Gabriela Șerban

• Fost primar al Bocșei din 1902 până la Marea Unire când a fost ales senator în Parlamentul României, coleg cu Tiberiu Brediceanu –

Unul din dascălii de mare vocaţie şi prestigiu ai Banatului a fost Ioan Marcu din Bocşa Montană. S-a născut în 25 ianuarie 1848 în Satul Mic (astăzi Victor Vlad Delamarina) din judeţul Timiş. A murit în 1932 şi a fost înmormântat în cimitirul din Bocşa Montană.
A învăţat în satul natal şi la Lugoj. A absolvit Preparandia din Arad. Imediat după absolvire a fost numit învăţător la Bocşa Montană unde, sub strădania episcopului Ioan Popasu, s-a înfiinţat în 1876 Şcoala confesională română. Bucurându-se de o apreciere deosebită, de tânăr a fost numit (1870) Comisar şcolar în conducerea conferinţelor învăţătoreşti din tractul Mehadiei. A succedat apoi în conducerea şi a celorlalte: tractul Caransebeşului (1871), tractul Bisericii Albe (1872), tractul Buziaşului (1873). A fost desemnat ca membru în Adunarea eparhială şi asesor consistoral în Senatul şcolar.
În cadrul Reuniunii învăţătorilor din Episcopia Caransebeşului a fost apreciat şi astăzi ca „unul dintre cei mai valoroşi învăţători români din Banat, cu merite incontestabile în cimentarea prestigiului reuniunii învăţătorilor din dieceza Caransebeşului”. (Constantin Brătescu, Episcopul Ioan Popasu şi cultura bănăţeană). În despărţământul Astrei la Bocşa a primit demnitatea de preşedinte, misiune pe care şi-a îndeplinit-o cu conştiinciozitate. „Câştigându-şi merite nepieritoare pe teren bisericesc şi şcolar, neobosit cum a fost toată viaţa, îl găsim tot timpul la datorie (…) După Unire a fost răsplătit pentru intransingenţa şi lupta ce a dus-o împotriva asupritorilor – prin alegerea sa ca senator în primul parlament al României Mari.” (Iacob Creţiu, Ioan Marcu, în Foaia diecezană)
Ioan Marcu a trudit pe altarul şcolii timp de 35 de ani înfruntând greutăţile şi neajunsurile unei meserii care era îmbrăcată în sacrificiul apostolatului. Pentru truda lu a fost răsplătit cu meritate elogii.
Referinţe: Întoarcerea numelui. Oraşul Bocşa în timp/ Ioana Cioancăş. Reşiţa: Timpul, 1997; Cărăşeni de neuitat vol. III./ Petru Ciurea, Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2010; Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireșan-Loga și Tiberiu Popovici.- Reşiţa: Timpul, 2006; Istorie şi artă bisericească/ Gheorghe Jurma și Vasile Petrica.- Reşiţa: Timpul, 2000; Revistele Bocşa culturală; Valea Bârzavei; Biblioteca, între datorie și pasiune/ Gabriela Șerban, Reșița: TIM, 2013 (Bocșa, istorie și cultură; 30); Cărăşeni de neuitat vol. XXV./ Petru Ciurea, Constantin Falcă. Timişoara: Eurostampa, 2015; Dascăli bocșeni prezentați de Gabriela Șerban În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi/ coord. Nicoleta Marcu.- Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019.

– omagiul Bocșei la 25 de ani de la plecarea maestrului la cele veșnice –

„Fiecare zi o încep în atelier unde uit de toate.

Am dus și duc o viață cumpătată, dar în care  pictura este stăpână…

Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”

(Iosif Vasile Gaidoș 1919- 1998)

În 3 martie 2023 s-au împlinit 25 de ani de la plecarea „în lumea cea fără de dor” a artistului plastic Iosif Vasile Gaidoș.

Astfel că, miercuri, 15 martie 2023, la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a avut loc un eveniment In Memoriam Iosif Vasile Gaidoș. A fost vernisată o expoziție de pictură realizată de maestru; de asemenea, , fiica acestuia, prof. Victoria Antoneta Gaidoș Cioacă, a susținut un recital poetic dedicat memoriei tatălui său, recital constituit din versuri apărute în cele două volume ale poetei Victoria Gaidoș Cioacă, și anume: Jocul de-a luna (Reșița: Banatul Montan, 2006) și Cuvintele luminii (Reșița: Banatul Montan, 2009). Cu același prilej a fost lansat și  Catalogul colecției Iosif Vasile Gaidoș de la Muzeul Banatului Montan din Reșița, catalog intitulat „Banatul Montan în culori” (Cluj-Napoca: Mega, 2019).

Despre artistul Iosif Vasile Gaidoș, despre arta sa și colecțiile sale au vorbit dr. Ada D. Cruceanu (Reșița), dr. Livia Magina (Reșița), dr. Dana Antoaneta Bălănescu (Reșița), pr. Alin Irimiciuc (Bocșa) și primarul orașului Bocșa, dr. Patriciu Mirel Pascu.

Fiind o personalitate cunoscută și recunoscută, figura de „soldat credincios al Măriei Sale Imperiale” a fost conturată în frumoase cuvinte și de alte personalități ale culturii Banatului prezente la eveniment, în frunte cu fiica – Victoria Antoaneta: pr. dr. Daniel Crecan (Bocșa), pr. dr. Valentin Bugariu (Birda), artist plastic Ion Bobeică (Reșița), istoric dr. Mihai Vișan (Bocșa), protosinghel dr. Ioanichie Petrică (Mănăstirea Vasiova), artiștii plastici reșițeni: Ana VIorica Farkaș, Doina și Gustav Hlinka, precum și artistul plastic bocșean, Nik Potocean.   

O prezență frumoasă și numeroasă a fost cea a grupului maghiarilor din Bocșa și Reșița, dimpreună cu cei doi conducători: Melania Costan și Ladislau Kun, cunoscut fiind faptul că maestrul Iosif Vasile Gaidoș provenea dintr-o familie multietnică și multiconfesională.

Sala de evenimente a bibliotecii bocșene a devenit neîncăpătoare, fiind prezenți și elevi ai Liceului Teoretic „Tata Oancea” Bocșa, însoțiți de dir. Dragoș Vasile și prof. dr. Liana Ferciug, dascăli care au considerat că e important ca tinerii să cunoască, măcar prin picturi și povești, pe unul dintre cei mai importanți artiști plastici peisagiști ai Banatului: Iosif Vasile Gaidoș și lucrări inedite ale acestuia, provenite din colecția familiei.

Evenimentul a fost unul de suflet, dedicat memoriei artistului Gaidoș de către instituția „vecină” și foarte dragă maestrului – biblioteca (amplasată peste drum de atelierul pictorului Gaidoș).

De altfel, ultima expoziție personală a maestrului Gaidoș a fost organizată și găzduită de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” în noiembrie 1997, expoziție care a deschis Zilele Culturii la Bocșa în acel an.

Comemorarea artistului Iosif Vasile Gaidoș la 25 de ani de la plecarea la cele veșnice s-a încheiat, firesc, în Cimitirul Catolic din Bocșa Montană, unde preoții Alin Irimiciuc și Daniel Crecan au rostit o rugăciune de pomenire în cele două limbi ale celui comemorat – română și maghiară – iar cei prezenți au aprins o lumânare și au așezat flori pe mormântul maestrului.

Unul dintre bocșenii talentați în mânuirea condeiului, poetul și epigramistul Valentin David (Orăștie) a scris pentru acest eveniment câteva versuri, într-un emoționant poem: „Un pictor e-o lentilă fermecată/Prin care de privești ca într-un vis/ Întreaga lume pare mai curată/ Și Iadul se transformă-n Paradis./ Un pictor este un magician/ Ce face din sărac un om bogat/ Pustiul îl transformă într-un lan/ Și un ocean într-un desert uscat./ Un pictor este deseori poet/ Ce urcă uneori mai sus de nori/ Din acuarele compunând sonet/ Pasteluri împletind cu iz de flori./ Un pictor e un fel de Dumnezeu/ Creând o lume pe un șevalet/ Urcând vremelnic pe un Empireu/ Dând viață pânzei cu un cod secret./ Un pictor este totuși simplu om/ Ce-și duce crucea-n spate, pe Pământ/ Și ce ajunge tragic, monocrom,/ În bezna rece neagră de mormânt.”

Evenimentul din 15 martie 2023 dedicat pictorului Iosif Vasile Gaidoș a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (manager și moderator Gabriela Șerban), în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea”(dir. Dragoș Vasile) și Biserica Catolică Bocșa Montană (pr. Alin Irimiciuc), cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Orașului Bocșa (primar dr. Mirel Patriciu Pascu).

***

Iosif Vasile Gaidoș. S-a născut în 7 iulie 1919 la Ardud, Satu Mare, şi a murit în 3 martie 1998 la Bocşa Montană, Caraş-Severin. A urmat cursuri de specializare în tehnica mineritului la Brad şi Petroşani. A lucrat specialist în minele din Şuncuiuş, Teiuş, Lueta şi Bocşa (Caraș-Severin) unde s-a stabilit în 1963.

Era pasionat de pictură și  absolvent al  Şcolii de Pictură din Baia Mare. Ca artist a lucrat în ulei, acuarelă şi pastel, pictând exclusiv peisaje. Ca manieră artistică se înscrie în post – impresionism (după cum mărturisește)[1], îmbinând elemente clasice cu cele moderne, armonizate în lucrări originale. Lucrările i-au fost inspirate din natură. Îi plăcea să picteze afară, să surprindă atmosfera și să o redea cât mai plastic. Alteori, făcea schițe pe care le prelucra în atelier. [2]

A organizat peste o sută de expoziţii în ţară şi străinătate (111), fiecare cu aproximativ 100 de lucrări, de fiecare dată fiind expuse altele, noi. Ultima expoziție a fost în noiembrie 1997, în cadrul Zilelor Culturii Bocșene, o expoziție mai mică, la invitația și la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”.

A înfiinţat la Bocşa un cerc de pictură denumit “Tiberiu Bottlik” pentru instruirea şi încurajarea tinerilor artişti plastici bocşeni.

Era un om cult, vorbea câteva limbi străine, asculta muzică simfonică și citea literatură cu nesaț. L-a avut profesor pe Lucian Blaga al cărui îndemn nu l-a uitat niciodată: „să înveți limba noastră dragă”. A avut doi copii cărora le-a transmis această dragoste pentru frumos. Fiica sa, Victoria Antoneta Gaidoș Cioacă este cunoscută nu doar ca un foarte bun profesor, dar și ca o talentată poetă, iar nepoata este o foarte bună pianistă.

„Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor” mărturisea artistul în anul 1997 când dascăli precum Minerva Trandafir sau Rodica Țene l-au intervievat pentru publicațiile bocșene ale vremii, respectiv „Puls”, periodicul social-cultural al Asociației „Tata Oancea”, care avea ca supliment literar-artistic foaia „Vasiova”, și revista culturală „Ramuri”, care se va transforma, după doar câteva numere, în „Bocșa culturală”.

Despre începuturile artistice, povestește în destăinuirile prilejuite de  întâlnirea cu doamna prof. Minerva Trandafir (în 1997): „Contactul meu cu pictura a fost legat de o întâmplare. Mă aflam într-o vacanță la un unchi din Baia Mare, care avea acolo o moară. Pe vremea aceea, prin anii 1935 – 1936, în Baia Mare era o școală renumită de pictură. Întâmplarea a făcut ca pe la noi la moară să treacă o personalitate a locurilor, pictorul Phorma. Acesta m-a remarcat, mi-a cerut să fac o schiță, după care a conchis simplu: « ai stofă de pictor». La 19 ani luam astfel contact cu pictura …”

Cu aceeași ocazie, povestește despre front, dar și despre stabilirea la Bocșa: „Tot întâmplarea mă va aduce și la Bocșa, spune artistul. Era în 1960 când  fostul director al Întreprinderii Miniere Bocșa, Puwack, m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la Bocșa. Îl întâlnisem la Deva. Pentru că a acceptat câteva condiții modeste impuse de mine, serviciu pentru soție și locuință, am venit.”

Despre preferințe în artă, pictorul Gaidoș mărturisește: „Pictez mai ales peisaje și flori. Am bătut cu pasul, când am putut, diferite zone ale țării și am cunoscut frumuseți nebănuite. Zona Apusenilor (Câmpeni, Baia de Arieș) este tema multora dintre tablourile mele. Vă spun ceva care pare ciudat: acolo, în aceste regiuni, am avut sentimentul că am mai trăit într-o altă viață. Am pictat toate anotimpurile, dar prefer toamna pentru bogăția de culori, tonuri și nuanțe.”

Iosif Vasile Gaidoș s-a stins la Bocșa în anul 1998 și-și doarme somnul de veci în Cimitirul Catolic din Bocșa Montană. Lucrările sale însă au rămas în multe din casele noastre ca mărturie a talentului său despre, care  artistul Ioana Mihăiescu scria atât de frumos: „… Iosif Vasile Gaidoș a fost credincios sie însuși toată viața. Lucrările lui, care au îmbrăcat sălile galeriilor bănățene, naționale sau străine, au respectat întotdeauna aceleași reguli compoziționale, aceleași subiecte, aceeași gamă cromatică. Natura a fost pentru pictorul bănățean muza permanentă a lucrărilor sale. Aproape niciodată dumnealui nu a surprins natura în zbuciumul ei, căci colțurile pitorești rămase în picturile sale sunt liniștite, încremenite într-o dulce împăcare cu ireversibila trecere a timpului. Pânzele de ape, pictate de nenumărate ori, sunt netede, netulburate de niciun fior, primind cu dărnicie și fidelitate imaginea crângurilor înconjurătoare. Natura este plină de sevă, surprinsă în miez de anotimpuri vii, în clipe de o duioasă amorțeală, subliniind stabilul, siguranța, liniștea.” (Împreună, miternander, együttesen. Nr. 17, iulie 2004, p. 10).

Despre o poezie a culorilor, o „poezie a momentului transfigurat” vorbește și Ion Crișan în revista „Orizont” din Timișoara, în 1977: „Purtând pecetea unui poet al culorii, care oficiază frumosul cu sentimentul unei armonioase identificări cu natura, picturile, acuarelele și pastelurile lui Vasile Gaidoș încântă. El a urcat cerul adâncului pe pânzele sale inspirate, oferindu-ne însă și crâmpeie de tărâmuri de legendă și vis, care au denumiri cu o rezonanță tulburătoare: Valea Frumoasei, Lancrăm, Rășinari, Valea Arieșului, Detunata. Le-am numit doar pe acestea, căci acest om pasionat, a peregrinat prin multe locuri pitorești ale țării, întorcându-se de fiecare dată cu o prețioasă «comoară de suflet». Indiferent de tehnica utilizată, pictorul bocșean surprinde diverse ipostaze ale devenirii peisajului industrial, citadin, dar și arhitectonica tradițională specifică satului nostru. Linia sa de o cuceritoare simplitate, însoțită de tonuri calde și multă lumină, vădesc o rară sensibilitate și un simț al observației îndelung și temeinic cultivate. Tendința spre perfecțiunea expresiei, demonstrează cu prisosință travaliul său impresionant, care dă roade. Trăsătura definitorie a trudei sale artistice mi se pare a fi însă contribuția indiscutabilă la educarea estetică a celor mulți, care se perindă în sălile de expoziție, unde lucrările sale se constituie ca un cald omagiu într-un «peisaj al peisajelor românești» ”.

Referinţe: Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireşan Loga şi Tiberiu Popovici. Reşiţa: TIM, 2005; Bocşa culturală. Anul X. nr. 3 (66)/ 2009; Bibliografia revistei „Bocșa culturală” 2000 – 2009/ Gabriela Șerban.- Reșița: TIM, 2009 (Bocșa- istorie și cultură);  Cărășeni de neuitat IV/ Petru P. Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2010;  Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); In memoriam Iosif Vasile Gaidoș de Ioana Mihăiescu în: Bocșa: Viziuni/ Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla. Reșița: Banatul Montan, 2014, p. 65-66; Bibliografia revistei „Bocșa culturală”2009 – 2013/ Gabriela Șerban .- Reșița: TIM, 2014 (Bocșa – istorie și cultură); Banatul Montan în culori: catalog de colecție al Muzeului Banatului Montan Reșița. Cluj-Napoca: Editura Mega, 2019; Gabriela Șerban. In memoriam Iosif Vasile Gaidoș În: Bocșa culturală. Anul XX, nr. 3 (110)/ 2020, p. 20 – 21; https://parohiaortodoxabirda.blogspot.com/2023/03/eveniment-in-cuvinte-si-culori-dedicat.html?fbclid=IwAR24xaT4cJ2ljRnUafF7uIdHWG9rFZFpvMJCqs8twlLcEBYFIQFI9tIPKc0

---

[1] „Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”. Interviu realizat de prof. Minerva Trandafir în 1997 în „Vasiova”, supliment literar-artistic al periodicului social-cultural „Puls” al Asociației „Tata Oancea” Bocșa;

[2] Bocșa culturală. Anul X, nr. 3 (66)/ 2009, p. 28 – 29

SEMINARUL NAȚIONAL DE AIKIDO AIKIKAI de la Oradea în data de 17-18 februarie 2023 a adus în sufletele practicanților de Aikido o adiere de vânt, un aer călduț de primăvară, dar foarte mulți aikidoci au simțit mirosul dulce de iarbă în sufletele lor curățate și purificate. Acest SEMINAR NAȚIONAL DE AIKIDO AIKIKAI a fost condus de sensei Dorin MARCHIȘ 6 dan și sensei Iulian PERPELICI 6 dan. Antrenamentele s-au ținut în Sala de Judo a Lic. Sportiv, str. Matei Basarab, nr.4, Oradea. Un merit deosebit l-a avut Ani Tiburca -2kyu. practicantă de Aikido Aikikai, atât cazarea la Hotel Forum Continental cât și Sayounara Party au fost extraordinare, totul la superlativ. Au fost trei antrenamente și anume: vineri de la 19.00-21.00 și sâmbătă de la 11.00-13.00 cât și seara de la 19.00-21.00. A fost Primul Seminar de Aikido al organizației desfășurat în minunata atmosferă din Oradea, astfel că Fundația Română de Aikido Aikikai a spus: La mulți ani, tuturor celor care au intrat pe tatami!
Momente extraordinare au fost trăite de aikidoci între antrenamente, momente de relaxare și socializare în piscina hotelului, o piscină cu apă termală benefică pentru orice om, astfel toți cei care au savurat aceste momente s-au simțit minunat în acest loc încărcat cu istorie, în acest frumos oraș Oradea, municipiul de reședință al județului Bihor , Crișana, România. Toate stagiile de AIKIDO organizate până în 2022 de Ani Tiburca în acest oraș aflat în vestul României, pe râul Crișul Repede, în imediata apropiere a frontierei cu Ungaria, au fost foarte bine realizate, astfel că acest important oraș din regiunea istorică Crișana s-a bucurat de un eveniment în care Artele Marțiale au fost la înălțime, spun acest lucru pentru că Aikido înseamnă CALEA ARMONIZĂRII ENERGIEI, Aikido este o artă marțială japoneză ce face parte din categoria „internă” a stilurilor de luptă. Aikido a fost fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883-1969). Aikido este o artă marțială care se bazează pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea de tehnici articulare și eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). Sunt multe de spus despre Aikido, dar foarte important este faptul că în Aikido se utilizează proiectări, luxări, strangulări.
Rădăcinile acestei Arte Marțiale –Aikido sunt de la jujitsu și tehnicile de luptă cu sabia și sulița utilizate de samurai în Japonia medieval, dar foarte important este faptul că multe tehnici din Aikido sunt invenția maestrului Ueshiba.
Foarte important este faptul că în Aikido există numeroase demonstrații în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui ”Uke” care înseamnă atacator, de aceea spunem că Aikido, fiind un stil de luptă pur defensiv nu se organizează și participă la competiții.
Cei care practică Aikido au înțeles că prin tehnicile și principiile sale, Aikido imită elementele naturii, această artă marțială permite uniunea fiziologicului, psihicului, socialului și mentalului și cel mai important pentru copii și adulți este că practicarea acestei arte duce la perfecționarea personalității umane.
Fiecare antrenament de Aikido este benefic pentru adulți și mai ales pentru copii, aceste beneficii variază în funcție de personalitatea și stilul de viață al fiecărei persoane. Pentru copii contează enorm stimularea corpului și a minții, exercițiile de respirație. Cei care practică Aikido ajung să cunoască filozofia orientală și pentru mulți aceasta a devenit o pasiune.
Astfel că Seminarul Național de la Oradea a cuprins un domeniu larg de stiluri de antrenament, cursanții învățând tot timpul câte ceva, mai ales ce înseamnă dragostea de viață pentru că Aikido este deseori cunoscut ca „Arta Păcii” sau „Calea Armoniei”. „Ai” înseamnă armonie, „Do” este calea, iar cuvântul „Ki” este energie interioară, forță spirituală. Toate acestea sunt foarte importante pentru noi toți, pacea, dragostea sau armonia pentru că au fost importante pentru Fondatorul Aikido, Morihei Ueshiba.
Seminarul Național de Aikido Aikikai de la Oradea a mai pus o piatră la temelia artelor marțiale, a cimentat încă o dată bucuria de a trăi, de a aduce armonia în viața lor, dar și a altora, speranța în prietenie și frăție, respect, a fost ca o primăvară în Aikido Aikikai.

Daniel ROGOBETE 6 dan Aikido Aikikai Instructor la Clubul WAGO-KAN Lugoj

(dialog cu prof. univ. dr. Dan Tudor Lazăr, prorector al Universității Babeș-Bolyai (UBB), responsabil cu finanțarea, digitalizarea și relația cu studenții)

– Punctați-ne cele mai semnificative date biografice.
– Sunt licențiat atât în științe economice, cât și în administrație publică. Sunt doctor în economie al Universității Babeș-Bolyai din 2003. Începând cu 1999, sunt cadru didactic al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB, Catedra de Administrație Publică, profesor universitar începând cu 2013.
În perioada noiembrie 2010 – aprilie 2012, am ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, responsabil cu politicile fiscale.
Din 2012, dețin funcția de prorector al Universității Babeș-Bolyai, responsabil de finanțare, digitalizare și relația cu studenții.

