La început de ianuarie, comunitatea din Mehadia și întreg Banatul Montan omagiază figura luminoasă a celui care a fost Protopopul Nicolae Stoica de Hațeg (1750–1832), personalitate polivalentă: preot militar, istoric, ctitor de școli și neobosit apărător al identității românești.

Născut la 20 februarie 1750, Nicolae Stoica de Hațeg a beneficiat de o educație aleasă în marile centre culturale ale vremii (Timișoara, Vârșeț, Carloviț), devenind ulterior primul confesor militar al Regimentului 13 de Grăniceri.

Moștenirea sa rămâne vie în special prin refacerea Bisericii din Mehadia. După ce sfântul lăcaș a fost ars de turci în 1788, protopopul a depus eforturi imense pentru rezidirea și înfrumusețarea sa, finanțând personal iconostasul de lemn.

Nicolae Stoica de Hațeg a fost ctitorul școlii primare naționale din Mehadia (1808) și autorul neprețuitei „Cronici a Mehadiei”, un document istoric esențial pentru înțelegerea sacrificiilor făcute de grănicerii bănățeni.

Prin activitatea sa, a reconfirmat Mehadia ca un centru de autoritate spirituală, un „scaun istoric” pe care locuitorii l-au apărat cu dârzenie de-a lungul secolelor.

Astăzi, la 194 de ani de la moartea sa (4 ianuarie 1832), ne plecăm fruntea în fața criptei sale din curtea bisericii, recunoscători pentru „bunul simț de a judeca lucrurile și locurile de însemnătate” pe care înaintașii noștri l-au avut.

Veșnică să îi fie pomenirea!

În cele ce urmează, propun o scurtă incursiune în istoria Mehadiei, având ca ghid pe preotul martir al Mehadiei, personalitate extrem de complexă a Mehadiei, dar și a Banatului Montan, despre care au curs și vor mai curge râuri de cuvinte elogioase: Iosif Coriolan Buracu (1888-1964). Printr-un text, extrem de precis și prețios, lăsat de acesta posterității și istoriografiei locale, Coriolan Buracu ne reamintește că pământul Mehadiei este unul prețios, încărcat de mulțime de vestigii, mărturii ale unei continuități milenare pe această vatră umană care dăinuie neclintită și astăzi. 

Titlul materialului este ,,Din trecutul bisericei ortodoxe române din Mehadia„, fiind publicat în anul 1928, în cadrul căruia un loc important îl ocupă desigur și personalitatea lui Nicolae Stoica de Hațeg, a cărui amintire o rememorăm azi, și în tot timpul ce va urma.

Înainte de a reda acest text, voi sintetiza, făcând în același timp câteva observații foarte importante, culese din aceste însemnări ale preotului Buracu. 

O primă informație prețioasă, referitoare la Nicolae Stoica de Hațeg, este casa din Mehadia în care s-a născut și apoi cea în care a locuit și a decedat. 

Așadar, aflăm că  ,,S’a născut la 20 Februarie 1750 în casa lui Marin Ibraitărul dela fântâna Posoda.” O identificare precisă este împiedicată de faptul că nu cunoaștem care dintre casele de la fântâna Posoda (nord, sau sud) a fost a lui Marin Ibraitărul, însă informația este prețioasă deschizând o pistă evidentă de documentare. O altă informație despre Nicolae Stoica de Hațeg, este cea privitoare la construirea unei noi case, în timpul vieții, în anul 1795 (la vârsta de 45 de ani): 

,,Protopopul Stoica zidi la 1795 temelia unei case, pe locul casei protopresbiterale de azi, și așează deasupra casa de bârne pe care o aduse dela Cornea în anul 1801 Mai. La staruința lui se începu la 1808 Septembrie 15 ziditea școalei primare naționale, în fața casei sale, pe locul hotelului Bervanger.„

Prin asocierea acestor două informații, din textul de mai sus, se poate desluși cu suficientă claritate amplasamentul acesteia, pe care astăzi se află un bloc de locuințe (Blocul 24).

O altă informație, extrem de prețioasă, este referitoare la prima biserică, din lemn, amplasată pe locul caselor Doboșan, case care au fost construite ulterior, undeva pe la sfârșitul secolului XIX. Despre aceste case și despre familia Doboșan voi reveni cu un alt articol, pentru a preciza cine a fost această familie, însă despre ,,casele Doboșan” precizez că acestea au fost amplasate pe locul de azi unde sunt construite blocurile din centru, din partea estică a șoselei, respectiv blocul cu nr. 30. Aceste case au aparținut, până la demolarea lor, Bisericii Ortodoxe Române din Mehadia, fiind demolate în anii ’80, în cadrul proiectului de sistematizare a localității, inițiate de Nicolae Ceaușescu, pentru a face loc blocurilor de locuințe, construite în aceeași perioadă, care deservesc comuna și astăzi. De asemenea, multe date prețioase ne oferă preotul Buracu și despre istoricul bisericii ortodoxe din Mehadia, un rol însemnat în istoria acesteia ocupându-l protopopul cronicar Nicolae Stoica de Hațeg: 

,,La 1737 era o biserică de lemn pe locul caselor Doboșan. Credincioșii stimulați de protopopi și preoți au făcut jertfe simțite ca șă zidească o biserică solidă, din piatră. Biserica de azi s’a zidit la anul 1780, 1781 s’a făcut turnul, 1781 lulie 21 s’a sfințit, 1782 s’a pus ceasornicul în turn, 1786 Iulie s’a început zugrăvirea, 1788 Septembrie fu arsă de Turci, 1794 sa acoperit din nou 1795 s’au făcut stranele, 1796 Mai 9 s’a sfințit din nou, sa făcut iconostasul de lemn cu cheltuiala protopopului Nicolae Stoica de Hațeg, s’au adus 2 clopote, 1798 s’au făcut 31 de scaune, 1799 jețul episcopului și dulapul pentru lumini, 31 jejuri pentru bărbați, etc. La 1838 Ianuarie 23 în urma unui cutremur puternic, biserica a suferit stricăciuni mari. La 1908 la stăruința preotului C. Dure sa pictat biserica din nou, de pictorul academic Simionescu din Lugoj. „

În continuare aflăm unele date și despre protopopul Dimitrie Jacobescu, o altă personalitate a Mehadiei, căruia i-am dedicat recent un articol, regăsindu-i locul de veci în cimitirul ortodox din Mehadia. Dimitrie Iacobescu, ca Protopop al Mehadiei a avut o prezență semnificativă în viața spirituală din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, jucând un rol activ în viața bisericească a regiunii și fiind implicat în evenimente importante ale epocii, precum reorganizarea bisericească și congresele naționale bisericești. A condus, ca protopop, timp de 22 de ani (1850 – 1872) Protopopiatul Mehadiei cu 44 de parohii și 52.415 credincioși (ex. anul 1865). Tot aici, aflăm despre rezistența locuitorilor Mehadiei prin împotrivirea mutării Protopopiatului (,,Tractului”) din Mehadia, la Orșova, la solicitarea preotului Mihail Popovici. Ulterior acestui moment, în care Mihail Popovici refuză ,,scaunul istoric” al Tractului Mehadia, acesta devine protopop al Orșovei. În acest context, precizez că ,,scaunul istoric al Tractului Mehadia” funcționa încă din anul 1726, aceasta întinzându-se ulterior până în anul 1928, după care Protopopiatul a fost mutat la Orșova ( C. Cilibia)

,,După el urmă blândul și evlaviosul Dimitrie Jacobescu, care lăsă atâtea amintiri prețioase în înima preoților săi. Muri la 1872 și fu înmormântat în cimitirul din Mehadia care se împrejmui la stăruința lui. Acestui om atât de blând fi urmă dârzul luptător naționalist Mihai Popovici, care nu se împăcă de loc cu gândul să șadă în Mehadia. Încercă să mute sediul tractatului la Orșova dar întâmpină o resistență legitimă din partea mehedinților cari nu se puteau împăca cu gândul ca, unica tradiție ce le a mai rămas din splendoarea trecutului, să se sfărâme așa de repede. Consistoriul Mitropolitan a dat câștig de cauză locuitorilor din Mehadia și preta Miloș fu invitat să și ocupe scaunul istoric. Nu primi și se mulțumi ca în intervalul dela 1876-1900 să rămână cu titlul de protopop și paroh al Orșovei.„

Închei această incursiune în trecut cu sentimentul că timpul nu a reușit să șteargă amprenta lăsată de Nicolae Stoica de Hațeg asupra Mehadiei. Fie că privim spre turla bisericii ridicate prin jertfa sa, fie că ne gândim la paginile Cronicii Mehadiei, figura sa rămâne un far călăuzitor. Prin mărturia preotului Coriolan Buracu, trecutul ne vorbește astăzi mai clar ca niciodată, cerându-ne un singur lucru: să prețuim pământul pe care călcăm și să nu uităm că suntem urmașii unor oameni care au pus credința și neamul mai presus de orice.
Veșnică să le fie pomenirea, în toate veacurile ce vor urma!

