Promovarea prin sport a unui stil de viață sănătos și activ

Despre activitățile desfășurate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara am discutat cu domnul Cristian Laurențiu PINTE (foto) reprezentant legal în cadrul instituției și care ne-a spus:

            – Prin proiectele derulate ne-am propus să obținem un impact major asupra participanților promovând în rândul lor un stil de viață sănătos și activ, în care să fie inclusă activitatea fizică, care să stimuleze dorința de practicare a sportului, să îmbunătățească starea fizică și mentală a tinerilor. Tinerii au fost încântați de proiectele desfășurate în contextul în care acțiunile derulate au fost organizate după o perioadă de restricții.

            Iată și activitățile desfășurate:

  • În cadrul proiectului „Minte sănătoasă în corp sănătos” Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara în parteneriat cu Crucea Roșie Deva au prezentat tinerilor tehnici de acordare a primului ajutor în situații neprevăzute. Participanții au fost tineri de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, de la Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva și de la Liceul Teoretic „Teglas Gabor” Deva .

            Cele cinci ateliere susținute au fost: resuscitare, poziția laterală de siguranță, hemoragii și    arsuri, entorse și luxații, obstrucția căilor respiratorii superioare.

  • Am organizat două acțiuni în care am chemat la masa de ping-pong pe acei tineri care au dorit să joace alături de alți colegi tenis de masă. S-a desfășurat și o reușită întrecere între participanți, cei mai buni  primind din partea DJST Hunedoara premii.
  • Am organizat  plimbări cu biciclete, jocuri de tenis, fotbal, baschet și trasul cu arcul.
  • DJST a organizat proiectul „Sunt sănătos, arăt bine, mă simt bine”, în cadrul căruia a avut loc un curs de servicii de consiliere nutrițională prezentată pentru 16 tineri.
  • În cadrul proiectului „Hai pe munte”, studenți de la mai multe specializări ale Universității din Petroșani au participat la o drumeție pe munte descoperind peisaje deosebite din Masivul Parâng.
  • În cadrul proiectului de tineret „Să ne cunoaștem țara!” a fost organizată o excursie unde tinerii au fost informați cu privire la reperele istorice ale zonelor Cetăților Dacice prin vizitarea Cetății Costești și Cetății Sarmizegetusa Regia.
  • La Hunedoara s-a desfășurat competiția de tenis denumită generic „Cupa Cristal”. Peste 40 de copii s-au întrecut pe teren pentru obținerea locurilor fruntașe. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a premiat câștigătorii cu diplome și cupe sportive.
  • Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului s-a organizat la Timișoara Convenția Națională pentru Tineret. Organizatorii evenimentului au fost Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Fundația Națională pentru Tineret, Consiliul Tinerilor din România, Federația Tinerilor din Cluj și MIERT.

La întâlnire a participat reprezentantul legal al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, Cristian Laurențiu PINTE, care a declarat: „Anul 2021 este anul adoptării Strategiei Tineretului 2030, al redactării arhitecturii viitoarelor programe operaționale din perioada de finanțare 2021-2027, precum și al adoptării pachetului de propuneri legislative în domeniul tineretului, astfel considerăm necesar ca cei mai relevanți actori ai sectorului public din domenii de resort pentru tineret, alături de sectorul neguvernamental de și pentru tineret să se descopere reciproc”.

            În cadrul Concursului Local de Proiecte de Tineret 2021, organizat de Direcția  Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, un număr de cinci asociații vor beneficia de finanțare pentru proiectele depuse în cadrul unui buget total de  71738 lei.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR

Un comentariu la „Promovarea prin sport a unui stil de viață sănătos și activ

Răspunde-i lui Pinte Carmen Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.