Lecție de istorie și poezie la Filiala UZPR „Valeriu Braniște” Timiș 

Recent, în cadrul „Întâlnirilor de luni”, sediul Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș  din Timișoara a fost gazdă generoasă pentru invitatul nostru special, domnul Constantin Mărăscu, poet, publicist, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara și un remarcabil om de televiziune, cu care participanții, numeroși ziariști, dar și iubitori de cultură, au generat un dialog cultural-jurnalistic de notorietate și ținută artistică, referitor la prezentarea volumului de poezie, ,,Nopți de nuntă de demult”, apărut în Editura „Eubeea” Timișoara și respectiv „remember-ul” activității de peste 50 de ani a distinsului autor Constantin Mărăscu în slujba culturii române și a comunității.

Poetul cu o serie de referințe din partea unor personalități culturale reprezentative în  domeniu – Corneliu Ungureanu și Eugen Dorcesu – ne-a surprins plăcut prin arhitectura poemelor, prin limbajul ironic subtil, dar și prin forța cuvântului ce exprimă elemente relevante dintr-o lume (a)normală, în care, ca toți poeții, supraviețuiește și își plătește în continuare cotizația de romantism în amintirea unui timp în care scria(m) cu fața la zid. 

Să nu mă atingă nimeni/ sunt bolnav de o lepră  ciudată/ care-mi fură cuvintele./ M-așteaptă amurgul/ în care sarea va înflori în palme/și de pe câmpia străină/ nici un munte nu-mi va fi aproape de buze,/doar cuvintele ciuntite vor rămâne/ ca urme nevăzute tropotind/ înspre zare, ne spune poetul în acest volum, ca o filosofie de viață, ca un protest în fața Catedralei din sufletul său, ca un strigăt în pustiu.

În partea a doua, domnul profesor Gheorghe Lungu, membru UZPR Timiș, a ținut să ne reamintească faptul că pe 29 decembrie a.c. se vor împlini 501 ani de la primul text românesc, respectiv ,,Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung Muscel către judele Brașovului Hans Beckner”, din anul 1521. În această scrisoare, „Neacșu ot Dlagopole” îi trimite multă sănătate cinstitului Hanăș ot Brașov. De asemenea, îi dă știre domniei sale „za lucrul turcilor”, adică despre mișcările armatei otomane, care intenționa, la timpul acela, sub Mahamed-beg, un „lotru”, să treacă Dunărea în „Țara Românească” și de acolo mai departe. Îl atenționează că nu știu mulți oameni despre vestea aceasta și că doar el, „Hans este ,înțelept și să se păzească așa cum știe el mai bine”. Încheie dorindu-i veselie din partea lui Dumnezeu „Amin”.

În concluzie, a fost o zi plină de învățăminte, dar și de suspans, întreținută cu obiecțiuni bine argumentate din partea istoricilor Ștefan Tat, Dumitru Mnerie, Alexandru Gyuris, Ioan I. Ionescu și, nu în ultimul rând, al poetelor Mirela Cocheci, Sylvia Constanța Hârceagă și a seniorului presei din Banat, colegul nostru Ioan Medoia.

                                                                             Dumitru Buțoi/ UZPR Timiș

Jurnalista Mădălina Corina Diaconu, secretar general al UZPR, a primit „Distincția Culturală” a Academiei Române

În cadrul festivității de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2020, „Distincția Culturală” i-a fost acordată, alături de alte trei personalități, și jurnalistei de radio Mădălina Corina Diaconu, secretar general al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, pentru proiectul „Poveștile Academiei”. Onoranta distincție primită din partea forului științific de prim rang al României vine să puncteze anvergura și profunzimea unei emisiuni de radio care o singularizează pe Mădălina Corina Diaconu printre profesioniștii mass-media.

Reporter pursânge, dedicată întreaga viață profesională radioului, ca într-o misiune de cea mai mare importanță, și un împătimit promotor al presei, Mădălina Corina Diaconu este, în același timp, un susținător fervent al valorilor naționale și al menținerii jurnalismului românesc ca parte cu identitate proprie a unui întreg global, dând voce publică unui mare număr de personalități din țară și de peste hotare și informând publicul la cele mai înalte standarde. Seriile sale de emisiuni de la Radio România Cultural au în spate un frumos renume, iar povestea lor continuă.

În același timp, Mădălina Corina Diaconu a pornit și gestionează cu dăruire un proiect cu care Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România se mândrește – Radio UZP. Jurnalista a reușit ce și-a propus încă din primul an de la debutul acestui podcast unicat – să reflecte valențele jurnalismului, centrând întreaga desfășurare pe reflectarea muncii profesioniștilor din domeniu și a performanțelor lor, precum și pe imaginea unor personalități de top ale presei, din țară și de peste hotare, cu care a realizat interviuri remarcabile.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România o felicită pe Mădălina Corina Diaconu pentru distincția onorantă primită din partea Academiei Române și o consideră o recunoaștere a muncii îndelungate, bogate și meritorii a unuia dintre jurnaliștii de radio care demonstrează, cu fiecare nou proiect, că vocația nu are limite.

Posted On07 dec. 2022

Premieră medicală la Brad

La Spitalul Municipal din Brad o pacienta în vârstă de 48 ani avea o patologie genitală complexă şi cu o particularitate a cazului, suferea de un fibrom uterin voluminos şi de prolaps genital. În situaţia dată trebuiau rezolvate ambele patologii existente. S-a născut provocarea de a se rezolva ambele patologii în aceeaşi şedinţă cu eficienţă maximă alegând tehnica cea mai sigură şi cea mai minim invazivă pentru pacientă.

Aşa că echipa operatorie condusă de Ali Iacob Alin  (foto) – medic primar obstetrică-ginecologie şi formată din Bold Viorel Toma – medic primar obstetrică-ginecologie, Muntean Ionuţ Traian – medic primar ATI şi asistenta  Dobârcau Cristina a decis să practice o histerectomie vaginală asistată laparoscopic. În felul acesta s-au putut rezolva ambele patologii, cu efect minim invaziv pentru pacientă.

Intervenţia a fost dificilă tehnic datorită volumului fibromului şi a aderenţelor existente ale intestinului la uter şi anexa stângă, dar cu toate acestea, intervenţia s-a finalizat cu succes şi cu o recuperare rapidă a pacientei care a fost externată în 72 ore.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Afirmare din originalitate și sensibilitate

În viața culturală hunedoreană am consemnat evoluția biografică a Teodorei MUNTEAN, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din orașul de pe Cerna.

S-a afirmat și câștigat adeziunea celor care îi citesc poeziile pentru că acestea au o notă comună: originalitate, o viziune luminoasă, echilibrată și trăiri spiritual afective.

De  notat este sensibilitatea discretă, dar profundă a autoarei, originalitatea expresivă, frumusețea și puterea de atracție.

LUI EMINESCU

Eminescu, idol al lumii,

Tu prefaci cenuşa-n aripi.

Peste marginile vremii,

Eşti la fel de preţios.

N-am puterea să-ţi vorbesc,

Căci cuvintele sunt goale.

Peste ţărmul românesc

Tu ai devenit un soare.

Cel ce-ar încerca să spună,

Ce-ai vrut tu ca să gândeşti,

S-ar poticni în răspunsuri

Făr-a şti ce-ai fost şi eşti.

Stea de mare preţ pe cer,

Cu-a ta privire luminoasă,

Îţi reverşi mereu măreţ

Razele asupra noastră.

Cântăreţ neobosit al iubirii

Celei pure pe pământ!

Orfeu împătimit al amintirii!

Veşnicul îndrăgostit!

CLEPSIDRA

Înaltă, pură, graţioasă,

O cernere de alb nisip

Împrăştie-ntr-un gol de sticlă

Argintul albicios şi fin.

Într-un cuvânt e-atâta zbor,

E doar alunecare lină.

Mereu, mereu, ca un izvor,

Un fâşâit, dar în surdină.

E doar o ramă de tablou.

E doar imagine şi sunet

Neascultat , ci doar pictat,

Pe ochii noştri încrustat.

Un cerc imaculat şi strâmt,

O undă caldă de lumină,

Un pescăruş căzut din zbor

Şi înălţat din nou pe-un nor.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

„Inimile vorbesc românește”, proiect realizat de Alice Năstase Buciuta, președinte UZPR-UK, în parteneriat cu UZPR

Ziua Națională a României, 1 Decembrie 2022, a adus românilor din Marea Britanie anunțul unui nou proiect editorial destinat românilor care trăiesc pe teritoriul regatului britanic, realizat de jurnalista Alice Năstase Buciuta cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Marea Britanie. „Inimile vorbesc românește” este numele proiectului care a adunat o serie de cinci interviuri, realizate de Alice Nastase Buciuta, jurnalistă și scriitoare cu experiență vastă pe tărâmul scrisului românesc, realizatoare recunoscută de interviuri de impact, lector asociat al Facultății de Jurnalism a Universității din București și președintă a filialei britanice a celei mai mari asociații profesionale de creație publicistică și jurnalistică a ziariștilor din România și din comunitățile românești de peste hotare, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.

Proiectul a adunat o serie de cinci interviuri, realizate de Alice Năstase Buciuta, jurnalistă și scriitoare cu experiență vastă pe tărâmul scrisului românesc, realizatoare recunoscută de interviuri de impact, lector asociat al Facultății de Jurnalism a Universității din București și președinte al filialei britanice a celei mai mari asociații profesionale de creație publicistică și jurnalistică a ziariștilor din România și din comunitățile românești de peste hotare, UZPR.

„Inimile vorbesc românește” este locul de întâlnire cu personalități românești care trăiesc sau au proiecte profesionale în Marea Britanie, un spațiu virtual al mărturisirilor oneste legate de dificultățile – și avantajele – relocării într-un alt spațiu geografic, social și cultural, al confesiunilor despre dorurile românești care pot și trebuie să fie transmutate în forță creatoare, în vibrație românească dăruită lumii întregi.

„Proiectul s-a născut din dorința mea de a afla cum să-mi folosesc dorurile pentru a-mi lua avânt în noua viață pornită aici, la Londra, cum să fac să păstrez în mine, nealterată, splendoarea limbii române, chiar dacă, zi de zi, sunt nevoită să vorbesc în altă limbă, cum să-mi țin fericită inima care iubește și vorbește românește, într-o lume care vorbește englezește. După o experiență radiofonică de un an întreg, la un post de radio românesc din Londra, am simțit nevoia să merg mai departe cu apropierea de comunitatea noastră printr-un proiect jurnalistic modern și de impact, un video-podcast cultural care să aducă tuturor celor care trăiesc departe de casă și inspirație, și alinare, și sprijin, și bucurie, și doze consistente de curaj. Și, neapărat, conținut editorial de calitate, materiale într-o limbă română care să ne țină aproape de poezie, de vis, de noblețea limbii în care am crescut și în care continuăm să visăm oriunde ne-am afla pe acest pământ. Sunt bucuroasă că am primit sprijin de la Departamentul Românilor de Pretutindeni pentru realizarea primelor cinci episoade, sunt recunoscătoare că am parteneriate nobile cu asociații puternice din țara-mamă și din lume, știu și simt că locul acesta de întâlnire va crește și va aduna multe inimi care vorbesc românește”,  a declarat Alice Năstase Buciuta.

Pe http://www.inimilevorbescromaneste.com puteți găsi video-podcasturi cu români de valoare și materiale care să readucă în fiecare dintre cei care trăiesc în țară sau în străinătate bucuria de a vorbi limba română. (uzpruk.com)

Foto: Paul Buciuta/ UZPR Marea Britanie

4 decembrie: ziua de pomenire a Sfintei Barbara sau Varvara, patroana minerilor

BULETIN DE PRESĂ

AL  FORUMULUI  DEMOCRATIC  AL  GERMANILOR  DIN  JUDEŢUL  CARAŞ-SEVERIN

ŞI  AL  ASOCIAŢIEI  GERMANE  DE  CULTURĂ  ŞI  EDUCAŢIE  A  ADULŢILOR  REŞIŢA

În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic se comemorează Sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor.

Sfânta Barbara s-a născut în secolul al III-lea în Nicodemia, astăzi Turcia, ea fiind considerată de ambele biserici creștine, de rit bizantin și de rit roman, fecioară martiră. A fost înscrisă în calendarul creștin în secolul al XII-lea.

În această zi importantă pentru ei, minerii își sărbătoresc patroana spirituală prin participări la ceremonii religioase și culturale. Și în județul nostru, în centrele miniere, Sfânta Barbara sau Varvara este cinstită și venerată de toți aceia care sunt angrenați în această muncă grea. De-a lungul anilor, sărbătorirea Sfintei Barbara / Varvara și-a avut un loc bine conturat în viața minerilor.

Numele sfintei a fost dat înainte multor nou născuți, ceea ce astăzi se întâmplă tot mai rar. Foarte mulți coloniști de limbă germană, cehă sau italiană, care s-au așezat pe meleagurile Banatului Montan, au adus cu ei un cult deosebit dedicat acestei sfinte. În foarte mult biserici romano-catolice ale sud-vestului României se găsesc altare laterale sau picturi dedicate Sfintei Barbara. De asemenea a fost adus și un obicei care se perpetuează și astăzi: în ziua de 4 decembrie se pun ramuri dintr-un pom fructifer într-o vază cu apă. Aceste ramuri înfloresc chiar în ziua de ajun, pe 24 decembrie. Ramurile înflorite decorau înainte masa de Crăciun, deoarece nu se puteau cumpăra flori naturale în mijlocul iernii, pentru a înfrumuseța masă de sărbători.

În Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” din Reșița se găsește un altar lateral, dedicat Sfintei Barbara. Aici, conform tradiției, în urmă cu mulți ani a fost aprinsă în această zi o lampă de miner, în memoria minerilor căzuți la datorie.

Erwin Josef Ţigla

GABRIELA ȘERBAN – Scriitorul Adrian Georgescu la ceas aniversar – 70

În anul 2006, la un eveniment organizat la Reșița de către Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, regretatul jurnalist Doru Dinu Glăvan, drag și apropiat colaborator al bibliotecii bocșene, inițiator și director al Radioului Reșițean, mi-a prezentat cu bucurie și generozitate un prieten al său, coleg de la radioul bucureștean, prezent la Reșița pentru lansarea unei cărți.

M-am împrietenit imediat cu scriitorul Adrian Georgescu, iar colaborarea noastră nu a întârziat să se întâmple. Mai ales că-i aveam alături pe Doru Dinu Glăvan și pe Florin Safer, oameni iubitori de oameni valoroși! Cei doi au sprijinit sau au înlesnit de multe ori întâlnirile bocșene cu Adrian Georgescu. Mai târziu, acestora li s-au alăturat doctorul Octavian Apahideanu și ieromonahul Ioanichie (dr. Ionel Petrică) de la Mănăstirea „Sf. Ilie”de la Izvor, Vasiova, cu toții constituind e veritabilă echipă de promovare a cărților lui Adrian Georgescu în câteva turnee de lansare prin Banatul nostru drag.

Anii au trecut, din păcate unii dintre prietenii-colaboratori s-au stins, dar și scriitura lui Adrian Georgescu s-a transformat în timp, acesta devenind un foarte talentat și dăruit scriitor al unei literaturi de factură religioasă.

Iar prietenia cu Bocșa, cu biblioteca de aici și oamenii cărții, a rămas, a continuat și a devenit tradiție. Adică, în fiecare 8 septembrie, de hramul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Vasiova, în preambulul Rugii de la Vasiova lui Tata Oancea, iubitorii de lectură și enoriașii vasioveni sunt invitați la o lansare de carte semnată de Adrian Georgescu de la București. Și, cu fiecare întâlnire, ne amintim oameni și evenimente din trecut, dar realizăm și noi colaborări cu oameni din prezent.

„Ce repede trec anii/ ca frunzele pe vânt/ Ce vis și ce părere/ Sunt toate pe pământ!…” spune poetul[1] și iată, s-au făcut 16 ani de la prima întâlnire cu scriitorul și jurnalistul Adrian Georgescu, care astăzi se află la ceas aniversar! Împlinește o vârstă rotundă, o vârstă a maturității depline și a înțelepciunii – 70! Iar gândurile nostre bune și urările de bine se îndreaptă spre acest fidel prieten, spre acest harnic scriitor și vrednic creștin!

Adrian Georgescu  s-a născut în 4 decembrie 1952 și este un binecunoscut om de radio, lucrând o viață întreagă la Societatea Română de Radiodifuziune București, dar și un important prozator român, semnatar a peste 40 de volume de proză, cele mai recente de inspirație religioasă.

Debutează literar în 1968, cu poezie, în revista ”Amfiteatru”,  publică în ”România literară”, apoi urmează o perioadă de tăcere, până în anul 2002 când apare  romanul ”Rebutarea omenirii” (București. Amurg Sentimental, 2002, două ediții; ed. a III-a, 2005; ed. a IV-a, Sieben Publishing, 2006; ed. a V-a, 2009), o carte interesantă, cu un impact deosebit asupra cititorilor, ceea ce a dus la apariția mai multor ediții: ”datorită stilului, aspru, complicat, cu o sintaxă năucitoare din care predicatul și subiectul își pierd funcțiile clasice și sunt investite cu valori noi, în care punctuația lipsește aproape cu desăvârșire, lăsând cititorului deplina libertate de a conferi frazei punctuația, accentele și respirația pe care el le simte a fi necesare.”precizează Veronica Anghelescu în prefața celei de-a IV-a ediții a romanului.

Apoi, cărțile prozatorului Adrian Georgescu încep să ”curgă”, scoțând la iveală un scriitor prolific, talentat și deosebit de interesant, scriitura sa situându-se în permanență, după cum observa Titus Vâjeu, ”între păcat și virtute”.

”Uleiul din candelă” (București. Amurg sentimental, 2002 și ed. a II-a, 2005), ”Crime” (București. Amurg sentimental, 2004 și ed. a II-a, 2007), ”Țărmul”- ed. a II-a revizuită a romanului „Sfântu-Gheorghe. Un jurnal” (București. Amurg sentimental, 2004 și ed. a II-a, 2011), ”Căpățâna unei păsări de apă” (București. Amurg sentimental, 2004 și ed. a II-a, 2007), ”Romanul îndrăgostirii de mama” (București. Amurg sentimental, 2005 și ed. a II-a, 2005), ”Conversație” (București. Mentor Macro, 2005), ”Întrutotul eu totul” (București. Mentor Macro, 2005), ”Unul și el însuși” (București. Sieben Publishing, 2006, ed. a II-a, 2008), ”Carte” (București. Sieben Publishing, 2006, ed. a II-a, 2007),”Nu-i așa?” (București. Sieben Publishing, 2007), ”Hagigadar” (București. Sieben Publishing, 2007, ed. a II-a, 2009),”Atentatele” (București. Sieben Publishing,  2008), ”Iubi-te-voi!” (București. Sieben Publishing, 2008),”Eu sunt și vreau!” (București. Sieben Publishing, 2008, ed. a II-a, 2008),”Anul putorii” (București. Sieben Publishing, 2009, ed. a II-a, 2012), ”Sfânt” (București. Sieben Publishing, 2009),”Câți oameni sunt eu?/How Many People Am I?” (antologie. (București. Sieben Publishing, 2009, ed. a II-a, 2011, ed. a III-a, 2011), ”5” (București. Sieben Publishing, 2010), ”Sosirea spre Dumnezeu” (București. Sieben Publishing, 2010, ed. a II-a, 2011), ”Moartea spionului” (București. Criterion Publishing, 2010, ed. a II-a Sieben Publishing, 2011),”Opera dezvăluită” (București. Sieben Publishing, 2011),”Descensio” (București. Sieben Publishing, 2012, ed. a II-a, 2012, ed. a III-a, 2012, ed. a IV-a, 2013, ed. a V-a, 2015),”Chilii” (București. Sieben Publishing, 2012, ed. a II-a, 2012, ed. a III-a, 2013, ed. a IV-a, 2014, ed. a V-a, 2015), ”Anastasis” (București. No 14 Plus Minus, 2013, ed. a II-a, 2013, ed. a III-a, 2015), ”Rugăciunile” (București. No 14 Plus Minus, 2013, ed. a II-a, 2014, ed. a III-a, 2014, ed. a IV și a V-a, 2015), ”Dulcea sărutare” (București. No 14 Plus Minus, 2014, ed. a II-a, 2014, ed. a III-a, 2016),”Monahul lăuntric” (București. No 14 Plus Minus, 2015, ed. a II-a, 2015),”Iisuse, lauda bătrâneților mele” (București. No 14 Plus Minus, 2016), ”Tabor” (București. No 14 Plus Minus, 2013, ed. a II-a, 2016), ”Morții să-și îngroape morții lor”, 2017, ”Iisus Hristos în inima mea” (București. Cavallioti, 2017),”Iată fiul tău” (București. Cavallioti, 2017), „Viața mea de după moarte” (București: Cavallioti, 2018), „Izvorul în Trei Lumini” (București. Cavallioti, 2018), ”Domnul meu și Dumnezeul meu” (București. Cavallioti, 2019), „Focul” (București. Cavallioti, 2019), „Întâmpinarea Domnului” (București. Stefadina, 2020),  „Aștept învierea morților” (București. Stefadina, 2020), ”Iisus Hristos în inima mea” (ed. a 2-a, reviz. București. Stefadina, 2020), „A înviat Domnul” (București. Stefadina, 2020), „Bucuria de a muri” (București. Stefadina, 2021), „Bucuria mântuirii” (București. Stefadina, 2021), ),”Iată fiul tău” (ed. a II-a, reviz. București. Stefadina, 2021), „Iertate îți sunt păcatele – un jurnal de bucurie(București: Stefadina, 2021), „Alba de Lumină”. Canoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.( ed. I și II-rev. București: Stefadina, 2022) sunt titlurile cărților semnate de Adrian Georgescu, iar despre unele dintre acestea, mai precis, despre primele  zece, George Irava scrie într-un volum monografic, apărut în 2007, intitulat ”Adrian Georgescu în zece cărți”.

”Cărțile lui Adrian Georgescu sunt precum societatea: bulversante, aparent dezorganizate, alienante – omul are nevoie de repere ferme pe care – asemeni cititorului cărților sale – nu le poate găsi nicăieri. Singura coerență a universului (literar), a lumii, a societății – este dată de prezența/manifestarea lui Dumnezeu – așa cum și inserțiile cultice, preluate din ritualul creștin-ortodox, conferă și cărților lui Adrian Georgescu punctele de echilibru.”scria Veronica Anghelescu în anul 2006.

Începând cu anul 2010 și cu volumul ”Sosirea spre Dumnezeu” ”inserațiile cultice preluate din ritualul creștin-ortodox” sunt tot mai pregnante, autorul mărturisind ”adevăruri”: ”Fără dragostea lui Dumnezeu nu pot face nimic”, ”Fără dragostea lui Dumnezeu ce rost are creația mea scindată de creația sa”, ”Trebuie să ne rugăm la Dumnezeul creației pentru că existăm la umbra a tot ceea ce el a creat” și altele.

Iată că, pas cu pas, Adrian Georgescu se îndreaptă spre acea formă de literatură duhovnicească mărturisitoare. Cu volumul ”Descensio”, apărut în 2012, pornește seria cărților de factură religioasă, mărturisitoare,  a ”jurnalelor duhovnicești”, a ”fragmentelor de psalmi și rugăciuni pe care le trăiește tânjind ascensiunea spre Domnul” după cum observa pr.prof. Nicolae Bordașiu.

Urmează ”Chilii”, ”Anastasis”, ”Rugăciunile”, ”Dulcea sărutare”, ”Monahul lăuntric”, ”Iisuse lauda bătrâneților mele”, ”Tabor”, ”Morții să-și îngroape morții lor”, ”Iisus Hristos în inima mea”, ”Iată fiul tău”, ”Viața mea de după moarte”, ”Izvorul în Trei Lumini”, cărți  care pot fi așezate, după cum menționa pr.dr. Ionel Petrică, ”la loc de cinste atât în literatura română postmodernă, cât și în literatura duhovnicească.”

”Nădăjduind că mărturisitorul Adrian Georgescu va rămâne o ”chilie” în care să odihnească veșnic Dumnezeu, chiar dacă există într-o lume a relativismului și a relativității einsteniene, smeritul vorbitor despre carte și autor se bucură de o asemenea întâlnire duhovnicească, întâlnire care a născut o prietenie în Iisus Hristos.” afirmă preotul dr. Ionel Petrică în postfața celei de-a III-a ediții a volumului ”Anastasis”.

Aceste „prietenii în Iisus Hristos” s-au înmulțit în timp, Adrian Georgescu devenind, datorită relației cu biblioteca bocșeană, prieten al unor preoți de excepție precum dr. Boris Tasici (Reșița), dr. Daniel Crecan (Bocșa), dr. Doru Melinescu (Timișoara), pr. Valentin Costea (Bocșa), dar și prieten al unor inimoși oameni de cultură precum dr. Ionel Bota (Oravița), Mihai Chiper (Anina), Erwin Josef Țigla și Gheorghe Jurma (Reșița). Astăzi, Adrian Georgescu este și „al nostru”, al celor care slujesc, într-un fel sau altul, pe tărâmul cultural al acestui mirific colț de țară numit Banat.

La mulți ani, Adrian Georgescu! Mulți frumoși și sănătoși ani, alături de familie, de prieteni și de Dumnezeu! Căci la Dumnezeu sunt toate și la Dumnezeu totul este posibil!


[1] Traian Dorz

Gheorghe Gheorghiu invitatul emisiunii SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL

DACĂ DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!

Iată dragi prieteni un mesaj ce dăinuie de trei decenii, și a copleșit inimile românilor de pretutindeni ! Titanul muzicii ușoare românești, veșnic tânărul trubadur al iubirii GHEORGHE GHEORGHIU îndrăgostit incurabil de marea cea albastră și de tot ce înseamnă frumos ne-a onorat cu prezența la UNIVERSUM VIP studios!

Am depănat amintiri despre frumoasa și bogata carieră artistică de peste patru decenii! Muzica marelui artist a fost și rămâne ca un balsam pentru sufletul a milioane de români, un liant ce unește suflete și inimi amorezate, dar le și mângâie tandru protector atunci când au fost rănite de spinii iubirii.

De la frageda vârstă de 6 anișori a fost remarcat de un juriu pentru aptitudinile sale muzicale,a început să studieze chitara și vioara moment în care a început ascensiunea spre cele mai înalte piscuri pe versantul  muntelui ce adăpostea inestimabila comoară ale melodiilor  de dragoste ce urmau să-i devină destinul vieții.

Născut în inima Carpaților la Brașov iubește muntele, dar adoră marea și a rămas îndrăgostit pe veci de valurile ei.Studiază muzica cu cea mai mare seriozitate, dar în egală măsură se dedică și practică diferite sporturi unul foarte apreciat de tânărul Gheorghiu fiind gimnastica, practicând cu dăruire această ramură, adaptându-și modul de viață, la  aceea expresie milenară ”men sana in corpore sano”cu mare succes.

În anul 1975 la doar 21 de ani participă și câștigă marele premiu la Festivalul Național de Muzică Folk iar din toamna aceluiași an debutează și cântă alături de marii folkiști ai națiunii române în Cenaclul Flacăra, până în anul 1980. Ulterior cântă la Serbările Scânteii Tineretului. După 1990 susține nenumărate concerte dincolo de granițele țării în diferite țări ale lumii printre care se numără,Germania,Austria,Italia,Israel,SUA și desigur Canada unde mereu revine cu mare drag, să încânte pe toți cei îndrăgostiți de șlagărele marelui nostru artist.

Și pentru că așa cum aminteam mai sus despre practicarea diferitelor sporturi individuale sau de echipă, sportul rege îi este la fel de aproape inimii și se implică trup și suflet ,astfel în anul 1992 joacă în celebrul meci amical dintre echipa cântăreților fotbaliști și cea a jurnaliștilor fotbaliști, ce a avut loc la Sala Polivalentă în prezența a 4000 de spectatori, arbitrat fiind de celebrul internațional Nicolae Rainea (supranumit și Locomotiva din Carpați) și comentat de cel mai renumit comentator sportiv al tuturor timpurilor regretatul Cristian Țopescu. Un lucru  important de menționat este faptul că domnul Gheorghiu a compus imnul propriei echipe, al cărui refren prin mesajul transmis, este mai de actualitate ca niciodată și voi reda câteva rânduri din el în cele ce urmează:

        ” Să învățăm să fim mai buni mai curați

          Să  încercăm să fim mai demni, mai bărbați

          Să învățăm să luăm din viață ce-i mai bun și-adevărat

          Să încercăm mereu alături să fim

          Să învățăm mai mult să iubim

          Și lumii,noi speranță să dăruim

          Și-n inimi vom păstra mereu

          Acest refren al meu și al tău

          Flacără vie ce în timp va lumina.”

Versuri cu un mesaj deosebit de profund și veridic care conțin în esența lor o crâmpeie de divinitate,  însă nu sunt surprins, doar un suflet luminos și plin de iubire, cum este al maestrului Gheorghiu poate transpune în versuri și exterioriza noblețea și frumusețea  sufletului iar în opera artistului se oglindește frumusețea interioară. In anul  care urmează  fondează Asociația Cântăreților Fotbaliști din România și devine vicepreședinte al asociației.

Dar vă invit să revenim la muzică, la melodiile  de dragoste ce i-au definit  întreaga carieră muzicală și i-au pecetluit destinul muzical pentru totdeauna. Voi aminti câteva dintre melodiile  ce au devenit hituri și voi începe cu faimosul șlagăr ce l-a și consacrat,în anul 1993 lansându-l în topul celor mai ascultați cântăreți ai vremii, „Unde dragoste nu e,nimic nu e”! un mesaj extrem de profund, care a marcat destinele multora  pe plan sentimental și amoros.A fost succedat de alte minunate melodii precum, ”Mă gândesc la tine”, ”Doi ochi căprui caut și acum”, ”Eu sunt nebunul care te iubește”, ”Și cât te-am iubit”, ”Aș vrea să te întorci”, ”Aveai doar 16 ani”, ”Visul meu”, ”Alergăm după un tren”, ”A venit iarna”, ”O iubire-ți schimbă viața”, ”Și totuși”, ”Steaua mea”,” Să nu mă-ntrebi”, ”Trifoiul”,” Vei fi icoana mea”, ”Prima iubire”, ”Ultimul tren”, ”Să nu mă minți”, ”Este toamnă iar”, ”Vine vara”,”Trenul spre sud”, ”Poveste veche”, ”Să vină primăvara”,”Săraca fată săracă”, ”O iubire schimbă viața”, ”La malul mării”, ”Ninge peste părul tău”, ”Să nu mă-ntrebi de ce”, ”Îndrăgostește-mă de tine”, ”Cred că te iubesc”, ”Din vina ta”,”Iarba mare iarba”. Sunt melodii ce vor rămâne ”evergreen” aidoma sentimentului de iubire și dragoste eternă, purtat în inimă de  marele artist!

