
La Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, sub genericul „Valențele culturale ale securității și sănătății în muncă” s-a desfășurat – după cum ne spunea Adrian Florin BOZDOG (foto), inspector șef, al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara – faza județeană a concursului organizat în cadrul campaniei naționale „Securitatea și sănătatea în muncă se învață în școală și se aplică toată viața” pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara și reprezintă un demers educațional deosebit de important, ajuns la cea de-a XV-a ediție la nivel județean și a XII-a ediție la nivel național, urmărind obiective esențiale pentru formarea tinerilor în domeniul securității și sănătății în muncă, printre care: identificarea, stimularea și promovarea elevilor cu aptitudini creative și interes sporit pentru acest domeniu de studiu; dezvoltarea competențelor elevilor prin activități de bune practici; dobândirea de cunoștințe suplimentare și familiarizarea cu metodele de studiu și literatura de specialitate; educarea tinerei generații încă de pe băncile școlii cu privire la importanța unui mediu de muncă sănătos și sigur, precum și crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piața muncii.



La această etapă județeană au participat 23 de echipe formate din câte doi elevi, provenind din ciclul inferior și superior al liceului, precum și din învățământul profesional, fiind coordonați de un cadru didactic. Aceștia au concurat în funcție de profilul studiat, în cadrul mai multor secțiuni, ceea ce a asigurat o competiție echitabilă și adaptată nivelului de pregătire.
Concursul a cuprins două probe esențiale. O probă teoretică, susținută individual, pe calculator, care a constat într-un test cu 20 de întrebări cu răspuns unic, menită să evalueze cunoștințele elevilor în domeniul securității și sănătății în muncă și o probă practică, unde elevii, lucrând în echipă, au trebuit să identifice riscurile dintr-un scenariu de muncă prezentat vizual și să aleagă echipamentul individual de protecție adecvat, într-un timp limitat.
Prin aceste probe, concursul nu a testat doar teoria, ci a pus accent pe aplicabilitate, pe capacitatea elevilor de a recunoaște pericolele și de a lua decizii corecte în situații reale de muncă.
Iată și echipele câștigătoare la cele cinci secțiuni:
- teoretică – ciclu inferior și superior, echipele Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligni” Simeria,
- tehnologică – ciclu inferior, echipa Colegiului Tehnic „Transilvania” Deva, ciclu superior, echipa Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,
- învățământ profesional, echipa Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie
Aceste echipe sunt calificate pentru etapa națională, care se va desfășura în perioada 22-24 mai 2026, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași.
Prin astfel de inițiative – sublinia consilierul CCRP, Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, Cristina CREȚ – școala devine un loc în care elevii nu doar învață, ci se pregătesc pentru viață, dezvoltând responsabilitate și conștientizare. Scopul final este formarea unor tineri bine informați, capabili să prevină riscurile și să contribuie la un mediu de muncă sigur.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR