La 15 iunie 1889, acum 131 de ani, se stingea la București Mihai Eminescu…

În urmă cu aproape un an și jumătate, cu prilejul manifestărilor prilejuite de Ziua Culturii Naționale la Reșița, se lansa cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”. În acest cadru, omul de cultură reșițean dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, apreciat de toate mediile intelectuale ale Cetății, remarca, printre altele, că ar trebui ca anul acesta să fie „cel al instituirii la Reșița a Monumentului Luceafărului. Asta pentru că, știm cu toții, nu avem un monument al lui Eminescu, dar avem un Monument Eminescu prin traducerea poemului de către reșițeanul Ludwig Vinzenz Fischer, și evident, pus în piatră, în bronz, în orice altceva, el va deveni Monumentul Eminescu la Reșița”.

Gheorghe Jurma, de asemenea un nume de referință în cadrul culturii reșițene, unul dintre autorii cărții-album, spunea în cadrul unei lansări organizate la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, în luna martie a acestui an, printre altele: „Reșița nu e vreun mare centru cultural, dar a fost un mare centru industrial… Şi-a dobândit, totuşi, în timp, niște dimensiuni culturale specifice, niște tradiții fie în plan muzical, fie în plan tehnic, fie chiar în planul literaturii, cu care din când în când trebuie să ne mândrim și noi care nu avem un monument Eminescu acolo. Am avut un mare realizator, pe Corneliu Diaconovici, care a făcut prima Enciclopedie a României, 1898 – 1904, în trei volume. E originar de la noi, s-a născut lângă Reșița, la Bocșa, dar a murit la Reșița şi are mormântul acolo. El a tipărit revista Romänische Revue, o revistă în limba germană pentru popularizarea culturii românești în Europa. Între altele, în această revistă sunt foarte multe traduceri din Eminescu. Unul dintre traducătorii lui Eminescu este Ludwig Vinzenz Fischer, un german care a trăit la Reșița și care a tradus foarte frumos mai multe lucrări din Eminescu, Alecsandri, lucrări de folclor și așa mai departe. Luceafărul eminescian a fost tradus pentru prima oară în limba germană la Reșița în 1889 și publicat în revista Romänische Revue.”

Anul viitor, 2021, Reșița își va sărbători cei 250 de ani de activitate industrială, o sărbătoare care va trebui să lase în urmă și lucruri importante pentru cultura locului, și de ce nu, pentru cultura națională. Oare ce ar fi dacă, în anul viitor, la Reșița se va dezveli un monument al Luceafărului eminescian, astfel înscriindu-se și fosta Cetate de Foc pe harta municipiilor reședință de județ cu un monument Eminescu? Oare cine poate sprijini această inițiativă?

 

Erwin Josef Țigla

(dialog cu solista de muzică populară Valerica Ianoși MARIAN – Hunedoara)

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica populară?

– Mi-am petrecut copilăria și adolescența în localitatea Râciu, jud. Mureș. Îndeletnicirea de bază a locuitorilor în acea vreme era cultivarea pământului și creșterea animalelor. Oamenii cântau foarte mult și jucau la petrecerile sau la manifestările organizate, îmbinând tradiția populară cu arta meșteșugului pe care îl practicau. Cântecele populare, doinele, romanțele populare și pricesnele erau un suport moral pentru activitatea de zi cu zi, iar oamenii erau dependenți de ele ca de hrană și îmbrăcăminte. Așa se face că muzica populară a devenit și pentru mine o hrană sufletească pe care eu am încercat s-o ofer și altora.

– Este plăcut să fii cântăreț de muzică populară?

– Pentru a deveni cântăreț de muzică populară, se cer sacrificii și un repertoriu plăcut publicului, în care să se regăsească majoritatea ascultătorilor. Pe acest fond apare satisfacția sau plăcerea de a fi cântăreț.

– Ce v-a determinat să îmbrățișați cântecul popular?

– Participarea încă din primii ani de școală și până a ajunge solistă profesionistă la mai multe concursuri și festivaluri de folclor unde am fost premiată (de cele mai multe ori cu locul I),  m-a făcut să  înțeleg că îndeplinesc condițiile unui artist profesionist. Și acum mă bucur.

– Care zone folclorice sunt reprezentate prin cântecele dumneavoastră?

– Localitatea Râciu, jud. Mureș o reprezint cu cinste prin cântecele mele, dar cu aceeași dragoste, interpretez cântece și din alte zone ale țării – în special cele care sunt creațiile mele -.

– Ce reprezintă pentru dumneavoastră auditoriul cântecelor pe care le interpretați?

– Este ca și cum te-ai afla în fața unei comisii de examinare, iar valoarea ta ca artist depinde de nota pe care ți-o dă auditoriul. Pentru a te menține ca valoare, a fi îndrăgit, respectat, apreciat și un model pentru mulți care își doresc să îmbrățișeze această carieră, trebuie să oferi auditoriului cântece plăcute, atractive și interpretate cu suflet, cu pasiune și dăruire.

– Ce satisfacții vă aduce cântecul popular?

– În timpul când mă aflu pe scenă și văd cum publicul fredonează împreună cu mine cântecele îndrăgite de ei. De adăugat că am avut posibilitatea în toți acești ani să achiziționez costume tradiționale contribuind în acest fel  la păstrarea tezaurului românesc. Am colindat cu cântecele mele mai toate județele țării și am participat la concursuri și festivaluri de folclor.

– Cântați și pricesne? Și cum explicați această pasiune?