Desigur la o panoplie atât de bogată, a fost ceva firesc așezarea lor în albume și imprimarea unor discuri ce poartă numele unora dintre șlagărele anterior amintite. Le voi aminti în ordine cronologică și anume, în anul 1984 se naște primul album intitulat ”Să fii tânăr”, urmează în 1988 ”Pentru dragoste”, 1993 este lansat albumul ”Unde dragoste nu e,nimic nu e ! ‘‘denumit după mega hitul cu același nume.1996” Doi ochi căprui caut și acum” urmat în 1997 de ”Mă gândesc la tine”. Anul 1998 se arată unul prolific și apar două albume noi ”Ultimul tren” respectiv ”Vei fi icoana mea”. Iată în 1999 apare primul ”Best of Gheorghe Gheorghiu” volumul1  după care în 2001 se naște al doilea volum ”Best of Gheorghe Gheorghiu”.În 2003 este imprimat în SUA ”Vine vara”. Anul 2004 aduce o frumoasă surpriză, un album superb de colinzi intitulat ”Noi umblăm și colindăm”, tot pe tărâm american în anul 2005 este imprimat albumul ”Dulce și amară” iar trei ani mai târziu în 2008 un super album ”Best of Gheorghe Gheorghiu”.

Mereu activ și prezent în viața artistică culturală și cu idei proaspete și inovative în 2009 se alătură companiei artistice Mix Music și alături de Marius Gavrilă și Victor Mihalache înființează prima televiziune online pentru copii TV DE PICI urmat de un post de radio cu același nume.Pentru impresionanta discografie,  în anul 1997 i-a fost acordat Premiul Pentru Perpetuarea Șlagărului Românesc de către  Președinția  României. Fiind un artist extrem de popular și iubit de publicul larg este prezent într-o largă varietate de evenimente socio-culturale și nu refuză nici o invitație, desigur dacă programul îi permite, pentru că îndrăgitul artist în sezonul estival este prezent pe litoralul românesc  la Perla Venusului pe întreaga perioadă a verii unde este  implicat în diferite activități culturale și artistice ce cooptează copiii și tinerii aflați pe litoral cu precădere din stațiunea Venus.

Am avut deosebita onoare să-l cunosc personal cu ani în urmă și să stăm de vorbă aici pe tărâm canadian la un super concert organizat la Hamilton și vă mărturisesc că am rulat cei 1500 de km dus-întors de la Montreal pentru unicul motiv că suntem îndrăgostiți de melodiile lui și am convingerea că alte milioane de suflete românești simt la fel. Este o persoană caldă, divinul l-a înzestrat cu un suflet frumos plin de iubire ce o simți atunci când te afli în preajma lui, căldură și iubire ce se reflectă cu desăvârșire în melodiile și atitudinea domniei sale. Revine cu mare drag în Canada pentru că este adorat de public, dealtfel sentimentul este reciproc!

Cel mai apropiat eveniment după mega show-ul din Montreal: urmează să susțină un concert în New York pe data de 8 decembrie  în faimosul Trump Tower din metropola americană iar în funcție de previziunile meteo are șanse mari să cânte cu ”capul în nori” festivitatea desfășurându-se la etajul 87 al renumitului edificiu.

 Artistul Gheorghe Gheorghiu se află  într-o formă de zile mari, fiind mereu implicat în frumoase proiecte artistice așadar ne-a declarat că ”bătrânețea nu-l găsește niciodată acasă”. Un povestitor desăvârșit, cu un timbru cald și un  simț debordant al umorului am fost fascinați de la începutul dialogului, iar ca atmosfera să fie absolut magică, în timpul emisiunii fulgi uriași de nea au început să cadă din înaltul cerului spre a decora ambianța de poveste, alături de trubadurul iubirii eterne!

Dragii mei vă invit în curând să urmăriți emisiunea SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL  unde veți avea plăcerea să descoperiți o poveste de viață trăită pe note și refrene de amor!Vă aștept cu mare drag!

A consemnat 

Johnny Ciatloș Deak, jurnalist, membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România

senior editor Globart Universum Publishing House, Montreal, Canada,  

realizator al emisiunii  Salut Românesc din Montreal 

INAUGURARE CENTRUL DE ANTREPRENORIAT ARAD

Consecventă principiilor sale de permanentă dezvoltare și oportunitate, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, în prezența multor profesori,univerisitari, doctori,ingineri,economiști,studenți dar și viitori oameni de afaceri, a inaugurat pe Bulevardul Revoluției nr. 85, noul sediu al Centruuil de Antreprenoriat, un spațiu corespunzător desfășurării unei activități complexe și de viitor.

Pentru început, domnul conf. univ. dr. Marius Boiță, director al Centrului de Antreprenoriat și moderator al evenimentul, a prezentat auditoriului o bogată agendă de activități care se vor derula pe parcursul celor trei ore alocate (10,00 -13,00) dintre care reținem următoarele:                                                                  

Societatea viitorului.Provocări și priorități, invitat special prof. univ. Horia Liviu Popa, vicepreședinte Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Academia Română- Filiala Timișoara;

– Celebrarea ,,Zilei Facultății de Științe Economice,Informatică și Inginerie”;

– Celebrarea ,,Zilei Economistului”, conf.univ.dr.Boby Costi;                                        

– Lansare de carte ,,Provocarea și puterea incertitudinii”, autori: conf. Univ. dr.ing. Vichentie Maniov din Timișoara și ing. Paul Bock, un antreprenor de succes stabilit în Los Angeles. O carte în care domnul Maniov ne spune: Fiecare om trebuie să aibă opțiune, să învingă frica, să poată îmblânzi incertitudinea, să gândească, să acționeze altfel decât majoritatea semenilor.Pentru că incertitudinea nu este decât o provocare, o calitate care trebuie prețuită. Cu toate acestea, nu există nici-o lume fără incertitudine și acesta este un lucru bun;                                            

– Workshop interactiv:,,Universitatea viitorului”- Modalități de cooperare a Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, cu mediul de afaceri din Arad- prof. univ.dr.Horațiu Șoim; 

– Prezentare partener – Asociația Oaza din Arad, o organizație cu un profund caracter social-umanitar în slujba copiilor aflați în nevoi, reprezentată prin doamna Laura Andreș.

Întâlnire, discuții cu mediul de afaceri din Arad și desigur socializare participanți.

Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș                                                                          

REVISTA ,,LUCEAFĂRUL de VEST”, 35 DE ANI ÎN SLUJBA COMUNITĂȚII

Recent, în cadrul ,,Întâlnirilor de Luni”, la sediul UZPR Timiș din Timișoara, la Sala festivă pusă la dispoziție cu generozitate de către Consiliul Județean Timiș, în prezența a numeroși ziariști,scriitori, poeți și iubitori de cultură, domnul Dumitru Buțoi, membru UZPR Timiș și președinte Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, a prezentat istoricul și activitatea cultural-artistică a celor ce în urmă cu 35 de ani au reușit să înființeze la 15 Mai 1987, în cadrul Schelei de Petrol Șandra – Timiș, cenaclul literar,,Luceafărul”, care continuă și azi susținut din 2017 de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest”. Cu acest prilej a fost prezentat și numărul 53 al revistei, 24 de pagini, parțial color, cu titluri inedite și de interes public,cum ar fi: Gala premiilor UZPR, Toamnă Eminesciană,Interviu cu actrița Oltea Blaga de la Teatrul clasic,,Ioan Slavici” Arad, Ioan Mirescu, Diaspora, cu  cartea Dragoste, Pace, Credință, Comemorare Doru Dinu Glăvan la un an de la plecarea dintre noi, poezie, recenzie de carte, etc, o revistă care contribuie la dezvoltarea vieții culturale în arealul spiritual al Banatului și nu numai.

În partea a doua, colegii Nicolae Toma și Sylvia Hârceagă, UZPR Timiș, au prezentat cele trei cărți de proză scrise de Victoria Iuga din Oradea, în perioada de pandemie, când persoanele vârstnice erau aproape condamnate la domiciliu. Cărți scrise cu sinceritate despre viață, incertitudine, despre destin, întrebări și răspunsuri care generează dragoste cât încape.

Toate aceste cărți, Viața mea ca o poveste, Fete și destine, Băieți și destine, sunt relevante pentru curajul doamnei Victoria Iuga în abordarea cu succes a ne (re)aduce în actualitate secvențe din viața cotidiană în toate ipostazele sale, în concluzie aceste mărturisiri sunt un elogiu al iubirii. O așteptăm și cu alte surprize.

Au mai rostit alocuțiuni membrii UZPR Ioan Medoia și Ion Ionescu, precum și foștii petroliști Ioana Baciu, Grigore Agache și Marius Mihalca.

Au consemnat Dumitru BUȚOI și Grigore MÂINEA / UZPR Timiș

Drag de Dumnezeu

Se apropie Crăciunul, când mirosul de tămâie din Biserică ne amintește de ofrandele magilor și jertfele mieilor, când toate cântările bisericești, colindele aduc acordurile simfoniei cerului și pământului vestitoare de pace și bunăvoire asemenea celor din noaptea sfântă.

Pe acest fond în Biserica Ortodoxă din satul Cinciș-Cerna (preot paroh Apietroaie Cosmin Gabriel) la inițiativa Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președinte Sorin Stanciu), Episcopia Devei și Hunedoarei (episcop Preasfințitul Părinte Nestor) și ziarul „Accent Media” (director Cornel Poenar) s-a consemnat continuarea implementării proiectului „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi” (coordonator prof. Ioan Vlad).

Astfel în urma interpretării unor frumoase, atrăgătoare și educative colinde creștinești, cunoscutele soliste de folclor autentic Violeta Deminesc Jurca și Daniela Tarnăuceanu au primit Diploma de onoare „Drag de Dumnezeu” pentru „promovarea prin cântec și trăire sufletească a învățăturii creștine, a ORTODOXIEI care este viața în Hristos, viața în Duh și Adevăr”.

Auditoriul prezent a participat la un reușit moment cultural-religios prin care s-a punctat faptul că solia Crăciunului este unică în istoria izbăvirii, aducând pace și bunăvoire, o viață nouă din hotarele căreia se alungă răutatea, fărădelegea și minciuna.

Cele două cântărețe au primit din partea părintelui paroh cărți de rugăciuni și tablouri creștin ortodoxe, micuțul Robert Cristian le-a înmânat flori multicolore, în timp ce doamna Isabela Alic Orășan le-a dăruit simbolice atenții drept ospitalitate a locuitorilor acestui meleag, context în care grupajul de colinde interpretate l-a considerat și un drept omagiu în memoria soțului ei, Ioan Orășan, fost fiu al satului Cinciș-Cerna.

…De consemnat sunt spusele directorului ziarului „Accent Media”, Cornel Poenar: Implementarea proiectului „Trăim în Dumnezeu și El trăiește în noi” contribuie la o trăire în duhul iubirii lui Hristos, în afirmarea practică a dragostei de omul în sine și de fiecare în parte. Se iese astfel din umbra morții duhovnicești și se câștigă echilibrul moral – pacea sufletească, unirea și fericirea pe care o dorim cu toții.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Foto Nicolae Șișu

FestteamArt – FESTIVALUL DE TEATRU ediția a XIV-a, 24-26 NOIEMBRIE 2022, LUGOJ-ROMÂNIA

Sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” Lugoj

Bucurie mare în sufletele lugojenilor, bucurie și în sufletele participanților la festival, dar mai ales în sufletele actorilor amatori ai Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, la organizarea FestteamArt, festivalul de teatru mult așteptat!!! După câțiva ani de restricții și diferiți factori care și-au pus amprenta, în sens negativ, pe cultura lugojeană, iată că minunea s-a întâmplat, trupe de teatru din diferite orașe ale țării au pășit în frumosul oraș Lugoj, cu actori plini de talent.

Astfel, joi, 24.11.2022, ora 11, Teatrul Municipal Caracal a adus bucurie în sufletele copiilor cu piesa „Povestea lui Peter Pan”, după J.M.Barrie în regia lui Florin Beciu. O poveste mult așteptată de copii a transformat sala teatrului în strigăte de bucurie, totul la superlativ.

În deschiderea festivalului, ora 18, actorii trupei de teatru de amatori Lugoj au jucat piesa „Haide, ucide-mă, dragoste…” de A. Nesin în regia Mariei Voronca. Această piesă a fost jucată de multe ori pe scena teatrului, sala plină de fiecare dată, spectatorii încântați și bucurați de comedie și comedianți, milioane de aplauze, milioane de trăiri, fericire pe fața spectatorilor, starea de bine a iubitorilor de teatru a fost regăsită, era acolo în sală pitită printre scaune, aștepta să fie strigată pe nume!

La ora 20, vineri, 24.11.2022, a urcat pe scenă Teatrul „Redoute” al Centrului Cultural „Reduta” Brașov „Balkan Express”, după „Butoiul cu pulbere”, de D. Dukovski în regia lui Marius Cisar. Explozivi, la pas cu prezentul, exuberanți și libertini, au transmis emoții publicului în ceas de seară.

Vineri, 25.11.2022, ora 11, Trupa de teatru „Dan Alecsandrescu” din Roman a adus bucurie în sufletele copiilor cu piesa „Pinocchio” de C. Collodi în regia Luminiței Mera. Bucurie, entuziasm, dans, muzică, mulțumim actorilor!!! Țipetele de fericire ale celor mici au făcut să vibreze sala de teatru, în lumea lor magică s-au zbenguit cum au dorit.

La ora 13, în aceeași zi, actorii trupei de teatru a Asociația Culurale „Tu și Eu” Lugoj au pășit pe scenă cu mult entuziasm, într-un decor extraordinar, de lăudat, a fost un spectacol oferit elevilor, „Animicștiutorul”, un spectacol de Anca Maria Colțeanu, inspirat după cartea „Enciclopedia Zmeilor”, de Mircea Cărtărescu, piesă care a fost jucată și la ora 18 pentru publicul lugojean.

Sâmbătă, 26.11.2022, la ora 17.30 a început piesa de teatru „Dulcea ipocrizie”, după T.Popescu în regia lui Ion Crișu.Teatrul „Thetis” al Cercului Militar Medgidia a adus din nou zâmbete pe fața spectatorilor, aplauzele și râsetele și-au dat mâna și au format o mare de trăiri. Dar, oare, nu în asta constă o comedie?

Ultima reprezentație a avut-o trupa de teatru „Joker” a Casei de Cultură ” I. N. Roman”, Medgidia „Crede-mă, te mint”, adaptare după I.Băieșu în regia lui Laurențiu Vlad. Bravo, Medgidia!!!

O clipă am avut impresia că deasupra capetelor noastre, a tuturor spectatorilor din sală, dansa emoția și fericirea unui spirit care poartă denumirea teatrului, spirit de teatru pur și simplu. A fost nemaipomenit momentul!!! Am vrut să-l păstrez pentru totdeauna, dar a fugit…

La ora 21.30 a avut loc Festivitatea de închidere și decernarea diplomelor și trofeelor festivalului.

Prezentatorii festivalului de teatru- FestteamArt- Lugoj au fost actorii lugojeni: Loredana Lupescu și Constantin Ilie.

Totul a fost organizat de Casa de Cultură a municipiului Lugoj. Felicitări!!!

Au fost trei zile de bucurie în lumină și prietenie, trei zile de comedie-tragedie într-un extaz de trăiri, oameni care nu și-au pierdut speranța în acești ani întunecați, acum și-au deschis ferestrele minții și au mulțumit Divinității că se întâmplă lucruri.

Au fost trei zile de aducere aminte într-un decor de continuitate, ca o poveste adevărată cu final fericit. Suntem aici, suntem vii, revenim!!!

Am fost mereu acolo, însă acum am avut ocazia să respirăm teatru, spun gândurile actorilor, dar și cele ale spectatorilor minunați.

„Cu ochi de ceară și

transformați în dimineți

luminate, gândurile mele,

speranțe, mereu hrană

a viitorului, regenerare,

totul într-o piesă de teatru,

doar noi… cu încredere,

curaj, iubire fără margini,

dansând pe scena vieții.”

Maria ROGOBETE        Lugoj         Membru UZPR  27.11.2022

Început de Advent

În 27 noiembrie, credincioșii catolici de rit apusean (latin) intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturghiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „sosire” și semnifică o perioadă de pregătire dinaintea Crăciunului.
Cei care cunosc obiceiurile tradiționale ale catolicilor de rit apusean știu faptul că în această perioadă ei își pun în casă o coroniță din brad cu patru lumânări, de cele mai multe ori de culoare roșie. Cele patru lumânări reprezintă cele patru duminici de Advent. În fiecare duminică se aprinde câte o lumânare în plus, în așa fel încât, în ultima duminică, vor arde toate cele patru lumânări.
Acest obicei cu coronița de advent se regăsește și în multe case catolice din Banatul Montan.
Sâmbătă, 26 noiembrie, la Biserica Romano-Catolică din Eibenthal (sat de cehi din Clisura Dunării), în organizarea Centrului Diecezan de Tineret din Timișoara din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timișoara și a comunității romano-catolice din Eibenthal a avut loc Întâlnirea tinerilor din Arhidiaconatul Banatului Montan, cu participare fizică și online. În cadrul acesteia s-a celebrat Sfânta Liturghie cu ritualul aprinderii primei lumânări de Advent, cu participarea Excelenței Sale József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara.

Erwin Josef Ţigla

INVITAȚIE

23 noiembrie 2022, ora 17.30, Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reșița:

Jubileul de 35 de ani – Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

100 de ani de la inaugurarea Fabricii de Locomotive din Reșița ( inaugurată în luna noiembrie 1922): O întâlnire cu istoria Reșiței. Invitați speciali: Bogdan Andrei Mihele și Andrei Florin Bălbărău.

Întâlnire cu membrii formației „Intermezzo“ (coordonator: Lucian Duca), a soliștilor Marianne și Petru Chirilovici, a membrilor formației „Banater Bergland“ (coordonator: prof. George Gassenheimer), precum și a formației de dansuri populare germane „Enzian = Gențiana“ (coordonatori: Marianne & Nelu Florea). Program special: Să ne întâlnim cu personalități germane ale județului – dezbateri, opinii, mărturisiri.