Astăzi, la doar câteva zile după ce am sărbătorit Ziua Națională, avem datoria de onoare să ne îndreptăm gândul către unul dintre cei care au făcut posibilă România Mare aici, în Banatul Montan. Se împlinesc astăzi 181 de ani de când, în casa locotenentului Nestor Cena din Mehadia, vedea lumina zilei cel care avea să devină un simbol al demnității românești: Generalul Nicolae Cena.

Nu este o simplă aniversare calendaristică, ci un moment de reculegere în fața unui destin exemplar. Nicolae Cena nu a fost doar ofițerul strălucit care a impresionat Viena, ci a fost, înainte de toate, românul care a refuzat titlurile nobiliare imperiale pentru că își cunoștea deja noblețea strămoșească.

Fie ca amintirea lui să fie o făclie vie pentru noi, cei de azi, care avem obligația să nu lăsăm praful uitării să se aștearnă peste numele ctitorilor de țară.

Constantin VLAICU, Mehadia, 03 decembrie 2025

Născut la Mehadia la 3 decembrie 1844, fiu al locotenentului de grăniceri Nestor Cena și al Saftei, generalul Nicolae Cena rămâne peste timp una dintre cele mai marcante personalități dăruite lumii de către localitatea noastră. Destinul său a fost unul de excepție, împletind rigoarea militară cu pasiunea pentru istorie și devotamentul pentru cauza națională.

Nicolae Cena a atins culmile ierarhiei militare, deținând cel mai înalt grad accesibil unui român în Armata Imperială și Regală Austro-Ungară (Feldmarschalleutnant), iar după Marea Unire a fost încadrat ca general de divizie în Armata Regală Română. Vocația sa pedagogică s-a manifestat prin îndeplinirea funcției de director al școlilor militare din Marburg, Kamenița (Kamenitz) și Timișoara, unde a format generații întregi de ofițeri.

​În plan politic, a jucat un rol providențial în perioada tulbure de la sfârșitul Primului Război Mondial. A fost ales președinte al Comitetului Național Român din districtul Mehadia, organism politico-administrativ esențial care a gestionat tranziția și a susținut cauza reîntregirii teritoriilor românești. Acest comitet a funcționat între aprilie 1918 și februarie 1919.

​După instalarea administrației românești și destrămarea Imperiului, generalul Cena a avut onoarea de a fi numit primul director român al stațiunii Băile Herculane, gestionând cu competență „perla” turismului bănățean.

După pensionarea sa din 1908 și retragerea în satul natal, Nicolae Cena nu a ales odihna, ci s-a dedicat unei munci asidue de cercetare. Pasionat de trecutul roman al locurilor, a efectuat săpături arheologice, în special la Castrul de la Praetorium (AdMediam).

Rezultatele muncii sale nu au rămas anonime: a construit machete și a întocmit comunicări științifice valoroase, una dintre ele fiind prezentată chiar la Academia de Științe din Viena, la 17 mai 1911.

Colecția sa impresionantă de vestigii a stat la baza înființării, în anul 1924 (la doi ani după moartea sa), a Muzeului de Istorie din Băile Herculane, instituție care astăzi îi poartă cu mândrie numele.

Generalul a fost un stâlp al comunității, membru activ în societatea ASTRA și susținător al Societății Femeilor Române Ortodoxe. A fost întemeietorul „Casinei Culturale” din Mehadia – precursorul Căminelor Culturale de mai târziu. Ca un omagiu adus acestei inițiative, Căminul Cultural din Mehadia îi poartă astăzi numele.

Un episod definitoriu pentru caracterul său este cel relatat de sursele vremii: datorită prestanței și carierei sale, autoritățile de la Viena i-au propus ridicarea la rangul de nobil al Imperiului. Răspunsul generalului a fost unul antologic, refuzând titlul cu mirarea: „…de a nu se fi știut încă în Austria că, fiind el român din moși-strămoși, noblețea o avea prin naștere” (citat din Liviu Jurchescu).

Pentru meritele sale, a fost distins cu decorații importante: Ordinul Coroana de Fier (clasa a III-a), Crucea de Merit Militar și Signum Laudis. Recunoașterea supremă a venit la 2 decembrie 1921, când Regele Ferdinand I al României l-a decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofițer.

Generalul s-a stins din viață la 14 martie 1922. Din necunoscute motive, nu și-a întemeiat o familie și nu a lăsat urmași direcți, însă ne-a lăsat tuturor moștenire demnitatea sa de român adevărat.

Trupul său a fost înhumat inițial în cimitirul ortodox din Mehadia, alături de părinți. Din păcate, uitarea s-a așternut peste mormântul său, care, în anul 2011, ajunsese într-o stare deplorabilă. Acest fapt a fost semnalat de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, la recomandarea fermă, din acea vreme, a istoricului Dr. Costin Feneșan. 

La inițiativa lui Petniceanu, cu sprijinul administrației locale și a primarului în funcție la acea dată-Iancu Panduru, cu binecuvântarea Episcopiei Caransebeșului, s-a demarat procesul de reparație morală. Prin implicarea categorică a preotului paroh Ciprian Danci Zărescu, osemintele generalului au fost deshumate și reînhumate cu onoruri în anul 2011, în curtea Bisericii Ortodoxe din Mehadia.

Un an mai târziu, pe 25 martie 2012, la locul reînhumării a fost dezvelit un monument impunător, menit să amintească trecătorilor că aici își doarme somnul de veci un „General al Neamului și al Reîntregirii lui”.

Constantin VLAICU

,,Cronica Mehadiei”, nr.4/2022