Marius Manyov și ”Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală” Bocșa, ed. a II-a, 2017

Duminică, 10 decembrie 2017, Parohia romano-catolică din Bocșa Montană și-a sărbătorit Hramul cu prilejul sărbătorii ”Neprihănita zămislire”.

Cu acest prilej, pr. Irimiciuc Emil-Alin a gândit un moment deosebit, cadrul muzical liturgic fiind susținut de studenți masteranzi ai Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara, sub îndrumarea prof.univ.dr.habil. Marius Manyov, acompaniați de lector univ.dr. Marcela Sorina Costea.

De altfel, credincioșii catolici bocșeni (și nu numai) participă pentru a doua oară la un astfel de program aniversar susținut cu prilejul Hramului Bisericii romano-catolice ”Neprihănita zămislire” Bocșa Montană, deoarece acesta se înscrie într-un proiect muzical multianual inițiat de maestrul Marius Manyov și poartă numele ”Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală”.

Muzicologul bocșean Marius Maniov este și inițiatorul Festivalului de romanțe și lieduri ”Nicolae Florei”, precum și inițiatorul acestui proiect de suflet, ”născut din dorința promovării a peste patru secole de muzică sacră apuseană și oferit în semn de prețuire comunității din care provin”, după cum însuși mărturisește. 

Marius Manyov s-a născut la Bocșa Montană în 2 iunie 1956, a urmat cursurile Liceului Teoretic Bocșa, apoi Institutul Politehnic Timișoara, Facultatea de Electrotehnică, apoi Facultatea de Muzică/ Canto a Universității de Vest din Timișoara. În anul 2005 obține Titlul de Doctor în muzică cu teză susținută la Academia de muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, intitulată Dramaturgia oratoriului romantic.

Nume de referință în domeniul muzicii clasice bănățene, Marius Manyov desfășoară o activitate științifică, didactică și artistică deosebită și impresionantă. Evident că, în preocupările domniei sale a inclus și orașul natal.

Din anul 2015 inițiază la Bocșa spectacolul omagial ”Nicolae Florei”, iar după două ediții, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local, trasformă acest spectacol într-un festival de romanțe și lieduri dedicat basului bocșean ”Nicolae Florei”.

Din anul 2016 inițiază ”Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală”, proiect derulat în parteneriat cu Biserica romano-catolică ”Neprihănita zămislire” Bocșa Montană, biserica în care, copil fiind, a servit la Altar ca ministrant.

Așadar, alături de Paula Moldovan (sopran), Alexandra Colceriu (sopran), Csilla Toth (alt), Nicole-Melanie Maria (alt), Darius Daminescu (tenor), Răzvan Grozăvescu (bas) și colega sa, lector univ.dr. Marcela Sorina Costea (orgă) au prezentat în Biserica romano-catolică ”Neprihănita zămislire” din Bocșa Montană, biserică în care strălucește sublim icoana Maicii Domnului realizată de pictorul bocșean Tiberiu Bottlik,  un program muzical majestuos, un concert tematic de muzică sacră, încântând și înălțând sufletele credincioșilor prezenți la sfânta liturghie la ceas de importantă sărbătoare cu lucrări semnate de Franz  Schubert, Johann Philipp Neumann, Felix Mendelssohn-Bartoldy, dar și emoționantul Tatăl nostru de Ciprian Porumbescu.

Cea de-a II-a ediție a proiectului ”Ora muzicii sacre apusene în Bocșa natală” s-a dovedit a fi una reușită, cu atât mai prețioasă cu cât sărbătoarea Bisericii catolice ”Neprihănita zămislire” Bocșa Montană a izbutit să atragă un public numeros, dornic de credință și cultură.

 Gabriela Șerban

Hramul Bisericii ”Sf. Nicolae” din Bocșa Română, moment de mare și înălțătoare sărbătoare

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Biserica Ortodoxă ”Sf. Nicolae” din Bocșa Română și-a sărbătorit hramul printr-un program bogat atât spiritual, cât și literar-artistic.

În dimineața zilei de 6 decembrie 2017, după oficierea Sf. Liturghii, elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Bocșa Română, îndrumați de dna. prof. Gianina Mură, au prezentat un program literar-artistic dedicat Sf. Nicolae.

În după amiaza aceleiași zile, potrivit tradiției,  a avut loc lansarea celui de-al X-lea volum al cărții ”Gânduri către Dumnezeu”, volum care cuprinde cele mai bune lucrări literar-artistice premiate la cea de-a X-a ediție a concursului cu același titlu, desfășurat la Bocșa, 2017.

Concursul de creații literar-artistice ”Gânduri către Dumnezeu” este un proiect de suflet al Bibliotecii Orășenești ”Tata Oancea” Bocșa, inițiat în urmă cu zece ani împreună cu instituțiile de învățământ, Primăria și Consiliul Local Bocșa, pentru copiii și tinerii din localitate.

Cea de-a X-a ediție a fost una omagială, concursul fiind organizat și cu binecuvântarea PS Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, în parteneriat cu Protopopiatul Reșița și Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și cu sprijinul unor parteneri de nădejde, reușind să adune participanți din aproape tot județul. Peste 200 de copii și tineri au fost premiați la această cea de-a X-a ediție, iar cele peste 100 de foarte bune lucrări și-au găsit locul în acest frumos volum  ”Gânduri către Dumnezeu”, volum apărut la editura TIM din Reșița, în seria ”Bocșa – istorie și cultură”.

Despre proiect, despre desfășurarea concursului și, evident, despre carte au vorbit Gabriela Șerban, inițiatorul și managerul proiectului, prof. Stela Boulescu, președintele juriului celor zece ediții, pr. inspector Mihai Ciucur, partener de nădejde, parte din această a X-a ediție a concursului, precum și pr.drd. Silviu Ionel Ferciug, partener în cadrul proiectului și gazdă a evenimentului.

”Poeziile, eseurile, desenele din acest volum rodesc bucurie în sufletele creștinilor, iar imaginația picură înlăuntrul nostru candoare, pace și armonie. Înzestrați cu har, copiii și tinerii din Bocșa, dar și din alte localități ale județului, își pun întrebări, caută răspunsuri, comunică spiritual cu Dumnezeu. Ei își exprimă iubirea care naște credință, devenind izvorul nădejdii și al milosteniei.

Lucrările din această a zecea carte sunt rugăciuni, semne ale bucuriei, simboluri de sensibilitate, de noblețe, de puritate sufletească, cu mesaje ce ne luminează viața, ne dau adevărata libertate, ne depărtează de relele ispite și ne apropie de binele dumnezeiesc .” afirma dna. prof. Stela Boulescu, cea care dăruiește fiecărui volum o frumoasă Prefață.

Volumul de față mai beneficiază și de un cuvânt din partea P.On. Părinte Protopop Gheorghe Șuveți și, fiind un volum omagial, cartea se încheie cu două poeme semnate de poetul reșițean Iulian Barbu, unul dintre importanții creatori cărășeni de poezie religioasă.

Sărbătoarea hramului Bisericii ”Sf. Nicolae” s-a încheiat înălțător prin cele două recitaluri de colinde susținute de către copiii și tinerii Centrului de tineret ”Sf. Stelian” Bocșa Română, prezenți la eveniment în număr foarte mare, și binecunoscutul Cor ”Armonia”, dirijor pr. Silviu Ferciug, dar și prin oferirea de daruri din partea Episcopiei Caransebeșului, prin pr. inspector Mihai Ciucur, atât pentru tinerii colindători, cât și pentru toți cei implicați, într-un fel sau altul, în eveniment.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit înfăptuirea acestei seri speciale și mulțumim tuturor celor care, tineri și bătrâni, ni s-au alăturat în această minunată zi de bucurie și înălțătoare sărbătoare.

 Gabriela Șerban

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Seminar de diseminare și multiplicare „Erasmus+”

Recent, la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” din orașul de pe malul Cernei – Hunedoara, a avut loc Seminarul de diseminare și multiplicare „Erasmus+ – șansa de a ne schimba viața prin învățare și experiență practică”. Au fost astfel promovate proiectele europene VET, prin care elevii liceului și-au dezvoltat competențele profesionale în domeniile Electronică Automatizări și Resurse naturale și protecția calității mediului.

La seminar, în prezența d-nei inspector școlar general adjunct prof. dr. Lavinia Ilina de la Inspectoratul Școlar Județean și a d-nului Marius Filiche reprezentantul Consiliului local al municipiului Hunedoara, au participat elevi și profesori de la liceele și școlile gimnaziale din Hunedoara.

Dintre proiectele VET promovate am notat: Pregătirea tehnică la standarde europene a elevilor din licee tehnice pentru o carieră de succes,  2014-2016, 2014-1-RO01-KA102-000192 și Pregătirea tinerilor pentru viața activă, 2017-2018, nr. proiect 2017-1-RO01-KA102-036629.

De consemnat e faptul că d-na director a liceului, Maria Cristea, a trecut în revistă toate cele 17 proiecte europene derulate în ultimii 12 ani, după care câțiva elevi și absolvenți au prezentat beneficiile celor două proiecte VET.

Cei prezenți au reținut faptul că participarea la aceste proiecte asigură grupului țintă și nu numai: abilități practice, abilități transversale, cunoștințe și competențe necesare pe piața muncii, șanse crescute de angajare, capacitatea de a participa activ în societate, cât și dezvoltarea potențialului creativ și inovator.

Georgeta-Ileana Cizmaș

Un nou eveniment în cadrul proiectului cultural reșițean: „Cultură și artă în Reșița Montană“

Școala de Beton din Reșița a sărbătorit de curând 110 ani de existența. Ca parte a Școlii Gimnaziale Nr. 1, Structura Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reşiţa, Școala de Beton poate fi un pol de atracție pentru evenimente culturale ale municipiului de pe Bârzava având în vedere faptul că ea a fost supusă unor ample lucrări de renovare în urmă cu 10 ani, fiind monument istoric / prima clădire de învățământ ridicată din beton în Transilvania acelor vremuri.PROGRAMM DEZEMBER 2017 - SCOALA DE BETON - FLYER

Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reşiţa, Școala Gimnazială Nr. 1 Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița invită pe toți cei cărora le pasă de orașul vechi, să participe la un eveniment cultural care se desfășoară în cadrul proiectului „Cultură și artă în Reșița Montană“, proiect care se va derula până în anul 2021, când vom sărbători cu toții 250 de ani de industrie la Reșița.

Cea de a treia manifestare și ultima din acest an în cadrul acestui proiect va cuprinde un concert de colinde la Școala de Beton, care se va desfășura joi, 7 decembrie, începând cu orele 17.00. Protagoniștii concertului vor fi membrii coralei „Lira 2010”, conduși de prof. Elena Cozâltea. În calitate de oaspete de onoare va fi prezent poetul și redactorul-șef al revistei „Reflex” Octavian Doclin.

 

Erwin Josef Țigla

Început de Advent  

În 3 decembrie, credincioşii catolici de rit apusean (latin) intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturgiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „sosire” şi semnifică o perioadă de pregătire dinaintea Crăciunului.2017-12-02_225947

Cei care cunosc obiceiurile tradiţionale ale catolicilor de rit apusean ştiu faptul că în această perioadă ei îşi pun în casă o coroniţă din brad cu patru lumânări, de cele mai multe ori de culoare roşie. Cele patru lumânări reprezintă cele patru duminici de Advent. În fiecare duminică se aprinde câte o lumânare în plus, în aşa fel încât, în ultima duminică, vor arde toate cele patru lumânări.

Acest obicei cu coroniţa de advent se regăseşte şi în multe case catolice din Banatul Montan.

 

Erwin Josef Ţigla

Activități de prevenire a delicvenței juvenile

(dialog cu Dorin GHERMAN, coordonator zonal al Fundației „STÂNCA VEACURILOR”)2017-11-30_204014

– Să începem cu începutul…

– Da, „Stânca Veacurilor” are sediul în Constanța și se ocupă cu derularea de programe educaționale în penitenciare, dar și cu programe de prevenire a delicvenței în școli. Fundația a debutat în 1996 și activează în 15 penitenciare din România. Cu ajutorul ei a fost înființată și funcționează o organizație similară în Republica Moldova.

– Veniți cu câteva amănunte.

– Am avut din tinerețe o anumită preocupare față de fenomenul delicvenței juvenile și am avut un interes pentru cei pedepsiți cu privare de libertate, cât și pentru mediul din penitenciare. Am petrecut mai mult de jumătate din stagiul militar într-o unitate de construcții, unde 80% din efectiv erau persoane cu antecedente penale, pe care le-am cunoscut, cu care am mâncat o pâine din garnizoană. După evenimentele din decembrie 1989 a devenit posibilă desfășurarea de activități în penitenciare de către societatea civilă (organizații, biserici) și de către diferite instituții. Prin 1998 am fost invitat la o organizație din Alba Iulia să dau o mână de ajutor la derularea unor activități de educație religioasă. Am intrat de câteva ori în penitenciarul Deva pentru activitățile acestei organizații, care erau coordonate de preotul-capelan. În 2004 am început o altă activitate, solicitat de un grup mai sumar organizat, fără personalitate juridică, din care făceau parte mai multe persoane cu diferite calificări, care derulau activități de educație religioasă, civică, sanitară sau familială. Mulți dintre aceștia și-au încetat activitatea după ce și-au terminat programul, dar unii au continuat și în anul 2005, sub egida „Stâncii Veacurilor”, la care s-au afiliat de comun acord. Am devenit coordonatorul acestui grup care derula activități de educație religioasă și civică sau familială, pe suport religios.

citeste articol intreg >>>>>>>>>>>>>

La Hunedoara Concurs de jurnalism – o reușită

Orașul de pe Cerna – Hunedoara, a găzduit implementarea proiectului „SĂNĂTATEA- ESTE MAI UȘOR SĂ PREVII DECÂT SĂ TRATEZI” (realizată cu sprijinul PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI HUNEDOARA și al CONSILIULUI LOCAL HUNEDOARA) grupurile țintă fiind elevii din unitățile de învățământ din municipiu (cu remarcă pentru Colegiile „T. Lalescu”, „Matei Corvin”, „Iancu de Hunedoara”) și nu numai.

Cu această ocazie s-a pus accent pe rolul sănătății în viața omului și înțelegerea acestei noțiuni în accepția ei modernă.

S-a punctat creșterea calității și eficienței activității de propagandă sanitară, prevenirea și ameliorarea stărilor de disconfort psihic și fizic prin alimentație, relaxare prin sport și luptă împotriva folosirii drogurilor, alcoolului și tutunului.

Pe acest fond s-au putut consemna organizarea unor dezbateri, înființarea a trei cercuri „Prietenii sănătății” (foto 1, 2, 3), amenajarea unei expoziții de desen și a bibliotecii cu materiale informative privind formarea unui stil de viață sănătos, tipărirea unor pliante.

            Nu a lipsit o educativă vizită la cabinetul medicului de familie Ioan Mircea ARTEAN, organizarea unei excursii și finalizarea unui inedit concurs de jurnalism la nivelul tuturor ciclurilor școlare din municipiu pe tema: „Sănătatea – cea mai mare bogăție a omului” (foto 4).

De remarcat este sprijinul acordat de Biblioteca municipală, Filiala de Cruce Roșie și nu în ultimul rând U.Z.P.R. (președinte Doru Dinu GLĂVAN) și ing. Constantin VLAICU (U.Z.P.R. – Filiala Caraș-Severin).

Au consemnat: Georgeta-Ileana Cizmaș

Carmen-Elena Lupescu

Simona-Julieta Ilucă

Proiect Erasmus+ 2017-1-RO01-KA102-036629

Pregătirea tinerilor pentru viaţa activă

În perioada 13 noiembrie – 02 decembrie 2017, după cum ne-a informat prof. Marius Oncu de la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara, un grup format din 17 elevi de la aceasta unitate școlară, specializarea Resurse naturale şi protecţia mediului, însoțiți de două cadre didactice (prof. Todor Ioana Manuella şi prof. Florea Alin Nicolae) au participat la un stagiu de pregătire practică în Valencia, Spania.