– Domnule prorector, care sunt valorile dumneavoastră fundamentale?
– Familia este primul loc, așa am crescut, cu exemplul părinților mei, de la care am învățat ce înseamnă seriozitatea și determinarea în profesia aleasă. Tatăl meu, un profesor universitar vizionar și dedicat, a fost un exemplu încă de la început. Am realizat că meseria de dascăl mi se potrivește, pentru că este printre puținele domenii în care pot să-mi folosesc imaginația atât în predare, cât și în cercetare și, în același timp, să-i stimulez și pe cei din jurul meu să facă același lucru, chiar dacă domeniul meu de interes este, în aparență, unul destul de concret.

– Ați fost secretar de stat la Ministerul de Finanțe.V-ar mai tenta, la o adică, o funcție în administrația centrală?
– Mie îmi plac lucrurile clare și răspunsurile fără echivoc, totuși n-aș putea să vă dau un răspuns ferm. Perioada aceea, la minister, este legată de succesul unor proiecte începute și duse la bun sfârșit, cum ar fi implementarea declarației unice pentru plata contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit sau impozitarea veniturilor neidentificate, dar și de dorința de a continua o serie de proiecte începute și încă nefinalizate, cum ar fi impozitarea simplificată a microîntreprinderilor.
Dacă s-ar pune problema să plec din mediul universitar, cel mai mult cred că mi-ar lipsi studenții și interacțiunea permanentă cu ei, dar aș regreta și provocarea constantă pe care o implică funcția mea actuală, și anume de a găsi un echilibru fin între resursele insuficiente și nevoile concurente.

– Care este dificultatea majoră în lucrul cu banii?
– Să-i găsești și să-i atragi! Eu insist pe majorarea și diversificarea veniturilor universității încă de la preluarea mandatului de prorector. Universitatea Babeș-Bolyai are venituri din taxe de școlarizare, alte taxe/venituri obținute din învățământ, contracte de cercetare, din prestări de servicii și venituri obținute din fonduri externe nerambursabile. Există domenii unde putem și vom face mai mult, cum ar fi veniturile obținute din sponsorizări sau cele din microproducție, respectiv transfer tehnologic.
Scopul nostru principal este îmbunătățirea calității procesului educațional în UBB, iar calitatea procesului educațional este strâns legată, printre altele, de creșterea alocațiilor financiare către componenta de cercetare. Poziționarea noastră tot mai bună în rankingurile naționale și internaționale ne confirmă că suntem pe drumul cel bun.
Universitatea Babeș-Bolyai este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România, începută în 1581.
UBB se află de șapte ani pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar. În plus, de mai mulți ani, UBB ocupă primele poziții în țară în clasamentele internaționale, globale și pe domenii, și se află constant între primele 5% universități ale lumii, din cele aproximativ 30000 existente.

– Ați invocat componenta de cercetare. Vă rugăm să ne dați câteva exemple de domenii de cercetare de vârf în care UBB este implicată.
– UBB este una dintre universitățile de referință din țară în zona „computer science”. De exemplu, în Times Higher Education Ranking, UBB este prima în țară și se clasează pe locurile 601-800 la nivel internațional.
Institutul UBB de Inteligență Artificială, Robotică și Realitate Virtuală are ca parteneri strategici Microsoft, SAS și UiPath și este un contributor major la dezvoltările în domeniu, prin aplicații inovative și prin cercetare fundamentală, care împinge constant mai departe frontierele cunoașterii.
De asemenea, UBB a inițiat și va începe, din anul universitar 2023-2024, un nou program de master în Bioinformatică.
Bioinformatica este unul dintre domeniile interdisciplinare cele mai dinamice la nivel internațional, esențial pentru dezvoltarea cercetărilor în Științele Vieții, cu implicații directe în sănătate, agricultură, mediu și industrie. UBB va oferi pregătire viitorilor specialiști în analiza informatică a datelor biologice aplicate atât în sănătatea omului, cât și a mediului. Acest program de master în limba engleză este realizat în colaborare cu Facultatea de Matematică și Informatică.
Și încă un exemplu: UBB elaborează, în calitate de coordonator, împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, „Strategia pentru dezvoltarea capabilităților naționale în domeniul comunicațiilor cuantice”.

– Taxele de școlarizare sunt mereu un subiect sensibil. Care este situația la UBB?
– Universitatea are obligația de a asigura o corelație adecvată între taxele percepute și finanțarea acordată de la buget. Majoritatea facultăților nu a modificat taxele ani buni la rând, ceea ce a dus la un decalaj important între nivelul alocației bugetare și cel al taxelor de școlarizare. Amintesc și că în timpul pandemiei procesul de actualizare a taxelor fost suspendat.
Recent, senatul UBB a decis în unanimitate mărirea cuantumului taxelor, în condițiile în care din acest for fac parte 27 de studenți senatori. Mai mult, așa cum au remarcat și alți reprezentanți ai studenților, UBB are adesea unele din cele mai mici taxe prin raportare la universitățile din țară cu un rang academic similar, chiar după creșterea propusă, și printre cele mai mici taxe la cazarea în căminele studențești, ceea ce reflectă angajamentul UBB pentru excelența incluzivă.
Taxele de școlarizare, așa cum au fost modificate, se aplică doar studenților înmatriculați începând cu anul universitar 2023/2024, astfel încât contractele de școlarizare aflate în curs de derulare nu sunt afectate. Mai mult, pentru noii studenți, taxele se aplică timp un an, apoi, în funcție de notele obținute, există posibilitatea de a trece în regim de buget, fără taxe.

