Marele istoric Liviu Groza, după o viaţa plină de încercări şi nelipsită de greutăţi şi adversităţi, am dat glas gândurilor şi intenţiilor noastre de a-l omagia pe marele istoric Liviu Groza. Toată viaţa a slujit comunitatea românilor din ţară şi de pretutindeni.
A trăit într-o lume a purităţii, cu credinţa că viaţa nu are valoare dacă nu poţi fi de folos celor mulţi. A avut o trăire curată a credinţei şi o lege a bunului simţ ce rânduieşte existenţa înveșnicind-o. Cu răbdare şi perseverenţa a dat spaţiului românesc şi ortodox valori spirituale, care rezonează şi astăzi. A fost şi este preţuit şi iubit de toţi românii. Este un om al adevărului şi al datoriei faţă de limbă, glie şi credinţa.

Istoricul Liviu Groza a văzut lumina zilei la 10 iulie 1932, în oraşul Caransebeş. Se trage din vestita familie a generalului erou – Moise Groza – ce reprezintă virtuţile românilor bănăţeni ca onestitate şi decenţă, patriotism şi civilizaţie, cu respect pentru muncă, neam şi credinţă. Astfel, a fost crescut în spirit autentic românesc.
Şcoala primară o face la Caransebeş, unde a urmat şi cursurile liceului Traian Doda, pe care le-a absolvit în anul 1951. Îmbrăţişează cariera militară – devenind un ofiţer harnic şi conştiincios.
Viaţa i-a fost schimbată după ce a cunoscut pe academicianul Constantin Daicovici şi pe prof. univ. dr. Radu Vulpe, care i-au călăuzit paşii spre pătrunderea tainelor istoriei.
A urmat cursurile Facultăţii de Istorie, fapt ce l-a ajutat să se consacre studiului istoriei militare. Înarmat cu uneltele istoricului, începând o intensă/asiduă/muncă de cercetare străbătând Banatul de munte în lung şi în lat, acest pământ blagoslovit de Dumnezeu şi de istorie, mucenicind cu entuziasm, pasiune şi acribie.
În anul 1989 studiază în arhivele de Război din Viena şi Budapesta reuşind să publice 30 de volume dintre care 10 volume intitulate „Restituiri istorice”.
A ţinut numeroase expuneri şi conferinţe (peste 1000) în cadrul unor simpozioane, interviuri la radio şi televiziune, cu menirea de a constitui un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme socio – umaniste, a raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti.
A colaborat la diverse reviste din ţară şi străinătate unde a publicat peste 100 de articole.
A fost o personalitate grandioasă şi profetică a unui gen de autohtonism ştiinţific românesc , cu sclipitoare investigaţii de istorie şi istoriografie locală.
Orator desăvârşit, înzestrat cu o putere delicată de a mânui cuvântul, cules de pe pajiştile pe care le parcurge fără oprire, a atras pe toţi cei care îl ascultau strecurându-le în suflet înţelesuri superioare.
A semnat 60 de cărţi, care vorbesc despre personalităţi, dar şi despre cei mulţi care duc greul societăţii: ca participanţi la războaie şi contribuabili,cât şi cei care lucră ogoarele. Face portretele revoluţionarilor de la 1848 şi a celor 28 generali din Banat, în care apare ca un romantic, adesea patetic.
Alături de descrierea războaielor austro – otomane, legendele şi miturile din Banat apar ca un spectacol de dimensiuni mistice, prin care caută să spună ceva contemporanilor: învăţăminte, îndreptări, direcţii de viaţă.
Liviu Groza este istoricul care a ştiut să se facă contemporan cu trecutul pentru a-l putea înţelege, tălmăci şi a crea modele pentru prezent.
Faptul că a fost făcut cetăţean de onoare al mai multor sate, nu este o întâmplare, ci este o lucrare sacramentală a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt pentru o schimbare de înnoire a populaţiei Banatului prin dialog cu valorile naţionale, pentru care a luptat toată viaţa.
Domnia sa este un simbol a conştiinţei naţionale, luptător pentru identitatea românească, pentru hotar şi cruce.
Este un model de o calitate excepţională pentru generaţiile de azi în căutarea unui model existenţial . Ideile lui slujesc românismul, afirmând o trăire morală sub semnul Bisericii şi un model de viaţă.
Om al locului sfinţit, Banatul, este menit a pune totul în rânduială asemenea înţeleptului Diogene. De a ne aroma existenţa cu trăinicia simbolurilor pe care locul şi vremea le-a aşezat în firea românească.
A fost un om – instituţie bogat în condei şi-n fire cu dorinţa de înrădăcinare şi trăire morală în Sfânta tradiţie.
A fost o figură emblematică a intelectualului bănăţean din ultima jumătate a secolului XX. Tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii Caransebeş şi populaţiei sale (poporului său)
Reprezintă de asemenea tipul creştinului jertfelnic în lupta cu demonia veacului. Este o rază de soare pe cerul înnourat de astăzi.
A redat realizările omului pe acest pământ în toate domeniile istoriei şi vieţii.
Opera lui este o bucurie pentru cititori, de aceea trebuie mulţumit autorului pentru darul său şi să avem în bibliotecă cărţile Domniei sale, prin care sufletul nostru se mândreşte cu întregul univers cultural al Banatului re-creat în devenirea sa istorică.
Scrierile sale sunt gândite şi documentate, cu teze despre românism şi arată faptul că trăim într-un permanent prezent. Aflăm aici, în spirit silvestrian, o Românie tainică în Grădina Maicii Domnului.
Din cărţile lui reiese hieratismul august al locurilor călcate de românii bănăţeni şi a monumentelor construite de ei.
Citind opera, descoperi un om cald, bun, mărinimos, iubitor de oameni, un om religios, cu suflet curat aşa cum numai un creştin autentic poate fi.
Nicăieri nu cunoşti mai bine un om, un creator, decât prin faptele minţii şi inimii sale, dar mai cu seamă atunci când citeşti opera. Din ea ni se dezvăluie un suflet sensibil, delicat şi patriot consecvent.
Lasă în urma sa un exemplu al faptei, mânat de un simţământ al datoriei, având în chip de poruncă divină, sentimentul misiunii de culturalizare prin istorie.
În operă să întâlnim autenticitatea şi unicitatea spiritului românesc, evidenţiind originalismul cultural care umple goluri în spaţiul mioritic.
În toate clipele, numele marelui istoric deşteaptă în mine, pe lângă sentimentul unei recunoştinţe, pe cel al unei admiraţii dintotdeauna.

PAVEL PANDURU