Bucuria sărbătorilor de iarnă

Adriana Trif Vințan

Și la Palatul Copiilor Structura Hațeg – după cum ne relata prof. Adriana Trif Vințan (foto), coordonatorul Structurii Hațeg a Palatului Copiilor Deva – s-au făcut pregătiri intense pentru Sărbătorile de Crăciun.

Prima a fost serbarea organizată de cercul de muzică vocal-instrumentală cu grupele de la Hațeg. A urmat cea a elevilor de la dans clasic, șirul serbărilor încheindu-se cu câteva grupe care își desfășoară activitatea la Simeria.
Avem copii fericiți, pentru că au putut arăta tuturor cu câtă dragoste, pasiune și dăruire fac ceea ce le place.
Mulțumim pe această cale doamnei director Badea Rodica de la Liceul Teoretic „I.C.Brătianu” Hațeg, doamnelor director Cernescu Mărioara și Baciu Camelia – director adjunct de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria pentru că au fost deschise la colaborare și ne-au pus la dispoziție sălile, pentru serbările de iarnă.
Am avut colaborări cu Casa de Cultură și Primăria din Hațeg cu care am organizat împreună diverse activități culturale.
Unul din recentele evenimente a fost desfășurat în curtea Clubului din Hațeg cu un aranjament de toamnă și ultimele raze oferite de soare sub denumirea de ,,Bucuriile toamnei”. Următorul a fost la Primăria Hațeg, într-un decor și o atmosferă festivă, sărbătorind astfel Ziua Națională a României.
Vor urma în aceste zile alte colindele tradiționale, la care vor lua parte multe coruri sau grupuri vocale, aducând prin glasurile lor cristaline, bucuria nașterii pruncului Sfânt în sufletele tuturor hațeganilor.
Cam așa e pe la noi, muncim alături de elevii noștri și tot împreună cu ei ne bucurăm de fiecare succes pe care îl au. Cred că această bucurie, doar cadrele didactice o simt și, rămân la ideea că profesoratul nu este o meserie, este o dedicare și nu i se potrivește oricui.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.