Cartea premiată anul acesta de UZPR, la Gala anuală a Jurnaliștilor, „Identitatea culturală a sufletului românesc. A.D. Xenopol despre limbă, istorie, tradiție ca tezaur spiritual” (Editura Academiei, 2022), a profesorului și jurnalistului nemțean Neculai C. Muscalu, aduce în atenția publicului de azi contribuția teoretică și culturală fundamentală a primului nostru istoric integral, Alexandru D. Xenopol (n. 24 martie, 1847, Iași – d. 27 februarie, 1920, București), autorul primei cărți de istorie completă a românilor, „Istoria românilor în Dacia Traiană” (1888-1893), o sinteză monumentală, în 6 volume și peste 4000 de pagini, de la etnogeneză, la Unirea din 1859, ce analizează sistematic, pe regiuni istorice, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea celor mai importante aspecte ale vieții politice, sociale, adminstrative, culturale și religioase, definitorii pentru evoluția neamului nostru, în acest spațiu istorico-geografic. Completată și adăugită cu alte două lucrări istoriografice fundamentale, „Les Principes fundamentaux de l`histoire” și „La theorie de l`histoire”, ambele tipărite la Paris, în 1899, și, respectiv, în 1908, lucrarea lui A. D. Xenopol, ca și întreaga sa carieră de istoric și filosof al istoriei, confirmă pe deplin decizia Juriului condus de Titu Maiorescu și Vasile Alecsandri care, în 1870, au acordat tânărului de numai 21 de ani, la data respectivă, student la Facultatea de Istorie a Universității din Berlin (ulterior și doctor în filosofie, la Giessen), onoarea de a susține, din partea studenților români din străinătate, Discursul inaugural al Serbărilor Putnei, prilejuit de aniversarea a 400 de ani de la ctitorirea Mănăstirii, și care, în opinia organizatorilor, nu trebuia să fie „nici prea lung, nici prea complicat lingvistic, nici prea implicat în viața politică” , ci să reflecte, în primul rând, figura luminoasă a marelui voievod și „atlet al creștinății”, Ștefan ce Mare și Sfânt.
Cu precizarea că Serbările Putnei, din 1870, s-au amânat timp de un an, din pricina Războiului Franco-prusac, și că un rol important în organizarea acestui eveniment i-a revenit și lui Mihai Eminescu, în calitate de lider al mișcării studențești din Viena, vom constat că această decizie, politică în primul rând, dar și, deopotrivă, culturală și științifică de a-i încredința lui A.D. Xenopol cinstea de a purta stindardul românității, din Bucovina, i-a influențat fundamental nu doar cariera de istoric, dar și opțiunile politice și literar-culturale.
Din acel moment, observă biograful său, și autorul acestei sinteze necesară despre identitatea culturală a românilor în opera jurnalistică a lui A. D. Xenopol, destinul său se schimbă fundamental: „Naționalist am fost de la cea dintâi îngânare a minții mele pe tărâmul cugetării, așa am rămas până acum, și nădăjduiesc așa să trec pe pământ”, va declara marele istoric în prima sa lucrare științifică de mare deschidere teoretică, articolul de mari dimensiuni, în fapt, un adevărat manifest politico-naționalist, intitulat „Cultura Națională. Delimitări conceptuale”, reprodus de Neculai C. Muscalu în cartea de față, și comentat pe larg în studiul introductiv, „Personalitatea lui A.D. Xenopol”, în fapt o continuare a „portretului” trasat în lucrarea sa anterioară, „Scrierea Istoriei în limba română. A. D. Xenopol. Elemente de limbă, stil și discurs” (Iași, Ed. TipoMoldova, 2015).
Cu totul, cartea profesorului Neculai C. Muscalu aduce în prim-plan, cu insistență, o latură mai puțin cunoscută și analizată a personalității lui A. D. Xenopol, un istoric cu vocație universala, și anume calitatea de gazetar a marelui savant, evidențiată în cele două studii reproduse și comentate pe larg în această lucrare, respectiv „Cultura Națională” (publicat în 8 numere succesive din revista „Convorbiri literare”, 1868, ) și „Patriotismul” ( publicat în numerele 7-8 ale Revistei „Arhiva”, 1906), condusă la acea vreme chiar de A.D. Xenopol. Ca anexe, cartea mai cuprinde și câteva texte cu caracter istorico-literar ale lui A.D. Xenopol, mai puțin cunoscute de publicul larg, datorită circulației restrânse a publicațiilor și cărților unde au apărut, respectiv studiile despre opera lui Ion Creangă ( în fapt prima Prefață a „Scrierilor” – postume – ale lui Ion Creangă, apărute la Tipografia H. Goldner, din Iași, 1890, vol I , „Povești”, și 1892, Vol II, „Diverse”), apoi studiul despre Poezia lui Eminescu, publicat ca Prefață, de asemenea la o ediție postumă, „Poezii complecte” (Editura Librăriei Fraților Șaraga, Iași, 1893), comunicarea „Vasile Alecsandri, poet poporan”, ținută în 1906, la Iași, cu ocazia dezvelirii statuii lui Vasile Alecsandri, studiul „Literatura haiducească”, apărut în ziarul „Voința Națională”, din octombrie 1895, și reluat, postum, în „Revista Generală Ilustrată”, 1925, în fine, câteva „recenzii și conferințe”, majoritatea publicate în „Arhiva”, gazetă despre care am mai amintit, și răspunsul polemic la un articol al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, despre „Originea (denumirii) Argeșului”, apărut în „Magnum Ethymologicum”, și cu care A.D. Xenopol nu a fost de acord. În esență, Xenopol respingea categoric teza hasdeiană a originii „armenești” a Mânăstirii Argeșului, și, implicit, a orașului Curtea de Argeș, ctitorit, susținea Hasdeu, de o colonie de emigranți armeni, „o ipoteză ingenioasă și interesantă, care ar putea fi utilizată cu folos ca material pentru un roman istoric, dar care nu are nimic de împărțit cu istoria propriu-zisă”, afirmă Xenopol.
Citită cu atenție, analizată în partea ei cea mai temeinică, științifică, cartea profesorului Neculai C. Muscalu este o pledoarie pentru cultivarea limbii și a culturii naționale, pornind de la argumentele oferite cu atâta măiestrie, în urmă cu mai bine de 150 de ani, de Alexandru D. Xenopol. În acest sens, observațiile lui Xenopol sunt valabile și azi: „Elementele de cultură sunt două și numai două: sufletul și impresiile primite de el din lumea exterioară; din alimentarea uneia prin celelate decurge necontenit progresul omenirii și acesta tinde spre infinit” („Cultura Națională”, Partea I, „Convorbiri literare”, 1868, p. 160).
Profesor titular de Limba Română în învățământul preuniversitar, doctor în Filologie al Universității din Iași cu o teză, cum altfel?, despre „Scrierea istoriei în opera lui A.D. Xenopol”, redactor-șef adjunct al Revistei de literatură și artă „Antiteze” , apărură sub egida Societății Sciitorilor Nemțeni, și membru, din 2021, al UZPR, Neculai C. Muscalu ne propune în cartea sa nu doar o exegeză de actualitate despre spiritul militant al jurnalismului asumat, cât un model de continuitate, căci, tot Xenopol ne învăța: „Cultura națională a unui popor consistă, mai înainte de toate, în păstrarea, dezvoltarea și cultivarea limbii sale”. Este și ceea ce transmite, azi, cartea despre Xenopol a domnului Neculai Muscalu.
Marian Nencescu
UZPR CARAS SEVERIN 