CĂPITAN CONSTANTIN RUJA

*Marele taragotist Luță Ioviță, în războiul mondial din 1917 a fost ordonanță la locotenentul Ruja Constantin de la Prigor pe frontul italian*

Printre înaintașii noștri care au luptat și au suferit pentru realizarea idealului național se numără și căpitanul CONSTANTIN RUJA, care, prin faptele sale, avea să devină un om de valoare, atât pe tărâm militar, cât și pe cel al luptei pentru apărarea ființei noastre naționale.
S-a născut la 7 decembrie 1887 în localitatea Prigor, județul Caraș-Severin. Era fiul lui Ignat și Ecaterina Ruja, oameni simpli a căror principală preocupare era agricultura. Copilăria o petrece în sânul familiei, participând la muncile agricole din gospodăria părintească, învățând să aprecieze munca. Cursurile primare (clasele I-IV) le face la Școala Comunală din Prigor. Din anul 1898 urmează cursurile Școlii de Stat din Bozovici timp de cinci ani, până în anul 1902. În același an se prezintă la concurs, pentru clasa a II-a, la Școala Medie din Orșova. Reușește și urmează cursurile cu succes, absolvind clasa a II-a. Din anul 1903 este retras de către părinți de la școală, deoarece fratele mai mare, Filip, este luat cătană și nu avea cine păzi oile. Deși păstor la oi, nu renunță la școală. ”Gândul meu fiind tot la școală m-am înscris particular și am absolvit clasa a III-a și a IV-a, dând examen direct, reușind astfel să am bază patru clase medii”.
În anul 1908 recrutează și, la 1 ianuarie 1909, este încorporat la compania 13 din Regimentul 43 Infanterie cu sediul la Biserica Albă, în Centrul de Recrutare Caransebeș. Respectuos și sârguincios, a deprins cu ușurință regulamentele militare și este avansat repede, ajungând de la soldat la sergent la 1 octombrie 1910. Obține acest grad pentru merite, dar și pentru că învățase bine limba germană – obligatorie în aceste condiții. În lunile octombrie și noiembrie este trecut la Centrul de Instrucție Caransebeș și în decembrie 1911 este lăsat la vatră, revenind acasă – la Prigor. Nu este mulțumit și, după câteva luni, cere să fie încadrat activ în armată. I se aprobă cererea în ziua de 12 iulie 1912, fiind repartizat la corpul subofițerilor, în cadrul Regimentului 43 Infanterie din Caransebeș. Din octombrie 1912 este avansat la gradul de plutonier, iar în 1913 este trimis la școala de administrație pentru 6 luni. La terminarea cursurilor trece cu bine examenul pentru ofițeri cu aprovizionarea și este avansat la gradul de plutonier major de administrație.
O dată cu izbucnirea primului război mondial, în iulie 1914, Corpul 7 Armată, din care făcea parte și Regimentul 43 Infanterie, este dislocat în Galiția – împotriva rușilor. ”Luptele au fost crâncene, foarte mulți camarazi au rămas pe câmpul de luptă. Am fost nevoiți să ne retragem, neputând rezista în fața enormei armate rusești, ai cărei soldați mergeau pe șapte rânduri în adâncime și, chiar fără arme, se înarmau de la răniți” – nota plutonierului major Ruja Constantin în jurnalul său. După pierderile grele, suferite atât în oameni, cât și în tehnică de luptă, unitățile sunt reorganizate. Temeinica sa pregătire, precum și calitățile de militar, au atras atenția superiorilor săi, care l-au numit adjutantul lt. col. Siemens – comandant al Batalionului I din Regimentul 43 Infanterie, unitate ce este mutată pe frontul italian, în sud, iar Ruja Constantin este avansat la gradul de ajutor sublocotenent, în iunie 1915 și în anul 1917 – sublocotenent pentru că era un ”element destoinic și brav”.
Pe durata războiului de întregire a neamului nostru, ca subofițer de administrație și apoi ofițer, ”a făcut acte de eroism pe frontul rusesc și italian, unice în felul lor, încât a fost decorat de 14 ori cu cele mai înalte decorațiuni de război (aur, argint, bronz) și avansat la gradul de sublocotenent.
”În fosta monarhie austro-ungară au fost numai 3 cazuri similare, între care figura și un singur român, decedatului Ruja” – consemna ”Gazeta Sibiului”, nr. 77 din anul 1938.
Privind personalitatea lui Constantin Ruja, se poate spune că era un caracter dârz și ferm care își îndeplinea pe deplin datoria de soldat, dar, în același timp, nu uita că este un fiu al poporului român. Era un român de suflet. Acest lucru reiese cu prisosință din corespondența sa pe front cu numeroși ostași români și scrisă numai românește, asumându-și riscurile. Este demn de menționat prietenia cu căpitanul Melchior Stolț, consăteanul său, dar se impune atenției prietenia ce-l lega pe românul Constantin Ruja de marele taragotist Luță Ioviță, pe care l-a luat ca aghiotant în subordinea sa, lucru ce reiese din rândurile adresate de Luță Ioviță Felveberului Ruja. Cred că momentele de acalmie de pe front erau petrecute în compania taragotului lui Luță.
După prăbușirea monarhiei, sublocotenentul Constantin Ruja se pune la dispoziția Sfatului Român de la Viena, fiind repartizat la Regimentul 64 Infanterie, ca ofițer cu aprovizionarea. Pe 18 noiembrie pleacă cu Reg. de la Viena spre Arad. Ajunși la Zagreb, localitate ocupată de sârbi, Reg. este dezarmat, luându-li-se muniția și armele pe motiv că nu sunt români. De la Zagreb pleacă spre Arad, unde ajung pe 25 noiembrie 1918, cu intenția de a merge la Timișoara. Comandantul garnizoanei Arad, lt. col. Popovici – sârb – nu le permite. Atunci, ofițerul Ruja se înrolează voluntar la Garda Națională, unde îl întâlnește pe consăteanul său – locotenentul Teodor Marconescu. Participă la Alba Iulia, la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie. O dată cu formarea Consiliului Dirigent de sub președinția lui Iuliu Maniu, este repartizat la departamentul armată, condus de Ștefan Cicio Pop. ”Eu am fost însărcinat cu Popota și, la 7 decembrie 1918, am ajuns la Sibiu, înființând Popota în casa unde a locuit comandantul Corpului de armată, luând toate în primire de la dl. General de Brigadă, Lugojanu din Caransebeș, unde am funcționat până în aprilie 1919, când am plecat pe Tisa cu Divizia 18 Infanterie, având comandant pe vestitul General de Brigadă Papp Dănilă, sperietorul rușilor din Bucovina” – nota sublocotenentului Ruja Constantin, ofițer cu aprovizionarea, în jurnalul său. Este demobilizat din Armata Română la 1 aprilie 1921. Pentru merite în armata României, primește Ordinul ”Coroana României în grad de Cavaler”.
Din anul 1921 lucrează la administrația Spitalului Militar din Sibiu, fiind avansat la gradul de căpitan. Se stabilește la Sibiu, unde moare în anul 1938. Gazeta Sibiului, cu acest prilej, nota sub titlul ”Moartea unui erou”: ”La Sibiu a încetat din viață căpitanul Ruja Constantin, originar din comuna grănicerească Prigor-Caraș. Era apreciat de superiori și iubit de subalterni. La plecarea dintre noi, Căpitanul Ruja a fost petrecut de toți aceia care l-au stimat și iubit, iar oștirea i-a dat cuvenitele onoruri. Ultimul omagiu a fost adus de consăteanul său, pr. Maior C. Buracu.”

SURSE: