(ne vorbește dr. Ramona Bărănescu, medic primar psihiatrie – Hunedoara)

În normalitate, anxietatea e trăită frecvent ca sentiment al unui pericol neprecizat. Ea se manifestă prin hipervigilență, încordare, tensiune de așteptare investigatorie nedirecționată, neliniște, nesiguranță. Sub această formă e prezentă și la animale, ca stare de alertă, care e adaptativă pentru condiția apariției bruște a unor informații noi. Ea se instalează și în cazul prezenței unor informații insuficiente, care ar sugera un posibil pericol, precum și în cazul în care subiectul resimte un insuficient control al ambianței, precum adoptarea unor eventuale conduite de salvare. La om, anxietatea poate fi condiționată, de asemenea, de informații insuficiente sau greu de sintetizat, de lipsa de repere, de conștiința incapacității de a face față unor solicitări majore și periculoase, de incapacitatea de a controla situațiile. Ea are și alte condiționări corelate cu conflictul intrapsihic, cu lipsa de sprijin afectiv, cu pierderile care desituaționează subiectul, incertitudinile în raport cu instanțele metafizice etc.
Anxietatea generalizată în sensul de sindrom psihopatologic este o trăire intensă care constă în sentimentul unui pericol neprecizat, însoțit de o stare de alertă biopsihică corelativă, care se instalează și persistă, fără o cauză evidentă, timp de zile, săptămâni și chiar luni, inducând o stare disfuncțională.
Din punct de vedere subiectiv, pacientul prezintă o îngrijorare excesivă cu privire la ce se poate întâmpla într-un viitor apropiat, lui sau celor apropiați sufletește, cu imaginarea unor eventualități sau întâmplări nefavorabile ce le-ar putea experimenta. Poate avea sentimentul sau își poate imagina o catastrofă iminentă, moartea sau că va înnebuni dintr-o clipă în alta. Pacientul prezintă un sentiment de încordare, de tensiune interioară, iritabilitate, irascibilitate, nerăbdare, sentimentul imposibilității de a se relaxa psihic, reținere față de necunoscut, față de situații problematice, teama de a rămâne singur, atenție exagerată acordată funcționării propriului corp cu interpretarea catastrofică a senzațiilor corporale ca posibili indici de boală sau ai unei disfuncții fatale.
În perspectiva timpului trăit, subiectul se concentrează pe un prezent punctiform, trăit intens, deschis spre un viitor problematic și periculos, nefavorabil; trecutul nu interesează decât în măsura în care ar putea informa despre eventuale pericole.
În raport cu sine, pacientul se simte nesigur, vulnerabil și neajutorat, având nevoie de protecție din partea unei persoane puternice și de contact social.
Din punct de vedere al performanțelor cognitive, se constată: atenție hipermobilă, investigatorie, dispersată, cu dificultăți de concentrare și persistență; hiperatenție față de stimuli externi și interni care ar putea fi relevanți pentru evenimente periculoase; percepții corporale neplăcute, cenestopatii, dureri musculare; memoria și imaginația pot fi crescute în raport cu anumite teme posibil relevante pentru un eventual pericol; cursul gândirii este segmentat din cauza dificultății de persistență, randamentul intelectual este scăzut.
Din punct de vedere comportamental și al expresiei se observă o neliniște psihomotorie, subiectul nu poate sta într-un loc, își frământă mâinile, își roade unghiile, prezintă o tensiune musculară care poate duce la dureri musculare, postură încordată, cu reacție de tresărire la zgomot, imposibilitate de relaxare corporală, tremor al mâinilor, voce tremurată și precipitată, nevoia crescută de contact social, dificultatea de a sta singur, mai ales seara și noaptea, subiectul solicitând prezența protectivă a altora. Mimica este de investigare tensionată, cu mișcări permanente ale ochilor, care exprimă frică, fruntea este încrețită, ca și cum s-ar mira, uneori este încruntată, chipul poate exprima îngrijorare.
Din punct de vedere biocorporal, vegetativ se constată: dissomnie cu adormire dificilă, somn neliniștit, coșmaruri de cădere în gol sau imposibilitatea de a se deplasa, treziri nocturne, uneori cu atacuri de panică, tulburări de bioritm cu rău vesperal, ritm cardiac rapid, uneori cu creșterea tensiunii arteriale, tahipnee, tranzit intestinal accelerat, scaune moi și frecvente, balonări, borborisme, regurgitații, eructații, uneori greață și dureri abdominale, polakiurie, amenoree, pierderea libidoului, transpirații, parestezii, amețeli, uscarea gurii, încețoșarea vederii.
Anxietatea generalizată se poate asocia cu diverse boli somatice, cum ar fi hipertiroidismul sau hipertensiunea arterială. Anxietatea generalizată se asociază frecvent cu atacurile de panică. De asemenea, se asociază cu fobiile, patologia obsesiv-compulsivă și depresia. Înțeleasă ca dimensiune anxioasă combinată deseori cu dimensiunea depresivă, ea se întâlnește în foarte multe stări psihopatologice, inclusiv în cele dezadaptative și condiționate organic cerebral.
Anxietatea poate fi și de intensitate majoră, psihotică, întâlnindu-se în patologia paranoidă, schizofrenie și în diverse tulburări organice generale și cerebrale.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR