Duminică, 16 mai 2021

Lidia Laskaridou, profesoară, Salonic / Grecia
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Dragii mei,
Vă mulțumesc pentru invitația de a scrie câteva rânduri despre Reșița, fiind și eu pui al iubitului oraș. Idei mărețe, pline de laude și regrete mi se suprapuneau în minte zile la rând. Când ești pus în fața hârtiei albe, amintirile se îmbulzesc și sentimentele vor să prindă formă, să se audă.
Sunt Lidia Laskaridou-Vaczulik, fiică a celui care pentru mulți a fost „Don Profesor Vaczulik”. Am plecat în Grecia, de pe plaiurile unde frumos cânta cinteza acum… 40 de ani. O viață de om. Temelia acestei vieți o simt trainică, bine călită de flacăra reșițenilor și predată ca o ștafetă, din generație în generație.
Cu uimire și bucurie descopăr că îmi amintesc numele educatoarei Dalacu, a învățătorului Negru, și a dirigintelui Roșca de la Școala Generală Nr. 3. Liceul 2 mi-a deschis o fereastră largă spre ceea ce urma să studiez. Mulțumiri d-lui Cojan. Și a urmat Facultatea de Filologie Timișoara, unde pregătirea a fost, așa credeam eu, pentru elevii din România. Spre marea mea bucurie, am pregătit elevi greci pentru facultățile din România, oameni de afaceri, predând la institute particulare. Verile, „peisajul” și „scena” se schimbă total. Colaborând cu diverse firme de turism, am avut ocazia să fac cunoscută frumusețea Greciei, turiștilor români. Eu eram însetată să aflu vești din țară și ei doreau să afle și rețeta de tzatziki și musaka.
Plecând din Reșița, din țară, am luat cu mine tot ce am putut lua – puterea sufletească, minunatele excursii unde dealurile răsunau de râsete și yolariti, imagini dragi de la „Pătruiacob” (mai târziu am înțeles că, de fapt, era numele lui Petru Iacob), unde mirosul de cafea și ciocolată se îmbina cu cel de parizer. Ah, Culturalul, și Casa de cultură! Corurile „Miorița”, Corul Mare… Și Casa de Cultură! Reșițenii lucrau din greu și erau însetați de cultură, teatrele erau pline, bilete găseai cu greu la spectacolele oferite în Reșița de Opera și Filarmonica din Timișoara. Aceștia erau reșițenii, știau să-și întrețină flacăra sufletului aprinsă, să o transmită. Si, acum, privind înapoi, constat cu câtă înțelepciune, însuflețire și îndemânare au știut reșițenii să își trăiască viața. Cu mare bucurie am aflat ca Dl Primar va pune în funcție restaurarea Casei de Cultură. Sunt sigură că va urma și Magazinul Universal, punct arhitectural de referință.
Credeți-mă, e adevărat. Doar văzând, „afară”, cum trăiesc oamenii am înțeles cu admirație ce înseamnă reșițean. Reșițenii au născut și întreținut „Flacăra Reșița”. Oare a rămas vreo scânteie?!
Îmi amintesc o poveste a cărui sens, permiteți-mi, dragi reșițeni, să vi-l amintesc. Este povestea bătrânului ce avea trei feciori, povestea cu mănunchiul de nuiele. Cu cât suntem mai uniți într-un scop cu atât mai puternici și creativi suntem.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Îmi amintesc o poveste a cărui sens, permiteți-mi, dragi reșițeni, să vi-l amintesc. Este povestea bătrânului ce avea trei feciori, povestea cu mănunchiul de nuiele. Cu cât suntem mai uniți într-un scop cu atât mai puternici și creativi suntem.
Viitorul este al tinerilor, reșițeni sau reșițeni „pe vine”, ei vor duce flacăra mai departe spre o nouă Reșiță, cu alți indicatori dar aceeași temelie.
La Mulți Ani, Reșița!

Bianka Maria Blaj, muziciană, Cluj-Napoca
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Pentru mine, Reșița simbolizează liniște. Reprezintă sentimentul plăcut de a te afla împrejmuit de familie, de prieteni și de persoanele dragi. Reșița mi-a cultivat prețuirea pentru muzică și pentru cultură, prin profesorii săi, a căror dedicare depășește pragul unei simple meserii, și ajunge la statul de vocație. De aceea asociez amintirile frumoase din Reșița cu Liceul de Arte „Sabin Păuța”, și cu dascălii minunați întâlniți acolo. Lor le mulțumesc în mod deosebit pentru sensibilitatea lor și felul în care au știut să modeleze tinerele caractere ce le-au pășit pragul clasei.
Am fost norocoasă să cresc în mediul în care am crescut, să am parte de locurile și peisajele minunate bănățene și de oamenii din Reșița, care m-au format, deoarece oriunde m-a purtat viața mai departe, m-am putut gândi mereu cu mândrie și nostalgie în egală măsură, acasă, la Reșița.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Reșițenilor le transmit să își privească orașul cu bunătate și cu mintea deschisă. Să prețuiască frumosul și să lupte pentru a construi în fiecare zi un oraș mai plin de viață și mai demn de oamenii deosebiți ce trăiesc în el.
Reșițeni, la mulți ani!