
• Dan Constantin, președinte al UZPR: „Acesta este un protocol care a apărut ca o dezvoltare firească a relațiilor pe care le au Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Am desfășurat acțiuni comune și am reușit nu numai să aducem în prim-plan o problemă spinoasă a profesiei noastre, ci și să contribuim la bunul mers al societății noastre pe drumul său european. Parteneriatele dintre UZPR și instituțiile publice constituie o bază a întăririi profesiei, dar și a susținerii reciproce a intereselor profesionale ale jurnaliștilor. Sperăm că această inițiativă va fi îmbrățișată și de alte instituții de presă prestigioase dn România”
• Robert Schwartz, președinte director general al SRR: „Este important acest protocol pentru deschiderea unei colaborări, îndreptându-ne atenția și spre presa independentă, pentru că doar împreună vom avea succes în a opri tăvălugul unor platforme toxice. Sunt ferm convins că parteneriatele de acest gen ne ajută pentru a opri efectele atât de cumplite ale știrilor false”




Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au semnat un Protocol de colaborare care întărește rolul mass-media în societatea românească.
Fiind cunoscute standardele foarte înalte la care funcționează cele două entități, noul acord este de natură să valorifice și mai mult potențialului ambelor părți pentru informarea corectă și profesionistă a opiniei publice.
Documentul a fost semnat de Dan Constantin, președinte al UZPR, și Robert Cristian Schwartz, președinte director general al SRR, în cadrul unui eveniment care a avut loc la sediul central al Societății Române de Radiodifuziune, din București. „Oficializăm astăzi o relație care era deja foarte strânsă, dar pe care o punem astăzi pe baze juridice clare. Acest parteneriat este gândit pentu protecția jurnaliștilor, pentru combaterea dezinformărilor și a fenomenului de fake-news și pentru protejarea surselor jurnaliștilor”, a spus Ruxandra Săraru, moderatorul evenimentului.
Acordul stabilește un cadru instituțional solid pentru derularea și promovarea unor proiecte comune în domeniul jurnalismului, care cuprinde schimburi de conținut jurnalistic la cele mai înalte standarde profesionale, partajarea de emisiuni, rubrici și știri de interes național, proiecte comune (conferințe, simpozioane, cursuri de specialitate, campanii media), colaborare pentru realizarea de materiale documentare și producții radiofonice.
Prezentă la evenimentul de semnare a parteneriatului dintre SRR și UZPR, Romina Surugiu, decan al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universități București, a menționat că sunt colegi și de la UZPR, și de la SRR, care predau cursuri ce le vădesc profesionalismul deplin, arătându-le studenților ce înseamnă rigorile profesiei de jurnalist. La rândul său, Claudia Nicolae, director general al Agerpres, s-a referit la importanța unor astfel de parteneriate, prezente și viitoare, pentru „apărarea știrilor reale și obiective”.
UZPR este cea mai mare organizație de breaslă din România, reunind peste 5.400 de membri – alături de jurnaliști profesioniști aflându-se reprezentanți de marcă ai mediului academic și socio-economic, numeroși specialiști în diverse domenii.
SRR este evidențiată ca reper de profesionalism și credibilitate în mass-media din România, păstrându-și poziția de lider național în ceea ce privește audiențele, grație conținutului de știri și analize obiective, stabilității, relevanței și menținerii încrederii publicului.












