Luni, 9 decembrie 2025, s-a stins din viață scriitorul Radu Theodoru! Cumplită veste, pe care cu mare greutate am acceptat-o! Știu, s-a stins cu 40 de zile înainte de a împlini 102 ani, așadar, o vârstă înaintată, dar, precum părinții, unii oameni nu ar trebui să moară niciodată! Iar noi nu suntem pregătiți niciodată să acceptăm că și aceștia sunt muritori!
Mă leagă de maestrul Radu Theodoru o dragă și frumoasă prietenie! Pentru mine nu era „domnul general”, era „maestrul”, un mare scriitor, un mare român și un extraordinar prieten!
Aveam să-l „întâlnesc” pe marele prozator Radu Theodoru în anul 2009, prin intermediul scrisorilor pe care domnia sa, cu recunoscuta-i generozitate, mi le trimitea. Nu-mi venea să cred că un scriitor atât de important în literatura română accepta să publice în revista bocșană! Cu scriitorul cunoscutelor romane istorice „Vulturul”, „Strămoșii”, „Muntele”, „Corsarul”, „Călărețul Roșu”, „Brazdă și paloș” eu purtam corespondență și aveam acceptul său să public fragmente din operele sale!
Apoi, în 2014 ne-a fost rânduit de către bunul Dumnezeu să ne și vedem! Maestrul a acceptat invitația de a se întâlni cu cititorii din Bocșa, cu echipa „Bocșa culturală”, chiar aici, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”! Împreună cu scriitorii Cornel Ungureanu, Ion Marin Almăjan și Titus Suciu am organizat un tur de promovare a cărților prozatorului Radu Theodoru, câteva frumoase întâlniri cu cititorii din întreg Banatul.
Toate acestea au fost pe placul maestrului, i-au bucurat sufletul care tânjea după plaiurile bănățene (ceea ce va și consemna în viitoarele sale cărți de mărturii și mărturisiri, o autobiografie în două volume intitulată „O viață fără fard”, apărută la editura „Paco” din București în 2020).
Generos și prietenos din fire, maestrul Radu Theodoru, care a prins drag de noi, ne-a invitat să-l vizităm la Grădiștea, în căsuța desprinsă din povești, cu boltă de viță de vie.
Am păstrat legătura, vorbind telefonic și trimițând, reviste și cărți de apariție recentă, iar în 2018 a fost pentru prima dată când l-am vizitat pe maestru la Grădiștea! Întorcându-ne de la mare, ne-am abătut din drum și l-am vizitat pe maestru în sanctuarul său, în casa-muzeu de la Grădiștea! De atunci, ne-am făcut un obicei ca, în fiecare vară, când ne întorceam de la mare, să tragem o fugă și la Grădiștea!
În ultimii ani, și în luna ianuarie, când ne întorceam de la Gala UARF, fiind și ziua maestrului Radu Theodoru, ne abăteam pe la Grădiștea să-l sărbătorim! În 2024, când maestrul împlinea venerabila vârstă de 100 de ani, am avut onoarea și bucuria să ne ne aflăm între invitații domniei sale la un eveniment de excepție unde am cunoscut frumoasa familie Theodoru, precum și o seamă de oameni de toată isprava, familia AGART (Asociația General Aviator Radu Theodoru).
Ultima întâlnire am avut-o în 15 august 2025, pentru că „vara nu e vară fără voi” spunea maestrul cu o bucurie molipsitoare! Nu bănuiam că va cea din urmă revedere. Se simțea bine, era în vervă, era, ca de obicei, îngrijorat de starea țării sale, de viitorul tinerilor, dar nu se lamenta, era optimist, era încrezător în tinerii educați și în românii care încă își iubesc țara și-și apără valorile. Vorbea cu însuflețire despre cărți, despre marii scriitori de ieri și de azi, despre cât de talentați sunt mai tinerii noștri scriitori români și cât de frumos ne reprezintă literatura română în afara țării. Întreba și vorbea despre prietenii săi scriitori din Banat cu aleasă căldură și admirație! Ii iubea și stima mult pe Cornel Ungureanu, pe Ion Marin Almăjan, pe Gheorghe Jurma, pe Stela Boulescu, pe Titus Suciu, pe Vasile Bogdan, pe preotul Doru Melinescu, pe Ioanichie, de fiecare în parte mă întreba și pentru fiecare avea un cuvânt de apreciere.
Când s-a stins Cornel Ungureanu, primul gând mi-a zburat la Radu Theodoru! Dar nu l-am sunat. Nu am putut să-i dau eu vestea. Însă nici nu mi-am imaginat că, la nici o lună mai târziu, aveau să fie plecați amândoi.
Maestrul Radu Theodoru a fost lucid până la ultima suflare. Și tot până atunci și-a iubit țara și neamul, precum și credința sa ortodoxă! Cu o zi înainte de a-și da obștescul sfârșit, și-a sunat duhovnicul și l-a chemat pentru o ultimă spovedire și sfântă împărtășanie!
Trupul neînsuflețit a fost depus la Mănăstirea Comana, județul Giurgiu, locul său de suflet, locul în care maestrul Radu Theodoru a organizat nenumărate lansări de cărți și întâlniri culturale! Tot aici își va dormi și somnul de veci, fiind înmormântat vineri, 12 decembrie 2025, ora 12,00.
Cu greu ne luăm rămas bun de la dragul nostru prieten, de la acest mare OM care întotdeauna ne-a însuflețit, ne-a bucurat sufletul și ne-a umplut inima cu optimismul său molipsitor! Am avut perioade în care eu eram cea dezamăgită de vremuri, de oameni… iar domnia sa mă îmbărbăta și-mi spunea să nu-mi pierd încrederea, fiindcă toate relele sunt trecătoare, doar faptele bune sunt trainice, iar Dumnezeu e mare și puterea Lui nemăsurată! L-am ascultat și bine am făcut!
Rămas bun, maestre Radu Theodoru! Vă mulțumim, și eu și „mustăciosul”, pentru fiecare povață și pentru fiecare clipă petrecută împreună! Fără să vreau, îmi vin în minte versurile poetului George Coșbuc:
„Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.”
Să vă fie somnul lin, maestre general de aviație Radu Theodoru, leul nostru drag și scriitor nemuritor!
UZPR CARAS SEVERIN 