Constantin VLAICU/ UZPR 

Mehadia, 05.01.2026

–––––

Din trecutul bisericei ortodoxe române din Mehadia – de Coriolan Buracu. dir. Palatului Cultural din T. Severin

,, […] În calitatea sa de Ban a dat concursul pentru lățirea credinței calvine, înființând și în Mehadia o biserică calvină, pe locul numit până azi ,,biserica spartă” și ,,biserica ungurească“. Din această biserică se mai văd până azi zidurile până la ferestre. În anul 1737 era deja ruină. Probabil că a fost distrusă în războiul din 1717. În această biserică s’a găsit la 1822 o piatră de marmoră de 2 m.p. și 30 cm groasă, cu o inscripție romană, iar la 1823 niște ciobani au găsit 5 vase de argint, aurite pe dinlăuntru. Două, cele mai mari, aveau forma castroanelor de supă și se puteau încuia. În ele erau alte vase mai mici, în fund era sculptat un cerb, dansând. Vasul al 5-lea semăna cu un potir mic, cu un postament frumos. Aceste vase au fost bisericești. În jurul acestei biserici s-au mai găsit multe monede romane și grecești. Se poate, că de această biserică să se fi servit și romanii. 

Biserica. La 1737 era o biserică de lemn pe locul caselor Doboșan. Credincioșii stimulați de protopopi și preoți au făcut jertfe simțite ca șă zidească o biserică solidă, din piatră. Biserica de azi s’a zidit la anul 1780, 1781 s’a făcut turnul, 1781 lulie 21 s’a sfințit, 1782 s’a pus ceasornicul în turn, 1786 Iulie s’a început zugrăvirea, 1788 Septembrie fu arsă de Turci, 1794 sa acoperit din nou 1795 s’au făcut stranele, 1796 Mai 9 s’a sfințit din nou, sa făcut iconostasul de lemn cu cheltuiala protopopului Nicolae Stoica de Hațeg, s’au adus 2 clopote, 1798 s’au făcut 31 de scaune, 1799 jețul episcopului și dulapul pentru lumini, 31 jejuri pentru bărbați, etc. La 1838 Ianuarie 23 în urma unui cutremur puternic, biserica a suferit stricăciuni mari. La 1908 la stăruința preotului C. Dure sa pictat biserica din nou, de pictorul academic Simionescu din Lugoj. 

În anul 1796 Aprilie 29 se dă sesiune parohială de 34 jugere. Cimitirul de azi a fost împrejmuit la 1853. Cimitirele vechi erau în preajma bisericei calvine, un altul peste drum de colonia minelor, al 3-lea pe coastă până la 1830. Protopopiatul Mehadiei. Tractul Mehadia survine mai întâi prin documente, la anul 1726, și aparținea episcopiei Caransebeșului. La 1754 acest tract avea 41 parohii iar la 1757 numai 36. Sediul tractului dela început a fost Mehadia. Motivul foarte ușor de înțeles. Bătrânii au avut bunul simț de a judeca lucrurile și locurile de însemnătate din toate punctele de vedere. Nu puteau lăsa acest sat fără o autoritate bisericescă mai însemnată, ca recunoștiință pentru serviciile mari pe cari le-a adus în cursul vremurilor credinței și neamului nostru. Episcopia nu se mai putea reînființa, li s’a dăruit o autoritate următoare episcopului, protopop și sediul tractatului. Primul protopop cunoscut este Gheorghe Iliescu (Ilinescu) din 1745-1760 când trecut la Caransebeş unde muri în anul 1769. După el trebuie că a urmat un altul deși numele lui nu-l cunoaștem. De vreme ce tractul Mehadiei să pomenește în anul 1726 trebue că au fost și alții înaintea lui. Unde putem descoperi numele lor? Alt protopop cunoscut este Ștefan Dimitrievici. Nu putem preciza anul când a venit, dar știm că a stat în Mehadia până la 1795. Acestuia îi urmă Nicolaie Stoica nobil de Hațeg, fiul preotului Atanasie. S’a născut la 20 Februarie 1750 în casa lui Marin Ibraitărul dela fântâna Posoda. Avu parte de o creștere aleasă. La 1763 fu trimis la Timișoara unde urmă I an la școala sârbească, iar dela 1764-1769 la cea germană. Dela 1770-1773 urmă școala superioară din acel oraș, la 1774 teologia din Vârşet, iar la 1775 la Carloviți. În anul 1776 Februarie să căsători cu Natalia fiica protopopului Iliescu. Actul cununiei fu săvârșit de episcopul V. Popovici al Vârșețului. La 1777 este sfințit ca diacon iar la anul preot pentru Corni (Cornea). Izbucnind în anul 1778 războiul, fu orânduit ca preot militar al regimentulni de grăniceri Nr. 13, deci primul confesor militar al acestui regiment românesc și rămase în această calitate până la anul 1789. Cu ocazia venirii la Baile Herculane a 3 episcopi, la 1778: Petru Petrovici al Timișoarei, losif Ioanovici de Șacabenta al Vârșețului și loan loanovici al Bacichei, s’a oficiat sf. liturghie la 24 Iulie, subt umbra înaintea birtului mare (Intre hotelul Dacia și Hercule). Cu acest prilej la propunerea lui Stoica să luă decisiunea, ca să se zidească și o biserică, iar pe locul unde avea să se înalțe sf. locaș, ridicară cu molitve rostite de episcopi o cruce de piatră roșie la 12 Aug. pe locul unde stă pavilionul muzicei militare. Biserica să ridică pe același loc cu concursul protopopului și al preoților din Mehadia, iar la 15 August 1805 să sfinți de însuși episcopul losif de Sacabent. Fiind în toamna aceluiași an ploi torențiale, cupola să surpă la 2 Decembrie, iar la 19 Decembrie același an muri și episcopul care sfinți atâtea biserici. Protopopul Stoica zidi la 1795 temelia unei case, pe locul casei protopresbiterale de azi, și așează deasupra casa de bârne pe care o aduse dela Cornea în anul 1801 Mai. La staruința lui se începu la 1808 Septembrie 15 ziditea școalei primare naționale, în fața casei sale, pe locul hotelului Bervanger.

Dela acest protopop luminat au rămas mai multe lucrări de seamă, cari spre regretul nostru, în bună parte sunt pe la persoane particulare, fără să publice părțile însemnate. Numai regretatul Dr. Valeriu Braniște avea „Cronica Mehadiei“ care să ocupă cu transcrierea părților mai însemnate, din încredințarea Comisiunii monumentelor istorice, din Ardeal și Banat, spre a fi publicate în revista istorică dela Cluj. Așteptăm cu nerăbdare apariția lor, fiind convins că vor eși la lumina zilei date prețioase în legătură cu vitejia grănicerilor noștri, sacrificiile imense și puțina recunoștiință ce n’au primit-o. După o viață bogată în fapte, protopopul Stoica moare în vârstă de 82 de ani, la 4 Ianuarie 1832 și fu înmormântat în cripta pe care o zidi el, la anul 1808, în curtea bisericei. Tot acolo sunt înmormântați și frații săi, toți foști preoți în Mehadia. După Stoica veni Lazăr Radac, sârb de origine. La 1841 fu numit protopop al Caransebeșului, în locul lui lacob Popovici care veni la Méhadia. Dela Mehadia trecu la anul 1850 ca protopop al Oraviței. După el urmă blândul și evlaviosul Dimitrie Jacobescu, care lăsă atâtea amintiri prețioase în înima preoților săi. Muri la 1872 și fu înmormântat în cimitirul din Mehadia care se împrejmui la stăruința lui. Acestui om atât de blând fi urmă dârzul luptător naționalist Mihai Popovici, care nu se împăcă de loc cu gândul să șadă în Mehadia. Încercă să mute sediul tractatului la Orșova dar întâmpină o resistență legitimă din partea mehedinților cari nu se puteau împăca cu gândul ca, unica tradiție ce le a mai rămas din splendoarea trecutului, să se sfărâme așa de repede. Consistoriul Mitropolitan a dat câștig de cauză locuitorilor din Mehadia și preta Miloș fu invitat să și ocupe scaunul istoric. Nu primi și se mulțumi ca în intervalul dela 1876-1900 să rămână cu titlul de protopop și paroh al Orșovei. În acest restimp au fost numiți ca Administratori protoporesbiterali următorii: loan Stefanovici 1876-1880 și Dionisie Popovici dela 1886-1899. După moartea protopopului Mihail Popovici, întâmplată în anul 1910 scaunul protopresbiteral a rămas neocupat până la 1920. Ca administrator protopresbiteran fu numit savantul preot dela Rudăria, Dr.Sârbu, premiat cu premiul Năsturel al Academiei Române, pentru lucrarea sa valoroasă “Istoria lui Mihai Viteazul”.