Elevii participanţi au fost selectaţi în urma unui concurs care a cuprins mai multe probe: teoretică, practică şi interviu.

În perioada premergătoare celor trei săptămâni, elevii atent monitorizaţi de către tutorele de practică, au derulat activităţi zilnice în urma cărora și-au format și dezvoltat o serie de abilităţi: munca în echipă, încredere în propria persoană, motivaţie personală, formarea unei atitudini active, de responsabilitate faţă de locul de muncă şi mediul înconjurător.

De asemenea, elevii au dobândit competenţe specifice domeniului de activitate: respectarea normelor de protecţie a mediului, menţinerea unui mediu nealterat, identificarea dispozitivelor de recoltare a probelor în vederea analizei, identificarea ustensilelor şi echipamentelor specifice determinărilor etc.

Sperăm că această experienţă să fie de bun augur atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Protest spontan în orașul de pe Cerna

greva_apiaPrezenți la Centrul local APIA din orașul de pe Cerna – Hunedoara, am consemnat desfășurarea unui protest spontan cauzat de diminuarea veniturilor salariaților de aici. Cât despre motivul acestuia, doamna PETER ILDIKO AGNETA, șef Centrul local Hunedoara, ne-a declarat în exclusivitate: „Esta vorba despre un protest spontan, care din păcate afectează activitatea cu publicul. Nu cerem salarii mai mari, ci doar să nu se reducă cele pe care le avem și să nu fim discriminați față de colegii din București.

Impactul Legii salarizării asupra veniturilor este foarte mare, dar nu și pentru angajații de la nivel central, care nu vor fi afectați. Ceea ce cerem noi este o salarizare unitară, să fim pe aceeași grilă de salarizare toți angajații APIA, fără discriminări. La muncă egală, salarii egale!”

Au consemnat Ioan Vlad și

Georgeta-Ileana Cizmaș

”Gânduri către Dumnezeu” de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae

De zece ani, copiii bocșeni aștern ”gânduri către Dumnezeu” așa cum se pricep ei mai bine: fie prin talent literar (poezie, proză, eseuri), fie prin talent artistic (desen, pictură, iconografie).afis sf Nicolae

Este un proiect de suflet al Bibliotecii Orășenești ”Tata Oancea”, derulat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local și al instituțiilor școlare de pe raza orașului Bocșa,  precum și al bisericilor și preoților bocșeni și se bucură de parteneri destoinici precum: ”Humanitas” Bocșa (dir. Mircea Grecu), ”Crucea Roșie” Caraș-Severin (dir. Alin Cica), Biblioteca Județeană ”Paul Iorgovici” Caraș-Severin (manag. Clara Maria Constantin), ”TransProtector”(dir. Ionel Pau), SC Oldboys SRL (dir. Corina Bogdan- Marta) și Direcția pentru Cultură Caraș-Severin (dir. Liubița Raichici).

Cea de-a X-a ediție, una omagială, a reușit să atragă copii și tineri din tot județul și, prin buna colaborare cu Episcopia Caransebeșului, prin Centrele de tineret care-și desfășoară activitatea sub oblăduirea acestei importante instituții, concursul ”Gânduri către Dumnezeu” a premiat la această a X-a ediție peste 200 de tineri credincioși și talentați.

Totodată, cu prima ediție și cu sprijinul editurii TIM din Reșița (dir. Gheorghe Jurma) a apărut și primul volum ”Gânduri către Dumnezeu” (2008),  care cuprinde cele mai reușite creații ale elevilor premiați.

Iată că am ajuns la cel de-al X-lea volum (2017), iar gândurile tinerilor cărășeni adresate lui Dumnezeu sunt frumoase și numeroase.

Putem afirma cu mândrie că, ”Gânduri către Dumnezeu” a devenit, la Bocșa, o tradiție, a devenit un brand al orașului. Iar volumul rezultat în urma concursului nu poate fi decât darul încununării muncii și talentului acestor curajoși tineri participanți, deoarece, se spune că ”o carte este un dar pe care-l poți deschide iar și iar”; iată că, în acest an, darul este înzecit și, cu atât mai prețios cu cât între paginile acestor cărți sute de copii și tineri își regăsesc gândurile lor către Dumnezeu.

Cu îngăduirea lui Dumnezeu, de Sf. Nicolae ( 6 decembrie 2017, ora 17.00), după tradiție, lansăm și cel de-al X-lea volum al concursului ”Gânduri către Dumnezeu”, un volum mai bogat, mai frumos, un volum omagial, lansat într-o biserică cu tradiție – Biserica Sf. Ierarh Nicolae din Bocșa Română – la vreme de frumoasă și înălțătoare sărbătoare.

Gabriela Șerban

Lansare de carte

cop pgs

Poeți români contemporani

Luni, 13 noiembrie 2017, ora 18:00, librăria Semn de Carte din Reșița, str. Libertății 13, va găzdui lansarea volumui Fuga din sala oglinzilor  semnat Paul-Gabriel SANDU. Colaborator, în ultimii 7-8 ani, cu numeroase reviste literare din țară: România Literară, Luceafărul, Verso, Adevărul Literar, Idei în dialog, autor de recenzii, eseuri, traduceri, studii, etc., a publicat câteva traduceri de cărți filozofice și un roman, Cartea Iuliei, (2009). Fuga din sala oglinzilor (editura BRUMAR, 2016) este prima lui carte de poezie.

Invitați special: editor Loredana TÂRZIORU, critic Ada D. CRUCEANU, maestrul Sabin PAUTZA

Paul-Gabriel SANDU, născut în 30 septembrie 1986  la Reșița, absolvent, în 2005, al Liceului Teoretic ”Traian Vuia” începe, câteva luni mai târziu, studiile la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti. Între anii 2007 și 2008, printr-un program Erasmus, studiază la Eberhard-Karls-Universität în Tübingen, Germania. În vara anului 2008 susține licența la Universitatea din București cu teza “Heidegger și Noica – Un dialog posibil” (supervisor prof. dr. Gabriel Liiceanu). În 2009  devine bursier DAAD, în Filozofie, la Albert-Ludwigs-Universität Freiburg și master, în 2011,  cu teza: “A Genetic Perspective on the Concept of ‘Verfallen’ [falling]” (supervisor prof. dr. Günter Figal).

(citeste mai departe…)

____________________________________________________________________________

 Libraria „Semn de Carte”
Resita 320051 – Libertatii 13/Timis 1, Jud. Caras-Severin
Telefon/Fax: +40-355-88.17.33;
E-mail: semndecarte@metarsis.ro
 WEB: www.semndecarte.metarsis.ro

O nouă carte-album a Banatului Montan

BULETIN DE PRESĂ

AL  FORUMULUI  DEMOCRATIC  AL  GERMANILOR  DIN  JUDEŢUL  CARAŞ-SEVERIN

ŞI  AL  ASOCIAŢIEI  GERMANE  DE  CULTURĂ  ŞI  EDUCAŢIE  A  ADULŢILOR  REŞIŢA

În urma succesului înregistrat la apariția cărților-album „Reșița: Viziuni = Reschitza: Visionen”, avându-i în calitate de coordonatori și prefațatori pe Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla (pentru acest volum ambii au primit în data de 6 octombrie 2010 Premiul Special pentru 2009 al Filialei Timișoara al Uniunii Scriitorilor din România), „Anina – Steierdorf: Viziuni / Visionen”, cu aceiași coordonatori și prefațatori Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla (pentru care au primit în data de 5 decembrie 2013 Diploma Juriului pentru publicistică pentru anul 2012 al filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România) și nu în ultimul rând „Bocșa: Viziuni = Bokschan: Visionen”, toate trei apărute la Editura „Banatul Montan” din Reșița în 2009, 2012 respectiv 2014, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin a continuat cu un nou volum, de data aceasta dedicat Oraviței, ca parte integrantă a unei întregi serii dedicate localităților mai importante ale Banatului Montan.2017-11-13_185937

Cartea-album „Oravița: Viziuni / Orawitza: Visionen” apare cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României sub aceeași coordonare și prefațare ca și viziunile reșițene, aninene și bocșene, și descrie în paginile sale această localitate importantă a județului văzută prin prisma literaturii, a artei plastice, a fotografiei, toate punând de fapt în plan central oamenii locurilor.

Cartea-album va apărea în aceste zile, urmând a fi lansată atât la Oravița, cât și la Reșița, ea fiind cea de a 81-a apariție editorială a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

La Hunedoara concurs de jurnalism pe tema sănătății

Hotelul „MAIER” (administrator Maier Marius) din orașul de pe Cerna – Hunedoara, a găzduit recent, o reușită activitate educativă, contând pentru proiectul „Sănătatea – prima bogăție a omului”, finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret – Deva, parteneri fiind Colegiul Tehnic „Matei Corvin”, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”, Cabinetul – medicină de familie Ioan Mircea ARTEAN, U.Z.P.R. și Filiala Caraș-Severin a U.Z.P.

Discuțiile purtate în prezența a peste 100 de tineri au avut drept scop creșterea gradului de informare al acestora privind beneficiile unui stil de viață sănătos, concluzionându-se ideea că durata și calitatea vieții depind de fiecare în parte. Tineri prezenți au fost sfătuiți să nu riște în a deveni adulți triști, care nu se simt în stare să se bucure pentru viață, ci a se dovedi adulți care știu să se lupte pentru ei, pentru sănătatea lor.

Cu această ocazie s-au înființat cercurile pentru elevi „Prietenii sănătățiii” (coordonat de prof. Carmen SUSANYI, „Prietenii sportului” (coordonat de prof. Marius ONCU).

Încărcat de o emoție firească a fost momentul înmânării premiilor și diplomelor elevilor câștigători ai concursului de jurnalism pe tema „Sănătatea, primăvara vieții”. Cei detașați în această întrecere literară au fost: Viviana Ilucă (Colegiul Național „Iancu de Hunedoara), Georgiana Petcu (Colegiul Tehnic „Matei Corvin”), Melinda Csoko (Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”) și Maria Ciobanu (Liceul Tehnologic „Constantin Bursan”). Diplomele au fost oferite din partea D.J.S.T Deva, iar premiile acordate de U.Z.P.R.

Nu a lipsit în cadrul implementării acestui proiect, înființarea unei biblioteci volante cu materiale informative privind menținerea sănătății, tipărirea unui pliant, cât și inscripționarea pe tricouri a denumirii proiectului „Sănătatea – prima bogăție a omului”.

Georgeta-Ileana Cizmaș

Premiul „Alexander Tietz” pe anul 2017, înmânat la Austria, marți, 8 noiembrie

Marți, 8 noiembrie a.c., a avut loc la Graz, în capitala Landului austriac Stiria, în cadrul unei ceremonii festive organizată în reședința guvernamentală înmânarea Premiului „Alexander Tietz“ pe anul 2017 dlui prim-ministru al Landului, Hermann Schützenhöfer, pentru merite deosebite în sprijinirea etniei germane din Banatul Montan. La festivitate a participat secretarul 2 al ambasadei României la Viena, dl. Adrian Adam, reprezentanți ai capitalei Graz, ai Diecezei romano-catolice de Graz – Seckau, ai Mișcării Federaliste Europene, ai Asociației Culturale „Südmark” din Graz, ai vincențienilor laici din Stiria, ai Crucii Negre Austriece, filiale Stiria, ai Guvernului Landului și ai structurilor acestora teritoriale, prefecți (Bezirkshauptmann), reprezentanți ai Parlamentului Stiriei și primari.

Înmânarea înaltei disticții a acut loc prin președintele Forumului democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, Erwin Josef Țigla, și al vicepreședintelui dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Premiul anual, cea mai importantă recunoaștere acordată de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, încununează meritele deosebite realizate în conservarea, păstrarea și perpetuarea limbii, culturii, civilizației și spiritualității germanilor din spațiul Banatului Montan.