
Asociația Caritativă „Sfântul Vincenţiu de Paul” din Reșița a fost, înainte de Sărbătoarea Crăciunului, activă în a sprijini pe cei nevoiași. Astfel, cu prilejul sărbătorile de sfârșit de an, ing. Elfriede Gheorghiță, directoarea Centrului Social „Frédéric Ozanam” Reșița, a avut grijă ca 56 de pachete pentru adulți precum și 30 de pachete pentru copii să ajungă la familii nevoiașe de pe teritoriul municipiului Reșița. Aceste pachete au fost finanțate din fondurile proprii și dintr-o sponsorizare venită din partea Landului Carintia. Împărțirea pachetelor s-a realizat cu sprijinul Centrului Caritas Timișoara / Serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice Reșița.
Erwin Josef Ţigla
Președintele Asociației Caritative
„Sfântul Vincenţiu de Paul” din Reșița