– Sunteți prorector responsabil și cu informatizarea universității. Cum țineți pasul cu progresul tehnologic?
– Avem o strategie de digitalizare, iar în acest moment implementăm proiectul „Digitalizare UBB: Dotarea cu infrastructură digitală în scop didactic și de cercetare (Digital HUBB)”, finanțat prin PNRR, din septembrie 2022 și până în decembrie 2025. Valoarea totală a proiectului este de aproape 65 de milioane de lei, din care suma eligibilă se ridică la aproximativ 51 de milioane de lei.
Viteza cu care se schimbă tehnologiile crește continuu, iar noi încercăm să ținem cadența din punct de vedere logistic – hardware, software și comunicații. E nevoie să facem investiții pe partea de infrastructură IT prin intermediul fondurilor europene, dar și să dezvoltăm soluții software cu resurse proprii. Încercăm să dezvoltăm o infrastructură IT care să fie ieftină, simplă și utilă. Am încercat să dezvoltăm produse informatice proprii, adaptate nevoilor noastre, care să fie gândite și concepute de angajații UBB, pentru angajații UBB.
În 2019, am lansat pentru prima dată înscrierea online a candidaților la concursul de admitere la UBB pentru sesiunea iulie 2019.
Pe toată perioada restricțiilor impuse de pandemie, infrastructura IT a universității a făcut față cu succes unor provocări permanente, astfel încât întreg procesul educațional s-a desfășurat la cel mai bun nivel calitativ posibil, date fiind condițiile.
Și nu în ultimul rând, am achiziționat 2000 de laptopuri, un demers care părea aproape imposibil la debutul proiectului. Laptopurile cu conexiune la internet au început să fie distribuite, conform unei metodologii, studenților care au bursă socială, începând cu toamna anului 2022. UBB continuă astfel demersurile de digitalizare a universității, cu impact mare, și prin sprijinul acordat studenților din medii dezavantajate.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Recent, la sediul Direcției Generale Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență, primarul orașului Hațeg – Adrian PUȘCAȘ (foto), a semnat contractul de finanțare a proiectului „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din oraș – lot 2” finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României. (15.480.268 lei cu TVA, echivalent a 3.144.670 euro)
Investiția va consta în construirea de noi locuințe pentru tinerii din grupurile și comunitățile marginalizate, respectiv 6 module de locuit cuprinzand 36 apartamente. O clădire cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB – nearly Zero-Energy Building) cu o performanţă energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie din surse convenţionale este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut şi este acoperit, în cea mai mare măsură, cu energie din surse regenerabile.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Anual, în perioada Postului Mare, credincioșii romano-catolici din Reșița organizează Devoțiunea „Calea Sfintei Cruci” până la Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii, o tradiție care datează încă din anul 1924. În anii deportării germanilor în fosta URSS, participau până la 200 de credincioși la această devoțiune.
Monumentul-Cruce, cunoscut și sub numele de Crucea lui Herglotz, a fost ridicat la 29 iunie 1874 de către muncitorii reșițeni în memoria evenimentelor și a victimelor din oraș din timpul Revoluției de la 1848 (Georg Herglotz fusese conducătorul „Bürgergarde”, garda civică a Reșiței, iar această cruce metalică a fost amplasată la inițiativa familiei sale în cel mai înalt punct al localității din acea perioadă). Pe locul în care se găsește acum crucea fusese instalat în 1848 un puternic tun fabricat la Reșița, care reușise mult timp să îi țină la distanță pe partizanii împăratului austriac. De altfel, prima cruce amplasată pe deal a fost turnată chiar din materialul acestui tun.
Monumentul-Cruce a fost restaurat în perioada 2000 – 2001, cu sprijinul comunității locale și la inițiativa unui grup format din mai multe asociații din țară și de peste hotare, partide politice, UCMR (prin ing. Iulian Georgevici) și Primăria Reșița, primar fiind în aceea perioadă ing. Mircea Ioan Popa. Inaugurarea festivă după restaurare s-a derulat în 28 iunie 2001, crucea fiind resfințită de reprezentanții bisericilor romano-catolice, ortodoxe române și evanghelice-luterane. Un alt moment legat de istoria recentă a Monumentului-Cruce s-a petrecut în data de 28 iunie 2014, când aici au avut loc manifestări spirituale și culturale dedicate împlinirii a 140 de ani de la ridicarea acestuia. Cinci ani mai târziu, la împlinirea a 145 de ani de la ridicarea lui, s-a organizat, în data de 27 iunie 2019, o manifestare complexă la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, deoarece vremea nefavorabilă a împiedicat organizarea unui eveniment la Monumentul-Cruce. Trebuie de asemenea amintite evenimentele comemorative organizate de-a lungul anilor de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Filiala Caraș-Severin, la acest Monument, rememorându-se astfel evenimentele revoluționare din 1848, desfășurate la Reșița.
După o degradare a Monumentului-Cruce a devenit necesară o nouă restaurare. Primăria Municipiului Reșița, primarul Ioan Popa, cărora li s-au alăturat consilierul său cultural Dorinel Hotnogu și cadre tehnice din Primărie, au răspuns afirmativ, în 2021, solicitării de restaurare. Lucrarea a fost executată de SC Dirksen Special Beton SRL din Lugoj, proiectul lucrării de restaurare aparținând SC MZR Tecture SRL (arh. Ioana Mihăiescu și arh. Marius Mozoru). Finalizarea restaurării a avut loc în decembrie 2021, realizându-se totodată pentru prima oară în istorie și iluminatul Monumentului-Cruce. Resfințirea Monumentului a avut loc în data de 29 iunie 2022, prin reprezentanții bisericilor romano-catolice și ortodoxe române din municipiu.
Crucea lui Herglotz / Monumentul-Cruce de pe Dealul Crucii tronează asupra Reșiței Montane – cartierul Muncitoresc până spre centrul civic – de 149 de ani, iar de mai mult de un an și luminează peste noapte, emanând binecuvântare și speranță pentru toți locuitorii acestei urbe!

PANȚURU Corneliu – omul de lângă și printre noi, îl vedem și întâlnim ocazional prin municipiul reședință de județ, în biserică, dar pe care mulți nu îl cunosc sau nu au auzit de el.
Pentru a afla amănunte din bogata-i biografie, l-am căutat recent la domiciliul de pe strada M. Eminescu, unde cu amabilitatea ce-l caracterizează, ne-a oferit crâmpee din tumultoasa-i viață.
– Am înscris în tabloul dinamicii vieții mele – ne spunea Panțuru Corneliu aflat la venerabila vârstă de 84 ani – forța credinței în munca cinstită, sub semnul dragostei în Dumnezeu. Am trăit momente de bucurii și nu am fost ocolit de insuccese. Am încercat de fiecare dată să fiu sârguincios, cu eficiență împotriva presiunii timpului. Doream să fiu agronom, dar cu o zi înaite de a intra în examenul de admitere la facultate, am aflat că s-a introdus un obiect în plus, anatomia, pe care eu nu l-am studiat în liceu. Așa că am ratat.
M-am gândit apoi la Facultatea de chimie, dar mi s-a respins dosarul întrucât nu aveam doi ani de producție.
În pofida acestor neîmpliniri am reușit să fiu sârguincios în avanposturile muncii cinstite la Cocseria din Călan, contabil la mina din Certej, cât și numărător de bani la filiala Simeria a Băncii Naționale.
Dar iată că la dorința mea și a părinților am intrat cu succes la Facultatea de Teologie din Sibiu, ca pe urmă să termin și cursurile Faculății de Drept din Cluj-Napoca, îndeplinind apoi funcția de jurisconsult la unități ca: Trustul IAS, Regia cuprului Deva, Aproterra Simeria și Sargeția Forest Deva etc.
După pelerinajul în mai multe unități economice, m-am hotărât să mă hirotonesc ca diacon onorific, lucru întâmplat prin grija PS Timotei la Catedrala Sf. Nicolae din municipiul Deva.
Aici am slujit o perioadă, ca de altfel și la Biserica Sf. Vasile.
Am considerat că sunt iubit de credincioși, cum eu i-am iubit pe ei prin starea mea de spirit și multele încurajări de dragoste în Dumnezeu, pe care le-am oferit fiecăruia în parte.
De fapt, am făcut parte din Consiliul Național Bisericesc și am îndeplinit aribuțiile de consilier eparhial în Episcopia Arad.
Pe mine mă caracterizează iubirea de Dumnezeu, de țară și oameni, de dreptate și frumos.
Sunt mereu optimist, calitate fără de care elanul activităților mele nu ar fi avut finalitate, iar gândurile de bine pentru semeni nu ar fi dovedit prospețime și interes.
Acum sunt în pensie. Trăiesc bucuria că am lângă mine pe soția mea, Elisabeta, cei doi copii (feciorul – profesor universitar, iar fata – inginer) și patru nepoți pe care îi iubesc nespus de mult.
Îmi petrec timpul liber în rugăciune acasă, iar duminicile și în sărbători la biserică, atât pentru mine, cât și pentru semeni.
Mă pasionează pictura și pregătesc un manuscris inspirat din viața noastră cotidiană.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

(ne vorbește dr. Ramona Bărănescu, medic primar psihiatrie – Hunedoara)

