Joi, 6 mai 2021

Josef Jung, veteran al Combinatului Siderurgic, Weingarten / Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
250 de ani de industrie la Reșița înseamnă pentru mine o tradiție transmisă de-a lungul anilor de strămoșii noștri, din generație în generație, a meșteșugului industrial până în prezent. Ca o ștafetă transmisă din tată în fiu de-a lungul sutelor de ani a crescut izvorul nesecat al cadrelor de meseriași ai uzinelor Reșiței la un grad tehnic superior. Această revoluție tehnică reșițeană a fost baza industriei românești. Dacă urmărim dezvoltarea altor centre industriale care cu ajutorul cadrelor reșițene au apărut pe harta României, ca Electroputere Craiova, Galați, „23 August” București, Călărași, Târgoviște, Câmpia Turzii și multe altele – toate au beneficiat de experiența tehnicienilor uzinelor reșițene. Mulți reșițeni care s-au stabilit în străinătate au transmis tradiția tehnică reșițeană în țările unde s-au stabilit și au ajuns cadre apreciate.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Gândurile mele pentru viitorul Reșiței se îndreaptă spre noua generație care sunt sigur că va reuși să găsească drumul spre noua tehnologie a digitalizării căci acesta este viitorul. Orașului meu iubit îi doresc succes pe toată linia.

Sorin Fișteag / Soso, medic, Düsseldorf / Germania
Ce înseamnă pentru Dumneavoastră Reșița la împlinirea a 250 de ani de industrie, sărbătoriți la 3 iulie 2021?
Reșița este pentru mine în continuare cel mai magic loc de pe Pământ. Este orașul meu natal, de care mă leagă atât de multe amintiri, trăiri, atât de mulți oameni dragi și locuri speciale pentru mine. Simt în continuare că este un oraș ce se subestimează, cu un potențial enorm, ce încet încet își dezvoltă o încredere în sine din ce în ce mai mare. Reșița are multe calități cu care se poate făli, și sper să o facă și mai intens pe viitor.
Anul trecut a fost primul an din viața mea în care din cauza pandemiei nu am reușit să ajung la Reșița. Simt pe zi ce trece cum mi-e din ce în ce mai dor, și sper sa pot reveni curând.
Ce gânduri trimiteți Reșiței și locuitorilor ei în an jubiliar?
Sper ca reșițenii să realizeze cât de special este acest loc. Sper ca această magie să nu dispară niciodată. Pentru asta e necesar ca reșițenii să aibă grijă unii de alții, de orașul lor, de natura ce ne înconjoară, astfel încât și generațiile ce vin să aibă o copilărie cel puțin la fel de frumoasă cum am avut eu.