Un medic român distins cu Ordinul Imperiului Britanic. Nistor Becia: „Țara Galilor m-a primit cu brațele deschise” –

de Ioan Iacob

În decembrie 2024 se împlinește un an de la învestirea dumneavoastră în funcția de Consul Onorific al României în Țara Galilor. Dacă ar fi să menționați câteva repere ale acestui an, care ar fi acestea?

– În luna aprilie 2024, am avut onoarea de a deveni Consul Onorific al României în Țara Galilor. Acest rol este dedicat consolidării relațiilor bilaterale dintre România și Țara Galilor și presupune colaborarea directă cu Ambasada României de la Londra, respectiv, cu Excelența Sa, Ambasadorul României. Aș dori să subliniez că activitatea unui Consulat Onorific nu include rezolvarea problemelor administrative, cum ar fi pașapoartele sau actele de stare civilă, acestea fiind responsabilitatea Consulatului General din Londra.

În doar câteva luni de activitate, am reușit să reprezint România la cel mai înalt nivel în societatea galeză. Datorită profesiei mele, aceea de psiholog, aveam deja conexiuni strânse cu Guvernul Galez, autoritățile locale și reprezentanți ai Familiei Regale Britanice. Prin noua mea funcție, am oficializat aceste relații, fiind primit cu multă deschidere și cu respect.

Un moment important a fost inițierea unor proiecte de educație civică pentru comunitatea românească, în parteneriat cu autoritățile galeze. Totodată, sunt deosebit de mândru de lansarea, pe data de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, a ONG-ului numit Diaspora Medicală. Acesta își propune să creeze colaborări între sistemele de sănătate din România și Marea Britanie. Evenimentul de lansare, desfășurat în localitatea Swansea, a reunit medici din România și parteneri galezi, demonstrând interesul comun pentru dezvoltarea acestui proiect.

De asemenea, am sprijinit Ambasada României și Consulatul General în organizarea alegerilor și în rezolvarea unor cazuri speciale ale cetățenilor români din Țara Galilor. Este important să menționez că rolul meu este onorific, fără vreo remunerație, iar activitatea mea se desfășoară în limita timpului disponibil, pe lângă îndatoririle mele profesionale.

Regretatul Președinte al UZPR, Doru Dinu Glăvan a avut un impact important asupra carierei dumneavoastră. Cum l-ați cunoscut și ce ne puteți spune despre Filiala UZPR din Marea Britanie?

– Doru Dinu Glăvan a fost, fără îndoială, un mentor spiritual pentru mine. Ne-am cunoscut în România, unde cariera și personalitatea sa m-au inspirat profund. În momentul în care am decis să mă mut în Marea Britanie, el a fost unul dintre oamenii care mi-au oferit sprijin și m-au încurajat.

Filiala UZPR din Marea Britanie a luat naștere în urma unei vizite pe carea efectuat-o în Țara Galilor. Împărtășea o viziune clară pentru extinderea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la nivel internațional și era pasionat de înțelegerea drepturilor și suportului oferit jurnaliștilor britanici. Cu sprijinul său, am inițiat acest proiect, care acum este într-un proces continuu de dezvoltare. Sper că această moștenire va deveni o sursă de inspirație, iar noul președinte al filialei și comitetul de conducere vor duce mai departe cu dedicare această misiune valoroasă.

Ce vă leagă de Țara Galilor și care este povestea venirii dumneavoastră aici?

– După 17 ani petrecuți aici, pot spune cu sinceritate că Țara Galilor este țara mea adoptivă. Este locul care mi-a oferit șansa de a-mi pune în valoare potențialul, de a construi o carieră și de a dezvolta relații interumane care m-au transformat profund.

Țara Galilor m-a primit cu brațele deschise, iar conexiunile profesionale și personale pe care le-am creat mă fac să simt că aparțin acestui loc. Este o poveste despre oportunități, muncă asiduă și despre bucuria de a contribui la o comunitate care m-a inspirat și continuă să mă inspire.

–  Ați fost recent distins cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic (MBE). Ce a însemnat această recunoaștere pentru dumneavoastră?

– Această distincție este o onoare foarte mare pentru mine și o recunoaștere a muncii mele ca psiholog, dar nu numai. Momentul în care am primit titlul din mâinile Alteței Sale Regale, Prințul de Wales, la Castelul Windsor, a fost unul de neuitat.

Mă simt privilegiat să fac parte din grupul restrâns de români care au avut onoarea de a primi o astfel de distincție. Este un simbol al succesului care demonstrează că excelența nu cunoaște granițe. Sper ca acest succes să inspire alți români să-și urmeze visele și să contribuie pozitiv în comunitățile lor.

Cum vedeți rolul culturii și a jurnalismului în relațiile bilaterale dintre România și Marea Britanie?

– Cultura și jurnalismul sunt esențiale pentru păstrarea identității noastre naționale și pentru construirea unor punți între comunități. Cred cu tărie că jurnaliștii români din diaspora joacă un rol vital în sprijinirea integrării comunității românești, păstrând în același timp vii valorile și tradițiile noastre. Prin colaborări strânse cu autoritățile române și britanice, putem dezvolta inițiative care să informeze, să inspire și să conecteze.

Există o întrebare care ați fi dorit să vă fie adresată?

– Recent, mulți m-au întrebat unde mă văd peste 5 sau 10 ani. Este greu de spus ce va aduce viitorul, dar un lucru este cert: îmi doresc să rămân conectat cu România și să contribui activ în domeniul meu, fie din diaspora, fie direct din țară.

Ce mesaj doriți să transmiteți românilor pentru anul 2025?

– Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături și m-au sprijinit. Pe toți vă îndemn să visați cu curaj, să nu uitați de unde ați plecat și să continuați să contribuiți, oricât de mică ar părea schimbarea pe care o faceți.

Vă doresc Sărbători Fericite și un An Nou, plin de bucurii și sănătate! La mulți ani, oriunde v-ați afla!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.