În normalitate, anxietatea e trăită frecvent ca sentiment al unui pericol neprecizat. Ea se manifestă prin hipervigilență, încordare, tensiune de așteptare investigatorie nedirecționată, neliniște, nesiguranță. Sub această formă e prezentă și la animale, ca stare de alertă, care e adaptativă pentru condiția apariției bruște a unor informații noi. Ea se instalează și în cazul prezenței unor informații insuficiente, care ar sugera un posibil pericol, precum și în cazul în care subiectul resimte un insuficient control al ambianței, precum adoptarea unor eventuale conduite de salvare. La om, anxietatea poate fi condiționată, de asemenea, de informații insuficiente sau greu de sintetizat, de lipsa de repere, de conștiința incapacității de a face față unor solicitări majore și periculoase, de incapacitatea de a controla situațiile. Ea are și alte condiționări corelate cu conflictul intrapsihic, cu lipsa de sprijin afectiv, cu pierderile care desituaționează subiectul, incertitudinile în raport cu instanțele metafizice etc.
Anxietatea generalizată în sensul de sindrom psihopatologic este o trăire intensă care constă în sentimentul unui pericol neprecizat, însoțit de o stare de alertă biopsihică corelativă, care se instalează și persistă, fără o cauză evidentă, timp de zile, săptămâni și chiar luni, inducând o stare disfuncțională.
Din punct de vedere subiectiv, pacientul prezintă o îngrijorare excesivă cu privire la ce se poate întâmpla într-un viitor apropiat, lui sau celor apropiați sufletește, cu imaginarea unor eventualități sau întâmplări nefavorabile ce le-ar putea experimenta. Poate avea sentimentul sau își poate imagina o catastrofă iminentă, moartea sau că va înnebuni dintr-o clipă în alta. Pacientul prezintă un sentiment de încordare, de tensiune interioară, iritabilitate, irascibilitate, nerăbdare, sentimentul imposibilității de a se relaxa psihic, reținere față de necunoscut, față de situații problematice, teama de a rămâne singur, atenție exagerată acordată funcționării propriului corp cu interpretarea catastrofică a senzațiilor corporale ca posibili indici de boală sau ai unei disfuncții fatale.
În perspectiva timpului trăit, subiectul se concentrează pe un prezent punctiform, trăit intens, deschis spre un viitor problematic și periculos, nefavorabil; trecutul nu interesează decât în măsura în care ar putea informa despre eventuale pericole.
În raport cu sine, pacientul se simte nesigur, vulnerabil și neajutorat, având nevoie de protecție din partea unei persoane puternice și de contact social.
Din punct de vedere al performanțelor cognitive, se constată: atenție hipermobilă, investigatorie, dispersată, cu dificultăți de concentrare și persistență; hiperatenție față de stimuli externi și interni care ar putea fi relevanți pentru evenimente periculoase; percepții corporale neplăcute, cenestopatii, dureri musculare; memoria și imaginația pot fi crescute în raport cu anumite teme posibil relevante pentru un eventual pericol; cursul gândirii este segmentat din cauza dificultății de persistență, randamentul intelectual este scăzut.
Din punct de vedere comportamental și al expresiei se observă o neliniște psihomotorie, subiectul nu poate sta într-un loc, își frământă mâinile, își roade unghiile, prezintă o tensiune musculară care poate duce la dureri musculare, postură încordată, cu reacție de tresărire la zgomot, imposibilitate de relaxare corporală, tremor al mâinilor, voce tremurată și precipitată, nevoia crescută de contact social, dificultatea de a sta singur, mai ales seara și noaptea, subiectul solicitând prezența protectivă a altora. Mimica este de investigare tensionată, cu mișcări permanente ale ochilor, care exprimă frică, fruntea este încrețită, ca și cum s-ar mira, uneori este încruntată, chipul poate exprima îngrijorare.
Din punct de vedere biocorporal, vegetativ se constată: dissomnie cu adormire dificilă, somn neliniștit, coșmaruri de cădere în gol sau imposibilitatea de a se deplasa, treziri nocturne, uneori cu atacuri de panică, tulburări de bioritm cu rău vesperal, ritm cardiac rapid, uneori cu creșterea tensiunii arteriale, tahipnee, tranzit intestinal accelerat, scaune moi și frecvente, balonări, borborisme, regurgitații, eructații, uneori greață și dureri abdominale, polakiurie, amenoree, pierderea libidoului, transpirații, parestezii, amețeli, uscarea gurii, încețoșarea vederii.
Anxietatea generalizată se poate asocia cu diverse boli somatice, cum ar fi hipertiroidismul sau hipertensiunea arterială. Anxietatea generalizată se asociază frecvent cu atacurile de panică. De asemenea, se asociază cu fobiile, patologia obsesiv-compulsivă și depresia. Înțeleasă ca dimensiune anxioasă combinată deseori cu dimensiunea depresivă, ea se întâlnește în foarte multe stări psihopatologice, inclusiv în cele dezadaptative și condiționate organic cerebral.
Anxietatea poate fi și de intensitate majoră, psihotică, întâlnindu-se în patologia paranoidă, schizofrenie și în diverse tulburări organice generale și cerebrale.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Daniela și Constantin Gumann, care au fondat și conduc Asociația Scriitorilor Români din Austria, for de spiritualtate românească de peste granițe, au fost întâmpinați cu căldură, la sediul central al UZPR, de conducerea Uniunii.

Președintele Sorin Stanciu și vicepreședintele Miron Manega au discutat amical cu prietenii din Austria, au împărtășit veștile și evoluțiile din ultima perioadă și s-au întreținut cordial.

Întâlnirea a inclus și un moment de aducere aminte la bustul regretatului președinte Doru Dinu Glăvan, dăruit de soții Gumann UZPR ca pe un semn de omagiu pentru personalitatea celui care a făcut din organizație o forță și o emblemă a jurnalismului românesc.

www.uzpr.ro

• UZPR

Motto: În grădina Domnului/ Femeia este ca o floare rară/ E ca liniștea dintre șoapte/ Ce blând ne împresoară! Ca o lumină risipită pe zare/
Și printre coperți de carte/ Un infinit parfum de primăvară! Ce-l respirăm și zi și noapte/ Și-n somn, suavă mângâiere/ Și-un vis frumos în așteptare! (D.B.)

Într-o atmosferă de sărbătoare primăvăratică și o prezență numeroasă, din care nu au lipsit eternul feminin și iubitori de poezie, muzică și Eminescu, în organizarea Filialei UZPR ,,Valeriu Braniște” Timiș, în Sala festivă din Complexul Cultural ,,Bastion”, pusă la dispoziție cu mare generozitate de Consiliul Județean Timiș, s-a desfășurat Simpozionul ,,Femei, parfum de primăvară”. Ca un gest de prețuire, colegii ziariști au oferit flori și felicitări doamnelor și domnișoarelor prezente la acestă inedită întâlnire de suflet și iubire.

În continuare, doamna Sylvia C. Hârceagă a prezentat o succintă trecere în revistă a istoriei și tradiției mărțișorului de-alungul timpului, care a fost receptată cu aplauze frenetice.

În partea a doua, domnul Grigore Mâinea, în calitate de moderator și coordonator, a prezentat Antologia ,,Eminescu, un vis în așteptare”, care cuprinde lucrări ale premianților și oamenilor de cultură participanți ori implicați la succesul deosebit al Proiectului Internațional de Creație ,,Eminescu, un vis în așteptare”, atât în țară cât și în Diaspora, ediția a I-a 2021 – 2022, organizat de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, în parteneriat cu UZPR.

Au fost recitate poezii dedicate femeii, iar domnul Marius Mihalca ne-a încântat cu un minirecital de piese muzicale clasice, pline de nostalgie dar și de… parfum de primăvară!

A fost o adevărată zi de sărbătoare, prilej de a ne bucura împreună, de a socializa în compania unei cafele ori a unui autograf pe o carte, care va rămâne o amintire frumoasă în viața celor prezenți, și nu numai, din Timișoara, Arad, Lugoj, Drobeta Turnu Severin, Uzdin, Vârșeț ori din Oravița, Grebenaț, județul Caraș Severin.

Dumitru Buțoi / UZPR Timiș