– Eram copil când cântam pricesne împreună cu frații mei la biserica din sat și la Mănăstirea Nicula, jud. Cluj. Cântam acasă, la bisericile din satele învecinate, la diferite manifestări istorice sau religioase. Am cântat în singurătate sau când mi-am legănat fetița și desigur ori de câte ori am avut ocazia.

– Ce gânduri transmiteți cititorilor noștri, în mod deosebit iubitorilor de muzică populară?

– Noi, românii, suntem recunoscuți în lume prin tradițiile populare, așa că doresc ca fiecare dintre ei să aibă un costum popular românesc, să-l poarte cu cinste și mândrie oriunde s-ar  afla, alături de tricolorul românesc, iar cântecul popular, patriotic și cântecul religios să-i ajute să depășească momentele de cumpănă în viață.  

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș    

Trăim într-o perioadă în care societatea trece prin numeroase schimbări din cauza pandemiei. Pe acest fond, prof. Manuella Ioana TODOR, în calitatea sa de director adjunct (în foto) la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara ne-a declarat: „Cursurile școlare desfășurate la unitatea noastră, în mediul online ne-au ținut conectați, ajutându-ne astfel, prin intermediul aplicațiilor precum WhatsApp, Messenger, dar și a platformelor educaționale (Google Classroom, Google Meet) să continuăm actul instructiv – educativ. Chiar dacă la început am fost luați pe nepregătite, împreună am învățat să învățăm, să depășim toate piedicile și să continuăm demersul didactic. Tehnologia ne-a ținut uniți și ne-a ajutat să ne apropiem unii de alții: profesori de elevi, elevi de materie,  reinventând astfel procesul educativ în secolul XXI.

În perioada de dinaintea vacanței de Paști, organizarea educației la distanță a presupus în cea mai mare parte utilizarea aplicațiilor de transmitere a mesajelor scrise sau a imaginilor (de exemplu – WhatsApp), convorbiri telefonice directe între cadrele didactice și elevi, diferite site-uri cu conținut educațional și platformele educaționale care permit conferințe video cu un număr ridicat de utilizatori (Zoom).

Elevii au primit teme și teste pe aceste platforme, existând astfel posibilitatea feedback-ului, pe baza căruia li s-a putut evalua activitatea; programul online având un pronunțat caracter interactiv.

În perioada de după vacanță, activitatea teoretică și practică (proiectată și coordonată de către maiștrii instructori) s-a  desfășurat după un program complet de studiu, utilizându-se orarul școlii din perioada anterioară; elevii au putut interacționa cu colegii și cu profesorii prin intermediul platformei Google Meet. 

Pe platforma  Google Classroom, utilizată în a doua etapă (după vacanța de primăvară), profesorii au postat lecții și teme, teme proiect, dublate de video conferințe săptămânale (în funcție de materie), pentru ca elevii să primească lămuririle necesare în legătură cu materialele postate.

Activitatea depusă de către profesori și maiștri instructori în această perioadă a fost asiduă; s-au utilizat lecții/materiale și link-uri publicate pe diferite platforme metodologice, s-au creat materiale, teste etc., prin intermediul platformei Google  Classroom.

Totodată s-au desfășurat online activitățile pedagogice și de sprijin, de consiliere și coaching, activități din cadrul Proiectului ROSE-SCOP, proiect aflat în anul II de implementare, la care au participat cu precădere elevi din clasele terminale, dar și câțiva elevi din clasa a X-a.

Finalitatea acestor activități s-a materializat în creșterea performanțelor școlare și a reușitei la examenul de bacalaureat pentru elevii din clasele terminale.

Avantajele cursurilor online reprezintă o evoluție firească a metodelor moderne de predare-învățare, pe care acum am avut ocazia să le folosim cu maximum de eficiență: filmulețe, linkuri, exerciții online, teste pe platforme educative, proiecte interactive. Desigur, sunt și dezavantaje ale școlii online, referitoare la faptul că nu toți elevii au acces la internet sau nu dețin device-uri smart. Cu aceștia am făcut ore și teme prin telefon, încercând să fim cât mai aproape de ce a fost. Latura emoțională a relației profesor-elev-materie a avut cel mai mult de suferit, însă considerăm că am reușit să le dăm elevilor speranță, încredere și putere să treacă mai ușor peste această perioadă. În plus, am pus bazele unei colaborări virtuale pe care o vom folosi concomitent cu predarea în condiții normale, atunci când acest lucru va fi posibil.

Și a trecut timpul! Din starea de urgență, am trecut la starea de alertă!

Pentru elevii claselor terminale, a sunat ultimul clopoțel! Și, ca în fiecare an la începutul verii, am încheiat un capitol din cartea „Ani de liceu”, scris de elevi și profesori de la  Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara.

Reușită a fost festivitatea de absolvire a elevilor de la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara, ocazie cu care ne-am întâlnit elevi, părinți, dascăli… Au fost momente unice, emoționante!

S-a predat cheia succesului, s-au înmânat diplome de merit, au fost desemnați șeful de promoție – Andrei Bogdan Pleșescu (cls. a XII-a zi)  și cel mai performant elev de la liceu seral –  Samuel Chicu (cls. a XIII-a), elevi cu care ne mândrim, deși le urmează exemplul mulți alții. Tot în această perioadă, elevii școlii noastre au participat la concursuri online în cadrul unor facultăți de elită (Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Universitatea Politehnică Timișoara, Facultatea de Ingineria Materialelor și a Mediului, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca) unde au obținut: Locul II la Concursul Național de Idei și Proiecte „Educația Ecologică – ECOSMARTIM”- Pleșescu Bogdan Andrei, Parnică Andrei Răzvan; Mențiune la Concursul SIMTECH-JUNIOR- Vințan Ioan Răzvan.

