


Deși un an greu, 2025 s-a încheiat prin acțiuni dătătoare de speranță! Prin activități menite să stârnească creativitatea și generozitatea tinerilor, empatia acestora atunci când vine vorba despre semeni aflați în situații mai puțin fericite, în stare de boală și suferință, mai ales acum, în perioada celei mai frumoase și îndrăgite sărbători a creștinității: Crăciunul!
În 18 decembrie 2025, Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa a avut inițiativa organizării unui Târg de Crăciun, iar banii rezultați să fie direcționați spre familii nevoiașe sau aflate în diverse dificultăți. Așadar, elevii școlilor bocșene, îndrumați de dascăli inimoși, în frunte cu directorul Dragoș Vasile, beneficiind de sprijinul părinților și bunicilor, au confecționat diferite produse pe care le-au prezentat spre vânzare în târg. Evident, întregul proiect a avut susținerea primarului Mirel Patriciu Pascu și al viceprimarului Bogdan Pop, care s-au alăturat acestei lăudabile inițiative și au sprijinit cu tot ce a fost necesar organizarea și buna desfășurare a târgului.




Fiind un proiect al celei mai importante instituții de învățământ din zona Bocșa – Liceul Teoretic „Tata Oancea” – comunitatea a fost receptivă și s-a alăturat într-un fel sau altul, iar rezultatul a fost unul extraordinar: elevii bocșeni au reușit să adune, în câteva ore, 28.000 lei, sumă pe care au decis s-o doneze proiectului județean „Muzică pentru viață”, campanie care are ca scop atragerea de fonduri pentru construirea unui spital oncologic la Reșița.
Voluntariatul bocșenilor în cadrul unor astfel de activități a continuat cu Târgul de Crăciun de la Bocșa, ed. a V-a, organizat de Primăria orașului în zona Bocșa Izvor, pe Insula „Paradis”. În perioada 19-20 decembrie 2025, pe insula „Paradis” s-a desfășurat Târgul de Crăciun, care a avut și o latură caritabilă: colegi din administrația locală au confecționat produse de sezon pentru a sprijini, într-o mică măsură, tratamentul colegei Ramona aflată în suferință.
Pe scena amenajată în Târgul de Crăciun de pe Insula „Paradis” au urcat grupuri de colindători de toate vârstele care, prin vers și cânt, au vestit sărbătoarea Nașterii Mântuitorului! Peste 500 de tineri de toate vârstele au adus, cu bucurie, colindul sfânt și bun la cea de-a V-a ediție a Târgului de Crăciun de la Bocșa!
Programele celor două seri au fost prezentate de tinere talentate ale locului: studenta Amelia Belgea și eleva Oana Sporea, iar deschiderea concertului de colinde a fost suținută de renumiții interpreți bocșeni: Andreea și Petrică Prefus.
Prin grija primarului Mirel Patriciu Pascu, firmele „Colini” și „Soil Plus” și-au asumat rolul de Moș Crăciun la această cea de-a V-a ediție a Târgului de Crăciun de la Bocșa!
Iată că, și în condiții mai dificile, comunitatea bocșană a dat dovadă de unitate și a reușit să se organizeze în realizarea unor evenimente importante care, în complexitatea lor, au avut același scop: în prag de sfinte sărbători ale Crăciunului să ofere o picătură de speranță celor aflați în suferință, vestind, prin viu grai, Nașterea Mântuitorului! „Hristos se naște! Slăviți-L!”
Crăciun fericit!