• UZPR

Revăd după multă vreme modesta publicație gândită și realizată printr-un elan de nedescris de către câțiva intelectuali ai urbei caransebeșene, într-un moment istoric unic. Fiecare gândisem până atunci și sperasem că și dictatura ceaușistă va fi înlăturată din România, precum se petrecuse în celelalte țări ale lagărului sovietic. Însă evenimentele cu adevărat eroice și deopotrivă tragice din Timișoara au devenit exemplul viu de cum poate fi schimbată soarta unei țări îngenunchiate. De aci îmbărbătarea noastră.

Caransebeșenii, care aflaseră prin varii mijloace de freamătul revoluționar care cuprinsese țara, se aflau încă din 21-22 decembrie 1989 în Noua Românie și așteptau doar căderea regimului ceaușisto-comunist.

După apariția și răspândirea apelului care îndemna la păstrarea ordinii și liniștii în oraș, la apărarea bunurilor publice și private, a vieții cetățenilor, la reluarea activității în unitățile productive, toate acestea supuse unui comandament de decenii visat, că aparținem Europei civilizate, mănunchiul de intelectuali ai locului a hotărât să dea viață unei modeste publicații, niciunul dintre noi neavând experiență gazetărească, recurgând la bunăvoința și atașamentul tipografilor locali.

Titlul publicației, Caransebeșul liber, a venit de la sine, iar articolele scurte și apelurile scrise după cât era de șlefuit condeiul fiecăruia, au mărturisit sincerul atașament pentru schimbare, pentru Libertate, libertate de gândire și exprimare fără cenzură, pentru Democrație și pentru așezarea noastră alături de valorile europene, deoarece contribuția înaintașilor noștri la cultura europeană fusese însemnată, dar s-a vrut- sub dictatură-definitiv ignorată.

A fost nevoie să apelăm la toți locuitorii orașului: tineri și mai vârstnici, dascăli ai școlilor, oameni din uzine și slujitori ai pământului, la cei în haina militară, ca să ne așezăm pe făgașul normalității, întrerupt brutal în anii 1944-1947 din ordinul ocupantului sovietic.

Dacă numărul 1 din Caransebeșul liber a apărut în sfânta zi de Crăciun, cel de al doilea număr, cel din 27 decembrie 1989 aducea și în scris vestea judecării cuplului Ceaușescu, moment considerat de noi ca al eliberării depline de comunism. Numărul 3, cel din 6 ianuarie 1990, a apărut cu alt titlu, Lumina, tot în două pagini, căci era criză de hârtie și ne era asigurată pe gratis de către tipografi. Gazeta aceasta, așa modestă cum a fost, era căutată de către cetățeni, ei înșiși căutând normalitatea pe stradă, la locurile de muncă, cu ocazia întâlnirilor, devenite locuri de dezbateri și ale spălării de ură, ceea ce ziarul a redat prin efortul colegilor de atunci Petru Bona, Maria Aron, Constantin Șovre…

Foto din colecția prof. Martin Olaru