Felicitări absolvenților de la  Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara, Succes la examene și mai ales la examenul Vieții!

Așteptăm cu drag absolvenții clasei a 8-a, pentru a continua și a aduce plus valoare activităților derulate de colegii lor mai mari.

„Construiește-ți viitorul, împreună cu noi!”

 

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Colega noastră Paula Neamţu, corespondent special al Agenţiei Naţională de Presă AGERPRES în judeţul Caraş-Severin, a pierdut lupta cu o boală necruţătoare şi ne-a părăsit prea devreme, la doar 52 ani.

• 

Cu o experienţă îndelungată în presă, Paula a lucrat la AGERPRES timp de aproape 19 ani, a transmis din teatrul de operaţii din Irak în anul 2004, a colaborat cu diverse publicaţii şi posturi de radio.

Cu două zile înainte de a pierde lupta cu boala, continua să transmită informaţii către AGERPRES, din respect pentru meseria pe care a iubit-o din suflet.

A fost o colegă iubită şi o prietenă devotată, a fost o optimistă şi o luptătoare.

Paula Neamţu s-a născut la 23 aprilie 1968 şi a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii „Banatul” din Timişoara.

Va rămâne în memoria noastră ca omul bun, empatic, vesel şi mereu cu zâmbetul pe buze.

Colega noastră va fi înmormântată sâmbătă, la ora 13,30, la Cimitirul 7 din Reşiţa, Strada Caraiman.

Dumnezeu să o odihnească!

Sursa foto: Paula Neamtu/facebook.com

AGERPRES

În data de 3 iulie a.c. se vor împlini 249 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020). În preambulul aniversării de anul viitor a 250 de ani de la sfințirea, prin preotul Michael Grosdich din Carașova, și apoi aprinderea primelor două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au lansat la început de mai invitația artiștilor plastici iubitori ai spiritului locului, ai Reșiței, de a contribui cu creații proprii la organizarea unei expoziții de artă plastică dedicată patriei princeps, adică acestei minunate comunități de pe malurile Bârzavei, care va sărbători în anul ce vine un sfert de mileniu de industrie. Nu sunt exceptate lucrări care reprezintă viața de astăzi a Reșiței, dar și împrejurimile municipiului de pe Bârzava, ele făcând parte incontestabil din averea noastră sufletească, a iubitorilor acestor plaiuri. Numărul maxim de lucrări acceptate de la un singur participant este de trei, acesta putând fi cetățean român sau de pe alte meleaguri, nefiind îngrădită participarea nimănui.

Lucrările pot fi realizate în diferite tehnici, de diferite mărimi, pot fi prezentate și lucrări mai vechi, realizate după 2016, adică după aniversarea a 245 de ani, anul în care noi, organizatorii, am început să ne pregătim deja pentru sărbătorirea celor 250 de veri industriale ale Reșiței. Pot fi trimise lucrări realizate de artiști plastici consacrați, cu mai multe expoziții personale la activ, dar și de către debutanți, de cei care se inițiază sau doresc să se inițieze în artele plastice. De asemenea, se acceptă și lucrări ale copiilor și elevilor până la vârsta de 18 ani, care vor fi însă prezentate separat de celelalte lucrări.

Rezultatul acestei inițiative va consta în organizarea unei expoziții itinerante, care să fie prezentată pentru prima oară la Reșița, în data de 3 iulie 2020, în speranța că vor fi condiții obiective prielnice, iar dacă nu, atunci în toamna acestui an, urmând apoi a fi prezentată și în alte centre din țară și peste hotare. De asemenea, pentru 3 iulie, ne gândim și la o prezentare online a lucrărilor.

Termenul limită de trimitere a lucrărilor (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă) este de 25 iunie 2020, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, Bd. Revoluția din Decembrie nr. 22, 320086 Reșița, urmând ca imaginile lucrărilor se fie trimise și în format electronic, imagine jpg, la adresa de e-mail contact@erwinjoseftigla.ro.

Deja au sosit primele lucrări, deocamdată virtual, la organizatori. Astfel au răspuns până în prezent apelului nostru, în mod cronologic, Sandra Leila Coroian, Nik Potocean, Viorica Ana Farkas, Eleonora Hoduț, Tatiana Țibru, precum și familia Doina și Gustav Hlinka. În avanpremieră prezentăm gândurile artistei plastice reșițene Viorica Ana Farkas: „Doresc ca in serialul meu de 3 lucrări să prezint Timpul și contratimpul imaginat de mine. Proiectul Timp și contratimp pentru mine reprezintă ceva deosebit, transpunerea mea în timp… Și acum apare contratimpul, care este accentuarea timpului slab, inoportunitate, nepotrivire… Oamenii au făcut eforturi deosebite, s-au familiarizat într-un timp-record cu materialele inedite folosite, cu utilajele de înaltă tehnicitate. Și în ideea de mai sus… am gândit și am gândit mult de tot… în ceea ce privește titlurile lucrărilor mele. Titlul în ansamblu să fie Timp și contratimp, iar lucrările în parte să poarte numele: Timp și contratimp – I, Timp și contratimp – II și Timp și contratimp – III.”

Așteptăm în continuare cu nerăbdare de la cei interesați lucrările care vor fi expuse sub motto-ul „Reșița 249 – Timp și contratimp” 

Erwin Josef Țigla

La solicitarea mai multor hunedoreni, din orașul de pe Cerna, încercăm să creionăm semnificative date despre soții Viorica Brândușan Lupo și Marian Lupo, pentru care cântecul popular este parcă izvorât din suflet și se adresează, prin glasul și talentul lor, sufletelor celor care iubesc muzica populară românească.

Viorica Brândușan Lupo, o femeie prețuită, respectată și îndrăgită de iubitorii cântecului popular, deși născută și crescută pe plai sălăjan, a devenit una dintre cunoscutele cântărețe de muzică populară din orașul de pe Cerna, susținând folclorul autentic prin frumusețea cântecelor pe care le interpretează.

A activat ca solistă la Casa de Cultură din Petroșani, a fost mereu alături de orchestra Hațegana din Hunedoara, iar acum reprezintă pe scenă, prin cântecele sale, Ansamblul Folcloric al Primăriei Hunedoara și colaborează cu Asociația Sara Maria Vest.

Pe intinerarul activității sale artistice a obținut premiul de popularitate în cadrul unui festival folcloric desfășurat la Costești, are mai multe înregistrări radio și a participat la diferite turnee alături de cântăreți valoroși printre care Irina Loghin, Tiberiu Ceia, Mariana Drăghicescu.

Recent ne-a declarat: „Dacă nu cânt, nu mă simt în largul meu. Pun suflet la interpretarea oricărui cântec, iar mulțumirile pentru ce am făcut până acum în viață, au depins numai de mine. Nu există satisfacție care poate întrece în intensitate, decât bucuria de a fi pe scenă în fața unui auditoriu iubitor de cântec, de folclor. După mine o trainică mulțumire este să-ți duci viața în muncă și cântec. Dorința mea de fiecare dată este simplă: împreună cu colegii pe scenă să oferim spectacole de calitate”.

Cât despre Marian Lupo, un saxofonist apreciat, se poate spune că este o fire jovială. Cu un zâmbet ca o primăvară în câmpie își amintește de fiecare dată cu plăcere că într-un turneu artistic și-a sărbătorit pe vapor, în largul Mării de Azov, ziua de naștere și tot atunci și-a cunoscut soția, pe Viorica Brândușan Lupo.

Mânuitor al saxofonului, în calitate de membru al Ansamblului Hațegana aparținând Primăriei Hunedoara, îi place să își ducă misiunea de instrumentist cu pasiune și răbdare până la cotele exigenței. Este tăcut când vine vorba despre faptele și succesele sale, sârguința și dăruirea în tainele instrumentului pe care îl mânuiește cu multă dibăcie artistică. Vorbind despre saxofonul prin care s-a făcut cunoscut în viața artistică, Marian Lupo ne spunea că îl îngrijește cu drag pentru a-i asigura prevenirea uzurii și prelungirea „vieții”. Cântând la saxofon – a continuat Marian Lupo – îi ascult vibrația „inimii” și o înțeleg ca nimeni altul.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

–antologia gândului–

    Atras  de frumuseți naturale cu descântec de istorie milenară, urc vară de vară în munții rudărenilor, pentru a mă despovăra de grijile și de nevoile tot mai sâcâitoare ale vremurilor când scriu aceste rânduri..  Nevoia de aer curat,   binecuvântat de ,,fuiorul de apă vie„ ce pune în mișcare pietrele celor 22 de mori din Rudăria, mă aduce destul de des în cheile cu același nume, pentru a afla de la octenarii Solomia lu Ionel (Codreanu) și Lazăr Sârbu (Matălă), noi povești despre cea mai întinsă zonă mulinologică din  Europa.   

         

Munții Almăjului (https://banatulmontan.wordpress.com/)

     Zonă, care îmi hrănește imaginația și mă îndeamnă la  drumeție an de an de-a lungul și de-a latul munților rudărenilor,  înfrumusețații de poveștile ostoite și pline de substanță ale vârfurilor: Svinecea Mare(1224 m), Svinecea Mică (1150 m), Cârşia Mare (1167 m), Znamăn (1020 m), Tâlva Vlăgii (1050 m ), Corhanul Rudăriei (1100 m), Iovârnata Mare (1133 m), Iovârnatebreg (1049 m),  Radăcină (1048 m), Tâlva Gabroţului (992m), Rătchinecea (859 m), Gunişcii (825 m), Pravălăc(779 m) şi Socoloţ (720 m), învăluite  primăvară de primăvară  în  aer de sărbătoare.              

    Aer neprihanit pe care îl respir odată cu aromele liliacului și cu   cu   verdele nesfârşit al pădurii rudărenilor, de care mă simt legat prin rădăcini, prin simţuri şi prin toate fibrele sufletului, care îmi poartă pașii gândurilor spre ascunzătorile numite ,,zbăguri„, locurile de pace, de liniște și de refugiu ale locuitorilor satului de obârșie în timp de mare primejdie, anunțată de focurile aprinse de plăieși și  apoi de grăniceri împărătești pe înălțimile din munții sufletului.

      Munți, care ne-au asigurat continuitatea de neam și de grai pe aceste meleaguri, unde m-am bucurat în voie de binefacerile primăverii. Anotimp, care m-au ispitit să urc  pieptiș abruptul dinspre  Vârful Svinecea Mare (1224m), cel mai înalt din Munții Almăjuluii (cu originea în cuvântul slav,,svinea”–porc), pentru a-mi  putea conecta partea ascunsă a sufletului la istoria munților, de care m-am, fără să uit iubirea de acasă și trăirile pline de frumoase nebunii ale tinereții.

    Vârstă la care am străbătut an de an  drumul de pe Culmea Porcului, în căutarea bureților de toamnă și a urmelor legendei care amintește, că pe aici ,,a trecut Mihaii Vitezul în anul 1594, spre tabăra răsculaților de la Vârșeț”.

