În data de 30 octombrie 2020 se împlinesc 5 ani de la tragedia din Colectiv. A fost cea mai urâtă seară de toamnă în țara noastră, a fost o zi de vineri rece în care foarte mulți oameni se pregăteau de clipe frumoase, de distracție, de iubire, se pregăteau de un  weekend nemaipomenit,  câteva sute de iubitori ai muzicii rock erau hotărâți să meargă la concertul trupei Goodbye to Gravity, concert ce avea loc în  clubul Colectiv, București. Dar nimic nu avea să fie frumos și distractiv pentru cei care pășiseră în acest club deoarece petrecerea s-a sfârșit cu o tragedie națională, 64 dintre iubitorii rockului nu au supraviețuit flăcărilor, și cocteilului de substanțe nocive, ce au cuprins interiorul acestui club, a fost înspăimântător. Mulți dintre cei care au scăpat cu viață povestesc și astăzi prin ce au trecut, pe fața lor trăiește durerea, spaima, neputința, dar și speranța într-o lume mai bună, sunt care au rămas cu semne pe viață, unul și-a pus capăt zilelor. Din seara aceea România nu a mai fost la fel, nici pentru rudele și apropiații celor morți sau răniți,  nici pentru cei care au încercat să-i salveze pe acești oameni,  nici pentru sufletele  celor care au privit la televizor, întreaga țară a rămas marcată de acest moment tragic.

O mamă îndurerată, o mamă care și-a pierdut copilul în urmă cu 11 ani, a dat naștere unui ”Copil de Suflet”,  o carte care se numește- IN MEMORIAM COLECTIV, iar această mamă cu suflet nobil se numește Mioara Gheleșan, o ființă simplă și modestă care s-a născut în Comuna Topleț, Caraș-Severin (13 iunie 1967), a copilărit, a crescut și a rămas în acest loc iubit de Dumnezeu. Este asistent medical generalist, un om care își iubește meseria, prin această meserie apropiindu-se foarte mult de sufletul oamenilor. O tragedie i-a schimbat viața, acum 11 ani, atunci băiatul ei, Claudiu, a plecat la Dumnezeu. Din ziua aceea întunecată Mioara Gheleșan a învățat să iubească altfel, a învățat să se ridice în fiecare dimineață cu speranța că ziua care urmează o va ajuta să aibă grijă de un om. Din clipa aceea a început să-i scrie lui Claudiu, de atunci iubirea pentru ființa cea mai iubită s-a transformat în poezie, și a scris 3 cărți: ”Între cer și pământ”, ”Chipuri de îngeri”, ”Cioburi de suflet”. 

”Scriu pentru că fiul meu citește ceea ce scriu” spune Mioara Gheleșan, omul care a găsit un echilibru în mersul vieții, a înclinat balanța în favoarea zilei de mâine, a învățat să se ridice și a găsit un anotimp, așa cum spune mereu în scrierile sale, un anotimp care se numește Claudiu. Sufletul  acestei poete merge acum pe cioburi spunând lumii întregi că scrisul este ”PUNTEA” între NOI ȘI EI, de  aceea în această toamnă a lui 2020 a dat viață unor versuri în memoria sufletelor cu ochi strălucitori, în memoria celor dispăruți în clubul Colectiv, iar aceste versuri pentru suflet stau scrise în cartea care se numește IN MEMORIAM COLECTIV.  În această carte, poeta a făcut un gest minunat pentru inimile condamnate la tristețe, pentru sufletele rămase goale, a scris versuri care să treacă ”Puntea” și să ajungă acolo unde cei iubiți au devenit îngeri,  toate cărțile donându-le Asociației Colectiv GTG 3010, de unde vor fi trimise familiilor acestora. În poeziile sale arată cât de mare este durerea părinților, fraților, familiilor care au pierdut oameni dragi în seara, în noaptea aceea tristă de 30 octombrie 2015 . Sperăm să se țină cont de multele avertismente trase după tragedia de la Colectiv, cred într-o societate cât de cât ideală, cred în spiritul românesc, în bunătatea și iubirea acestor oameni minunați, cred într-o Românie  demnă, binecuvântată și iubită de Dumnezeu, pentru că rădăcina și viața poporului nostru este Ortodoxia, credința cea dreaptă în Hristos. Trebuie să avem dragoste de țară, de pământ și glie strămoșească, trebuie să fim mândri că suntem români, numai așa ne putem ridica, numai așa vom putea învinge! 

POEZIE DEDICATĂ TUTUROR ÎNGERILOR DE LA CLUBUL COLECTIV

 Dimineți eterne, vise răsfirate,

 Tot ce scriu voi pune sigur într-o carte,

 Carte a durerii, a dorului surd,

 Scrisă dimineața sau seara-n amurg.

 Îngeri care au zburat în foc,

 Îngeri care-aici, n-au avut noroc,

Aripi prea devreme, un destin păgân,

Scriu încă o rimă, de-abia mă adun.

 Au povești de viață, au priviri de cer,

Nu putem uita ce n-a fost mister.

 Noapte neagră-n toamna ce-a luat cu ea,

Suflete frumoase, un desen pe-o stea,

Inocență pură sau maturitate,

Pictură eternă, Colectiv în carte,

Pentru amintire veșnică și pură,

Destine-adunate, în desen pe zgură.

Vise răsfirate, dimineți eterne,

Chipuri minunate, aici voi așterne,

 Ca o rugăciune, să le fie bine,

Sunt mamă de înger, asta ne rămâne!   (Mioara Gheleșan)

”Sunteți legați de-acest pământ al patriei prin tot ce-a fost înaintea voastră, prin tot ce va veni după voi; prin aceia care v-au născut și prin aceia pe care îi veți naște; prin trecut și prin viitor; sunteți legați prin mormintele strămoșilor și prin leagănele nepoților” (Jaures)

„Fiecare privire spune o poveste. Când v-am privit în ochi, am înțeles că ne cunoaștem, am înțeles că trebuie să vă scriu, am înțeles că îngerii vorbesc, am înțeles că, dincolo de cuvinte, dincolo de noi, sunteți voi, suflete eterne! Oare cuvintele pot arăta dorul, durerea, neputința, sau, totul rămâne dincolo de cuvinte, în blestem și regret… Nu vă vom uita niciodată, nu vom uita nimic de atunci, nu vom mai fi niciodată la fel! Dincolo de cuvinte suntem cu sufletele goale, cu durere și dor, cu vise destrămate mult prea devreme, de un destin nedrept!  Dar îngerii nu mor niciodată, sunt peste tot unde noi suntem, sunt în sufletele tuturor celor care îi iubesc! Ei nu pleacă de aici, rămân în viața noastră, în tot ceea ce trăim, în tot ceea ce este frumos, altar al iubirii. Ne doare dorul și e greu să mergi înainte!

30 OCTOMBRIE 2015 –  In memoriam, povestea fiecărui tânăr, pentru că îngerii nu pleacă de aici, pentru că am considerat că trebuie scrisă și povestea lor! Pentru că eu asta trebuie să fac, asta simt, asta este menirea mea. Și chiar trebuia să le știm povestea, să nu uităm niciodată, să ne rugăm pentru ei. Îngerii trăiesc peste tot, fac parte din viața noastră, din viața mea și le voi scrie în continuare, le voi păstra vie amintirea. O poveste despre soartă, tristă, dureroasă… O poveste despre părinți de îngeri, o poveste care a lăsat în urmă furie, durere, răni, ce nu se vor vindeca niciodată…65 de tineri, îngeri acum, într-un zbor către eternitate…O zi rece de toamnă, o noapte de octombrie, după care România nu a mai fost niciodată la fel. O seară de vineri care a schimbat destine…O seară de vineri, în care nu se întâmplase nimic deosebit, pentru că nu știm ce va urma peste o secundă, dar peste câteva ore… Nu ne aparține decât clipa… În acea noapte și în zilele următoare, tineri frumoși cu vise, cu speranțe, deveneau îngeri! O poveste dureroasă despre zboruri frânte, mult prea devreme.. Moartea este o enigmă, atunci când nu înțelegi viața și destinul…. Viața este o enigmă, atunci când nu înțelegi moartea, adusă de un destin nedrept… Dincolo de cuvinte suntem noi și Dumnezeu. Dar noi, cei rupți în mii de bucăți, noi, jumătăți sau poate mai puțin, noi, cei neînțeleși de mulțime, pentru că este  foarte greu să înțelegi! Eu mă plec de multe în fața durerii, deși am învins-o, acum mulți ani! Cad și mă ridic! Oricât de puternică sunt, oricât de mult am înțeles că nu pot schimba nimic, oricât de mult sper că acolo unde au plecat ne așteaptă, sunt mamă, sunt părinte!!! Între cer și pământ, chipuri de îngeri, cioburi de suflet, dincolo de cuvinte, petale de nu mă uita, anotimpul meu, Claudiu, toate sunt poveștile mele, care le-am trăit, m-au învățat să iubesc altfel, să fiu altfel decât am fost, să merg înainte și să am puterea de a ajuta și alți oameni frumoși și buni, la fel cu mine, loviți de un destin nedrept și care greu își găsesc calea! Dincolo de cuvinte suntem noi și îngerii noștri, suflete dezgolite de durere și dor, ciobiți de atâta suferință, cioburi de suflet, răsfirate în mii de bucăți, pe care nu le-am mai regăsit, oricât am căutat. Ne-am reconstruit doar din ce a rămas, și, deși ne trezim dimineața, zâmbim uneori, nu mai suntem la fel…

DINCOLO DE CUVINTE –  Câte vise am avut, câte speranțe ne-am făcut. Gânduri, planuri îndrăznețe. Toate ne transformau viața, deveneam prizonierii propriilor idealuri. Zile pline, nopți albe dimineți în care, obosiți, plecam pe același drum. Fără pauze, fără protecție, fără să realizăm că timpul trece, și anii nu se mai întorc. Fără să avem timp pentru noi, pentru persoanele dragi din viața noastră, pentru natură, pentru Dumnezeu. Hotărâri care ne guvernau viața, persoane care ne hotărau destinul. Un carusel, o continuă mișcare. Până într-o zi, când timpul a stat pe loc. O zi în care viața noastră s-a schimbat radical! O zi în care moartea ne-a zguduit existența. Acea zi, care ne-a schimbat! O pierdere nu înseamnă doar durere, neputință, zbucium. O pierdere înseamnă transformare. Nu mai ești niciodată cum ai fost. Te maturizezi brusc, schimbi totul în viața ta. Caruselul dispare, lăsând loc unui mod de viață diferit. Realizezi importanța fiecărui minut, frumusețea fiecărei clipe, bunătatea fiecărei persoane. Te schimbi. Schimbi tot. Te rogi mai mult, iubești mai mult, dăruiești mai mult. Dar în același timp te protejezi de tot ce te poate răni. Nu mai ai nevoie de altă durere. Ai nevoie de liniște, de sprijin și nu oricine te poate înțelege. Nu oricine îți poate șterge lacrima! Viața nu are reguli. Noi facem aceste reguli, și apoi nu le putem respecta. Viața nu are legi. Noi facem aceste legi și apoi ne dăm seama că nu avem nevoie de ele. Să pierzi un copil înseamnă să mori și să învii în același timp!!! Pentru că cea mai mare parte din tine pleacă odată cu el. Exiști, dar nu trăiești, mult timp! Apoi înveți să trăiești cu durerea, având în suflet un dor imens! Vindecarea sufletului vine abia atunci când suntem pregătiți să mergem mai departe, cu dureri sau bucurii, cu suferințe sau realizări și învățăm din toate acestea o lecție de viață. Învățăm totul din această lecție! Este o etapă când renunțăm la suferință, tristețe, vină și învățăm să fim noi cei de acum, mai puternici, mai iubitori cu cei din jur, mai iertători cu noi și mai aproape de sensibilitate. Moartea cuiva drag ne schimbă total, suntem altfel decât am vrea să fim, și mai puțin înțeleși. Din așa durere înveți puterea de a lupta cu viața, înveți iubirea pentru aproapele tău și pentru Dumnezeu. Tocmai această iubire pentru noi, pentru oamenii frumoși din jurul nostru și pentru Dumnezeu, ne vindecă sufletul! Dacă alegem iubirea, după această grea încercare, alegem de fapt spiritualitatea și acolo vom găsi toate răspunsurile! Greutățile ne schimbă, dar ne deschid un drum către o lume total diferită de cea pe care am cunoscut-o înainte. Răspunsuri găsim în noi, acolo unde am găsit și puterea!”   (Mioara Gheleșan-IN MEMORIAM COLECTIV)

                         Se spune că  moartea este continuarea vieții…

„M-aplec deasupra de pământ,                                   M-aplec mamă, la crucea ta,

 M-aplec ca frunza, dusă-n vânt,                                  Și îți dedic iubirea mea!

 M-aplec mamă, la crucea ta,                                        M-aplec sub cerul liniștit,

Și rău mă doare inima!                                                   M-aplec la tine, pui iubit,

M-aplec și anii au trecut,                                               M-aplec, e tot ce a rămas,

M-aplec, și trece și mai mult,                                        Și curge lacrima pe-obraz.”

M-aplec mamă, la crucea ta,        

 Și îți dedic iubirea mea!                     (Mioara Gheleșan – IN MEMORIAM COLECTIV)   

M-aplec sub cerul liniștit,

„Undeva, cerul sărută pământul,

Undeva, destul de aproape,

 Nu există limite,

Există imensitatea și frumosul,

Există îngeri, într-un zbor lin

Către eternitate…

Undeva, cineva, mereu,

Se va gândi la tine…”

(Mioara Gheleșan – IN MEMORIAM COLECTIV)

„Privesc cerul în fiecare zi,

 Acest infinit albastru

Unde acum locuiești pe un nor,

 Sau, poate o stea este casa ta…

 Privesc orizontul, în acel suflet,

Care a fost frumos, unic

i exist mereu în două locuri,

Aici pe pământ și acolo sus…”

(Mioara Gheleșan – IN MEMORIAM COLECTIV)

„Să nu plângi mamă dragă,

 Sunt bine sus în cer,

 Am raiul meu cu mine,

 Sunt înger, nu-i mister…

 Eu sunt mereu aproape,

 Sunt însăși visul meu,

Voi fi mereu cu tine,

 Sunt tot copilul tău…”

(Mioara Gheleșan – IN MEMORIAM COLECTIV)

„Îngânând pe strune de chitară,

Poate mă auzi, pentru-a câta oară?

 Coarda vibrează acolo sus,

 Între îngeri, unde am ajuns…

Scriu acuma versuri pentru infinit,

 Și vă spun la toți, ce mult v-am iubit.”

(Mioara Gheleșan – IN MEMORIAM COLECTIV)

Am desenat viața în zbor,

 Să știți că nu a fost ușor,

 Am desenat imagini vii,

 Fotografia, ca să știi,

Rămâne pururea, mereu,

Un idol sfânt și visul meu,

 Pe care eu l-am dus la cer,

Acolo sunt, nu e mister…

(Mioara Gheleșan – IN MEMORIAM COLECTIV)

                                                      MIOARA GHELEȘAN

Mioara Gheleșan a scris o poezie pentru fiecare suflet care a pierit în incendiul de la Colectiv,  în incinta unui club situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Puterea cu care își duce CRUCEA este mare, drept dovadă această carte  IN MEMORIAM COLECTIV  foarte  importantă pentru familiile celor dispăruți. În 30 octombrie se împlinesc  5 ani de la tragedie, sunt 64 de decese din cauza acelui moment tragic, supraviețuitorii și părinții tinerilor morți nu au uitat și nu vor uita niciodată acest episod,  viața lor a fost distrusă complet, ei nu au decât să spere la o viață mai bună pentru tinerii care duc mai departe numele de român.

 Drum lin printre îngeri, Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Maria Rogobete

Sursa text și foto: Mioara Gheleșan