GABRIELA ȘERBAN: Rămas bun, maestre Radu Theodoru!

Luni, 9 decembrie 2025, s-a stins din viață scriitorul Radu Theodoru! Cumplită veste, pe care cu mare greutate am acceptat-o! Știu, s-a stins cu 40 de zile înainte de a împlini 102 ani, așadar, o vârstă înaintată, dar, precum părinții, unii oameni nu ar trebui să moară niciodată! Iar noi nu suntem pregătiți niciodată să acceptăm că și aceștia sunt muritori!

Mă leagă de maestrul Radu Theodoru o dragă și frumoasă prietenie! Pentru mine nu era „domnul general”, era „maestrul”, un mare scriitor, un mare român și un extraordinar prieten! 

Aveam să-l „întâlnesc” pe marele prozator Radu Theodoru în anul 2009, prin intermediul scrisorilor pe care domnia sa, cu recunoscuta-i generozitate, mi le trimitea. Nu-mi venea să cred că un scriitor atât de important în literatura română accepta să publice în revista bocșană! Cu scriitorul cunoscutelor romane istorice „Vulturul”, „Strămoșii”, „Muntele”, „Corsarul”, „Călărețul Roșu”, „Brazdă și paloș” eu purtam corespondență și aveam acceptul său să public fragmente din operele sale!

Apoi, în 2014 ne-a fost rânduit de către bunul Dumnezeu să ne și vedem! Maestrul a acceptat invitația de a se întâlni cu cititorii din Bocșa, cu echipa „Bocșa culturală”, chiar aici, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”! Împreună cu scriitorii Cornel Ungureanu, Ion Marin Almăjan și Titus Suciu am organizat un tur de promovare a cărților prozatorului Radu Theodoru, câteva frumoase întâlniri cu cititorii din întreg Banatul.

Toate acestea au fost pe placul maestrului, i-au bucurat sufletul care tânjea după plaiurile bănățene (ceea ce va și consemna în viitoarele sale cărți de mărturii și mărturisiri, o autobiografie în două volume intitulată „O viață fără fard”, apărută la editura „Paco” din București în 2020).

Generos și prietenos din fire, maestrul Radu Theodoru, care a prins drag de noi, ne-a invitat să-l vizităm la Grădiștea, în căsuța desprinsă din povești, cu boltă de viță de vie.

Am păstrat legătura, vorbind telefonic și trimițând, reviste și cărți de apariție recentă, iar în 2018 a fost pentru prima dată când l-am vizitat pe maestru la Grădiștea! Întorcându-ne de la mare, ne-am abătut din drum și l-am vizitat pe maestru în sanctuarul său, în casa-muzeu de la Grădiștea! De atunci, ne-am făcut un obicei ca, în fiecare vară, când ne întorceam de la mare, să tragem o fugă și la Grădiștea!

În ultimii ani, și în luna ianuarie, când ne întorceam de la Gala UARF, fiind și ziua maestrului Radu Theodoru, ne abăteam pe la Grădiștea să-l sărbătorim! În 2024, când maestrul împlinea venerabila vârstă de 100 de ani, am avut onoarea și bucuria să ne ne aflăm între invitații domniei sale la un eveniment de excepție unde am cunoscut frumoasa familie Theodoru, precum și o seamă de oameni de toată isprava, familia AGART (Asociația General Aviator Radu Theodoru).

Ultima întâlnire am avut-o în 15 august 2025, pentru că „vara nu e vară fără voi” spunea maestrul cu o bucurie molipsitoare! Nu bănuiam că va cea din urmă revedere. Se simțea bine, era în vervă, era, ca de obicei, îngrijorat de starea țării sale, de viitorul tinerilor, dar nu se lamenta, era optimist, era încrezător în tinerii educați și în românii care încă își iubesc țara și-și apără valorile. Vorbea cu însuflețire despre cărți, despre marii scriitori de ieri și de azi, despre cât de talentați sunt mai tinerii noștri scriitori români și cât de frumos ne reprezintă literatura română în afara țării.  Întreba și vorbea despre prietenii săi scriitori din Banat cu aleasă căldură și admirație! Ii iubea și stima mult pe Cornel Ungureanu, pe Ion Marin Almăjan, pe Gheorghe Jurma, pe Stela Boulescu, pe Titus Suciu, pe Vasile Bogdan, pe preotul Doru Melinescu, pe Ioanichie, de fiecare în parte mă întreba și pentru fiecare avea un cuvânt de apreciere.

Când s-a stins Cornel Ungureanu, primul gând mi-a zburat la Radu Theodoru! Dar nu l-am sunat. Nu am putut să-i dau eu vestea. Însă nici nu mi-am imaginat că, la nici o lună mai târziu, aveau să fie plecați amândoi.  

Maestrul Radu Theodoru a fost lucid până la ultima suflare. Și tot până atunci și-a iubit țara și neamul, precum și credința sa ortodoxă! Cu o zi înainte de a-și da obștescul sfârșit, și-a sunat duhovnicul și l-a chemat pentru o ultimă spovedire și sfântă împărtășanie!  

Trupul neînsuflețit a fost depus la Mănăstirea Comana, județul Giurgiu, locul său de suflet, locul în care maestrul Radu Theodoru a organizat nenumărate lansări de cărți și întâlniri culturale! Tot aici își va dormi și somnul de veci, fiind înmormântat vineri, 12 decembrie 2025, ora 12,00.

Cu greu ne luăm rămas bun de la dragul nostru prieten, de la acest mare OM care întotdeauna ne-a însuflețit, ne-a bucurat sufletul și ne-a umplut inima cu optimismul său molipsitor! Am avut perioade în care eu eram cea dezamăgită de vremuri, de oameni… iar domnia sa mă îmbărbăta și-mi spunea să nu-mi pierd încrederea, fiindcă toate relele sunt trecătoare, doar faptele bune sunt trainice, iar Dumnezeu e mare și puterea Lui nemăsurată! L-am ascultat și bine am făcut!

Rămas bun, maestre Radu Theodoru! Vă mulțumim, și eu și „mustăciosul”, pentru fiecare povață și pentru fiecare clipă petrecută împreună! Fără să vreau, îmi vin în minte versurile poetului George Coșbuc: 

„Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.”

Să vă fie somnul lin, maestre general de aviație Radu Theodoru, leul nostru drag și scriitor nemuritor!

GABRIELA ȘERBAN

EVENIMENT:

Simpozionul Internațional de Arheologie și Istorie

– In memoriam Constantin Daicoviciu –

În perioada 9 – 11 decembrie 2025, la Caransebeș, în organizarea Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, s-a desfășurat cea de-a LI-a ediție a Simpozionului Internațional de Arheologie și Istorie – In memoriam Constantin Daicoviciu.

Ediția acestui an a fost consacrată comemorării profesorului și arheologului Gheorghe Lazarovici  (1941 – 2025), personalitate emblematică a arheologiei românești, născut la Reșița și decedat la Cluj-Napoca.

Și această ediție a Simpozionului și-a propus un complex de evenimente constând în lansări de cărți, omagieri ale unor personalități și  o sesiune de comunicări științifice menită să promoveze dialogul interdisciplinar, să faciliteze schimbul de idei și să ofere un cadru academic pentru prezentarea celor mai recente rezultate ale cercetării în domeniile arheologiei, istoriei, etnografiei și disciplinelor conexe.

Deschiderea Simpozionului a avut loc la sediul Muzeului din Caransebeș miercuri, 10 decembrie 2025, și a debutat cu câteva cuvinte de salut din partea organizatorilor, dar și a unor invitați speciali, moderator fiind chiar amfitrioana principală, Diana Țârdea, managerul instituției gazdă.

În această primă parte a evenimentului invitații au avut bucuria participării la câteva momente speciale pregătite cu minuțiozitate de către organizatori: omagierea istoricului Adrian Ardeț la ceas aniversar prin editarea și prezentarea  cărții „In honorem Adrian Ardeț. Omagiu la 65 de ani” (Cluj-Napoca: Mega, 2024); omagierea istoricului Costin Feneșan, om al locului și remarcabilă personalitate în domenii ale istoriei prin editarea și lansarea volumului „Banatul văzut de străini 1770 – 1800 = The Banat as Seen by Strangers 1770 – 1800 = Das Banat in der Sicht Fremder 1770 – 1800” (Timișoara: Editura de Vest, 2025); comemorarea ilustrului istoric și arheolog Constantin Daicoviciu (născut la Căvăran și decedat la Cluj-Napoca) precum și comemorarea renumitului arheolog Gheorghe Lazarovici în prezența soției sale, Magda Cornelia Lazarovici.  Alese cuvinte au fost rostite de Florin Bogdea, citymanagerul primăriei municipiului Caransebeș, arhimandrit Casian Rușeț, reprezentant al Episcopiei Caransebeșului, Radu Ardevan, profesor emerit dr. la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și  Ana Iovănescu din partea Editurii de Vest Timișoara.

Un moment emoționant și de reală importanță a venit din partea primarului comunei Berliște, Nicolae Orăviceanu, care a înmânat dnei. Magda Cornelia Lazarovici o distincție onorifică, conferită, postmortem, istoricului Gheorghe Lazarovici, și anume „Titlul de Cetățean de Onoare” al comunei Berliște.

Deosebit de interesante și atractive s-au dovedit a fi prezentările din această primă parte a zilei oferite de istoricii omagiați: Adrian Ardeț și Costin Feneșan, care au conturat excepționale portrete ale dascălilor și prietenilor lor: Constantin Daicoviciu și Gheorghe Lazarovici.

Această primă parte – de deschidere – a Simpozionului s-a încheiat cu sesiuni de autografe și fotografii, la eveniment participând istorici, oameni de cultură, scriitori, specialiști în diferite domenii, veniți din județ, din țară și de peste hotare și bucuroși de reîntâlnirea cu diverși prieteni, colegi, colaboratori.

Evident că au urmat lucrările simpozionului, sesiunea de comunicări structurată printr-un amplu program bine stabilit.

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa a fost onorată cu invitația la acest Simpozion Internațional de excepție, participând, în deschidere, la momentele prezentărilor de cărți, omagierea personalităților și comemorarea iluștrilor dispăruți. A fost o mare bucurie reîntâlnirea cu oameni dragi, prieteni vechi ai bibliotecii bocșene, precum: dr. Constantin Brătescu, dr. Costin Feneșan, dr. Ovidiu Roșu, dr. Adrian Ardeț, dr. Ioan Cojocariu, dr. Casian Rușeț, dr. Nicolae Orăvicean, prieteni de la Mehadia, din Caransebeș și, evident, din Reșița. Au fost întâlniri extraordinare pentru care se cuvine să-i mulțumesc Dianei Țârdea, managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță.

Reîntoarsă la Bocșa cu un braț de cărți primite în dar de la dl. prof. Costin Feneșan, am avut curiozitatea să caut în bibliotecă volume ale istoricilor comemorați. Nu am găsit prea multe, dar am găsit două titluri în fondul special de documente, cărți cu autograf: „Cetatea dacică de la Piatra Roșie”, monografie arheologică realizată de Constantin Daicoviciu (Editura Academiei Republicii Populare Române, 1954); pe pagina de titlu se află dedicația autorului către dr. A. Betz[1], datată 1956; cel de-al doilea volum aparține lui Hadrian Daicoviciu, fiul lui C. Daicoviciu, este o ediție revăzută și completată din „Dacii”, apărută la București: Editura Enciclopedică Română, 1972, în colecția Enciclopedia de buzunar. Seria „Sinteze”. Pe pagina de gardă se află o dedicație a autorului, în limba germană, către un membru al familiei Betz, Arthur Betz, datată 1972.

Iată, două lucrări importante, sub multe aspecte, în fondul de documente  al bibliotecii bocșene, cărora li se alătură cu cinste cele două volume semnate astăzi de istoricii Costin Feneșan și Adrian Ardeț!   


[1] Probabil Albert Betz, fizician german, pionier al tehnologiei turbinelor eoliene (1885 – 1968)