   ,,Drum de 6 ore călare de la Eșelnița la Rudăria, peste Munții Almăjului, unde au loc importante evenimente istorice, amintite de  baronul Elmt , într-un raport din anul 1770„. Este drumul pe care a urcat în anul 1788, ,, Batalionul I grăniceresc de 1000 de capete de la Bozovici, care peste Rudăria, sus în monte la Pregheda au ieșit, de unde srăji, pichete, până la Teiul Moșului , spre Jupalnic, au pus, pentru ai opri pe turci„.

    Pe acest drum învăluit în aerul puternic ozonat, plecă la ordin  în crucea nopții dinspre 17/18 august 1788 din Pregheda, spre Fântâna Porcului de la Stăncilova, avangarda condusă de Iancu Cociaș din Rudăria, care ,,‘naite mergea, ‘ndărăt căuta, sate fugite nima”.

     În planul de apărare din anul 1774, ,,colonelul Turtaz, specifică faptul că, Pregheda,  situată la granița dinspre Valahia este un important punct stategic în Munții Almăjului, care ar putea opri turcii să intre în Banat, iar Valea Almăjului, ar putea asigura, retragerea trupelor imperiale spre Munții Semenicului„.

   ,,Bătând cu pasul drumul dintre Rudăria și Pregheda, am descoperit în amintirile unor veacuri de mult apuse, dorința  rudărenilor de a-și păstra ființa în istorie.  Provocare, care  i-a făcut  grăniceri în anul 1775, sub comanda  baronului Paul Diminic Papilla.„

   Vechiul  drum dacic , peste munţii înalţi, care mi-a umplut viaţa cu mari satisfacţii şi bucurii în tinerețe, ,,mă apropie tot mai mult de divinitatea  cărărilor pierdute în verdele crud al pădurii rudărenilor, pe unde a trecut spre Cazanele Dunării în anul 1788, batalionul condus de locotenentul Fustineanu,  pentru ,,ai conturba pe turci”.

   Este  acelaşi drum, ,,reparat  din ordinul generalui Andrei Hadic în anul 1789, care trimite un escadron la Pregheda,  pentru a supraveghea strâmtorile de la Topleţ şi Orşova, dar şi pentru a preîntâmpina un atac pe neaşteptate din partea turcilor„.

Citește articol întreg: Dănilă SITARIU – MUNŢII RUDĂRENILOR Continuă lectura →

Duminica, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” din cartierul reșițean Lunca Bârzavei și-a sărbătorit hramul. În prima duminică după Sărbătoarea Rusaliilor, conform calendarului romano-catolic, se sărbătorește Duminica Preasfintei Treimi.

Sfânta Liturghie de hram a fost celebrată în curtea bisericii, în fața intrării principale, de către părintele paroh Attila Puskás, care slujește aici din toamna anului trecut. Partea muzicală a Sfintei Liturghii a fost oferită de corul tinerilor, îndrumați fiind de cantorul bisericii, Mihai Cristea, și de profesorul de muzică Cristian Roșoagă.

De amintit este faptul că în toamna acestui an se vor împlini 20 de ani de la înființarea noii parohii printr-o Sfântă Liturghie, celebrată la 1 septembrie 2000 de episcopul diecezan de atunci al Timișoarei, mons. Martin Roos, asistat fiind de vicarul general László Böcskey (astăzi episcop de Oradea), de parohul reșițean József Csaba Pál (astăzi episcop de Timișoara) și de parohul de atunci bocșan, Adalbert Jäger (în prezent canonic diecezan și paroh în Timișoara). Prezenți atunci au fost în spirit ecumenic, protopopul Reșiței, dr. Vasile Petrica, și pastorul reformat Makay Botond. Cu prilejul înființării noii parohii a fost instalat și primul preot-paroh, în persoana lui Simon Ciubotaru.

După Sfânta Liturghie celebrată cu prilejul înființării noii parohii, a avut loc vernisajul expoziției de icoane a artistei plastice reșițene Maria Tudur.

 

Erwin Josef Țigla

• 

• 

Una dintre misiunile culturale însușite de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița este cea de a reaminti iubitorilor de cultură și spiritualitate personalitățile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spațiu de interferențe culturale.
De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Reșița. Câteva date biografice despre cel comemorat:

Julius Meier-Graefe

Julius Meier-Graefe s-a născut la Reșița, la 10 iunie 1867. Mama lui a murit imediat după nașterea sa și a fost înmormântată în cimitirul german din cartierul Muncitoresc. În anii tinereții am mai știut locul acestui mormânt, chiar fotografiindu-l. Tatăl său, inginerul Eduard Meier, a fost pentru o perioadă angajat la uzinele reșițene. După studii inginerești la München, Julius Meier-Graefe a urmat, după plecarea sa la Berlin în anul 1890, studii de istorie și istorie a artelor plastice.
Prima sa lucrare de critică de artă, redactată în anul 1894, se referă la Edvard Munch. În anul 1895 avea să devină unul dintre întemeietorii revistei „Pan“, din a cărei redacție s-a retras după un an. Apoi, trăind mai ales la Paris, Julius Meier-Graefe s-a transformat într-unul dintre cei mai buni cunoscători ai picturii franceze din secolul al XIX-lea. În scrierea sa în trei volume (apărute: 1904, 1914 – 1924) „Istoria dezvoltării artei moderne“, i-a consacrat impresionismului francez un loc aparte. Această lucrare precum și „Cazul Böcklin“ (1905) i-a adus reproșul că ar fi polemizat la adresa artei germane. Julius Meier-Graefe a scris monografii importante despre mulți artiști plastici, printre care Paul Cézanne și Vincent van Gogh. Cu pana ascuțită și limbă ageră, el a scris și publicat multe materiale despre arta plastică contemporană lui.
Este cunoscut ca unul dintre importanții antemergători ai impresionismului. Istoricul de artă plastică și scriitorul Julius Meier-Graefe a murit la 5 iunie 1935, în Vevey, Elveția.

