momentul în care doamna Irina Lucaci a donat Primăriei Sectorului 1 de pe bulevardul Banu Manta din București cinci lucrări de sculptură realizate de maestrul Constantin Lucaci (1923 – 2014), lucrări care au reprezentat România la bienala de la Veneția în anul 1976. Sculpturile sunt un dar pentru București din partea Irinei Lucaci completând astfel seria de lucrări pe harta bucureșteană în care sunt incluse sculpturile din curtea TVR și sculpturile donate Teatrului Național. Maestrul Constantin Lucaci este celebru în special pentru fântânile sale cinetice, dar și pentru sclupturi monumentale în piatră și oțel inoxidabil. Soția lui, Irina, rămâne în memoria celor care au cunoscut-o ca Doamna din umbra maestrului, sprijinul și puterea artistului, dar și pentru generozitatea cu care a înnobilat Bucureștiul cu lucrări valoroase realizate de sculptorul luminii.
Irina s-a stins din pricina unor afecțiuni mai vechi, a fost înmormântată alături de maestru și, din cauza pandemiei, a fost condusă pe ultimul drum pământean de o mână de apropiați, într-o ceremonie decentă.
Dumnezeu să-i odihnească în pace și lumină!
P.S.
Mă leagă amintiri frumoase de această familie, iar dragostea și prietenia cu care ei m-au onorat nu pot fi transpuse în cuvinte. Erau niște povestitori desăvârșiți, iar clipele petrecute în compania lor, pentru oricine, ar fi fost un real câștig, deoarece povesteau întâmplări interesante, multe hazlii și aducătoare de voie bună. Erau înțelepți, generoși și… fără vârstă!
Ne-am propus ca, împreună, să vizităm fiecare fântână făurită de maestru. Din păcate, nu am reușit să vedem împreună decât Reșița și Turnu Severin. Dar i-am promis că voi continua vizitarea acestora și că voi scrie despre fiecare. În mare măsură am reușit. Am căutat și admirat fântânile maestrului Lucaci, rămânându-mi nevăzută (până acum!) cea de la Vaslui. Deși, am dobândit imagini ale acesteia, sper să reușesc să-mi țin promisiunea până la capăt. Fiindcă, acum, atât mai putem face: să ne onorăm promisiunile! Să ne îngrijim de „comorile” dăruite și să-i purtăm în rugăciuni. În veci pomenirea lor!
Referinţe: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin/ Gheorghe Jurma: Reşiţa. 1976; Constantin Lucaci/ Romulus Balaban. Bucureşti: Meridiane, 1977; Nu vă doare depărtarea, domnule?…/ Dorina Sgaverdia. Reşiţa: Timpul, 2000; Constantin Lucaci. Metafora luminii/ Giorgio Segato. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, [2001]; Constantin Lucaci/ Pietro Amato. Bucureşti: Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, 2005; Constantin Lucaci în căutarea LegendeiPersonale/ Dorina Sgaverdia. Timişoara: Marineasa, 2008;Viață și memorii/ Mircea Ioan Popa.- Reșița: TIM, 2008, 2 vol.; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa – istorie și cultură); Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan.- Reşiţa: TIM, 2008; Identitate şi destin cultural II/ Titus Crişciu.- Oraviţa, 2008; Memento. Evenimente și personalități din Banatul istoric./ Coord. Vasile C. Ioniță.- Editura Banatul Montan, 2008; Cărăşeni de neuitat XII/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2011; Cărăşeni de neuitat XV/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2012; Întâlniri cu destine: interviuri/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca: Grinta, 2012; Cărăşeni de neuitat XIX/ Petru Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2013; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură (30); Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2009 – 2013/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Cărăşeni de neuitat XXVII/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2015; Cărăşeni de neuitat XXXIII/Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2017; Cărăşeni de neuitat XL/ Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2019; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2014 – 2018/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2019 (Bocșa – istorie și cultură); Tangențe. Autografe și poveștile lor/ Adalbert Gyuris.- București: eLiteratura, 2019; Constantin Lucaci: Fântâna din centru/ Gheorghe Jurma.- Reșița: TIM, 2021.
Casa Bredicenilor din Lugoj ne-a fericit cu evenimente extraordinare, felicitări organizatorilor!!!
Joi, 06.07.2023 a fost despre „CARTEA CU PISICI”, editura Eurostampa, scrisă de poeta Mariana Angelica Liuba, iar noi care iubim enorm pisicile ne-am bucurat nespus de mult! Trăind în lumea pisicilor ne armonizăm sufletele și clipele.
Au prezentat: Henrieta Szabo, Georgiana Anghel Gican, Gilda Radu și Adriana Weimer. Din volum au recitat: Luca Șerban Anghel Gican, Mia Rogobete, Gilda Radu. Talentatul Luca-Șerban Anghel Gican a susținut un moment muzical la orgă și a povestit despre lumea frumoasă în care trăiește.
Citind ”Cartea cu Pisici”, m-am întors în timp, dar nu înainte de a-i da un refresh prezentului, era nevoie de această curățire a ființei mele și vă spun și de ce. În primul rând m-a copleșit frumusețea lui Luca-Șerban, apoi trăirile poetei Mariana Angelica Liuba, trăiri puse în pagină cu atât de multă bucurie, am intrat în lumea copilăriei mele, acolo unde au existat pisicile pe care le-am iubit enorm și cărora le-am dedicat în gând sute de poezii atunci când îmi torceau în brațe și le pupam năsucul roz și lăbuțele pufoase, cum să nu iubești aceste suflete care trăiesc doar pentru a servi oamenilor armonie? Poeziile din Cartea cu Pisici în care apar Blăniță, Codiță, Zbârlica, Rică Iepurică, cățelul Toni, cățelul Pupi, Azorică, m-au trimis în brațele copilăriei mele care mă aștepta ca un copil, cred că de aceea se numește Copilărie. Acolo l-am întâlnit pe ”Zdreanță” din poezia lui Tudor Arghezi, pe Aleodor Împărat, pe Greuceanu, dar și pe Zâna Zânelor din cartea lui Petre Ispirescu, sau Balada Greierului Mic a lui George Topârceanu. Dar cine este de fapt Copilăria?
Copilăria este primul zâmbet, prima îmbrățișare, prima dorință, primul sărut, prima noapte traită cu lună plină, prima dimineață în care am simțit razele de soare pe fața mea, primii stropi de ploaie pierduți în părul meu, prima adiere de vânt ce mi-a trimis miros de parfum din câmpii, livezi, păduri, prima scăldare în apa rece a Cernei, copilăria este sâmburele inocenței a iubirii ce supraviețuiește în cutiuța inimii mele, Copilăria nu îmbătrânește niciodată! Datorită ei astăzi eu mă bucur de orice lucru, ființă, clipă, mă bucur că suntem astăzi aici, mă bucur că îmi trăiesc clipa pur și simplu și ființa mea nu este afectată de răutate, ură, invidie, doar bucuria de a savura momentul existenței. Copilăria mi-a dat curaj să pornesc pe drumul vieții, să dau culoare zilelor, să mă bucur de viață, copilăria este primul vers scris de mine într-o poieniță, deasupra tuturor caselor din sat, cu spatele la pădure, cu cerul în ochi și în mâini toate îmbrățișările pământului.
Citind ”Cartea cu Pisici” am înțeles cât de puternică este iubirea poetei Mariana Angelica Liuba pentru nepoțelul Luca Șerban cât și pentru viață, oameni, natură și animale, eu o felicit pentru curajul și talentul ei, pentru reîntâlnirea noastră cu minunata copilărie, am înțeles că nimic nu este întâmplător în această lume, toate trăirile din noi sunt împachetate și oferite cadou chiar vieții.
Să nu uităm că pisicile ne iubesc necondiționat, ele au puteri extraordinar de mari pentru a ne putea vindeca, pentru a ne putea calma, pentru a ne face să înțelegem că trebuie să oferim iubire pentru a fi iubiți cu adevărat. Sunt trimise cu un scop pe pământ și pentru asta le primim în viața noastră cu bucurie, ele dau sens copilăriei și merită să le scriem versuri.