Sub genericul „Siderurgia hunedoreană – trecut, prezent și viitor”, am primit o scrisoare de la ing. Petru VAIDOS, fost președinte al Sindicatului „Siderurgistul” Hunedoara, aceasta cu ocazia împlinirii a 138 de ani de la inaugurarea, în orașul de pe Cerna, a primelor două furnale cu volum de 110 mc și din care am spicuit.

„Hunedoara și împrejurimile au fost binecuvântate de o puternică încărcătură milenară atât în istorie, cultură și civilizație, cât și în ceea ce privește frumusețile naturii care ne înconjoară.

În aceste condiții, în zonă s-au dezvoltat puternic mineritul și siderurgia. Nu întâmplător la Muzeul Tehnicii și Tehnologiei de la Londra este expusă macheta cuptorului de reducere a minereului de fier din secolul IX – X, descoperit la Valea Caselor, lângă Ghelari, în anul 1895.

Data de naștere a siderurgiei moderne la Hunedoara, sub denumirea Uzinele de fier Hunedoara este la 12 iunie 1884 când au fost inaugurate primele două furnale cu volum de 110 mc.

Înainte de construcția Combinatului Siderurgic de la Galați, Hunedoara era cel mai mare producător de oțel din România, iar orașul Hunedoara era cel mai mare oraș industrial din țară, cu o populație de cca 90000 locuitori.

Momentul decembrie 1989 a găsit Hunedoara în cea mai dificilă situație din siderurgia hunedoreană, tehnologii vechi (tehnologia nemaifiind îmbunătățită din anul 1970), resursele de minereu de fier la Teliuc și Ghelari în faza de epuizare, poziția geografică dazavantajoasă (distanța de cca 600 km față de cea mai apropiată cale de transport pe apă).

În aceste condiții platforma siderurgică de la Hunedoara a parcurs cel mai amplu și mai dur program de restructurare din țară.

În toată această perioadă Sindicatul „Siderurgistul” s-a implicat activ în toate etapele procesului de restructurare și privatizare a platformei.

În continuare voi prezenta pe scurt concluziile unui studiu realizat la Hunedoara pe tema Restructurarea responsabilă social la Siderurgica Hunedoara, finanțat de Comisia Europeană.

Situată într-un oraș mono-industrial cu aproape 90000 de locuitori la începutul anilor 1990, Întreprinderea Siderurgică Hunedoara avea peste 20000 de angajați. În anul 2002, firma mai avea  8500 de angajați, iar la sfârșitul anului 2003 – 2200 de angajați.

Compania a fost privatizată în anul 2004, când a fost achiziționată împreună cu Petrotub Roman de compania Mittal Steel, devenită ulterior ArcelorMittal.

Principalele instrumente utilizate de partenerii sociali din metalurgie (Federația Sindicală Metarom și Organizația patronală Metalurgia au fost: Convenția de acompaniament social al restructurării siderurgiei semnată în 1996, acordurile sociale (ca anexe la contractele de privatizare) și contractele colective de muncă.

Sindicatul „Siderurgistul” a abordat cu multă maturitate toate problemele firmei și a aplicat toate mijloacele legale de acțiune pentru a-și apăra membrii de sindicat, dar și pentru a obține maximum de protecție socială pentru cei concediați.

În lipsa unor resurse care să permită finanțarea măsurilor din  Convenția de acompaniament social al restructurării, Sindicatul „Siderurgistul” a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociației Iancu de Hunedoara,  organizație neguvernamentală care a oferit servicii de ocupare și consiliere în afaceri persoanelor disponibilizate și familiilor acestora.

Asociația a fost finanțată din fonduri europene, ale Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și ale sindicatului, în perioada 1997 – 2005; a găzduit centrul regional de instruire al Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa; a înființat în anul 2001 Centrul de Reconversie Profesională care oferă servicii șomerilor, dar și angajaților companiei (în anul 2006 a oferit cursuri de formare profesională unui număr de 680 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și cursuri de formare continuă unui număr de peste 1200 de angajați ai Mittal Steel); a creat mai multe firme care au oferit peste 300 locuri de muncă pentru persoanele disponibilizate din întreprindere (producție și servicii); a devenit acționar al Parcului Industrial, alături de Primăria Hunedoara; a luptat pentru finanțarea activității Clubului Siderurgistul (casa de cultură), clubului sportiv, bibliotecii și a altor facilități sociale care oferă zeci de locuri de muncă și a constituit primul sindicat de platformă industrială pentru a păstra membrii de sindicat după scindarea companiei în 9 firme distincte. Sindicatul de platformă reprezintă o inovație în materie de strucruri sindicale, ca reacție la constrângerile legislației românești în vigoare la acel moment cu privire la organizațiile sindicale.

În final voi sublinia cele mai importante 3 etape cu influență puternică asupra viitorului siderurgiei din Hunedoara: realizarea investiției la Turnarea continuă – care a reprezentat un succes tehnologic la Hunedoara – în anul 1998; finalizarea instalației la Cuptorul electric nr. 3 – 100 tone – în anul 2002 (dacă nu se finaliza această investiție, Hunedoara nu avea tehnologie pentru producerea oțelului, practic nu mai exista obiectul privatizării la Hunedoara); aprobarea, după privatizare, în anul 2009, a investiției la laminor și finalizarea ei în anul 2012.

Fără construcția unui laminor, astăzi, nu mai făcea parte din familia europeană a producătorilor de profile economice, fiind transformată într-un punct de lucru pentru țaglă țeavă la Petrotub Roman”.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR