Originar din localitatea Prigor, județul Caraș-Severin, inginerul Iacob Burac s-a născut la 28 martie 1948, într-o familie de țărani modestă și muncitoare, cu iubire de neam, muncă și credință. După tată a avut ca bunici pe Șofron și Suzana Miclău- care au avut patru copii: Sofia, Maria, Luca și Ana.
Luca Miclău s-a însurat cu Livia Burac- fiica lui Vasile Burac- frate cu preotul Iosif Coriolan Burac- mare luptător pentru limbă și neam. Ei au dat comunității și neamului trei copii: Iacob, Ana și Șofron. Iacob a rămas cu numele de Burac. El are o copilărie liniștită alături de cei doi frați. Participă la activitățile agricole ale părinților, învățând să aprecieze munca ca valoare supremă a omului și pe cei care muncesc. Aceste binefaceri sunt strecurate pe nesimțite în mințile copiilor prin pildele de cinste și de bună purtare date de o mamă fără înaltă știință de carte, dar plină de înțelepciune și credincioasă, și un tată la fel de înțelept, harnic și iubitor de muncă și de oameni.
Iacob Burac, după pilda părinților, a învățat de mic să aprecieze pe cei din jur- împărțind bucățica de turtă (pâine) cu frații, cu cei din casă și cu ceilalți copii din sat. Peste ani avea să arate o grijă deosebită față de frați și verișori ca Elena Murgu și Doru Toconiță.
Tânărul Iacob Burac, sârguincios și iubitor de carte a urmat școala primară și gimnazială la Prigor, satul natal, în perioada 1955-1962. Apoi a promovat examenul de admitere la Liceul Teoretic din Bozovici, pe care îl termină in anul 1966. Bacalaureatul, atunci se spunea Maturitate, îl dă la Anina, împreună cu elevii din oraș și îl promovează pe locul II- după Tibi Lopatiță- azi general. La școală a învățat la toate obiectele, dar la matematică excela. În liceu era foarte apreciat de profesorul de matematică- Andrei Dănilă- care era și director, sub îndrumarea căruia a ajuns rezolvitor de probleme la Gazeta de Matematică.
În vara anului 1966 se pregătește pentru admitere la Institutul Politehnic de la Timișoara, Facultatea Electrotehnică. A luat examenul de admitere cu nota 8 și a ajuns student la Politehnică. Trebuie menționat că, în timp ce se pregătea pentru admitere, ajuta și părinții la muncile agricole și păzea vitele la Dâlmă.
După ce ne-am cunoscut în clasa a V-a am început să-l apreciez și să-l prețuiesc tot mai mult. Mă atrăgea la el bunătatea-i primară, simplitatea în exprimare, sinceritatea și conduita, calități ce veneau din adâncul firii sale. Avea o măsură înaltă a bunătății, pe care o învățase din familie și a primit-o ca dar de la Dumnezeu.
Dragostea pentru frumos l-a ajutat mult să poată vedea latura pozitivă a oamenilor, față de care va arăta de-a lungul vieții o grijă deosebită. Încă de copil a legat prietenii profunde, care au rămas pentru toată viața.
Ajuns student la Timișoara a întâlnit altă viață. Însă, om energic, activ, întreprinzător, ascultător și deschis la petreceri- s-a adaptat repede. Avea un magnetism de a strânge oameni în jurul său. Și-a făcut repede noi prieteni cu care a venit de mai multe ori la Prigor. Părinții Luca și Livia au muncit din greu să-l țină la școală și si-au realizat dorința. Acum avea la Timișoara verișorii- pe Elena Mengu, angajată la Fabrica de mănuși și pe Doru Toconiță, fiul mătușii Ana cu Filip Toconiță, cu care se întâlnea destul de des. Nu a uitat nici prietenii de la Prigor- studenți și ei- Cornel Sârbu, Iosif Burac- fratele mamei, Pavel Panduru și Pavel Ghimboașă.
UZPR CARAS SEVERIN 