






În perioada 7 – 8 octombrie 2022, în localitatea timișană Liebling s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a „Colocviilor de la Liebling”, cea de-a XII-a ediție a „Convergențelor culturale” materializate în tradiționalul „Simpozion național” organizat de Fundația „Ateneul Cultural «Ștefan Goanță», prin strădania neobositei prof. Irina Goanță și în parteneriat cu Primăria comunei, precum și cu Asociația „Pro Liebling”.
Și această a XII-a ediție a „Colocviilor de la Liebling” s-a desfășurat pe secțini: Literatura română și arte, Personalități culturale; Ziare, ziariști, dimensiuni tematice, modalități de exprimare; Tradiții, etnografie şi folclor, participanții având posibilitatea de a se înscrie la mai multe secțiuni.
Evenimentul de la Liebling a fost o reală bucurie prin diversitatea subiectelor, prin ineditul unor proiecte propuse, prin atractivitatea și importanța unor tematici, prin comunicări interesante și dezbateri excepționale. Personalități precum Adrian Dinu Rachieru, Ionel Bota sau Daniel Luca au analizat și au comentat profesionist și aplicat fiecare comunicare, unele dintre discuții fiind sau trimițând spre veritabile surse de informare și cercetare.
Între cei care au prezentat lucrări pot fi amintiți: Anca Mariana Lazea din Liebling, doctorandă în Timișoara, cu o temă incitantă „Povestea identitară: rolul culturii și diferențierea identitară prin prisma acesteia” de astă dată insistând pe diversitate culturală prin tehnica storytelling; Irina Goanță din Liebling/Timișoara/ cu un excepțional material despre „Poezia de ritual. Poezia nunții”; Leontina Prodan din Sălaj, recunoscută ca cea mai tenace luptătoare pentru promovarea cânepei și a tradițiilor legate de cultivarea ei, a realizat o „Pledoarie pentru îmbrăcămintea românească. Portul popular”, trimițând, evident, spre „fibra noastră de aur: cânepa”; Gabriela Șerban din Bocșa, Caraș-Severin, l-a readus în memoria bănățenilor pe meșterul popular Ionică Stepan de la Biniș „Ionică Stepan – omul poveste”, precum și un scurt istoric al presei din Bocșa, în contextul istoriei presei cărășene; așa cum ne-a obișnuit, Constanța Sylvia Hârceagă din Timișoara l-a readus în atenție pe Mihai Eminescu: „ Anamorfoza personalității lui Mihai Eminescu în oglinzile conspirației”; Ștefan Tat a adus un omagiu celui mai longeviv primar al municipiului Timișoara, Carol Telbisz, iar avocatul Ioan Ionescu din Timișoara a încercat un succint istoric al ziaristicii bănățene.
Și la această ediție, personalitatea dascălului și scriitorului Ștefan Goanță a fost în atenția participanților, iar la secțiunea „Literatură și arte” au fost înscrise lucrări interesante și incitante: istoricul și scriitorul orăvițan Ionel Bota s-a aplecat asupra prozei lui Ștefan Goanță; Dana Nora Dinu din Timișoara a observat și a dezvoltat teoria absurdului din proza lui Ștefan Goanță: „Odontotyrannus reloaded – elemente ale literaturii absurdului în proza lui Ștefan Goanță”; deosebit de interesant și atractiv a fost expozeul scriitorului și istoricului literar Adrian Dinu Rachieru, intitulat, simplu: „Ștefan Goanță, recitit”; de asemenea, scriitorul și editorul Daniel Luca a supus spre atenție publicului prezent o expunere intitulată „Cititul în romanele românești ale periferiei din perioada 1946 – 1989”.
Asociația „Pro Liebling” menționează, în ghidul prezentat de Corina Roșu-Ciobanu, că: „Oameni din două culturi diferite, nemții și românii, au învățat să trăiască în armonie și să împrumute obiceiuri unii de la alții, multe influențe resimțindu-se și astăzi (cum ar fi cele gastronomice). Dincolo de toate greutățile vremurilor prin care au trecut locuitorii ei, dubla zestre culturală a localității Liebling poate fi privită drept o bogăție culturală”, iar din această zestre și bogăție culturală fac parte și „Colocviile de la Liebling”, simpozionul care, an de an, reușește să adune oameni și povești, personalități și cercetări științifice, studii și eseuri care, de 12 ani, se constituie în excepționale volume intitulate generic: „Tradiții, arte și literatură: compendiu de activități culturale”, coordonate fiind de neobosita Irina Goanță.
Evenimentul a fost înfrumusețat de recitalul de poezie susținut de Constanța Sylvia Hârceagă, precum și de cel muzical interpretat de Marius Mihalca.
În final, se cuvine să mărturisim că și reușita acestei cea de-a XII-a ediție se datorează dnei. Irina Goanță, sprijinită fiind de oameni inimoși ai comunei, în frunte cu primarul comunității.