Pandemia COVID-19 mi-a schimbat viața, mie și multor altor milioane de oameni, în cel mai cumplit și nebănuit mod – ne spunea cu o emoție firească dr. Carollina RADU (foto) din Hunedoara.

În 2019, conform asigurărilor experților naționali și mondiali în sănătate, infecția cu virusul nou, covid 19, urma să fie o gripă, un pic mai severă. Așa se exprimau la acea dată, specialiștii în sănătate din România și din întreaga lume. S-au înșelat amarnic! Este puțin spus, deoarece  tzunami-ul care avea să zguduie din temelii planeta, a reușit să ne schimbe într-un mod nefast, destinele tuturor, așa cum nimeni nu se aștepta.

Am trecut printr-un coșmar, timp de 9 luni cât am mai lucrat în secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” – Hundoara, văzându-mi prieteni dragi, colege, medici sau pur și simplu pacienți, pe care eram obișnuită să îi diagnostichez și tratez cu succes.

Teama mea cea mai mare a fost să nu mă infectez eu, deoarece în familia mea, soțul suferea de diabet, obezitate morbidă, hipertensiune. Mama mea, în vârstă de 83 de ani, locuiește de ani buni cu noi și suferea de multe boli cronice, așa încât și pe ea puteam să o contaminez, la fel de ușor ca pe soțul meu, cu toții victime sigure, în cazul infectării, de la mine, cu temutul virus.

Întotdeauna, de ce ți-e teamă, nu scapi sau poate am ascuns undeva în subconștient informația asta nefastă care a continuat să lucreze, pe cont propriu și o dată zarurile aruncate, a fost doar o problemă de timp să se materializeze.

…Colega de birou a soțului meu, împreună cu soțul acesteia, au fost confirmați pozitivi, cu testul PCR pentru  virusul covid 19. Eram chiar eu de gardă.

Peste câteva zile, a fost confirmat și soțul meu. A fost internat de urgență și, în ciuda tratamentului instituit rapid, prin mobilizarea exemplară a colegilor, din toate secțiile – UPU, Pneumologie, ATI, Imagistică etc., după o zi, evoluția a fost nefavorabilă și a fost transferat în secția ATI. Mulțumesc lui Dumnezeu că au fost locuri în ATI.

Mi se părea că trăiesc un coșmar. Suntem o familie împlinită, cu un fiu minunat, absolvent al unei prestigioase facultăți de medicină din țară, avem o viață frumoasă, ne făceam planuri pentru pensionarea mea.

Dar dintr-o dată, totul s-a năruit cu repeziciunea cu care apa distruge un castel de nisip. Am stat lângă soțul meu, cât mai mult posibil, pe perioada îngrijirii în ATI, rugându-mă să mă trezesc din coșmarul în care mă aflam. Mă rugam împreună cu el, la Dumnezeu, să ne ajute și să nu ne părăsească și nu înțelegeam de ce trecem prin acest Purgatoriu.

Mă gândeam că totul este doar un vis urât și trebuie să mă trezesc în liniștea și confortul casei noastre, alături de IUBI, așa cum îl alint eu pe soțul meu bun și minunat. Soțul meu este cel mai bun om pe care îl cunosc, iubitor de oameni și de viață, pentru că este născut în zodia Leului, un semn zodiacal puternic. Nu ar fi în stare să facă rău nici unei gâze. Și pentru asta nu înțelegeam de ce? De ce tocmai omul ăsta bun și minunat, care iubește viața și care a trăit-o frumos, în pace și bună înțelegere cu toți, iubit de familie, colegi, prieteni, de ce tocmai el să fie încă o victimă a virusului ticălos și nemilos? Stăteam singură în dormitor și așteptam să îi aud pașii apăsați cu care își făcea intrarea în casă și pe scări. Mama mea, spunea despre intrarea lui zgomotoasă, că era asemeni unui zmeu, care aruncă buzduganul înainte de a intra în castel. Și avea dreptate!

Acum, nimeni nu tulbura liniștea casei în care eram doar eu, mama și cățeaua Blakie. Și ea suferea! După plecarea la spital a soțului meu, a stat aproape permanent în fața biroului soțului meu, apatică și nefericită. Și ea știa ce tragedie ne-a lovit!

După câteva zile cu evoluție oscilantă, minunea s-a produs. Soțul meu a primit pe lângă medicamentele din protocol și un medicament nou, promițător, cu șanse mari de vindecare, administrat în timp util pacienților cu forme severe de infecție covid. Dumnezeu cu siguranță ne-a ascultat rugăciunile și ne-a ajutat încă o dată. La sfârșitul curei de tratament, starea generală s-a ameliorat treptat și am avut garanția că este salvat.

Pot spune că această tristă experiență, cu un final fericit, ne-a schimbat mult viața. Am ieșit la pensie și am decis să lăsăm la o parte multe din angajamentele profesionale. Ne dedicăm mai mult timp unul altuia și mulțumim bunului Dumnezeu și tuturor celor care ne-au fost alături, pentru a putea trece peste această tristă întâmplare. El este unul dintre cei care au fost la un pas de a-și pierde viața. Mă gândesc cu mare tristețe la colegii și prietenii mei minunați care au pierdut lupta cu virusul ticălos. Nu le-am șters și nu le voi șterge numerele de telefon din agenda mea, pentru că așa  mă gândesc că nu i-am pierdut.

Și pentru această șansă pe care Dumnezeu ne-a dat-o, am înțeles încă o dată că trebuie să trăim intens și frumos fiecare zi, ca și când ar fi ultima. Și să nu uităm să mulțumim bunului Dumnezeu pentru fiecare zi minunată pe care ne-o dăruiește!

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR