
Într-o lume în continuă schimbare, în care mediul rural se confruntă adesea cu provocări legate de resurse și vizibilitate, Școala Gimnazială Bănița – susținea prof. Jitea Nicolae Andreea Simona (foto), în calitatea sa de director – demonstrează că pasiunea, implicarea și creativitatea pot transforma o comunitate mică într-un exemplu de bună practică.
Cu un număr de doar 59 de elevi și preșcolari, unitatea noastră reușește să se remarce printr-o gamă diversificată de activități extracurriculare menite să promoveze potențialul turistic al zonei.
De notat că un colectiv format din 13 cadre didactice a inițiat și desfășurat numeroase proiecte educative cu impact real în comunitate.
Unul dintre cele mai reprezentative proiecte a fost „Momârlanii de la Bănița – Cetatea Dacică”, prin care elevii au descoperit și valorificat tradițiile locale. În cadrul acestuia, copiii au participat la ateliere de cusut motive tradiționale și gravură în lemn, reușind să îmbine creativitatea cu patrimoniul cultural.
Toate activitățile de promovare au inclus realizarea de flyere, pliante și panouri stradale, dar și bannere amplasate pe gardul școlii, care ilustrează principalele obiective turistice din comună. Prin aceste inițiative, elevii au devenit adevărați ambasadori ai localității lor.

De asemenea, școala a organizat cercuri pedagogice la nivel județean, în cadrul cărora au fost realizate vizite la obiectivele turistice din zonă, oferind participanților o perspectivă autentică asupra valorilor locale. Școlile de vară și campaniile naționale de ecologizare au completat seria activităților, contribuind la formarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător.
Un element deosebit de apreciat este harta comunei Bănița, realizată de elevi în cadrul orelor de curs, în care sunt evidențiate principalele atracții turistice. Aceasta reprezintă nu doar un instrument educativ, ci și o dovadă a implicării active a copiilor în viața comunității.
Prin toate aceste inițiative, a conchis prof. Jitea Nicolae Andreea Simona, Școala Gimnazială Bănița dovedește că dimensiunea unei instituții nu este un impediment, ci o oportunitate de a crea legături puternice între educație, cultură și comunitate. Activitățile desfășurate sunt un exemplu clar de bune practici, care pot inspira și alte unități de învățământ din mediul rural.
Prin muncă, dedicare și spirit de echipă, cadrele didactice și elevii din Bănița reușesc să pună în valoare frumusețea și autenticitatea locului, contribuind la promovarea identității locale și la dezvoltarea turismului în zonă.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR