Istoria presei din Timișoara este una dintre cele mai relevante oglinzi ale evoluției urbane din Banat. Spre deosebire de alte centre românești, presa nu apare aici ca expresie culturală sau militantă, ci ca instrument administrativ, într-un oraș de frontieră al Imperiului Habsburgic.

Prima publicație periodică timișoreană apare în limba germană, în 1771, sub titlul Temeswarer Nachrichten. În acel moment, Timișoara era Temeswar, un nod militar și administrativ imperial, iar presa funcționa în primul rând ca mijloc de comunicare oficială și comercială pentru burgul german.

Presa germană se consolidează în secolul al XIX-lea, prin titluri majore precum Temesvarer Zeitung (1852), care reflectă maturizarea vieții urbane și rolul central al comunității germane în structura orașului.

Presa în limba maghiară se afirmă mai târziu, odată cu schimbările politice aduse de Compromisul austro-ungar din 1867. În acest context apar publicații precum Temesvári Hírlap (1883), expresie a urbanizării și a politicilor administrative ale epocii dualiste.

Presa românească intră ultima în spațiul tipărit timișorean. Prima publicație românească stabilă este Luminătorul (1880), cu profil confesional și cultural. Apariția sa marchează intrarea comunității românești în tiparul urban prin educație și identitate, într-un oraș unde accesul instituțional fusese multă vreme limitat.

În anii următori, presa românească capătă tot mai multă consistență civică: Dreptatea (1894) și Poporul Român (1904) anunță maturizarea gazetăriei românești bănățene la începutul secolului XX.

Privită în ansamblu, cronologia comparată evidențiază un decalaj de peste un secol între începutul presei germane (1771) și apariția presei românești (1880). Acest fapt nu este un detaliu marginal, ci o cheie de lectură fundamentală: la Timișoara, presa a fost mai întâi voce a imperiului, apoi voce a comunităților și, în cele din urmă, voce a identității românești.

Istoria presei timișorene rămâne, astfel, o istorie a orașului însuși: un spațiu multietnic în care tiparul a fost, multă vreme, o formă de putere înainte de a deveni o formă de expresie publică.