Anul acesta, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a marcat împlinirea a 85 de ani de la trecerea în eternitate a lui Julius Meier-Graefe printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată.

 Ca una dintre nopțile negre în istoria României poate fi considerată și cea din 17 / 18 iunie 1951, de Praznicul Rusaliilor, când a început, pentru peste 40.000 de locuitori ai zonei de graniță a României cu Iugoslavia, calvarul deportării în Bărăgan.

An de an, atât în ziua de 9 martie, dar și de Sărbătoarea Rusaliilor, Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan, condusă, în calitate de președinte, de Cornelia Fetea din Oravița, comemorează victimele acestei traume, prin diferite manifestări, organizate la Reșița, la Oravița sau în alte localități ale județului.

Despre perioada deportării în Bărăgan, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin posedă în fondurile ei, câteva cărți ce ilustrează acest subiect, care pot fi consultate la sala de lectură în baza unei programări. Amănunte și prin mail, la adresa: contact@bjcs.ro

Acum, de Rusalii, să ne aplecăm capul în fața celor care au suferit ororile regimului din acea perioadă!

 

Erwin Josef Țigla

Deși titlul acestui eseu poate stârni mirare, el exprimă un adevăr istoric de netăgăduit: un jurnalist – membru al sindicatului ziariștilor – s-a aflat pe cele mai râvnite trepte de prestigiu, autoritate și demnitate oficială în România, personalitatea acestui putând fi evocată într-o ipostază multiplă:  șef de stat, prim ministru, academician, jurnalist, ocupant al celui mai înalt scaun într-o ierarhie inaccesibilă laicilor !

Din nefericire, astăzi, numele lui este ignorat în breasla jurnaliștilor, deși opiniile sale privind menirea ziaristicii sunt valabile și în zilele noastre. Ca urmare, vom prelua dintr-un articol semnat de jurnalistul ajuns pe treptele cele mai înalte ale vieții sociale din țara noastră câteva pasaje ilustrative.

Iată ce declara acesta: ”Am scris în toate ziarele și revistele[1], pe cât mi-au îngăduit puterile și numeroasele mele ocupațiuni oficiale”.

Scrisul, pe care îl practica acesta încă de pe băncile liceului, era o îndeletnicire  nobilă, care avea menirea de a asigura coeziunea, contribuind și la ”apărarea intereselor vitale ale neamului”. Divergențele de păreri, polemicile exprimate în articolele de ziar erau trecătoare, afirmă acesta, fiindcă ”fruntașii neamului continuau iarăși închegați munca lor pentru rezolvarea norocoasă a unor probleme de interes obștesc”.

Progresele uriașe – naționale, culturale, economice, sociale – înfăptuite de poporul român după Marea Unire, au condus la schimbarea condițiilor de viață, totuși ziaristica română n-a evoluat în bine, părăsind în mare parte terenul îndemnurilor spre muncă pașnică. ”Participarea noastră la conducerea treburilor publice a sporit poftele de îmbogățire, râvna după slujbe nemeritate, și mai ales a răscolit patimile politice, încât o mare parte din energiile de muncă ziaristică, și peste tot publică, se pierde în lupta dintre oameni, în paguba unei munci pozitive de progres.”

Acceptând frământările pătimașe, exprimate în articolele de presă, ca fiind fenomene inerente vieții publice, autorul consideră că ziaristica va trebui să revină la înălțimea ei principială de odinioară.

În special unele ziare ”trebuie să se înalțe din nou deasupra preocupărilor de grupări interesate, îndreptând atenția intelectualilor spre o muncă productivă, pozitivă, propovăduind pretutindeni cinstea și combătând corupția ce s-a încuibat așa de adânc în viața publică, și călăuzindu-se peste tot de dorul binelui obștesc.”

      Nu este nevoie ca toți să intre în luptele politice pătimașe, spune autorul, fiindcă ”sunt destule alte terenuri de activitate publică.”

Cu trecerea timpului, în pofida multor greutăți, o nouă mentalitate în ziaristică trebuie să învingă, pentru a cuceri opinia publică, „atât de înveninată de patimile politice, care prezintă poporului pe fruntașii lui în culori negre, discreditându-se reciproc”,

În caz contrar, „poporul  se va dezobișnui de respectul oricărei autorități și de stima către orice fiu ieșit din sânul său, ceea ce ar  fi o serioasă primejdie”.

În finalul articolului său, cel care semna, plin de nostalgie, ”un fost ziarist” adresa următorul îndemn:  „Deci, iubiți colegi, examinați posibilitățile și folosiți mijloacele ce credeți că duc spre înălțimea indicată”.

 

Articolul pe care l-am evocat aici este scris în luna Septembrie 1927[2]  de Elie Cristea, Fost ziarist,  membru al Academiei Române, având calitatea de membru de onoare al Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, autorul articolului fiind nimeni altul decât Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Miron Cristea, component al Regenței, forul colectiv de conducere al statului care, în conformitate cu prevederile Constituției în vigoare, dată fiind moartea suveranului Ferdinand, exercita prerogative regale pe durata minorității succesorului tronului[3],

Participând la Congresul ziariştilor[4], ținut la București, în luna decembrie 1922, în luarea sa de cuvânt,  Mitropolitul Primat sublinia „datoria ziaristului”, obligația ca acesta să cunoască tradiţia şi să o prezinte tineretului și societății, în scopuri educative.

Cu același prilej,  el rostește o altă cuvântare la ceremonia de sacralizare a Palatului ”Sindicatului Ziariștilor” din București, din 20 Noiembrie/ 3 Decembrie 1922,  subliniind din nou sentimentul apartenenței sale la breasla jurnaliștilor, declarând, ca ”fost ziarist”: ”invitarea aceasta ne-a cauzat o bucurie deosebită, putând constata, că presa română și în deosebi cei de la conducerea acestui Sindicat, apreciază în deplină măsură frumoasele tradiții bisericești și de credință religioasă, care – alăturea de cele naționale – stau la temelia pe care s–a dezvoltat până acum neamul românesc și țara lui”.

Miron Cristea, la acea dată Mitropolit Primat, ”binecuvântează munca, ce se va desfășura din acest palat”, urând ”presei române să devină și să rămână o putere cât mai simțită a vieții noastre naționale” .

El notează în jurnalul său: „În 3 decembrie am sfinţit eu personal palatul Sindicatului Ziariştilor, din Bucureşti. Erau şi ziarişti francezi, olandezi şi elveţieni. Am vorbit şi eu. Desigur că era o notă originală în discursul meu, care dădea ziariştilor români îndrumări pentru viitor”[5]

Elie Miron Cristea a fost nu numai Patriarhul Reîntregirii Neamului, nu doar Primul ministru al României, în fruntea unui guvern de uniune națională, timp de mai bine de un an, ci și un mare ziarist, care nu a uitat niciodată să sublinieze atașamentul său față de valorile și idealurile muncii de jurnalist.

                                                                                                             Dan Toma Dulciu/UZPR

                                                                                                                                 Viena

                                                                                                                             01.06.2020

 

[1] Familia, Lumina, Rândunica, Corespondența Română, Luceafărul,  Libertatea, Lupta, Foaia Poporului, Deutsche Volksblatt (Viena), Tribuna, Dreptatea, Gazeta Transilvaniei, Apostolul, Telegraful Român, Românul, Foaia Diecezană ș.a.

[2] ” Almanahul  Presei Române din Ardeal și Banat -1927, (p.27). Înființat în anul 1920, Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat a fost dizolvat în anul 1948, bunurile și întregul patrimoniu fiind preluate de Uniunea Sindicatului Artiștilor, Scriitorilor și Ziariștilor (USASZ).

[3]  Articolul 83 din Constituție.

[4]  I. Mihălcescu, „I.P.S. Mitropolit Primat la Congresul Ziariştilor”, în BORom, XLI, 1922– 1923, 3, pp. 223–225.

[5] Elie Miron Cristea, Corespondenţă, Documente, Memorii.  Contribuţii istorice privind perioada 1918–1939, Sibiu, 1987, p. 349.

 

(dialog cu Ciprian Nicolae ROMAN, manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara)

– Ce înseamnă pentru dvs., în calitate de manager, coordonarea activității Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara?

– Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara este o instituție din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, structurată pe trei domenii de activitate culturală și educațională: Ansamblul Focloric Profesionist „Drăgan Muntean”; Școala Populară de Arte; Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Activitățile celor trei departamente sunt concepute cu o strânsă legatură între ele – elevii claselor Școlii Populare de Arte (280 de elevi la canto, dans, instrumente) reprezintă „pepiniera” Ansamblului nostru și nu numai (foarte mulți dintre ei, atunci când pleacă în marile centre universitare ca și studenți, activează în cadrul altor ansambluri de prestigiu din orașele universitare).

Activitatea Ansamblului este sustinută din punct de vedere logistic, metodologic și artistic de către colegii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” pune în scenă și transmite publicului forma finală a cercetărilor, culegerilor, momentelor coregrafice sau instrumentale, asigură suportul pentru toți colaboratorii, astfel încât beneficiarul final – publicul, participă la evenimente de bună calitate, organizate de specialiști în domeniu, după reguli și criterii bine stabilite.

Am descris, succint, modul în care se desfășoară activitatea Centrului. Coordonarea acestor activități, pentru mine  reprezintă, pe lângă o mare responsabilitate (suntem o institutie care ne adresăm marelui public,  finalul acțiunilor noastre le judecă publicul) și o împlinire a activității mele profesionale, pentru că, în calitate de manager, am încercat să îndrept anumite lucruri pe care le cunoșteam din activitatea artistică și cu care nu eram de acord (repertorii slabe ale unor participanți la actul cultural, lipsa repetițiilor, apariția și influența unor persoane străine de acest domeniu etc.).

Toate aceste lucruri se regăsesc în proiectul meu de management, încercând de la an la an să îmbunătățim, să venim cu noutate în coordonarea acestor activități, iar ca exemplu, cred că este un lucru important faptul că în anul 2019 am avut un număr de aprox. 50 000 de beneficiari (oameni prezenți fizic la evenimentele noastre – Festivalul Concurs „Drăgan Muntean”, Serbările Naționale Țebea, Festivalul Taragotului, Costești, Poienița Voinii, Târgul Meșterilor Populari etc).

– Care vă sunt satisfacțiile responsabilității de manager?

– Au fost multe momente de satisfacție, de împliniri, în cei trei ani de când conduc această instituție. Este un domeniu de activitate în care rezultatele nu vin imediat, apar în timp.

Dacă ne gândim la faptul că, astăzi județul Hunedoara are un ansamblu profesionist, care poate sta alături de prestigioase ansambluri din țară, înființate în urmă cu 50 – 60 de ani (cu tradiție  și rezultate în domeniu) – este o mare satisfacție.

Dacă în urmă cu 4-5 ani Școala Populară avea 80-100 de elevi, astăzi avem 280 de elevi la clase din Deva, Hunedoara, Petroșani, Brad, iar cererile de înscriere depășesc cu mult capacitatea noastră logistică și administrativă (săli de clasă, profesori etc.).

Invitațiile pe care le primim pentru a participa la festivaluri și evenimente de amploare alături de ansambluri precum „Transilvania” din Baia Mare, „Banatul” din Timișoara, „Doina Gorjului” din Tg. Jiu, „Baladele Deltei” din Tulcea – ne oferă de asemenea mari momente de satisfacție, mai ales atunci când publicul din mari orașe ale țării aplaudă reprezentațiile noastre, iar noi spunem cu mândrie că „Venim din Hunedoara!”

Suntem onorați atunci când oameni de cultură, recunoscuți la nivel național, se oferă să semneze un articol în revista noastră de specialitate „Miorița” revistă ce apare anual, ajunsă în 2019 la numărul 25.

Ceea ce este însă foarte important, este faptul că am fost și suntem sprijiniți la un nivel maxim de încredere de către Consiliul Județean Hunedoara. Am spus și voi spune tot timpul acest lucru, nimic din ce am enumerat mai sus nu ar fi fost posibil fără Consiliul Județean Hunedoara.

>>>>>>>>>>>> Citește articol întreg

(dialog cu ing. Haralambie VOCHIȚOIU director general la SC Euro Jobs București – Petroșani, fost senator – lider de grup în Parlamentul României)

 – Am aflat că dovediți mult entuziasm în activitatea zilnică. Este adevărat?

– Atunci când faci ce îți place, da, faci cu entuziazm. Eu, alături de colegii mei suntem implicați în derularea de proiecte cu ajutorul cărora ajutăm comunitatea să se dezvolte. Proiectele se derulează în aproape toată România și municipiul București. Persoanelor care în acest moment au dificultăți în dezvoltarea profesională pentru ocuparea unui loc de muncă calificat sau pentru a avansa pe un post mai bun li se oferă gratuit mai multe cursuri  de calificare/ recalificare sau chiar evaluări de competențe.

Furnizăm calificare pentru toate categoriile socio profesionale inclusiv pentru cadre didactice și cadre medicale.

De asemenea, suntem autorizați pentru prelucrare și arhivare documente – singura  arhivă din județ, în acest moment avem 1,7 km de spațiu de depozitare.

Am reușit să aducem digitalizarea și tehnologia Blockchain. Colegii mei au fost instruiți și acum pot spune că sunt familiarizați cu această nouă tehnologie care este viitorul în tot ce înseamnă documente, indiferent de domeniul de activitate.

– Cum stați cu politica? Pe ce „pedală” mai accelerați?

– Am făcut politică la cel mai înalt nivel, am cunoscut oameni importanți ai vieții politice și eu cred că în cei 4 ani în care am fost senator, fiind chiar la conducerea Senatului României, am făcut legi care au ajutat la creșterea veniturilor pensionarilor minieri, a jurnaliștilor, a celor din armată și chiar a polițiștilor comunitari.

Am inițiat statutul ceferiștilor, am instituit pensia minimă pentru agricultori, am fost alături și de iubitorii de animale în demersul lor de protejare a necuvântătoarelor.

În acest moment nu fac parte din niciun partid politic, dar sunt atent la tot ce se întâmplă pe scena politică.

Promit că voi susține din afara politicii oameni care îmi inspiră încredere, indiferent de culoarea politică.

– Cum vă mai implicați în viața comunității?

– Plătind salarii consistente, bonusuri și asigurând dezvoltarea personală și profesională la peste 100 de oameni care constituie grupul de colaboratori cel mai apropiat. Acești oameni au diverse activități și responsabilități.

Plătim lunar la ANAF și taxe locale, aproximativ 100.000 euro.

Am devenit prin munca noastră unul dintre cel mai mare contribuabil regional, Euro Jobs a devenit o firmă fanion pe piața forței de muncă din România și un jucător important în absorbția de fonduri Europene pentru entități publice și private.

De două ori pe an suntem implicați în plantarea de pomi fructiferi sau de brazi în zona Petrila la Pro Pescar unde peisajul face concurență cu Elveția. Acolo, noi am făcut un obicei de a planta pomi pentru a înfrumuseța zona, dar și de a ajuta la stabilizarea solului de steril depozitat de-a lungul timpului.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă oferim copiilor și persoanelor în vârstă pachete cu mici bucurii. Chiar dacă nu facem public aceste acțiuni, ele sunt deja un obicei al grupului nostru de colegi care se mobilizează și duc aceste pachete celor care au mai multă nevoie de ele.

– Care vă sunt gândurile de viitor?

– Vreau să ajungem în top 10 firme din România.

Vreau să mă bucur cât mai mult de familia mea restrânsă, să mă bucur de familia extinsă – colegii mei și să ne implicăm activ în comunitatea unde ne desfășurăm activitățile.

– Ce transmiteți din Valea Jiului, unde de altfel ați locuit, cititorilor noștri?

– Nu mai locuiesc de mult doar în Valea Jiului, dar  niciodată nu voi uita că mă trag din acestă zonă frumoasă, din județul Hunedoara, care după părerea mea este leagănul poporului român și le transmit tuturor cititorilor dumneavoastră cele mai bune gânduri și îndemnul să facă din acestă perioadă interesantă, cea mai mare oportunitate a vieții lor.

 

Au consemnat Ioan Vlad/ UZPR, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR